EVALUAREA RISCULUI SI

ASIGURARI

- CURS -







DICTIONAR DE TERMENI

ASIGURARE
forma de protectie in baza unui contract, prin care o persoana fizica sau juridica, numita
asigurat, cedeaza anumite riscuri unei persoane juridice, numita asigurator, alaturi de o suma de
bani denumita prima de asigurare, urmand ca, in situatia producerii evenimentelor respective,
asiguratorul sa il despagubeasca pe asigurat.
ASIGURAT
este persoana fizica sau persoana juridica care in schimbul primei de asigurare platite
asiguratorului, isi asigura bunurile impotriva anumitor riscuri, sau pentru prejudiciul pe care il
poate produce unor terte pesoane.
ASIGURATOR
este o persoana juridica care in schimbul primelor de asigurare incasate de la asigurati isi
asuma raspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate, prin plata sumei asigurate
la producerea unui eveniment asigurat sau de a plati o despagubire pentru prejudiciul de care
asiguratul raspunde fata de terte persoane.
ACOPERIRE
protectie oferita de un asigurator prin asigurare.
AGENT DE ASIGURARE
persoana fizica ce actioneaza in numele societatii de asigurare cu care este legata printr-un
contract si in numele careia vinde polite de asigurare clientilor; remunerarea lui se face prin
salariu sau comision din vanzari.
BENEFICIARUL ASIGURARII
persoana careia societatea de asigurare ii va plati suma asigurata in momentul producerii unui
risc asigurat.
BROKER DE ASIGURARE
persoana juridica romana sau straina ori societatea mutuala autorizata in conditiile legii, care,
pentru clientii sai, negociaza sau incheie contracte de asigurare si acorda alte servicii in legatura
cu protectia impotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor.

CASCO
denumire folosita generic pentru asigurarea mijloacelor de transport, (aeronave,
autovehicule), a motoarelor si echipamentelor acestora.
CARGO
asigurarea bunurilor si/sau a marfurilor care fac obiectul transportului pe mare, pe cale rutiera
sau aeriana cu mijlocul de transport al proprietarului marfurilor.
CERERE DE ASIGURARE
formular-chestionar ce cuprinde date si informatii referitoare la bunurile si riscurile ce
urmeaza a fi acoperite prin contractul de asiguare.
COMISION
modalitate de plata a unui agent de asigurari sau consultant pentru vanzarea, intermedierea
unui contract de asigurare.
CONTRACT (POLITA DE ASIGURARE)
se incheie in forma scrisa si va cuprinde:
-numele sau denumirea, domiciliul sau sediul partilor contractante;
-obiectul asigurarii: bunuri, persoane, raspundere civila, profesionala;
-primele de asigurare;
-sumele asigurate;
-riscurile ce se asigura;
-momentul inceperii si cel al incetarii raspunderii asiguratorului;
-alte elemente care stabilesc drepturile si obligatiile partilor.
CONTRACTANTUL ASIGURARII
persoana fizica sau juridica care poate incheia o asigurare, fara insa ca aceasta sa obtina
calitatea de asigurat.
DAUNA
paguba cauzata asiguratului prin distrugerea sau avarierea bunurilor asigurate ca urmare
producerii unui risc acoperit prin contractul de asigurare.
DAUNA TOTALA
distrugerea sau avarierea in totalitate a bunului asigurat sau intr-o proportie mare , astfel incat
reparatia lui sa devina total neeconomica prin nivelul ridicat al costurilor pentru reparatie sau
reconditionare.
EVENIMENT ASIGURAT
evenimentul inclus in contractul de asigurare prin care societatea de asigurari se obliga sa
plateasca suma asigurata sau despagubirea asiguratului.
FRANSIZA
partea din valoarea daunei stabilita ca suma fixa ori procent din suma asigurata, suportata de
asigurat pentru fiecare eveniment. Fransiza se stabileste si se consemneaza in polita in aceeasi
valuta ca si suma asigurata.
MANAGEMENTUL RISCULUI
prevenirea si minimizarea producerii unor evenimente cat si in procesul de identificare,
evaluare si cuantificare al acestora.
NOTIFICAREA CERERII DE DESPAGUBIRE
obligatia asiguratului, conform conditiilor stabilite in contract, de a instiinta societatea de
asigurare in termenul cel mai scurt despre producerea unui eveniment care ar putea conduce la
aparitia unei cereri de despagubire
PRIMA
prima de asigurare incasata de catre societatea de asigurari de la asigurat pentru riscurile
acoperite prin contractul de asigurare.
REASIGURARE
transferul unei parti din risc sau a intregului portofoliu de riscuri asumate de o societate de
asigurare, sub forma uneia sau mai multor asigurari, catre o alta societate de asigurare, numita
reasigurator.
REASIGURAT
societatea de asigurare care cedeaza o parte din riscurile preluate prin asigurarea directa catre
o societate de reasigurare.
RISC
elementul care da nastere unui contract de asigurare si poate reprezenta: incertitudinea
producerii unui eveniment; probabilitatea de dauna; pericolul impotriva caruia se ofera asigurare,
pericol primejdie generatoare de pierderi materiale si/sau financiare.

SCADENTA
termen folosit pentru data la care a fost prevazuta plata ratelor de prima.
SUMA ASIGURATA
partea din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul isi asuma raspunderea in cazul
producerii evenimentului pentru care s-a incheiat asigurarea. Suma asigurata reprezinta in toate
cazurile limita maxima a raspunderii asiguratorului si constituie un element care sta la baza
calculului primei de asigurare.




















PARTEA I

EVALUAREA RISCULUI














Riscul
Daca nu ar exista risc, nu ar exista asigurari. Riscul este obiectul oricarui contract de asigurare
si reprezinta elementul specific al asigurarii. Riscul poate fi definit ca: "obiect al asigurrii, fie o
persoan sau un lucru", "ansa unei pierderi", "nesigurana privind rezultatul unei activitati". Riscul este
un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile i pentru care societile de
asigurri pot oferi protecie. Riscul mai poate fi considerat ca "variaia rezultatului care ar putea s
apar ntr-o anumit perioada de timp intr-o situatie data". Daca nu este posibil decat un rezultat,
variatia si deci riscul este considerat zero. Daca sunt posibile mai multe rezultate, atunci riscul este
diferit de zero. Cu cat sunt posibile mai multe variante privind rezultatul, cu atat riscul este mai mare.
Riscul, pentru a fi asigurabil, trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Evenimentele incerte
pot aduce cu ele pierderi sau castiguri. Ele pot fi risc sau sansa, ambele referindu-se la evenimente
viitoare si incerte.
Riscul in asigurari este folosit in sens pesimist, fiind considerat ca o intamplare nedorita.
Din punct de vedere al asigurarii, nu se pot asigura decat acele evenimente prin a caror producere poate
apare o pierdere.
ansa presupune o abordare optimista, sperandu-se preponderant obtinerea unui castig.
Pentru a fi asigurabile, riscurile trebuie sa indeplineasca o serie de criterii de asigurabilitate, si anume:
- Sa fie calculabile, sa poata fi determinate probabilistic si sa se poata produce cu o probabilitate
cuprinsa ntre (0,1);
- Sa nu poata fi evitate;
- Sa nu poata fi constientizate;
- Sa fie suportabile ca marime si ca frecventa, adica sa poata fi suportate din punct de vedere
financiar de catre asigurator;
- Sa fie compensatorii, adica asiguratorul sa compenseze pierderea financiara rezultata din producerea
lor;
- Sa fie contractuale, adica sa reprezinte protectia prevazuta in contractul de asigurare;
- Sa fie compatibile cu reglementarile legale in vigoare, cu morala si cu profitabilitatea
asiguratorului.
Efectele producerii riscurilor pot fi in numar mare si, alaturi de pierderile economice, pot sa se
manifeste efecte de alta natura: sociale, politice, psiholo-gice, fizice si juridice. Desigur, o analiza
completa a acestora este foarte dificil de facut, incepand chiar cu cuantificarea lor in toate aceste
planuri. Din punct de vedere al asigurarii, interesul se opreste asupra celor economice.

1.1. Clasificarea riscurilor
Nu toate evenimentele ce pot provoca pierderi pot fi protejate de societatile de asigurare.
Pentru a fi asigurabil, orice risc trebuie sa indeplineasca unele conditii, printre care: producerea sa sa
duca la pierderi financiare; probabilitatea producerii lui sa fie cuprinsa intre 0 si 1, asadar sa fie posibil,
dar nu inevitabil si nici cert; sa se produca in viitor, sa fie intamplator atat in ceea ce priveste
momentul viitor in care se va produce, cat si in privinta evenimentului (uragan, grindina, cutremur
etc.); in fine, apare logic ca producerea lui sa nu depinda de vointa asiguratului sau asiguratorului,
deci sa nu fie favorizata de un act intentionat al oricaruia dintre acestia (furt, accident etc.), sa se
produca drept urmare a "hazardului".
Diversitatea riscurilor la care sunt supuse vietile omenesti, proprietatile de orice fel si activitatile
desfasurate obliga la o sistematizare a lor. Mai important este acest lucru, din punctul de vedere al
asiguratorilor, pentru a determina asigurabilitatea si pretul protectiei in functie de natura si posibilele
daune ce pot fi provocate. Exista, astfel, mai multe criterii de clasificare:

A. Dupa asigurabilitate:
riscuri pure
riscuri speculative
Riscurile pure sunt cele care prin producerea lor provoaca numai pierderi, si niciodata castig.
Sunt riscurile asigurabile pentru care, in cele mai multe cazuri, asiguratorii ofera protectie. Cele
mai tipice riscuri pure sunt incendiu, explozie, accidente, naufragiu, deces, furtuna, furt.
Tot riscuri sunt si cele speculative: jocurile de noroc se bazeaza tot pe evenimente incerte,
riscuri, dar ca urmare a producerii lor se pot obtine si castiguri. Evident, acestea nu pot fi asigurate. In
mod similar, riscul valutar, din care se pot inregistra pierderi, dar se pot si obtine castiguri, nu poate fi
asigurat. Riscurile speculative mai sunt numite si riscuri antreprenoriale, deoarece prin producerea lor se
poate inregistra o pierdere sau inregistra un castig.
Asemanarile dintre riscurile pure (asigurabile) si cele speculative (ce nu pot fi asigurate) constau in
faptul ca sunt repetabile in conditii esential similare.

B. Dupa implicatiile si natura riscurilor:
riscuri fundamentale
riscuri particulare
Riscurile fundamentale sunt acele riscuri care, prin efectele producerii lor, afecteaza o
mare parte a societatii sau a lumii si nu numai anumite persoane. Astfel, un risc fundamental
presupune elementul de catastrofa. De exemplu: razboiul, foametea, cutremurul, poluarea etc.
Atunci cand riscurile fundamentale au un potential de dezastru foarte mare, ele apar ca fiind
neasigurabile din punct de vedere al asiguratorilor. Dat fiind extinderea foarte mare a efectelor in
spatiu si, de cele mai multe ori, in timp, se considera ca ele sunt probleme ale societatii intregi care
trebuie rezolvate la nivelul guvernelor sau chiar la nivel international. Este esential de mentionat ca
asiguratorii sunt constituiti pentru a obtine profituri pe termen lung si de aceea nu pot fi obligati sa
accepte preluarea unor riscuri care, din punct de vedere strict al afacerilor, nu pot sa genereze
castiguri.
Riscurile particulare sunt riscurile ale caror consecinte sunt relativ limitate sub aspectul
intinderii efectelor. Cele mai multe riscuri asigurabile sunt riscuri particulare, rezultand o pierdere
pentru un numar relativ mai mic de persoane.

C. Din punct de vedere al teoriei managementului riscului, riscurile sunt de doua tipuri:
1. riscuri statice, considerate drept riscuri asigurabile deoarece producerea lor genereaza numai
pierdere sau mentinerea status-ului;
2. riscuri dinamice, identificate cu riscurile comerciale tipice care pot genera profituri sau pierderi,
fiind deci neasigurabile.

D. Din punct de vedere al asigurabilitatii, riscurile se pot clasifica in doua mari categorii:
1. riscuri asigurabile, adica acelea pe care asiguratorii le preiau si pentru care ofera protectie asiguratilor.
Ele se subdivid in:
a. riscuri generale, cum ar fi: incendiu, explozie, naufragiu, esuare, rasturnare a navei sau
a ambarcatiunii, coliziune, rasturnare sau deraiere a mijlocului de transport terestru, prabusire a
aeronavei, descarcare a marfii intr-un port de refugiu, cutremur de pamant, eruptie vulcanica, etc.
De regula, aceste riscuri sunt incluse in asa-numitele conditii generale de asigurare;
b. riscuri speciale: ce se pot produce ca urmare a actiunii oamenilor (razboi, greva,
inchidere de fabrici, revolutie, revolta, rascoala, insurectie, stare de razboi declarat sau nedeclarat etc.)
sau cele ce tin de natura marfii (ruginire, coclire, zgariere, spargere, alterare, mucegaire etc). Aceste
riscuri se asigura separat, la solicitarea expresa a asiguratilor, contra unei prime de asigurare
suplimentara, de regula, individual, pentru fiecare risc. Ele nu sunt deci incluse in conditiile generale
prezentate mai sus.
2. riscuri neasigurabile (excluse) sunt acele riscuri pe care asiguratorii nu le accepta; aici sunt
incluse acele evenimente a caror producere este certa sau se apropie de certitudine, sau cele care sunt
cauzate de catre asigurat, cunoscute de catre acesta si ascunse asiguratorului, cum ar fi: viciile ascunse
ale bunului asigurat, ambalarea necorespunzatoare a marfii asigurate, consecintele energiei atomice,
faptele savarsite cu intentie, starea de nenavigabilitate a navei sau de functionare defectuoasa a
mijlocului de transport, comportarea necorespunzatoare voita a asiguratului, evaporarea lichidelor,
moartea naturala a animalelor vii, uzura normala a bunului asigurat, utilizarea oricarei arme de razboi
care foloseste fisiunea sau fuziunea nucleara, pagubele indirecte (pagube survenite ca urmare a
intarzierii transportului, cheltuieli pentru plata salariilor si intretinerea personalului navigant in timpul
stationarii mjlocului de transport pentru reparatii etc.), vatamarea corporala sau decesul persoanelor
care lucreaza pentru asigurat etc.
Riscurile sunt grupate si sunt oferite de cele mai multe ori in "pachet" sub forma "conditiilor de
asigurare" care poarta diferite denumiri, in functie de natura bunurilor asigurate si de riscurile incluse in
asigurare.
Este foarte important de mentionat faptul ca fiecare societate de asigurari are libertatea de a-si
grupa riscurile dupa cum considera ca este optim pentru asigurati si pentru ea insasi. Totodata,
includerea unui anumit risc intr-una din categoriile mentionate (general, special, exclus) nu are
neaparat un caracter permanent. In functie de criteriile de asigurabilitate mentionate, de dimensiunea
posibila a daunei si de politica de subscriere a asiguratorului, este posibila trecerea acestuia dintr-o
categorie in alta.
Oferta de asigurari apare variata, diversa, dar in acelasi timp cu o serie de trasaturi comune
determinate de uzantele internationale in materie.



1.2. Managementul riscului

Managementul riscului consta in identificarea, cuantificarea si reactia la expunerea la
riscuri pure, la pierderi accidentale potentiate, putand fi definit si ca procesul de elaborare si
adoptare a deciziilor necesare pentru minimizarea efectelor adverse ale pierderilor accidentale
intr-o organizatie.

