Sunteți pe pagina 1din 36

15.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU PNEUMONIE BACTERIANA ACUTA


Pneumonia bacteriana acuta este un proces inflamator de natura
infectioasa, la nivelul parenchimului pulmonar. Germenii frecvent
incriminati sunt: pneumococul, stafilococul,streptococul.
CIRCUMSTANTE DE APARITIE:
Cont ami nar e hematogena cu punct de pl ecare i nf ecti i i n
or gani sm ( O. R. L. , tegumentare)
Complicatii in cursul unei boli (septicemia)
Secundare unor manevre chirurgicale (traheostomia)
Infectii nozocomiale
Factori favorizanti: varsta copii si varstnicii sunt mai receptivi; frigul,
umezeala,efortul fizic intens, factorii poluanti; afectiuni care scad
rezistenta la infectii diabet zaharat, alcoolism, I.R.A., insuficienta hepatica,
SI DA MANIFESTARI DE DEPENDENTA:
a). Pneumonia pneumococica
Debut brusc
Frison
Febra (in platou)
Polipnee
Junghi toracic
Tuse, la inceput uscata, apoi cu expectoratie (galben-ruginie, vascoasa)
Tahicardie
Frecvent herpes labial b). Pneumonia streptococica
Debut insidios
Frisoane
Febra
Dispnee cu cianoza
Stare generala alteratac). Pneumonia stafilococica
Debut insidios
Frisoane
Febra (remitenta)
Stare generala alterata
Dispnee cu cianoza
EXAMINARI PARACLINICE:
A.S.L.O. crescuta (pneumonia streptococica
Radiografie toracica
Leucocitoza cu neutrofilie si V.S.H. crescuta (pneumonia pneumococica)
Examen sputa: pneumococi, streptococci
PROBLEMELE PACIENTULUI:
Alterarea respiratiei
Obstructia cailor respiratorii
Potential de deshidratare
Discomfort
Potential de complicatii
OBIECTIVE:
Combaterea infectiei
Eliberarea cailor respiratorii
Imbunatatirea respiratiei
Prevenirea complicatiilor
INTERVENTII:
In perioadele febrile asigurarea repausului la pat, pozitie sezand
Aerisirea incaperii
Administrare de O2
Umidificarea aerului
Al i me nt a t i e l i c hi da s i s e mi l i c hi da i n pe r i o a de l e f e br i l e ,
c u a po r t c a l o r i c corespunzator necesitatilor; treptat se trece la o
alimentatie normala
Asigurarea unei cantitati suplimentare de licgide avand in vedere
pierderile prinfebra, polipnee, transpiratii
Igiena tegumentelor si mucoaselor, in special a cavitatii bucale
Ajutarea pacientului sa adopte pozitii care faciliteaza expectorarea
Incurajarea pacientului sa efectueze miscari active pentru
mentinerea tonusului muscular
Ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale si
incurajarea lui sa participle la ingrijiri prin cresterea graduala a activitatii in
functie de toleranta
Masurarea functiilor vitale
Recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinari de laborator
Admi ni strar ea tr at ament ul ui medi camentos pr escri s:
eti ol ogi c, smptomati c, tratamentul complicatiilor
Educatia pacientului:
Semnele de recunoastere a eventualelor complicatii (febra dupa
administrareaant i bi oti cel or, scader ea tol erant ei l a ef ort ,
i ntensi f i car ea dur eri i tor aci ce, modificari ale sputei)



ctorare

16) Pregatirea pre-operatorie + ingrijirile post-operatorii = complex de
masuri a caror aplicare asigura reuita actului chirurgical.

Alegerea momentului operator:

- dupa studiul amanuntit al terenului bolnavului, al urgentei i necesitatii
interventiei, amploarea acesteia i stabilirea riscurilor anestezico-
chirurgicale;
- dupa corectarea celorlalte afectiuni asociate i a eventualelor
dezechilibre, aducand bolnavul intr-o stare biologica apta sa faca fata
agresiunii chirurgicale;
- toate aceste masuri sunt aplicabile la bolnavul cu interventie
chirurgicala programata.


INGRIJIRI POST-OPERATORII GENERALE

In absenta complicatiilor, perioada post-operatorie dureaza de la cateva
zile (chirurgie laparoscopica) pana la 7-10 zile (chirurgie deschisa); se
suprapune intervalului de la sfaritul interventiei chirurgicale pana la
parasirea spitalului.

Trebuie luate masuri care sa previna sau sa trateze unele incidente sau
accidente post-operatorii imediate sau precoce, favorizand o
insanatoire rapida a pacientului prin recuperarea functiilor vitale
periclitate de traumatismul chirurgical.

1. Intoarcerea bolnavului la pat

Se face cu brancardul, de preferinta insotit de medicul anestezist care
asigura securitatea functiei respiratorii i cardio-vasculare, pana la
salonul destinat urmaririi post-operatorii a bolnavului. Acest salon sa fie
amplasat intr-un loc linitit al sectiei, cu o temperatura de cca. 20C, slab
iluminat, cu lenjerie curata pe patul incalzit electric sau cu sticle cu apa
calda ce vor fi indepartate cand bolnavul este aezat in pat.

Pozitia bolnavului in pat adaptata tipului de anestezie i de interventie
chirurgicala:

- anestezie rahidiana decubit dorsal fara perna sau chiar uor
Trendelenburg;
- anestezie generala se recomanda decubit lateral, cu membrul
inferior de deasupra flectat i fata spre perna, pentru ca in caz de
varsatura bolnavul sa nu aspire continutul gastric.

Se supravegheaza trezirea bolnavului, cu revenirea starii de contienta,
a sensibilitatii i a motilitatii.
Dupa trezire, bolnavul va fi aezat in pozitia pe care o suporta cel mai
bine; se recomanda pozitia Fowler (permite o relaxare a musculaturii
membrelor inferioare i abdomenului, micarile respiratorii se pot efectua
mai uor).
45
30


decubit dorsal (supinatie)








decubit lateral








semi-Fowler (30)









Posibilele complicatii postoperatorii imediate sunt anuntate de:

- modificarile coloratiei tegumentelor sau mucoaselor,
- modificarile temperaturii exterioare a corpului,
- aparitia unei stari de agitatie sau persistenta unui calm prelungit.


2. Combaterea durerii postoperatorii

Sunt folosite doua tipuri de substante:
- analgetice majore (opiacee, derivate i succedanee ale morfinei),
- analgetice minore (neopiacee).

Se mai practica:
- tehnici de analgezie regionala: rahianestezie sau anestezie peridurala
continua;
- alte tehnici: acupunctura.

Opiaceele sunt analgeticele de electie pentru combaterea durerii post-
operatorii imediate; sunt folosite obligatoriu cel putin in primele 24 ore
post-operator, fiind singurele capabile sa diminueze efectele secundare
ale reactiei simpato-adrenergice.

Efectul cel mai rapid al opiaceelor se obtine prin administrare i.v.
recomandat la bolnavi cu durere intensa, cu frison, stare de agitatie,
hipertensiune, tahicardie (fenomene induse de o reactie
hipersimpaticotona intensa).

Frecvent opiaceele se administreaza pe cale i.m., o doza asigurand un
nivel analgetic satisfacator pentru o durata de 4-8 ore.

Analgeticele minore sunt indicate dupa interventiile chirurgicale cu
traumatism operator mic sau dupa 24-48 ore pentru combaterea durerii
dupa interventiile chirurgicale mari; cea mai mare utilizare o au derivatii
de acid salicilic, algocalminul, indometacina, fenilbutazona.

In general, durerea generata de traumatismul operator cedeaza in 24-48
ore; daca persista, se agraveaza sau ii schimba caracterele semn
care precede aparitia unei complicatii mai grave (supuratia plagii, ocluzie
intestinala, peritonita precoce post-operatorie).


3. Terapia sedativa

Opiaceele asigura, pe langa analgezie, i o sedare a bolnavului.

Analgeticele minore nu asigura o analgezie satisfacatoare (lipsete
elementul de sedare asigurat de opiacee) se introduce in medicatie i
o substanta sedativ-hipnotica (asigura sedare de fond i somn de noapte
cu durata suficienta):
- hipnotice barbiturice (Fenobarbital);
- derivati benzodiazepinici (Diazepam, Oxazepam).


4. Combaterea varsaturilor i parezei intestinale

Expresia clinica a reactiilor vegetative din perioada postoperatorie
instalare a unei pareze gastro-intestinale, cu varsaturi i oprire a
tranzitului intestinal:

- operatii extra-abdominale aceste fenomene pot lipsi sau pot avea o
amploare mica i pot dispare repede;
- interventii pe abdomen instalare a unei pareze digestive accentuate
i prelungite in timp (se datoreaza in mare masura tractiunilor pe
mezouri i zone reflexogene, mai ales in cazul anesteziei
nesatisfacatoare).

Initial pareza cuprinde toate segmentele tubului digestiv; prima functie
care se reia este functia de resorbtie a intestinului subtire, urmata de
aparitia motilitatii acestuia; raman paretice insa stomacul (prezinta in
plus spasm piloric i hipersecretie acida) i colonul (se destinde prin
acumulare de gaze) greturi, varsaturi, balonare.

Atitudine terapeutica:

- plasare a unei sonde de aspiratie gastrica inca din timpul interventiei
(mentinerea prelungita a sondei poate provoca leziuni esofagiene
peptice, datorita ascensionarii sucului gastric acid in esofag prin cardia
mentinuta deschisa); asociere de lavaj gastric cu solutii bicarbonatate,
administrare de antisecretorii (blocante - H
2
sau inhibitori de pompa
protonica);
- deoarece in primele zile post-operator predomina reactia
hipersimpaticotona, se va administra de rutina un amestec alfa-beta-
blocant (Hydergin sau Clorpromazina plus Propranolol) la interval de 2-
4 ore;
- daca varsaturile persista i nu exista o cauza organica pentru a le
explica (gura de anastomoza prost plasata sau prost calibrata, colectii
intraperitoneale, etc.) asociere de antiemetice tip Torecan,
Metoclopramid, Zofran, etc.;
- daca bolnavul are toleranta gastrica dar pareza intestinala se
prelungete, in afara unui obstacol confirmat la nivelul tubului digestiv,
se poate interveni pentru stimularea motilitatii digestive
farmacodinamic (Miostin, Prostigmina, solutii NaCl hipertone);
- reluarea peristalticii poate fi stimulata i de administrarea de ulei de
ricin sau parafina (20-30 ml) in ziua a doua post-operator sau
administrarea unei clisme sarate a treia zi postoperator.

