Sunteți pe pagina 1din 32

Teme:

1) Aparitia constructiei comunitare


2) Particularitatile dezvoltarii constructiei
comunitare
3) Caracteristicile UE ca entitate a dreptului
international
4) Ordinea EU. Prezentare generala
5) Ordinea juridica a UE
6) Caracteristicile DUE
7) Institutiile UE. Organizare si atributii
8) Institutiile judecatoresti de la Luxemburg.
Prezentarea in fata curtii.

Curs I: Notiuni introductive
Organizatiile internationale se clasifica in organizatii interguvernamentale-OIG si non-guv.-ONG.
Organizatiile interguvernamentale au fost create (scop):
1) Din necesitatea prevenirii razboiului si pentru a reglementa regulile de purtare a razboiului (ONU,SNU).
2) Interdependentele care apar in procesul dezvoltarii comertului,relatiilor monetare si finantelor.
3) Dimensiunea noilor probleme cu care se confrunta societatea internationala, dimensiune ce determina
necesitatea unui tratat global: saracia, cresterea demografica, alimentatia, mediul, spatiul cosmic.
Elementele constitutive ale unei OIG (persoane juridice,adica sunt capabile sa isi asume drepturi si obligatii in
plan intern si international;subiecte derivate de drept international-principiul specialitatii capacitatii de folosinta):
1) Cel putin 3 state
2) Vointa liber exprimata intr-un acord international/tratat multilateral
3) Un obiectiv
4) O structura institutionala proprie
5) Metoda de colaborare intre state mentionata in tratat (cooperare sau integrare)
6) Indeplinite cu respectarea dreptului international.
Ex.: UE - 6 state membre la primul tratat: CECO,obiectiv economic si mentinerea pacii in Europa, metoda de
colaborare: integrare.
Clasificarea OIG:
in functie de compozitie:
Organizatii universale/deschise: ONU
Organizatii regionale/semi-deschise (state dintr-o anumita regiune) si inchise: Benelux
In functie de domeniul de activitate:
Organizatii specializate: UE,NATO(domenii politice,tehnico-economice si militare)
Organizatii generale: ONU
In functie de modul de colaborare:
1. Integrare
2. Cooperare (se observa si in structura institutionala)
Aparitia constructiei comunitare - Istoric. Dupa al doilea razboi mondial,numarul OIG creste. Divizarea Europei
in blocul de vest si cel de est.
VEST EST
1947 - Planul Marshall - ajutor financiar din partea
SUA pentru unele state europene

1948 - Organizaia de Cooperare Economic
European (O.C.E.E.) - 1960 - OCED

1948-2011 - UEO (Uniunea Europei Occidentale) 1948 - Pactul de la Varsovia
1948 - Uniunea Vamala a statelor Benelux
1949 - NATO (Organizatia Tratatului Atlanticului de
Nord) - state europene,SUA si Canada.
1949 - CAER (Consiliul pentru Ajutorarea Economica
Reciproca)
1949 - Consiliul Europei
1950 - Declaratia Schumann
1951 - CECO - Tratatul de la Paris
1957 - CEE si EURATOM
1960 - AELS (Asociatia Europeana a Liberului
Schimb)

1960 - OCED (Organizaia de Cooperare Economic si
Dezvoltare)

1975 - Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa
1995 - OSCE
1991 - Comunitatea statelor independente = abrogarea
Pactului de la Varsovia

Curs II: Aparitia constructiei comunitare
Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a lasat in urma sa o Europa distrusa din punct de vedere material,
framantata de puternice crize politice si divizata prin cortina de fier in doua mari blocuri: Est si Vest. Apare in
acest context un puternic curent catre o politica internationala care sa fie capabila sa opreasca o a treia
conflagratie mondiala si sa consolideze Europa din punct de vedere economic in fata SUA si URSS. Sunt create,
asadar, dupa razboi, o serie de organizatii internationale la nivel universal si la nivel regional-european,
organizatii care au caracter militar,economic sau politic (a se vedea cursul 1).
Intr-un moment complicat din vara anului 1950,lui Robert Schuman,ministrul Afacerilor de Externe, ii este
incredintata o misiune foarte importanta de catre Franta si SUA: crearea unui plan care sa conduca la
reintegrarea Germaniei in contextul european. Pentru a gasi solutia,Schuman a recurs la geniul inventiv a unei
persoane necunoscute marelui public,dar cu o experienta indelungata - Jean Monnet (viitorul prim presedinte al
Inaltei Autoritati). Fara a fi detinut un mandat politic, era considerat un om pragmatic,preocupat de gasirea celor
mai eficiente solutii. Desi trecusera 5 ani de la al Doilea Razboi Mondial,reconcilierea intre fostii inamici parea
inca foarte departe. Problema cruciala cu care se confrunta inca Europa era de a evita greselile trecutului si de a
pune bazele pentru o pace durabila intre natiuni care fusesera multa vreme in conflict. Solutia era ca relatia dintre
Franta si Germania sa cunoasca un nou inceput. Daca s-ar fi creat legaturi stranse intre cele 2 state atunci
celorlalte tari libere din Europa li s-ar fi dat un impuls catre un destin impreuna.
Jean Monnet a ajuns la concluzia ca era iluzoriu sa incerce crearea dintr-odata a unui edificiu institutional
complet supranational,fara a intampina o rezistenta puternica din partea statelor recent iesite din razboi si putin
dispuse sa transfere o parte importanta din suveranitatea nationala. In opinia sa, pentru a reusi, trebuia ca
obiectivele propuse in cadrul colaborarii dintre statele europene sa fie limitate la domenii precise,dar cu un
puternic impact psihologic si sa instituie un mecanism de decizie care sa poate primi gradual noi competente.
Motivatia acestei initiative era urmatoare: era putin probabil sa se impuna Germaniei un control militar asupra
industriei sale grele, insa, pe de alta parte, a o lasa complet independenta, era considerata o amenintare potentiala
la adresa pacii, astfel singura solutie era aceea a intregrarii Germaniei,cu acceptul sau, economic si politic intr-o
comunitate europeana,puternic structurata.
Practic, Planul Schuman (act politic) a fost rodul unui complot. Astfel, Jean Monnet si colaboratorii sai au
elaborat in ultimele zile ale lui aprilie 1950 o nota de cateva pagini ce continea expunerea de motive si
dispozitivul unei propuneri care avea sa bulverseze toate schemele diplomatiei clasice. Departe de a recurge la
traditionalele consultari cu servicile ministeriale competente, Jean Monnet si-a inconjurat proiectul de cea mai
mare discretie pentru a evita posibile obiectii sau contra-propuneri care ar fi modificat esenta ideii sale. Astfel,
invaluit in cel mai mare secret, pentru a nu fi lipsit de avantajul surprizei, proiectul este finalizat pe 6 mai 1950.
Ideea lui Monnet este acceptata fara rezerve de Schuman si,in timp ce acesta prezenta planul in dimineata zilei
de 9 mai colegiilor sai de Guvern,un emisar secret il inmana personal cancelarului german,Konrad Adenauer, a
carui reactia a fost, de asemenea, entuziasta. Astfel, la ora 4 a aceleiasi zile de 9 mai, planul este facut public.
Propunerea concreta viza plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub responsabilitatea unei
autoritati supreme, comune, independente (Inalta Autoritatea) in cadrul unei organizatii (CECO) deschise
participarii si altor state europene.
Astfel,planul Schuman aborda intr-o maniera noua,de un pragmatism prudent problema constructiei europene si
impunea principiul supranationalismului. A fost, deci, abandonata schema traditionala a cooperarii economice
intre state,propunand o formula noua numita integrare,in care statele transfera unele competente proprii in
domenii bine determinate catre o noua entitate supranationala creata prin vointa lor suverana. Se declanseaza un
proces cu totul nou in relatiile internationale: de exercitare in comun a suveranitatii in anumite domenii.
In 1951, la Paris, 6 state membre - Franta,Germania,Italia si Belgia,Olanda,Luxemburg - au semnat Tratatul (act
juridic) privind instituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului,tratatul intrand in vigoare in 1952.
Acest tratat a fost incheiat pe o perioada determinata de 50 de ani. Acest tratat a incetat sa produca efecte la data
de 23 iulie 2002, patrimoniul CECO, dupa inchiderea lichidarii,fiind denumit Bunuri ale Fondului de cercetare a
carbunelui si otelului. Parti din el au fost introduse in Tratatul instituirii Comunitatii Europene. CECO a fost
prima organizatie de integrare cu puteri supranationale, dar limitate la un sector bine precizat (organizatie
sectoriala). A reprezentat primul element al unei unificari mai vaste a Europei. Astfel, CECO a vizat crearea
unei solidaritati de fapt intre statele membre, solidaritate care se va extinde progresiv la alte domenii. Din acest
motiv, structura sa difera mult de cea a organizatiilor clasice.
Comunitatea politica europeana (CPE) si comunitatea europeana de aparare
Succesul rapid al CECO a determinat politicienii europeni sa extrapoleze prematur noul sistem de integrare
economica si la alte domenii. Astfel, inca din octombrie 1950, aparuse o alta idee franceza si anume CEA
(Comunitatea europeana de aparare).Si solutia (planul Pleven) propusa de Franta consta in integrarea Germaniei,
din punct de vedere militar, intr-o comunitate supranationala. Planul propunea:
o armata comuna,
un buget militar comun,
un ministru european al apararii,
un program european de armament si includea fortele aeriene si terestre (deci nu si cele maritime).
Franta respinge planul in 1954 in Adunarea franceza. Aceasta nu dorea sa renunte la armata nationala (un drept
regalian al statului) si vedea in CEA un proiect impus de SUA pentru reinarmarea Germaniei si Italiei,invinse in
al Doilea Razboi Mondial. Evolutiv: NATO si UEO.
Seminar 2:
CPE (inceputul 1950 - sfarsitul1960) este axata pe integrarea la nivel supranational - politica externa. Prin Actul
Unic European din 1986-1987 a fost introdusa notiunea de cooperare politica externa.
Conferinta de la Messina si raport Spaak
In 1955 este redactat un memorandum al statelor Benelux care prevede principiul ca integrarea economica
trebuie sa preceada integrarii politice. Practic, se cauta un plan pentru relansarea integrarii dupa cele doua
esecuri. Noul plan (1956) este transferat unui comitet interguvernamental condus de Spaak, ministru de externe
belgian, care adopta un raport in care propune crearea a doua comunitatii: Comunitatea Economica Europeana
(CEE) - piata comuna generalizata si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA/Euratom) - solidaritate
sectoriala.
In 1957 se semneaza tratatele de infiintare a celor doua comunitati,care intra in vigoare in 1958.
Teme prezentate: personalitatea juridica (definitie si evolutie) - Oana Conache si Sabina Ciceala
Noiunea de personalitate juridic
Suveranitatea este cea care confera subiectului de drept internaional personalitate juridic internaional, adic aptitudinea de a aciona pe plan
internaional, prin exercitarea drepturilor i asumarea de obligaii. A fi subiect de drept internaional nseamn a beneficia de personalitate
juridic internaional, ceea ce presupune capacitatea de a fi titular de drepturi si obligaii cu caracter internaional. Subiectele dreptului internaional
public sunt entiti participante la viaa internaional, cu drepturi i obligaii directe.Totodat, personalitatea juridic implic i o autonomie de
aciune care exprim capacitatea juridic n cadrul relaiilor internaionale. Dreptul internaional public stabilete anumite limite privind personalitatea
juridic a organizaiilor internaionale. n acest sens este avizul Curii Internaionale de Justiie care face distincia ntre statele care "posed totalitatea
drepturilor i a obligaiilor internaionale recunoscute de dreptul internaional "i organizaiile ale cror drepturi i taxe depinde de scopul i funcia
lor. Cu alte cuvinte, prin achiziionarea de personalitate juridic internaional, o organizaie dobndete capacitatea de a aciona n sfera
internaional, dar prin aceasta nu se obine competena de a face acest lucru. Aceast competen depinde de textele sale constitutive i variaz de la o
organizaie la alta.Evolutie: Anterior intrrii n vigoare a Constituiei pentru Europa, doar Comunitile europene au personalitate juridic i doar
instituiile lor fac dreptul comunitar, indiferent n ce ramur se concretizeaz normele sale. Dup intrarea n vigoare a Constituiei pentru Europa,
doar Uniunea European va avea personalitate juridic, instituiile comunitare se vor desfiina i vor aprea Instituiile Uniunii Europene. Acordarea
personalitii juridice Uniunii atrage mai multe efecte juridice eseniale; astfel, face posibil aderarea acesteia la Convenia European a Drepturilor
Omului, la N.A.T.O., aciunile i poziiile Uniunii Europene nu mai primesc denumirea de comune acestea fiind ale Uniunii, mai ales n contextul n
care aceasta a dobndit personalitate juridic internaional, fiind menionat n mod expres i aplicarea aciunilor i poziiilor Uniunii. Alte efecte
generate de dobndirea de ctre Uniunea European a personalitii juridice internaionale sunt faptul c Uniunea va fi reprezentat pe lng state tere
i organizaii internaionale prin Delegaii ale Uniunii, va putea dobndi bunuri mobile i imobile i dreptul de a sta n justiie i va beneficia de o serie
de privilegii i imuniti necesare pentru ndeplinirea obiectivelor sale.
Curs 3 - Extinderea UE
In 1951,cand a fost semnat Tratatul CECO (scop:punere in comun a productiei de otel si carbune) erau 6 state
membre: Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta, Germania. Aceleasi state semneaza Tratatul privind
instituirea CEE (scop: unificare economica cu obiective specifice: libera circulatie a marfurilor, capitalului,
servicii, persoane - piata comuna,apoi piata unica,iar acum vorbim despre o piata interna) si CEEA/Euratom
(scop: cercetarea stiintifica comuna in domeniu) (din 1957 - redactarea acestuia a avut loc in 1956 si intra in
vigoare in 1958 - Marea Britanie isi exprima opinia conform careia reusita tratatului este putin probabila).
1.In 1973 are loc prima extindere de la celelalte 6 state: se extinde cu Marea Britanie(7), Irlanda(8) si
Danemarca(9).
2. 1981 - noua extindere: adera Grecia(10)
3. 1986 - Spania(11) si Portugalia(12).
4. 1995 - Austria(13), Finlanda(14) si Suedia(15).
5.2004 - 10 noi state: Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia, Malta, Cipru, Republica Ceha,
Polonia, Ungaria.(25)
6. 2007- Romania si Bulgaria(27)
7. 2013-Croatia.(28)
Prima extindere are loc in 1973. Comunitatile europene se extind cu Marea Britanie,Irlanda si Danemarca.
Norvegia a negociat aderarea,dar a fost respinsa aderarea prin referendum.
Cea mai interesanta aderare este cea a Marii Britanii. Aceasta a incercat sa intre in UE din 1960,de doua ori. Cea
care a fost impotriva aderarii UK a fost Franta; generalul Charles de Gaulle a folosit dreptul de veto al Frantei
pentru a se opune aderarii UK. Cererea UK de aderare din 1961 se loveste de refuzul exprimat de generalul Ch.
de Gaulle in cadrul conferintei de presa din 1963. Franta refuza riscul intrarii in comunitatea europeana a unui
stat legat in mod privilegiat de SUA,evocand posibilitatea denaturarii finalitatii constructiei comunitare. Este
adevarat ca prima cerere a Marii Britanii excludea participarea acesteia la politica agricola comuna (PAC) si
limita participarea britanica la liberalizarea schimbului pentru produsele industriale. Al doilea refuz are loc 1967.
Opozitia franceza ia sfarsit la conferinta de la Haga din 1969,cand este hotarata deschiderea negocierilor cu
Marea Britanie si posibilitatea aderarii de noi state (opozitia se sfarseste cu demisia lui de Gaulle, vine in locul
lui Georges Pompidou). Actul de aderare se semneaza in 1972 si intra in vigoare in 1973. Aceasta extindere a
fost importanta la data respectiva pentru ca a dus la cresterea importantei internationale a comunitatilor
europene. Marea Britanie, fiind o economie stabila si o democratie constitutionala, a condus la consolidarea
credibilitatii in lume a comunitatilor europene. Dezavantajul aderarii UK a fost reprezentat de incercarile
permanente de renegociere a conditiilor de aderare.
In ceea ce priveste Irlanda, Norvegia si Danemarca, isi depun candidatura in 1961. Negocierile se termina in
1970. Irlanda si Danemarca ratifica tratatul in 1972,iar Norvegia il respinge prin referendum. Irlanda,tara
agricola, mai putin dezvoltata decat celelalte,face ca ansamblu sa fie mai putin omogen,dar il pregateste pentru
etapele ulterioare.
Prima extindere a comunitatilor a modificat anumite date politice si lingvistice. Astfel,Marea Britanie a cerut
traducerea tuturor actelor comunitare normative adoptate anterior anului 1973 in limba engleza,inclusiv
jurisprudenta. De asemenea, Marea Britanie a obtinut in 1975 renegocierea in sensul reducerii participarii sale la
bugetul european (I want my money back - Margaret Thatcher).
Groenlanda, cea mai mare insula a Terrei, dar cu o populatie cu putin peste 50000 locuitori, era, din 1953,
provincie daneza si participa la referendumul din 1972, fiind de acord cu aderarea. In 1979 primeste statutul de
teritoriu autonom atasat coroanei daneze,obtinand dreptul de a organiza un nou referendum in 1982 cu privire la
ramanerea in comunitatea europeana. Aflata mai aproape de zona economica a continentului nord-american,
atitudinea Groenlandei se explica prin sperantele pe care le avea in vanzarea drepturilor de pescuit in apele sale
teritoriale, ea contand si pe interesul strategic pe care il manifestau americanii pentru insule. Retragerea
Groenlandei este primul caz de acest fel,si momentan singurul. La aceea data, tratatele nu prevedeau retragerea.
Cu toate acestea,s-au gasit mijloace juridice. Acesta s-a considerat ca fiind un precedent nelinistitor.
A doua extindere are loc in 1981,cu aderarea Greciei (10 state acum). Este singurul stat care a aderat in ciuda
avizului (pur consultativ) negativ al Comisiei. Grecia semneaza tratatul in 1979 si tratatul intra in vigoare in
1981. Aderarea Greciei a orientat comunitatea europeana spre sud si a crescut dezvoltarea inegala a
comunitatilor europene. Grecia devine, alaturi de Irlanda, unul dintre principalii beneficiari ai solidaritatii
europene. Largirea spre statele mediteraneene,inceputa cu Grecia in 1981 si continuata cu Spania si Portugalia in
1986, a conturat imaginea comunitatii europene ca pol democratic si prosper capabil sa se deschida unor state
care ies dintr-o perioada de dictatura si izolare economica si care aspira la modernizarea economiilor lor,inca
putin dezvoltate sau foarte protejate. Astfel, comunitatea europeana devine mai reprezentativa pe continent,nu
doar pe plan economic,dar si pe plan uman si cultural.
A treia extindere se refera la Spania si Portugalia din 1986. Pentru comunitatea europeana, aceasta extindere a
ridicat o serie de dificultati: ingreunarea productiei excedentare (vin, fructe, legume, citrice), concilierea dificila
cu acordurile incheiate de aceste state membre cu tari terte, functionarea mai complexa a institutilor comunitare.
In 1987 este respinsa cererea de aderare a Marocului, nefiind stat european. In schimb este introdus in politica de
vecinatate, primind fonduri.
(In 1989 ( Berlin wall) se unifica cele 2 Germanii (de Est si de Vest.) In 1990 are loc o extindere geografica.
A patra extindere are loc in 1995: Austria, Finlanda si Suedia. Aceasta extindere a fost facilitata de demografia
scazuta a celor 3 state si nivelul ridicat de dezvoltare a Suediei si Austriei. Desi (primul referendum cu
respingere in 1975) cererea de aderare este depusa cu aceeasi ocazie si de Elvetia si Norvegia, acestea resping
prin referendum intrarea in comunitati.
A cincea extindere are loc in 2004 (10 state: Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia, Malta, Cipru,
Republica Ceha, Polonia, Ungaria).
In 2007, adera Romania si Bulgaria.
In 2013, va adera Croatia (stat in curs de aderare).
State membre:27, In curs de aderare:1. In acest moment state candidate (5) sunt Turcia, Macedonia (nu a inceput
inca negocierile,deoarece Grecia se impotriveste utilizarii numelui; a primit avizul Comisiei, si nu avizul
Consiliului European), Muntenegru, Islanda si Serbia. La statele candidate se adauga criterii politice. De
asemenea exista state potential candidate (au doar acord de asociere, acord economic):Albania, Bosnia-
Hertegovina, Kosovo.
Aderarea Turciei: prima cerere de a fi stat candidat,stat asociat 1963,a reluat la 1990 cererea de a candida,nu a fost acceptata,motive
geopolitice. Ulterior35 capitole de negociere,fiind inghetate. 2008 - capitol deschis pe proprietate intelectuala.
Criteriile de aderare au fost stabilite prin Consiliul European de la Luxembourg asa-numitele criterii de la Copenhaga completate cu cele de
la Madrid din 1995. 3 criterii:politice (institutii democratice stabile, respectarea drepturilor omului si ale minoritatilor,existenta si
functionare unei justitii independente), economice (economie de piata functionala capabila sa faca fata presiunilor concurentiale ale pietei
interne a UE) si institutionale (transpunerea acquis-ului comunitar,capacitatea de a pune in aplicare angajamentele asumate).

