Sunteți pe pagina 1din 9

Cioran: tineree

Art. Pro si contra E Cioran


n imagini
Rap cu Nae Ionescu
Filosofia vs publicistica
Cioran si Liiceanu la Paris
E. Cioran intre ideologie si pamflet
Publ lui Cioran de la Berlin
Relatiile lui cu ceilalti
Diverse ipostaze ale lui Cioran
joaca durerea, dar nu o simte

EMIL CIORAN - cealalt via
Dia Radu
A fost unul dintre marile spirite ale secolului XX. Imposibil de clasat, a reuit s distileze, ntr-un
stil impecabil, o nefericire care l-a nsoit o via. "Sceptic", "nihilist", "depresiv", "profet al
nimicului" - biografii s-au ntrecut s-i pun etichete. Textul de mai jos e ns despre altcineva. E
despre Cioran cel nscut n Mrginimea Sibiului i strmutat la Paris, omul de toate zilele, cu
armul, apucturile i slbiciunile lui.

Copilrie furat

"Timp de zece ani am hoinrit de diminea pn seara, ntr-un fel de paradis. Cnd a trebuit s-l
prsesc i s plec la liceu, n aret am avut o criz de disperare, de care-mi mai amintesc i
astzi", scrie n 1987. E prima mare ruptur a vieii lui. Las n urm ulia copilriei, umbrit de
nuci, i Coasta Boacii, punea din Rinari pe care o transformase n loc de joac. i las n
urm i pe prini, o familie nstrit, dintre cele mai bine vzute n sat, despre care ns e
convins c fusese atins de ghinion. Nimic nu i mai poate lecui rana ieirii din copilrie. Are s-o
mrturiseasc dramatic, la 75 de ani: "Cred, astzi, c ar fi fost mult mai bine pentru mine dac
a fi rmas ajutor de cioban, n micul sat din care provin. A fi neles esenialul la fel de bine ca
i acum".
i ncepe cursurile de liceu la Sibiu i locuiete n gazd la o familie de nemi. De la ei nva
limba german i i citete n original pe Kant, Schopenhauer i Nietzsche. Citete ca s scape de
alte responsabiliti nedorite. Citete i ca s umple nopile lungi i chinuitoare de insomnie. La
17 ani, "detept de crap", cum o spune Petre uea, e deja student la Facultatea de Litere i Filo-
sofie din Bucureti, unde i are ca profesori pe Nae Ionescu i Tudor Vianu. i nrudete nu doar
fascinaia pentru cultur, ci i o elegan rafinat, pe care Cioran o va abandona mai trziu:
pantofi negri, perfect lustruii, i hain albastr, din care nu lipsete niciodat batista. Dup o
licen obinut magna cum laude, se nscrie la doctorat, cu un singur gnd: s obin o burs
spre Frana. Abia n 1937, cnd are deja trei cri publicate n Romnia, primete mult rvnita
burs la Sorbona. Doctoratul ns nu l mai scrie niciodat. Dup o scurt revenire n ar,
ndrgostit de Frana, pe care o strbate-n lung i-n lat pe biciclet, decide s nu se mai ntoarc.

Stpna florilor

Pe Simone Bou o cunoate n 1942, la o cantin studeneasc. Mai tnr cu mult dect el,
timid, retras i foarte binevoitoare, i va deveni partener de via pn la moarte.
De cstorit, nu se cstoresc. Cioran refuz s-i schimbe cetenia romn, iar ei i e greu
s-l prezinte prinilor, care i-ar fi dorit pentru ea ceva mai bun. Cioran? Un tnr dintr-
o ar ndeprtat, pe care comunismul tocmai pune gheara, care triete din generozitatea
prietenilor mai nstrii i din ajutorul prinilor, jurndu-i c nu va lucra "nici mcar
cinci minute". Care, mai mult, hotrte s nu scrie niciodat nimic mpotriva inimii lui,
deci taie de pe lista meseriilor posibile profesoratul i jurnalismul. La 31 de ani, se hrnete
nc la cantina studeneasc. Cteva igri rulate de mn i cteva costume la mna a
doua i sunt de ajuns s frecventeze onorabil salonul parizian al doamnei Tezenas, unde
jazzmanii i scriitorii i dau mna i unde whiskey-ul e mereu gratuit. nc de pe atunci,
orice femeie nsrcinat i provoac o jen de-a dreptul organic. "Singurul lucru cu care
m mndresc este faptul c am neles de foarte tnr c nu trebuie s dai via, s
zmisleti. Oroarea mea de cstorie de acolo vine. Este o crim s transmii propriile tale
defecte unei progenituri i s o obligi s treac prin aceleai ncercri ca i tine. Prinii
sunt nite asasini".