Se va evita administrarea de purgative in apendicectomiile dificile, cu
infundarea precara a bontului apendicular (risc de fistula la nivelul
bontului apendicular) !


5. Profilaxia bolii trombo-embolice post-operatorii

La bolnavii cu risc trombo-embolic sau in cazul interventiilor care
predispun la aparitia bolii trombo-embolice, profilaxia acesteia precede
cu 2 ore momentul interventiei i se continua cat va fi necesar; este
indicata profilaxie medicamentoasa cu heparina cu greutate moleculara
mica (Clexane, etc.) administrare a unei doze cu 2 ore inainte de
debutul interventiei chirurgicale, urmata la 24 ore de o alta doza,
subcutan.

Pe parcursul interventiei chirurgicale se va combate staza sangvina in
membrele inferioare.

Postoperator se poate continua cu antiagregante (Dextran 70, aspirina
300/500 mg/24 ore), gimnastica a membrelor pelvine, micari active i
pasive, masaj uor centripet al membrelor inferioare, mobilizare precoce.

Terapia se continua 1-2 zile dupa mobilizare.

Bolnavi cu risc trombo-embolic (tromboflebite in antecedente, interventii
mari pe old, pe viscerele pelvine, pe torace) profilaxie
medicamentoasa cu heparina in doza normocoagulanta (4-5
mg/kgcorp/24 ore, in trei prize la interval de 8 ore) sau heparina cu
molecula mica de 2 ori pe zi timp de 10-14 zile.

Monitorizare a mecanismelor coagularii: timp Howell, timp Quick, indice
de protrombina, numaratoare de trombocite). In caz de supradozare a
heparinei, urmata de aparitia hemoragiilor (la nivelul plagii, hematurie,
HDS), antidotul este sulfatul de protamina.

6. Urmarirea temperaturii bolnavului

Prevenire a hipotermiei monitorizare a temperaturii in timpul
operatiilor ample i de durata, administrare de perfuzii calde, lavaj al
cavitatii peritoneale cu ser fiziologic cald.

Raspunsul organismului la hipotermie: frison (uneori de intensitate foarte
mare), cretere a metabolismului i centralizare hemodinamica.

Combaterea frisonului:

- administrare de Clorpromazina i opiacee;
- adjuvante: lavaj gastric cu ser fiziologic cald, perne electrice i sticle cu
apa calda.

Hipertermia de cauza endogena sau febra post-operatorie imediata (de
etiologie neprecizata) intalnita aproape constant in evolutia
bolnavului; este moderata ca valoare i se combate cu analgetice-
antipiretice; daca febra se prelungete peste ziua a treia post-operator i
valoarea ei crete, trebuie sa ne gandim la aparitia unei complicatii de tip
supurativ la nivel local sau la distanta (peritoneal, pulmonar, abces
fesier, flebita de cateter, infectie urinara, etc.).


7. Supravegherea functiilor vitale

a) Aparatul respirator:

- posibila depresie respiratorie (efecte reziduale ale medicamentelor
anestezice i analgetice, durere postoperatorie);
- ventilatie mecanica pe o perioada de timp suficienta pentru eliminarea
drogurilor;
- administrare de oxigen umidificat pe sonda endonazala (debit de 3-5
l/min) sau prin mati speciale care asigura un sistem semideschis, fara
reinhalare;
- prevenirea complicatiilor respiratorii de tip atelectazic sau septic prin
terapie cu aerosoli, fizioterapie (tapotaj toracic, evitare a decubitului
dorsal prelungit, mobilizare a bolnavului);
- monitorizare a gazelor sangvine i a echilibrul acido-bazic;
- la nevoie radiografii toracice pentru a surprinde aparitia unor
complicatii pulmonare inca de la inceput.


b) Aparatul cardio-vascular:

- monitorizare clinica obligatorie in perioada post-operatorie, prin:
- urmarire a pulsului central i periferic,
- masurare a TA sistolice i diastolice,
- urmarire a aspectului extremitatilor i in special a reactivitatii capilare
la nivelul patului unghial (apasare cu degetul a extremitatii distale a
unghiei i apoi eliberare a presiunii),
- indicatii particulare: masurare a presiunii venoase centrale, verificare
a activitatii electrice a inimii (inregistrare ECG);
- bolnav cu tara cardio-vasculara administrare a tratamentului corectiv
inceput in preoperator, adaptat conditiilor de stress induse de
agresiunea chirurgicala.

c) Aparatul digestiv:

- indiferent daca interventia s-a desfaurat pe abdomen sau in afara lui,
tubul digestiv va fi influentat in perioada postoperatorie imediata de
reactia vegetativa post-agresiva aparitie a varsaturilor i instalare a
parezei intestinale;
- combatere a varsaturilor i a parezei intestinale;
- dupa incetarea varsaturilor testare a tolerantei digestive cu lichide i
supa de zarzavat sarata;
- reluare a alimentatiei per os progresiv, dupa un interval de repaus
digestiv dictat de tipul de interventie chirurgicala i organul pe care s-a
intervenit.

d) Aparatul urinar:

- urmarirea diurezei = elementul esential de apreciere a functiei
excretorii;
- bolnav fara mictiune spontana anurie sau retentie acuta de urina
(vezi glob vezical decelabil prin palpare i percutie in hipogastru;
frecvent dupa administrare de atropina, neuroleptice, dupa anestezie
spinala, la bolnavi cu stricturi uretrale sau disectazii de col prin
hipertrofie de prostata);
- bolnavi anurici dar cu functie renala buna inainte de operatie
corectare a functiei hemodinamice;
- retentie acuta de urina plasare de sonda uretrala sau punctie
suprapubiana;
- diureza buna functie hemodinamica buna i hidratare suficienta a
bolnavului;
- dozari de uree, creatinina, albumina, glucoza, urobilinogen, amilaza
evaluare a clearance-ului renal, a functiei metabolice hepatice i
pancreatice (corelat cu valorile lor sangvine);
- prezenta de albumina, cilindri i hematii in sediment aparitie a unei
leziuni renale; prezenta de leucocite i germenii prezenta unei
infectii a tractului urinar.


8. Terapia antimicrobiana

Se poate face preventiv i curativ.



9. Ingrijirea regiunii operate:

- complicatii imediate sau precoce de tip hemoragic sau supurativ pot
fi decelate numai printr-o supraveghere atenta i continua a plagii;
- senzatie de presiune dureroasa rapid progresiva la nivelul plagii, cu
pansament imbibat sero-hematic sau patat cu sange (in seara operatiei
la contravizita) inspectie a plagii operatorii; daca bombeaza sau
este echimotica, iar printre firele de sutura se prelinge sange
hematom, consecinta a unei hemostaze deficitare evacuare a
hematomului, hemostaza chirurgicala i resuturarea plagii in conditii de
asepsie perfecta;
- o plaga operatorie care evolueaza normal poate fi lasata dupa 48 ore
fara pansament, infectarea ei de la exterior ne mai fiind posibila (in
primele 48 ore se recomanda sa nu se umble la un pansament curat,
pentru a permite constituirea barierei de fibrina) supraveghere mai
uoara, cu sesizare din timp a diverselor complicatii (seroame, abcese
parietale, etc.);
- uneori, plaga operatorie evolueaza bine 3-4 zile, dupa care apar febra,
durere locala, cu stare de rau general, indispozitie, inapetenta, iar la
examenul plagii se constata roeata difuza i tumefactie fluctuenta
sunt semne ale unui abces parietal ce trebuie tratat corespunzator;
- alteori, la 24-48 de ore de la interventie alterare brusca a starii
generale (facies palid, puls frecvent, TA scazuta), cu senzatie de
tensiune la nivelul plagii i de pansament prea strans aparitie a unei
gangrene a peretelui abdominal sau toracic (risc vital); examinarea
plagii constata edem difuz, tegumente marmorate i crepitatii; evolutie
spre oc toxico-septic, insuficienta hepato-renala, perturbari
hemodinamice majore; tratament efectuat de o echipa mixta chirurg-
anestezist deschidere a plagii cu debridare larga i excizie a
tesuturilor necrozate, drenaj larg i lavaj cu apa oxigenata,
antibioticoterapie masiva i sustinere a functiilor vitale;
- posibile complicatii care nu au legatura cu interventia propriu-zisa
(situatii in care plaga operatorie evolueaza normal, bolnavul are
toleranta digestiva i tranzit intestinal, dar starea generala se altereaza,
prezinta febra i frisoane) examinarea atenta a bolnavului va decela
sursa suferintei: abces post-injectional, flebita de cateter, infectie
urinara, pneumopatie acuta, etc..
- existenta a tuburilor de dren (conditiile unui drenaj corect: direct, decliv,
eficient) apreciere, dupa cantitatea i aspectul drenajului, daca
interventia chirurgicala evolueaza normal sau a aparut o complicatie;
- tuburile de dren nu vor fi lasate in pansament, ci vor fi racordate la
pungi colectoare protejare a plagii operatorii i a bolnavului (se evita
senzatia neplacuta a pansamentului umed tot timpul) + posibilitate de
urmarire a cantitatii i aspectului secretiilor care dreneaza (experienta
personala permite aprecierea abaterilor de la normal);
- suprimarea firelor sau agrafelor (in cazul plagilor postoperatorii cu
evolutie necomplicata): la 5-7 zile dupa interventii mici
(apendicectornii, herniorafii, etc.), la 10-12 zile in cazul marilor
laparotomii.
Externarea bolnavului se va face cand plaga operatorie este
cicatrizata, cu firele scoase i se afla in afara complicatiilor post-
operatorii imediate sau precoce.