Managementul riscului reprezinta un raspuns logic la vulnerabilitatea si complexitatea
lumii moderne de astazi. El ofera mijloacele necesare pentru intelegerea si punctul de pornire
pentru definirea continutului, directionarii si chiar administrarii riscurilor. Literatura de
specialitate consacra spatii ample teoriei managementului riscului, astfel incat exista in prezent o
literatura relativ bogata in acest domeniu; ceea ce inca lipseste este maniera practica de
transformare a acesteia intr-o functie dinamica a managementului care va creste abilitatea
companiei de a exploata "avantajele" unor riscuri.
Evolutia conceptului si a aplicarii lui rezida si in faptul ca, spre deosebire de trecut, cand
functia de management al riscului consta numai in prevenirea producerii evenimentelor cu un
impact negativ asupra activitatii firmei, in prezent, provocarea este menita sa creeze un climat
cultural in care nesiguranta sa fie astfel administrata incat oportunitatile sa fie masurate intr-un
mediu de piata incert. Astfel, riscul de a fi lasat in urma de competitie este poate cel mai serios si
grav risc la care este supusa orice afacere.
Managementul riscului este un domeniu relativ nou in asigurari, dar de mare interes si mai ales
utilitate practica. Aparut in Statele Unite ale Americii, managementul riscului s-a extins rapid in toata
lumea. El consta in adoptarea tuturor masurilor de prevenire a pagubelor si de limitare a acestora in
vederea asigurarii. Importanta sa este foarte mare atat pentru asigurat, cat si pentru asigurator:
asiguratul poate beneficia de prime de asigurare reduse, iar asiguratorul isi ia toate masurile
necesare pentru limitarea pierderilor financiare care ar putea sa apara.
Managementul riscului si asigurarile din zilele noastre sunt esentiale pentru intelegerea
schimbarilor fundamentale care se petrec in economia moderna si pentru dezvoltarea oportunitatilor
economice strategice in intreaga lume.
Cele cinci etape importante ale implementarii managementului riscului sunt urmatoarele:
a) Identificarea riscului - este o etapa foarte dificila, dar de care depind toate etapele ulterioare. Ea se
face pe baza cunoasterii situatiei reale, a cercetarilor statistice, experientei, cunostintelor, inspectiei de
risc, interviurilor cu diferite persoane reprezentative, a aprecierilor obiective si subiective ale
asiguratorului sau expertilor desemnati de el.
b) Cuantificarea riscului - este necesara pentru determinarea impactului financiar al riscului,
pentru a face recomandari "inteligente". Trebuie inteles ca impactul financiar este un termen relativ,
deoarece organizatiile puternice sub aspect financiar pot absorbi mai usor pierderile decat firmele mai
mici. Dimensionarea riscului se face prin determinarea probabilitatii de producere a riscului, a
impactului financiar asupra asiguratului, a abilitatii de a prevedea volumul daunelor care vor aparea in
timpul perioadei de asigurare.
c) Elaborarea de recomandari - odata ce riscul a fost identificat si masurat, "managerii de risc"
fac recomandari conducerii conform analizelor anterioare. Ele au ca scop selectarea celor mai bune
tehnici de administrare a riscului: evitarea riscului, reducerea probabilitatii de a se produce sau
reducerea magnitudinii daca apare, transferul riscului unei alte parti (prin asigurare) si retinerea sau
pastrarea riscului. Decizia privind oricare dintre aceste masuri trebuie sa se bazeze pe situatia
financiara in momentul respectiv, politica generala privind managementul riscului si obiectivele
specifice.
d) Implementarea deciziei - este o etapa foarte importanta bazata pe rezultatele anterioare. De
exemplu, in cazul apelarii la asigurare, componentele procesului de implementare se refera la gasirea
celei mai bune acoperiri, obtinerea unor rate de prima avantajoase, alegerea asiguratorului.
e) Monitorizarea si interpretarea rezultatelor - sunt esentiale, alaturi de evaluarea efectelor
deciziilor luate, pentru a vedea daca schimbarea conditiilor determina si alegerea unor solutii diferite.
Implementarea acestor decizii necesita un manager de risc care sa indeplineasca functiile obisnuite ale
managementului.
Managementul riscului face posibil ca orice afacere sa se confrunte, constient si mai usor,
cu riscurile obisnuite, deoarece exista eliberarea fata de pierderile accidentale mari. Orice
companie trebuie sa priveasca managementul riscului nu ca pe o optiune, ci ca pe obligatie
proprie, datorita permanentei expuneri la pierderi.
In unele firme exista managerul de risc (Risk manager), care indeplineste mai multe
functii. Evident, el se ocupa numai de riscurile pure, si nu si de cele speculative. Astfel, el trebuie
sa atraga atentia managementului companiei asupra riscurilor pure care ameninta organizatia si sa
recomande masuri pentru reducerea lor, pentru prevenirea pierderilor, sa recomande masurile de
limitare a pagubelor pentru orice posibil prejudiciu, sa calculeze valoarea posibilelor pagube si altele.
O mare parte a responsabilitatilor sale consta in elaborarea programul de asigurare pentru firma.
In mod normal, acest aspect trebuie sa fie in atentia managementului oricarei companii,
deoarece implica adoptarea sau neadoptarea unor decizii care pot avea urmari importante.
Asigurarea este doar o metoda de management al riscului care, folosita corect, aduce beneficii
importante tuturor celor implicati in acest proces. Evolutia managementului riscului a fost foarte rapida
si a fost influentata puternic de schimbarile tehnologice si sociale din ultimele decenii.

1.3. Procesul de transfer al riscului
Riscul, elementul de baza de la care porneste o asigurare este utilizat in sensul negativ al
evenimentelor pe care nu le dorim. Viata oamenilor a fost si este amenintata de cele mai
imprevizibile fenomene pe care le comporta natura si activitatea complexa pe care acestia o
dezvolta.
Indiferent cat de multa grija acordam evitarii problemelor sau protectiei familiei si a bunurilor
personale, riscul exista in viata noastra aducand pierderi materiale si financiare. Riscul, elementul
de baza de la care porneste o asigurare este utilizat in sensul negativ al evenimentelor pe care nu
le dorim.
Cu toate acestea de-a lungul vremii oamenii au gasit forta necesara nu numai refacerii
bunurilor distruse dar si gasirii de noi metode pentru a se proteja in cazul pericolelor.
Asigurarea este conceptul de unire a unei comunitati de risc prin care membrii comunitatii
consimt sa contribuie financiar la formarea unui fond de asigurare si mai apoi la suportarea in
comun a pagubelor produse membrilor acestei comunitati.
Astfel oamenii au organizat aceasta forma de protectie sub forma unor societati de asigurari
care sa functioneze in baza unei legislatii, a unor norme, principii economice si de protejare a
persoanelor ce consimt sa participe la aceste fonduri financiare.
Apare astfel notiunea de Asigurator, societate de asigurari ce administreaza si asuma riscul de
a despagubi in cazul producerii unui eveniment cuprins in polita de asigurare si notiunea de
asigurat, principalul initiator al conceptului de asigurare, cel care plateste o prima de asigurare in
raport cu bunurile asigurate.
Participarea la aceasta forma de protectie se face in mod facultativ, cu impunere legislativa
sau prin normele de functionare ale anumitor institutii prin acceptarea unor termeni si conditii de
catre asigurator si de catre asigurat printr-un contract (polita) de asigurare.
Intr-un sens mai larg asigurarea transfera riscul de la o persoana la un grup de persoane care
astfel poate mai usor sa compenseze financiar daunele suferite.
Esenta asigurarii consta in dispersia asupra unei comunitati special organizate in acest
scop. Procesul de identificare, cuantificare, cercetare a reactiei la riscuri, reducerea
probabilitatii de a se produce un risc, implementarea unor masuri si decizii de limitare a
producerii pagubelor este definit astazi ca un transfer al riscului.











2. Evaluarea riscului de tara
2.1. Conceptul de risc de tara
In literatura economica s-a scris mult despre risc si incertitudine, inca din vremea economistilor
clasici.Dar conceptul de risc de tara este intrat recent in vocabularul economic.
In cel mai larg sens, riscul de tara exprima probabilitatea pierderilor financiare in afacerile
internationale, pierderi datorate unor evenimente macroeconomice si/sau politice specifice tarii.
Conceptul de risc de tara este strans legat de alte doua notiuni: riscul suveran si riscul de transfer.
Riscurile aferente datoriei externe publice sau public garantate sunt grupate sub denumirea de risc
suveran. El exprima probabilitatea ca un stat suveran, la un moment dat, sa nu poata sau sa nu doreasca
sa-si onoreze angajamentele externe, din cauze aflate sub controlul guvernului respectivului stat.
Riscul suveran depinde de performantele economice si de schimbarile politice din tara.
Imprumuturile negarantate public, acordate firmelor private, implica trei niveluri de risc: micro,
mezo si macroeconomic. La nivel microeconomic, exista pericolul pierderilor datorate
managementului neadecvat al firmei, pericol exprimat de riscul comercial. Mezoeconomic, pot sa
apara pierderi datorita unor schimbari subite si nefavorabile, specifice ramurii din care debitorul face
parte. Aceste doua forme de risc nu intra in analiza riscului de tara.
La nivel macroeconomic se manifesta riscul de transfer care exprima posibilitatea ca guvernul
sa nu poata sau sa nu doreasca sa puna la dispozitia firmelor private valuta solicitata in schimbul
monedei nationale, destinata achitarii obligatiilor externe. In general, riscul de transfer apare in tarile
cu deficit cronic al balantei de plati, in care guvernul controleaza schimburile valutare.
Alaturi de riscul de transfer, la nivelul unei tari exista si factori de risc economici, politici sau
sociali cu caracter general (care influenteaza mediul in care firmele nationale si straine functioneaza),
grupati in categoria de risc de tara general. Printre cei mai importanti factori se numara: devalorizarile
semnificative ale monedei nationale, recesiunile profunde, schimbarile bruste de politica economica,
razboaiele si revolutiile, ca si discriminarile aplicate companiilor straine.
Riscul suveran, riscul de transfer si riscul de tara general sunt grupate in conceptul de risc
de tara. Rezulta ca riscul de tara este un concept complex, care acopera totalitatea riscurilor inerente
plasamentelor de capital in strainatate.
2.2. Indicatori utilizati in analiza riscului de tara
Evaluarea riscului de tara are ca scop semnalarea dificultatilor care pot sa apara in onorarea, de catre
tara analizata, a obligatiilor care decurg din datoria externa. Toate metodele de evaluare se bazeaza pe un set
comun de indicatori, expusi in cele ce urmeaza:
2.2.1. Situatia economica
2.2.1.1.Indicatorii macroeconomici
Capacitatea unei tari de a-si respecta angajamentele externe depinde de calitatea si cantitatea
resurselor materiale, umane si financiare de care aceasta dispune la un moment dat si in perspectiva. Cei mai
importanti indicatori ai eficientei economice interne sunt: P.I..B. produsul intern brut (nivel, structura si
ritm de crestere), deficitul bugetar, inflatia, investitiile interne si indicatorii structurii financiare.
2.2.1.2. Indicatorii balantei de plati
Balanta de plati ocupa un loc central in analiza riscului de tara; indicatorii balantei de plati sunt:
indicatorii comertului exterior, indicatorii volatilitatii veniturilor externe si indicatorii care reflecta
sustenabilitatea
deficitului contului curent.
2.2.1.3. Indicatorii datoriei externe
Datoria externa este studiata pe baza urmatorilor indicatori: datoria externa totala si raportata la P.I.B. si
exporturi, dobanda la datorie raportata la exporturi, datoria bancara / exporturi precum si indicatorii serviciului
datoriei externe.
2.2.2. Situatia politica
Riscul politic a inceput sa dobandeasca o importanta tot mai mare in evaluarea riscului de tara, dupa
anii 70.
2.2.2.1. Situatia politica interna
Analiza situatiei politice interne presupune studierea atenta a urmatoarelor variabile: structura sociala,
institutiile, personalitatile si mecanismele de control.
2.2.2.2. Situatia politica externa
Aceasta este analizata prin prisma instabilitatii economice si politice regionale, a importantei
geopolitice a tarii si a apartenentei la o grupare economica sau politica.
Sursele de date utilizate de evaluatorii de risc sunt extrem de variate, de la publicatii statistice nationale
si internationale si pana la informatii culese direct prin vizitarea tarii monitorizate.
2.3. Metode de evaluare a riscului de tara
2.3.1. Sisteme formale de evaluare a riscului de tara
Se refera la o abordare cantitativa, ce consta in elaborarea unor sisteme structurate, fundamentate atat pe
variabile cantitative, cat si pe factori calitativi.
2.3.2. Sisteme statistice de evaluare a riscului de tara
Sistemele statistice de evaluare sunt modele empirice care conduc la identificarea unui set de indicatori
considerati semnificativi pentru estimarea probabilitatii de materializare a riscului de tara.
2.3.3. Sisteme de alarmare rapida
Acestea sunt operationale pe termen scurt si au ca scop identificarea dificultatilor, concomitent cu
aparitia lor.
2.3.4. Metode probabilistice de evaluare a riscului de tara
Se fundamenteaza pe mai multi factori ce exprima probabilitatea de aparitie a problemelor in legatura
cu restituirea datoriei externe si a dobanzii aferente acesteia.
2.3.5. Analiza pe baza de scenarii
Evidentiaza altenativele posibile de evolutie a evenimentelor, pornind de la anumiti parametri
economici, politici si sociali.
2.3.6. Studiile de tara
Reprezinta cea mai ampla metoda de evaluare a riscului de tara si presupun analiza urmatoarelor
elemente: economia interna, economia externa, balanta de plati si politica economica.
2.3.7. Abordarea comparativa a tehnicilor generale de evaluare a riscului de tara
Fiecare metoda de evaluare amintita mai sus are avantaje si dezavantaje. Selectarea metodei sau
metodelor de evaluare a riscului de tara trebuie sa tina seama in primul rand de obiectivele avute in vedere de
catre evaluator.
Bancile comerciale se confrunta, in activitatea de creditare internationala, cu riscul ca debitorii sa nu
dispuna, la un moment dat, de valuta necesara pentru plata obligatiilor ce decurg din imprumutul extern.
Astfel, a aparut necesitatea functionarii, in cadrul institutiilor bancare cu activitatea internationala, a unor
departamente specializate in evaluari de risc, care elaboreaza si aplica metode specifice de estimare a riscului
de tara. In continuare, sunt prezentate cateva din institutiile bancare respective si metodologia utilizata:
- Metoda Citibank imbina sistemul de alarmare rapida cu studiul de tara, in scopul aprecierii
nivelului real, curent al riscului de tara;
- Sistemul de evaluare elaborat de Bank of America se fundamenteaza pe modele econometrice
si pe analize calitative / cantitative ale factorilor de risc si se finalizeaza printr-un rating de tara.
- American Security Bank aplica o analiza preponderent calitativa a riscului de tara, care
conduce la intocmirea studiilor de tara. Alaturi de propria evaluare a riscului, aceasta banca
utilizeaza si evaluarile agentiilor de rating internationale.
- Credit Lyonnais combina analizele calitative cu cele cantitative si cu modelele
econometrice. Rezultatul evaluarii imbraca forma unui indice de risc, care permite gruparea tarilor
analizate in clase de risc si construirea matricei credibilitatii.
- Banca de Export-Import a Romaniei (Eximbank) a elaborat si aplica o metoda cantitativ-
calitativa de evaluare, asemanatoare celor practicate de firmele specializate internationale. Explicatia
acestei asemanari consta in faptul ca scopul analizei de risc de tara este furnizarea unor servicii de
consultanta clientilor.
Metodele de evaluare practicate de institutiile bancare difera, in principal, sub urmatoarele
aspecte: sursele de informatii utilizate, tehnicile de analiza a informatiilor, profunzimea analizei si
forma pe care o imbraca rezultatul final.
Din perspectiva evaluarii riscului de tara, institutiile bancare se aseamana atat prin scopul
evaluarii (stabilirea nivelului maxim al expunerii intr-o tara), cat si prin gruparea factorilor de risc (in
factori economici si factori politici si sociali), si utilizarea unor clase comune de indicatori.
Desi au multe imperfectiuni, evaluarile de risc de tara ale agentiilor internationale sunt necesare datorita
globalizarii pietelor financiare contemporane.
Bancile comerciale si agentiile de evaluare a riscului de tara estimeaza, in general, riscul de transfer,
adica riscul ca un guvern sa nu poata, sau sa nu doreasca, la un moment dat, sa disponibilizeze valuta
necesara acoperirii obligatiilor externe. Spre deosebire de acestea, firmele de evaluare a riscului de tara se
caracterizeaza printr-o activitate mult mai complexa, care acopera toata sfera de cuprindere a conceptului de
risc de tara.. Cateva din firmele de evaluare a riscului de tara sunt:
- Business Environmental Risk Information (B.E.R.I.) evalueaza distinct riscul politic si riscul de
tara generalizat
- The Economist Intelligence Unit (E.I.U.) prin serviciul de Country Risk estimeaza riscul de tara
generalizat
- Political Risk Services Group (P.R.S.Group) cu metoda de estimare I.C.R.G., realizeaza o
evaluare a riscului de tara pe trei componente: riscul politic, riscul financiar si riscul economic.
Tehnicile de analiza a riscului de tara utilizate sunt: analiza cantitativa, modelele econometrice si
studiile de tara. Principala deosebire dintre firmele de evaluare a riscului de tara este modul de ponderare a
indicatorilor in calculul scorului de tara final.




















