Universitatea Cretin Dimitrie Cantemir

Facultatea de tiine Juridice i Administrative

Bucureti



REFERAT
INSTITUII DE DREPT PENAL

UNITATEA INFRACIONAL







MASTERAND,
PUNA FLORINEL VLDU




Bucureti
2014

I. UNITATEA NATURALA DE INFRACTIUNE

A. Infractiunea simpla

Definitie. Este o forma a unitatii naturale de infractiune si se
caracterizeaza printr-o singura actiune sau inactiune, printr-un singur rezultat
si printr-o singura forma de vinovatie. Ea nu implica o durata de timp pna la
producerea tuturor consecintelor pe care fapta ar putea sa le produca si ale carei
urmari aflate n reprezentarea faptuitorului se rasfrng asupra obiectului
material. Concret, infractiunea simpla presupune o singura actiune, o singura
urmare imediata si o unica rezolutie infractionala.

Caracteristici:
- este forma de infractiune cea mai des ntlnita n legislatia penala si n practica
judiciara;
- este o forma tipica a infractiunii;
- momentul consumarii coincide cu momentul epuizarii;
- poate fi savrsita numai printr-o actiune sau inactiune sau prin mai
multe acte repetate n baza aceleiasi rezolutii infractionale (exemplu: savrsirea
infractiunii de omor prin aplicarea mai multor lovituri de cutit).

B. Infractiunea continua

Definitie. Reprezinta o forma a unitatii naturale de infractiune ce se
caracterizeaza prin prelungirea n chip natural a actiunii sau inactiunii ce
constituie elementul material, dupa consumare, pna la interventia unei forte
contrare (exemple: furtul de energie electrica, evadarea).
Aceste infractiuni cunosc doua momente: momentul consumarii
momentul savrsirii elementului material; momentul epuizarii - momentul
ncetarii activitatii infractionale.

Caracteristici:
- este o forma atipica a infractiunii;
- elementul esential al acestei infractiuni este faptul ca ea se realizeaza printr-o
atitudine dubla a faptuitorului: una comisiva (prin care se savrseste
infractiunea); alta omisiva (prin care se lasa ca starea infractionala sa dureze);
- nu toate infractiunile pot cunoaste aceasta forma.
Codul penal nu cuprinde dispozitii speciale privind infractiunea continua,
ci face o singura referire la ea n art. 122 alin. 2. Infractiunea continua poate
cunoaste doua forme: infractiuni continue permanente (evadarea); infractiuni
continue succesive (portul ilegal de uniforma).

Observatie: mpartirea aceasta prezinta importanta, deoarece orice
ntrerupere n cazul infractiunilor permanente are valoarea unei epuizari a
infractiunii, iar reluarea activitatii infractionale reprezinta savrsirea unei noi
infractiuni continue.
Cunoasterea momentului epuizarii prezinta importanta, deoarece:
- legea penala aplicabila n timp va fi legea n vigoare n momentul epuizarii
faptei;
- tot de la acest moment ncepe sa curga si prescriptia raspunderii penale;
- n raport de acest moment se stabileste si incidenta unui act de clementa
(amnistie, gratiere).
Daca activitatea infractionala continua este desfasurata de o persoana n
diferite etape ale vietii sale, are importanta si stabilirea vrstei faptuitorului.
Astfel, activitatea continua nceputa nainte de mplinirea vrstei de 14 nu va fi
luata n seama.

C. Infractiunea deviata

Definitie. Reprezinta o forma a unitatii naturale de infractiune si
desemneaza infractiunea savrsita prin devierea actiunii de la obiectul sau
persoana mpotriva carora era ndreptata, datorita greselii faptuitorului sau
prin ndreptarea actiunii, din eroare, asupra altei persoane sau altui obiect.

Modalitati:
- aberratio ictus - realizata prin devierea actiunii spre un alt obiect sau spre o
alta persoana din greseala faptuitorului (exemplu: faptuitorul urmareste sa
loveasca o persoana dintr-un grup, dar, manevrnd gresit corpul contondent, este
lovita o alta persoana);
-error in personam - realizata prin savrsirea faptei asupra altei persoane ori
asupra altui obiect datorita erorii faptuitorului (exemplu: infractorul doreste sa-si
ucida rivalul si noaptea, pe ntuneric, l confunda cu o alta persoana, pe care o
ucide).