17) HIDROCORTIZON HEMISUCCINAT
Solutie injectabila i.v., 25 mg/5 ml
COMPOZITIE
Carbamazepina, fenobarbital, fenitoina, primidona, rifabutina, hidrocortizona 25
mg si polietilenglicol400 pana la 1 ml.
Fiola din sticla incolora (solutia A) contine hemisuccinat de rifampicina si alte
medicamente inhibitoare enzimatice: posibilitatea micsorarii concentratiei
plasmatice de glucocorticoizi, cu diminuarea eficacitatii pana la 4 ml.
Fiola din sticla bruna (solutia B) cu solvent contine: hidrogenocarbonat de sodiu
9 mg, apa pentru preparate injectabile Izoniazida: posibilitatea scaderii nivelului
plasmatic al chimioterapicului, probabil datorita favorizarii metabolizarii sale.
GRUPA FARMACOTERAPEUTICA: Glucocorticoizi de uz sistemic
INDICATII TERAPEUTICE
Hemisuccinatul de hidrocortizona este indicat in stari de soc, edem laringian,
insuficienta respiratory acuta, stare de rau astmatic, edem pulmonar toxic, edem
Quincke, stari comatoase, encefalita acuta, meningita acuta, insuficienta
corticosuprarenaliana acuta.
CONTRAINDICATII
Nu exista contraindicatii absolute ale glucocorticoizilor, atunci cand
administrarea acestora este de importanta vitala.
PRECAUTII
Glucocorticoizii sunt medicamente foarte eficace, deosebit de utile terapeutic,
dar cu risc mare de reactii adverse, inclusiv corticodependenta. Prescrierea
trebuie facuta cu atentie, tratamentul se face sub control medical si, in masura
posibilului, se va evita administrarea timp indelungat a dozelor mari.
INTERACTIUNI
Medicamente care pot provoca torsada varfurilor (astemizol, terfenadina,
bepridil, eritromicina intravenos, halofantrina, pentamidina, sparfloxacina,
sultoprida, vincamina), inclusiv unele antiaritmice(amiodarona, bretilium,
disopiramida, chinidina, sotalol): risc crescut de aritmii severe, indeosebi la
persoanele cu interval QT prelungit si in conditii de hipokaliemie. Asocierea
este contraindicata, iar in cazul antiaritmicelor cu risc se impune multa
prudenta; hipokaliemia trebuie corectata.
Medicamente hipokaliemiante (diuretice, purgative, amfotericina B intravenos):
risc crescut de hipokaliemie.
Digitalice: hipokaliemia provocata de dozele mari de glucocorticoizi,
administrate timp indelungat, creste riscul aritmiilor digitalice.
Insulina, metformina, sulfamide antidiabetice: este posibila micsorarea
eficacitatii acestora datorita favorizarii hiperglicemiei de catre glucocorticoizi;
poate fi necesara ajustarea dozelor de insulina sau antidiabetice
orale. Anticoagulante: risc hemoragic crescut in cazul asocierii cu
glucocorticoizi in doze mari sau in tratament prelungit. Antihipertensive:
eficacitatea acestora poate fi micsorata datorita favorizarii retentiei
hidrosaline de catre glucocorticoizi. Acid Acetilsalicilic: glucocorticoizii pot
scadea salicilemia, prin cresterea eliminarii salicilatului; la oprirea tratamentului
cu glucocorticoizi salicilemia poate creste.
ATENTIONARI SPECIALE
Glucocorticoizii administrati timp lung, in doze mari deprima axul
hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian, cu fenomene de hipocorticism
endogen si dependenta de tratamentul hormonal. Oprirea brusca a administrarii
poate determina exacerbarea simptomelor bolii tratate, chiar fenomene de
insuficienta suprarenala. Pentru profilaxia insuficientei corticosuprarenale este
necesara indicarea cu discernamant a medicatiei cortizonice si evitarea
tratamentului prelungit cu doze mari. Pentru evitarea fenomenelor de
hipocorticism endogen, oprirea tratamentului cortizonic se va face prin
diminuarea progresiva a dozelor. Pacientii aflati sub tratament cu
glucocorticoizi trebuie avertizati asupra necesitatii cresterii dozei zilnice in
situatii de stress, de exemplu in caz de interventii chirurgicale, traumatisme,
infectii etc. Ulcerul gastroduodenal activ reprezinta o contraindicatie relativa a
corticoterapiei; atunci cand administrarea glucocorticoizilor este indispensabila,
se recomanda asocierea cu inhibitori ai secretiei gastrice acide si evitarea
tratamentului prelungit, in caz de ulcer in antecedente, administrarea
glucocorticoizilor necesita multa prudenta si supraveghere medicala atenta.
Datorita efectului antiinflamator si imunosupresiv, glucocorticoizii favorizeaza
dezvoltarea infectiilor - infectiile bacteriene localizate se pot generaliza,
tuberculoza poate fi reactivata, micozele locale pot deveni sistemice, virozele
(indeosebi herpesul ocular, zona zoster si varicela) se pot exacerba, unele
paraziteze se agraveaza. Semnele evolutive de infectie pot fi mascate. Daca
apare o infectie in timpul tratamentului cortizonic, este obligatorie instituirea
tratamentului antiinfectios specific.
Glucocorticoizii pot fi utili in cazuri selectionate de infectii (actionand prin
cresterea capacitatii organismului de a face fata situatiei de criza si/sau prin
efectul antiinflamator).
Pot beneficia de glucocorticoizi infectiile grave insotite de soc, formele grave de
tuberculoza, encefalitele virale acute. Tratamentul cortizonic se efectueaza
obligatoriu sub protectie cu chimioterapice antimicrobiene
adecvate. Glucocorticoizii favorizeaza dezvoltarea osteoporozei. Pentru
profilaxia osteoporozei cortizonice se recomanda folosirea de doze cat mai mici,
o dieta bogata in proteine si tratament specific. La copii, glucocorticoizii
inhiba maturarea osoasa si pot intarzia cresterea. Acest efect poate fi
minimalizat prin evitarea tratamentului indelungat cu doze mari.
Glucocorticoizii pot provoca fenomene de excitatie centrala, chiar fenomene
psihotice. Indicarea la bolnavii cu antecedente psihotice este justificata numai in
situatii de exceptie, tinand seama de posibilitatea decompensarii afectiunii
psihiatrice.
Glucocorticoizii au efect hiperglicemiant. Folosirea la persoanele cu
antecedente heredo-colaterale de diabet zaharat impune prudenta.
Diabetul manifest este o contraindicatie relativa. Cand administrarea de
glucocorticoizi este indispensabila, este necesara reevaluarea tratamentului
antidiabetic, pentru mentinerea glicemiei sub control.
Hidrocortizonul trebuie folosit cu grija in toate situatiile in care retentia
hidrosalina poate fi daunatoare - insuficienta cardiaca, hipertensiune arteriala,
epilepsie. In timpul tratamentului se recomanda evitarea consumului excesiv de
sare.
Dozele mari si tratamentul indelungat cu glucocorticoizi pot provoca
hipokaliemie.
Administrarea glucocorticoizilor necesita prudenta la varstnici, la pacienti cu
colita ulceroasa (risc de perforatie), anastomoze intestinale recente, insuficienta
renala, insuficienta hepatica, miastenia gravis.
Sportivii trebuie atentionati ca hidrocortizonul si alti glucocorticoizi sistemici
sunt inclusi pe lista substantelor dopante.
Sarcina si alaptarea
Glucocorticoizii traverseaza bariera placentara. Studii epidemiologice nu au
evidentiat efecte malformative la om, in cazul utilizarii glucocorticoizilor in
primul trimestru de sarcina. Corticoterapia de lunga durata in timpul sarcinii
poate intarzia cresterea fatului. Dozele mari administrate la femeia insarcinata
pot provoca, exceptional, insuficienta corticosuprarenala la nou-nascut.
In general, glucocorticoizii trebuie folositi in timpul sarcinii numai la indicatia
si sub supravegherea medicului, dupa evaluarea atenta a raportului risc potential
fetal/beneficiu terapeutic matern.
Deoarece glucocorticoizii se excreta in lapte, alaptarea trebuie evitata in timpul
tratamentului.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Glucocorticoizii nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje.
DOZE Sl MOD DE ADMINISTRARE
Adulti: dozele recomandate in starile de soc sunt de 10 - 20 mg hemisuccinat de
hidrocortizona/kg (500mg - 1 g), in injectie intravenoasa lenta, repetat la nevoie.
Pentru alte indicatii pot fi suficiente doze de 100 - 200mg hidrocortizon
hemisuccinat. Copii: in insuficienta corticosuprarenala acuta doza recomandata
este de 0,25 -0,5 mg hemisuccinat de hidrocortizona/kg si zi, administrata
intravenos, fractionat la intervale de 8 ore; pentrualte indicatii doza
recomandata este de 5 mg hemisuccinat de hidrocortizona/kg, repetat la
nevoie.In general tratamentul este de scurta durata; la nevoie, se continua cu
administrarea orala. Deoarece efectul apare in 2 - 6 ore, in anumite situatii
este necesara asocierea altor medicamente cu actiune rapida - de
exemplu adrenalina in socul anafilactic.
Se extrage in seringa solventul din fiola de sticla bruna. Se adauga solventul
peste solutia de hemisuccinat de hidrocortizona. Se omogenizeaza solutia si se
administreaza imediat dupa reconstituire. Se recomanda folosirea unui alt ac
pentru injectarea solutiei astfel obtinute.
REACTII ADVERSE
Desi este posibila aparitia reactiilor adverse specifice glucocorticoizilor, pentru
Hidrocortizon
Hemisuccinat au fost raportate numai urmatoarele reactii adverse, datorita
administrarii pe perioade scurte:
Tulburari hidroelectrolitice:
tendinta de retentie hidrosalina, cu posibilitatea unor consecinte nedorite
in caz de insuficienta cardiaca sau hipertensiune arteriala;
hipokaliemie cu risc crescut de aritmii.
Tulburari neuropsihice:
euforie, stare de excitatie, insomnie;
tulburari psihotice de tip maniacal, stari confuzionale, stare depresiva.
Tulburari digestive:
ulceratii ale mucoasei gastroduodenale mergand pana la ulcer;
perforatii si hemoragii digestive;
pancreatita acuta (rareori, semnalata mai ales la copii).
SUPRADOZAJ
Nu au fost semnalate cazuri de supradozaj.
PASTRARE
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi intre 15-25C, in ambalajul secundar.
A nu se lasa la indemana copiilor.
AMBALAJ
Cutie din carton cu suport din polistiren, continand o fiola din sticla incolora cu
1 ml solutie de
hemisuccinat de hidrocortizona in PEG 400 (solutia A) si o fiola din sticla bruna
cu 4 ml solutie
hidrogenocarbonat de sodiu (solutia B).
Cutie din carton cu suport din polistiren, continand 5 fiole din sticla incolora a
cate 1 ml solutie de
hemisuccinat de hidrocortizona in PEG 400 (solutia A) si 5 fiole din sticla bruna
a cate 4 ml solutie
hidrogenocarbonat de sodiu (solutia B).