PARTEA A II-A

ASIGURARI














3.1. CLASIFICAREA ASIGURARILOR
Asigurarile reprezinta un domeniu vast care, dupa cum s-a mai aratat, acopera toate sferele
activitatii umane. Dat fiind complexitatea domeniului este necesara atat o clarificare a conceptelor, cat
si o sistematizare a acestora pentru o abordare stiintifica si coerenta. Astfel, in literatura de specialitate
se intalnesc tipuri si categorii variate de asigurari, determinate prin folosirea unor criterii diferite.
lata cateva dintre ele:
1. Dupa tipul si natura riscurilor asigurate, distingem doua categorii principale si anume:
- asigurari de viata;
- asigurari non-viata (generale).
Aceasta impartire tine seama de trasaturile riscurilor asigurate pentru cele doua grupe mari de
asigurari. Deosebirile dintre ele provin din natura relatiei contractuale, durata si tipul de risc. Astfel,
in cazul asigurarilor de viata riscul care se asigura este decesul. Dat fiind ca acest eveniment este
cert (oricine moare!!!), s-ar putea invoca faptul ca decesul nu se poate incadra in conceptul de risc.
Totusi. el este un risc asigurabil deoarece contractul de asigurare se incheie pentru o anumita durata, iar
momentul in care se produce decesul este incert. De aceea, elementul de incertitudine se refera la
momentul producerii riscului si
nu la riscul insusi. La asigurarile non-viata, pe perioada contractuala evenimentul asigurat se poate
produce sau nu. Este deci vorba de riscurile pure care au gradul de incertitudine pentru a putea fi
asigurate.
O alta deosebire se refera la durata contractului. In timp ce asigurarea de viata este un contract
pe o durata mare (de obicei, minim 5 ani), contractele de asigurarai non-viata sunt incheiate pe
termen scurt (de regula pentru 1 an sau pentru un anumit eveniment care poate dura chiar cateva ore).
De asemenea, administrarea contractului, tipurile de rezerve care trebuie create, modul de
stabilire a primelor de asigurare si a rezervelor si, in general, intregul sistem de administrare sunt
foarte diferite. Aceasta clasificare este frecvent intalnita in legislatia diferitelor tari, in legislatia
Uniunii Europene, in special datorita motivelor aratate mai sus care determina si limite diferite de
capital pentru constituirea societatilor de asigurari pentru cele doua categorii.

2. Dupa modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare, se disting doua categorii de
asigurari:
- asigurarea prin efectul legii (obligatorie);
- asigurarea contractuala (facultativa).
Asigurarea prin efectul legii, sau obligatorie, este stabilita prin reglementarile legale si se
realizeaza automat daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege privind bunurile sau
persoanele care intra sub incidenta acestora. Ea are la baza anumite interese care apartin societatii in
ansamblul sau si nu necesita acordul de vointa al persoanelor fizice sau juridice vizate. In cele mai multe
tari, ca si in Romania, forma de asigurare obligatorie este asigurarea de raspundere civila pentru
pagube produse din accidente de autovehicule. In alte tari intalnim si alte tipuri de asigurari
obligatorii, cum ar fi asigurari de raspundere profesionala si altele.
Asigurarea contractuala sau facultativa are la baza un contract de asigurare intre asigurat si
asigurator, fiind o expresie a vointei partilor. Este o forma de asigurare mai flexibila decat asigurarea
prin efectul legii deoarece se incheie ca urmare a nevoii de protectie a asiguratului, raspunzand astfel
mai bine necesitatilor si intereselor acestuia.
Pe langa asigurarea prin efectul legii si asigurarea contractuala, exista si unele asigurari
obligatorii, impuse prin lege, dar care nu intra in vigoare decat dupa incheierea unui contract intre
asigurat si asigurator. In aceasta categorie intra asigurarea personalului navigant al companiilor de
navigatie, etc.

3. Dupa domeniul asigurarii, distingem patru categorii, si anume:
- asigurari de bunuri;
- asigurari de persoane;
- asigurari de raspundere civila;
- asigurari de interes financiar.
Asigurarile de bunuri cuprind proprietatile susceptibile de a fi distruse sau avariate de
calamitati naturale, accidente, incendii sau orice alte riscuri. Sunt incluse asigurarile de cladiri, utilaje,
masini si instalatii, aparatura electronica, bunurile din locuinte, marfuri, bani si alte valori, animale si
altele.
Prin asigurarile de persoane se asigura viata, integritatea sau sanatatea asiguratului supuse
amenintarii unor evenimente care pot provoca decesul, invaliditatea sau boala acestuia. In functie
de riscul asigurat, in asigurarea principala distingem doua categorii de asigurari, respectiv asigurari de
viata si asigurari de pesoane, altele decat cele de viata (accidente, calatorie, sanatate etc).
Asigurarile de raspundere civila au ca obiect o valoare patrimoniala egala cu despagubirea
pe care ar urma sa o plateasca asiguratul (persoana fizica sau juridica) unor terti prejudiciati. Exista o
gama larga de astfel de asigurari, cum ar fi: asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse
prin accidente de autovehicule, asigurarea de raspundere profesionala, asigurarea de raspundere a
transportatorului pentru pasageri, pentru bagajele acestora sau pentru marfurile transportate, asigurarea
de raspundere a constructorului, asigurarea de raspundere a chiriasului etc.
Prin asigurarile de interes financiar se obtine protectia pentru asigurarea de pierdere a profitului,
asigurarea de credite, asigurare pentru riscul de neplata, asigurarea de fidelitate si altele.

4. Dupa riscul asigurat, asigurarile sunt:
- asigurari pentru riscuri cu caracter natural: inundatii, trasnete, explozii, cutremure de
pamant, ploi torentiale, grindina, furtuni, uragane, alunecari sau prabusiri de teren;
- asigurari pentru seceta, grindina la culturile agricole;
- asigurari pentru boli, epizotii si accidente ale animalelor;
- asigurari de accidente, precum derapari, rasturnari, coliziuni si prabusiri de poduri si tunele, alte
accidente ale mijloacelor de transport;
- asigurari de deces prin care se asigura riscul de deces, urmand ca in cazul acestui
eveniment beneficiarul (beneficiarii) politei sa incaseze suma asigurata;
- asigurari de raspundere civila - pentru acoperirea prejudiciilor provocate de asigurati
tertilor ca urmare a unor accidente, neglijenta, eroare.

5. Dupa teritoriul pe care se acorda acoperirea prin asigurare, deosebim:
- asigurari interne; .
- asigurari externe.
Deosebirea fundamentala dintre acestea consta in elementul de extraneitate care este prezent
numai in cazul asigurarilor externe. El se refera la domiciliul intr-o alta tara al uneia din partile
contractante sau al beneficiarului asigurarii, la obiectul asigurarii si la riscul preluat de asigurator, care se
pot afla sau produce in afara teritoriului tarii in care se incheie contractul.
Principalele categorii de asigurari externe sunt legate, in principal, de asigurarile de transport,
cum ar fi: asigurarea marfurilor, asigurarea navelor maritime si fluviale, asigurarea aeronavelor,
asigurarea constructiilor - montajului in strainatate si a raspunderii constructorului etc. Tot mai mult,
datorita liberalizarii serviciilor de asigurare, in aceasta categorie se includ si asigurarile de bunuri
care, fiind localizate intr-o tara, se asigura la o societate din alta tara.

6. Dupa natura si tipul raporturilor care se stabilesc intre asigurat si asigurator:
- asigurare directa
- asigurare indirecta.
Asigurarea directa se incheie in mod direct intre asigurat si asigurator, in timp ce asigurarea
indirecta se incheie prin intermediari (in principal, prin broker).
Capitolele care urmeaza vor trata cateva categorii si tipuri de asigurari si reasigurari folosite in
prezent de societatile de asigurare.


3.2. ASIGURARI SI REASIGURARI PE PLAN INTERNATIONAL
NOTIUNI GENERALE

Nu se poate vorbi de o singura piata a asigurarilor sau a reasigurarilor, ci de piete ale
asigurarilor si reasigurarilor, fiecare dintre ele fiind individualizata prin preponderenta unor
anumite tipuri de tranzactii, prin existenta unor anumite societati de asigurari si reasigurari, mod
de functionare, tranzactionare, reguli.
Tranzactiile internationale cu asigurari sunt puternic marcate de reglementarile nationale ale
fiecarei tari. Dispersia internationala a riscurilor mari prin intermediul asigurarii poate fi
realizata in mai multe moduri: prin asigurare directa, posibil prin participarea asiguratorilor
straini in calitate de coasiguratori alaturi de societatile nationale, sau prin transferarea unei
parti a riscurilor asumate de asiguratorii nationali, prin reasigurare internationala.
Cele mai reprezentative piete de asigurari si reasigurai sunt concentrate in marile centre
comerciale si financiare ale lumii unde se defasoara majoritatea acestor tranzactii. Pe aceste piete
actioneaza societatile de asigurare, societatile de reasigurare si agentiile de intermediere
(brokeri).
Orice piata este alcatuita din cerere si oferta. In calitate de clienti pot fi persoane fizice si
juridice care au nevoie si doresc protectia pentru anumite riscuri la care sunt expuse. In calitate de
ofertanti ai serviciilor de asigurari sunt societatile specializate, ce se deosebesc prin activitatile
lor. Pe piata exista urmatoarele categorii de firme:
- asiguratori si reasiguratori- sunt purtatori specializati ai riscului, ofera protectie
clientilor lor;
- intermediari brokeri, sau agenti de asigurare
- firmele ce ofera servicii specializate, asociate activitatii de asigurare (constatatori,
evaluatori)



3.2.1. Asiguratori si reasiguratori

Grupul vanzatorilor de asigurari si reasigurari cuprinde companiile de asigurare/reasigurare
care primesc (accepta) riscuri in asigurare/reasigurare in schimbul primelor de
asigurare/reasigurare, devenind asiguratori/reasiguratori. Siguranta financiara a acestor companii,
capacitatea lor de a face fata obligatiilor de plata asumate fata de clienti, sunt evaluate de catre
agentii specializate, numite agentii de rating.
Rating-ul exprima capacitatea companiei de asigurare/reasigurare de a face fata
obligatiilor de plata catre creditori. Cele mai mari agentii de rating din lume sunt cele americane
Standard and Poors, Moodys si AM Best.
Tipurile de companii pe care le intalnim pe piata in calitate de asiguratori si reasiguratori
sunt: a) companii de asigurari si reasigurari
b) companii captive de asigurari si reasigurari definitia lor, conform dictionarului
Webster, este: companie detinuta sau controlata de o alta intreprindere al carei obiect de
activitate este, in primul rand, acoperirea necesarului de asigurari si, in al doilea rand, efectuarea
de operatiuni pe piata. Adica, sunt companii detinute sau controlate de o societate cu alta
activitate decat de asigurari, create in principal pentru a asigura sau reasigura riscurile societatii
mama sau ale filialelor acesteia.
Recurgerea la companii captive de asigurari este mai frecvent intalnita in unele sectoare
ca: petrochimie, siderurgie, energetica, industrie farmaceutica, industrie alimentara, industrie
extractiva, si mai putin in domeniul bunurilor de consum si industriale. Obiectul lor de activitate
se rezuma, mai ales, la asigurarile si reasigurarile de bunuri.
c) asociatii mutuale - reprezinta o forma de asociere a mai multor persoane care
contribuie la crearea fondului de asigurare din care vor fi despagubiti cei care vor suporta pagube.
Ele nu au capital si apartin contractantilor asigurarii, astfel incat orice nou contractant devine si
coproprietar al asociatiei.
d) Sindicatele Lloyds au o foarte mare importanta pe pietele internationale, in general,
si pe piata Londrei, in special.
e) pool-urile de subscriere (underwriting pools). Este un termen ce acopera o mare
varietate de aranjamente organizatorice, avand ca obiectiv reducerea cererii pentru reasigurari
oferite de pietele conventionale, prin incheierea de tranzactii directe de asigurari si reasigurari.
Reprezinta o asociatie, o grupare de companii de asigurari/reasigurari, asociatii ce pot fi
nationale, sau regionale.

3.2.2. Intermedierea in asigurari si reasigurari

De multe ori, asigurarea si/sau reasigurarea nu se incheie in mod direct intre partile
contractante, ci prin intermediari. Acestia pot fi agenti de asigurare, sau brokeri de asigurare.
Prezentare comparativa a agentilor de asigurare si a brokerilor de asigurari:
Agenti de asigurare

Brokeri de asigurare

Reprezinta interesele asiguratorului

Reprezinta interesele asiguratului/reasiguratului

Vand politele de asigurare ale unuia sau mai multor
asiguratori

Cumpara asigurari/reasigurari pentru clientul sau, numit
principal

Persoane fizice care lucreaza full-time sau part-time
pentru asiguratorul pe care il reprezinta pe baza unui
contract

Persoane juridice independente, specializate in
intermediere in asigurari

Nu sunt profesionisti in asigurari

Sunt experti in asigurari

Ca regula, nu pot fi dati in judecata pentru neglijenta
in exercitarea profesiei

Pot fi dati in judecata pentru neindeplinirea sau
indeplinirea defectuoasa a sarcinilor lor

Remunerat de catre asigurator prin salariu, comision
sau o combinare a acestora

Remunerat de catre asigurator prin comision, denumit
brokeraj

Uneori are atributii limitate (numai completarea
cererii de asigurare), fara dreptul de a emite polita de
asigurare

Atributii privind gasirea protectiei optime pentru client,
incheierea contractului de asigurare, uneori si
administrarea daunei

Agentii de asigurare reprezinta un canal de distributie mult utilizat de catre societatile de asigurare
pentru vanzarea politelor lor. Sunt utilizati, indeosebi, pentru asigurarile incheiate de persoanele fizice (in
special asigurari de viata, autovehicule, bunuri). In unele companii ei sunt implicati si in activitatile legate
de constatarea, evaluarea si lichidarea daunelor.
Piata internationala actuala a asigurarilor si a reasigurarilor este, practic, de neconceput fara
prezenta deosebit de activa a brokerilor. Existenta lor apare obiectiv necesara datorita ritmului
extrem de rapid al modificarii conditiilor economice, sociale si politice in lume, schimbarii periodice a
legislatiilor unor tari
privind reglementarea activitatilor de asigurare si reasigurare referitoare la depozitele de fonduri,
restrictiilor privind transferul fondurilor in afara tarii etc. Ei mobilizeaza o mare parte din capacitatea
mondiala de asigurare si reasigurare si confera pietei o mare mobilitate si flexibilitate.
Termenul de broker desemneaza persoanele juridice care actioneaza in calitate de
intermediari pentru obtinerea partenerilor si angajarea unor afaceri (contracte) de asigurare sau
reasigurare. Pentru serviciile prestate, brokerii sunt remunerati prin plata unui comision, denumit
taxa de brokeraj, prin aplicarea unei cote procentuale asupra primei platite de client, cota ce poate
varia intre 1,5 si 15%. Brokerul pune pe primul loc interesele solicitantului, ale asiguratului.
Esential este ca atat agentul, cat si brokerul sunt remunerati de asigurator, si nu de asigurat.
Agentul primeste comisionul pentru ca vinde asigurarile celui pe care il reprezinta, iar brokerul
primeste comisionul pentru ca aduce afaceri asiguratorului.