Prezentare Constantinescu Catalin - Nicolae: Crize si esecuri in evolutia comunitatii europene: Aderarea UK
(interesul ei era sa ramana statul favorizat de SUA dupa WW2. De Gaulle se opunea,deoarece UK favoriza inarmarea. Guvernul Churchill era
impotriva Frantei si RFG. 1968 - referendum demisia lui de Gaulle,inlocuit cu Pompidou) retragerea si aderarea Irlandei, retragerea Groelandei-
tara/teritoriu de peste-mari(pana la tratatul de la Lisabona nu era permisa, acum art.50) (din 1815 - sub dominatie daneza,facea parte din
commonwealth of the realm.Retragerea s-a facut printr-un protocol incheiat,initial,pe o durata determinata de timp), Norvegia si Elvetia (acestea nu
sunt de drept membre UE,dar pot fi considerate de fapt).
Curs 4 - Perfectionarea constructiei comunitare
Plan: 1. Crize si esecuri ale constructiei comunitare
2. Tratatele modificatoare (vezi seminar)(NU INTRA LA EXAMEN)
1. Crize si esecuri ale constructiei comunitare
A. Criza provocata de politica scaunului gol practicata de Franta (iulie 1965-ianuarie 1966/ 10 luni si o
saptamana)
Tratatele comunitare prevedeau posibilitatea adoptarii deciziilor la nivel comunitar in etapa de inceput (pana in
1965) cu unanimitate de voturi. Dupa 1965,potrivit acelorasi tratate, actele normative comunitare urmau sa fie
adoptate cu majoritate de voturi.
Justificarea sistemului de pana in 1965: Diferentele existente la nivelul celor 6 state din punct de vedere
economic, politic, social. S-a considerat ca, pana in 1965,aceste diferente pot fi estompate si ca s-ar putea trece la
un nou sistem de adoptare a actelor normative,renuntandu-se la unanimitate si, implicit, la dreptul de veto ce
apartinea fiecarui stat,trecandu-se la majoritate simpla sau calificata.
In cadrul PAC (politica agricola comuna) este prezentat, la propunerea presedintelui Comisiei de atunci, un
proiect de finantare FEOGA (Fondul European de Orientare si Garantare Agricola) pentru a inlocui contributiile
statelor membre cu un sistem de resurse proprii constituite din taxele vamale la produsele industriale (uniunea
vamala este realizata abia in iulie 1968) si din prelevarile din agricultura. Franta, tara cu interese agricole
importante, s-a opus acestui proiect, a blocat procesul decizional si a cerut mentinerea principiului unanimitatii.
Astfel, Franta,considerand ca ii sunt puse in pericol grav interesele in domeniul agricol prin trecerea la votul cu
majoritate, a declarat ca va practica politica scaunului gol si ca nu va mai participa la adoptarea de acte
normative in cadrul Consiliului de Ministri.
Criza a fost rezolvata prin Compromisul de la Luxemburg din 30 ian.1966:
Consiliul trebuie, cand este vorba despre interese foarte importante ale unui sau mai multor state membre, sa
faca tot posibilul pentru a ajunge intr-un interval rezonabil la o solutie care sa poata fi adoptata de toti
membrii Consiliului fara a se aduce atingere nici intereselor nationale,nici interesului comunitar.
Fata de aceasta formulare,Franta a precizat ca aranjamentul trebuie sa semnifice ca, in caz de divergente,
discutiile din Consiliu trebuie sa continue pana cand unanimitatea este realizata (recunoasterea de facto a
dreptului de veto).
Doctrina a considerat ca acest compromis are doua dezavantaje majore:
3. Nu prevede ce se intampla cand concilierea dintre state nu poate ajunge la un rezultat.
4. Nu prevede criterii precise care sa determine care sunt interesele foarte importante asupra carora trebuie
realizat un compromis, aprecierea urmand a fi lasata la latitudinea statelor membre.
Acest compromis este o declaratie politica care nu modifica tratatele constitutive,care au continuat sa prevada
regula majoritatii.
B. Compromisul pestelui sau de la Oslo
Norvegia cere, in timpul negocierilor din anii 1990 pentru aderarea la comunitate, o derogare privind capitolul
pescuit pentru urmatoarele motive:
5. Productia de peste a Norvegiei era din productia tuturor statelor europene.
6. Prin aderare, competenta privind acest capitol ar fi trecut la nivel supranational (ar fi fost
adoptate acte comunitare care sa impuna impozite la export,import,etc).
7. Pescuitul reprezenta o parte esentiala a economiei norvegiene.
Norvegiei ii se ofera un compromis,adica o perioada de tranzitie de 10 ani. In 1994, se organizeaza un
referendum in Norvegia care are un rezultat negativ pentru aderarea la Comunitate.
C. Incercarile Marii Britanii de aderare la Comunitate
D. Compromisul de la Ioannina (Grecia) - 1994
E. Neadoptarea tratatului constitutional (necesita ratificare de catre toate statele membre,14 au ratificat,
Franta si Olanda l-au respins)
F. Esecul Planului Pleven si Fouchet (The Fouchet Plan was a plan proposed by President in 1961. It was written
by Christian Fouchet, France's ambassador to Denmark. The idea was to form a new 'Union of States', an
intergovernmental alternative to the European Communities.)
G. Refuzul Irlandei de a ratifica tratatul de la Nisa si Lisabona (in doua randuri)
2. Principalele tratate care au modificat tratatele constitutive:
a) Actul Unic European din 1986 (intrat in vigoare in 1987)
b) Tratatul de la Maastricht privind uniunea europeana din 1992 (intrat in vigoare in 1993)
c) Tratatul de la Amsterdam din 1997 (intrat in vigoare in 1999)
d) Tratatul de la Nisa din 2001 (intrat in vigoare in 2003)
e) Tratatul de la Lisabona din 2007 (intrat in vigoare in 2009) - absorbirea celor 3 piloni
Tratatele:
1) Tratatul instituind CECO (Paris) tratat (lex specialis) viznd integrarea economic sectorial, ncheiat pentru o perioad de 50 de ani;
semnat de 6 state membre in 1951,intrat in vigoare la 1952,a ieit din vigoare la 23 iulie 2002, iar Tratatul de la Nisa prevede soluionarea
dispariiei TCECO! Tratatul de la Paris conferea CECO o structura institutionala proprie originala: Inalta Autoritate, Consiliul Special de
Ministri, Adunarea Comuna, Curtea de Justitie. Tratatul consacra 4 principii: superioritatea institutiilor,independenta institutiilor, colaborarea
dintre institutii si egalitatea intre state.
2) Ca urmare a Conferintei de la Messina-1955,Tratatul instituind CEEA (Roma) tratat (lex specialis) viznd integrarea economic sectorial,
ncheiat pe durat nelimitat! Tratatul de la Roma infiinteaza,fiecare, pentru organizatie pe care o constituie,cate un sistem institutional
propriu: cate o Comisie-executivul, cate un Consiliu- legislativul, cate o Adunare-control politic, cate o Curte de Justitie. Conventia din 1957
anexata la Tratatul instituind CEE, a infiintat cate o singura institutie pentru cele 3 comunitati in domeniul juridictional: Curtea de Justitie a
Comunitatilor Europene. Tratatele au fost semnate in 1957 si au intrat in vigoare in 1958.
3) Tratatul de la Bruxelles din 1965/Tratatul de fuziune,care a intrat in vigoare in 1967, a unificat executivele si legislativele, obtinandu-se o
singura administratie cu un singur buget si un singur statut al personalului.
4) Acordul Schengen 1985 (intrat in vigoare 1995)
5) Actul Unic European din 1986 (intrat in vigoare in 1987) - avea drept obiectiv realizarea pietei interne la nivelul Comunitatii Economice
Europene.
6) Tratatul de la Maastricht privind uniunea europeana din 1992 (intrat in vigoare in 1993) (TUE) prevede o cetatenie unionala, uniunea
economica si monetara(UEM),unirea politica. Prevedea pilonii: Pilonul I - comunitar (CEE, CEEA, CECO ) ; Pilonul II - politica externa si
securitate comuna(PESC); Pilonul III - CPJMP (cooperarea poliiei i a justiiei n materie penal), denumit, pn n anul 1999, JAI (justiie i
afaceri interne). Vorbim despre o Comunitate europeana (nu doar economica). De altfel,pilonul comunitar este alctuit, n prezent, din cele 2
Comuniti Europene (CE i CEEA).
7) Tratatul de la Amsterdam 1997,intrat in vigoare in 1999, este tratatul care modifica TUE,precum si Tratatele instituind Comunitatile
Europene. Modificari aduse pilonului III. Se stabileste un Inalt reprezentant pentru politica externa si pentru securitate comuna,dar se mentin
reglementarile din tratatul de la Maastricht.
8) Tratatul de la Nisa 2001,intrat in vigoare in 2003, mbuntirea colaborrii Curii de Conturi a UE cu instituiile naionale similare.
9) Tratatul de la Lisabona 2007,intrat in vigoare in 2009 desfiinteaza pilonii,da personalitate juridica UE. Funcia de nalt Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe i politic de securitate este reunit cu aceea de Vicepreedinte al Comisiei.Se inlocuieste denumirea functiei cu
aceea de ministru de afaceri de externe(coeziunea intereselor).
Seminar 3: Competente in cadrul UE: exclusive ale UE, partajate,care apartin statelor membre. TFUE - enumera competentele in art. 3(1) cele
exclusive si art.4 cele partajate. Tratatul de la Roma a instituit 4 politici comune printre care cea a pescuitului. UE are o forta de interventie(in cadrul
ONU) care priveste mentinerea pacii si prevenirea conflictelor (ex. Kosovo, misiuniile de la Petersberg). Cele 4 libertati comune: libera circulatie a
persoanelor, marfurilor, capitalurilor, serviciilor. Notiunea de piata comuna a fost inlocuita cu piata unica,iar apoi cu piata interna(fuziunea intereselor
economice). (Prezentare Lorena)
Seminar 5: Tratatul de aderare a Romaniei la UE. (Militaru Ion) Evolutia aderarii. Aderare - 1 ian.2007. 1993 - acord de asociere. 1995 -
cererea de aderare. 1999 - Consiliul Europei declara deschise negocieriile (Ro si Turcia). 2000-2004 - procesul de negociere. 2005 - semnarea
tratatului la luxemburg. 2005 - ratificare. 2005 - 2007 - Ro este stat in curs de aderare. Tratatul contine si protocol de aderare si act de aderare
(continut identic). Intrarea in vigoare a acestui tratat era strans legata de intrarea in vigoare a tratatului privind constitutia UE (protocolul daca intrarea
era anterioara constitutiei, actul daca intrarea era ulterioara ratificarii tratatului privind constitutia) - a intrat in vigoare actul de aderare. Tratatul
cuprinde 5 parti: I - principii,II - prevederi generale, III - prevederi permanente, IV - prevederi temporare 2005-2007 (+ 3 clauze de salvardare: 1.
Generala,2. Privind piata interna,3.Privind justitia si afecerile interne - MCV = mecanism de comunicare si verificare pe justitie + o clauza speciala:
amanare(1 an) a aderarii), V - prevederi legate de implementare a actului. Parti la Uniunea Economica si Monetara - Ro si Bulgaria,dar cu derogari.
Curs 5 - Cadrul institutional al Uniunii Europene
Cap. III: Institutiile UE
Sectiunea I: Consideratii introductive
1. Delimitari conceptuale
A. Institutiile UE formeaza structura de baza a U si sunt in numar de 7: PE, Consiliul E, Consiliul, Comisia
E, CJUE, BCE, Curtea de Conturi. PE, Consiliul si Comisia sunt asistate de un Comitet Economic si
Social si de un Comitet al Regiunilor care exercita functii consultative.
Caracteristicile institutiilor UE:
1. Fiecare ocupa un loc distinct in organizarea UE: Consiliul European ofera U impulsurile necesare
dezvoltarii acesteia si ii defineste orientarile si prioritatile politice generale, Consiliul reprezinta interesele
statelor membre, Comisia Europeana apara interesele U, PE reprezinta interesele cetatenilor statelor
membre, CJUE asigura interpretarea uniforma a dreptului UE, BCE asigura politica monetara a UE,
Curtea de Conturi asigura legalitatea folosirii resurselor financiare.
2. Fiecare reprezinta un principiu determinat, are un fundament politic si social distinct si exprima o
legitimitate proprie.
3. Functiile institutiilor UE nu se suprapun schemei mostenite de la Montesquieu.
4. Institutiile participa direct la adoptarea deciziilor
5. Institutiile nu au personalitate juridica (cu exceptia BCE)
6. Institutiile isi exercita atributiile in temeiul TFUE si TUE.
B. Datorita complexitatii problemelor care intra in competenta institutiilor, in activitatea lor acestea se
bazeaza pe sprijinul diferitelor organe tehnice,auxiliare. Principala caracteristica a acestora este ca nu
participa direct la adoptarea deciziei, ci doar pregatesc decizia UE, asigurand continuitatea activitatii
institutiilor intre reuniuni.
2. Principiile activitatii institutionale in cadrul UE. 3 reguli principale:
Autonomia de vointa consta in faptul ca institutiile isi pot elabora propriile regulamente de
organizare sau de functionare interna in baza tratatelor (ROF/ROI) si isi pot numi proprii functionari.
- institutiile nu au personalitate juridica (exceptie: Banca Centrala Europeana), doar UE are
personalitate juridica ca entitate de drept international.
Atribuirea de competente se refera la faptul ca institutiile duc la indeplinire doar atributiile
prevazute de tratate pentru ele: art. 5(1),(2) din TUE; art. 3(6) din TFUE; art. 4(1) din TFUE; art.7
din TFUE si declaratia nr. 24 - personalitatea juridica a UE, care indirect are consecinte asupra
principiului atribuirii de competente (valoare politica cu rol de garantare a actionarii institutiilor doar
in domeniilor in care sunt competente).
Echilibrul institutional reprezinta separarea competentelor institutiilor UE (adica imposibilitatea
delegarii, transferului, a acceptarii de competente sau atribuirii de la o institutie la alta),dar si
colaborarea/ cooperarea dintre acestea: art. 4(3) din TUE-art.10 CE; art. 13(2) din TFUE.
Principiile care guverneaza relatiile dintre UE si statele membre:
Principiul cooperarii loiale
Principiul delimitarii de competente
Principiul subsidaritatii
Principiul proportionalitatii
Delimitari conceptuale. Cele 2 tipuri de entitati reglementate de tratat:
Institutie a UE - are voie sa adopte acte normative sau juridice obligatorii pentru terti menite sa produca
efecte juridice
Organul UE - entitatea care are doar rol consultativ;uneori avizele consultative sunt folosite de catre
institutii, acestea fiind bine documentate.
Art. 13 (1) din TUE care enumera institutiile si cele 2 organe din cadrul UE: Uniunea dispune de un cadru
institutional care vizeaza promovarea valorilor sale (valorile sunt la art.2 din TUE),urmarirea obiectivelor sale
(obiectivele sunt la art.3 din TUE), sustinerea intereselor sale,ale cetatenilor sai si ale statelor membre,precum
si asigurarea coerentei,a eficacitatii si a continuitatii politicilor si actiunilor sale. Institutiile Uniunii (drept de a
adopta acte normative si acte juridice ce produc efecte pentru terti) sunt:
1. Parlamentul European,
2. Consiliul European (adaugat ulterior in tratat),
3. Consiliul - reprezentarea statelor la nivelul ministrilor
4. Comisia
5. Curtea de Justitie a UE (formata din 3 parti: Curtea de Justitie,Tribunalul,Tribunalul pentru functie publica)
6. BCE
7. Curtea de Conturi - fara rol juridictional
(4) Parlamentul European,Consiliul si Comisia sunt asistate de un Comitet Economic si Social(CES) si de un
Comitet al Regiunilor care exercita functii consultative.
Consiliul European
Institutie politica compusa din sefi de stat si guvern
Consiliul compus din ministri;institutie
colegislativa si bugetara.
Parlamentul European - institutie colegislativa
si bugetara.
Comisia Europeana
Institutie executiva care detine si monopolul asupra initiativei legislative.
Formata din reprezentantii fiecarui stat

Consiliul Economic Social - organ consultativ Comitetul Regiunilor - organ consultativ

Curtea de Justitie a UE - institutie jurisdictionala,
monopol asupra interpretarii DUE

Curtea de Conturi - institutie de control BCE - institutie bancara cu personalitate juridica
al veniturilor si cheltuielilor

BEI - banca europeana pentru investitii.
organism bancar cu personalitate juridica.