18) Blefarita este inflamatia marginii libere a pleoapelor asociata cu
iritarea si inrosirea sa, si formarea unor scuame la nivelul genelor.
Blefarita poate fi anterioara, posterioara sau mixta.
Blefarita are numerosi factori favorizanti : ametropiile necorectate
(nepurtarea ochelarilor), infectiile, poluarea, praful, terenul alergic,
diabetul zaharat, uscaciunea oculara, umiditatea, frigul, cosmeticele,
tonusul palpebral inadecvat, factorii hormonali, dermatita seboreica,
acneea rozacee, etc.
Factorii infectiosi incriminati in blefarita sunt : Staphyloccocus aureus,
Staphyloccocus epidermidis, Corynebacterium, Propionobacterium
acnes
Clinic, pacientii acuza senzatie de corp strain, senzatie de arsura,
lacrimare, prurit (mancarime), cruste si pelicule la nivelul marginii libere
a pleoapelor. Foarte rar, prezinta fotofobie, durere, scaderea acuitatii
vizuale. Marginea libera a pleoapelor este eritematoasa (rosie),
ingrosata, cu telangiectazii, secretii mucoase albicioase, orificii
glandulare modificate. Afectiunea are evolutie cronica, cu exacerbari
intermitente ale simptomelor.
Principii de tratament pentru blefarita
igiena pleoapelor este cheia tratamentului :
o aplicarea de comprese calde care incalzesc secretiile glandelor si
provoaca evacuarea secretiilor (cel putin 4 - 5 minute, de doua
ori pe zi)
o spalarea mecanica a marginii libere a pleoapelor pentru a
indeparta materialul aderent si pentru a curata orificiile
glandelor (apa calda amestecata cu sampon pentru bebelusi sau
solutii speciale)
o masajul zilnic al pleoapelor, pentru a stimula eliminarea
retentiilor de sebum (30 secunde - 1 minut)
aplicarea unguentelor cu antibiotic pe marginea libera a pleoapelor pe
termen lung sau unguent cu antibiotic si cortizon pe termen scurt
solutiile cu antibiotic si cortizon reduc inflamatia si simptomele unei
conjunctivite asociate
anumite situatii clinice refractare pot necesita tratament antibiotic
oral
disfunctia filmului lacrimal se trateaza prin lacrimi artificiale sau
obliterarea punctelor lacrimale
Prognosticul este foarte bun cu un tratament adecvat
KANAMICINA
SULFAT 1%
Prospect
Descriere
Indicat pentru tratamentul infeciilor externe ale
globului ocular i anexelor produse de germeni sensibili
la kanamicin: conjunctivit, cheratit,
cheratoconjunctivit, ulcer cornean, blefarit,
blefaroconjunctivit, dacriocistit.
Denumire
comuna
internationala
KANAMYCINUM
Actiune
terapeutica
ANTIINFECTIOASE ANTIBIOTICE
Prescriptie
P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care
se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie
medicala care se retine la farmacie
Forma
farmaceutica
Unguent oftalmic
Concentratia 1%
Ambalaj Cutie x 1 tub Al x 6 g

19) Otita medie supurata acuta este o inflamatie la nivelul urechii medii
(in spatele timpanului) care se datoreaza cel mai adesea unor infectii
bacteriene asociate (streptococci, pneumococi, fuzospirili) caracteristice
mai ales sezonului rece, si care se transmit prin trompa lui Eustachio de
la nivelul rino-faringian. Factori favorizanti: adenoiditele, gripa,
rinosinuzita.
Poate fi datorata si spalaturilor auriculare sau inotatului la cei cu
perforatie de timpan preexistenta, sau chiar poate aparea la inotatori la
care apa infectata ajunsa in nazo-faringe ajunge in urechea medie prin
trompa lui Eustachio.
Simptome otita medie supurata acuta:
Tabloul clinic variaza de la forme usoare la foarte grave. Simptomele din
otita medie supurata se grupeaza in 3 stadii:
1. Stadiul care precede perforatia de timpan are ca principal simptome
durererile de urechi. Acestea sunt bruste, violenet, exacerbate noaptea,
iradiaza la cap si in spatele urechii. Bolnavul nu aude bine vocea soptita
si doar din apropiere pe cea de conversatie.
2. Dupa se apre timpanul perforat durerea de ureche diminua si si starea
generala se poate ameliora. Apar in schimb scurgerile din ureche
(otoree) care intai sangvinolente si apoi cu puroi galben-verzui. Auzul
scade mai mult ca in stadiul premergator.
Stadiul de timpan perforat poate denota o situatie de gravitate deosebita
daca nu se vindeca, fiind o conditie de intretinere a infectiei si inflamatiei
in casa timpanului (otita medie cronica este complicatia otitei medii
acute).
Acestea treptat pot duce la complicatii ale otitei medii cronice redutabile:
pot distruge osisoarele urechii (evolutie spre surditate) sau se poate
extinde catre labirintul urechii (vertij, ameteli, nistagmus), nervul facial
cauzand paralizie faciala sau spre vena jugulara sau creier cauzand
meningite si encefalite.
3. In ultimul stadiu poate aparea vindecarea spontana si recuperarea
auzului . Acest stadiu apare doar in cazul perforatiilor mici, perforatiile
mari evolueaza spre cronicizarea otitei si posibilele complicatii de mai
sus.
De aceea la prezenta simptomeleor de otita medie supurata enumerate
este necesara prezentarea la medicul ORL pentru tratarea otitei si
preventia evolutiei, si complicatiilor enumerate

Kanamicina, flacon injectabil
Prospect
Compozitie
Flacoane continand sulfat in cantitate echivalenta cu 1 g sau 0,5 g kanamicina
baza, sub forma de pulbere pentru prepararea de solutie injectabila.

Actiune terapeutica
Antibiotic aminoglicozidic, bactericid indeosebi fata de bacilii gram negativi;
sunt sensibile parte dintre tulpinile de e. coli, enterobacter, Klebsiella,
Proteus, Serratia si M. tuberculosis;sinergism cu penicilinele si cefalosporinele.

Indicatii
Infectii grave cu bacili gram negativi sensibili la kanamicina, dar rezistenti la
alte antibiotice mai putin toxice: pielonefrite, pneumonii nosocomiale cu
colibacili, Proteus mirabilis (se asociaza ampicilina), Klebsiella (se asociaza o
cefalosporina),meningite cu bacili gram negativi sensibili, infectii la bolnavi
leucopenici, arsuri infectate; tuberculoza cu germeni rezistenti la
tuberculostaticele uzuale.

Mod de administrare
Intramuscular, la adulti 15 mg/kg corp/ zi (fractionat la intervale de 12 sau 8
ore), fara a depasi 1,5 g/zisi 15 g doza totala; la copii 15 mg/kg corp si zi, la
sugari 7,5 mg/kg corp si zi. In prezenta insuficientei renale intervalele intre
doze se maresc dupa formula: interval (ore) = creatininemie (mg/100 ml) x 9.

Contraindicatii
alergie specifica, preexistenta de leziuni vestibulare si cohleare, sarcina,
perioada de alaptare; prudenta sau se evita in insuficienta renala si in
insuficienta cardiaca grava (eliminarea redusa); prudenta la batrani; se
intrerupe in cazul in care apar ameteli si tiuituri in urechi. Nu se foloseste in
infectiile usoare sau cu germeni sensibili la alte antibiotice, mai putin toxice.
Nu se asociaza cu alte medicamente oto- si nefrotoxice (alte aminoglicozide,
cefalotina, cefaloridina) si cu diuretice cu actiune intensa (furosemid, acid
etacrinic); nu se introduce in peritoneu in timpul interventiilor chirurgicale la
bolnavi care au primit curarizante. Examenul audiometric, controlul functiei
renale sunt obligatorii.

Reactii adverse
Lezarea nervului acustic cu surditate (prin supradozare sau la idiosincrazici).
Lezarea rinichiului (prin supradozare, mai ales in prezenta afectiunilor renale)
cu albuminurie, cilindrurie, accentuarea insuficientei renale, cresterea
azotemiei; rareori eruptii cutanate, greata, voma, cefalee, parastezii; uneori
durere la locul injectarii. Instilarea intraperitoneala la bolnavii care se gasesc
sub efectul anestezicelor generale si curarizantelor poate provoca paralizie
musculara cu oprirea respiratiei.