"Era frumos?", a ntrebat-o cndva un ziarist pe Simone Bou. "Oh, era frumos ca un rus!", a
rspuns ea. Libertatea lui, cultura impresionant i luciditatea care l ine venic en garde o
seduc. Dar cine e, la rndul ei, Simone? "O franuzoaic nalt, cum i-o amintete Eleonora,
cumnata lui Cioran, cu pr blond i uvie albe, mbrcat invariabil ntr-o bluz i-o fust, dar
ntotdeauna cu un aer deosebit". Avea o adevrat manie pentru feele de mas. Cnd ntr-o zi
face o tart i vars siropul pe una din ele, izbucnete cu singurele cuvinte pe care le tie n rom-
nete "Pisa mi-sii!". nainte de toate, Simone e ns stpna casei i a florilor. Cea care tie s
fac dintr-o hrub minuscul, situat la etajul apte, chiar sub acoperi, un loc primitor, din care
florile proaspete nu lipsesc niciodat. n fiecare zi, se trezete de diminea, alearg la liceu, apoi
la pia i, ntr-un final, din nou acas, pentru a gti la aburi mncruri de regim, fr sare, aa
cum nenumratele suferine ale lui Cioran i-o cer. Ea e cea care, cu optimismul i zmbetul ei, i
ofer lui Cioran, mai bine de cinci decenii, iluzia unei viei normale. Trit departe de ochii
lumii, ntr-un firesc care azi ne poate mira, relaia lor rmne, pn la sfrit, la fel de
discret ca ntreaga lor existen. Despre ea Cioran nu vorbete i nu scrie niciodat.
Biatul de pop din Rinari trebuie s fi motenit ceva din pudoarea prinilor si. O
prezint simplu: "Simone, prietena mea".

Viaa ntr-o mansard cu flori

i totui, de cnd o vede prima oar, Cioran face totul ca ea s-i rmn aproape. i nlesnete
mutarea de la cminul studenesc ntr-o camer de hotel, cu o panoram splendid. Insist i ca
ea s-i dea examenul d'aggrgation, pe care, ntr-un moment de slbiciune, vrea s-l
abandoneze. Cnd, mai trziu, e anunat c l-a trecut, i spune ironic: "Acum mi datorezi, la
sfritul fiecrei luni, diferena dintre salariul de suplinitoare i cel de profesoar cu grade". i tot
el o ajut s scape de repartiia ca profesoar de englez din ndeprtata Alsacie, pentru un post
mai comod, la un liceu din Paris.
Abia foarte trziu, la 49 de ani, Cioran simte c e timpul s se aeze definitiv undeva. Schimb
pn atunci, alturi de Simone, mai multe camere de hotel, pentru care pltesc lunar sume
modice. Graie unei admiratoare care tocmai l citise, Cioran d ns peste o ocazie. E "cel mai
mare succes literar", cum l va numi ironic. Trei cmrue de bone, fixate la o chirie rmas n
urm din 1948, unde, ca s nu dai cu capul de pragul de sus al uii, e nevoie s te apleci. Sunt pe
Rue de l'Odon 21, la doi pai de Jardin de Luxembourg. Ferestrele lor mici se deschid peste
acoperiurile arondismentului 6. Deasupra lor nu mai e dect cerul.