II. UNITATEA LEGALA DE INFRACTIUNE

A. Infraciunea continuat

a) Notiune si caracterizare.
Potrivit art. 41 alin. 2 C. pen., infractiunea continuata se realizeaza prin
savrsirea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp diferite, nsa n
realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, a unor actiuni sau inactiuni care
prezinta fiecare n parte continutul aceleiasi infractiuni (de exemplu, sustragerea
de catre A si B, dupa o prealabila ntelegere si conform unui plan prestabilit, n
decurs de 3 luni, a 9 autoturisme, n realizarea aceleiasi hotarri infractionale).
Ceea ce caracterizeaza, asadar, infractiunea continuata este existenta unei
pluralitati de acte care, prezentnd fiecare n parte continutul aceleiasi
infractiuni, ar putea constitui tot attea infractiuni de sine statatoare, deci o
pluralitate de infractiuni. Din aceasta pluralitate nsa legiuitorul a construit o
infractiune unica, prevaznd n mod explicit (art. 41 alin. l C. pen.) ca, n cazul
infractiunii continuate, nu exista pluralitate de infractiuni. Aceasta unitate
infractionala legala, care raspunde unor ratiuni de politica penala si de tehnica
legislativa pusa n slujba aceleiasi politici, nu este nsa o creatie arbitrara, ci se
ntemeiaza pe anumite legaturi care unesc ntre ele faptele din care este alcatuita.
ntr-adevar, actiunile sau inactiunile care alcatuiesc infractiunea continuata sunt
legate ntre ele printr-o tripla unitate, si anume: unitatea de subiect activ,
unitatea de rezolutie infractionala (toate sunt savrsite n realizarea aceleiasi
hotarri) si unitatea de continut (fiecare prezinta continutul aceleiasi infractiuni).
Din aceste trasaturi caracteristice ale infractiunii continuate rezulta conditiile de
existenta a acesteia.