20) Epilepsia este o dereglare a sistemului nervos care produce descarcari
bruste si intense de activitate electrica in creier. Aceasta activitate electrica
anormala de la acest nivel se manifesta clinic prin convulsii care afecteaza
controlul miscarii, al vorbirii, al vederii sau chiar al starii de constienta.
Persoanele cu epilepsie au convulsii repetate care apar de-a lungul vietii si
care, fara tratament corect, devin mai severe si mai frecvente in timp. Cel mai
adesea, tratamentul implica administrarea zilnica a unor medicamente
specifice. Nu toti cei care au convulsii au si epilepsie. Uneori, accesele sunt
rezultatul unui traumatism, al unei agresiuni sau al altor boli, fara legatura cu
epilepsia.
In aceste cazuri, persoana nu mai are crize odata ce a disparut cauza care le
provoca. Prin urmare, epilepsia este o dereglare cronica, pe termen lung, care
cauzeaza crize convulsive repetate in absenta tratamentului, dar uneori, chiar
in ciuda tratamentului. Desi epilepsia este uneori urmarea altor boli, de cele
mai multe ori cauza este necunoscuta. Epilepsia incepe cel mai adesea in
copilarie sau dupa varsta de 60 de ani, desi se poate dezvolta la orice varsta.
Factori care cresc riscul de a face epilepsie
Sus
Factorii care cresc riscul de a face epilepsie sunt urmatorii:
- existenta unor cazuri de epilepsie in familie (predispozitie genetica);
- o rana serioasa la cap (o fractura a unui os al craniului sau o leziune in
profunzimea creierului) cu pierderea cunostintei sau amnezie pentru mai mult
de 24 de ore cu cat leziunea este mai grava, cu atat mai mare este riscul de
aparitie a epilepsiei posttraumatice;
- o lovitura sau boli care au afectat vasele de sange din creier;
- tumorile cerebrale;
- infectii ale sistemului nervos central, cum ar fi encefalita sau meningita;
- intoxicatii voluntare sau involuntare cu plumb, cu alte toxice sau fum;
- probleme de dezvoltare a creierului inainte de nastere;
- consumul de alcool sau droguri pe o perioada lunga;
- convulsiile febrile in copilarie;
- boala Alzheimer.
Insa epilepsia se poate dezvolta chiar daca o persoana nu prezinta niciunul
dintre factorii de risc enumerati mai sus. Aceasta situatie este intalnita mai ales
in formele de epilepsie infantila.
Tipuri de epilepsie
Sus
Sunt 2 tipuri de baza ale convulsiilor de natura epileptica:
- Convulsiile partiale sau localizate sunt determinate de descarcari
electrice anormale intr-o anume zona a creierului. Ele pot afecta starea de
constienta sau doar o parte a corpului, iar apoi pot progresa, se pot generaliza
si pot afecta tot corpul.
- Convulsiile generalizate descarcarile electrice anormale se produc pe
toata suprafata creierului si pot afecta tot corpul. La cei care au convulsii
generalizate este imposibil de stabilit care este locul de unde au pornit.
Diferentierea convulsiilor este importanta intrucat convulsiile partiale si cele
generalizate sunt tratate diferit, tocmai aceasta diferenta fiind un factor cheie
in stabilirea unui tratament corect.
Sunt mai multe tipuri de epilepsie care pot cauza convulsii partiale sau
generalizate. O clasificare este dificil de facut. Diferitele tipuri pot avea mai
mult decat o cauza, pot cauza mai mult decat un anume tip de convulsie si pot
afecta diferite persoane in moduri diferite. Epilepsia care cauzeaza convulsii
partiale, de exemplu, poate lua mai multe forme depinde care parte a
corpului a fost afectata.
Iata cateva tipuri de epilepsie cu convulsii:
- epilepsia infantila cu focar benign;
- absentele epileptice infantile si juvenile;
- spasmele infantile (sindromul West);
- epilepsia mioclonica juvenila;
- epilepsia de lob temporal (cea mai comuna forma de epilepsie la adulti).
In general vorbind, epilepsia este situatia in care convulsiile se repeta in timp,
fara a se putea prevedea anterior declansarea crizei. In acest sens, exista mai
multe forme de manifestare:
- pierderea temporara a anumitor simturi, cum ar fi mirosul sau gustul;
- pierderea controlului musculaturii;
- pierderi de scurta durata ale contactului cu mediul inconjurator;
- caderea intr-o stare de inconstienta cu pastrarea functiilor vitale.
FENOBARBITAL 100 mg
Comprimate
Compozitie
Un comprimat contine fenobarbital 100 mg si excipienti: amidon de porumb,
gelatina, acid stearic.
Grupa farmacoterapeutica: antiepileptice, barbiturice si derivati
Indicatii terapeutice
ca antiepileptic:
Se administreaza in monoterapie sau asociat cu alte antiepileptice pentru
tratamentul epilepsiei:
epilepsia partiala cu sau iara generalizare secundara, epilepsia generalizata:
crize tonice, clonice,
tonico-clonice.
ca hipnotic si sedativ:
Se administreaza pentru tratamentul tulburarilor de somn si respectiv al starii
de agitatie psibomotorie,
starilor nevrotice sau starilor care apar ca reactii adverse ale unor
medicamente stimulante ale sistemului
nervos central.
ca inductor eruimatic hepatic si coleretic:
Se administreaza pentru tratamentul icterelor congenitale cronice cu bilirubina
neconjugata, precum si
in anumite cazuri de colestaza hepatica.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la substanta activa, la alte barbiturice sau la oricare dintre
excipienti.
Insuficienta respiratorie severa.
Porfirie.
Alaptare.
Precautii
Se recomanda reducerea dozelor administrate la pacientii cu etilism. Consumul
de bauturi alcoolice este interzis in timpul tratamentului (datorita potentarii
reciproce a efectelor neurologice centrale).
Fcnobarbitalul nu este eficace in tratamentul absentelor si al crizelor
mioclonice, pe care le poate agrava.
Eficacitatea sa este indoielnica in tratamentul crizelor atone.
Se recomanda administrarea cu precautie la pacientii cu dureri acute, pacientii
cu tulburare depresivi.
Sedarea, poate fi suparatoare la inceputul tratamentului si in cazul cresterii
dozelor, dar se atenueaza in conditii de tratament cronic. Oprirea brusca a
tratamentului indelungat cu fenobaxbital, determina aproape intotdeauna
convulsii tonico-clonice la pacientii epileptici. Din cauza riscului de dependenta
se recomanda reducerea treptata a dozelor administrate atunci cand se
intentioneaza oprirea tratamentului sau inlocuirea cu un alt antiepileptic.
Varstnici
Se recomanda reducerea dozelor administrate la pacientii varstnici.
Copii
Eficacitatea fenobarbitalului este indoielnica in tratamentul crizelor atone si al
spasmelor infantile.
La copii se recomanda asocierea tratamentului profilactic al rahitismului.
Alaptarea este contraindicata in timpul tratamentului cu fenobarbitai, datorita
riscului de sedare a sugarului si de aparitie a dificultatii suptului cu efect.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Fenobarbitalul influenteaza capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi
utilaje deoarece poate determina sedarc, somnolenta si vertij.
Doze si mod de administrare
Doze:
Adulti:
Doza recomandata este de 2-3 mg/kg si zi, administrata in priza unica, scara,
inainte de culcare.
Copii:
Doza recomandata depinde de greutatea corporala, dupa cum urmeaza:
sub 20 kg: 5 rog/kg si zi
intre 20-30 kg: 3-4 mg/kg si zi
peste 30 kg: 2-3 mg/kg si zd
La copiii cu varsta sub 6 ani, comprimatele trebuie sfaramate si amestecate cu
alimentele.
Eficacitatea administrarii poate fi apreciata dupa 15 zile de tratament.
In tratamentul epilepsiei doza trebuie ajustata in functie de necesitatile
individuale ale pacientului.
Intreruperea tratamentului cu fenobarbitai, sau inlocuirea cu un alt
antiepileptic, trebuie sa se faca progresiv, pentru a evita precipitarea sau
cresterea frecventei crizelor epileptice.
Mod de administrare:
Comprimatele se administreaza pe cale orala.
Reactii adverse
Sedare, cea mai frecventa reactie adversa, devine deseori mai putin intensa,
in tratamentul pe termen indelungat;
Somnolenta matinala;
Toleranta, dependenta fizica, sindrom de intrerupere (tremor, anxietate,
fatigabilitate, neliniste, greata, varsaturi, convulsii, stari delirante, stop
cardiac);
Modificari ale dispozitiei, mai ales depresie, dar si iritabilitate;
Tulburari cognitive (diminuarea performantelor cognitive), diminuarea
capacitatii de concentrare a memoriei, bradipsihie, tulburari de memorie;
Excitatie paradoxala, agitatie psihomotorie si stari confuzionale, apar mai
ales la batrani;
Deficit de folati, in administrarea indelungata; rareori, anemie
megaloblastica (mai ales constatata prin teste de laborator, mai putin evidenta
clinic);


21) Epistaxisul (sangerarea nazala) este un accident obisnuit, mai ales la copii si
poate fi tratat foarte simplu. Apare de obicei ca rezultat al unor mici
traumatisme cauzate de scobirea in nas sau suflarea nasului. Poate apare si in
urma unei infectii a mucoasei care determina uscare si aparitia de cruste.
Epistaxisul este rareori serios, dar ocazional poate fi amenintator de viata, in
special la persoanele invarsta. Apare mai frecvent la persoanele care iau
aspirina, anticoagulante (medicamente care impiedica coagularea sangelui in
vase) sau la pacientii cu boli hematologice.
Daca epistaxisul apare frecvent (mai des de o data pe saptamana) poate fi un
indiciu al unei alte probleme de sanatate, cum ar fi hipertensiunea arteriala.
Se recomanda consultarea medicului de familie pentru masurarea tensiunii
arteriale si prescrierea unui tratament potrivit. De asemeni, medicul poate
preciza daca medicamentele pe care le ia pacientul pot determina aparitia
epistaxisului.
In cazul aparitiei epistaxisului, pacientul ar trebui sa:
- sa se aseze si sa penseze ferm partea moale a nasului chiar deasupra orificiilor
nazale, timp de 10 minute;
- sa se aplece in fata si sa respire pe gura; aplecarea ajuta evacuarea sangelui
prin fosele nazale, prevenind inghitirea acestuia;
- mentinerea presiunii la nivelul nasului pentru 15 minute (cronometrate pe
ceas) pentru ca sangele sa se coaguleze;
- plasarea unei pungi cu gheata invelite intr-un prosop pe obraz pentru a ajuta
la reducerea inflamatiei din zona;
- sangerarea ar trebui sa se opreasca fara sa mai reapara, cu exceptia situatiilor
in care nasul este lovit sau traumatizat in alt mod;
- evitarea suflarii nasului si a activitatilor intense timp de 12 ore dupa epistaxis.

Se recomanda consultul medical daca sangerarea este severa sau nu se opreste
dupa 20 minute de mentinere a presiunii la nivelul nasului. De asemeni, daca
sangerarea este mai frecventa de o data pe saptamana, poate fi determinata
de o afectiune nediagnosticata.
Medicul va masura tensiunea arteriala si pulsul si va recolta probe de sange
pentru investigarea functiei de coagulare a sangelui.
Daca sangerarea nazala nu se opreste, se va incerca hemostaza cu ajutorul
unui pansament sau al ghetii. Dupa oprirea sangerarii, pansamentul va fi
indepartat si cavitatea nazala examinata atent pentru a determina o eventuala
cauza (pentru manevrele de examinare se va folosi in prealabil un anestezic
local) si eventual se va face o radiografie a zonei.