Alte entitati ale cadrului institutional al UE:
a. Organisme inter-institutionale: Oficiul de Publicatii, EPSO (Oficiul European de Selectare a Personalului), Scoala
Europeana de Administratie(2005), Autoritatea Europeana pentru Protectia Datelor.
b. Agentii si organisme descentralizate - au personalitate juridica proprie,infiintate printr-un act derivat,de obicei regulament,
si au atributii de natura tehnica,stiintifica sau administrativa.
1. Agentii si organisme de reglementare:
a. Agentii de politici(25).
b. Agentii pentru politica de securitate si aparare comuna(3).
c. Agentii de cooperare politieneasca si judiciara in materie penala(fostul pilon III) -
Europol,Eurojust,Colegiul European de politie.
2. Agentii si organisme Euratom (2)
3. Agentii executive - pentru gestionarea unor programe comunitare(6),infiintate pe o perioada determinata in
baza regulamnetul 58/2003.
4. Organisme de supraveghere financiara
5. Institutul european de inovare si tehnologie
Sectiunea a II-a: Parlamentul European
1) Alegerea membrilor PE si statutul acestora
Parlamentul European - singurul cu legitimitate democratica,membrii sai fiind alesi in mod universal,secret,
direct, etc. de catre cetatenii UE.
Principiul conform caruia alegeriile pentru PE se fac prin sufragiu universal direct prevazut de TCECO a fost
preluat de TCEE si Euroatom. Desi era vorba si despre proceduri uniforme in toate statele membrie, acestea nu
au fost in masura sa adopte o procedura electorala uniforma astfel incat Actul din 1976 s-a limitat la a aduce in
prim plan numai cateva reguli minimale: principiul votului unic, alegeri desfasurate in cursul unei perioade
determinate de Consiliu, varsta minima de vot este de 18 ani.
In Ro, cadrul juridic general pentru organizarea si desfasurarea alegerii membrilor in PE este dat de L33/2007,cu
modificarile si completarile ulterioare. Potrivit L, membrii in PE se aleg pe baza de scrutin de lista si pe baza de
candidaturi independente, teritoriul Ro constituindu-se intr-o singura circumscriptie electorala. Regula in privinta
varstei este de 18 ani, exceptiile fiind interdictia de a vota a debililor si alienatilor mintali pusi sub interdictie,
precum si persoanele condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva la pierderea drepturilor electorale.
Membrii sunt alesi pentru un mandat de 5 ani,care poate inceta inainte de termen prin demisie, deces sau
demitere pentru incompatibilitate ( membru al guvernului sau parlamentului statului membru,membrul Comisiei,
judecator, avocat general sau grefier al CJUE, ombudsman, membru al Comitetelor UE, functionar sau agent in
exercitiu intr-o institutie a CE sau organism asociat acestora)sau condamnare la inchisoare pentru savarsirea unei
infractiuni, spre exemplu. (de la 23 ani). Membrii PE se bucura de privilegiile si imunitatile aplicabile in temeiul
Protocolului din 1965 privind privilegiile si imunitatile membrilor CE: nu le pot fi impuse restrictii cu privire la
libera circulatie, nu pot fi subiectul vreunei forme de ancheta, detentie sau al altor proceduri legale pentru
opiniile ori voturile exprimate in exercitarea functiilor lor. Pe teritoriul statului lor beneficiaza de imunitatile
acordate membrilor parlamentului.
2) Organizarea si functionarea PE
Organizarea si functionarea PE fac obiectul reglementarii prin TUE si prin Regulamentul adoptat cu majoritatea
de catre P insusi. PE cuprinde un Birou (presedintele PE, 14 vicepresedinti si 5 chestori alesi prin scrutin secret
pentru o perioada de 2 ani si jumatate - cei 5 chestori au drept de vot consultativ), Conferinta presedintilor
(compusa din presedintele P si din presedintii grupurilor politice parlamentare), 20 comisii permanente (care
pregatesc lucrarile P, elaboreaza rapoarte si mentin legatura cu Comisia si Consiliul in intervalul dintre sesiuni),
grupuri politice parlamentare (numarul minim necesar de deputati este de 25, un deputat poate apartine unui
singur grup; exista totusi deputati neinscrisi). Numarul membrilor din PE nu poate depasi 750 plus presedintele.
PE este asistat de un secretar general,care se gaseste la conducerea Secretariatului general. Lucrarile P se
desfasoara in 3 orase diferite. Secretariatul - Luxemburg, Comisiile parlamentare - Bruxelles, sesiunile
parlamentare - Strasbourg,iar sesiunile suplimentare - Bruxelles. Dezbaterile P sunt publice. Lucrarile sale se
desfasoara cu transparenta totala.
3) Rolul PE.
PE exercita, in mod traditional, un rol consultativ in elaborarea actelor juridice ale UE si nu are, deci, putere
legislativa deplina. Atributii:
Colegiuitor impreuna cu Consiliul (prin tratatul de la Maastrich).
Adoptarea bugetului impreuna cu Consiliul,C avand totusi intotdeauna ultimul cuvant.
Da aviz consultativ sau conform cu privire la anumite acorduri internationale.
Primeste petitii de la cetatenii UE.
Numeste mediatorul european (ombudsman) (poate fi reales).
Participa la numirea sau demiterea membrilor din alte institutii sau organe precum Curtea de Conturi,
mediatori,CJUE.
Poate constitui o comisie de ancheta.
Are un control politic general si unul asupra Comisiei (demitere in bloc sau motiune de cenzura).
Sectiunea a III-a: Consiliul European
Reprezinta o institutie politica reglementata de art.15 din TUE si art. 235 din TFUE. A aparut pe cale
neconventionala, din intalnirile la varf ale sefilor de stat si guvern. Este format din sefii de stat sau guvern ai
statelor membre,precum si din presedintele sau si presedintele Comisiei. Inaltul Reprezentant al U pentru afaceri
externe si politica de securitate participa la lucrarile Consiliului European. Presedintele Consiliului European
este ales, cu o majoritate calificata, pentru o perioada de doi ani si jumatate, cu posibilitatea reinnoirii
mandatului o singura data. Presedintele Consiliului European nu poate exercita un mandat national. Atributii:
Defineste orientarile si prioritatile politice generale ale U.
Nu exercita o functie legislativa.
Regula este ca se pronunta prin consens.
Sectiunea a IV-a: Consiliul (de ministri)
1. Delimitari conceptuale
Consiliul a aparut pe cale conventionala prin Tratatele institutive,avand la inceput (Tratatul de la Roma/CECO),
denumiri diferite. Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, institutia primeste numele de
Consiliul UE.Denumirea actuala o poarta de la 1 decembrie 2009:intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Consiliul nu trebuie confundat cu institutia Consiliului European. Criteriile care le disting sunt cel al aparitiei
(CE a aparut pe cale neconventionala, prin intalnirile la varf ale sefilor de stat si guvern, pe cand C a aparut pe
cale conventionala,fiind infiintat de TCE),cel al componentei (CE este format din sefi de stat si/sau guvern, pe
cand C este format, pe de o parte,din ministrii afacerilor externe si,pe de alta parte,din ministrii de resort) si cel
al atributiilor (CE are caracter politic, C este colegislativul UE).
A nu se confunda cu Consiliul Europei. Sediul la Strabourg - organizatie internationala infiintata in 1949 prin
semnarea,de catre 10 state, la Londra, a Statutului organizatiei; cuprinde in prezent 47 state membre (si Ro).
2. Componenta Consiliului
Consiliul reprezinta toate statele membre si exprima legitimitatea statala a U. Este compus din cate un
reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru, imputernicit sa angajeze guvernul statului membru si sa
exercite dreptul la vot; in total 27 membri - ministri de resort care actioneaza in 10 formatiuni: justitie si afaceri
interne, pescuit, educatie, etc. Lucrarile (analizeaza primii initiativa legislativa venita de la Comisie) sunt
pregatite de catre COREPER (comitetul reprezentantilor permanenti) I - reprezentantii permanenti adjuncti
(negocieri pe propunerea legislativa - politica externa si plan financiar); II - reprezentantii permanenti cu rang de
ambasadori (probleme sociale).
3. Functionarea Consiliului
Conditiile de functionare sunt stabilite de TUE,TFUE si regulamentul intern elaborat de Consiliu. Functionarea
ridica, in principal, problema presedintiei, a modului de deliberare si a organelor auxiliare. Presedintia este
asigurata dupa un sistem de rotatie egal. Fiecare membru al grupurilor de 3 state stabilite asigura, prin rotatie,
pentru o perioada de 6 luni, presedintia tuturor formatiunilor Consiliului, cu exceptia formatiunii Afacerilor
Externe (prezidata de Inaltul reprezentant). 2019 - Ro. Tratatele consacra 3 modalitati de a vota, si anume:
majoritatea simpla (utilizata in cazuri limita), majoritatea calificata (cea mai frecvent utilizata, devenind regula)
si unanimitatea (care confera fiecarui stat un drep de veto; evolutia UE a antrenat reducerea progresiva a cerintei
unanimitatii fara a face sa dispara in intregime). Organele auxiliare: Secretariatul general, biroul de reprezentare
permanenta la Bruxelles al fiecarui stat membru - si grupurile de experti,comitetul special pentru agricultura,
comitetul pentru vize, comitetul regiunilor, comitetul economic si social.
4. Atributii - definite,intr-o maniera generala de Tratatele UE.
Colegislativ (impreuna cu Parlamentul European).
Atributii in adoptarea bugetului UE (impreuna cu PE).
Semneaza tratate internationale si acorduri intre UE si statele care nu sunt membre sau OI.
Da mandat Comisiei pentru negocierea tratatelor si acordurilor.
Coordoneaza politicile UE.
In Consiliu sunt reprezentate interesele nationale (individuale ale statelor).
Sectiunea a V-a: Comisia Europeana
1. Componenta si statutul membrilor
Numarul membrilor este de 27 reprezentanti ai statelor membre, fiecare membru fiind responsabil de un anumit
portofoliu, domeniu politic si de Directoratul general din domeniul respectiv.Membrii Comisiei Europene sunt
alesi printr-un sistem de rotatie stabilit in unanimitate de Consiliul European. Art. 17 TUE: Sunt alesi in functie
de competentele lor generale si de angajamentul lor fata de ideea europeana dintre personalitatile care prezinta
toate garantiile de independenta. Pe durata mandatului,membrii Comisiei nu pot exercita nicio alta activitate
profesionala, remunerata sau nu. Mandatul este de 5 ani, mandat ce poate inceta prin implinirea termenului;
motiune de cenzura a PE, demisie voluntara, demitere din oficiu,deces.
2. Organizarea si functionarea Comisiei - sunt prevazute de Tratatele UE si de regulamentul
intern, propriu al Comisiei.
Hotararile sunt valabil adoptate cu majoritatea membrilor sai; reuniunile nu sunt publice si dezbateriile sunt
confidentiale. Colegiul este format din 27 comisari, presedintele, vicepresedinti (unul dintre ei fiind inaltul
reprezentant pentru afaceri externe si politici de securitate) (29 membri in total - 27+presedinte+inaltul
reprezentant). Fiecare comisar este asistat de un cabinet condus de un sef de cabinet si condus din consilieri;
presedintele este asistat de un secretar general. Consiliul european propune PE un candidat la functia de
presedinte al functiei (nu este unul dintre cei 27). Art. 17 (7) TUE: Candidatul este ales de PE cu majoritatea
membrilor; daca nu este ales, dupa o luna, Consiliul European propune pe altcineva cu majoritate calificata.
Consiliul UE - cel format din ministri de resort- de comun acord cu Presedintele ales de PE adopta lista celorlalte
personalitati pe care le propune sa fie numite ca membri ai Comisiei. Presedintele Comisiei, Inaltul reprezentant
pentru afaceri externe plus ceilalti membri ai Comisiei sunt aprobati de PE. In urma aprobarii, Comisia este
numita de Consiliul European.
Deci: Consiliul European propune presedintele, PE alege presedintele, presedintele impreuna cu Consiliul adopta
lista membrilor, PE aproba lista, Consiliul European numeste Comisia.
3. Rolul Comisiei - executiv al UE (gardian al tratatelor) Atributii:
Are monopol al initiativei legislative (motorul integrarii) - proiecte de acte normative trimise Consiliului;
poate bloca procedura legislativa, retragand proiectul.
Cei mai multi angajati,avand cea mai larga dezvoltare.
3 principii pe care functioneaza: colegialitatii (raspundere colectiva), independentei, apararii interesului
general, al U (spre deosebire de Consiliu).
Negociaza tratate.
Reprezentantul UE in strainatate/in relatiile externe,cu exceptia politicilor de securitate.
Raspunzatoare politic in fata PE.
Se ocupa de executarea bugetului.
Se ocupa de gestiunea fondurilor UE.
Supravegheaza statele membre si celelalte institutii cu privire la aplicarea DUE.
Asigura serviciul de traducere si interpretare(toate actele sunt traduse in toate limbiile statelor membre).
Da aviz consultativ pentru anumite tratate sau acorduri.
Sectiunea a VI-a: Curtea de Justitie a UE
Potrivit art. 19 (1) TUE, CJUE cuprinde Curtea de Justitie, Tribunalul si tribunalele specializate.
1. Curtea de Justitie
a. Structura si statutul membrilor Curtii de Justitie
Curtea este compusa din 27 judecatori si 8 avocati generali, numiti de comun acord pentru 6 ani de catre
guvernele statelor membre. Avocatii sunt chemati sa se pronunte,in totala independenta, in cauzele supuse Curtii,
prin concluzii care constituie stadiul final al procedurii finale. Mandatul poate fi reinnoit. Functiile mentionate
sunt incompatibile cu orice functie politica sau administrativa sau orice alta activitate profesionala, remunerata
sau nu; beneficiaza de imunitate de jurisdictie,chiar si dupa incetarea functiei lor, pentru actele savarsite in
exercitiul acesteia; au obligatia de a-si stabili resedinta in orasul in care Curtea isi are sediul. Grefierul Curtii este
ales prin vot secret pentru 6 ani, mandat reinnoibil.
b. Organizarea si functionarea Curtii de Justitie
Instanta de la Luxemburg lucreaza in Camere de 3-5 judecatori si in Marea Camera de 13 judecatori(9 obl.).
Poate delibera valabil numai in prezenta unui numar impar de judecatori. Cand numarul este par, judecatorul cu
vechimea cea mai mica se va abtine sa participe la deliberari. Deliberarile sunt secrete si procedeul opiniei
separate nu este admis. Deciziile Curtii sunt colective si o angajeaza in ansamblul ei. Functioneaza permanent,
vacantele judiciare intrerup activitatea, nu o suspenda.
c. Rolul Curtii de Justitie.Atributii:
Control de legalitate asupra actelor juridice ale UE (recurs in anulare,exceptie de ilegalitate, recurs in carenta)
Interpreteaza unitar tratatele si actele juridice ale UE pe calea recursului in interpretare.
Controleaza legalitatea actiunilor sau a omisiunilor statelor membre in raport cu dispozitiile tratatelor.
Solutioneaza actiuni cu privire la repararea pagubelor cauzate de organele comunitatilor sau de agentii acestora.
Solutioneaza litigiile privind raporturile functionarilor UE cu organele de care depind.
Actioneaza ca o instanta de recurs de ultim grad.
Instanta internationala cu competenta consultativa.
Calitate procesuala activa
Subiecte de drept Actiunea in anulare Actiunea in carenta Actiunea in neindeplinirea
obligatiilor
Actiunea in
interpretare
State membre Da Da Da Da, in primul rand,
instantele nationale
Institutii Da Da Da, doar de Comisie Nu
Agentii, organe, oficiile UE Nu Nu Nu Nu
Particulari Nu Nu Nu Nu
Calitate procesuala pasiva
Subiecte de drept Actiunea in
anulare
Actiunea in carenta Actiunea in neindeplinirea
obligatiilor
State membre Nu Nu Da
Institutii Da Da Nu
Agentii, organe, oficiile UE Da Da Nu
Particulari Nu Nu Nu
2. Tribunalul - este succesorul Tribunalului de Prima Instanta. A intrat in functie la 1 septembrie 1989, pe
baza hotararii Consiliului.
a. Componenta,organizare si functionare
Este format din 27 judecatori alesi pentru 6 ani, mandat reinnoibil. Sunt alesi dintre persoanele care ofera toate
garantiile de independenta si care poseda capacitatea ceruta pentru exercitarea functiilor jurisdictionale. Nu are
in componenta avocati generali, orice judecator putand indeplini aceasta functie. Presedintele este desemnat
pentru 3 ani. Independenta functionala este garantata prin existenta unei grefe distincte. Regula este actiunea in
cadrul Camerelor de 3-5 judecatori, exceptia este actiunea in plen.
b. Competenta Tribunalului
Are competenta sa judece in prima instanta toate actiunile directe, cu exceptia celor atribuite unui tribunal
specializat sau a celor rezervate prin statut Curtii de Justitie,precum si trimiterile preliminare in domenii
specifice stabilite de Statut si actiunile formulate impotriva Tribunalelor specializate. Recurs la deciziile
Tribunalului se face la CJ doar pentru chestiuni de drept. Tribunalul functioneaza ca o instanta de recurs
impotriva deciziilor luate de camerele jurisdictionale.
3. Tribunalul Functiei Publice
Tratatul de la Nisa a prevazut infiintarea de Camere jurisdictionale in anumite domenii. La 4 noiembrie 2004,
Consiliul a adoptat decizia de instituite a TFP a UE, cu competenta de a statul cu privire la recursurile legate de
contenciosul functiei publice - litigiile intre Comunitati si agentii sai. Recursul la deciziile TFP se face la
Tribunal si, in mod exceptional, in fapta CJ. TFP are in componenta 7 judecatori alesi de Consiliu pentru 6 ani,
mandat reinnoibil. Presedintele este desemnat pentru 3 ani, mandat reinnoibil. Lucreaza in Camere de 3
judecatori. Cu titlu exceptional, lucreaza in plen sau in Camere de 5 sau 1 judecatori. Procedura in fata TFP este
reglementata de Statutul CJ.
Sectiunea a VII-a: BCE - institutie cu rolul de a emite si administra moneda unica euro.
Are personalitate juridica si este singura abilitata sa autorizeze emisiunea de moneda euro. Impreuna cu bancile
nationale ale statelor membre, constituie Sistemul European al Bancilor Centrale - SEBS. La nivelul BCE exista
un presedinte, un vicepresedinte, Comitetul executiv - presedinte, un vicepresedinte si alti 4 membri (numiti de
Consiliul European) si Consiliul guvernatorilor - constituit din membrii Comitetului executiv al BCE si din
guvernatorii bancilor centrale nationale ale statelor membre a caror moneda este euro. BCE prezinta PE,
Consiliului, Comisiei si Consiliului European un raport anual privind activitatea SEBS si politica monetara din
anul precedent.
Sectiunea a VIII-a: Curtea de Conturi - nu este o jurisdictie; a fost inclusa intre institutiile U prin Tratatul de
la Maastricht din 1992. Asigura controlul conturilor U.
1. Componenta si functionarea Curtii
27 membri pentru 6 ani,mandat reinnoibil. Presedinte 3 ani, mandat reinnoibil. Statut incompatibil cu orice alta
activitate profesionala remunerata sau. Formeaza un organ colegial, fiecarui membru fiindu-i repartizat un sector
specific de activitate. Adopta avize sau rapoarte anuale, cu majoritatea membrilor care o compun. Mandatul
inceteaza prin schimbare ordinara, deces, demisie, destituire.
2. Atributii
1. Examinarea aspectelor legate de legalitate si regularitate a totalitatii veniturilor si cheltuielilor U, indiferent ca sunt bugetare sau nu;
2. Controlul pe domenii si asupra institutiilor si statelor membre, in masura in care acestea au beneficiat si au folosit fonduri ale U;
3. Asistenta autoritatilor bugetare;
4. Controlul permanent al conturilor.
Sectiunea a IX-a: Organe tehnice
1. Comitetul Economic si Social
Are in componenta reprezentanti ai diferitelor categorii de membri ai structurilor economice si sociale, indeosebi
agricultori, transportori, muncitori, comercianti, mestesugari, liber profesionisti, etc. Comitetul asigura
consultanta Consiliului si Comisiei, implicandu-se activ in procesul decizional. Numarul membrilor nu poate
depasi 350 - 15 Romania. Mandat de 5 ani, reinnoibil. Presedinte si biroul - desemnati pentru 2 ani si jumatate.
2. Comitetul Regiunilor
Indeplineste un rol consultativ si este format din reprezentanti ai colectivitatilor regionale si locale. Numarul
membrilor nu poate depasi 350. Mandat (membrii nu pot fi in acelasi timp si membri ai PE) de 5 ani, reinnoibil.
Presedinte si biroul - desemnati pentru 2 ani si jumatate.
3. BEI
Infiintata in 1958 prin Tratatul de la Roma, cu scopul de a fianta investitiile pentru promovarea obiectivelor UE.
Rolul sau fundamental este de a sprijini dezvoltarea echilibrata, integrarea economica si cresterea coeziunii
sociale in interiorul U. Are personalitate juridica. Membrii BEI sunt statele membre. Statutul sau reprezinta un
protocol anexat la tratate. Faciliteaza prin acordarea de imprumuturi si garantii si fara a urmari un scop lucrativ,
finantarea proiectelor in toate sectoarele economiei:
1. Proiecte care urmaresc punerea in valoare a regiunilor mai putin dezvoltate;
2. Proiecte care urmaresc modernizarea sau conversia intreprinderilor ori crearea de noi activitati care sunt rezultatul
realizarii sau functionarii pietei interne si care, prin amploarea sau natura lor, nu pto fi finantate in intregime prin
diferitele mijloace de finantare existente in fiecare dintre statele membre;
3. Proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finantate in
intregime prin diferitele mijloace de finantare existente in fiecare dintre statele membre.
Curs 6 - Ordinea juridica a UE
Plan:
1) Delimitari conceptuale
2) Clasificarea izvoarelor DUE
3) Ierarhia izvoarelor DUE
4) Aplicabilitatea imediata,directa si prioritara a DUE in dreptul intern al statelor membre -
aplicabilitate generala
5. Delimitari conceptuale