"Cnd e frumos afar, balconul e plin de flori, iar camera se inund de lumin. Cioran e pe
fotoliul lui de rchit de lng fereastr. Slab, se ine bine, cu prul grizonat, dat pe spate.
Simone, n ie romneasc, vesel, cu prul jumtate alb, jumtate rocat, pare modelul
unui pictor impresionist. La ei - noteaz Sanda Stolojan n jurnalul ei - telefonul sun din
jumtate n jumtate de or".

n stnga, odaia ordonat i simpl a Simonei, n dreapta, camera lui Cioran, sub acoperiul
povrnit. nghesuite ntre rafturi i masa de lucru stau teancuri de cri care ateapt s fie date
sau trimise n ar. Cioran citete i nu pstreaz nimic. Dezordinea de pe mas e uluitoare i e,
nu o dat, subiect de ceart ntre cei doi. "n 50 de ani, ct am locuit mpreun, nu cred c am
intrat dect de cteva ori n biroul lui. Avea" - mrturisete Simone, ntr-un interviu - "o
dezordine organizat. La el n camer nu intra nici menajera". Un pat scurt, aproape ct
un pat de copil, acoperit de-o scoar, esut chiar de mama lui. Iar sus, o lucarn prin care
trec lene norii Parisului.
La Simone i Cioran e bine i pentru c tiu s fie gazde primitoare. Le calc pragul scriitori
francezi i romni, traductori i editori: Eugen Ionescu, Constantin Noica, Samuel Beckett,
Henri Michaux, Sanda Stolojan, Gabriel Liiceanu i alii. La ei se ascult Bach sau Amlia
Rodrigues, se mnnc arlote cu cpuni i se comenteaz discursurile lui de Gaulle, se rde cu
poft i se deschid sticle cu vin.

Pe malul mrii, la Dieppe

Vara, cnd oraul plin de turiti devine insuportabil, Simone i Cioran se retrag la Dieppe, un
port normand, la Oceanul Atlantic. Ajung uor, cu trenul, iar de locuit, locuiesc la familii n sat
sau n apartamentul somptuos al unui prieten cu bani. Cioran e un obinuit al locului. E ceva n
fostul sat de pescari, marcat de bombardamentele rzboiului, care i strnete melancolia i furia.
Acolo, ntr-o sear, n timp ce-l traduce pe Mallarm, decide s renune definitiv la limba
romn.
n 1976, Simone reuete s cumpere, cu 50.000 de franci, o cscioar la Dieppe, cu vedere spre
castel. Singura ncpere e ns foarte mic i Cioran hotrte s-i amenajeze pentru el un loc, n
pod.
"i plcea s metereasc", povestete Simone, "i trebuie s mrturisesc c ceea ce fcea
era temeinic i rezistent, dar ntotdeauna ngrozitor de urt. Desfigura cu totul camera. i
nici mcar nu puteam protesta. Dac m luam de vreo chestie pe care tocmai o btuse n
cuie, l apuca o criz de nervi". Bunoar, se ntmpl la fel cnd un prieten, impresionat
de faptul c Cioran nu are televizor, i ofer unul prea voluminos. n Rue de l'Odon, po-
deaua e att de fragil, nct Cioran triete cu angoasa permanent c televizorul va
ateriza la vecini. ntr-o zi, se decide s-l agae n perete. Epuizat de efort, constat ns c
antena nu capteaz. "S-a terminat totul cu explozia televizorului i Cioran n mn cu un
cuit, urlnd de furie".

Pe culmile disperrii

Cnd noaptea se las peste ora, topind sub lumina lunii forfota de peste zi, Cioran triete
doar pentru el. Chinuit de insomnii, angoase i melancolii, se plimb pe sub castanii ce-
mprejmuiesc grdina public. Poart la el un portofel gol, iar banii i ine n buzunare
pitite. Se teme de hoi, fusese de dou ori jefuit. Din direcia opus, l vede uneori venind pe
Franois Mitterand. ntr-o noapte, fiindc nu e singur i crede c e spionat de un detectiv
privat, Mitterand scoate impermeabilul i-i acoper chipul doamnei care l nsoete. Mai
trziu, ntr-o alt noapte de var, se rentlnesc iar Mitterand i ntinde mna. Aflase cine
e.
Noaptea e i momentul cnd, ntors acas, se apleac asupra venicului caiet studenesc.
Scrie despre "inconvenientul de a te fi nscut", mndru c e cea mai lucid fiin din
univers. Glorific sinuciderea, de care ns nu se simte n stare. Se ceart cu Dumnezeu i
cu sfinii, cu propria lui existen, catalogat drept cel mai mare eec. "Faptul c eu exist
dovedete c lumea nu are sens". Scrie i despre ruinea de a fi romn, sub care se ascunde,
trdat, o mare iubire. "Pentru mine, a scrie nseamn a m rzbuna. A m rzbuna
contra lumii, contra mea".
Iubire trzie