b) Conditii de existenta.
Pentru existenta infractiunii continuate si, deci, pentru realizarea
trasaturilor caracteristice sus-mentionate trebuie sa fie ndeplinite urmatoarele
conditii:
O pluralitate de actiuni sau inactiuni savrsite la diferite intervale de
timp. Existenta infractiunii continuate presupune savrsirea a cel putin doua
actiuni sau inactiuni, care constituie fiecare n parte elementul material al
aceleiasi infractiuni. Nu intereseaza daca unele dintre actiuni au forma faptului
consumat, iar altele au ramas n faza tentativei. Este nsa necesar ca actiunile sau
inactiunile sa fie savrsite la un anumit interval unele de altele. Aceasta conditie
este necesara pentru a deosebi infractiunea continuata de infractiunea simpla n
al carei element material sunt absorbite n mod natural doua sau mai multe acte
sau actiuni, care sunt savrsite n aceeasi mprejurare sau cu aceeasi ocazie (de
exemplu, uciderea prin mai multe lovituri, furtul mai multor obiecte din locuinta
unei persoane etc.). Nu se cere, totusi, ca actiunile sau inactiunile sa fie savrsite
n acelasi loc, esentiala fiind identitatea obiectului juridic al infractiunii.
Actiunile sau inactiunile sa fie savrsite de aceeasi persoana. Este
necesar ca diferitele actiuni sau inactiuni sa fie savrsite de aceeasi persoana
(autorul), dar infractiunea continuata poate fi savrsita si n participatie. n
aceasta din urma situatie, aceeasi persoana poate participa la savrsirea unora
dintre actiuni sau inactiuni n calitate de autor, la altele n calitate de complice.
Savrsirea n participatie poate sa priveasca toate actiunile sau inactiunile care
compun infractiunea continuata sau numai unele dintre acestea. Ne exprimam
acordul privitor la aceasta solutie, mbratisata n doctrina si confirmata de
jurisprudenta, nsa cu precizarea ca trebuie sa existe, n mod obligatoriu, aceeasi
unica rezolutie infractionala ntre participanti, cu privire la toate actiunile
realizate prin schimbarea rolurilor ntre autori si complici.
Actiunile sau inactiunile sa fie savrsite n realizarea aceleiasi rezolutii
infractionale. Aceasta legatura subiectiva reprezinta principalul liant al
pluralitatii de acte componente care alcatuiesc latura obiectiva a acestei
infractiuni continuate. Toate aceste actiuni sau inactiuni au de la nceput si pna
la sfrsit aceeasi unica hotarre, luata anterior de infractor, de a repeta activitatea
infractionala pna la realizarea proiectului sau. Este suficienta o reprezentare n
linii generale a actiunilor sau inactiunilor proiectate, chiar daca nu sunt
prevazute exact aceste actiuni sau inactiuni, conditiile de savrsire sau urmarile
fiecareia. Cerinta unitatii de rezolutie presupune ntotdeauna, n mod evident,
reprezentarea de catre faptuitor a rezultatului faptei sale, ceea ce nseamna ca
infractiunea continuata nu este posibila dect la infractiunile al caror element
subiectiv mbraca forma intentiei.
Unitatea de rezolutie pentru toate actiunile sau inactiunile presupune ca
autorul sa prevada rezultatele actelor de executare, sa le urmareasca sau sa le
accepte.
Aceasta rezolutie unica trebuie sa fie ntotdeauna anterioara activitatii
infractionale si sa se mentina n linii generale, n cursul desfasurarii actelor
materiale care alcatuiesc latura obiectiva a infractiunii continuate. Unitatea de
rezolutie rezulta din modul n care au fost savrsite diferitele actiuni sau
inactiuni ce compun infractiunea continuata si este dependenta si de marimea
intervalului de timp n care se savrsesc actiunile. Pentru existenta unitatii de
rezolutie trebuie sa se constate ca acest interval nu este prea mare, deoarece un
interval prea mare poate determina concluzia ca autorul a renuntat la rezolutia
initiala si a luat o noua rezolutie infractionala.
Doctrina a relevat, iar jurisprudenta a confirmat ca, printre elementele
care reprezinta temeiuri pentru stabilirea unitatii de rezolutie, vor fi avute n
vedere unitatea obiectului infractiunii, a locului, a persoanei vatamate, precum si
unitatea de timp. De asemenea, trebuie sa se verifice daca nu a intervenit, pe
parcursul desfasurarii actiunilor sau inactiunilor, respectiv a actelor de
executare, vreo cauza care sa determine pe faptuitor sa renunte la rezolutia
initiala si sa adopte o noua rezolutie infractionala.
Actiunile sau inactiunile savrsite sa prezinte, fiecare n parte,continutul
aceleiasi infractiuni. Fiecare dintre actiunile sau inactiunile savrsite, analizate
n parte, trebuie sa ndeplineasca toate conditiile cerute de lege pentru existenta
continutului aceleiasi infractiuni (furt, delapidare, nselaciune etc.).
Actele de executare nu este obligatoriu sa fie identice, fiind suficient ca
fiecare sa se realizeze si sa se integreze n continutul aceleiasi infractiuni.
Aceasta conditie se considera realizata si atunci cnd actele de executare nu
reprezinta toate infractiuni, n forma consumata, unele putnd ramne n faza
de tentativa, precum si atunci cnd aceste acte sunt savrsite n variantele
alternative ale elementului material al laturii obiective ale aceleiasi infractiuni
(de exemplu, n cazul infractiunii de delapidare, cnd unele acte se savrsesc
prin modalitatea nsusirii, altele prin folosire, iar altele prin traficare).
Daca n continutul juridic al infractiunii unele conditii sunt prevazute n
doua ori mai multe variante, exista infractiune unica continuata chiar daca n
actiunile sau inactiunile savrsite au fost realizate unele sau altele dintre
conditiile alternative. Unele dintre actiunile sau inactiunile savrsite pot prezenta
continutul aceleiasi infractiuni, nsa n varianta calificata sau agravata a acesteia,
esential fiind ca n toate sa fie realizat continutul infractiunii respective. Nu este
necesar ca actiunile sau inactiunile care formeaza infractiunea continuata sa fie
ndreptate mpotriva aceluiasi obiect material, sa fie savrsite n acelasi loc sau
sa aiba acelasi subiect pasiv, n acest din urma caz urmnd sa se verifice nsa
daca schimbarea persoanei vatamate a determinat o noua rezolutie infractionala
si, deci, o alta unitate infractionala.

c) Efectele juridice:
de la momentul ncetarii ultimei actiuni sau inactiuni, care marcheaza
consumarea infractiunii continuate, ncepe sa curga termenul de prescriptie a
raspunderii penale (art. 122 alin. 2 C. pen.);
n raport de acelasi moment, se determina incidenta actelor de amnistie si
gratiere;
tot n raport de acelasi moment, aplicarea legii penale n timp va fi cea n
vigoare la acea data;
daca actele de executare s-au savrsit pe teritoriile mai multor tari, va fi
incidenta legea penala romna, daca o parte din aceste acte ori rezultatul s-a
produs pe teritoriul Romniei (art. 143 C. pen.);
tot n functie de momentul ncetarii ultimei actiuni sau inactiuni, se stabileste
incidenta legii penale n raport cu vrsta faptuitorului. Daca faptuitorul a nceput
executarea cnd nu avea mplinita vrsta de 14 ani, aceste acte nu se iau n
considerare, ci numai acelea savrsite dupa mplinirea acestei vrste si,
binenteles, daca au fost savrsite cu discernamnt.