A. Dreptul comunitar european = dreptul UE/dreptul unional. Denumirea DCE a fost folosita inainte de
intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 dec. 2009) si provenea de la numele celor trei CE.

Stricto sensu, DCE era alcatuit din dreptul primar/originar (tratatele),precum si din dreptul derivat/
secundar(normele continute de actele adoptate de institutii:Consiliu,Comisie,PE- in aplicarea tratatelor).
Lato sensu, DCE cuprinde ansamblul regulilor de drept aplicabile in ordinea juridica comunitara,
inclusiv drepturile fundamentale,principiile fundamentale de drept,jurisprudenta comunitara, dreptul
complementar/soft law,dreptul rezultat din relatiile externe ale CE (acorduri internationale) si chiar
conventiile incheiate intre statele membre in aplicarea tratatelor comunitare.
Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona au fost aduse anumite modificari ordinii juridice precum:
Transformarea drepturilor fundamentale ale omului in drept primar prin anexarea Cartei la tratate
A fost desfiintata impartirea pe piloni,deci a disparut pilonul I:pilonul comunitar alcatuit din
comunitatile europene,iar pilonii au fost inlocuiti de o entitate unica: UE, dotata cu personalitate
juridica.
In consecinta, nu se mai justifica notiunea de DCE, ea fiind inlocuita cu DUE, denumire care reflecta
modificarile intervenite. Avand in vedere desfiintarea pilonilor, rezulta ca DUE stricto sensu se suprapune pe
ceea ce initial purta numele de DCE stricto sensu la care se adauga prevederile din domeniile piloniilor III si II:
cooperarii politienesti si judiciare in materie penala si politicii externe si de securitate comune,precum si
drepturile fundamentale ale omului,ca drept scris obligatoriu. DUE lato sensu cuprinde ansamblul regulilor de
drept aplicabile in ordinea juridica fosta comunitara inclusiv principiile generale de drept, jurisprudenta Curtii,
dreptul complementar, acordurile internationale ale Uniunii si conventiile incheiate de statele membre in
aplicarea tratatelor.
Astfel, prin Tratatul de la Lisabona, o serie de termeni care fceau referire la dispoziiile dreptului comunitar au fost modificai, dup cum urmeaz:
dreptul comunitar se nlocuiete cu dreptul Uniunii Europene;
sintagma legislaie comunitar se nlocuiete cu legislaia Uniunii;
prevederile comunitare se nlocuiesc cu prevederile dreptului Uniunii;
expresia norme comunitare se nlocuiete cu norme europene.

B. Ordinea juridica comunitara = ordinea juridica unionala/europeana; desemneaza actele normative ale
DUE (izvoarele) privite in ierarhia lor (ansamblul de norme care guverneaza raporturile juridice la care U
participa).

C. Acquis (fran. acquierir - a dobandi) comunitar = totalitatea normelor juridice care reglementeaz
activitatea Comunitilor Europene i a instituiilor, aciunile i politicile comunitare (tratatele
constitutive i subsecvente, dreptul derivat, jurisprudena CJCE, declaraii);reprezinta notiunea larga care
cuprinde drepturile si obligatiile care leaga ansamblul statelor membre (dar si state candidate la aderarea
la UE) si care se afla in evolutie constanta. Acquis-ul se clasifica, din punct de vedere al destinatarilor, in:
acquis destinat statelor membre si institutiilor UE si acquis de pre-aderare destinat statelor candidate
(contine un volum mai restrans de norme decat acquis-ul destinat statelor membre).
Acquis-ul cuprinde atat dreptul Uniunii lato sensu,cat si principiile si obiectivele politice ale tratatelor UE.
Cand se vorbeste despre acquis, exista tendinta de a avea in vedere doar aspectul sau cantitativ. Din punct de
vedere calitativ, insa, acquis-ul exprima fidelitatea fata de metoda de integrare specifica UE. Astfel, in
jurisprudenta si doctrina, apare necesitatea mentinerii acquis-ului vazut ca ansamblu de drepturi si obligatii
actuale sau potentiale. In consecinta, derogarile de la acquis sunt cu totul exceptionale, putand fi insa acceptate
perioade de tranzitie cu privire la anumite aspecte, de exemplu: negocierea de la aderarea Maltei - caile ferate.
In acest context, denumirea are si o semnificatie psihologica, sugerandu-se faptul ca acquis-ul se refera la un
corp de norme care a fost creat pana la acest moment si de la care statele, agreandu-l, nu se mai pot intoarce.
Aceasta idee aminteste de conceptul de integrare ca proces evolutiv,potrivit teoriei bulgarelui de zapada, ce
presupune noi si noi acumulari si care nu permite exceptii sau regrese catre etape anterioare. Pentru a facilita
perceptia asupra acestor mase denumite acquis a fost realizata de UE o clasificare in functie de domeniu: acquis
in materie economica, relatiilor externe,libera circulatie,etc.
Consacrarea principiului ireversibilitatii angajamentului statelor membre de a respecta acquis-ul UE a avut loc,
din punct de vedere juridic, progresiv. Prima consacrare a fost prin intermediul Curtii, prin Avizul 1/1976 din
26.aprilie.1977, care a considerat ca incheierea unui acord international nu poate pune in discutie dispozitiile
tratatelor comunitare. Apoi tratatele modificatoare au fost cele care au consacrat principiul, in special Tratatul de
la Maastricht care introduce ca obiectiv al UE mentinerea integrala a acquis-ului. In ceea ce priveste natura
principiului ireversibilitatii acquis-ului, initial, parea a fi doar una politica, fara valoare juridica obligatorie si,
deci, fara posibilitate de control jurisdictional. Ulterior, dimensiunea politica a fost completata de una juridica,
prin intermediul jurisprudentei Curtii. Astfel, singura posibilitate de modificare a acquis-ului este prin revizuirea
tratatelor de catre statele membre.
6. Clasificarea izvoarelor DUE

I. Dreptul primar sau originar (tratatele - institutive,modificatoare si de aderare; protocoalele anexate tratatelor + Carta drepturilor
fundamentale a UE)
II. Principiile generale de drept (principiul securitatii juridice, dreptului la aparare, egalitatii, proportionalitatii)
III. Acordurile internationale incheiate de UE (singura sau impreuna cu statele membre) cu state sau organizatii internationale terte
IV. Dreptul derivat sau secundar ( ansamblul actelor unilaterale adoptate in institutiile UE: regulamentul, directiva, decizia,)
V. Izvoarele complementare (soft law) (fie la reglementarea atributiilor interne, fie stabilirea unor linii directoare pentru institutii si
statele membre fara sa aiba caracter obligatoriu;inclusiv recomandarea, avizul,rezolutiile Consiliului de Securitate-drept derivat care nu
are caracter obligatoriu)
7. Ierarhia izvoarelor DUE
Ca pentru orice ordine juridica,si pentru cea a UE este nevoie de o ierarhie a normelor, in special in ipoteza unui
conflict intre acestea. In prezent,ierarhia intre instrumentele juridice ale UE este stabilita prin intermediul
jurisprudentei Curtii. Tratatul de la Lisabona aduce si el clarificari suplimentare,insa doar din perspectiva
ierarhiei izvoarelor dreptului derivat. Pana la Tratatul de la Lisabona,celelalte tratate nu contineau precizari in
materia ierarhiei, de-a lungul timpului manifestandu-se reticente cu privire la eventualele referiri exprese avand
valoare juridica obligatorie, care ar fi sugerat o ierarhie nu doar intre actele normative ale UE,ci si intre
institutiile care le adopta. In trecut au existat incercari de codificare sub forma declaratiilor (simple acte politice)
anexate la tratate: Declaratiile nr. 16 si 39 anexate Tratatului de la Maastricht,respectiv Amsterdam.
In acest context - al lipsei unei dispozitii juridice exprese, i-a revenit Curtii de la Luxemburg rolul de a face
clarificarile necesare cu privire la ierarhia izvoarelor,folosind, in principal, metoda interpretarii sistematice si
teleologice. Astfel, Curtea, fara a avea pretentia realizarii unei ierarhizari absolute, a stabilit o ordonare logica a
sistemului izvoarelor DUE,in functie de baza juridica a adoptarii lor si de relatia dintre ele. In consecinta,potrivit
jurisprudentei Curtii, piramida actelor DUE este urmatoarea:

Dreptul primar sau originar (tratatele; protocoalele anexate tratatelor +
Carta drepturilor fundamentale a UE)

Principiile generale de drept

Acordurile internationale incheiate de UE cu state terte sau organizatii internationale

Dreptul derivat sau secundar

Izvoarele complementare (soft law)