"Friedgard, erai prea n vrst cnd a fost scris aceast carte pentru sugari deziluzionai". E de-
dicaia pe care Cioran o scrie, pe 26 iunie 1981, femeii care i va da ultimii ani ai vieii peste cap!
O fiin fragil, cu totul aparte, de care Cioran are toate motivele s se ndrgosteasc. La cei 35
de ani ai ei, jumtate din vrsta lui de atunci, e divorat, are un fiu i tocmai pregtete un
doctorat n filosofie, la Kln. De acolo i trimite o prim scrisoare n care i mrturisete ad-
miraia pentru formulrile lui paradoxale, care te las cu respiraia tiat. Cioran i rspunde
repede, ntr-o german fr cusur. O invit s-l viziteze la Paris, oricnd dorete. ntre cei doi
dialogul se ese cu nfrigurare. nc nainte s o cunoasc, i scrie ntr-o epistol "V simt ca pe
sora mea ntru spirit i sunt ncredinat c ne este comun o dimensiune nocturn, adnc nrd-
cinat n conceptul de melancolie".
La Paris, se plimb mult pe aleile din Jardin de Luxembourg. n faa frumuseii i a
tinereii, i pierde cumptul i luciditatea. "Cred c se ndrgostise de mine, spune
Friedgard. n ce m privete, m-am ndrgostit la nceput de aforismele lui, de crile pe
care le scrisese". Dragostea l ia pe nepregtite, la vrsta la care i credea ncheiate
socotelile cu viaa. "Eram foarte tulburai, fiindc legtura noastr nu era doar spiritual,
ci i trupeasc. (...) Cioran i-a dorit imens aceast iubire, iar relaia noastr nu putea s
existe dect dac participam deopotriv la ea, fiecare cu ce era n msur s-i druiasc
celuilalt". "Drag Friedgard", i scrie el, "e diminea devreme. N-am putut s m zvrco-
lesc n pat ca un vierme, a trebuit s m scol, ca s v trimit o list a pcatelor mele. Ieri
mi-am accentuat lehamitea, un cafard cumplit. Cerul era nefiresc de albastru, am fcut o
plimbare inutil, am vrut chiar s intru ntr-o biseric. (...) Mai bine de o or, n mintea
mea s-au derulat scenele cele mai intime, cu o asemenea precizie, nct a trebuit s m scol,
ca s nu-mi pierd minile. Am neles dependena mea senzual de dumneavoastr, n toat
claritatea ei, abia dup ce v-am mrturisit la telefon c a vrea s-mi ngrop capul pentru
totdeauna sub fusta dumneavoastr. Ce mortale pot fi anumite lucruri!"
Ca orice ndrgostit, devine gelos. "Numea asta gelozie balcanic, o pornire extrem de originar,
izvort din rdcinile fiinei lui". Curnd, decide s nu o mai prezinte pe Friedgard nimnui.
"Dac ar fi fost dup el, ar fi trebuit s-l atept ntr-o camer de sub cerul Parisului. Visa s stm
mpreun pn i n sicriu, deoarece astfel ar fi putut s-mi vorbeasc la nesfrit, s m
farmece cu discursul lui, de o subtilitate ngrozitoare".
n ateptarea ei, Cioran cade prad reveriilor. Pasiunea l devoreaz lent, chinuitor, l salveaz
doar temporar de vidul apstor al fiecrei zile. "n fapt, m-ai vindecat de plictiseal! Vremea
care a trecut de la apariia dvs. a fost att de plin, de substanial, de neprevzut, c v sunt
recunosctor pentru toate bucuriile i loviturile legate de numele dvs. M aflu, tii doar, ntr-o
anxit continu cu privire la nestatornicia dvs, dar nu m pot consacra linitii. Mai bine iadul cu
dvs. dect binecuvntarea de unul singur. Suntei blestemul meu indispensabil". Dup Paris, se
rentlnesc la Kln, unde Cioran pleac dintr-un impuls. Nu mai ieise din capitala Franei de
aproape un deceniu. Cltoria n Germania e o adevrat "aventur n cosmos". "M-am simit",
mrturisete Friedgard, "ca o regin ncoronat".
La 70 de ani, Friedgard l face s se simt viu, dar nu reuete s-l fac i fericit. "Nu tiu
dac Cioran s-a simit mai tnr", avea s dezvluie ea muli ani mai trziu, "dar tiu sigur
c felul n care a decurs relaia noastr l-a ntristat profund, pentru c a neles c ea, de
fapt, e imposibil".