Dupa oprirea sangerarii se recomanda evitarea oricarui efort timp
de 1-2 saptamani.
Daca epistaxisul a fost determinat de medicatia administrata pacientului, cum
ar fi aspirina, warfarina sau unele antiinflamatorii, medicul va trebui sa le
schimbe sau sa ajusteze dozele.
Epistaxisul la copii este determinat cel mai frecvent de indepartarea de catre
acestia a crustelor uscate din interiorul cavitatii nazale; se recomanda
inmuierea acestora prin folosirea unei vaseline.

22) B1=Este cunoscuta si ca "vitamina bunei dispozitii", deoarece are efecte
binefacatoare asupra sistemului nervos si a starii psihice. Vitamina mai este
cunoscuta si sub denumirea de "vitamina performantei intelectuale", deoarece
asigura cresterea randamentului intelectual. Vitamina B1 are un rol important in
metabolismul glucidelor si este absolut necesara pentru functionarea normala a
musculaturii si a sistemului nervos. Aceasta vitamina aduce o contributie
importanta si la mentinerea tonusului musculaturii netede.
Are functie de coenzima intervenind in numeroase reactii biochimice
importante, in metabolismul glucidic. Diminueaza durerea resimtita (adjuvant in
tratarea zonei zoster). Este implicata in procesele de conducere axonala si in
transmiterea neuromusculara.
Carentele de vitamina B1 antreneaza oboseala, pierderea apetitului si a greutatii
corporale si pot duce la polinevrita, boli cardiace si digestive, reversibile, prin
administrarea de vitamina B1.
Vitamina B2 - riboflavina
Are rol in oxidoreducerea celulara. Cointeresata in integritatea pielii, fanerelor
(par, unghii), mucoaselor, in acuitatea vederii (se gaseste in celulele
fotosensibile din retina). Toate actiunile care suprasolicita organismul, precum
si dezvoltarea fizica, au nevoie de un aport suplimentar de vitamina B2 (sarcina,
alaptare). De asemenea, vitamina B2 are un rol determinant in procesul de
fixare a fierului in hemoglobina, in sinteza proteinelor, precum si in
catabolismul lipidelor si a glucidelor.
Lipsa vitaminei B2 produce tulburari de crestere si dezvoltare si favorizeaza
aparitia unor boli dermatologice. Aportul insuficient determina reducerea
biosintezei proteinelor. Necesarul de vitamina B2 este mai crescut la sportivi si
in situatiile de stres. Surse alimentare de vitamina B2 sunt: painea vitaminizata,
lapte sau produse lactate, hrisca si ovaz, ficat de vita, carne de porc, oua.

Vitamina B3 - PP sau niacina
Este o vitamina esentiala pentru respiratia tisulara. Este componenta de baza a
enzimelor implicate in metabolismul glucidelor, lipidelor si proteinelor si in
oxidatia biologica (oxidoreducere). Este indispensabila functionarii normale a
aparatului digestiv, a sistemului nervos, mentinerii integritatii tegumentelor si
mucoaselor, precum si sintezei normale a unor hormoni. Este folosita in scop
medicamentos.
Carenta determina aparitia pelagrei (cei trei D: dermatita, dementa, diaree).
Vitamina B3 are si rolul de a preveni numeroase dermatoze. Are un efect
calmant al migrenelor, imbunatateste circulatia sangvina, scade tensiunea
arteriala, precum si concentratia colesterolului si a trigliceridelor. Amelioreaza
durerile ulceroase si combate halena (mirosul neplacut al gurii).
Vitamina B4
Favorizeaza absorbtia fierului, participa la metabolismul unor aminoacizi la
biosinteza acizilor nucleici, impreuna cu alte vitamine are rol in biosinteza
hemoglobinei si a globulelor rosii si este foarte utila in tratamentul unor anemii.
Lipsa acidului folic este un factor de risc pentru unele malformatii congenitale.
Recent, un grup de medici din Alabama a raportat ca acidul folic are un rol
important in profilaxia cancerului de col uterin.
Vitamina B5 - acidul pantotenic
In organism acidul pantotenic este inclus in coenzima A ce intervine in
metabolismul glucidelor, compusilor lipidici, proteinelor si la generarea energiei
necesare proceselor fiziologice. Are un rol important in desfasurarea multor
reactii enzimatice. Este important in asigurarea troficitatii cutanate si mucoase.
Carenta determina tulburari neurologice (parestezii ale extremitatilor, mialgii,
cefalee, oboseala, tulburari de somn) si tulburari digestive (greata, voma,
flatulenta). Favorizeaza mentinerea structurii si functiei normale a pielii si
stimuleaza pozitiv cresterea si pigmentarea parului. Este indispensabila
functionarii normale a glandelor suprarenale.
Vitamina B6 - piridoxina
Intervine in metabolismul intermediar si in special la nivelul sistemului nervos.
Are un rol foarte important in buna functionare a sistemului nervos si imunitar
lipsa ei la copii duce la convulsii, iar la adult la astenie, nervozitate, insomnii,
pierderea in greutate, tulburari neurologice, glosita, depresii, anemie,
irascibilitate, polinevrita.
De asemenea, lipsa ei mai determina dermatita seboreica. Exista deficite
genetice caracterizate printr-o afinitate scazuta fata de formele metabolizate ale
vitaminei B6 ceea ce face ca aportul alimentar de vitamina B6 sa fie insuficient
si determina aparitia unor sindroame de deficit vitaminic: cistationurie (insotita
de tulburari mintale), anemie hipocroma, macrocitara cu hipersideremie si
hemosideroza, convulsii generalizate la sugari. Exista medicamente care,
administrate timp indelungat, datorita antagonizarii vitaminei B6 pot fi cauze de
tulburari neurologice (izoniazida, cicloserina, hidralazinele, penicilamina).
Contraceptivele hormonale orale pot provoca de asemenea fenomene de
hipovitaminoza B6, de obicei minore.

B) ASLO este analiza care descoper n sngele bolnavilor anticorpii
antistreptococici, care se numesc antistreptolizine. Rezultatele se exprim n
uniti ASLO/ml ser. Creterea anticorpilor anitistreptolizina O se asociaz cu
apariia unor afeciuni poststreptococice: febra reumatismal, (cardita,
poliartrita, choreea minor, noduli subcutanai, eritem), glomerulonefrit
poststreptococica. Valorile normale ale anticorpilor:
- 0-2 ani <160 U/ml;
- 2-4 ani <120 U/ml;
- 5-5 ani <160 U/ml;
- 6-9 ani <240 U/ml;
- 9-12 ani <320 U/ml;
- 12-100 ani <200 U/ml.
O reacie pozitiv, cu valori de peste 300 U/ml arat c n trecutul apropiat al
bolnavului a fost o infecie cu streptococ, fie n gt sau nas, fie n alt parte a
corpului, chiar dac n prezent microbul nu se mai gsete n organism. n unele
cazuri reacia iese pozitiv i la persoanele care poart streptococul n gt, fr
s prezinte semne de infecie streptococic. Analiza ASLO se recomand att
pentru depistarea infeciilor streptococice (faringit, amigdalit, scarlatin), ct
i pentru urmrirea evoluiei n timp a acestori boli spre vindecare. Revenirea la
normal a valorilor ASLO indic o vindecare a infeciei streptococice, pe cnd
creterea acestora sugereaz o nou infecie cu streptococ. De aceea, repetarea
acestei analize este important nu numai pentru tratamentul cu penicilin al
infeciei, dar i pentru prevenirea complicaiilor ce pot surveni dup infecia cu
streptococ, mai ales la copii i tineri: reumatism articular acut, boli de inim,
boli de rinichi (glomerulornefrit)

23) CE ESTE VENTOLIN SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

Numele medicamentului dumneavoastra este Ventolin solutie de inhalat prin
nebulizator.

Salbutamolul apartine grupului de medicamente denumite bronhodilatatoare.
Salbutamolul relaxeaza muschii din peretii cailor aeriene mici din plamani.
Aceasta permite deschiderea cailor aeriene si, astfel, ajuta la prevenirea
senzatiei de constrictie toracica, respiratiei suieratoare si tusei, ceea ce va
permite sa respirati mult mai usor.

Efectul salbutamolului se mentine intre 4 si 6 ore.

Ventolin Solutie de inhalat prin nebulizator5 mg/ml este utilizata pentru a trata
simptomele astmului bronsic si ale altor afectiuni bronho-pulmonare
obstructive. In general, Ventolin Solutie de inhalat prin nebulizator se
administreaza persoanelor cu forme severe ale acestor afectiuni cand alte
modalitati de tratament nu sunt suficient de eficiente. Ventolin Solutie de
inhalat prin nebulizator se utilizeaza si in tratamentul crizelor severe de astm
bronsic.
Administrarea intermitenta:
Tratamentul intermitent poate fi repetat de 4 ori pe zi.