3.2.3. Prestatori de servicii in domeniul asigurarilor si reasigurarilor
Existenta firmelor de prestari de servicii in asigurari este necesara datorita diversitatii si
complexitatii activitatilor presupuse de incheierea si, mai ales, de derularea contractelor de
asigurare. Aceste servicii sunt legate de: inspectii de risc, evaluarea si managementul riscului,
constatarea, evaluarea si lichidarea daunelor. Ca urmare, s-au dezvoltat profesii legate de aceste
activitati.



4. CONTRACTUL DE ASIGURARE
Contractul de asigurare este actul juridic prin care asiguratul se obliga sa plateasca o prima
asiguratorului, care preia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment, obligandu-se ca, la
producerea acestuia, sa plateasca asiguratului sau unei terte persoane (beneficiar)o indemnizatie
de asigurare (despagubire sau suma asigurata) in limitele convenite.
Potrivit art.948 din Codul Civil Roman, conditiile pentru validitatea unui contract sunt:
* capacitatea de a contracta a partilor contractante;
* consimtamantul valabil al partii ce se obliga;
* un obiect determinat;
* o cauza licita si morala.
Contractul de asigurare este supus acelorasi conditii de validitate, adica:
a) Capacitatea partilor de a contracta. Art. 949 din Codul civil roman prevede ca orice
persoana poate contracta, daca nu este declarata necapabila de lege. Incapabili a contracta sunt: minorii,
interzisii judecatoresti si, in genere, cei carora legea le-a prohibit oarecare contracte (art.950), respectiv
cei ce nu au capacitate de exercitiu.
Persoanele fizice pot incheia contracte de asigurare daca au implinit varsta de 14 ani si nu sunt
puse sub interdictie. Contractele de asigurare incheiate de minorii sub 14 ani si de persoanele puse sub
interdictie raman valabile atata timp cat cei in cauza sau reprezentantii lor nu cer anularea. Minorii
intre 14-18 ani au capacitate restransa si pot incheia acte juridice personale, dar numai cu
incuviintarea parintelui sau a autoritatii tutelare.
In asigurarile de persoane, asiguratul (pentru a incheia in mod valabil un contract) trebuie sa
aiba cel putin varsta legala si sa indeplineasca si celelalte conditii din polita de asigurare.
Conditiile speciale privind asigurarea de accidente prevad ca o asemenea asigurare poate fi
contractata si de persoane in varsta de 14 ani care dobandesc venituri din munca proprie.
b) Consimtamantul partilor. Potrivit dispozitiilor Codului civil roman consimtamantul nu
este valabil cand este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol (art.953).
Contractul de asigurare urmeaza aceste dispozitii.
Conform articolului 954, "eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra obiectului
conventiei. Eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara
numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia".
Violenta, in materie de asigurari, este greu de presupus ca poate fi intalnita in activitatea
practica. Presupunand ca daca uneia dintre partile contractante consimtamantul i-a fost smuls
prin violenta, contractul de asigurare este nul, urmand aceleasi dispozitii.
O cauza de nulitate a contractului de asigurare este dolul - folosirea de mijloace viclene de
catre una din parti, la incheierea contractului, astfel incat sa apara in mod evident ca fara aceste
manopere, cealalta nu ar fi contractat. Solutia folosirii mijloacelor dolozive este anularea
contractului, protejandu-se astfel principiul libertatii de vointa a partilor. Aceeasi solutie poate fi
adoptata de asigurator atunci cand asiguratul da raspunsuri inexacte sau incomplete, cu sau fara
rea vointa, cu privire la imprejurarile esentiale referitoare la risc.
c) Obiectul asigurarii il reprezinta ceea ce s-a asigurat: bunuri, la asigurarea de bunuri,
despagubirile datorate de asigurat unei terte persoane, la asigurarea de raspundere civila, sau unele
atribute ale persoanei - viata ori incapacitatea de munca - la asigurarea de persoane.
Pe langa bunurile supuse distrugerii sau avarierii in substanta lor constitutiva pot fi cuprinse
in asigurare si lucrurile care, fara a fi distruse sau avariate, sunt susceptibile de diminuare sau
nerealizare, cum ar fi beneficiul sperat, specific asigurarii marfii pe parcurs extern (de obicei 10%,
daca nu s-a convenit altfel).
In asigurarea de bunuri, determinarea obiectului respectiv se face in functie de specificul
asigurarii, potrivit conditiilor de asigurare care fac parte integranta din contract. Exista anumite
categorii de bunuri care sunt excluse de la asigurare, printre care:
- bunurile care nu mai prezinta importanta economica, nu mai pot fi folosite potrivit
destinatiei lor din cauza degradarii sau care, chiar daca pot fi inca utilizate, nu mai au nici o valoare;
- bunuri care nu indeplinesc anumite cerinte prevazute in actele normative;
- bunurile care, prin caracteristicile proprii sau locul unde se afla amplasate, nu sunt
supuse riscului, sau, din contra, sunt expuse unui risc excesiv. De exemplu, nu sunt primite in
asigurarea contra furtului bunurile constand in mijloace fixe care, prin volumul sau greutatea lor, nu
sunt expuse riscului de a fi sustrase. Se considera riscuri excesive pe care asiguratorul nu le poate
lua in sarcina, bunurile aflate in vitrine exterioare, care nu fac corp comun cu cladirea indicata in
contractul de asigurare, cat si pietrele sau obiectele pretioase, operele de arta care nu sunt pastrate in
case de bani sau prevazute cu sisteme de alarma adecvate, etc.
In asigurarea de persoane, determinarea asiguratului se face dupa datele sale personale: nume,
prenume, data si locul nasterii, domiciliul.
In asigurarea de raspundere civila se delimiteaza in mod concret persoana fizica sau juridica a
carei raspundere fata de terti este asigurata si activitatea sau faptele care stau la baza eventualului
prejudiciu produs. Obiectul contractului de asigurare de raspundere civila este prejudiciul pe care
asiguratul ar putea sa-l cauzeze unei terte persoane prin activitatea sa, delimitata de conditiile generale
si specifice de asigurare.
d) Cauza contractului de asigurare. Validitatea unui contract de asigurare se exprima si prin
cauza sa licita si morala.
Un contract de asigurare va fi considerat ca avand o cauza ilicita atunci cand el s-a incheiat cu
incalcarea ordinii publice si a bunelor moravuri specifice societatii. De exemplu, contrabanda
reprezinta un risc dependent de o situatie contrara ordinii de drept. De asemenea, nu poate fi
contractata o asigurare cu privire la bunuri rezultate din savarsirea unei infractiuni, sau a caror
dobandire este ilicita sau susceptibila de a face obiectul unei actiuni in justitie potrivit legii, sau la
daunele produse cu intentie.



4.1. Forma si continutul contractului de asigurare
Ca regula generala, forma contractului este scrisa, dar aceasta nu este o conditie pentru a fi
considerat valid, ci numai o dovada a incheierii.
Incheierea contractului poate fi recunoscuta de asigurator si daca rezulta din registre sau
alte acte emise de acesta. Partile adopta forma scrisa pentru a dovedi existenta contractului de
asigurare.
Contractul de asigurare exprima acordul de vointa al partilor. El este alcatuit din polita de
asigurare, conditiile principale si aditionale si anexele, care pot sa extinda sau sa limiteze
conditiile impuse de standardizare. Contractele de asigurare sunt foarte mult standardizate.
Cu privire la continut, in contractul de asigurare sunt cuprinse drepturile si obligatiile partilor.
Actul este emis de asigurator si consta in formarea contractului, deci acordul de vointa al partilor.
Contractul de asigurare cuprinde doua parti principale. Prima contine clauzele imprimate sub
forma unor extrase din conditiile generale care reglementeaza raporturile dintre asigurat si
asigurator, menite sa atraga atentia asiguratului asupra drepturilor si obligatiilor sale.
A doua parte reprezinta partile neimprimate ale documentului, care se refera, in principal, la
indicarea partilor, denumirea riscurilor, prima, suma asigurata si durata contractului (cu indicarea datei
intrarii in vigoare).
Documentul de asigurare se intocmeste in mod normal in doua exemplare.

4.2. Partile contractului de asigurare
In mod clasic, contractul de asigurare se incheie intre doua parti: asiguratul si aisiguratorul.
El poate fi incheiat direct intre partile contractante sau printr-un intermediar (agent sau broker).
Asiguratul este persoana fizica sau juridica care intra in raporturi juridice cu asiguratorul prin
incheierea contractului de asigurare. El este persoana care, platind asiguratorului o suma de bani sub
forma primei de asigurare, si-a asigurat un interes oarecare, cu scopul de a fi despagubit in cazul in care
acest interes a suferit o dauna prin manifestarea riscului conform prevederilor din polita de
asigurare.
In contractul de asigurare sunt interesate mai multe categorii de persoane, si anume:
- semnatarul, sau contractantul asigurarii, - persoana fizica sau juridica - este cel care
semneaza polita in nume propriu si se obliga fata de asigurator sa plateasca primele; el mai poarta
denumirea de stipulant al asigurarii atunci cand asigurarea se incheie in favoarea unei terte
persoane ca beneficiar; acest lucru este tipic pentru contractele de asigurare de viata, unde
intotdeauna se desemneaza un beneficiar pentru cazul producerii decesului persoanei asigurate;
- asiguratul, respectiv cel a carui persoana sau patrimoniu sunt supuse
riscului;
- beneficiarul, desemnat in caz de dauna sa incaseze indemnizatia de asigurare la producerea
evenimentului asigurat prevazut in contract.
Toate aceste calitati pot fi reunite asupra unei singure persoane, asa cum este proprietarul
unui bun oarecare, fiind contractant al asigurarii, asigurat si beneficiar, in caz de dauna.
- Persoana cuprinsa in asigurare este o alta categoric care apare numai in cazul contractelor de
raspundere civila. Responsabilitatea civila fata de tertii pagubiti este acoperita prin asigurare. Aceasta
persoana nu are calitatea de asigurat, contractant sau tert beneficiar si nu are nici obligatia de a
plati.
- asiguratorul poate fi numai persoana juridica (societate comerciala), avand ca obiect
de activitate acoperirea riscurilor diverselor interese ale asiguratului si obligata sa plateasca
anumite sume de bani la producerea evenimentului asigurat prevazut in contractul de asigurare.


4.3. Elementele obligatorii specifice ale contractului de asigurare
In cazul contractului de asigurare trebuie analizate pe larg elementele esentiale ale acestuia,
si anume: riscul, suma asigurata si prima de asigurare.

Riscul
Riscul constituie elementul esential si caracteristic al contractului de asigurare. Daca riscul
nu exista, contractul de asigurare este lipsit de eficacitate, de propria sa substanta, intrucat riscul
reprezinta insasi cauza asigurarii.
Riscul reprezinta un eveniment (sau complex de evenimente) incert, posibil si viitor, la
care sunt expuse bunurile, patrimoniul, viata, sanatatea sau integritatea fizica a unei
persoane.
La producerea riscului, asiguratorul va plati asiguratului despagubirea sau suma asigurata. Pentru
a putea incadra un eveniment in categoria riscurilor asigurabile, sunt necesare anumite conditii, expuse pe
larg in prima parte a acestui curs.

Suma asigurata
In cazul producerii evenimentului acoperit prin asigurare, asiguratorul raspunde fata de
asigurat pana la concurenta unei sume numita suma asigurata.
Suma asigurata reprezinta valoarea maxima a despagubirii pe care asiguratorul o
plateste asiguratului ca urmare a producerii evenimentului asigurat.
Prezenta acesteia in contractul de asigurare este necesara, deoarece serveste ca baza si
pentru calcularea primei de asigurare, in principiu, prin aplicarea unui anumit procent asupra
sumei asigurate.
Pentru stabilirea sumei asigurate, in cazul asigurarilor de bunuri, se procedeaza la
operatiunea numita evaluare de asigurare.
In cazul asigurarilor de persoane, contractul de asigurare nu este unul de indemnizare. In
schimbul primelor, asiguratorul nu se obliga sa acopere o paguba, ci sa plateasca suma asigurata
la producerea ricului indiferent de orice idee de prejudiciu.
La asigurarea de raspundere civila, suma asigurata se stabileste prin conventie sau
reglementari (este cazul, in Romania, al asigurarii de raspundere civila obligatorie auto).

Prima de asigurare
Prima reprezinta suma de bani remuneratia pe care o primeste asiguratorul de la
asigurat in schimbul prestatiei promise, respectiv protectia pentru riscurile stabilite. Este
pretul protectiei oferite de asigurator pentru acele riscuri.
Este un element esential al contractului de asigurare si principala obligatie a asiguratului.
Calculul primelor se face in mod stiintific, pe baza datelor statistice si a matematicii actuariale
care au revolutionat practica asigurarilor.
Asadar exista o corelatie necesara intre prima de asigurare si factorii obiectivi sau
subiectivi care influenteaza nivelul primei de asigurare.
Prima platita de asigurat reprezinta prima bruta (tarifara) si este alcatuita din prima neta (pura,
teoretica, cota de baza) si adaosul de prima (suplimentul sau incarcatura primei) care acopera
cheltuielile generate de achizitie si administrare ale asiguratorului si determina obtinerea unui profit.
Prima neta este destinata acoperirii despagubirilor si sumelor asigurate.
Prima bruta = prima neta + adaosul de prima
Calculul primei nete tine seama de valoarea riscului, privit ca probabilitate, cat si ca
intensitate. Probabilitatea este determinata prin calcule statistice ce au la baza aplicarea legii
numerelor mari care apartine matematicianului elvetian Jean Bernoulli. El a demonstrat in
lucrarea sa "Ars Conjectandi" (Tehnica probabilitatilor), publicata la Basel, in 1713, ca, la un numar
mare de cazuri, probabilitatea producerii unui fenomen se poate calcula cu o infima aproximatie,
spre deosebire de un numar redus de cazuri, unde producerea evenimentului nu poate fi anticipata
cu aceeasi aproximatie, datorita erorilor ce intervin din lipsa desprinderii unor tendinte clare cat mai
apropiate de realitate. De aceea, urmand legile statistice, prima de asigurare este cu atat mai bine
determinata cu cat au existat un numar cat mai mare de cazuri pe baza carora ea s-a determinat.
5. ASIGURAREA MARITIMA
Asigurarea maritima este prima forma de asigurare, inceputul ei datand inca din antichitate.
Cercetarile istorice au demonstrat ca primele forme de dispersie a riscurilor si, ulterior, de
asigurare isi au originea pe timpul chinezilor si, mai tarziu, al fenicienilor, grecilor si romanilor,
cunoscute ca popoare ce practicau comertul pe mare.
Asigurarile maritime ofera compensatie financiara pentru avarierea, distrugerea sau
pierderile survenite ca urmare a comertului pe mare. Se foloseste foarte frecvent expresia
"aventura maritima"- ca obiect al contractului de asigurare maritima - care reprezinta, in
acceptiunea Marine Insurance Act 1906. Sectiunea 3, urmatoarele:
orice marfa sau alte bunuri mobile expuse pericolelor marii, denumite "bunuri
asigurabile";
veniturile din navlu, taxe de trecere, comisioane, profit sau orice alte interese financiare,
garantii pentru credite, sume platite in avans, cheltuieli, aflate in pericol ca urmare a expunerii
bunurilor asigurate la pericolele marii;
orice raspundere fata de o terta parte ce poate aparea pentru proprietar sau alta persoana
interesata sau responsabila pentru proprietatea asigurata, ca urmare a pericolelor marii.
Evident, in aceste situatii se includ numai aventurile maritime ce sunt in
concordanta cu legea, si nu cele in afara ei. I
Termenul "riscurile marii" reprezinta o expresie curenta legata de contractele de
asigurare maritima care cuprind: coliziune, incendiu, furt, esuare. De fapt, orice pierdere aparuta
ca urmare a actiunilor marii, neasteptat si fortuit, va fi acoperita prin asigurare. In conditii
speciale, se poate asigura si riscul de razboi.
In prezent, se obisnuieste ca asigurarile sa se incheie in conditia "Toate Riscurile" - "All
Risks" (prescurtat A.R), ceea ce inseamna ca vor fi acoperite pierderile sau prejudiciile ca
urmare a producerii oricarui risc cu exceptia celor cauzate de anumite riscuri excluse, explicit
formulate, pentru care nu se ofera protectie. Forma alternativa a acoperirii o constituie "riscurile
speciale", prin care vor fi acoperite numai pierderea sau avarierea rezultate ca urmare a produ-
cerii evenimentelor specificate (mentionate drept excluderi in conditia A.R.).
Piata internationala a asigurarilor maritime este o piata competitiva a carei evolutie este
influentata de comertul international pe mare, de evolutia flotei mondiale, de caracteristicile
tehnice si economice ale navelor si altele. Conform literaturii britanice de specialitate, Contractul
de asigurare maritima reprezinta intelegerea dintre asigurat si asigurator prin care acesta
din urma se obliga sa il despagubeasca pe asigurat pentru pierderile suferite ca urmare a
unei aventuri maritime.
Prin contractul de asigurare se acopera riscurile a caror producere determina pierderi care,
dat fiind natura transporturilor maritime, pot avea diferite forme, si anume:
- Pierderea dreptului de proprietate, total sau partial, asupra navei sau marfii. In mod
concret, pentru nava, pierderea totala a acestui drept poate fi rezultatul naufragiului, arderii
complete sau in proportie majoritara a acesteia; pentru marfa, pierderea totala a dreptului de
proprietate are loc atunci cand intreaga cantitate se pierde sau se degradeaza complet.
- Neobtinerea dreptului de proprietate sperat care, in mod normal, s-ar fi obtinut in conditiile in
care calatoria s-ar fi terminat cu bine; in aceasta situatie se gaseste navlul sau profitul sperat din realizarea
marfii la locul de destinatie.
- Aparitia unei obligati patrimoniale nedorite, respectiv obligatia armatorului de a
compensa pagubele create tertilor de nava sa.
Interesul asigurarii maritime reprezinta dreptul patrimonial pe care asiguratul doreste
sa il pastreze sau sa il obtina, sau obligatia patrimoniala a carei aparitie doreste sa o evite.
Obiectul contractului asigurarii maritime il constituie interesele de proprietate legate de
activitatea comerciala, adica de utilizarea navelor pentru transportul marfurilor, pasagerilor,
bagajelor si postei, etc.
a) Navele reprezinta obiectul asigurarii maritime in timpul calatoriei, in perioada de
constructie, reparatie, stationare in port, operatiuni de incarcare descarcare.
b) Marfurile transportate in baza unui contract de transport maritim constituie cel mai
raspandit obiect al asigurarii maritime. Interesul in asigurarea marfurilor il are orice persoana
care poate suferi pierderi ca urmare a avariei totale sau partiale a acestora.
c) In cazul calatoriei efectuate in baza contractului de transport maritim de pasageri,
interesul asigurarii apartine armatorului.
d) In profitul sperat din realizarea marfii interesul il poarta proprietarul marfii, respectiv
comerciantul.
e) Contributiile la avaria comuna presupun interes financiar pentru toti cei interesati in
aventura maritima.
f) Riscul asumat de asigurator. Asiguratorul are un interes asigurabil in riscurile pe care
el le preia in asigurare si pe care, partial sau total, le poate reasigura.