Infractiuni care nu sunt susceptivbile de a fi savrsite n forma continuata
Doctrina a relevat, iar jurisprudenta a confirmat ca infractiunea continuata nu
este posibila la acele infractiuni al caror obiect material nu poate fi divizat.
Astfel, infractiunea de omor nu poate fi savrsita n forma continuata,
chiar si atunci cnd ea ar fi precedata de mai multe tentative de omor.
De asemenea, nu este de conceput forma continuata la infractiunile de
obicei, care, asa cum se stie, pentru a-si realiza existenta sub raportul laturii
obiective, presupun repetarea actiunilor sau inactiunilor, pna cnd rezulta
obisnuinta.
n sfrsit, forma continuata nu este de conceput nici n cazul infractiunilor
din culpa, pentru ca, n cazul lor, rezolutia infractionala este exclusa.

B. Infractiunea complexa

a) Notiune si caracterizare.
Potrivit unui concept unanim acceptat n literatura noastra de specialitate
si consacrat si n legislatia penala (art. 41 alin. 3 C. pen.), infractiunea complexa
este infractiunea ce cuprinde n continutul sau, fie ca element constitutiv, fie ca
element circumstantial o actiune sau inactiune care constituie prin ea nsasi o
fapta prevazuta de legea penala. Ea este un tip de unitate infractionala creata de
legiuitor prin absorbirea n continutul acesteia a uneia sau a unor fapte diferite
care prezinta, fiecare n parte, continutul unei anumite infractiuni, dar care, prin
vointa legiuitorului, fiind incluse n continutul infractiunii complexe, si pierd
autonomia infractionala originara, devenind, dupa caz, fie un simplu element
constitutiv n continutul de baza al infractiuni complexe, fie un element
circumstantial n continutul agravat sau calificat al acesteia.
n continutul unic al infractiunii complexe se gasesc, asadar, comprimate,
continuturile a doua sau mai multe infractiuni. Astfel, de exemplu, n continutul
infractiunii de tlharie se gasesc reunite, ntr-o unitate infractionala, n
continutul de baza al infractiunii (art.211 alin.l C. pen.), continuturile
infractiunilor de furt (art. 208 C. pen.), de lovire sau alte violente (art. 180 alin. l
si n parte si alin. 2 C. pen.) de amenintare (art. 193 C. pen.), iar n continutul
sau agravat (art. 211 alin. 2 si 3 C. pen.) sunt reunite continuturile infractiunilor
de lovire sau alte violente art. 180 alin. 2 C. pen.), de vatamare corporala (art.
181 C. pen.), de vatamare corporala grava (art. 182 C. pen.) si de loviri sau
vatamari cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.); n continutul infractiunii de
atentat care pune n pericol securitatea statului (art. 160 C. pen.) sunt incluse
continuturile infractiunilor de vatamare corporala (art. 180 alin. 2, 181, 182 C.
pen.) si de omor (art. 174 C. pen.); n continutul infractiunii de ultraj sunt
incluse, n continutul de baza al acestei infractiuni (art. 239 alin. l C. pen.), pen.)
si de amenintare (art. 193 C. pen.), iar n continutul agravat al aceleiasi
infractiuni (art. 239 alin. 2 C. pen.) sunt cuprinse continuturile infractiunilor de
lovire sau alte violente (art. 180 C. pen.) si de vatamare corporala (art. 181 C.
pen.) etc.
Crearea infractiunii unice complexe, pornind de la o pluralitate de fapte
diverse care, luate individual, constituie tot attea infractiuni, reprezinta o
solutie a legiuitorului pentru a raspunde unei necesitati de politica penala si unor
ratiuni de tehnica legislativa. Contopirea mai multor fapte penale ntr-o
infractiune unica este destinata sa asigure o caracterizare mai precisa a activitatii
infractionale a faptuitorului n ansamblul acesteia, o evaluare mai exacta a
gradului de pericol social al acesteia si a periculozitatii autorului, iar drept
urmare, o mai adecvata reactie de aparare sociala.
Aceasta constructie nu este expresia unei vointe arbitrare a legiuitorului,
ci se bazeaza pe existenta unei legaturi obiective si subiective dintre infractiunile
ce intra n cadrul infractiunii complexe. De regula, aceasta legatura are forma
legaturii de la mijloc la scop, n sensul ca una dintre infractiuni serveste ca
mijloc pentru realizarea celeilalte, care constituie infractiune-scop. n cazul
faptei incluse n continutul agravat al infractiunii complexe, ca element
circumstantial al acestuia, legatura ei cu infractiunea tip, simpla sau complexa,
este si mai evidenta, ntruct acest element circumstantial este, de regula, o
consecinta a infractiunii-tip.

