Existenta politica a omului este prin definitie imperfecta.

Raul politic, n
diversele lui forme de manifestare (tiranie, discriminare, rasism, etc.) este
structural vietii n comun a oamenilor. n fata acestei realitati, una dintre
atitudinile rezonabile este aceea sugerata de Spinoza, si anume, atitudinea
nteleptului: nu te revolta n van, nu te plnge, ci ntelege. Alta, la polul
opus, poate fi rezumata astfel: ntelege pentru a te revolta. Acestei nevoi
de ntelegere si totodata de schimbare a vietii sociale a oamenilor, prin
natura ei imperfecta, i raspunde filosofia politica.
Filosofia trebuie legata, asadar, de necesitatea de a diminua raul politic,
aceasta dimensiune ntunecata a existentei sociale, care apare periodic si
ameninta simultan omul si societatea. Domesticirea pasiunilor colective, pe care
numerosi filosofi le-au facut responsabile de aparitia raului si limitarea lor
la sfera lui domus, adica la sfera privata, a fost considerata drept una dintre

sarcinile prioritare ale filosofiei politice.
Si astazi persista credinta n posibilitatea filosofiei de a dirija pasiunile
oamenilor catre constructia cetatii politice, de a mpiedica sau prentimpina ca
aceste pasiuni sa distruga institutiile sociale. ncercnd sa defineasca un
spatiu public si, indirect, o sfera privata filosofia si propune sa
formuleze regulile organizarii acestui spatiu menite sa mpiedice manifestarea
fortelor contrare politicii, ntre care si pasiunile colective. Aceste reguli,
care sunt de fapt cele ale functionarii democratiei, trebuie sa tina seama de
eventualitatea reaparitiei permanente a unor fermenti ai disolutiei politicului.
Aceasta eventualitate alimenteaza concluzia ca, aparent, filosofia nu poate face
nimic pentru om, n ciuda posibilitatii ei de a elimina cauzele raului politic.
Dar, daca, asa cum spunea Spinoza, vedem n filosofie o medicina a sufletului,
nu facem dect sa-i atribuim o sarcina pe care ea nu o poate realiza. Filosofia
este, mai degraba, o reconstrutie a spiritului, preocupata de cunoasterea
adecvata a pasiunilor umane, - prin care se afirma de fapt libertatea oamenilor
si nu de eradicarea ultima a acestora.
n tentativa ei de solutionare a problemei fortelor disolutiei sociale,
filosofia politica se intersecteaza cu religia. Daca religia ofera sau nu o
solutie viabila acestei probleme, sprijinind sau nu efortul politicii n aceasta
privinta, este o problema controversata. n marea lor majoritate,
teoreticienii contemporani sustin ca tot ceea ce face religia este sa explice
raul si sa-l pedepseasca: prin pacatul originar, si respectiv, prin infern.
Asadar, ea nu numai ca trece de fapt pe lnga fenomenului raului, dar pare sa
faca inutila politica si ncercarile ei de a nabusi un rau pe care ea l
sanctifica si-l plaseaza n centrul lumii umane. Iar odata ce consideram ca raul
este inerent vietii umane, nseamna ca nici o actiune politica nu este capabila
sa-l diminueze si, cu att mai putin, sa-l elimine. Spre deosebire de religie,
care distruge ncrederea omului n actiunea lui politica, filosofia i da
speranta eliminarii raului sau, cel putin, a limitarii lui prin intermediul
actiunii politice.