Voi suntei urmaii Romei? Nite ri i nite fameni!

I-e ruine omenirii s v zic vou oameni!

i aceast cium-n lume i aceste creaturi
Nici ruine n-au s ieie n smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocar,
ndrznesc ca s rosteasc pn' i numele tu... ar!

La Paris, n lupanare de cinismu i de lene,
Cu femeile-i pierdute i-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ai pus averea, tinereele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, cnd nimic nu e de scos?

Ne-ai venit apoi, drept minte o sticlu de pomad,
Cu monoclu-n ochi, drept arm beior de promenad,
Vestejii fr de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept tiin-avnd n minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar n schimb cu-averea toat vrun papuc de curtezan...
O, te-admir, progenitur de origine roman!

i acum privii cu spaim faa noastr sceptic-rece,
V mirai cum de minciuna astzi nu vi se mai trece?
Cnd vedem c toi aceia care vorbe mari arunc
Numai banul l vneaz i ctigul fr munc,
Azi, cnd fraza lustruit nu ne poate nela,
Astzi alii sunt de vin, domnii mei, nu este-aa?
Prea v-ai attat arama sfiind aceast ar,
Prea fcuri neamul nostru de ruine i ocar,
Prea v-ai btut joc de limb, de strbuni i obicei,
Ca s nu s-arate-odat ce suntei - nite miei!
Da, ctigul fr munc, iat singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lsai mcar strmoii ca s doarm-n colb de cronici;
Din trecutul de mrire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, epe doamne, ca punnd mna pe ei,
S-i mpari n dou cete: n smintii i n miei,
i n dou temnii large cu de-a sila s-i aduni,
S dai foc la pucrie i la casa de nebuni!