8. Aplicabilitatea imediata,directa si prioritara a DUE in dreptul intern al statelor membre
Seminar Postelnicu: Principiul prioritii se refer la toate izvoarele dreptului UE, acestea avnd prin urmare o fort juridic
superioar dreptului intern, indiferent de categoria crora le aparin. Dreptul intern al tuturor statelor membre trebuie s fie n deplin
concordan cu dreptul UE,indiferent de ierarhia intern a normelor respective. In acest sens, statul nu poate invoca nici chiar
dispoziiile sale constituionale pentru a nu aplica o norm a Uniunii. consecine:Dreptul UE este integrat n mod firesc n ordinea
juridic intern a statelor, fr s fie necesar vreo formul special de introducere;Normele juridice ale UE i ocup locul n ordinea
juridic intern, ca drept al UE;Judecatorii naionali sunt obligai s aplice dreptul UE. Aplicabilitatea direct nseamn c dreptul UE
confer drepturi i impune obligaii n mod direct nu doar instituiilor UE, statelor membre ale UE, ci i resortisanilor acestora, ceteni
ai Uniunii. Recunoaterea efectului direct nseamn garantarea statutului juridic al ceteanului european.Aplicarea teoriei efectului
direct depinde de izvorul aflat n cauz. Astfel, se deosebesc urmatoarele situaii: Efectul direct necondiionat i complet, cu
aplicabilitate generala. Actele care se bucur de acest efect sunt: regulamentele, deciziile i principiile generale. Acestea din urm pot
fi invocate de persoane fizice sau juridice n orice litigiu, ntruct, prin gradul lor de generalitate, trebuie sa fie respectate in toate
cazurile si in mod neconditionat. Efectul direct condiionat i complet, cu aplicabilitate general. In acest categorie intr actele
juridice ale UE care pot fi invocate n orice litigiu, dac sunt ndeplinite anumite condiii. Sunt incluse aici documentele cu caracter
convenional: tratatele de instituire a Comunitilor i tratatele internaionale. Efectul direct al dispoziiilor cuprinse n acordurile
internaionale ncheiate de Comunitate are trei consecine: Persoanele pot cere judectorului naional s asigure respectarea unui drept
conferit prin acordul internaional;In cazul nendeplinirii de ctre un stat membru a msurilor de executare, efectul direct reprezint o
sanciune pentru acesta, persoanele avnd posibilitatea s declaneze aciunea bazat pe nendeplinirea obligaiei de ctre stat;
Aplicabilitatea direct a prevederilor acordului nu s-ar putea manifesta dect n absena unei dispoziii contrare n dreptul naional, iar
principiul primordialitii permite producerea efectului direct.Sunt considerate ca avnd efect direct, condiionat i restrns directivele
i deciziile adresate statelor membre. Persoana poate invoca efectul direct al directive in doua situatii: Cand este necesara indepartarea
de catre judecatorul national a normei de drept intern, care nu este conforma cu dispozitiile directive invocate. In acest caz, se va cere
ca dispozitia de drept intern sa nu fie luata in considerare in solutionarea procesului; Cand ea este privata de un drept datorita absentei
sau neluarii masurilor nationale necesare pentru aplicarea directive respective. Intr-o asemenea situatie, persoana va cere judecatorului
recunoasterea dreptului conferit de directiva. Specificitatea dreptului comunitar devine evident tocmai datorit consecinelor pe care le
presupune principiul prioritii. Statele membre au obligaia, conform principiul cooperrii loiale, consacrat de articolul 10 din T.C.E.,
s abroge norma naional incompatibil cu dreptul comunitar i, pn la acel moment, s lase inaplicabil dispoziia respectiv.
Aceast obligaie se impune tuturor autoritilor naionale, inclusiv celor locale sau regionale i, n special, judectorului naional, dup
cum afirm Curtea n hotrrea Simmenthal: judectorul naional, avnd rolul de a aplica, n cadrul competenei sale dispoziiile
dreptului comunitar, are obligaia de a asigura efectul deplin al acestor norme, lsnd dac este necesar, inaplicabil, prin propria sa
autoritate, orice dispoziie contrar a legislaiei naionale, chiar ulterioar, fr a trebui s solicite sau s atepte eliminarea prealabil a
acesteia pe cale legislativ sau prin orice procedeu constituional.
Seminar: Cazul Simmenthal n cazul Simmenthal II, din 1978, CJE a artat c dreptul comunitar originar i derivat face parte
integrant, cu rang de prioritate, din ordinea juridic aplicabil pe teritoriul fiecruia din statele membre. Aplicabilitatea directa a
normelor comunitare inseamna ca normele trebuie sa fie aplicate uniform si in totalitate de catre toate statele membre incepand cu
data intrarii lor in vigoare si pana la abrogarea lor. n cazul concret, potrivit legislaiei italiene, firma italian S.P.S. Simmenthal era
obligat s plteasc taxe de poliie sanitar pentru importurile de carne de vit, msur ce a fost considerat de societate ca fiind
contrar dreptului comunitar. Avnd n vedere c ntr-o hotrre preliminar CJE a artat c o astfel de tax este contrar dreptului
comunitar, firma a solicitat restituirea taxelor percepute. Administraia financiar ns nu a fost de acord s plteasc, artnd c
normele nu sunt direct aplicabile. Pretura di Susa a introdus o aciune preliminar n care a artat c prevederile care ncalc dreptul
comunitar sunt considerate n Italia neconstituionale, dar pn cnd Curtea Constituional nu se pronun n acest sens, prin adoptarea
unei hotrri cu efect ex-nunc, aplicarea dreptului comunitar este mpiedicat. Fa de aceast stare de fapt, CJE a precizat c: Instana
naional care a fost invitat s aplice dreptul comunitar, are obligaia de a aplica aceste dispoziii n plenitudinea lor i s refuze din
oficiu aplicarea oricrei norme juridice naonale contrare, chiar dac este ulterioar i nu are nevoie ca ntr-un astfel de caz s atepte
intervenia prealabil a unor instrumente legislative, constituionale sau procedurale.
Aplicabilitatea DUE in dreptul intern al statelor membre
Aplicabilitatea imediata = dreptul comunitar face parte automat, din momentul intrrii sale n vigoare, din
dreptul intern al statelor membre, nefiind necesar nici o formul special de introducere n ordinea juridic
naional1, pstrndu-i calitatea de drept comunitar. Aplicabilitatea imediata trebuie relationata cu ratificarea
(adica nu are nevoie de ratificare).
In studierea acestei caracteristici a DUE, s-a plecat de la analiza raportului existent intre dreptul international
public si dreptul intern. Astfel, potrivit doctrinei, au fost formulate doua teorii:
Teoria dualista potrivit careia nu exista un raport de subordonare intre ordinea juridica internationala si cea
interna, cele doua sisteme de drept fiind independente, separate, coexistand in paralel.
Teoria monista - adeptii careia apreciind ca norma internationala este imediat aplicabila in dreptul national fara
a fi nevoie (si fara a fi admisa) transformarea ei pentru a se aplica in ordinea juridica interna a statelor.
Pentru stabilirea raportului dintre dreptul U si cel national, Curtea de Justitie a UE a consacrat teoria monista,
apreciind ca monismul decurge din insasi natura CE, din ansamblul sistemului tratatului, fiind singurul principiu
compatibil cu ideea unui sistem de integrare. Astfel, spre deosebire de tratatele internationale clasice, tratatele
care au creat CE au instituit o ordine juridica proprie, integrate sistemului juridic ai statelor membre inca de la
intrarea sa in vigoare si impusa jurisdictiei nationale.
Cu privire la aplicabilitatea imediata a tratatelor constitutive, mentionam ca dreptul primar a fost inclus in
ordinea juridica a fiecarui stat membru fie prin dispozitii constitutionale, fie prin alte tipuri de dispozitii
legislative. Deci dreptul primar (tratatele) nu are aplicabilitate imediata, aplicandu-se teoria dualista.
In ceea ce priveste dreptul derivat (actele normative adoptate de institutiile U), acesta beneficiaza de
aplicabilitate imediata.
Cu privire la regulamente, CJUE a interzis expres in jurisprudenta sa preluarea in ordinea juridica interna
(Comisia vs. Italia (39/72). Astfel, in practica italiana, fara a se dori expres nationalizarea dispozitiilor
comunitare, avea loc introducerea in legile de executare a dispozitiilor care reproduceau intr-o masura
mai mare sau mai mica textul regulamentelor comunitare. Aceasta practica a fost condamnata de CJUE.
In cazul deciziilor si directivelor adresate statelor membre,ca si regulamentul, beneficiaza de
aplicabilitate imediata, fiind integrate in ordinea juridica a statelor membre prin simplul efect al publicarii
lor in Jurnalul Oficial al UE (JOUE) sau prin notificare. Autoritatile nationale au obligatia de a lua masuri
care sa vizeze cel mult executarea (transpunerea) acest norme, in niciun caz, admiterea lor in ordinea
juridica interna.
Aplicabilitatea imediata a dreptului rezultat din acordurile externe ale U decurge din publicarea jurnalelor
oficiale fara a fi necesara ratificarea lor sau publicarea la nivel national.
Aplicabilitatea directa si efectul direct
Aplicabilitatea direct = actul comunitar, pentru a fi aplicabil n dreptul intern, nu necesit msuri legislative
adoptate la nivel naional n baza i pentru executarea acestuia (toate actele comunitare care beneficiaz de
aplicabilitate direct au, n anumite condiii, analizate de la caz la caz i efect direct). Aplicabilitatea directa
trebuie asociata cu lipsa executarii. Singura exceptie: directiva. Efectul direct = dreptul particularilor de a
invoca direct n faa autoritilor naionale i comunitare prevederi ale dreptului comunitar, precum i ntre ei
nii. Efectul direct este un fel de consecinta a aplicabilitatii directe,cuvantul cheie fiind invocabilitatea,
aplicandu-se unei anumite dispozitii si nu intregului act. Pentru ca o norma sa fie cu efect direct/ invocabila,
trebuie sa fie clara,precisa si neconditionata Aceasta invocabilitatea poate implica un efect orizontal (intre
cetateni) si vertical (intre cetateni si institutii).
Aplicarea directa consta in acea caracteristica a DUE potrivit careia, pentru a fi aplicabil in dreptul intern, DUE
nu necesita masuri legislative de transpunere/executare adoptate la nivel national, in baza si pentru executarea
acestuia. Astfel, DUE poate fi aplicat in mod nemijlocit de instante sau de adminstratia nationala a statelor
membre unor cazuri particulare (poate fi eventual nevoie de implementare).
De aplicarea directa se bucura actele complete din punct de vedere normativ, cele care au precizate in continutul
lor atat scopul, cat si modul de atingere al sau. Este vorba despre acte precum: tratatele (care desi nu au
aplicabilitate imediata, au aplicabilitate directa), regulamentele (ca acte ale institutiilor), deciziile si principiile
generale de DUE.
In practica si in doctrina, se face diferenta dintre notiunea de aplicare directa si efect direct (care consta in
aptitudinea unei norme a UE de a crea drepturi si obligatii direct in patrimoniul resortisantilor pe care acestia le
pot invoca in fata instantelor nationale). Efectul direct este deci consecinta aplicabilitatii directe. Aplicabilitatea
directa este o trasatura care caracterizeaza actul si doar actul, iar efectul direct este verificat de la caz la caz
pentru fiecare norma din actul respectiv.
Efectul direct
Aceasta notiune a fost dezvoltata in timp de CJUE, ajungandu-se ca in prezent jurisprudenta instantei de la
Luxemburg sa devina tot mai complexa pe notiunea de efect direct. Pornind de la definitiile date de Curte, in
doctrina se face diferenta intre efect direct obiectiv si subiectiv. Exista efect direct obiectiv atunci cand avem in
vedere aptitudinea unei dispozitii a UE de a fi invocata inaintea unei instante nationale. Efectul direct subiectiv
consta in aptitudinea unei prevederi a DUE de conferi persoanelor fizice sau juridice drepturi pe care le pot
valorifica in fata instantelor nationale.
De asemenea, se face diferenta intre efect direct orizontal si vertical. Cel orizontal consta in posibilitatea
particularilor sau resortisantilor (Legea de ratificare a Tratatul de aderarea a Ro) de a invoca prevederi ale actelor
juridice ale U in raport cu alte persoane de drept privat. Cel vertical confera particularilor posibilitatea de invoca
prevederi ale DUE impotriva subiectelor de drept public intern (si invers).
Consacrarea jurisprudentiala a efectului direct. Hotararea Van Gend & Loos.
Desi tratatele comunitare nu contin nicio prevedere expresa cu privire la efectul direct, Curtea s-a pronuntat in
1963 cu privire efectul direct al anumitor norme din tratate. In aceasta hotarare, Curtea trebuia sa raspunda,
printre altele, la intrebarea: daca o persoana de drept privat poate invoca in fata instantelor nationale dispozitiile
art. 12 CEE, articol ce in aceea vreme interzicea introducerea de noi taxe vamale intre statele membre si marirea
celor existente. Guvernele a trei state membre au sustinut ca tratatele nu reprezinta decat un acord intre state,
care nu poate produce efecte decat pentru parti si in niciun caz, nu da nastere la drepturi pe care sa le poate
invoca resortisantii in fata instantelor nationale. Curtea a precizat ca obiectivul tratatului CEE (si anume
instituirea unei piete comune a carei functionare este de interes direct pentru justitiabilii din comunitate) implica
faptul ca tratatul este mai mult decat un acord ca da nastere doar unor obligatii reciproce intre statele
contractante. Curtea invoca preambulul tratatului care mentioneaza ca nu numai guvernele, ci si popoarele
statelor membre beneficiaza de prevederile tratatului. Curtea a aratat ca CEE reprezinta o noua ordine juridica de
drept international in favoarea careia statelor au limitat drepturile suverane, chiar daca intr-un numar limitat de
domenii si ale caror subiecte sunt nu numai statele membre, ci si resortisantii acestora.
Aceste drepturi i-au nastere nu numai cand sunt acordate in mod expres de tratat, ci si prin obligatiile pe care
tratatul le impune intr-un mod bine definit atat persoanelor de drept privat, cat si statelor membre si institutiilor
U. Textul articolul 12 contine o interdictie clara, precisa si neconditionata care nu este o obligatie de a face, ci de
a nu face. Aceasta obligatie nu a fost insotita de nicio rezerva din partea statelor membre prin care punerea sa in
aplicare sa fie conditionata de un act de drept intern. Potrivit acestui articol, desemnarea statelor membre ca
subiecte ale obligatiei de a se abtine nu implica si faptul ca resortisantii nu pot fi beneficiari ai acestor obligatii.
In concluzie, Curtea a hotarat ca art. 12 CEE produce efecte directe si creeaza pentru justitiabili drepturi
individuale pe care instantele nationale trebuie sa le protejeze.
Curs 11 - continuare Aplicabilitate si Dreptul derivat
Aplicabilitatea prioritara
Aplicabilitatea prioritar = n caz de conflict ntre o norm comunitar i una intern, prima are totdeauna
prioritate, indiferent de fora juridic i de momentul adoptrii normei interne. O norma juridica obligatorie din
DUE va inlatura o norma nationala indiferent de momentul adoptarii sale (inclusiv constitutia).
Notiunea de prioritate nu trebuie confundata cu cea de suprematie. Astfel, prioritatea semnifica faptul ca unei
norme juridice obligatorii de DUE nu i se poate inlatura aplicarea prin norme nationale, chiar posterioare.
Suprematia are in vedere raportul intre doua ordini juridice (sisteme de drept,si nu norme de drept).
Cu privire la folosirea unui termen sau a altuia, in contextul principiului multilingvismului adoptat de UE,
mentionam ca termenul de suprematie, desi utilizat des in doctrina, in jurisprudenta Curtii de la Luxemburg a
aparut o singura data intr-o hotarare de dinainte de 1973, an in care a avut loc aderarea UK si Irlanda, tari
vorbitoare de limba engleza. Hotararea respectiva, numarul 14/68 din 1969, fusese tradusa din franceza in
engleza, iar priorit a fost tradus cu supremacy, intr-un moment al constructiei comunitare in care doctrina
referitoare la prioritate nu era foarte dezvoltata, nefiind analizate toate nuantele sale. Termenul de suprematie
mai apare si in concluziile unor avocati generali (valuable opinion), dar formularea este prudenta, folosindu-se
referirea alternativa de genul: by the virtue of primacy or supremacy... In varianta in limba engleza a hotararilor
Curtii, mai intalnim si termenul de precedences ca sinonim pentru primacy. Daca strict terminologic, cele 2
cuvinte pot fi considerate sinonime, atunci cand plasam discutia in contextul DUE si din perspectiva, mai ales, a
literei si spiritului jurisprudentei Curtii,remarcam faptul ca termenul de suprematie implica mai mult si mai clar
ideea de ierarhie intre normele U si normele nationale, lucru pe care Curtea nu l-a indicat in jurisprudenta sa. De
aceea, cuvantul prioritate este mai potrivit.
Desi tratatele comunitare nu reglementeaza explicit acest principiu, prioritatea reprezinta o conditie esentiala
pentru aplicarea DUE ce rezulta din insasi esenta CE/UE. Astfel, Curtea de Justitie a aratat ca: adoptat de o
sursa autonoma, dreptul astfel creat (DUE) nu ar putea, avand in vedere natura sa specifica,originala, sa fie
contrazis de o norma nationala, oricare ar fi ea, fara sa isi piarda caracterul sau comunitar si fara sa fie pusa
in discutie baza juridica a C insesi. Prin urmare, prioritatea face parte din chiar natura DUE,deoarece de aceasta
depinde aplicarea uniforma a DUE prevazuta de tratate.
Afirmarea principiului prioritatii a fost facuta in hotararea Costa vs. ENEL (1964) care a rezolvat conflictul
dintre tratatul comunitar si o lege italiana ulterioara. Argumentele Curtii:
Natura specifica a CE;
Durata sa nelimitata;
Atributii proprii;
Personalitate juridica proprie;
Limitarea competentei statelor membre sau, dupa caz, transferul atributiilor statelor membre catre
comunitate.
Din toate acestea, Curtea a dedus ca statelor membre au limitat, chiar daca in cateva domenii, drepturile lor
suverane si au creat astfel un sistem nou de drept aplicabil resortisantilor si statelor membre. DUE, nu numai ca
proclama prioritatea sa, ci chiar o impune, jurisprudenta Curtii mentionand ca judecatorul national are obligatia
de a nu aplica din propria initiativa orice dispozitie nationala contrara DCE (hotararea Simmenthal - 1978).
Efectele prioritatii:
Imposibilitatea pentru state de a face sa prevaleze o masura nationala unilaterala ulterioara (contrara DUE);
Impiedicarea formarii valabile de noi acte legislative nationale in masura in care acestea ar fi incompatibile cu normele U.
Curs 7 - Izvoarele DUE
i. Dreptul primar sau originar
Potrivit ierarhiei izvoarelor DUE, ierarhie creata pe cale pretoriana,baza juridica fundamentala in DUE este
constituita de dreptul primar (asa cum este Constitutia in dreptul national). Dupa adoptarea Tratatului de la
Lisabona, dreptul primar este alcatuit din tratate si Carta.
a) Tratatele reprezinta izvor fundamental pentru ca sunt instrumente juridice creatoare de prevederi noi
care nu au baza intr-un act anterior. Acest drept nou are ca sursa vointa statelor membre si constituie
fundamentul pentru toate actele cu forta juridica inferioara. In acest context, amintim hotararea Curtii:
Les Vertes, care afirma fara ezitare inca din 1986 ca nici statele membre si nici institutiile nu scapa
controlului de conformitate a actelor cu carta constitutionala de baza care este tratatul. Avand in vedere
ca tratatul se afla in varful piramidei izvoarelor in DUE,ele sunt considerate valide prin ipoteza
prezumtiei absolute/ ab initio,nicio prevedere din tratate neacordand Curtii de la Luxemburg posibilitatea
de a se pronunta asupra legalitatii sau validitatii lor. De asemenea, nu exista posibilitatea ca U sa
raspunda pentru pierderi pe care le-ar putea suferi un individ in temeiul tratatelor. Curtea poate insa sa
interpreteze tratatele potrivit art. 267 TFUE (ex-art. 234 TCE);in acest context, un rol important il au
principiile generale de drept.
Categorii de tratate:
o Tratatele constitutive (folosita in Constitutia Ro) (sau institutive): TCECO, TCEEA, TCE, TUE.
o Tratatele modificatoare
o Tratatele de aderare (contituie, in esenta lor, modificatoare)
o Protocoalele anexate oricarui tip de tratat
Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, tratatele in vigoare, in acest moment, cu noile lor denumiri,
sunt: TUE si TFUE,precum si TCEEA (cu mici modificari).
In ceea ce priveste raportul intre diferite categorii de tratate, precizam ca, potrivit jurisprudentei Curtii, tratatele
constitutive au prioritate asupra celor de aderare, acestea din urma neputand fi contrare primelor si trebuind sa
fie interpretate cu luarea in considerare a fundamentului si sistemului comunitatii (Comisia v. Regatul Unit). Cu
privire la cele doua tratate principale: TUE si TFUE, lamuriri aduc articolele 1 din tratate.
Art. 1 TUE: Prin prezentul tratat, inaltele parti contractate instituie intre ele o UE, denumita in continuare
U,careia statele membre ii atribuie competente pentru realizarea obiectivelor lor comune. Prezentul tratat
marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei U tot mai profunde intre popoarele E,in cadrul careia
deciziile se iau cu respectarea deplina a principiului transparentei si cat mai aproape cu putinta de cetateni. U
se intemeiaza pe prezentul tratat si pe TFUE. Aceste doua tratate au aceeasi valoare juridica. U se substituie CE
si ii succeda acesteia.
Art. 1 TFUE: Prezentul tratat organizeaza functionarea U si stabileste domeniile,limitele si conditiile exercitarii
competentelor sale. Prezentul tratat si TUE reprezinta tratatele pe care se intemeiaza U. Aceste doua tratate,
care au aceeasi valoare juridica, sunt desemnate in continuare prin cuvantul tratate.
In acestea, se stabileste clar faptul ca ambele tratate au aceeasi valoare juridica. Cu privire,pe de o parte, la TUE
si TFUE si, pe de alta parte, TCEEA (EURATOM) nu se fac precizari, cele trei coexistand, iar cu privire la
TCEEA, foloseste cadrul institutional unic prevazut de primele doua documente.
Caracteristicile tratatelor. Tratatele nu au aplicabilitate imediata,fiind nevoie, dupa semnarea lor in Consiliu
(de catre reprezentantii la nivel de Guvern ai statelor membre), de ratificarea lor de Parlamentele nationale sau
de adoptare prin referendum (potrivit sistemului dualist),dupa caz. Dreptul primar, insa, odata intrat in vigoare,
beneficiaza de aplicabilitate prioritara in raport cu dreptul national contrar sau neconform cu dispozitiile
tratatului. Art. 148 (2) din Constitutia Ro prevede acest lucru (iar art. 11 se refera la dispozitiile contrare
Constitutie din viitorul tratat,care atrag revizuirea Constitutiei inaintea aderarii la tratat). Un alt aspect important
cu privire la dispozitiile tratatelor este efectul lor direct, consacrat, pentru prima data, de jurisprudenta Curtii
intr-o hotarare din 1963: Van Gend & Loos.
Diferenta dintre aplicabilitatea directa si efectul direct este: pe de o parte, faptul ca aplicabilitatea directa se
refera la lipsa necesitatii de a fi executat actul respectiv al U printr-un act normativ national,iar efectul direct
priveste posibilitatea invocarii unei norme a UE de catre resortisantii U (persoane fizice si juridice din U -
datorita faptului ca norma respectiva are calitatea de a crea drepturi si obligatii in patrimoniul acestora) si, pe de
alta parte, prima caracteristica (aplicabilitatea directa) se aplica actului in ansamblu, pe cand ceea de a doua
(efectul direct) poate privi numai norme juridice din actul respectiv (daca sunt indeplinite anumite conditii:
norma sa fie clara,precisa si neconditionata).
Intrebarea preliminara (mecanism necontencios de colaborare intre instanta nationala si Curte) care a a dat
nastere hotararii Van Gent & Loos era in sensul daca art. 12 TCEE, care, la aceea vreme, interzicea statelor
membre introducerea de noi taxe vamale si marirea cuantumului celor existente, are efect direct pe teritoriul
statelor membre; adica daca justitabilii pot invoca pe baza acestui articol drepturi individuale pe care instantele
sa le protejeze avand in vedere ca dispozitia se adresa expres statelor membre. Potrivit Curtii, obiectivul
tratatului CEE, care este de instituire a unei piete comune a carui functionare este de interes direct pentru
justitiabilii din comunitate,implica faptul ca acest tratat este mai mult decat o intelegere sau un acord care da
nastere unor obligatii reciproce intre statele contractante. Aceasta interpretare este confirmata si de preambulul
tratatului care mentiona, in 1963, ca beneficiar al sau nu doar Guvernele,dar si popoarele. Astfel, avand in vedere
ca art.12 contine o interdictie clara si neconditionata, aceasta prevedere beneficiaza de efect direct.
Este interesant de precizat faptul ca, spre deosebire de dreptul international clasic, unde efectul direct este
exceptia (asa-numitele acorduri self - executing), in DUE efectul direct este considerat regula. Tratatele U se
bucura si de efect indirect.Acesta se refera la interpretarea conforma a dreptului national cu luarea in considerare
a literei si spiritului DUE. Aceasta interpretare conforma asigura efectul util al DUE in contextul mai larg al
obligatiei de cooperare loiala a statelor membre si institutiilor prevazuta de art. 4 (3) TUE.
Seminar: Alexandra Postelnicu, Mihaela Andrei si grupa cealalta
Curs 8 - continuare Izvoarele DUE
b) Potrivit art. 6 (1) din TUE, in urma modificarilor aduse in urma Tratatului de la Lisabona, Carta are
aceeasi valoare juridica precum cea a tratatelor, chiar daca acest document nu este un tratat in sine,
nefiind ratificat de statele membre. Carta nu este incorporata in tratat, ci este anexata prin intermediul
unei dispozitii care face referire la document. In acelasi timp, potrivit art. 6 (3) din TUE, drepturile
fundamentale, astfel cum sunt garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si astfel cum
rezulta din traditiile constitutionale comuna statelor membre, constituie principii generale ale DUE.
Drepturile fundamentale sunt astfel privite din doua perspective:
Drept primar - prin intermediul Cartei
Principii generale de drept - statut pe care l-a avut Carta inainte de Tratatul de la Lisabona.
Din punctul de vedere al evolutiei consacrarii juridice la nivelul UE a respectarii drepturilor fundamentale:
1. Mentionam ca, dupa o perioada de 30 de ani, jurisprudenta Curtii de la Luxembourg a fost cea care a
recunoscut ca drepturile fundamentale fac parte din DCE (cum se spunea la aceea data) in calitate de
principii generale. In absenta unui catalog scris propriu UE, Curtea a creat continutul acestor drepturi pe
cale pretoriana, inspirandu-se din mai multe surse si mai ales din traditiile constitutionale comune statelor
membre si din CEDO,care era deja ratificata de toate statele membre.
2. Daca Comunitatiile Europene aveau mai putin in vedere protectia drepturilor omului, UE, prin Tratatul
de la Maastricht a deschis mai multe campuri de actiune:
Educatia si pregatirea profesionala Conceptul de cetatenie europeana Ajutorul umanitar,etc
3. Pasul trei la reprezentat consacrarea in Tratatul de la Amsterdam printre principiile fondatoare ale UE pe
cel referitor la respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Tot la Amstedam se stabilesc
urmatoarele:
o Respectarea principiilor este o conditie de aderare la UE (art. 49)
o Posibilitatea de a sanctiona statele membre in caz de violare grava si repetata a acestor principii (art.7 TUE).
4. Ultimul pas este Tratatul de la Lisabona (intrat in vigoare in 2009) care da valoare juridica Cartei.
Continutul Cartei: 54 art. in 6 titluri: demnitatea, libertatile, egalitatea, solidaritatea, drepturile cetatenilor si
justitia, 7 = dispozitii generale privind interpretarea si aplicarea Cartei.
Seminar: referat - carta - proiectul Cartei a fost elaborat de ctre un organism special nfiinat, denumit Convenie, ale crei
componen i mod de lucru au fost stabilite de Consiliul European de la Tampere, din decembrie 1999. Lucrrile Conveniei, care
potrivit deciziilor Consiliilor Europene de la Cologne i Tampere au fost publice, toate documentele elaborate fiind aduse la cunotina
cetenilor, au nceput la 17 decembrie 1999 i s-au ncheiat n septembrie 2000. Ulterior, la reuniunea efilor de stat i de guvern de la
Biaritz, din octombrie 2000, s-a cerut Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene i Comisiei Europene s aprobe Carta,
ceea ce s-a ntmplat la 9 decembrie 2000, la Nisa. Textul ei a fost publicat n Jurnalul Oficial al Comunitilor Europene pentru ca
prevederile acestei Carte s fie cunoscute de ctre toi cetenii Uniunii Europene. Invocata de Curtea de justitie de la Luxembourg si
CEDO inainte de a deveni oficial izvor de drept.Deosebit de important este faptul c Partea a II-a a Constituiei Europei este
reprezentat chiar de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. naintea nglobrii Cartei n Tratatul constituional, s-a
dorit ca acest text s fie ncorporat n Tratatul de la Nisa, opoziia a ase state membre UE: Marea Britanie, Irlanda, Danemarca,
Finlanda, Suedia i Olanda, a fcut s rmn doar la nivel de document politic. Cu toate acestea, Carta produce deja efecte politice (s-
au fcut referiri la ea n rapoartele privind situaia din Austria, dup intrarea la guvernare a partidului lui Jorg Haider), normative
(decurgnd din angajamentele Parlamentului European i Comisiei Europene de a considera Carta ca element de referin n adoptarea
legislaiei comunitare) i chiar jurisdicionale (Carta este considerat un parametru de referin de ctre Curile constituionale din
Germania i Spania i, de asemenea, dispoziii ale Cartei se regsesc n deliberrile Tribunalului de Prim Instan, dar i n concluziile
avocailor generali, care asigur audierea preliminar a litigiilor deduse n faa Curii de Justiie a UE).Dac din punct de vedere
calitativ, Carta se deosebete de CEDO tocmai prin lipsa forei juridice din momentul elaborrii, din punct de vedere cantitativ ea
conine att drepturile i libertile fundamentale de natur civil i politic - cuprinse, n general n CEDO, dar i drepturi sociale,
inspirate de Carta social european adoptat sub egida Consiliului Europei, precum i drepturi noi, care in de evoluia societilor
europene n diverse domenii precum bioetica, mediul nconjurtor, drepturile copilului sau protecia datelor cu caracter personal.
Totodat, Carta acoper i drepturile politice ale cetenilor Uniunii, care, prin definiie, nu pot fi regsite n cadrul CEDO. Carta
pornete de la generoasa idee c UE plaseaz persoana n centrul aciunii sale, instituind cetenia Uniunii i un spaiu de libertate,
securitate i justiie. Uniunea contribuie astfel la aprarea i dezvoltarea valorilor sale comune, cu respectarea diversitii culturale i a
tradiiilor popoarelor Europei, precum i a identitii naionale a statelor membre i a organizrii puterilor publice la nivel naional,
regional i local.
Aderarea UE ca organizatie internationala la CEDO
Conform art. 6 (2) din TUE, UE adera la CEDO, insa competentele UE astfel cum sunt definite de tratate nu sunt
modificate de aceasta aderare. In legatura cu aderarea la CEDO a fost anexat Tratatului de la Lisabona protocolul
nr. 8, care prevede ca acordul privind aderarea trebuie sa reflecte necesitatea de a conserva caracteristicile
specifice UE si ale DUE. Mentionam ca existenta unei Carte la nivelul UE si aderarea UE la CEDO au
reprezentat din totdeauna initiative complementare si nu alternative.
Preocuparea principala a celor care se opuneau aderarii era ca aceasta ar fi incompatibila cu principiul
autonomiei DUE, inclusiv cu privire la pozitia Curtii de la Luxembourg in calitate de singur arbitru in acest
sistem de drept (CIJ - monopulul interpretarii).Un alt argument discutat uneori era acela ca nu era adecvat pentru
UE sa fie supusa unui control exercitat de judecatori neresortisanti ai acestia si care ar putea sa nu accepte
specificitatea integrarii UE.
Pe langa aceste temerii, au fost descoperite si cateva avantaje:
Aderarea va avea un puternic semnal politic de coerenta intre UE si Europa mai extinsa reflectata in
Consiliul Europei
Aderarea va aduce cetatenilor o protectie analoga in ceea ce priveste actele UE
Aderarea ar fi instrumentul ideal de a asigura in domeniul drepturilor omului o dezvoltare armonioasa a
jurisprudentei celor doua Curti.
Principalele aspecte care trebuie rezolvate printr-un Acord pentru aderare a UE la CEDO:
1) Mecanismul co-parat - vorbim despre acesta in ipoteza incalcarilor ale drepturilor fundamentale, incalcari
facute de statele membre ca efect a legislatiei derivate a UE si ajung acest cauze in fata Curtii de la
Strasbourg. UE ca organizatie poate veni in calitate de co-parat la aceasta cauza obligatoriu sau in calitate
de co-parat in unele cazuri facultativ.
2) Consultarea prealabila a Curtii de la Luxembourg de Curtea de la Strasburg. Atunci cand in fata Curtii de
la Strasburg se aduce o problema noua, va exista obligatia de a suspenda procesul si de a intreba Curtea
de la Luxembourg. Daca insa solutia se afla in jurisprudenta Curtii de la Luxembourg - solutia se va da
direct (procedura accelerata)
3) Epuizarea cailor interne de atac care include si actiunile in fata Curtii de la Luxembourg. S-a facut
distinctie intre tipuri de actiuni care pot ajunge la Luxembourg: directe sau indirecte. S-a stabilit ca acest
mecanism necontencios nu este o cale de atac interna.
4) Modul de vot in Consiliul de Ministri al Consiliului Europei - condamnarea Curtii la o sanctiune, in cazul
neexecutarii hotararii, intervine Consiliul de Ministri.
Seminar: Nedelcu, atentie jurisprudenta la examen - referat brasserie du pecheur.
ii. Principiile generale de drept
Se afla pe treapta a doua a ierarhiei izvoarelor in DUE, dupa dreptul primar potrivit jurisprudentei Curtii. Este
vorba despre principii care au fost in prealabil comunitarizate, adica trecute prin filtrul specificitatii DUE. Rolul
lor este de a umble lacunele DUE. Ele pot fi mentionate expres de o prevedere a DUE scris.
Cele 3 functii ale acestul izvor sunt:
Functia de ajutor in vedere interpretarii;
Functia de argument in vederea sustinerii unei cereri de anulare a unei masuri a UE;
Functie de motiv pentru a obtine raspunderea institutiilor UE (plus despagubiri) atunci cand sunt
incalcate principii precum: tratament egal, asteptare legitima, proportionalitate,etc.
Principii care alcatuiesc al doilea izvor al DUE:
i. Drepturile fundamentale - a se vedea Carta, art. 6(3) TUE.