b) Forme si modalitati

Forme. Asa cum rezulta din nsasi notiunea de infractiune complexa,
aceasta se prezinta sub doua forme diferite, n raport de rolul ndeplinit de
actiunea sau inactiunea care intra n continutul infractiunii complexe, ca element
ori ca circumstanta agravanta.
n raport de acest criteriu, n doctrina se distinge ntre:
infractiune complexa sub forma tip;
infractiune complexa agravanta.

Infractiunea complexa ca infractiune tip este creata prin includerea n
continutul sau, ca element constitutiv, a unei actiuni sau inactiuni ce constituie
prin ea nsasi o fapta prevazuta de legea penala. Au aceasta forma toate
infractiunile complexe propriu-zise, dintre care pot fi mentionate atentatul care
pune n pericol securitatea statului (art. 160 C. pen.), actele de diversiune (art.
163 C. pen.), tlharia (art. 211 C. pen.), ultrajul (art. 239 C. pen.), purtarea
abuziva (art. 250 C. pen.), distrugerea si semnalizarea falsa (art. 276 C. pen.)
etc.
n cazul acestei forme a infractiunii complexe, lipsa din continutul ei a
infractiunii absorbite duce la inexistenta infractiunii complexe ca tip particular
de infractiune. Astfel, de exemplu, cu privire la tlharie, daca se constata ca
furtul a fost savrsit fara violenta sau amenintare sau ca aceste fapte au fost
savrsite fara nici o legatura cu furtul, n prima situatie nu exista tlharie, ci
numai furt, iar n cea de a doua situatie, exista doua infractiuni distincte care si
pastreaza autonomia infractionala (furt si lovire sau furt si amenintare).
Infractiunile complexe ca infractiuni tip pot avea ele nsele, ca orice alte
infractiuni, variante agravate sau calificate n al caror continut poate intra o
actiune sau o inactiune care constituie prin ea nsasi o fapta prevazuta de legea
penala. Aceasta nseamna ca o infractiune complexa tip poate exista si n forma
infractiunii complexe ca varianta agravata.

Infractiunea complexa ca varianta agravanta a unei infractiuni simple
cuprinde n continutul sau agravat sau calificat o actiune sau inactiune care
reprezinta o alta infractiune, de sine statatoare. Legislatia noastra penala
cunoaste astfel de infractiuni care n forma lor de baza sunt infractiuni simple,
dar care, n variantele lor agravate sau calificate, sunt infractiuni complexe
(lipsirea de libertate n mod ilegal, cu supunerea victimei la suferinte sau cu
punerea n pericol a vietii ori sanatatii acesteia art. 189 alin. 2 C. pen.; raportul
sexual cu o minora art. 198 alin. 3 si 4 C. pen.; furtul calificat art. 209 alin. l
lit. g C. pen. etc).
Aceasta forma a infractiunii complexe poate exista si n cazul n care
infractiunea, n forma ei de baza, este tot o infractiune complexa (tlharia art.
211 alin. 2 si 3 C. pen.; pirateria art. 212 alin. 2 si 3 C. pen.; ultrajul art. 239
alin. 2 C. pen. etc).
Daca din aceasta forma a infractiunii complexe lipseste acea fapta ce
constituie elementul circumstantial, varianta complexa nu va mai exista si va
ramne infractiunea n forma ei de baza.

