Teoria contractualista vizeaza, pe de o parte, sa ntemeieze n mod ferm

puterea facnd-o sa fie acceptata; sub acest aspect, contractul apare ca o

nfatisare ideologica a legitimarii. Pe de alta parte, aceasta teorie este de
esenta democratica, fiind opera modernitatii.
Nota comuna tuturor teoriilor contractualiste este ca ele au un caracter
explicativ si actual si nu o valoare istorica si trecuta. Aceste teorii
cerceteaza principiul statului, ratiunea sa de a fi, si nu aparitia statului.
Contractul care ntemeiaza puterea (statala) nu este un contract real, situat
ntr-un timp determinat al istoriei umanitatii. El nu trimite la un timp istoric
concret, ci la un timp logic: contractul este un concept cu valoare explicativa
,
menit sa dea seama de temeiurile legitimitatii puterii politice suverane.
Modelul contractului hobbesian. Fiecare se angajeaza prin contract cu fiecare sa
renunte la propria putere si sa o ncredinteze unui tert, statul, care nu este
parte la contract. Statul nu este deci legat prin nici o obligatie
contractuala, astfel ca nu exista nici un obstacol care ar risca sa-l impiedice
sa-si realizeze misiunea pacificatoare ce i-a fost ncredintata. Statul este un
arbitru, un mediator caruia nimic nu i se poate opune. n acest fel, Hobbes
limiteaza politica la functia ei prima, aceea de a garanta siguranta si
protectia indivizilor sau concordia sociala. Criteriul principal al
legitimitatii unei puteri este eficienta ei n realizarea finalitatii politicii,
care rezida n mentinerea sau restabilirea pacii civile. Hobbes a dorit sa puna
astfel capat luptelor pentru putere, care constituie cauza razboiului civil.
Pentru el, a legitima un guvern nu nseamna a ntemeia o putere care ar fi
perfect adecvata, ci a face ca multimea sa nteleaga interesul constituirii
politicului. Iar interesul viza renuntarea la dreptul natural, propriu starii
pre-politice caracterizata prin razboiul tuturor asupra tuturor si crearea
unui drept civil bazat pe legi.
Aceasta nseamna ca statul (politicul) este rezultatul unui act rational, al
unei conventii: oamenii doresc conservarea de sine si de aceea renunta la
drepturile naturale pe care le cedeaza suveranului n schimbul obligatiei de a
garanta pacea si securitatea personala. Acceptarea rationala de catre indivizi
a termenilor contractului social constituie baza legitimitatii instituirii
puterii precum si a mentinerii ei, a conservarii puterii suveranului. Ca sa se
mentina, puterea trebuie sa dea satisfactie celor care au mandatat-o, adica sa
se achite de obligatiile legitimante pe care poporul i le-a dictat. Cu alte
cuvinte, este legitima acea putere care se achita de obligatia ei legitimanta:
aceea de a garanta mentinerea pacii sociale sau restabilirea ei.