O moarte ca oricare alta

n 1987, Cioran renun definitiv la scris. Ceva se rupe n el, cum o mrturisete dramatic.
n doar civa ani, suferinele i se nmulesc i devin acute. i rupe piciorul i trebuie s se
supun unei intervenii chirurgicale. Ulcerul duodenal, de care suferise toat viaa, se
accentueaz. Cnd Romnia i deschide n sfrit porile, eliberat de sub dictatur,
Cioran cade prad tulburrilor de memorie, care-i ntunec mintea. Diagnosticul e
neierttor. Sufer de boala Alzheimer. Cioran, care stpnea cu mintea lui lucid durerea
ntregului univers, ncepe s uite drumul spre cas. n 1994, Simone l interneaz la o
clinic foarte bun, n Rue Broca, n care accesul le e facilitat chiar de Franois Mitterand.
"La clinica lui Cioran se face o coal pentru bolnavi. l duc deci la coal. Ca pe un copil.
Uneori ndrtnic: nu vrea. Altdat lucid. a ne sert a rien (Nu servete la nimic), i-a
spus ntr-o zi Simonei", scrie Monica Lovinescu n jurnalul ei.
Cioran alearg prin spital, atras de cte-un televizor dintr-un salon, i se instaleaz n
paturile altor oameni. Sau dispare, pur i simplu, i l gsesc infirmierele ascuns n dulapul
lui. Dup o vreme, nu mai poate mnca. Creierul nu mai comand reflexele nghiitului.
Face o infecie pulmonar i e hrnit prin perfuzie. Trupul, doar piele i os, e plin de
escare. Nu mai recunoate pe nimeni dintre cei care l viziteaz. Nu-i mai recunoate nici
prima carte, proaspt retiprit n ar. O privete lung i ntreab "i nainte de asta, ce
fceam?". Prietenii sunt ndurerai. "S se ncheie ct mai repede acest calvar degradant.
ntr-un fel, doar moartea l mai poate reda pe Cioran propriei sale staturi", scrie aceeai
Monica Lovinescu. n ultimul interviu acordat, cu mintea nc limpede, Cioran declar
"Sunt ateu. Nu cred n Dumnezeu i nici nu m rog. Exist ns n mine o dimensiune
religioas de nedefinit, dincolo de orice credin". Torturat de suferine, ntr-una din zilele
lucide, o roag pe Simone s-i suprime viaa. i totui, cere prin testament nmormntare
religioas.
Cioran moare pe 20 iunie 1995, dimineaa. Tocmai cnd Simone, dup trei nopi nedormite
la spital, plecase acas s doarm puin. Moartea, pe care i-o dorise i o ateptase ca pe
marea salvare, creia i dedicase cri i nopi de insomnie, l ia pe neateptate. i joac o
fest, lundu-l dintre noi simplu, banal, ca pe orice alt muritor.
George Georgescu
Cioran isi trage insa seva nu din factorul geo-politic sau istoric al momentului, ci din adancurile
intime ale fiintei sale, in care reverberatiile evenimentelor petrecute in afara eului sau i-au
influentat foarte putin esenta gandirii, pe care si-a pus amprenta insa destinul zbuciumat al
stramosilor lui transilvani, care au suportat jugul strain timp de un mileniu.
Cioran s-a identificat cu suferintele indurate de-a lungul veacurilor de strabunii lui transilvani ce
i-au fost transmise genetic si care au alcatuit fermentul ce a metamorfozat viziunea lui asupra
vietii, transformandu-l intr-un moralist dur, incisiv, fara pic de respect fata de conveniente,
care "a vrut sa demoleze toti zeii acestei lumi", cum l-a caracterizat un alt mare ganditor
contemporan, Gabriel Liiceanu, in alocutiunea tinuta cu ocazia premierei filmului "Exercitiu de
admiratie", pe care l-a realizat in anul 1990 la Paris. Intalnirea acestor mari ganditori romani,
care s-a putu infaptui dupa evenimentele din Decembrie, a dat nastere unui dialog aprins, in care
acuitatea intrebarilor, cat si franchetea raspunsurilor marelui exilat iti taiau respiratia.
In perioada studentiei autorii lui preferati sunt Kant, Fichte, Husserl, Bergson, mai apoi
Nietzsche si multi alti filozofi care i-au deschis larg orizontul cunoasterii si i-au influentat
gandirea. Se pare ca de la Shopenhauer a imprumutat pesimismul, iar de la Nietzsche
ateismul, misoginismul si stilul vehement si agresiv de mai tarziu cu care si-a sustinut
convingerile. La maturitate insa s-a indepartat de conceptele filozofice ale acestuia.