Adulti
Diluarea Ventolin solutie de inhalat prin nebulizator:
Ventolin solutie de inhalat prin nebulizator 0,5 ml si 1 ml (2,5 respectiv 5 mg
salbutamol) trebuie diluata cu solutie salina izotona pana la un volum final de 2
ml sau respectiv 2,5 ml. Solutia rezultata se introduce in nebulizator care
genereaza aerosoli pentru inhalare. Trebuie sa inhalati pana cand nebulizatorul
se goleste, intreaga procedura dureaza aproximativ 10 minute.
Utilizarea nediluata a Ventolin solutie de inhalat prin nebulizator:
Ventolin solutie de inhalat prin nebulizator - 2 ml solutie (10 mg salbutamol)
trebuie introdusa in nebulizator, apoi trebuie sa inhalati solutia nebulizata pana
la realizarea bronhodilatatiei. De regula, aceasta se produce dupa aproximativ 3
- 5 minute.
Copii sub 12 ani
Ventolin solutie de inhalat prin nebulizator 0,5 ml (2,5 mg salbutamol) se
dilueaza in 2 2,5 ml solutie salina izotona. Unii copii pot necesita doze mai
mari de salbutamol, de pana la 1 ml (5 mg salbutamol).
Administrare continua:
Doza uzuala este de 1 - 2 mg de Ventolin solutie de inhalat prin nebulizator pe
ora. Aceasta doza se obtine prin diluarea a 1 - 2 mg de Ventolin solutie de
inhalat prin nebulizator cu solutie salina izotona pana la 100 ml, pana la
obtinerea unei concentratii de 50 - 100 micrograme salbutamol/ml. Solutia
diluata este administrata sub forma de aerosol prin inhalare cu ajutorul unui
dispozitiv adecvat de nebulizare.
Luati medicamentul asa cum v-a recomandat medicul dumneavoastra. Pe
eticheta scrie cat de mult si cat de des trebuie luat Ventolin solutie de inhalat
prin nebulizator. Daca nu sunteti sigur, intrebati medicul dumneavoastra, sau
farmacistul.

b) Analiza mineralelor (ionograma) se face din sange, din urina sau din ambele,
de obicei in spitale, dar si in unele policlinici. Valorile ionogramei variaza cu
modul de alimentatie, cu varsta, cu sezonul si cu felul bolii. Rezultatele
analizelor se exprima in miligrame de mineral la 100 ml sange, in grame la litru
sange sau urina, in grame la urina din 24 sau in miliechivalenti la litru (mEq/l).
Dozarea ionilor pozitivi (sodiu, potasiu, calciu, magneziu) i negativi
(clor, bicarbonai, proteine, fosfai, sulfai, acizi organici) coninui n
prelevatul studiat (snge, urin).
IONOGRAMA apreciaz funcia renal de meninere constant a
concentraiei de ioni
Metode de recoltare
B.nu mnnc nainte.Se recolteaz prin puncie venoas 5 ml de snge
simplu. V.N.
Na +- 134 147 mEq/e(300-335mg%)
K+- 3,5-5mEq/e(15-21mg%)
Cl-95-110mEq/e(350-390mg%)

29) Chimioterapia reprezinta o metoda terapeutica folosita in
tratamentul cancerului. Ea consta in administrarea unor
medicamente speciale, numite citostatice, cu scopul de a
distruge celulele canceroase.

Se stie ca celulele normale se dezvolta si mor intr-un mod bine
stabilit, controlat de organism. Cancerul survine cand celulele
devin anormale, isi pierd functia si se divid necontrolat si
dezordonat. Chimioterapia intervine tocmai pe aceste celule cu
un ritm de inmultire foarte rapid, oprindu-le dezvoltarea si
multiplicarea in unul sau mai multe momente ale ciclului lor de
dezvoltare.

Chimioterapia poate include si alte tipuri de medicamente decat
cele citostatice, care impiedica inmultirea celulelor canceroase.

In functie de tipul de cancer, de localizare, stadiu si evolutie,
chimioterapia poate fi folosita pentru:
- Vindecarea cancerului;
- Stoparea extinderii cancerului;
- Incetinirea evolutiei cancerului;
- Distrugerea metastazelor;
- Distrugerea celulelor canceroase care au mai ramas dupa
indepartarea chirurgicala a tumorii;
- Ameliorarea sau eliminarea simptomelor cauzate de cancer.

Chimioterapia consta in administrarea pe diferite cai a
medicamentelor citostatice, la anumite intervale, cu o anumita
frecventa, in dozele, schemele terapeutice si combinatiile
stabilite de medic. Se poate face intravenos, oral,
intramuscular, subcutanat sau localizat.

Inainte de administrarea citostaticelor se vor efectua analize
pentru verificarea organismului. Schemele sunt particularizate
pentru fiecare bolnav in parte.

Chimioterapia se mai poate face direct asupra organului
afectat, sau chiar direct in tumora, pentru a se obtine o
concentratie mai buna a citostaticului la nivelul tumorii.

Efectele adverse aparute in urma tratamentului chimioterapic
sunt consecinta mecanismului prin care citostaticele
functioneaza. Cele mai frecvente reactii adverse ale
chimioterapiei: caderea parului, senzatia de greata si
varsaturile, astenia (datorata anemiei), sangerari, producerea
de infectii si uneori scaderea apetitului. In afara acestora mai
sunt si alte organe care sufera in urma chimioterapiei: inima,
rinichii, vcezica urinara, plamanii si sistemul nervos.

In timpul tratamentului cu citostatice se mai recomanda: sa
evitati consumul unor cantitati prea mari de alimente si sa va
alimentati cu cantitati mici de mancare de mai multe ori pe zi,
decat doua trei mese bogate. Beti lichide inainte sau dupa
masa in loc sa le consumati in timpul mesei. Evitati mancarurile
grase, prajite, prea dulci sau prea condimentate. Beti sucuri
naturale, neacidulate, preferabil fara zahar. Consumuati
alimente si bauturi usor digerabile sau alimente care au putut fi
consumate in alte afectiuni care au produs greta (precum
gripa). Odihniti-va doua trei ore dupa masa pe un scaun si
evitati sa va intindeti in pat imediat. Evitati mirosurile care va
deranjeaza precum fum de tigara, parfumuri.

Caderea parului (sau alopecia) este un efect advers destul de
frecvent al chimioterapiei, care desi nu este la fel de grav ca
alte reactii adverse, are un impact psihologic puternic asupra
persoanei respective, mai ales daca este o femeie. Alopecia
survine dupa a 10-a zi de terapie.

In urma chimioterapiei parul poate deveni mai rar sau poate
cadea in totalitate, insa va creste la loc dupa incheierea
tratamentului. Caderea parului se poate manifesta pe toata
suprafata corpului, nu numai pe cap. Parul poate creste mai
des, poate avea o alta culoare si isi schimba textura.

Un alt efect advers este oboseala, care se datoreaza anemiei,
adica scaderii numarului de globule rosii din sange. Aceasta
este cauzata de afectarea maduvei osoase de catre
chimioterapie. Puteti ameliora starea de slabiciune datorata
anemiei prin perioade mai lungi de odihna si printr-o dieta
echilibrata. De multe ori organismul necesita o transfuzie de
sange pentru cresterea numarului de hematii.

Riscul de a face infectii este mai mare pentru persoanele care
fac chimioterapie pentru ca in afectarea medulara, alaturi de
globulele rosii, scade si numarul de globule albe, responsabile
de lupta impotriva infectiilor. Este importanta preventia
infectiilor in aceasta perioada prin: spalarea mainilor cat mai
des pe parcursul zilei; pastrarea distantei fata de persoanele cu
boli contagioase, evitarea oricaror zgarieturi sau taieturi;
spalati imediat taieturile si zgarieturile cu apa calduta, sapun si
antiseptic; nu va faceti vaccinuri decat dupa ce verificati ca
sunt permise in timpul chimioterapiei.

Administrarea de citostatice da: leucopenia, trombocitopenie,
anemie si se instaleaza din a 8-a zi a tratamentului. Daca in
cursul tratamentului initial numarul total de leucocite scade sub
3.000 leucocite/mm3 sau cel al trombocitelor scad sub 80000
trombocite/mm3, tratamentul trebuie suspendat temporar
pana la refacerea leucocitelor si trombocitelor.

In urma chimioterapiei mai scade si numarul de plachete sau
celule responsabile de coagularea sangelui si de aceea,
sangerarile sunt mai frecvente, de aceea este bine sa evitati
contuziile, lovirile de orice natura, chiar si cele usoare; sa nu
consumati bauturi alcoolice; sa folositi o periuta de dinti moale;
sa nu luati medicamente inainte de a va intreba medicul
(inclusiv aspirina, ibuprofen); si sa aveti grija sa nu va intepati
cand folositi foarfeca, ace, cutite.

Administrarea chimioterapicelor se face sub stricta monitorizare
a H.L.G., V.S.H. si a altor analize stabilite de medicul curant.

Diareea apare ca urmare a afectarii celulelor intestinale. Pentru
a controla diareea, consumati cantitati mici de alimente de mai
multe ori pe zi, evitati macarurile cu fibre si consumati mai
multe alimente cu continut scazut in fibre. Evitati cafeaua,
ceaiul, dulciurile, laptele si produsele lactate. Intrucat diareea
produce pierderi de potasiu este recomandat sa cosnumati
produse bogate in acest element: banane, portocale, caise,
cartofi. Este important sa consumati si multe lichide daca aveti
diaree pentru a compensa pierderile. Puteti folosi sucul de
mere, apa, ceai slab, supa strecurata, insa nu bauturi
carbogazoase.