6. ASIGURARI DE TRANSPORT RUTIER

Asigurarile auto au aparut pentru prima data la inceputul secolului XX, fiind incluse in
categoria asigurarilor de accidente. In a doua jumatate a secolului, odata cu dezvoltarea
transporturilor rutiere, asigurarile de autovehicule s-au desprins din grupa asigurarilor de
accidente, devenind o categorie de asigurari de sine-statatoare.
In Marea Britanie, primii asiguratori au fost inainte de 1900, si anume Law Accident si
General Accident. Au urmat Car and General (1903) si Motor Union (1906).

6.1. Tipuri de acoperiri.
Asigurarile auto nu se limiteaza numai la asigurarea mijlocului de transport. Din punctul de
vedere al utilizarii autovehiculelor, asigurarile ce pot fi incheiate pot fi de mai multe tipuri:
- Asigurarea marfurilor pe timpul transportului
- Asigurarea raspunderii transportatorului
- Asigurarea autovehiculului
- Asigurarea de raspundere civila
- Asigurarea pasagerilor, asigurarea de accidente a persoanelor legal transportate in
autovehicul, etc.
Este important de mentionat faptul ca asigurarile maritime sunt cele care au influentat toate
asigurarile de transport si ca toate conditiile de asigurare a marfurilor si mijlocului de transport
sunt o preluare a practicilor acestor asigurari.

6.2. Asigurarea marfii pe timpul transportului rutier
Asigurarea marfurilor pe timpul transportului se poate face pentru riscuri generale si pentru
riscuri speciale, ceea ce inseamna ca exista conditii generale de asigurare si conditii speciale.
Mai ales in asigurarea marfurilor, suma asigurata este data de valoarea marfii inclusa in
contractul de asigurare si deci agreata de asigurator. Ea este formata din:
a) valoarea marfii potrivit facturii originale sau, in cazul in care nu exista valoare comerciala, se
poate accepta valoarea de piata la locul expedierii in momentul incheierii asigurarii;
b) costul transportului, costul asigurarii, daca acestea nu sunt incluse in valoarea facturii;
c) cheltuieli, taxe, comisioane vamale si orice alte costuri ocazionate de transportul marfii;
d) o supraasigurare de 10 % din valoarea bunului, daca nu s-a convenit altfel, pentru acoperirea
cheltuielilor care nu pot fi prevazute la incheierea asigurarii (exceptie fac amenzile, penalizarile si
altele asemenea).
Asigurarea intra in vigoare la data solicitata de asigurat sau in momentul in care marfa
respectiva paraseste depozitul sau locul de depozitare indicat in contractul de asigurare in vederea
transportarii, dar nu inainte de incheierea contractului de asigurare. Asigurarea inceteaza in una
din urmatoarele situatii, care survine mai intai:
a) cand bunul este livrat la depozitul destinatarului sau la destinatia mentionata in polita;
b) cand bunul este livrat la alt depozit, sau loc de depozitare diferit de destinatia finala prevazuta
in contractul de asigurare sau inainte de aceasta, pe care asiguratul decide sa-1 foloseasca pentru
depozitare, alocare sau distribuire;
c) cand, datorita unor imprejurari care sunt in afara controlului asiguratului, contractul de
transport se termina intr-un alt loc decat destinatia specificata in contractul de asigurare sau transportul
se termina in alt fel, inainte de livrarea bunului la depozitul destinatarului;
d) la expirarea unui anumit termen de la terminarea descarcarii bunului de pe autovehicul.
In conditiile generale de asigurare a marfurilor pe timpul transportului rutier se mentioneaza
riscurile pentru care se acorda protectie si riscurile excluse pe care asiguratorul nu le include in aceste
conditii.

Riscuri asigurabile in asigurarea marfurilor in transportul rutier
Riscurile pentru care se acorda protectie de catre asiguratori pentru marfurile transportate se
impart in doua categorii: riscuri generale si riscuri speciale. Fiecare dintre ele se regasesc in conditiile
de asigurare generale, respectiv speciale.

6.2.1. Conditiile generale de asigurare a marfurilor pe parcursul transportului rutier
Asiguratorul acorda despagubiri in conformitate cu conditia de asigurare in care se incheie
polita de asigurare. Ca si in asigurarile maritime, se practica aceleasi trei conditii de asigurare, si
anume A, B si C.
Conditia A este cea mai cuprinzatoare, fiind acoperite toate riscurile de pierdere si/sau
avariere la care sunt supuse bunurile in timpul transportului, cu exceptia celor prevazute separat drept
excluderi. De aceea, conditia de asigurare A este si cea mai costisitoare.
Conditia B acopera un numar mai mic de riscuri mentionate in mod expres in continutul
conditiei, respectiv pierderile si/sau avariile produse bunurilor in timpul transportului, cauzate de:
Incendiu sau explozie;
Rasturnarea, deraierea, prabusirea mijlocului de transport;
Coliziunea mijlocului de transport cu un obiect exterior;
Cutremur de pamant, eruptie vulcanica sau trasnet;
Intrarea apei de mare, rau sau lac in mijlocul de transport, container sau loc de depozitare;
Dauna totala a unui colet pierdut sau cazut in timpul incarcarii sau descarcarii, pe si de pe
mijlocul de transport.
Prima de asigurare este mai mica decat in cazul conditiei de asigurare A. La acestea, unii
asiguratori includ si alte riscuri, cum ar fi:
Prabusirea podurilor, cladirilor sau tunelelor;
Caderi de arbori, ruperi de diguri, baraje si conducte de apa;
Avalanse, trasnete, inundatii, cicloane, eruptii vulcanice, cutremure.
Conditia C acopera pierderile si/sau avariile produse bunurilor in timpul transportului, cauzate
de mai putine riscuri decat cele incluse in conditiile anterioare:
Incendiu sau explozie;
Rasturnarea, deraierea sau prabusirea mijlocului de transport;
Coliziunea mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decat apa.
Asigurarea incheiata prin conditiile A, B si C de mai sus acopera si alte categorii de cheltuieli,
si anume:
Cheltuielile facute de asigurat in scopul salvarii incarcaturii, pentru prevenirea unui pericol
iminent sau pentru reducerea la minimum a pierderilor si/sau avariilor efective, daca dauna este
produsa dintr-o cauza cuprinsa in asigurare;
Cheltuielile de constatare a pierderilor si/sau avariilor facute de asigurat, daca dauna este produsa
dintr-o cauza cuprinsa in asigurare;
Cheltuielile si contributiile la avaria generala (comuna) si/sau cheltuielile de salvare, platite de
asigurat, stabilite conform prevederilor contractului de transport si/sau legii aplicabile, daca acestea au
fost facute pentru sau in legatura cu inlaturarea unei pierderi cauzate de orice evenimente (Clauza
de avarie comuna);
Cheltuielile facute de asigurat ce reprezinta proportia raspunderii stabilite potrivit Clauzei "'culpa
comuna in caz de coliziune", daca aceasta clauza este prevazuta in contract (Clauza de
culpa comuna de coliziune). .
Oricare dintre conditiile de mai sus poate fi extinsa, in schimbul platii unei prime suplimentare,
pentru a acoperi si riscul de pierdere si avarie la bunul asigurat, cauzate de riscuri speciale (furt, jaf
si nelivrare, greva, riscuri ce tin de natura marfii).

Riscuri excluse din conditiile generale de asigurare a marfurilor
pe parcursul transportului rutier si al depozitarii
De regula, pentru a se evita orice fel de confuzii (in special in cazul conditiei A), o parte a
conditiilor de asigurare o reprezinta riscurile excluse, pentru care asiguratorul nu acorda protectie.
In mod special, in cazul asigurarilor de marfuri, se exclud din asigurare pierderile si/sau avariile
si/sau cheltuielile rezultand din sau provocate de:
Comportarea necorespunzatoare voita a asiguratului sau a imputernicitilor acestuia, inclusiv
consecintele penale sau administrative (amenzi, confiscari, puneri sub sechestru etc.) ale acesteia;
Pierderi indirecte legate de intarzierea in expedierea sau primirea marfii, pierderea profitului
scontat, daune morale;
Pierderi rezultate din operatiuni comerciale (diferente de curs valutar, pierderi datorate intarzierii
livrarii, chiar daca intarzierea s-a datorat unui risc asigurat), daune interese;
Scurgerea ordinara, pierderea uzuala in greutate sau volum prin evaporare, uscare, scurgere sau uzura
normala a bunurilor asigurate;
Influenta temperaturii atmosferice asupra cantitatii sau calitatii marfurilor transportate;
Ambalarea si/sau pregatirea insuficienta sau necorespunzatoare a bunurilor asigurate (termenul de
"ambalare" se considera ca include stivuirea intr-un container, numai daca este efectuata fie inainte
de intrarea in vigoare a asigurarii, fie de catre asigurat sau prepusii acestuia);
Viciul propriu sau natura bunurilor asigurate, taxe sau cheltuieli privind masuri sanitare, de
dezinfectie, de carantina sau hibernare, influenta temperaturii, alterarea lichidelor in butoaie sau
cisterne;
Daune produse de catre bunurile asigurate altor bunuri sau persoane;
Infractiuni la reglementarile vamale sau comerciale;
Amenzi, confiscari, puneri sub sechestru, contrabanda, comert prohibit sau clandestin;
Prohibirea exportului sau importului de catre autoritati;
Insolvabilitatea sau neindeplinirea obligatiilor financiare de catre proprietarii, administratorii, sau
operatorii mijlocului de transport;
Utilizarea oricarei arme de razboi care foloseste fisiunea si/sau fusiunea atomica, nucleara sau alta
reactie asemanatoare ori alta forta sau obiect radioactiv;
Contaminarea radioactiva;
Actul intentional al oricarei persoane asupra bunului sau a unei parti a acestuia.
In mod special, se poate mentiona o clauza de excludere referitoare la starea de inadecvare a
mijlocului de transport sau a containerului pentru transportul marfii asigurate in bune conditii, daca
asiguratul sau reprezentantii sai au cunostinta de aceasta situatie in momentul incarcarii marfii asigurate.
Asiguratorul nu va accepta nici o violare a garantiilor privind starea necorespunzatoare sau
nepotrivirea mijlocului de transport pentru a transporta bunurile asigurate la destinatie, decat daca
asiguratul sau imputernicitii sai nu au avut cunostinta de acest lucru.
Nici unul dintre aceste riscuri excluse nu poate fi asigurat suplimentar, fiind incluse in
categoria riscurilor neasigurabile.
Din conditiile generale de asigurare sunt excluse si riscurile de razboi si greve care pot face
obiectul unei asigurari speciale, a unei conventii separate in schimbul platii unei prime aditionale.
Pentru anumite tipuri de marfuri speciale, se incheie asigurari care tin cont de natura, volumul,
greutatea sau valoarea acestora. Ele nu reprezinta obiectul asigurarilor marfurilor, in general, ci al unor
conditii aparte. Este vorba de:
Transporturile de bilete de banca, cupoane, titluri, valori, bancnote si monede, colectii de
numismatica, metale pretioase, perle, pietre pretioase, bijuterie fina, argintarie;
Opere de arta;
Marfuri periculoase;
Coletele postale, chiar cele cu valoare declarata;
Marfuri perisabile, congelate;
Seruri, vaccinuri, sange;
Animale vii si altele.

Conditia "riscuri de depozitare"
Conditia "riscuri de depozitare" este importanta de tratat in acest context deoarece poate sa aiba
legatura cu transportul rutier, mai ales atunci cand este vorba de un transport combinat sau unul in
tranzit.
Aceasta conditie acopera pierderile si avariile la bunurile asigurate, cauzate de:
incendiu, trasnet, explozie, chiar daca trasnetul sau explozia nu au fost urmate de incendiu;
ploaie torentiala, inclusiv efectele indirecte ale acesteia, respectiv grindina, inundatie, furtuna;
uragan, cutremur, prabusire sau alunecare de teren;
greutatea stratului de zapada sau gheata;
. avalanse de zapada si cadere pe cladiri sau alte constructii a unor corpuri si furt prin efrac|ie.
Excluderile prezentate raman valabile si pentru aceasta conditie.

6.2.2. Conditiile speciale de asigurare a marfurilor pe parcursul transportului rutier
Conditiile speciale de asigurare sunt o completare a conditiilor de asigurare generale, prin care
asiguratul solicita protectie suplimentara pentru anumite riscuri. Printre cele mai frecvente conditii
speciale sunt: riscuri de razboi, riscuri de furt, jaf si nelivrare, riscuri tipice naturii marfurilor
(alterare, incingere, spargere, risipire, indoire etc).
Excluderile generale prezentate anterior sunt valabile pentru toate conditiile speciale de mai jos,
in cazul in care nu se mentioneaza altfel in mod expres.