Prima lucrare care a vazut lumina tiparului a fost "Despre crimele disperarii", carte care a obtinut
premiul Academiei Regale, dar care mai tarziu nu l-a mai satisfacut. In ea marturiseste la un
moment dat:"Eu nu am idei ci obsesii" !
In acest moment in viata lui intima, din motive necuoscute, intervine un accident aparent
inexplicabil de tulburare a mecanismului ce produce echilibrul dintre somn si starea de veghe, in
urma caruia isi pierde pentru mai multi ani somnul, fapt care l-a marcat puternic pentru tot restul
vietii. "Ce este insomnia, se intreaba el, un fel de contributie funesta in care timpul prinde o alta
dimensiune. El se scurge ca o pedeapsa si fiecare minut este o realitate. Esti singur in fata
neantului". Tot ce a scris mai tarziu a fost elaborat in cursul acelor nopti albe, care au stat la
originea viziunii sale asupra lumii.
Cioran a scris si a tiparit mult, lucrarile lui fiind asteptate, comentate si apreciate. Dupa o
viata in care si-a manifestat neincrederea intr-o lume pe care o vedea in descompunere si
revolta impotriva a tot si a toate, adesea intr-o maniera socanta, incercand sa foloseasca
simbolurile logice ale paradoxului pentru a exprima mai bine absurdul, cum este mentionat
in "Encyclopaedia Universalis" "Cel mai mare ganditor nihilist al veacului", cum il
numeste Gabriel Liiceanu, s-a stins din viata la data de 20 Iunie 1995 in varsta de 84 de ani,
lasand in urma cateva zeci de volume plus 34 de caiete pline cu insemnari nepublicate si o
multime de adepti care i-au imbratisat scepticismul filozofic.
Astazi nimeni nu se mai indoieste de genialitatea lui Cioran, iar Franta se mandreste cu
faptul ca si-a scris opera pe malul Senei, in frumoasa limba a lui Moliere. Iata ce scria despre el
in "Le Magasin Litteraire" din Paris, cu numai un an inaintea trecerii lui in eternitate: "Emil
Cioran este unul dintre marii scriitori-filozofi francezi. Pastrand cu Romania sa natala
legaturi emotionale si epistolare, el a devenit francez prin propria lui vointa, fiind numit de
unii un adevarat 'aristocrat al indoielii'. A devenit un analist lucid si agresiv, un critic
feroce al contemporanilor sai. In acelasi timp, daca in miezul operelor sale se gaseste un
scepticism lucid, acest lucru este rascumparat de un stil de o perfectiune si o eleganta ce
amintesc secolul iluministilor francezi, care au reprezentat din totdeauna pentru el
un summum al civilizatiei, devenind unul dintre marii prozatori francezi in viata, in
spiritul lui Baudelaire si Valery".
Cioran este o personalitate complexa, contradictorie, ce foloseste exprimari care socheaza
sau revolta. El lanseaza in scrierile sale anumite opinii deosebit de caustice la adresa
Romaniei si a romanilor in general, concepte pe care nu le putem impartasi, punandu-le pe
seama teribilismului sau care l-a facut celebru. Deasemeni demonstreaza o mare intoleranta
fata de atributele specifice unui popor asezat in calea navalirilor barbare, cat si la rascrucea
intereselor marilor imperii otoman, rus si austro-ungar, atribute datorita carora a reusit sa-si
mentina unitatea, limba si identitatea de neam. Daca nu ar fi avut aceste calitati pe care Cioran le
considera defecte, "apa in sange" cum spune el, in locul tarii noastre pe harta Europei ar fi fost
mentionate acum numele unor provincii ale imperiilor susmentionate. "Am scris mult impotriva
tarii mele, marturiseste Cioran intr-un interviu publicat in revista 'Magazine Litteraire' din
Franta, am afirmat ca a fi roman este lipsit de valoare"
Cu toate acestea nu se poate nega faptul ca in spatele malitiozitatii si incisivitatii