ii. Principii provenite din DIP. Avand in vedere ca UE este o organizatie internationala de integrare a carei
functionare difera in mare masura de cea a organizatiilor interguvernamentale clasice, Curtea foloseste
acest tip de principii numai in masura in care sunt compatibile cu natura juridica si structura
institutionala a UE. Spre exemplu, aplicarea principiului potrivit caruia incalcarea substantiala a unui
tratat multilateral de una dintre parti autorizeaza o parte afectata de incalcare sa suspende propria aplicare
a tratatului. Deci acest principiu nu poate fi folosit in DUE, avand in vedere specificitatea sistemului de
integrare. Este in acelasi timp principiu al DUE cel al teritorialitatii pe care Curtea in functie de context il
aplica fie asa cum este recunoscut principiul in DIP, fie in mod transformat specificului UE (PTOM -
tarile si teritoriile de peste mare).

iii. Principiile generale inspirate din dreptul statelor membre. Prevazut de art. 340 din TFUE in contextul
raspunderii extracontractuale, acest tip de principiu este folosit destul de des in jurisprudenta Curtii.
Exemplu: dreptul la aparare, principiul securitatii juridice, bunei-credinte, egalitatii in fata reglementarii,
retragerii actelor administrative. Cele doua sisteme nationale de drept care au avut cea mai mare influenta
in formarea principiilor de drept sunt cel francez si cel german. Influenta germana: principiul
proportionalitatii, asteptarii legitime,protectiei drepturilor fundamentale. Influenta franceza: actiunea in
anulare, organizarea CIJ dupa modelul Consiliului de Stat. Cu privire la sistemul de drept englez, acesta
nu a avut o influenta majora datorita aderarii tarzii, insa influenta majora a acestui sistem este cu privire
la garantiile procedurale. Niciun sistem de drept nu poate revendica o influenta covarsitoare asupra DUE.
In plus, influenta are loc in ambele sensuri: sistemele nationale de drept,fiind influentate de jurisprudenta
de la Luxembourg,ajungandu-se la jus communae care evolueaza treptat.