Conditia "riscuri de razboi"
Prin aceasta conditie sunt acoperite pierderile si avariile la bunurile asigurate, cauzate de:
Razboi, razboi civil, revolutie, rebeliune, insurectie sau conflicte civile rezultand din acestea, sau
orice act ostil al, in numele, sau impotriva unei puteri beligerante;
Capturare, sechestrare, arestare, retinere sau detentie (cu exceptia pirateriei), tentativa de a le face
si consecintele acestora;
Mine, torpile, bombe sau alte arme de razboi abandonate;
Cheltuielile si contributiile la avaria comuna si/sau cheltuielile de salvare.
Asigurarea este valabila numai pe perioada in care bunurile asigurate se afla in mijlocul de
transport, insa cel mult pana la expirarea unui numar de zile (de obicei 10 sau 15) de la ora 24 a zilei
in care acestea sosesc la locul intermediar sau final de descarcare.

Conditia "riscuri de greve"
Conform acestei conditii, sunt acoperite pierderile si avariile la bunurile asigurate, cauzate de:
Grevisti, muncitori in lock-out sau persoane luand parte la tulburari, revolte sau miscari civile;
Greve, lock-out, tulburari, revolte sau miscari civile;
Teroristi sau persoane actionand din ratiuni politice;
Cheltuieli si contributii la avaria comuna si/sau cheltuielile de salvare.
In mod obisnuit, nu este acoperita pierderea, avaria, sau cheltuiala provenita din absenta,
lipsa sau incetarea muncii de orice fel, rezultata din greva, lock-out, tulburari, revolte sau miscari civile.

Conditia riscuri de furt, jaf si nelivrare
Prin conditia furt, jaf si nelivrare, sunt acoperite pierderile si avariile la bunurile asigurate,
cauzate de furt, jaf si nelivrarea unui colet intreg.
Pentru stabilirea indemnizatiei ce va fi platita pentru oricare dintre conditiile prezentate,
asiguratorul porneste de la suma asigurata. La suma respectiva se adauga cheltuielile facute de asigurat
in contul companiei de asigurari (pentru limitarea pagubei, reconditionarea marfii si valorificarea
acesteia, etc.) si se efectueaza eventualele reduceri pentru:
1. declararea inexacta a riscului, fara rea vointa din partea asiguratului;
2. prejudiciul cauzat companiei de asigurari prin neconservarea dreptului de regres impotriva vinovatilor;
3. compensarea eventuala cu primele ramase de platit;
:

4. contravaloarea fransizei etc.
Suma astfel rezultata reprezinta indemnizatia finala.





6.3. ASIGURAREA DE RASPUNDERE A TRANSPORTATORULUI
PENTRU MARFURILE TRANSPORTATE

In cursul activitatii de transport, transportatorul este implicat in unele activitati care ii
antreneaza raspunderea fata de proprietarul marfii ce face obiectul contractului de transport. In
aceste conditii, pentru a evita plata unor despagubiri ca urmare a aparitiei unor pagube privind
marfa, transportatorul poate incheia o asigurare de raspundere.
Prin aceasta forma de asigurare, asiguratorul acopera raspunderea transportatorului
(persoana fizica sau juridica) care efectueaza transporturi de marfuri cu autovehicule
aflate in proprietatea sa, inchiriate sau luate in locatie de gestiune, pentru pagubele la
marfurile transportate, potrivit conventiei referitoare la Contractul de transport
international de marfuri pe sosele (sub forma sa prescurtata, C.M.R.).
Asigurarea este valabila pe un anumit teritoriu, pentru o anumita perioada de timp sau pentru o
anumita calatorie.
Conform prevederilor C.M.R. (art. 17 si 23), transportatorul raspunde pentru pierderea totala
sau partiala a marfii sau pentru vatamarea produselor in intervalul de timp scurs de la primirea
marfii la transport pana la predarea acesteia, precum si pentru depasirea termenului de livrare.
Transportatorul este scutit de raspundere atunci cand pierderea sau vatamarea marfii apare ca o
consecinta a unui risc special, indisolubil legat de una sau mai multe din urmatoarele situatii:
a) utilizarea autovehiculelor descoperite si fara prelata, daca acest mod de utilizare a fost
convenit in mod expres in contract si mentionat in scrisoarea de trasura;
b) lipsa sau defectiunea ambalajului, pentru marfurile expuse prin natura lor la stricaciuni sau
vatamari, atunci cand nu sunt ambalate sau sunt prost ambalate;
c) deplasarea, incarcarea, amplasarea sau descarcarea marfii de catre expeditor sau destinatar, ori
de persoane care au activat in numele expeditorului sau al destinatarului;
d) natura unor marfuri expuse unor cauze inerente chiar a acestei naturi, fie perimarii complete
sau partiale, vatamarii din cauza ruperii, ruginirii, descompunerii spontane, uscarii, scurgerii
normale, sau actiunii parazitilor si rozatoarelor;
e) incarcarea necorespunzatoare, numerotarea insuficienta sau nesatisfacatoare a coletelor;
f) transportul animalelor vii.
Daca transportatorul raspunde pentru pierderea totala sau partiala a marfii, marimea sumei ce
urmeaza sa fie platita drept despagubire se determina pe baza costului marfii in locul si in momentul
primirii acesteia pentru transport. Cuantumul despagubirii nu poate depasi limita maxima prevazuta de
C.M.R. (art. 23).
Alaturi de aceasta, se restituie taxa de transport, taxele vamale si celelalte cheltuieli aferente
transportului marfii, complet - in caz de pierdere totala si proportional - in caz de pierdere partiala.
In cazul depasirii termenului de livrare si daca persoana prevazuta in contractul de transport va
dovedi ca depasirea termenului a provocat daune, transportatorul este obligat sa plateasca
despagubiri pentru acest prejudiciu la un nivel maxim egal cu nivelul taxelor de transport.
Prin aceasta forma de asigurare nu sunt acoperite:
pagubele indirecte, ca exemplu: scaderea prefurilor marfurilor sau altele asemanatoare;
pagubele produse de operatiuni militare in timp de razboi sau datorate unor masuri de razboi, greve,
tulburari civile, actiuni dusmanoase;
cheltuielile facute pentru transformarea sau imbunatatirea bunurilor in comparatie cu starea lor
dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri
produse de cauze necuprinse in asigurare si nici cele pentru reparatii, reconditionari sau restaurari
nereusite.
Societatile comerciale care au in obiectul lor de activitate transporturile internationale de
marfuri pot beneficia din partea asiguratorilor de un pachet de asigurari in care sunt incluse mai multe
tipuri de asigurari, mai frecvente fiind:
asigurarea facultativa pentru cazurile de avarii si de furt ale autovehiculelor;
asigurarea facultativa de raspundere civila auto;
asigurarea de raspundere a transportatorului in calitate de caraus, pentru marfurile transportate;
In functie de numarul autovehiculelor asigurate, exista posibilitatea negocierii unor prime mai
avantajoase.
Constatarea producerii riscurilor asigurate, precum si evaluarea pagubelor, se fac de catre
asigurator sau prin imputernicitii sai.

6.4. ASIGURAREA AUTOVEHICULELOR

Pentru aceasta forma de asigurare, este important de definit categoria de autovehicule. Prin
acest termen se inteleg nu numai autovehiculele, ci si remorcile trase de autovehicule asigurate,
autovehiculul propulsat, suspendat pe roti, senile, talpi de alunecare folosite pentru transportul
marfurilor sau pasagerilor.
In practica internationala, clasificarea riscurilor asigurabile in asigurarea de autovehicule tine
seama de tipurile de vehicule ce se asigura, datorita varietatii mari a acestora. Clasele mari intalnite
sunt urmatoarele:
a) Autovehicule proprietate privata;
b) Motociclete;
c) Autovehicule comerciale - pentru transportul marfurilor si pasagerilor;
d) Vehicule agricole si forestiere;
e) Autovehicule speciale, construite sau adaptate pentru o anume utilizare, ca de exemplu: macarale,
tractoare, ambulante, buldozere, excavatoare, echipament pentru extractii si transport minier,
autovehicule speciale pentru transport autovehicule si altele.
Asigurarea autovehiculelor este cea mai frecvent utilizata in asigurarile non-viata. Totusi, pe
cat este de uzuala, pe atat de putin este cunoscuta in detaliu. Ea reprezinta cea mai raspandita asigurare
dintre toate categoriile de asiguari facultative.
In Europa, ponderea asigurarilor de autovehicule in totalul asigurarilor non-viata a fost in 1997 de
33,2%, ocupand locul intai, dar cu diferente semnificative de la o tara la alta. Sub media europeana se
situeaza Olanda (23,6%), Marea Britanie (24,5%), Danemarca (28%), Suedia (28,5%), Norvegia (31,6%),
Finlanda (31,9%), Franta (30,2%), Germania (30,6%). Ponderi mai mari decat media au inregistrat
Grecia (64%), Estonia (57,9%), Cipru (52,8%), Spania (42,1%), Polonia (69,5%), Ungaria (59,6%),
Italia (57,2%), Portugalia (52,3%), Turcia (48%). In Romania, ponderea asigurarilor de autovehicule a
fost de 28% in totalul primelor de asigurare incasate la asigurarile facultative in anul 1998. Rata
daunelor la aceasta categorie a fost mult mai mare decat la alte forme de asigurare. In acelasi an, 1998,
rata daunelor pe total asigurari non-viata a fost de 45%, in timp ce la asigurarile de autovehicule, inclusiv
asigurarea de raspundere civila a detinatorilor de autovehicule, nivelul inregistrat a fost de 53,5% (53% la
asigurarea de autovehicule si 54% la asigurarea de raspundere civila auto obligatorie).
In practica societatilor de asigurare, in cele mai multe tari, pentru stabilirea primelor de
asigurare se au in vedere mai multi factori, si anume:
Statistici privind accidentele de circulate, furturi;
Tipul autovehiculului si marca;
Valoarea autovehiculului;
Riscurile asigurate;
Capacitatea cilindrica;
Performantele tehnice;
Usurinta reparatiilor, disponibilitatea si accesibilitatea pieselor de schimb;
Costul reparatiilor;
Atractia pentru hoti;
Varsta si experienta conducatorului auto;
Vechimea masinii;
Istoricul daunelor solicitantului;
Starea drumurilor, sisteme de semnalizare rutiera in tara in care circula cel mai mult
autovehiculul.
Ca masuri de management al riscurilor cu care se confrunta in general asigurarile auto, o
modalitate foarte mult utilizata in practicile nationale consta in participarea societatilor de asigurari la
finantarea unor lucrari de imbunatatire a drumurilor publice.


6.4.1. Asigurarea de avarii a autovehiculelor

Riscurile pentru care se ofera protectie sunt, ca in orice alt tip de asigurare, diferite de la o
societate la alta, dat fiind faptul ca fiecare isi stabileste singura politica de subscriere. Totusi, exista
anumite riscuri, pe care le intalnim la majoritatea societatilor de asigurari, pentru care se acorda
protectie. Printre acestea se numara:
avarii accidental produse ca urmare a ciocnirii, lovirii sau izbirii cu alte vehicule sau cu orice alte
corpuri mobile sau imobile aflate in afara ori in interiorul autovehiculului asigurat, rasturnarii,
deraparii, zgarierii, caderii (cadere in prapastie, cadere in apa cu ocazia transbordarii, caderii pe
autovehicul a unor corpuri cum ar fi: copaci, blocuri de gheata sau de zapada etc.);
incendiu, precum si pagubele produse din aceasta cauza, cum ar fi: afumare, patare, carbonizare
sau alte distrugeri;
trasnet, explozie si pagubele produse cand acestea au avut loc la distanta de autovehiculul respectiv;
ploaie torentiala, grindina, inundatie, apa ramasa pe sol, furtuna, uragan, cutremur de pamant;
prabusire sau alunecare de teren;
greutatea stratului de zapada sau de gheata;
avalanse de zapada, caderea unor corpuri pe constructia in care se afla autovehiculul.
In mod similar sunt acoperite si avariile aparute ca urmare a masurilor luate in timpul
producerii evenimentului asigurat pentru salvarea autovehiculului sau a constructiei in care se afla acesta.
In cazul riscurilor cu caracter natural, cum ar fi: trasnet, furtuna, uragan, cutremur de pamant,
prabusire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zapada sau de gheata, avalanse de zapada, se
acorda despagubiri si pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestor
fenomene, cum ar fi: prabusirea unui copac lovit de trasnet, actiunea mecanica a obiectelor purtate
de furtuna sau uragan, daramarea acoperisurilor sau a constructiilor din cauza greutatii stratului de
zapada, a cutremurelor de pamant, a prabusirilor sau alunecarilor de teren.
In cazul in care in asigurare sunt incluse si pagube la partile componente precum aparate de
radio, casetofoane, televizoare si aparate de aer conditionat special construite pentru autovehicule, ele
se despagubesc numai daca erau montate la autovehicul si daca avariile ori distrugerile s-au produs
odata cu cele produse din orice cauza cuprinsa in asigurare; de asemenea, corpul autovehiculului
trebuie sa fie mentionat in polita.
Pagubele produse anvelopelor ori camerelor autovehiculului (inclusiv celor de rezerva),
sculelor, stingatorului, trusei medicale de prim ajutor, se despagubesc numai daca acestea erau
montate ori se aflau in autovehicul si daca avariile ori distrugerile s-au intamplat odata cu cele
produse din orice cauza cuprinsa in asigurare.
Desigur ca producerea acestor riscuri presupune si alte cheltuieli pe care, in mod normal,
compania de asigurari le despagubeste, precum:
cheltuielile cu transportul autovehiculului la atelierul de reparatii cel