30)b) Fibrinogenul este un factor de coagulare, o protein esenial
pentru formarea cheagurilor de snge. Este produs de ctre ficat i
pus n circulaie mpreun cu ali peste 20 de factori de coagulare.
Definiie i caracteristici:
Fibrinogenul este factorul I plasmatic al coagularii, o protein esenial pentru
formarea cheagurilor de snge. Fibrinogenul este o proteina globurala prezenta in
plasma sanguina care, sub actiunea trombinei, este hidrolizata partial rezultand o
proteina insolubila, fibrina.
Este produs de ctre ficat i pus n circulaie mpreun cu ali peste 20 de factori
de coagulare. Afectarea nivelului plasmatic al fibrinogenului este expresia afectarii
directe a diverse organe, intre care a ficatului, ca sediu principal al sintezei sale.
n mod normal, atunci cnd un esut sau un vas de snge este afectat, este activat
un proces numit cascad de coagulare ce implic aciunea mai multor factori de
coagulare a sngelui. Pe msur ce acest proces se apropie de finalitate,
fibrinogenul solubil (fibrinogen dizolvat n fluid) este transformat n fibre de fibrinogen
insolubil. Aceste fibre se intercaleaz, protejnd rana, i mpreun cu trombocitele
formeaz o barier de snge coagulat care blocheaz o eventual hemoragie pn
la vindecare.
Fibrinogenul reprezint unul dintre factorii sanguini care mpreun formeaz
reactanii de faz acut; acetia pot avea un nivel crescut, n anumite condiii de
boal, cauznd inflamaii sau deteriorri acute ale esuturilor.
Analiza pentru Fibrinogen msoar cantitatea solubil a Factorului I (fibrinogen
dizolvat n snge), nainte s fie transformat n fibrin insolubil pentru a forma
bariera de snge coagulat.
Ce indic:
Fibrinogenul este, de obicei, efectuat mpreun cu alte teste pentru coagularea
sngelui. El ajut medicul la evaluarea capacitii organismului de a forma un cheag
de snge. Fibrinogenul poate fi efectuat ca un test follow-up n urma unor rezultate
anormale la analiza timpului de protrombin (PT) sau timpului parial de
tromboplastin sau n urma unei hemoragii excesive.
Analiza pentru Fibrinogen se poate efectua mpreun cu testele pentru PT, PTT,
trombocite i D-Dimer pentru a ajuta la diagnosticarea coagularii intravasculare
disiminate (DIC). Ocazional, fibrinogenul mai poate fi folosit pentru a urmrii evoluia
n timp a unei boli (de exemplu, bolile hepatice).
Cteodat, medicul recomand efectuarea analizei mpreun cu ali markeri cardiaci,
cum este proteina C-reactiv, pentru a vedea dac pacientul prezint riscul apariiei
unei boli cardiovasculare.
Valori normale
Continutul in fibrinogen al plasmei sanguine este in mod normal cuprins intre valorile
de 240 - 290 mg la 100 ml, la ambele sexe. La nou nascuti este de 125-300 mg la
100 ml
Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer cu citrat de Na 0.105M (raport citrat
de sodiu - sange=1/9). Presiunea realizata de garou trebuie sa fie intre
valoarea presiunii sistolice si cea a presiunii diastolice si nu trebuie sa
depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a esuat, o noua tentativa pe
aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute.

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul; pentru a preveni coagularea
partiala a probei se va asigura amestecul corect al sangelui cu
anticoagulantul, prin miscari de inversiune a tubului.

Prelucrare necesara dupa recoltare - proba va fi centrifugata 15
minute la 2500g, urmata imediat de separarea plasmei.

Cauze de respingere a probei - vacutainer care nu este plin; proba
hemolizata sau coagulata.

Stabilitate proba - plasma separata este stabila 4 ore la temperatura
camerei si cateva luni la (-20)
o
C.

31) Pasul 1
Eliminati contactul dintre victima si agentul cauzator.

Aspectele cheie ale pasului 1
Opriti sau inlaturati agentul cauzator de pe victima SAU indepartati
victima de agentul cauzator, avand in vedere urmatoarele principii:
evitati asumarea unor riscuri personale, de asemenea asumarea unor
riscuri pentru victima si trecatori,
evitati agravarea situatiei,
Inlaturati imbracamintea care nu este lipita de corp, fara a intra in
contact cu agentul cauzator prezent pe hainele victimei.

Justificarea pasului 1
Agentul cauzator trebuie privit ca un pericol imediat pentru persoana
care acorda prim ajutor si victima. Desfasurarea asistentei trebuie sa ia
in calcul acest fapt.
Prima data ar trebui luate masuri de protectie de baza, cum ar fi
intreruperea gazului sau a sursei de energie electrica a aparatului de
gatit. In cazul existentei unei surse de foc, victima, persoana care acorda
prim ajutor si trecatorii ar trebui sa se afle la distanta de incendiu, care,
daca este posibil, ar trebui sa fie stins.

Pasul 2
Limitati procesul de ardere si asigurati reducerea durerii.

Aspectele cheie ale pasului 2
Raciti arsura cu apa cat mai curand posibil, avand in vedere
urmatoarele principii:
(pe cat posibil) apa ar trebui sa fie rece, curata si curgatoare,
cu putere mica si un flux regulat,
asigurati-va ca apa se scurge complet, fara a atinge alte parti ale
victimei, pe voi sau pe altcineva,
continuati sa inlaturati imbracamintea contaminata de pe victima,
exceptand articolele care sunt lipite de piele.
Racirea poate fi continuata timp de cateva minute, pana cand durerea
nu revine dupa incetarea racirii, dar inainte ca victimei sa i se faca frig.
Rugati victima sa inlature obiectele potential constrictive cum ar fi inele,
bratari, ceas de mana, etc. daca acestea se afla in interiorul sau in
apropierea suprafetei ranite si daca acest lucru este posibil fara a
produce noi consecinte negative.

Daca apa nu este disponibila:
evaluati arsura,
acoperiti rana pentru a minimiza infectiile,
obtineti ajutor.

Justificarea pasului 2
Pana in prezent racirea locala cu apa este singura ingrijire imediat
eficienta pe care o persoana neinitiata o poate aplica pentru:
a inlatura caldura si a reduce temperatura in tesutul ranit, limitand
procesul de ardere, umflarea si formarea basicilor. Aceasta previne
distrugerea mai accentuata a pielii si creste sansele de supravietuire a
celulelor afectate care sunt inca vii.
calmarea/reducerea durerii simtite de victima.
Apa nu trebuie lasata sa se scurga de pe zona afectata pentru a nu
contamina o suprafata inca neafectata.
N-ar trebui sa se permita ca victima sa devina hipotermica sau sa
tremure.
Exista produse disponibile, cum ar fi gelul de stopare a arsurii, care
includ atat elemente calmante cat si de racire. Folosirea acestora
depinde de reglementarile locale si disponibilitatea lor.
Inelele, bratarile, ceasul de mana, etc. pot deveni agenti compresivi
daca in jurul suprafetei arse se dezvolta un edem. Aceasta compresie
are consecinte negative, in special limitarea sau blocarea circulatiei
sangelui.

Nota:
Studiile stiintifice arata ca racirea poate fi eficienta daca se aplica in
primele 15 - 25 de minute de la ranire. Astfel cunoasterea orei cand s-a
produs arsura este un factor determinant al tipului de asistenta ce se va
initia.
In anumite locuri, cand apa curgatoare nu este disponibila, poate fi
recomandat sa se puna partea ranita intr-o galeata, vas sau ceva
echivalent umplut cu apa curata si rece. Apa ar trebui schimbata dupa
ceva timp, cand devine calda. O alta alternativa este stropirea zonei
ranite cu apa dintr-un recipient. Ambele metode trebuie sa respecte
aspectele cheie prezentate, in special prevenirea hipotermiei.
Apa este definita ca fiind "rece" cand temperatura ei este cuprinsa intre
8 si 23 grade C (45 la 75 grade F).

Pasul 3
Evaluati caracteristicile arsurii.

Aspectele cheie ale pasului 3
Determinati:
natura agentului cauzator,
orice posibil factor agravant, cum ar fi arsuri pe fata, o incheietura sau
in zona pelviana, foc aparut intr-un spatiu inchis, fum in cazul unui
incendiu, etc.
ora si locul/locurile de contact dintre agent si victima.
Notati localizarea zonei/zonelor arse.
Faceti o estimare aproximativa a extinderii arsurii/arsurilor, folosind
suprafata palmei victimei ca unitate de referinta, aceasta reprezentand
1% din suprafata totala a pielii.
Daca este posibil, colectati informatii despre starea de sanatate a
victimei (varsta, boli, tratamente, etc.)

Nota: In circumstante diferite de cele care implica foc sau lichide fierbinti
ar trebui sa luati in considerare alti factori agravanti, cum ar fi
traumatisme ale osului in cazul unui accident electric, deflagratie in cazul
unei explozii, respiratie sacadata, cenusa in nari sau saliva, etc.

Justificarea pasului 3
Caracteristicile ranii determina masurile de ingrijire si supravegherea
subsecventa necesitata de victima.
Suprafata arsurilor este o caracteristica folosita de serviciile de urgenta
pentru evaluarea gravitatii starii de sanatate si prognozare. Exista reguli
ce stabilesc estimari de suprafata pentru parti specifice ale corpului (de
ex. capul reprezinta aproximativ 9% din suprafata totala a corpului unui
adult).
Colectarea informatiilor privitoare la starea de sanatate ajuta la
identificarea circumstantelor agravante legate de istoricul victimei.

Pasul 4
Preveniti sau diminuati complicatiile.

Aspectele cheie ale pasului 4
Actionati cu mainile curate si, daca este posibil, protejate (folosind
materiale impermeabile - de ex. manusi sau orice alt material disponibil
ca bariera).
Evitati folosirea remediilor, cremelor medicale, mediilor cum ar fi unt,
oua, sare, cartofi, etc., in toate cazurile de arsura.
Evitati spargerea basicilor.
Asezati victima intr-o pozitie confortabila cat mai curand posibil.

Daca exista un serviciu medical in apropiere:
infasurati simplu dupa racire suprafata arsa intr-un material curat (de
ex. pansament, material textil), sau si mai bine intr-unul steril,
transportati victima la unitatea sanitara.

In alte situatii:
Curatati suprafata arsa cu o solutie antiseptica nealcoolica, sau cu
sapun si apa curata.
Acoperiti suprafata arsa, avand in vedere urmatoarele principii:
folositi un material curat (de ex. pansament, material textil), sau si mai
bine, unul steril,
aplicati un pansament, daca este posibil unul care previne lipirea de
arsura,
acoperiti cu straturi de materiale absorbante (de ex. tifon),
tineti degetele separate cu straturi de pansament.
Transportati victima la un centru de ingrijire a sanatatii.

Justificarea pasului 4
Arsura este o rana si prin urmare trebuie protejata de contaminare
externa.
Este important sa se previna orice risc de lesin si colaps, datorita
durerii si/sau pierderii de lichid prin arsura.

Nota:
Anumite comunitati pun membrul ars in frunza curata a unui bananier,
cand este posibil. Aceasta este rece si nu se lipeste.
Exista materiale specifice, cum ar fi paturi argintii/aurii, care protejeaza
si mentin caldura victimei.
Studiile sugereaza ca pansamentele uscate sunt mai eficiente decat
cele umede. Pansamentele umede macereaza tesuturile afectate si
deterioreaza pielea ramasa.
Ar trebui prevenit ca pansamentul sa adere la arsura si sa se imbibe cu
secretii.
Administrarea analgezicelor (de ex. medicamente eliberate fara reteta,
cum ar fi paracetamol sau aspirina) de catre o persoana neinitiata este
supusa standardelor locale.