Structura.
Avnd n vedere ca infractiunea complexa este rezultatul reunirii n
continutul unei infractiuni unice a doua sau mai multor infractiuni, structura
acesteia este una complexa. Astfel, infractiunea complexa cuprinde, n mod
comprimat, n continutul sau, termenii infractiunilor reunite sau absorbite si,
desigur, elementele componente ale laturii obiective si subiective ale acestor
infractiuni.
n concret, la infractiunea complexa, identificam un obiect juridic
principal si, pe de alta parte, un obiect juridic adiacent (la infractiunea de
tlharie, obiectul juridic principal este cel referitor la apararea patrimoniului, iar
cel adiacent priveste protectia persoanei; la infractiunea de ultraj, obiectul
juridic principal se refera la apararea autoritatii statale, iar cel adiacent la
protectia persoanei).
Sub aspectul laturii obiective, n elementul material al infractiunii
complexe, vom identifica reunite actiunile prin care se realizeaza elementul
material al infractiunilor absorbite (la tlharie, elementul material al infractiunii-
scop este realizat prin actiunea de luare, iar elementul material al infractiunii de
mijloc, printr-o actiune de amenintare sau de exercitare a violentei).
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovatie la infractiunea
complexa tip (de baza) este intentia, deoarece faptuitorul prevede rezultatul
actiunilor sale si urmareste ori accepta producerea acestui rezultat. La
infractiunea complexa n varianta agravanta, forma de vinovatie este
praeterintentia.

Efectele juridice.
Infractiunea complexa este o infractiune momentana, ntruct nu
presupune o prelungire n timp a actiunii sau inactiunii ori a consecintelor
acesteia. Infractiunea complexa se consuma, deci, n momentul n care se
savrsesc actiunile prin care se realizeaza elementele materiale specifice laturilor
obiective ale infractiunilor absorbite.
Infractiunea sau infractiunile absorbite n infractiunea complexa si pierd
autonomia infractionala. Daca nsa nu sunt realizate toate conditiile cerute de
lege pentru existenta infractiunii complexe, infractiunile absorbite pastreaza
autonomia infractionala.
Nerealizarea sub raportul laturii obiective a continutului unei infractiuni
absorbite poate conduce la calificarea faptei ca tentativa (exemplu: n cazul
infractiunii de tlharie, daca se consuma amenintarea sau violenta, nsa
deposedarea victimei nu a fost posibila, infractiunea ramne n faza de
tentativa).
Infractiunea complexa nu constituie o cauza de agravare a raspunderii
penale, astfel ca tratamentul sanctionator este cel prevazut de lege fara vreo
agravare speciala.
n cazul n care, dupa condamnarea definitiva pentru o infractiune
complexa, infractorul este judecat ulterior si pentru alte actiuni sau inactiuni care
intra n continutul aceleiasi infractiuni, pedeapsa se recalculeaza tinndu-se
seama de activitatea savrsita n ntregul ei (art. 43 C. pen.).

c) Complexitatea naturala
n cadrul infractiunii complexe exista si o complexitate naturala creata
prin absorbirea n chip natural n continutul unei infractiuni a elementului
material specific altei infractiuni (n continutul infractiunii de omor, identificam
incluse, n mod natural, elementele infractiunii de vatamare corporala; infrac-
tiunea de calomnie cuprinde n continutul ei, absorbite n mod natural, elemen-
tele insultei; infractiunea fapt consumat absoarbe ntotdeauna n mod natural
elementele tentativei acestei infractiuni etc.). n toate aceste cazuri este vorba de
o infractiune simpla, care cuprinde n elementul sau material si elementul
material al unei alte infractiuni simple, mai putin grave. n pofida complexitatii
naturale, infractiunea mai grava nu devine o infractiune complexa, ci ramne o
infractiune simpla. Distinctia privitoare la complexitatea naturala prezinta
interes practic, deoarece n cazul n care nu se poate retine n sarcina
faptuitorului infractiunea mai grava, se va retine infractiunea mai putin grava.