mai apropiat de locul
accidentului care poate face reparatii sau la locul cel mai apropiat de adapostire a autovehiculului (daca
acesta nu poate fi deplasat prin forta proprie);
pagubele produse autovehiculului asigurat - avarieri sau distrugeri prilejuite de masurile
luate in timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvarea autovehiculului sau a constructiei in
care se afla acesta;
cheltuielile efectuate in vederea limitarii pagubelor produse din cauze cuprinse in asigurare.
Pentru a se evita orice posibile interpretari si, in perspectiva, litigii intre partile contractante,
conditiile de asigurare prevad si riscurile excluse pentru care nu se acorda despagubiri.
Printre acestea se pot enumera:
daunele autovehiculului asigurat, ale partilor si accesoriilor sale care rezulta:
- direct sau indirect din operatiuni de razboi civil, militare sau paramilitare, greve,
demonstratii, orice miscari populare, actiuni teroriste, vandalism sau sabotaj;
- din competiii sportive sau antrenamente pentru competitii sportive;
- din influenta directa a exploziei atomice, a materialelor sau produselor radioactive, sau
din masuri luate cu scopul de a elimina efectul nociv al radiatiilor care fac obiectul asigurarilor
practicate de pool-ul nuclear
daunele rezultand din incendiu sau explozie la autovehiculul transformat fara permisiunea
autoritatilor sau constructorului, ca rezultat al unei asemenea transformari;
pagubele cauzate de incendiu sau explozie, in eventualitatea in care au fost incalcate grav
reglementarile de prevenire a incendiilor;
partile componente ale autovehiculului, accesoriile, piesele de schimb tinute separat in
autovehicul (garaj, atelier, casa);
daunele rezultand din supraincarcarea sau suprasolicitarea autovehiculului;
cheltuielile facute pentru transformarea sau imbunatatirea autovehiculului in comparatie cu
starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau
distrugeri care au fost produse din cauze necuprinse in asigurare, precum si cele pentru reparatiile
nereusite;
pagube indirecte, precum reducerea valorii autovehiculului dupa reparatie sau cele produse
prin intreruperea utilizarii autovehiculului, chiar ca urmare a unei cauze cuprinse in asigurare,
cheltuieli ocazionate de deplasarea la locul evenimentului asigurat, costul ingrijirilor medicale de care
beneficiaza conducatorii auto in cazul evenimentelor asigurate;
pagubele produse partilor componente sau pieselor de rezerva, huselor, prelatelor,
combustibililor, echipamentului suplimentar sau oricaror altor bunuri existente in autovehicul.
Asiguratorul este exonerat de raspundere si pentru pagubele cauzate de:
intrebuintarea, functionarea, uzarea pieselor si subansamblelor, defectele de fabricatie ale
materialului sau de executie a partilor componente sau pieselor;
De exemplu, ruperea fuzetelor, a amortizoarelor, a arcurilor, a supapelor, a barei de directie etc.,
spargerea pistoanelor, deschiderea capotei sau explozia pneurilor in timpul mersului, topirea lagarelor,
griparea motorului sau a rulmentilor de la sistemul de rulare etc. Totusi, daca datorita defectarii
din orice cauza a unor piese sau componente ale autovehicului, inclusiv cauze tehnice, se produc
pagube prin accident, derapare, rasturnare etc., ele se despagubesc, dar nu se despagubesc si pagubele
produse la partile componente defecte care au dus la producerea pagubei (bara de directie, pneu
explodat etc.).
influenta temperaturii asupra motorului autovehiculului (de exemplu: avarieri la blocul
motor, chiulasa sau la sistemul de aprindere sau racire) si cele produse motorului, cutiei de viteze,
sau diferentialului, ca urmare a lipsei sau insuficientei ungeri ori a supraincalzirii din orice alte cauze
decat cele cuprinse in asigurare;
pagubele indirecte (de exemplu: reducerea valorii autovehiculului in timpul
mersului, pagubele produse prin actiunea curentului electric asupra instalatiei electrice, a dinamului
etc.), precum si pagubele produse prin actiunea acizilor sau a oricaror substante chimice;
pagubele produse partilor componente de rezerva, huselor, prelatelor, combustibililor,
echipamentului suplimentar, paturilor sau altor bunuri existente in autovehicul;
cheltuielile efectuate pentru transformarea sau imbunatatirea autovehiculului in comparatie cu
starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarieri sau distrugeri
in urma unor cauze necuprinse in asigurare (de exemplu, inghet) si cheltuielile pentru reparatiile
nereusite;
pagubele produse autovehiculului de operatiuni militare in timp de razboi, greve, tulburari
civile, actiuni dusmanoase etc.
influenta directa a trepidatiilor autovehiculului in timpul mersului, actiunii curentului
electric asupra instalatiei electrice, a dinamului, electromotorului, becurilor sau altor piese sau
accesorii care folosesc curentul electric sau sunt actionate de acesta, precum si a actiunii acizilor
sau oricaror substante chimice;
arsurile simple care nu sunt urmate de incendiu si cele provocate de fenomenele electrice
produse in orice fel la instalatia electrica, cu exceptia celor cu flacara.
Contractul de asigurare prevede si clauze referitoare la intinderea teritoriala a acoperirii,
perioada de acoperire (sase luni, un an etc.), momentul intrarii in risc, fransiza, reducerea primelor de
asigurare prin acordarea unui bonus in situatiile in care in anul (perioada) anterioara nu s-au
inregistrat pagube - no claim discount.
Suma asigurata are in vedere valoarea reala a autovehiculului la data incheierii contractului;
aceasta valoare se obtine ca diferenta intre valoarea din nou a acestuia si uzura calculata in functie de
vechime.
Toate obligatiile si drepturile partilor contractante sunt aceleasi ca si in cazul altor tipuri de
contracte de asigurare. Printre obligatiile asiguratului trebuie mentionata intretinerea autovehiculelor
asigurate si a eventualelor instalatii speciale ale acestora in bune conditii, in scopul prevenirii
producerii evenimentelor asigurate. Asiguratorul are dreptul de a verifica modul in care sunt intretinute
autovehiculele asigurate.
In cazul in care evenimentul asigurat se produce, asiguratul, pentru a putea solicita incasarea
contravalorii despagubirii, este obligat sa prezinte asiguratorului documente care sa ateste producerea
evenimentului, precum si a cauzelor si circumstantelor in care s-a produs.
In acest scop, succesiunea faptelor pe care trebuie sa le indeplineasca asiguratul este
urmatoarea:
a) sa instiinteze imediat organele politiei sau alte organe de cercetare mai apropiate de locul
producerii accidentului, cerand intocmirea de acte cu privire la cauzele si imprejurarile producerii
accidentului si la pagubele produse;
b) sa ia, pe seama companiei de asigurari si in cadrul sumei asigurate, potrivit cu
imprejurarile, masuri pentru limitarea pagubelor;
c) sa ia masuri pentru salvarea bunurilor asigurate, pentru pastrarea si paza bunurilor ramase si
pentru prevenirea degradarii ulterioare;
d) sa puna la dispozitia companiei de asigurari toate actele si evidentele necesare pentru
verificarea existentei si valorii autovehiculelor asigurate, precum si pentru constatarea si evaluarea
pagubelor si pentru stabilirea drepturilor la despagubiri;
e) sa puna la dispozitia companiei de asigurari documentatia privind evenimentul asigurat.
Cuantumul despagubirii se determina, pe baza acestei documentatii, in functie de costul
reparatiilor, al partilor componente sau de costul de inlocuire al acestora, incluzandu-se cheltuielile
pentru materiale, demontare si montare corespunzatoare reparatiilor si inlocuirilor, necesare ca
urmare a pagubelor produse de cauze cuprinse in conditiile de asigurare.
De cele mai multe ori, dat fiind faptul ca asiguratii solicita si alte acoperiri suplimentare care nu
sunt incluse in conditiile generale de asigurare, societatile de asigurare ofera si astfel de protectii, in
schimbul unei prime aditionale. In aceasta categorie poate intra, spre exemplu, riscul de furt. Dat
fiind conditiile actuale ale economiei romanesti, este posibila si actualizarea sumei asigurate in raport
cu inflatia, dar si datorita cresterii valorii reale a autovehiculului asigurat ca urmare a cresterii valorii de
comercializare sau ca urmare a cresterii cursului de referinta. Aceasta clauza va presupune plata
unei prime de asigurare corespunzatoare noilor sume asigurate cu prima de asigurare aferenta
acestei actualizari.

6.4.2. Asigurarea autovehiculelor pentru riscuri speciale
Asigurarea pentru riscul de furt la autovehicule reprezinta o forma de asigurare speciala care
acopera riscul de furt al intregului autovehicul si, de cele mai multe ori, al unor parti componente si
accesorii.
Riscurile acoperite in baza acestei conditii sunt:
insusirea arbitrara a autovehiculului de catre terte persoane;
furtul autovehiculului sau al unor parti componente si accesorii din dotarea acestora,
prin efractie sau prin acte de violenta;
pagubele produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentativei de furt;
pagubele produse incaperii, proprietatea asiguratului, in care se afla autovehiculul ca
urmare a furtului prin efractie sau a tentativei de furt prin efractie al autovehiculului, al unor parti
componente sau accesorii din dotarea acestora.
Excluderile obisnuite pentru aceasta conditie:
daca organele politiei nu confirma furtul sau tentativa de furt, ori daca la acestea nu s-a
inregistrat o reclamatie in legatura cu furtul sau tentativadefurt;
daca, dupa comiterea furtului sau a tentativei de furt, paguba s-a marit prin neluarea
intentionata de catre asigurat a masurilor pentru limitarea ei, pentru partea de paguba care s-a marit, in
cazul in care aceste fapte rezulta din actele incheiate de organele de drept (politie sau alte organe de
cercetare);
daca la comiterea furtului sau a tentativei de furt au luat parte persoane din familia
asiguratului sau din serviciul acestuia, in cazul in care aceste fapte rezulta din actele incheiate de
organele de drept (politie sau alte organe de cercetare);
daca in timpul cat autovehiculul nu era folosit, iar conducatorul 1-a parasit, nu i s-a scos
cheia din contact si nu i s-au incuiat usile, cu exceptia cazurilor cand autovehiculul se afla intr-o
incapere incuiata;
daca in momentul furtului sau al tentativei de furt, autovehiculul era desfacut in partile sale
componente, cu exceptia cazurilor in care furtul sau tentativa de furt s-au produs prin efractie in
incaperea in care se afla autovehiculul desfacut in partile sale componente;
pentru furtul integral al autovehiculului inchiriat pe baza unei licente oficiale sau a carui
inchiriere a fost mentionata expres printre modurile de utilizare ale acestuia, in cazul in care furtul a
avut loc in timpul perioadei de inchiriere;
pentru bunurile din autovehicul, altele decat cele din dotarea acestuia, daca nu au fost
cuprinse in asigurare, in mod expres, prin acordul partilor.
Sumele asigurate sunt determinate pe baza valorii reale a autovehiculului sau a partilor
componente in momentul furtului. Contractul de asigurare prevede si intinderea teritoriala pentru care se
ofera protectia.
In cazul in care evenimentul produs este furtul sau tentativa de furt, asiguratul este obligat:
- sa ia toate masurile posibile pentru pastrarea si paza obiectelor ramase, sa ia masurile necesare
pentru ca toate urmele furtului sau tentativei de furt sa ramana neatinse pana la cercetarea faptului
de catre organele locale si sa ia, potrivit cu imprejurarile, masuri pentru limitarea pagubei;
- sa instiinteze imediat, in scris, organele politiei sau alte organe de cercetare in raza carora s-a
produs evenimentul asigurat sau isi are resedinta;
- sa comunice organelor politiei sau altor organe de cercetare orice informatii care ar putea duce
la gasirea autovehiculului, a partilor componente sau a pieselor acestuia si sa faca demersurile
necesare pentru redobandirea acestora, chiar dupa ce a primit despagubirea;
- sa comunice imediat companiei de asigurari gasirea autovehiculului, a partilor componente
sau a pieselor acestuia care au fost furate. In caz de neindeplinire a obligatiilor asiguratului, compania
de asigurari are dreptul sa refuze plata despagubirii daca din acest motiv nu a putut determina cauza
producerii evenimentului asigurat si intinderea pagubei.




6.5. ASIGURAREA DE RASPUNDERE CIVILA A DET1NATORILOR
DE AUTOVEHICULE
Prin asigurarea de raspundere civila auto se acopera prejudiciile create de asigurat
unor terte persoane pentru care acesta este raspunzator conform legii.
In fiecare tara exista reglementari specifice pentru asigurarile auto, dar in mod deosebit pentru
asigurarile de raspundere fata de terti. Acest lucru este determinat de puternica implicatie sociala,
datorita pagubelor materiale si suferintelor cauzate de accidentele de circulatie unor terti nevinovati.
De exemplu, in practica engleza, tipurile standard de acoperiri prin contractele de asigurare
auto sunt:
1. Asigurari care ofera o minima acoperire conform Road Traffic Act 1930;
2. Asigurarea de raspundere civila prin care se acopera raspunderea fata de terti pentru
vatamare corporala si pagube materiale produse acestora;
3. Asigurarea de raspundere civila, incendiu si furt, prin care se asigura si riscurile de
incendiu si furt aferente autovehiculului asiguratului;
4. Asigurarea completa, prin care se asigura toate riscurile de raspundere fata de terti si cele
privind autovehiculul asiguratului. Evident, sunt excluse riscuri precum uzura, scaderea valorii
acestuia etc. Aceasta este forma cea mai cuprinzatoare si mai practica de asigurare de pe piata
Marii Britanii, incluzand: asigurarea de accidente persoane (suma asigurata in caz de deces sau
invaliditate), cheltuieli medicale (pentru o anumita suma platita fiecarui pasager), despagubirea
pentru obiectele personale pierdute sau avariate in cazul unui accident.
Reglementarile Uniunii Europene in domeniu au avut o evolutie permanenta, ducand la
extinderea treptata a acoperirilor obligatorii pentru conducatorii de autovehicule de pe intreg
teritoriul Uniunii.
Astfel, conform primei directive privind asigurarea auto, toti asiguratorii de autovehicule
trebuiau sa ofere cel putin asigurarea de raspundere pentru vatamari corporale, cea de-a doua directiva
impunea si asigurarea de raspundere pentru pagube materiale produse tertilor, in timp ce a treia
directiva prevede, alaturi de cele de mai sus, si obligativitatea asigurarii de raspundere pentru toti
pasagerii.
In prezent, in aceste tari, datorita libertatii de circulatie, asigurarea de raspundere civila auto
este valabila pe teritoriul tuturor tarilor membre UE.
In acelasi timp, in cele mai multe tari s-au creat fonduri centrale cu scop de protectie a
victimelor accidentelor de circulatie.
Continuand exemplul Marii Britanii, ideea crearii fondului central a fost pentru prima data
inclusa in recomandarile Cassel Committee on Compulsory Insurance in raportul din anul
1937, avand ca scop compensarea celor vatamati sau pagubiti in cazul in care sumele respective
nu pot fi recuperate, din diverse motive, de la asigurator sau de la cel ce a produs accidentul.
Situatiile in care se apeleaza la acest fond sunt: conducatorul autovehiculului nu are asigurare;
contractul de asigurare are unele deficiente, astfel incat asiguratorul poate sa isi decline raspunderea
in baza politei; vatamarile au fost cauzate de un conducator auto care, dupa producerea accidentului, a
fugit de la locul faptei, ramanand neidentificat.