afirmatiilor sale cu privire la poporul din care s-a nascut, se ascunde dragostea fata de tara
pe ale carei meleaguri a vazut lumina zilei, dragoste insotita de o mare deceptie datorita
neimplinirii idealurilor ei seculare. Sarcasmul si chiar cinismul unor aforisme reprezinta in
realitate reversul iubirii de neam pe care a purtat-o in tainitele sufletului sau pana in clipa
mortii.
Despre el insusi: Aptitudinea mea de a fi deceptionat, depaseste intelegerea. Ea m-a facut sa-l
inteleg pe Budha, dar tot ea m-a impiedicat sa-l urmez.
Sanatatea pentru mine consta in agresiune. Atacul face parte din conditiile mele de
echilibru...Pentru mine a scrie inseamna a ma razbuna. A ma razbuna contra lumii, contra
mea...Faptul ca exist dovedeste ca lumea n-are sens.
Ignor total pentru ce trebuie sa facem ceva, pentru ce avem aspiratii, sperante si vise.
Singurul lucru cu care ma mandresc, este faptul ca am inteles de foarte tanar ca nu
trebuie sa dai viata, sa zamislesti. Oroarea mea de casatorie, de familie, vine de acolo. Este
o crima de a transmite propriile tale defecte unei progenituri si a-l obliga astfel sa treaca
prin aceleasi incercari ca tine, printr-un calvar poate mai rau ca al tau. Parintii sunt toti
iresponsabili sau asasaini.
Acesta este profilul moral al lui Emil Cioran alcatuit pe baza propriilor sale declaratii cat si a
unora dintre cei care l-au cunoscut indeaproape. Un filozof pesimist, negativist, un moralist cu
accente mizantropice, "Un amestec de zbor liric si cinism, exaltat si glacial, difuz si
incisiv" cum s-a caracterizat singur, un ardelean care a dus cu el pe malurile Senei toata
revolta si tristetea strabunilor sai din veac. Daca Franta il revendica astazi cu mandrie, asa
cum este el, cu atat mai mult noi nu avem dreptul sa-l marginalizam pentru convingerile lui
nationaliste din tinerete, deoarece face parte din patrimoniul cultural al universalitatii, la
care tara noastra si-a adus contributia din plin cu opere si oameni de inalta tinuta morala
si valoare.
Iata cum il definea Dominique Quehec, in avanpremiera unei intalniri cu marele
ganditor: "Cioran, scriitor roman de limba franceza, este unul dintre cele mai mari spirite
ale secolului 20. Cu neputinta de a fi clasat, el este autorul unor savuroase aforisme al caror
humor este plin de profunzime filozofica asupra lumii si asupra vietii".
Aflat pe culmile disperarii culmi nu neaparat inaltimi, ci si prapastii, culmile vazute ca
extreme filosoful Emil Cioran nu mai stie nimic; sau constata ca nu stie nimic pentru ca nu este
in lume nici un principiu consistent sau un criteriu valabil pentru a sti ceva; lumea nu merita a fi
cunoscuta. Ramane insa un singur lucru care il mai poate salva pe om in absenta unor
valori adevarate: iubirea. Sa iubesti totul, sa te simti responsabil pentru tot, sa plangi cand
te gandesti la oameni, chiar si atunci cand iubirii i se raspunde cu dispret si indiferenta :
cam asta e iubirea, dar si salvarea. Iubirea poate aduce lumina in suflet iar atunci
intunericul si prapastia nu vor mai fi o atractie, o tentatie. Dar pentru a avea acces la
lumina totala trebuie sa fi scapat de dialectica si antinomia lumina- intuneric, ajungand la
autonomia absoluta a luminii. La ce bun, insa, daca lumina are valoare numai raportata la
intuneric; sau daca lipsa intunericului nu este lumina.
'Oricat m-as lupta pe culmile disperarii, nu vreau si nu pot sa renunt si sa parasesc
iubirea, chiar daca disperarile si tristetile ar intuneca izvorul luminos al fiintei mele,
deplasat in cine stie ce colturi indepartate ale existentei mele.' (1,pag.203)