De ce problema puterii preocupa filosofia politicii?

Ceea ce-l provoaca pe

filosof sa cerceteze aceasta problema este faptul ca puterea politica este n
acelasi timp inevitabila si a priori nejustificabila. Interogatia filosofica are

ca obiect posibilitatea puterii, adica posibilitatea ca un om - sau un grup de
oameni - sa exercite o putere asupra unui alt om sau a unor grupuri de oameni.
Filosoful utilizeaza termenul posibilitate pentru a se referi la fenomenul
puterii ca realitate durabila. El vrea sa lamureasca de ce o societate accepta
sa fie comandata, plasndu-se sub puterea unuia sau a ctorva sau de ce, n
cadrul unei institutii, majoritatea se supune unei minoritati. Pe scurt,
filosoful urmareste sa clarifice ceea ce se numeste supunere sau servitute
voluntara. n Discurs asupra servitutii voluntare, Boetius (sec.XVI), caruia i
apartine expresia de mai sus, ridica problema cruciala: de ce exista supunere?
El admite ca de la sine nteles ca exista putere, adica o instanta separata care
asigura comanda, care da ordine. Or, comanda unuia implica supunerea altora.
Trebuie deci sa ne ntrebam de unde vine supunerea? Prin natura, omul este
liber si deci supunerea este de neconceput. Cum poate fi explicata atunci
supunerea? Dupa Boetius, nici teama fata de cel mai puternic, nici interesul, si
nici o ratiune superioara nu pot explica servitutea. Ramne atunci sa
presupunem ca unei prime naturi a omului, care-l defineste ca fiinta libera,
i s-a substituit o natura secunda. Aceasta a doua natura consta n nevoia
omului de a apela la un principiu metafizic. Omul este ncredintat ca orice
societate presupune un principiu, o entitate transcendenta de care toti si
fiecare depind. Este vorba, deci, de admiterea unui principiu unic, care nu
vizeaza un regim politic particular, despotismul regal, ci noua forma politica
pe cale sa se impuna: statul ca putere deplina. Boetius opereaza o laicizare a
acestui unu ca principiu al ordinii politice. Pe scurt: supunerea (fata de unul
,
n sensul de unitate sau principiu) tine de natura omului, respectiv, de o
natura secunda a acestuia. Exista atunci o solutie? Poate fi distrusa aceasta
natura a omului, fie ea si secunda? Distrugerea echivaleaza cu revolta mpotriva
puterii sau, ceea ce este acelasi lucru, cu neacceptarea supunerii.
O alta explicatie a fenomenului puterii apartine lui Thomas Hobbes. La Hobbes,
puterea nu mai are o cauza metafizica, ci una fizica, naturala si, deci, umana.
La originea puterii se afla sentimentul de teama fata de moartea violenta.
Acest sentiment mai putin demn, exprimnd lasitatea si disponibilitatea omului
de a-si nstraina libertatea, devine la Hobbes o sansa a omului: sansa iesirii
lui din starea naturala.Daca teama de moarte este sub raport moral o suferinta,
grija pentru autoconservare si dorinta de a scapa de o insecuritate permanenta
snt naturale, iar aceste sentimente umane snt cele care dau nastere cetatii
politice. Printr-un act al ratiunii si pentru ca omul vrea sa se conserve pe
sine, el a fost condus sa iasa din starea naturala si sa ncredinteze drepturile
sale unui suveran.