6.5.1. Asigurarea de raspundere civila pe teritoriul Romaniei

In Romania, in conformitate cu Legea nr. 136/1995 (si Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 61/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si
reasigurarile in Romania), asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse din
accidente de autovehicule este singura forma de asigurare obligatorie.
Prin aceasta asigurare, asiguratorul se obliga sa plateasca o despagubire pentru prejudiciul de
care asiguratul raspunde in fata legii fata de tertele persoane pagubite si pentru cheltuielile facute
de asigurat in procesul civil (art.41.) Datorita caracterului obligatoriu, unicitatii conditiilor de
asigurare si primelor de asigurare practicate, pentru aceasta asigurare nu se incheie contract de
asigurare, ci se elibereaza numai un certificat prin care se confirma plata primei de asigurare.
Asigurarea de raspundere civila auto se practica numai de asiguratorii autorizati de Oficiul de
Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare (art.5).
In asigurarea prin efectul legii de raspundere civila pentru pagubele produse prin accidente
de autovehicule, sunt cuprinse toate persoanele fizice si juridice detinatoare de autovehicule supuse
inmatricularii si folosite pe drumuri publice. Sunt incluse in asigurare si persoanele dintr-o anumita
tara, posesoare de autovehicule folosite pe teritoriul unei alte tari, daca nu poseda documente
internationale de asigurare valabile si pe teritoriul acelei tari.
In legea mentionata (136/1995) se aloca doua capitole, respectiv III si IV, pentru asigurarea
obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si
pentru fondurile de protectie. Din aceste prevederi rezulta clar intelegerea rolului de protectie
sociala a acestui tip de asigurari, precum si necesitatea ca, in orice caz, cei prejudiciati sau vatamati
sa poata beneficia de o anumita indemnizatie.
Astfel, in art. 48, se statueaza obligativitatea persoanelor fizice si a celor juridice care detin
autovehicule supuse inmatricularii in Romania, de a le asigura pentru cazurile de raspundere civila ca
urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul Romaniei.
Despagubirile se acorda indiferent de locul in care au fost produse accidentele de autovehicule,
atat in timpul mersului, cat si in timpul stationarii si se platesc si pentru pagubele produse de existenta
sau functionarea instalatiiler montate pe autovehicule, sau produse de remorci sau atase (art.49).
Conform art. 50, despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le
plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanelor pagubite prin vatamare
corporala sau deces, precum si prin avarierea sau distrugerea de bunuri. In caz de vatamare corporala sau
deces, despagubirile se acorda pentru persoanele aflate in afara autovehiculului, numai daca acestea nu
erau transportate in baza unui raport contractual existent cu detinatoru! autovehiculului respectiv.
Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despagubirile se acorda pentru bunurile aflate in afara
autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate in acel autovehicul, numai daca
acestea nu erau transportate in baza unui raport contractual existent cu detinatorul autovehiculului
respectiv, precum si daca nu apartineau detinatorului ori conducatorului autovehiculului, raspunzator de
producerea accidentului.
Despagubirile se platesc si in cazul in care conducatorul autovehiculului raspunzator de
producerea accidentului este o alta persoana decat asiguratul. precum si atunci cand persoanele
pagubite nu au domiciliul, resedinta sau sediul in Romania.
In caz de vatamare corporala sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri,
se acorda despagubiri daca autovehiculul care a produs accidentul este identificat si asigurat, chiar
daca autorul accidentului ramane neidentificat.
Legea precizeaza si situatii mai rar intalnite, dar posibile, cand, pentru acelasi detinator de
autovehicul, exista, la data producerii accidentului, mai multe asigurari valabile. In acest caz,
despagubirea se suporta in parti egale de catre toti asiguratorii, asiguratul avand obligatia de a-1
informa pe asigurator despre incheierea unor astfel de asigurari cu alti asiguratori (art.52).
Despagubirile se stabilesc pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pagubita si asigurator
ori, in cazul in care nu s-a realizat intelegerea, prin hotarare judecatoreasca pronuntata in Romania
(art.54.). Ele se platesc de catre asigurator nemijlocit persoanelor fizice sau juridice pagubite, in
masura in care acestea nu au fost despagubite de asigurat. Despagubirile nu pot fi urmarite de
creditorii asiguratului si se platesc asiguratilor, daca acestia dovedesc ca au despagubit pe cei
pagubiti si despagubirile urmeaza sa fie recuperate conform prevederilor acestei legi.
Asiguratorul poate sa recupereze sumele platite drept despagubiri de la persoana raspunzatoare
de producerea pagubei, in urmatoarele cazuri:
a) accidentul a fost produs cu intentie;
b) accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind
circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie, chiar daca aceste fapte nu s-au produs
pe astfel de drumuri, sau in timpul comiterii altor infractiuni savarsite cu intentie;
c) accidentul a fost produs in timpul cand autorul infractiunii savarsite cu intentie incerca sa se sustraga
de la urmarire;
d) persoana raspunzatoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fara consimtamantul
asiguratului. (art.58)
Exista si situatii in care nu se acorda despagubiri pentru pagubele produse prin accidente de
autovehicule. Spre exemplu, nu pot fi acordate despagubiri in cazul in care accidentul a fost produs
dintr-un caz de forta majora (traznet, inundatie etc.), din culpa exclusiva a persoanei pagubite, a
unei terte persoane sau pentru avarierea ori distrugerea bunurilor produse intr-un accident de auto-
vehicul al carui autor a ramas neidentificat.
Legislatia romaneasca, prin art. 24 din Legea nr.47/1991 privind constituirea, organizarea si
functionarea societatilor de asigurare-reasigurare, prevede ca societatile de asigurari si reasigurari cu
activitate in asigurarile auto vor constitui Biroul Asiguratorilor de Autovehicule (BAAR), care
reprezinta aceste companii in relatiile lor interne si cu strainatatea. Acestea indeplinesc si
supravegheaza indeplinirea obligatiilor rezultate din conventiile internationale referitoare la
raspunderea civila pentru daunele provocate tertilor.
Biroul Asiguratorilor de Autovehicule a fost infiintat in anul 1994 de catre asiguratorii de
autovehicule din Romania (art. 2 din Statutul BAAR). Conform art. 5 al Statutului BAAR, "membrii
sai sunt societatile de asigurare si societatile de asigurare-reasigurare constituite in Romania care
incheie asigurari de autovehicule, asigurari de raspundere civila pentru pagube cauzate prin accidente de
autovehicule si asigurari de accidente auto. Membri asociati ai BAAR pot deveni societatile
comerciale sau agentiile care au ca principal obiect de activitate prestarea de servicii in domeniul
asigurarilor de autovehicule".
Nivelul primelor de asigurare, limita maxima a despagubirilor de asigurare, termenele de
plata, sanctiunile si alte elemente cu privire la aplicarea asigurarii se stabilesc prin hotarare a
Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor. Primele de asigurare astfel stabilite sunt practicate
la acelasi nivel de toate societatile care incheie aceste asigurari. Acest lucru, in Romania, este
impus de doua considerente majore:
1. societatile de asigurare nu sunt lasate sa isi stabileasca singure nivelul
primelor de asigurare deoarece asigurarea de raspundere civila trebuie platita de toti cei care detin
autovehicule si reprezinta o masura de protectie acordata populatiei, bunurilor acestora, ale
persoanelor juridice si a celor in proprietate publica ce pot fi prejudiciate in accidente de circulatie;
2. primele de asigurare se stabilesc anual datorita inflatiei, a cresterii cheltuielilor cu
reparatiile autovehiculelor, cu tratamentele medicale, a nevoilor de convalescenta si subzistenta pentru
cei raniti etc.
Nivelul primelor de asigurare se stabileste semestrial si anual, in functie de tipul
autovehiculului (autoturisme, autovehicule transport persoane, motocicluri cu sau fara atas, tractoare
rutiere, alte autovehicule), capacitatea cilindrica a autovehiculului, diferential pentru persoane fizice si
persoane juridice.
Sunt stabilite si conditiile pentru obtinerea, de catre asiguratori, a autorizatiei de a practica
aceasta forma de asigurare:
a. sa dispuna de un capital social varsat de cel putin 10 miliarde lei;
b. sa dispuna de o retea teritoriala proprie, care sa cuprinda cel putin doua unitati (sucursale,
reprezentante, agentii) in fiecare judet;
c. sa dispuna la fiecare sucursala (reprezentanta) de personal propriu specializat in
activitatea de constatare si lichidare a daunelor auto (ingineri, subingineri, tehnicieni cu pregatire
profesionala de profil);
d. sa practice asigurari facultative de autovehicule;
e. sa dispuna de rezerve de prime si rezerve de daune suficiente pentru acoperirea datoriilor
rezultate din practicarea activitatii de asigurare din anii anteriori celui pentru care se solicita
autorizatia respectiva.
Conform normelor tehnice pentru aplicarea asigurarii de raspundere civila, asiguratorii
acorda despagubiri:
1. indiferent de locul in care a fost produs accidentul, in timpul stationarii sau in timpul deplasarii;
2. pentru pagubele produse de existenta sau de functionarea dispozitivelor sau instalatiilor montate pe
autovehicule, dar numai atata timp cat acestea sunt atasate la un autovehicul asigurat, inclusiv pentru
pagubele produse din cauza desprinderii accidentale a acestora de autovehicule;
3. daca paguba a fost cauzata din vina conducatorului auto.

Asiguratorii nu acorda despagubiri pentru:
1. cazul in care detinatorul sau conducatorul autovehiculului asigurat nu are raspunderea civila,
sau in care accidentul a fost produs dintr-un caz de forta majora, din culpa exclusiva a persoanei
pagubite sau a unei terte persoane;
2. pagubele cauzate unui autovehicul sau oricarui alt bun apartinand aceleiasi persoane fizice
sau juridice;
3. pagubele cauzate, in cazul in care detinatorul autovehiculului nu face dovada valabilitatii
asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule la
data accidentului;
4. pagubele situate sub limita minima a despagubirilor;
5. partea de prejudiciu care depaseste limitele maxime ale despagubirilor de asigurare prevazute
de reglementarile in vigoare;
6. amenzile de orice fel si cheltuielile penale la care ar fi obligat detinatorul sau
conducatorul autovehiculului raspunzator de producerea pagubei;
7. cheltuielile facute in procesul penal de catre detinatorul sau conducatorul autovehiculului
asigurat, raspunzator de producerea pagubei;
8. sumele pe care conducatorul autovehiculului, raspunzator de producerea pagubei, este
obligat sa le plateasca detinatorului care i-a incredintat autovehiculul asigurat pentru avarierea sau
distrugerea acestuia;
9. pagubele produse persoanelor sau bunurilor acestora, daca intre detinatorul autovehiculului
care a cauzat accidentul sau conducatorul auto raspunzator si persoanele pagubite a existat un raport
contractual;
10. pagubele produse la locul de munca de dispozitivele sau instalatiile montate pe
autovehicule, atunci cand acestea sunt utilizate ca utilaje sau instalatii de lucru;
11. pagubele cauzate prin accidente survenite in timpul operatiunilor de incarcare si
descarcare, acestea constituind riscuri ale activitatii profesionale;
12. pagube cauzate ca urmare a transportului de produse periculoase cu ocazia caruia
aceste produse au determinat sau agravat producerea pagubei;
13. pretentiile referitoare la reducerea valorii bunurilor dupa reparatie.
Ca si in legislatiile altor tari, legea romana prevede crearea si functionarea fondurilor de
protectie.
Articolul 61 din legea 136/1995 prevedea constituirea si administrarea de catre Biroul
Asiguratorilor de Autovehicule a Fondului de protectie a victimelor strazii. Acest fond se
creeaza in vederea protejarii victimelor accidentelor de circulate auto, soldate cu vatamari corporale
sau decese. Biroul asiguratorilor va stabili o cota procentuala ce se aplica asupra volumului de
prime brute incasate pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila auto de catre societatile
autorizate si va elabora norme privind utilizarea fondului, cu avizul Ministerului Finantelor. Scopul
acestui fond este de a proteja victimele accidentelor de circulatie auto, soldate cu vatamari corporale
sau decese, in care autorul a ramas neidentificat si autovehiculul este neasigurat.
"Normele privind constituirea, administrarea si utilizarea Fondului de Protectie a
Victimelor Strazii" elaborate de B.A.A.R. prevad stabilirea anuala a cotelor de participare a
societatilor autorizate sa practice asigurarea obligatorie de raspundere civila la constituirea acestui
fond, precum si documentele ce trebuie sa insoteasca cererea de despagubire de catre persoana pagubita,
modul de calcul al despagubirii si alte aspecte tehnice.

6.5.2. Asigurarea internationala de raspundere civila auto.
Sistemul "Carte verde"
Din aceleasi considerente aratate pentru asigurarea de raspundere civila auto pe teritoriul
national, a aparut ca o necesitate protectia similara a persoanelor fizice si a bunurilor pe plan
international. Alaturi de acestea, pentru inlaturarea inconvenientelor determinate de diversitatea
reglementarilor referitoare la compensarea pagubelor produse unui tert de un posesor de autovehicul
prin accident, Comisia Economica pentru Europa de pe langa Organizatia Natiunilor Unite -
CEE-ONU - a propus ca asigurarea incheiata in tara de origine a asiguratorului sa fie recunoscuta
in tara in care s-a produs faptul cauzator de prejudicii. Primele preocupari in acest sens au inceput in
anul 1947, cand subcomisia transporturilor rutiere a CEE - ONU a initiat un proiect conform caruia in
tara vizitata este valabila asigurarea incheiata la asiguratorii din tara de origine, asigurare valabila in baza
legii de asigurare obligatorie din tara vizitata.
Ca urmare, in fiecare tara participants s-a infiintat un birou al asiguratorilor de autovehicule, ca
organism special desemnat al societatilor de asigurare din tara respectiva, care are dreptul de a
elibera asiguratului un certificat de asigurare, in mod direct sau printr-una dintre societatile de
asigurari membre. Acest document, cunoscut sub denumirea de cartea internationala de asigurare
auto sau "cartea verde" in forma propusa in recomandarea din iunie 1952, a fost ulterior adoptat de
subcomitetul Transporturilor Rutiere al Comitetului Transporturilor din cadrul CEE/ONU.
"Cartea verde" constituie dovada ca proprietarul autovehiculului a incheiat contractul de
asigurare pentru raspundere civila. El acopera raspunderea ce i-ar putea reveni asiguratului in
termenii prevazuti de legea asigurarii obligatorii a autovehiculelor din tara vizitata si unde s-a
produs accidentul, biroul gestionar din aceasta tara avand rolul de a constata, evalua si lichida
daunele fata de tertul prejudiciat; despagubirile platite urmeaza a le recupera de la biroul emitent, la
care se adauga si o suma de bani pentru serviciile prestate.
Conventia are in vedere si situatia in care, in tara vizitata, asigurarea de raspundere civila nu
este obligatorie, prevazand pentru aceasta ipoteza ca biroul de asigurari din acea tara, numit "birou de
servire", dupa o consultare prealabila cu biroul emitent, lichideaza daunele produse tertilor de catre
asigurat prin accident, recuperandu-le apoi de la asigurator.
In fiecare tara s-a constituit un "Birou al Asiguratorilor de Autovehicule", ca
reprezentant al asiguratorilor din tara respectiva, avand rolul de a reprezenta societatile membre din
tara sau in relatiile cu birourile similare din alte tari, de a lua masuri si de a supraveghea aplicarea de
catre societatile de asigurare a obligatiilor ce la revin din participarea la acest sistem.
In anul 1949, birourile nationale ale asiguratorilor de autovehicule au creat o organizatie
internationala sub denumirea de "Consiliul Birourilor Asiguratorilor de Autovehicule" cu sediul la
Londra. Principalele sale realizari au fost elaborarea unei conventii inter-birouri denumite "Uniform
Agreement" si stabilirea formei unice a documentului de asigurare "Cartea Verde". Conventia a intrat
in vigoare la 1 ianuarie 1953.
Atributiile Consiliului Birourilor sunt urmatoarele:
a) de a lua toate masurile sau initiativele necesare pentru a asigura indeplinirea integrala a
Recomandarilor adoptate de Grupul principal de lucru in anul 1949 si a oricaror altor recomandari
sau rezolutii care s-au modificat ulterior;
b) de a mentine o stransa legatura cu Grupul principal de lucru sau cu oricare alt organism
referitor la problemele sau initiativele care ar putea avea tangenta cu functionarea sistemului
"Cartea Verde" si de a trata problemele ridicate de acele organisme;
c) de a se asigura ca membrii se conformeaza intru totul Conventiei tip interbirouri.
Biroul unei tari aflate in Europa in sistemul "Cartea Verde" are statut de membru cu drepturi
depline, in timp ce biroul unei tari situate in afara teritoriului european al sistemului "Cartea Verde" are
statut de membru afiliat.
Evident, obligatia fiecarui membru este de a se supune tuturor prevederilor conventiei tip inter-
birouri pe care a semnat-o cu ceilalti membri si tuturor deciziilor luate conform statutului, de a
sustine pozitia si interesele sistemului "Carte Verde".
Pentru neindeplinirea obligatiilor statutare, membrii pot fi sanctionati in functie de gravitatea
faptelor, mergand pana la suspendarea temporara sau suprimarea calitatii de membru.
Pentru atestarea existentei asigurarii, asiguratorul elibereaza in fiecare an si pentru fiecare
autovehicul documentul international "Cartea verde", in care sunt inscrisi corespondentii din
strainatate ai companiei de asigurari care garanteaza, in contul lor, plata eventualelor despagubiri
civile, ca urmare a accidentelor produse de autovehiculele asigurate.
In asigurarea "Carte verde" nu se stabilesc sume asigurate, iar in caz de pagube materiale,
deces sau vatamare corporala produse tertilor, se acorda despagubiri in conformitate cu legislatia de
raspundere civila din tara in care s-a produs accidentul. Sumele datorate se stabilesc prin intelegere
cu persoanele pagubite si conform legislatiei de raspundere civila din tara in care s-a produs
evenimentul asigurat.
:

Raspunderea companiei de asigurari incepe din momentul iesirii autovehiculului de pe teritoriul
tarii respective si inceteaza in momentul reintrarii pe teritoriul acelei tari.
Constatarea, evaluarea pagubelor, stabilirea si plata despagubirilor se fac in conformitate cu
modul de lucru stabilit prin conventiile interbirouri "Carte Verde", de catre asiguratorul din tara de
origine prin corespondentii sai din strainatate, respectiv Biroul Asigurarilor de Autovehicule
prevazut in "Cartea verde", din tara in care s-a produs accidentul.
Despagubirile se acorda pentru pagubele produse ca urmare a vatamarii corporale sau
decesului persoanelor si avarierii ori distrugerii bunurilor care se aflau in afara autovehiculului asigurat
care a produs accidentul, precum si pentru pagubele produse ca urmare a vatamarii sau decesului
persoanelor transportate in autovehiculul asigurat care a produs accidentul.

In concluzie, asigurarea auto, desi poate mai putin spectaculoasa decat alte forme de asigurari, are
cel mai mare impact asupra vietii sociale si influenteaza in mod decisiv situatia si evolutia pietelor
nationale si internationale ale asigurarilor si reasigurarilor.