iv. Principii proprii DUE: principiul nediscriminarii pentru domeniile reglementate de tratate, echilibrului
institutionala, libertatii de circulatie (marfuri, persoane, capitaluri, forta de munca), solidaritatii intre
state, preferintei comunitare in domeniul politicii agricole,etc.
Principiile DUE - Adriana Balta Principiile generale de drept sunt izvoare nescrise elaborate de jurisprudena Curii de
Justiie a Uniunii Europene. n diverse imprejurri, Curtea de Justiie a Uniunii Europene a precizat c ,dei regula este ca
dreptul comunitar s fie un drept scris, nu este exclus de la legalitatea comunitar o regul de drept nescris.Aceast
afirmaie a fost facut n baza atributiei sale de a crea drept. Astfel, principiile generale de drept reprezint o contribuie
deosebit la formarea dreptului comunitar. ns, nainte de a deveni izvor al dreptului comunitar, principiile sunt
comunitarizate, n sensul c ele sunt analizate pentru a se vedea compatibilitatea lor cu sistemul juridic comunitar.Ca
urmare, ele pot suporta anumite limitri pentru a fi n conformitate cu dreptul uniunii. Cnd se aplica principiile generale
de drept ? Atunci cnd exista o necesitate de a completa Tratatele comunitare, se apeleaz la principiile generale ale
dreptului comunitar, principii care se aplic doar n subsidiar, atunci cnd nu exist norme scrise care s fie aplicate.Din
aceast categorie de principii fac parte principiul prioritii dreptului comunitar, principiul efectului direct, principiul
rspunderii statelor. Care sunt funciile principiilor generale de drept ? n primul rnd, principiile sunt utilizate pentru a
umple lacunele lsate de legislaia primar sau/i de legislaia secundar.Principiile sunt preexistente ,ns judectorul
beneficiaz de o marj de apreciere pentru a le constata i pentru a le consacra. n al doilea rnd, principiile au funcia de
a ajuta n interpretarea textelor. Clasificarea principiilor generale de drept al uniunii europene. Neexistnd o opinie
unanim, principiile generale de drept al uniunii europene pot fi clasificate n funcie de originea lor n mai multe categorii.
Principiile generale ale dreptului uniunii cuprind urmtoarele categorii: 1.drepturile fundamentale ale omului 2.principiile
generale provenite din dreptul internaional public La rndul lor, principiile generale de drept internaional public sunt
clasificate n : a)principii generale de procedur (cel mai important dintre acestea este principiul dreptului la aprare);
b)principiul general al securitii juridice (acesta se concretizeaz n formulri ca: neretroactivitatea actelor administrative,
principiul bunei-credine, respectarea drepturilor dobndite i imuabilitatea situaiilor juridice subiective, principiul
respectrii ncrederii legitime); 3.principiile generale inspirate din sistemele juridice ale statelor membre 4.principiile
generale proprii dreptului uniunii europene Principii generale de drept consacrate de Curtea de Justiie
principiul egalitii persoanelor supuse unei autoriti administrative n faa unei reglementri economice
principiul mbogirii fr just cauz (n relaiile dintre cei administrai i autoritile uniunii sau autoritile
statale)
principiul revocabilitii actelor administrative ilegale
principiul securitii juridice.
principiul proporionalitii .
principiul legitimei aprri
principiul forei majore i principiul dreptului de aprare.
principiul echitii.
Seminar : Ruxandra Pop - Hotararea 8/81 Ursula Becker = jurisprudenta la efectul direct la directiva
Hotararea 9/70 Franz Grad - jurisprudenta la decizie
Curs 9 - continuare Izvoarele DUE
Acordurile internationale ca izvor al DUE
Dupa modificarile introduse de Lisabona, TFUE are urmatoare structura a actiunii externe a U:
Partea a V-a: Actiunea externa a U:
o titlul I: Dispozitii generale,
o titlul II: Politica comerciala comuna,
o titlul III: Cooperarea cu tarile terte si ajutorul umanitar,
o titlul IV: Masurile restrictive,
o titlul V: Acordurile internationale,
o titlul VI: Relatiile U cu organizatiile internationale si cu tarile terte si delegatii ale U,
o titlul VII: Clauza de solidaritate.
Titlul V din TUE se refera la dispozitii generale pentru actiunea externa a U si dispozitii generale privind politica
externa si securitate comuna (PESC). Existenta unei parti speciale consacrate ansamblului actiunii externe a U
(cu exceptia PESC) reprezinta o inovatie adusa de Tratatului de la Lisabona care ilustreaza vointa de consolidare
a coerentei actiunii externe a UE. Fuziunea pilonilor U si a CE, in cadrul unei personalitati juridice unice,
precum si crearea unui Inalt reprezentant pentru afaceri externe si politica de securitate, ar trebui sa asigure o
coerenta sporita atat a politicilor externe, cat si a aspectelor externe ale politicilor interne.
Facand un rezumat al modificarilor facute de Lisabona, avem 3 idei principale:
1. stabilirea unui reprezentant extern unic al UE;
2. progresul realizat in sensul cresterii influentei internationale a UE (mai ales prin obtinerea
personalitatii juridice, putand astfel incheia acorduri internationale in nume propriu);
3. crearea unei politici europene de aparare.
Tratatul de la Lisabona simplifica considerabil procedura negocierii si incheierii acordurilor internationale,
personalitate juridica unica a U permitand eliminarea procedurilor duble care existau inainte de Lisabona in
functie de fiecare pilon in parte. In acelasi timp, are loc o clarificare a competentelor externe ale UE, reluandu-se
in esenta jurisprudenta Curtii (art.3(2) TFUE-cazurile in care UE are competente exclusive); de asemenea, are
loc o consolidare a rolului PE.
In ceea ce priveste modificarile Tratatului de la Lisabona, acesta preia jurisprudenta Curtii in art. 216 TFUE.
Astfel, potrivit acestui art., UE poate incheia acorduri cu una sau mai multe tari terte sau organizatii
internationale: in cazul in care se prevede astfel de tratate sau in cazul in care incheierea unui acord fie este
necesara pentru realizarea, in cadrul politicilor U, unuia dintre obiectivele stabilite prin tratate (principiul
paralelismului), fie este prevazuta printr-un act juridic obligatoriu al UE, fie poate influenta normele comune ori
poate modifica domeniul de aplicare a acestora.
Acordurile incheiate de UE sunt obligatorii pentru institutiile UE si pentru statele membre. Din punctul de
vedere al tipurilor de acorduri pe care UE le poate incheia, le mentionam pe cele mai importante:
Acorduri incheiate de UE/CE + Euratom cu statele terte sau organizatii sau grupuri regionale in numele
statelor membre in domeniile ce tin de competenta exclusiva a UE/ CE + Euratom
Acorduri incheiate impreuna cu statele membre in domeniile aflate in competenta partajate
Acordurile U si numai ale ei in domeniul politicii externe si securitatii comune (PESC)
Acorduri in domeniul fostului pilon III (cooperare politieneasca si judiciara in materie penala)
Potrivit art. 218 (11) TFUE, un stat membru, PE, Consiliul sau Comisia poate obtine avizul Curtii de Justitie cu
privire la compatibilitatea unui acord preconizat cu dispozitiile tratatelor. In cazul unui aviz negativ al Curtii,
acordul respectiv poate intra in vigoare doar dupa modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor. Acest control
preventiv joaca un rol asemanator cu controlul de constitutionalitate din dreptul intern.
In ceea ce priveste procedura incheierii acordurilor, este pastrat, si dupa Lisabona, rolul esential al Consiliului,
pentru ca el este cel care autorizeaza inceperea negocierilor, adopta directivele de negociere (mandatul) si
autorizeaza semnarea acordului.
In ceea ce priveste rolul PE in materia acordurilor, acesta trebuie informat de indata si pe deplin pe parcursul
tuturor etapelor procedurii. Observam o extindere a listei acordurilor supuse aprobarii PE si, in consecinta,
consolidarea considerabila a rolului sau. Astfel, initial, avizul conform al PE era cerut pentru 4 tipuri de acorduri:
1) acorduri de asociere,
2) acorduri care creeaza un cadru institutional specific unor proceduri de cooperare,
3) acorduri cu implicatii bugetare importante,
4) acorduri care implica modificarea unui act care fusese adoptat cu procedura codeciziei.
Art. 49 din TUE adauga la aceste 4 categorii acordurile de aderare. Celelalte acorduri fac doar obiectul avizului
consultativ, cu exceptia acordurilor comerciale cu privire la care PE nu are niciun rol.
Seminar: Valentin Ilinca Acordurile internaionale reprezint o categorie de acte juridice ale Uniunii Europene (UE). Acestea sunt ncheiate de UE, care
acioneaz singur sau mpreun cu statele membre, n funcie de dispoziiile tratatelor fondatoare.Odat cu intrarea n vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea
European (UE) a dobndit personalitate juridic. Astfel, aceasta este un subiect de drept internaional, capabil s negocieze i s ncheie acorduri internaionale n
nume propriu. Aceste acorduri internaionale au efecte juridice n dreptul intern al UE i al statelor membre. De asemenea, tratatele fondatoare ale UE definesc
procedurile prin care UE poate ncheia acorduri internaionale. Acordurile internaionale sunt rezultatul unui acord de voin ntre UE, pe de o parte, i o ar sau o
organizaie ter, pe de alt parte. Aceste acorduri creeaz drepturi i obligaii pentru instituiile europene i statele membre. Acordurile devin integrate n ordinea
juridic european la data intrrii lor n vigoare sau la data prevzut n acestea. Din punct de vedere juridic, acordurile internaionale sunt acorduri aparinnd legislaiei
secundare, astfel c trebuie s fie conforme cu tratatele fondatoare ale UE. Totui, acestea au o valoare juridic superioar n raport cu actele legislaiei secundare
denumite unilaterale, i anume adoptate n mod unilateral de instituiile europene (regulamente, directive, decizii etc.). Procedura de adoptare a acordurilor
internaionale Procedura de adoptare a acordurilor internaionale se desfoar n mai multe etape: Consiliul adopt recomandrile care definesc mandatul de negociere
al Comisiei. n continuare, Comisia negociaz acordul, apoi l semneaz mpreun cu Consiliul. Parlamentul este n permanen consultat i trebuie s dea aprobri n
anumite cazuri. n final, Consiliul ncheie acordul. Eventual, Curtea de Justiie poate interveni pentru a controla valabilitatea acestuia. Procedura de adoptare
a acordurilor internaionale ncheiate ntre Uniunea European (UE), pe de o parte, i o ar sau o organizaie ter, pe de alt parte, este definit n articolul 218 din
Tratatul privind funcionarea UE. Aceasta se desfoar n mai multe etape. Iniiativa Iniiativa i revine Comisiei, n virtutea puterii sale generale de reprezentare a UE.
Comisia prezint recomandri ctre Consiliu, n scopul de a iniia negocieri. Conform procedurilor comitetelor, recomandrile sunt elaborate de serviciile competente ale
Comisiei, prin consultare cu experii naionali. n plus, n cazul n care acordul vizeaz n mod exclusiv politica extern i de securitate comun, recomandrile sunt
elaborate de naltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe i politica de securitate naltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe i politica de securitate.
Negocierea Comisia conduce negocierile, ns acioneaz pe baza mandatului Consiliului. Astfel, Consiliul adopt o decizie prin care autorizeaz deschiderea
negocierilor. De asemenea, acesta poate s adreseze Comisiei directivele pentru a stabili cadrul n care trebuie s se desfoare negocierile. Comisia conduce apoi
negocierile, n cooperare cu statele membre. Implicarea acestora n proces depinde de domeniul la care se refer acordul: n cazul n care acordul se refer la un domeniu
n care UE are competen exclusiv, Comisia negociaz singur acordul, ns experii naionali se implic ndeaproape n lucrrile Comisiei, n cadrul unor comitete
speciale i n conformitate cu regulile stabilite prin procedura comitetelor; n cazul n care acordul se refer la un domeniu de competen partajat, negocierea este
realizat de Comisie mpreun cu experii naionali. Aprobarea sau consultarea Parlamentului European Tratatul de la Lisabona a consolidat semnificativ rolul
Parlamentului European n procedura de adoptare a acordurilor internaionale. Astfel, este necesar aprobarea din partea Parlamentului pentru: toate acordurile referitoare
la domenii crora li se aplic procedura legislativ ordinar sau o procedur legislativ special n care este necesar aprobarea din partea Parlamentului European;
acordurile de asociere ntre UE i rile tere; acordurile de creare a unui cadru instituional specific prin organizarea unor proceduri de cooperare (de exemplu, dac
acordul n cauz creeaz un comitet mixt care are putere de decizie); acordurile care au implicaii bugetare notabile pentru UE; acordul privind aderarea UE la Convenia
european pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale; acordurile privind aderarea unui stat la UE. Pentru toate celelalte acorduri, nu este obligatorie
aprobarea din partea Parlamentului, ns acesta trebuie consultat pe parcursul procedurii. ncheierea Aceast procedur se desfoar n trei etape: Comisia i depune
semntura pe textul acordului, sub rezerva unei decizii ulterioare a Consiliului. Ea prezint Consiliului dou propuneri de acte, una privind semnarea acordului i alta
privind ncheierea acestuia.Consiliul adopt o decizie (uneori un regulament) cu privire la semnarea acordului. n plus, aplicarea provizorie, menit s asigure aplicarea
rapid a acordului, poate rezulta: fie dintr-o dispoziie a deciziei privind semnarea; fie dintr-un acord interimar semnat n paralel.Consiliul adopt o decizie privind
ncheierea propriu-zis a acordului, care echivaleaz cu ratificarea acordului. n ceea ce privete acordurile mixte, adoptarea este nsoit de o procedur de ratificare a
acordului n cadrul fiecrui stat membru, conform normelor constituionale respective.n principiu, Consiliul adopt decizia privind ncheierea acordului, cu majoritate
calificat de voturi. Cu toate acestea, Consiliul trebuie s ia hotrri cu unanimitate de voturi pentru: acordurile de asociere ntre UE i rile tere; acordurile referitoare
la domenii care sunt supuse votului n unanimitate. Mai mult, articolul 207 din Tratatul privind funcionarea UE adaug alte dou cazuri concrete n care Consiliul poate
lua hotrri n unanimitate: acordurile n domeniul comerului cu servicii culturale i audiovizuale;acordurile n domeniul comerului cu servicii sociale, de educaie i
sntate. Consultarea Curii de Justiie Curtea poate fi sesizat de Consiliu, de Comisie, de Parlamentul European sau de un stat membru, pentru a verifica valabilitatea
acordului. Controlul vizeaz valabilitatea formal (respectarea procedurii de adoptare) i de fond (respectarea conformitii acordului cu dreptul primar european). n
cazul n care avizul este negativ, este necesar revizuirea acordului pentru ca acesta s poat intra n vigoare. Competena n adoptarea acordurilor internaionale
Competene externe ale UE Competenele externe ale UE sunt definite de articolul 216 din Tratatul privind funcionarea Uniunii Europene. Astfel, UE poate ncheia
acorduri internaionale: n cazurile prevzute de tratatele fondatoare; dac un act juridic obligatoriu al Uniunii prevede astfel; dac ncheierea unui acord este necesar
pentru realizarea unuia dintre obiectivele UE, chiar i n absena unei legislaii europene interne; dac ncheierea unui acord este susceptibil s influeneze normele
comune de drept intern adoptate de UE. Astfel, dac UE adopt norme comune pentru punerea n aplicare a unei politici, statele membre nu mai au dreptul de a-i asuma
obligaii contractuale cu rile tere, care ar putea afecta aceste norme. Competen exclusiv i competen partajat Repartizarea competenelor ntre UE i statele
membre se reflect, de asemenea, pe plan internaional. Astfel, la negocierea i ncheierea unui acord internaional, UE dispune fie de o competen exclusiv, fie de o
competen partajat cu statele membre. n situaiile n care are competen exclusiv, UE este singura care poate negocia i ncheia un acord. Astfel, articolul 3 din
Tratatul privind funcionarea UE precizeaz domeniile n care UE dispune de o competen exclusiv pentru ncheierea de acorduri internaionale. n situaiile n care UE
are o competen partajat cu statele membre, acordul trebuie ncheiat att de UE, ct i de statele membre. Este vorba, n acest caz, de un acord mixt, pentru care statele
membre trebuie s i dea consimmntul. Domeniile de competen partajat sunt menionate la articolul 4 din Tratatul privind funcionarea UE. 8. Efectul direct al
acordurilor internaionale Fa de acordurile internaionale la care Comunitatea este parte, jurisprudena Curtii de Justitie este identic cu jurisprudena care se
regsete n statele moniste ntruct ea admite c particularii pot invoca dispoziiile acordurilor internaionale cu condiia s se poat deduce din dispoziia invocat ca nu
se limiteaz la crearea unor obligaii internationale i c este susceptibil de a conferi drepturi persoanelor fizice. Principiul este deja coninut - prin raionament a
contrario - n deciziile care au negat caracterul invocabil dispoziiilor G.A.T.T.( Acordul General pentru Tarife i Comer) deoarece ele permit ca obligaiile coninute s
fie modificate ulterior de state, prin negocieri, aadar dispoziiile au un grad prea mare de flexibilitate. Invocabilitatea a fost expres admis pentru dispoziiile acordului
de asociere n deciziile Bresciani i Pabst. n toate aceste cazuri, Curtea a relevat caracterul precis i necondiional al obligaiilor impuse prin acord, aratnd c "nici
natura, nici economia acordului nu ar putea s constituie un obstacol pentru ca un operator economic s invoce o stipulaie a acestuia". Aceast jurispruden a fost
sintetizata prin formula utilizata n decizia Demirel "o dispoziie a unui acord ncheiat de Comunitate cu ri tere trebuie s fie considerat ca fiind de aplicaie direct
atunci cnd avnd n vedere termenii si precum i obiectul i natura acordului, ea conine o obligaie clar i precis, care nu este subordonat n executarea sa sau n
efectele sale, interveniei unui act ulterior". Prin extinderea acestui raionament, Curtea a admis un efect direct, n aceleai condiii, pentru deciziile Consiliului de
asociere. Pentru a recunoate un efect direct dispoziiilor acordurilor ncheiate de Comunitate, Curtea nu ia n considerare tipul de act pe care Consiliul l-a utilizat pentru
a ncheia acordul (cnd decizie, cnd regulament). Ea se fundamenteaza deci, implicit pe monism.Teoria efectului direct a acordurilor internaionale ncheiate de
Comunitate, se aplic atunci cnd acordul este invocat n faa unui tribunal al unui stat membru i n scopul de a ndeprta o dispoziie a dreptului statului respectiv.
Jurisprudenta pentru acorduri C124/95 Centro-Com vs. HM Treasury i Bank of England: 1992 Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o
rezoluie prin care s-au stabilit sanciunile mpotriva Rep. Iugoslavia (Serbia i Muntenegru). Prin aceast rezoluie, toate statele membre trebuiau s mpiedice vnzarea
sau furnizarea de ctre cetenii lor sau de pe teritoriul lor a orice tip de produse de baz, sau orice mrfuri ctre persoane fizice sau juridice de pe teritoriul Iugoslaviei.
Toate statele trebuiau s i mpiedice cetenii sau persoanele aflate pe teritoriul lor s transfere fonduri sau resurse financiare persoanelor de pe teritoriul Iugoslaviei.
Nu sunt incluse n aceast interdicie: bunurile de uz strict medical i produsele alimentare. Excepiile trebuiau ratificate de Comitetul de sanciuni.Centro-Com, societate
italian obine aprobarea Comitetului de sanciuni al ONU i autorizaia din partea autoritilor italiene i export produse farmaceutice ctre Muntenegru. n aceste
condiii, o banc din Londra a refuzat s-i transfere societii Centro-Com, prin prevalarea dintr-un cont iugoslav a sumelor necesare pt. plata unor produse medicale
exportate din Italia ctre Muntenegru.Suspectnd anumite abuzuri privind regimul de autorizri i descrieri eronate ale mrfurilor, Treasury decide s nu mai permit
plata exporturilor de mrfuri medicale prin conturi din Regatul Unit dect dac exporturile fuseser efectuate de pe teritoriul Regatului Unit (aa puteau controla n mod
eficient exporturile ctre Serbia & Muntenegru). Msurile naionale care se dovedesc contrare politicii comerciale comune sunt justificate avnd n vedere c statul
membru n cauz inteniona ca prin aceste msuri s se conformeze obligaiei sale ce rezult dintr-o convenie ncheiat cu state tere nainte de intrarea n vigoare a
Tratatului CEE i nainte de aderarea acelui stat membru? Curtea a rspuns c dispoziiile tratatului nu aduc atingere drepturilor i obligaiilor care rezult din conveniile
ncheiate nainte de intrarea n vigoare a tratatului ntre state membre i state tere. Aplicarea tratatului nu afecteaz angajamentul statului membru n cauz de a respecta
drepturile rilor tere care rezult dintr-o convenie anteruiar i de a-i indeplini obligaiile. Pentru a se putea anula efectul unei norme comunitare printr-o convenie
internaional anterioar, este necesar s se examineze dac aceasta impune statului membru n cauz obligaii a cror executare s poat fi nc solicitat de ctre rile
tere parte la convenie.Atunci cnd o convenie internaional i permite unui stat membru s ia o aumit msur care poate fi contrar dreptului comunitar, dar nu l
oblig s procedeze astfel, statul membru trebuie s se abin de la adoptarea unei astfel de msuri.
Dreptul complementar
Dreptul complementar se mai numeste si soft law, fiind format din asa-numitele acte atipice sau nenumite, care
sunt rodul practicilor institutiilor U. Ele nu sunt prevazute/definite in tratate, insa, cel putin pana la Lisabona, au
fost atat de des folosite in practica, incat unii autori le considera o metoda complementara sau chiar alternativa la
actele juridice prevazute de tratate.
Dupa modificarile aduse de Lisabona, TFUE prevede in art. 296 (2) ca in cazul in care examineaza un proiect de
act legislativ, PE si Consiliul se abtin de la adoptarea de acte care nu fost prevazute de procedura legislativa
aplicabila domeniului respectiv. Deci, Tratatul de la Lisabona interzice expres adoptarea de acte care nu se
regasesc in tratate.
Linda Senden: Dreptul complementar este alcatuit de reguli de conduita prevazute in instrumente carora nu li se
atribuie forta juridica obligatorie ca atare,dar care pot totusi avea efecte juridice (indirecte) si care au ca scop
producerea sau care pot produce efecte practice. Definitia exprima clar ca, in cazul actelor de soft law, exista o
tensiune intre intentie si rezultat. Aceste acte au drept scop producerea cel putin a unui efect practic. Uneori insa,
(de exemplu in cazul respectarii pur voluntare a acelui act prin transpunere in dreptul intern) actul respectiv
produce si efecte juridice.
In doctrina franceza se face diferenta intre actele atipice si cele nenumite.Actele atipice sunt cele care imprumuta
in actele existente in tratate numele, dar fara sa pastreze caracteristicilor respectivelor acte. Actele nenumite sunt
cele care nu intra in nicio categorie prevazuta de tratate (exemplu: rezolutiile Consiliului sau Comisiei care,desi nu
au valoare juridica, ci doar politica, ele prezinta importanta deoarece in cele mai multe cazuri se transforma in acte normative;
programe de actiune; orientari; coduri de conduita; deliberari; comunicari; carti albe si carti verzi ale Comisiei;
declaratii comune; acorduri institutionale;etc.).
Din punctul de vedere al Curtii fata de aceste acte, potrivit jurisprudentei sale, se accepta in anumite conditii ca
actele respective sa produca efecte juridice si, deci, sa poata fi supuse controlului jurisdictional.
Seminar: Izvoarele complentare sunt norme juridice care eman de la instituiile comunitare, dar care au o fora juridic inferioara. Ele sunt
o serie de acte derivate denunite i atipice care pot fi clasificate astfel:
actele interne ale institutiilor comunitare (statute, regulamente financiare; acte pregatitoare in cadrul etapelor procesului decizional; acte care
modifica dispozitii institutionale) Aceste acte privesc activitatea intern a insitituiilor comunitare. La rndul lor, acestea pot fi mpartite n
trei categorii:
1. statute, regulamente interne, regulamente financiare etc;
2. acte pregtitoare n cadrul etapelor procesului decizional;
3. acte care modific dispoziiile instituionale ale Tratatelor.
Tratatele prevd dreptul instituiilor comunitare de a elabora regulamentele de funcionare i organizare, statute, regulamente interne, regulamente
financiare etc. Dintre acestea amintim: Regulamentul Parlamentului European, Regulamentele interioare ale Comisiei i Consiliului, Regulamentele
de procedura ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene i a Tribunalului de Prima Instanta. Actele pregatitoare n cadrul etapelor procesului decizional
sunt propunerile Comisiei, programele generale pe care trebuie s le adopte instituiile, deliberarea Consiliului cu privire la negocierea i ncheierea
unui acord internaional, recomandarea pe care Comisia o adreseaz Consiliului cu privire la ncheierea unui acord internaional.Actele care modific
dispoziiile instituionale ale Tratatelor produc, n cea mai mare parte, efecte juridice doar n cadrul relaiilor inter-instituionale. Ele au ca scop
ajustarea unor competene, definirea unor noiuni, spre exemplu, procedura bugetara. Pot aprea nsa i situaii n care efectele juridice se extind n
afara relaiilor inter-instituionale. Astfel, Statutul funcionarilor comunitari are forma unui regulament al Consiliului, iar actele adoptate de instituii n
baza Statutului pot determina efecte juridice n afara administraiei comunitare. De asemenea, Regulamentul de procedur al Curii de Justiie a
Uniunii Europene determin, evident, i efecte externe
actele sui generis (acte cu caracter general si rezolutii, declaratiile reprezentantilor, comunicari din partea comisiei: carti albe si verzi) .
Aceste acte au valoare declarativ i nu sunt, de regul, obligatorii. Se mpart n dou categorii:
1. Hotrri cu caracter general
2. Rezoluii, concluzii, programe de aciune, declaraii adoptate de Consiliu, comunicri ale Comisiei, declaraii comune.
Hotrrile cu caracter general sau deciziile, cum mai sunt numite, nu se confund cu deciziile ca acte derivate. n limba german este folosit cuvntul
beschluss tocmai pentru a evita confuzia i pentru a le diferentia. Cele dinti sunt acte generale care nu au destinatari desemnai. Exemple de
hotrri cu caracter general: hotrrile prevzute de Tratate care le stabillesc i efectele juridice; decizii de ordine intern (crearea de comitete);
hotrri prin care Consiliul stabilete lista produselor considerate materii de rzboi sau prin care aprob acorduri internaionale. Aceste hotrri pot fi
suspuse controlului Curii de Justie dac produc efecte juridice, cu unele excepii prevzute de Tratate, pentru c sunt asimilate dreptului primar, la
adoptarea lor participnd i parlamentele naionale.Rezoluiile i concluziile sunt adoptate frecvent de ctre Consiliu (vezi anexa 3). Rezoluiile
acestuia sunt alctuite dintr-un program de aciune viitoare ntr-un domeniu determinat. n acest caz, rezoluia respectiv nu poate avea efect juridic,
dar poate invita Comisia s prezinte propuneri sau s acioneze ntr-un anumit sens. Dac o rezoluie are ca obiect un domeniu care nu intr n
intregime n competena comunitar, actul ia forma unei rezoluii a Consiliului i a reprezentanilor guvernelor statelor membre.Caracterul mixt al
rezoluei este important, fiindc, n trecut, Curtea de Justiie a Comunitilor Europene a folosit existena rezoluiilor Consiliului ntr-un domeniu
determinat pentru a stabili unele concluzii cu privire la competenele Comunitii. Potrivit Consiliului, existena unei rezoluii mixte dovedete c
domeniul respectiv nu este n ntregime acoperit de competena comunitar. ntr-o situaie special, judecatorul comunitar a considerat c o rezoluie a
Consiliului poate sa produc efecte juridice constrngtoare. Este vorba despre msuri temporare privind pescuitul n Marea Nordului, msuri luate de
statele membre n absena unei politici comune n privina pescuitului. Este posibil i ca o rezoluie s reprezinte fundamentul ncrederii legitime a
particularilor, mai ales dac stabilete linii de conduit pentru viitor.n cursul sesiunilor Consiliului, dup derularea anumitor dezbateri, sunt adoptate
concluziile. Acestea pot conine att declaraii cu caracter pur politic, dar i declaraii n sensul de hotrri cu caracter general, aa cum am menionat
mai sus. Atfel, pentru a determina fora lor juridic, trebuie facut o analiz atent a coninutului lor. De asemenea, nu trebuie s se confunde
concluziile Consilului cu acelea ale preediniei acestuia. Pe de o parte, Consiliul este cel care adopt concluziile, iar pe de alt parte, concluziile sunt
rezultatul voinei preediniei, fiind vorba despre un rezumat a ceea ce acesta dorete s rein din dezbatere. Mai mult dect att, concluziile
preediniei nu produc niciun efect juridic, pentru c nu angajeaz Consiliul.n procesul verbal al Consilului sunt nscrise, cu ocazia adoptarii actelor
legislative, declaraiile Consiliului, ale Comisiei sau ale statelor membre, nsa far ca aceste declaraii s aib vreun efect asupra actulului legislativ.
Ele pot fi folosite ca instrument de interpretare doar dac acest lucru este prevazut de textul actului.Comunicrile din partea Comisiei fi foarte
diverse.Poate fi vorba despre Cri albe sau Cri verzi cu care Comisia solicit opinia instituiilor sau a particularilor nainte de prezentarea unei
propuneri legislative, raportate de natura diferit, dar i documentele n care Comisia precizeaz care va fi conduita sa n viitor sau care ar trebui s fie
comportamentul statelor membre sau ale particularilor. Aceste comunicri nu au efecte juridice, nsa pot da natere unei ncrederi legitime pentru
destinatari dac descrierea conduitei este precis. Exemple de comunicari ale Comisiei catre Consiliu: cea din februarie 1975 cu privire la noile
principii de coordonare pentru ajutoarele nationale cu destinatie religionala; comunicarea avnd ca obiect competivitatea industrial i mediul, din anul
1992, Cartea Alb cu privire la Piaa intern, din anul 1995, Cartea Verde cu privire la impactul transporturilor asupra mediului. De asemenea,
importante sunt i comunicrile Comisiei n materie de concurena.Mai multe instituii pot avea declaraii comune care s conin angajamente
reciproce sau acorduri inter-instutuionale. Ca exemple ale declaraiilor comune avem: Codul de conuit din 13 decembrie 1993 privind accesul public
la Documentele Consiliului i ale Comisiei; Declaraia comun a Adunarii, Consiliului i Comisiei cu privire la respectarea drepturilor fundamentale;
Declaraia inter-instituional din 25 octombrie 1993 cu privire la democraie, transparen i subsidiaritate.
declaratii ale reprezentantilor statelor membre in Consiliu in domeniile neacoperite de tratate
Reprezentanii guvernelor statelor membre se reunesc n cadrul Consiliului, n conferina diplomatic i adopt anumite msuri n domenii, precum
acele domenii rezervate chiar de ctre Tratat statelor, probleme care nu sunt guvernate de tratate i probleme care nu sunt guvernate, dect parial, prin
tratat, cazul tipic fiind acela al acordurilor interne care invervin cu ocazia ncheierii acordurilor externe mixte.Aceste decizii i acorduri sunt adoptate
ca acte insituionale, la Propunerea Comisiei i, dup consultarea Parmalentului, sunt hotrte cu ocazia unei sesiuni a Consilului i n prezena
Comisiei. Se public n Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Faptul c sunt adoptate cu unaninitate i nu majoritate, c sunt semnatate de toi minitrii
i nu doar de ctre Preedinte demonstreaz c ele nu sunt acte instituionale. Natura lor juridic este dat de faptul c sunt acte convenionale
interstatale.
conventiile comunitare
Conveniile comunitare sunt menionate chiar de catre Tratate, rolul acestora fiind de a le completa. Ele nu trebuie confundate cu acordurile externe.
Ca o comparaie ntre conveniile comunitare i cele specifice dreptului internaional, avem pe de o parte asemanarea c ambele recurg la procedee
clasice de angajament, iar ca deosebiri sunt cele prinvind elaborarea lor, cci iniiativa este luat de Comisie i Consilu de comun acord, experii
guvernamentali sunt cei care conduc negocierea. n plus, Consiliul i Comisia, dup ce le este transmis proiectul elaborat de ctre experi, printr-un
aviz formal i indic public opinia i, la limit, obieciile pe care le au.
Dreptul complementar este intr-un raport de compatibilitate, si nu de subordonare fata de izvoarele derivate, fiindca nu isi are izvoarele in tratatele
institutive. Intre dreptul complementar si dreptul derivate putem avea urmatoarele raporturi: pe de o parte, Dreptul Uniunii nu poate interveni in
domeniile de competenta exclusiva a UE si daca nu au fost abilitata, ingerinta statelor membre reprezinta o incalcare a tratatului, iar pe de alta parte,
dreptul privat are prioritate asupra dreptului cand este vorba despre domeniile competentei concurente a Uniunii si a statelor membre, iar cand este
vorba despre competenta nationala exclusive, actele institutiilor UE pot intervene doar pe fondul si pentru executarea actului de drept complementar.
Acordurile interinstitutionale reglementate in art. 295 TFUE - PE, Consiliul si Comisia se consulta reciproc si
organizeaza de comun acord, conditiile cooperarii lor. In acest scop, acestea pot, cu respectarea tratatelor, sa
incheie acorduri interinstitutionale care pot avea un caracter obligatoriu. - reprezinta drept complementar.
Curs 10 - Dreptul derivat
Este format din actele adoptate de institutiile U. Se numeste derivat sau secundar, fiindca isi are baza in
tratate.
Tratatul de la Lisabona a incercat sa indeplineasca misiunea stabilita prin Declaratia de Laecken din 2001 si
anume: simplificarea instrumentelor U si crearea premiselor pentru progrese in sensul democratiei, transparentei
si eficientei. Din punctul de vedere al simplicarii instrumentelor dreptului derivat, la Lisabona au fost aduse
urmatoarele modificari importante:
Abrogarea actelor folosite pentru fostii piloni II si III;
Operarea distinctiei intre actele legislative si cele nelegislative.
Astfel, relatia ierarhica a dreptului derivat in raport cu tratatele a devenit mult mai clara,actele adoptate de
institutii/dreptul derivat fiind in mod expres supuse tratatelor prin art. 13 TUE. Ierarhia normelor DUE este
vegheata si de Curte potrivit art. 19 TUE, acest control fiind detaliat in art. 263 TFUE si urmatoarele. Art. care
prevede clasificarea actelor adoptate de institutiile U este 288 TFUE. Art. 289 TFUE prevede procedura de
adoptare a actelor. Acesta precizeaza ca pentru exercitarea competentelor U, institutiile adopta:
Regulamente
Directive
Decizii acte obligatorii
Recomandari
Avize acte recomandative
Regulamentul are aplicabilitate generala; este obligatoriu in toate elementele sale si se aplica direct in fiecare
stat membru.
Regulamentul este caracterizat prin aplicabilitate generala, el asemanandu-se cu legea din dreptul intern
in sensul ca se adreseaza unei categorii abstracte de destinatari, destinarii fiind intotdeauna toate statele
membre (si resortisantii).
O a doua caracteristica este data de obligativitatea regulamentului, adica atat cu privire la scop de atins,
cat si cu privire formele, mijloacele folosite in acest sens. Asadar,regulamentul este un act complet din
punct de vedere normativ si este interzisa aplicarea sa incompleta sau selectiva.
Directa aplicabilitate presupune ca nu este necesara adoptarea unor masuri legislative nationale de
aplicare a lui. Consecinta este efectul direct (posibilitatea resortisantilor de a invoca dispozitiile dintr-un
regulament - clare, precise si neconditionate + regulamentul creeaza direct in patrimoniul resortisantilor
drepturi si obligatii)
Se publica in Jurnalul Oficial si intra in vigoare la a 20 zi sau la o data prevazuta in interiorul actului.
Decizia se aseamana in totalitate cu regulamentul cu singura diferenta: este prin excelenta un act individual.
Astfel, se adreseaza fie tuturor statelor membre dar anumitor tipuri de resortisanti din cadrul lor, fie anumitor
state membre. In orice caz, decizia are caracter individual, dorind sa rezolve aspecte care nu sunt comune pentru
toti posibilii destinatari din UE. Decizia este obligatorie in toate elementele sale. In cazul in care se indica
destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru acestia. Ca si regulamentul, decizia contine si are, deci, ca
obligatorie atat scopul, cat si mijloacele de atingere a lui, avand, ca si regulamentul, desi nu este precizat expres,
aplicabilitatea directa in dreptul intern, iar dispozitiile sale efect direct in conditiile precizate de jurisprudenta. Se
publica in Jurnalul Oficial si intra in vigoare in a 20 a zi/data prevazuta in interiorul actului sau prin notificare,
depinzand de caracterul deciziei: general sau individual.
Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar (transpunere in termen) cu privire la rezultatul
care trebuie atins, lasand autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste forma si mijloacele.
Curs 12 - continuare Dreptul derivat
Directiva, spre deosebire de regulament, nu are aplicabilitate generala decat in cazuri exceptionale, si atunci
precizeaza expres acest lucru. Directiva are anumiti destinatari desemnati(numai statele membre, nu si
resortisantii), in plus, fiind incompleta din punct de vedere juridic, in sensul ca ea cuprinde un singur element
(care este si obligatoriu), si anume scopul pe care statele membre trebuie sa-l atinga, formele de atingere a
obiectivului sunt lasate la latitudinea acestora.
S-a constatat practica institutiilor U in sensul elaborarii unor directive din ce in ce mai elaborate, astfel incat
marja de manevra a statelor este mult diminuata. Aceasta practica a fost criticata in fata Curtii de la Luxemburg,
spunandu-se ca, in acest mod, directiva se transforma practic intr-un regulament. Curtea a raspuns prin
precizarea ca nu este nimic rau in a adopta directive clare si precise, adica foarte detaliate; acest lucru nu
reprezinta un pericol, deoarece directiva, spre deosebire de regulament, va avea intotdeauna nevoie de masuri
nationale de transpunere. Statele membre sunt obligate in procesul de transpunere sa aleaga masuri legislative
corespunzatoare care sa fie capabile sa faca directiva sa functioneze efectiv (forta juridica si publicitate).
Directiva, neavand decat scopul exprimat in continutul sau, nu are aplicabilitate directa. Acest lucru ar trebui sa
conduca la concluzia ca directiva nu ar trebui sa aiba nici efect direct. Totusi, jurisprudenta Curtii (Francovich
6/90) a consacrat efectul direct al directivei in anumite conditii:
Daca in termenul precizat de directiva, statul membru nu adopta masuri de transpunere sau daca
masurile sunt inadecvate,
Un resortisant sa fie prejudiciat de unul dintre cele doua comportamente ale statului. (deci sa existe
legatura de cauzalitate intre prejudiciu si comportamentul statului),
in aceste conditii, resortisantul se poate prevala de incalcarea statului, directiva beneficiind de
efect direct vertical, ascendent.
Art. 290 si 291 TFUE prevad o ierarhie:


Acte legislative (regulamente, directive, decizii) au baza legala in TUE si TFUE,adica se adopta printr-o
procedura legislativa ordinara (Parlament si Consiliul la propunerea Comisiei).
Aceste acte pot prevedea adoptarea de acte nelegislative care au caracter tehnic numite acte delegate, care au
rolul de a completa sau modifica elemente neesentiale ale actelor legislative, avand deci baza legala in actul
legislativ. In titlul actului trebuie sa apara cuvantul delegat (regulament,decizie,directiva delegate).
Actele legislative si cele delegate sunt acte de baza pentru ca pot fi puse in aplicare prin acte de punere in
aplicare la nivel national (transpunerea directive sau implementarea deciziilor si directivelor) sau la nivelul U
(regulamente, directive, decizii de punere in aplicare). Aceste acte se mai numesc si acte de executie.
Spre deosebire de actele delegate (controlate de institutiile U), monitorizarea actelor de punere in aplicare se face
de catre statele membre.
Regulamentele, directive, deciziile prevazute de 288 TFUE pot avea naturi diferite: legislative, delegate
(nelegislative) sau de punere in aplicare. Natura actului nu este determinata de continutul sau, ci de procedura de
adoptare. Procedura legislativa da nastere la acte legislative (289,293, 294 TFUE).
Tratatul de la Lisabona prevede pentru prima oara distinctia intre delegarea legislativa si delegarea executiva.
Astfel, Tratatul de reforma/la Lisabona a aliniat dreptul primar al U la practica mai multor sisteme de drept
nationale care recunosc trei tipuri de situatii juridice:
Cazurile in care legiuitorul actioneaza in propriul sau domeniu de competenta (legile),
Cazurile in care executivul actioneaza in propriul sau domeniu de competenta (HG),
Cazurile in care executivul actioneaza in domeniul de compententa al legiuitorului fie in temeiul unei
delegari exprese de competenta, fie din propria initiativa.
Acte legislative Acte delegate Acte de executie
Tratatul de la Lisabona recunoaste pentru prima oara ca nu se justifica punerea pe acelasi plan a modificarii de
catre executiv a cadrului juridic existent si simpla punere in aplicare de catre acelasi executiv a actelor normative
europene.
Anumiti autori considera actele delegate acte cvasi-legislative. Actul legislativ care prevede delegarea poate fi
sau nu adoptat in comun (Parlament si Consiliu),deoarece 290 TFUE nu face nicio distinctie intre procedura
legislativa ordinara si procedurile legislative speciale. De asemenea, delegarea este facultativa. Spre deosebire de
actele de punere in aplicare care pot avea aplicabilitate generala sau individuala, Tratatul prevede ca actele
delegate au intotdeauna un domeniu general de aplicare.
In ceea ce priveste scopul actului delegat (modificare sau completare a unor elemente neesentiale ale actului
legislativ), daca actiunea de modificare poate fi usor de modificat, va fi insa in anumite cazuri dificil de apreciat
actiunea de completare, de adaugare de norme noi, dar neesentiale. In acest context, s-a exprimat ingrijorarea in
sensul ca, prin competenta recunoscuta Comisiei de a completa acte legislative, s-a intentionat de fapt
accelerarea adoptarii anumitor prevederi si evitarea folosirii procedurii legislative ordinare, completandu-se actul
legislativ cu norme care ar fi trebui adoptate de la inceput de colegiuitor. Apreciem, insa, ca acest pericol va fi
totusi limitat de obligatia prevazuta de tratat (296 TFUE) in sensul motivarii actelor adoptate de institutii. Astfel,
Comisia va fi obligata sa justifice si sa explice completarea respectiva, inclusiv caracterul neesential al normelor
noi introduse.
Prin Tratatul de la Lisabona, s-a desfiintat competenta generala a Consiliului de a delega competente de
executare Comisiei. Institutia Consiliului mai poate avea competente de executare, insa doar in domeniul
politicii externe sau in cazuri bine justificate.
Subiecte pentru examen
1. Aparitia constructiei comunitare (istoric si planul Schumann - curs)
2. Extinderea CE/UE (curs)
3. Crize si esecuri (curs + pag.20-28)
4. Structura institutionala (prezentare generala) si delimitari conceptuale (curs + 79-80)
5. Principiile activitatii institutionale (80 - 82)
6. DUE: delimitari conceptuale si ierarhia izvoarelor (inclusiv dreptul derivat) (curs)
7. Dreptul primar
8. Carta (aderarea U la CEDO)
9. Principiile generale de drept
10. Acordurile internationale
11. Dreptul complementar
12. Dreptul derivat
13. Aplicabilitatile (amintim jurisprudenta)
14. Institutiile (82-124: PE(alegerea membrilor, statutul lor), Consiliul European, Consiliul, Comisia, CJUE - componenta si
atributii, fara istoric; 125-131: Curtea de Conturi, BCE, BEI, cele doua comitete + (sinteza 105-114))
Institutie + izvor + istoric = 1h
Jurisprudenta: Costa enel - apli directa Van gend/simmenthal efect direct decizie franz grad acorduri - centrocom international fruit
company