C. Infractiunea progresiva

a) Notiune si caracterizare.
Denumirea de infractiune progresiva este data acelei infractiuni a carei
latura obiectiva, dupa ce a atins momentul consumarii, corespunzator unei
anumite infractiuni, se amplifica progresiv fara interventia faptuitorului, fie prin
agravarea urmarii produse, fie prin producerea unor noi urmari, corespunzatoare
unei infractiuni mai grave. Astfel, n cazul savrsirii infractiunii de lovire sau
alte violente cu provocarea unor vatamari corporale (art. 180 alin. l C. pen.) este
posibil ca vatamarea corporala sa se agraveze progresiv si sa se ajunga la
ncadrarea faptei n infractiunea de vatamare corporala (art. 181 C. pen.) sau
chiar n infractiunea de vatamare corporala grava (art. 182 C. pen.). n cazul n
care urmarile s-au agravat excesiv si se ajunge la moartea victimei, fapta va
constitui infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte (art. 183 C.
pen.).
Se observa ca, n asemenea situatii, infractiunile mai grave, realizate ca
urmare a amplificarii progresive a rezultatului, absorb n continutul lor
infractiunile mai usoare. Aceasta absorbtie are loc prin vointa legiuitorului, care
a incriminat ca infractiuni de sine statatoare fapte, n raport de diferitele grade
de amplificare a rezultatului socialmente periculos al acestora.
Asadar, infractiunea progresiva este si ea o forma atipica a infractiunii,
caracterizata prin elementele definitorii aratate mai sus.
Amplificarea producerii urmarilor ori producerea de noi urmari determina
aparitia unei noi infractiuni n care se absorb toate infractiunile corespunzatoare
rezultatului celui mai grav. Aceasta infractiune este singura care urmeaza sa fie
retinuta, ca infractiune unica, rezultat al agravarii progresive a faptului initial.
Apare, deci, si n cazul infractiunii progresive, un moment al epuizarii.
Ceea ce se prelungeste dincolo de momentul consumarii unei anumite infractiuni
initiale este numai rezultatul, adica numai amplificarea lui sau producerea unui
nou rezultat, mai grav, fara o noua interventie a faptuitorului.

b) Efectele juridice.
Tinndu-se seama de specificul infractiunii progresive, momentul
consumarii acesteia coincide cu momentul epuizarii rezultatului. n consecinta,
ncadrarea juridica a faptei se va face n raport cu acest ultim rezultat si de
aceea, n cazul infractiunilor progresive, pentru calificarea corecta a faptei
savrsite, trebuie sa se astepte epuizarea rezultatului.
De la data epuizarii rezultatului se calculeaza termenul de prescriptie a
raspunderii penale. De asemenea, n functie de acest moment se determina si
legea penala aplicabila. Tot n raport de acest moment se determina si incidenta
actelor de amnistie si gratiere.

D. Infractiunea de obicei

a) Notiune si caracterizare.
Este denumita infractiune de obicei sau de obisnuinta acea infractiune
ce se savrseste prin repetarea actiunii sau inactiunii, prin care se realizeaza
elementul material al laturii obiective, de un numar de ori suficient de mare
pentru ca din aceasta repetare sa rezulte ca autorul desfasoara acea activitate
infractionala ca un obicei, din obisnuinta sau ca o ndeletnicire (cersetoria,
prevazuta de art. 326 C.pen.; prostitutia, prevazuta de art. 328 C.pen.; jocul de
noroc, prevazut de art. 330 alin. 2 C. pen.; vagabondajul, prevazut de art. 327 C.
pen.).
Asadar, infractiunea de obicei este o infractiune unica, o unitate legala
creata de legiuitor dintr-o pluralitate de acte ce corespund prin trasaturile lor
faptei incriminate, dar care nu constituie infractiune dect daca se savrsesc n
mod repetat si ntr-un numar suficient de ori pentru a constitui un obicei sau o
obisnuinta a faptuitorului. Luate izolat, aceste fapte nu constituie infractiune. n
schimb, ele se integreaza n infractiunea unica de obicei, chiar daca se savrsesc
dupa stingerea momentului consumarii, adica dupa acumularea unui numar
suficient de repetari din care rezulta obisnuinta. Astfel, si n cazul infractiunii de
obicei, pe lnga momentul consumarii, apare un moment al epuizarii faptei.
b) Efectele juridice.
Infractiunea de obicei este si ea o forma atipica a infractiunii.
Infractiunea de obicei nu este susceptibila de forme imperfecte, cum este
tentativa. Ea este, nsa, susceptibila de o forma atipica, n sensul ca se
prelungeste n timp dupa ce a atins momentul consumarii, nglobnd n
continuare n continutul sau noile repetari ale faptei. Are, deci, un moment al
epuizarii, de care sunt legate toate consecintele juridice. Acest moment este
marcat de savrsirea ultimei repetari, iar n raport de aceasta data, se determina
legea penala aplicabila si incidenta unor eventuale acte de clementa. De la
aceeasi data ncepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale.