Recomandarile cinematografice

ale regizorului Akira Kurosawa

pentru fiica sa
Postat de Andreea Verde in Articole despre Filme|11 Februarie 2014|0 comentarii|
Marele regizor japonez Akira Kurosawa a discutat despre filmele sale preferate din
seria Criterion Collection cu fiica lui, Kazuo. A incercat sa se limiteze la un film per
regizor, insa i-a fost greu, asa ca a mai adaugat cate 1-2 filme, atunci cand a avut
ocazia.
Noi am pus mana pe lista si ne-a placut modul dezinvolt in care Kurasowa face
recomandari cinematografice, amintind de evenimente din viata lui personala.
Am publicat lista noastra cu cele mai frumoase filme europene si asiatice. Se pare ca
lista de mai jos vine in completarea alor noastre.
Kurosawa (1910-1998) este unul dintre cei mai mari regizori japonezi. El a fost
scenarist, producator, editor. In cariera sa cinematografica de 57 de ani, a regizat 30
de filme care au influentat evolutia filmului in intreaga lume. Primul sau "job" a fost
acela de pictor si veti remarca aceasta componenta in descrierile vizuale de mai jos.
Puteti vedea intreaga filmografie aici. Printre cele mai cunoscute filme se
numara: Rashomon, Cei sapte samurai, Dodesukaden, Rapsodie in august.
Asadar iata lista lui de filme, alaturi de cuvintele adresate fiicei sale.

Sursa foto
1. The Gold Rush, (de Charlie Chaplin)
Chaplin era talentat si ca actor. Stii, comediile sunt cel mai greu de facut. E mult mai
simplu sa smulgi lacrimile audientei. Chaplin era talentat si ca regizor, foarte bun pe
muzica. Uneori ma gandesc ca era atat de talentat, incat nici el nu mai stia ce ar
trebui sa faca. Regizorul Beat Takeshi imi aminteste putin de el.
2. The 3 Penny Opera (de Georg Wilhelm Pabst)
Acesta e un film pe care mi-as fi dorit sa il regizez! Bine, multi oameni au facut
variante ale acestui film dar, dupa parerea mea, cel regizat de Pabst e cel mai bun,
cred. Un film minunat.

Sursa foto
3. Ivan the Terrible I, II (de Sergei M. Eisenstein)
O cunostinta a mea, care mi-a trimis filmul Rashomon la Granx Prix-ul de la Venetia si
fata de care am unele obligatii, mi-a recomandat sa vad o scena din Ivan I, varianta
color (n.r. filmul original este alb-negru). Mi-a spus ca ar trebui sa incerc si eu sa fac
filme color. Asa ca m-am uitat si, intr-adevar, m-am minunat.
Apoi, am folosit culori in filmul Dodesukaden, pentru prima data in cariera mea.
In Kagemusha, am setat culorile asa cum trebuia.
As fi vrut ca acea cunostinta sa le fi vazut; din pacate, intre timp, murise.
4. Hoti de biciclete (de Vittorio De Sica)
O poveste impresionanta, nu-i asa? Totul, in acest film, ma tulbura. Este cel mai bun
reprezentant al neo-realismului. Un film superb, care a definit un nou stil
cinematografic.

Sursa foto
5. The Third Man (de Carol Reed)
Reed a filmat extrem de bine o poveste atat de complicata. Tehnica lui de a filma e
extraordinara - am invatat multe trucuri pe care le-am folosit mai tarziu, din acest
film. Un film clasic, care nu se va demoda vreodata. Reed e un regizor talentat, mi-a
placut si Odd Man - e minunat. Are un stil-de-documentar foarte bun.
6. Late Spring (de Yasujiro Ozu)
Modul in care filmeaza Ozu a fost preluat si imitat de multi regizori din lume, iar asta
e bine. Intr-adevar, se pot invata foarte multe din filmele sale. Tinerii talentati din
Japonia ar trebui sa vada cat mai multe filme de Ozu, dupa parerea mea. Ah, ce
vremuri frumoase erau cand scoteam filme eu, Ozu, Domnul Naruse si/sau
Domnul Mizoguchi!
7. Orfeu Negru (de Jean Cocteau)
La baza, Conteau era un poet, nu-i asa? Asa ca filmul sau e ca un poem, cu elemente
fantastice. Mi s-a parut foarte interesanta grija lui pentru partea estetica.

Sursa foto 1, 2
8. The Life of Oharu (de Kenji Mizoguchi)
Spuneam adesea, in gluma: Domnul Mizoguchi trebuie sa fi avut experiente tare
nefericite cu femeile! Eu, de exemplu, nu as fi putut sa portretizez intr-o asa maniera
femeia. Vazand filmul, m-a trecut un fior pe sira spinarii. Este incredibil, bine
realizat, chiar si cadrele lungi sunt extrem de artistice.
9. Godzilla (de Inoshiro Honda)
Domnul Honda este o persoana tare sincera. Imagineaza-ti, tu ce ai face daca ar
invada un monstru precum Godzila? In mod normal, ai abadona totul si ai lua-o la
fuga! Dar in acest film, oamenii se mobilizeaza. Este atat de tipic lui Honda! Ei bine,
el a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.
Si, dupa cum stii, sunt o persoana destul de dificila si rezervata. Cer multe de la
ceillalti. Iar singurul motiv pentru care nu am avut niciun conflict cu el, este
personalitatea lui extrem de buna.
10. La Strada (de Federico Fellini)
Arta cinematografica a lui Fellini e excelenta. In zilele noastre, nimeni nu mai are asa
un talent si asa o rabdare de a si-l cultiva. Privindu-i filmele, simti o putere
existentialista care are un impact major.
Eu, unul, l-am cunoscut personal, dar era atat de timid, inca nu vorbea despre filmele
sale cu mine.

Sursa foto
11. Les Cousins (de Claude Chabrol)
Este vorba despre o imagine ciudata prezentata dintr-un unghi pesimist. Chabrol e un
regizor talentat.
12. Cele 400 de lovituri (de Franois Truffaut)
Acest film al lui Truffaut este genial, nu-i asa? I-a lasat pe copii sa joace intr-un mod
foarte convingator.
13. A bout de souffle (de Jean-Luc Godard)
Godard este un regizor tare productiv. In ciuda acestui fapt, isi demonstreaza talentul
prin faptul ca toate filmele lui sunt de o calitate foarte buna. Cand am vazut prima
data A bout de souffle arata foarte fresh, acum, probabil si-a mai pierdut din
prospetime, mai ales ca sunt multi cei care i-au imitat stilul.
Dar vreau sa scot in evidenta ca si cei care "preiau" diverse stiluri cinematografice ar
trebui sa experimenteze in modul lor propriu. In caz contrar, lumea cinematografica
va ramane pe loc.

Sursa foto
14. Purple Noon (de Ren Clment)
Este foarte usor de urmarit, este un film clasic. Adica, vreau sa spun, daca cineva s-ar
decide sa afle mai multe despre lumea cinematografica, ar putea incepe cu acest
film.
Traiesti totul cot la cot cu eroul, iar tempo-ul dat de Clement este unul foarte
inspirat.
15. Zazie dans le metro (de Louis Malle)
Imaginea este foarte sofisticata. Acompaniata de o melodie fluierata, povestea este
spusa din perspectiva copilei, tehnica pe care regizorul a folosit-o si in Au revoir, les
enfants.
16. Anul trecut la Marienbad (de Alain Resnais)
Resnais este un pionier al noului val francez. Filmul este inspirat dintr-un roman scris,
din cate imi amintesc, de un autor pe nume Robbe-Grillet. A starnit numeroase
discutii. Filmul nu e usor de digerat, exista multe "rupturi" intre prezent si trecut,
realitate si lumea imaginara.
Insa metodele lui expresioniste mi-au starnit interesul.

Sursa foto
17. Desertul Rosu (de Michelangelo Antonioni)
Odata, m-am plimbat pe un elefant impreuna cu Antonioni la un festival de film
indian. Jurnalistii au insistat asupra faptului ca"Doi regizori seriosi (severe
directors) au calarit impreuna un elefant.", dar adevarul este ca noi nu eram seriosi
deloc. Jurnalistii ne vad numai cand suntem nervosi si se amuza de asta.
Nu e corect, ne-am plans unul altuia (n.r. Kurasowa si Antonioni). Chiar asa, cum ar
putea cineva sa fie MEREU furios sau nervos? Si acum, legat de film, o camera
rosiatica (scarlet room) a fost folosita cu un talent de o maiestrie rar intalnita.
18. The Spirit of Beehive (de Victor Erice)
La prima vedere e o poveste dulce, dar in realitate este vorba despre ceva terifiant;
Erice a reusit sa portretizeze cruzimea teribila a copiilor. Iar copiii si-au jucat extrem
de bine rolurile. Luminile si miscarile de camera au intregit atmosfera. Un film dragut.
19. Solaris (de Andrey Tarkovskiy)
Eram prieteni buni. Era ca un frate mai mic pentru mine (n.r. Tarkovskjy). O data,
cand ne-am imbatat in Dom Kino, am cantat impreuna tema muzicala din Shichinin no
samurai. (n.r. Cei sapte samurai, film regizat de Kurasawa) Modul in care percepe el
apa, in care o descrie si o percepe este unic si tipic lui Tarkovskjy. Filmul Solaris m-a
facut sa ma gandesc cu dor la pamant, sa am o dorinta arzatoare de a ma intoarce.

Sursa foto
20. Fanny si Alexander (de Ingmar Bergman)
E un film lung, urmareste o noapte intreaga. Bineinteles ca lumina si cadrele prezinta
povestea in niste nuante foarte bine alese. Dar, mai presus de tot, mi s-au parut
interesante micile episoade care m-au lasat sa imi imaginez in ce fel de mediu a
crescut regizorul. De la el mi-au mai placut Fragii salbatici si Izvorul feciorei. (n.r. cel
din urma a castigat Oscarul pentru cel mai bun film strain in 1961)
21. Paris Texas (de Wim Wenders)
Cand filmul meu, Rapsodie in august, a avut premiera in Japonia, am vorbit putin cu
Wenders. Pe masura ce vorbeam, el a uitat ca era un interviu pentru o revista si a
inceput sa ma intrebe tot felul de chestii tehnice si practice precum: "Domnule
Kurasowa, ploaia se vede foarte frumos in film. Cum ati filmat cadrele respective?" si
altele de genul asta.
Ca sa fiu sincer, si mie imi place sa vorbesc despre aceste aspecte, asa ca discutia a
continuat. Dar, apoi, editorii revistei au fost cam rusinati.

Sursa foto
Alti regizori despre Kurosawa:
Ingmar Bergman: Filmul meu, Izvorul fecioarei, este o slaba imitatie dupa filmele lui
Kurasawa. In acea perioada ma credeam un mare samurai!
Federico Fellini: Kurasawa este cel mai autentic exemplu despre cum ar trebui sa fie
un autor de cinema.
Roman Polanski a povestit ca regizorii lui preferati sunt Kurosawa, Fellini si Orson
Wells.
Bernardo Bertolucci: Filmele lui Kurosawa si La Dolce Vita a lui Fellini sunt lucrurile
care m-au ambitionat sa devin regizor.
Partea V: 1950-1959: A doua vrst de aur a filmului japonez

1. Descoperirea de ctre Occident

Dei, n 1945, filmul nipon renscuse din propria-i cenu, nimic nu indica o posibil
afirmare n strintate, unde Japonia era considerat o "curiozitate exotic". n
1950, compania Daiei, condus de renumitul Masaichi Nagata, i propune lui
Kurosawa, care tocmai ce terminase de filmat Scandalul (Shubun), s realizeze un
film pe un subiect la alegerea sa. Amintindu-i c scenaristul Shinobu Hashimoto
adaptase nuvela ntr-un crng a scriitorului Ryunosuke Akutagawa, lui Kurosawa i
vine ideea s o combine cu o alt poveste a aceluiai Akutagawa,
intitulat Rashmon (adic "Poarta zeului Rash"). Ambele se petreceau n
epoca Heian (secolul al IX-lea). Pentru filmrile care urmau s aib loc n plin var,
n mprejurimile oraelor Kyoto i Nara, era absolut necesar reconstrucia porii lui
Rash, aflat pe jumtate n ruin. Povestea, rezultat din combinarea celor dou
nuvele, este cea a unui samurai (Masayuki Mori) gsit mort n mijlocul pdurii de
ctre un tietor de lemne (Takashi Shimura) i de un preot budist. Se ncearc
reconstituirea crimei, cu ajutorul a trei martori - banditul Tajmaru (Toshir
Mifune), soia victimei (Machiko Ky), care afirm c a fost violat de ctre bandit,
i, n sfrit, spiritul mortului, interogat de ctre un aman -, dar adevrul nu poate
fi stabilit cu certitudine. Pluralitatea acestor posibile adevruri este subiectul
principal al filmului, etichetat ulterior drept "pirandellian", fcndu-se astfel o
paralel facil cu piesa Aa este (dac vi se pare). ncrederea n om, profund
zdruncinat, se reabiliteaz doar n final, cnd sub poarta lui Rash este gsit un
prunc, semn al speranei i al umanitii. Dar reuita excepional a acestui film nu
se datoreaz doar scenariului; iar mizanscena puternic a lui Kurosawa beneficiaz
nu doar de o distribuie ideal, din care se detaeaz interpretarea "slbatic" a lui
Mifune, ci i de imaginea vizionar a lui Kazuo Miyagawa, fr ndoial cel mai bun
operator japonez al generaiei sale (el va lucra i la ultimele filme ale lui Mizoguchi),
precum i de o reinterpretare genial a Boleroului lui Maurice Ravel de ctre
compozitorul Fumio Hayasaka. Rezultatul este o oper atipic, care devanseaz din
punct de vedere estetic produciile vremii i pune n ncurctur conducerea
studiourilor Daiei, obinuit cu stilul convenional jidai-geki.ngrijorat de aspectul
experimental al filmului, Masaichi Nagata l-a declarat neinteligibil, ceea ce nu l-
a mpiedicat ca ulterior s-i atribuie meritul Leului de Aur veneian. Dar destinul a
vrut ca Giuliana Stramigioli, reprezentanta societii Italia Film la Tokio, s vad
filmul i s-lrecomande clduros Festivalului de la Veneia, care i acord n 1951
Leul de Aur, urmat mai trziu de Oscarul pentru cel mai bun film strin. Kurosawa
capt astfel o reputaie binemeritat, iar felul n care strintatea recepioneaz
cinematograful japonez se modific hotrtor.

(...)

De fapt, contrar a ceea ce se crede deseori, Rashmon a fost un succes comercial
n Japonia chiar nainte de a obine nalta recompens veneian i n pofida ctorva
critici negative. Aproape imediat au aprut imitaiile, toate palide,
precum Frumoasa i houl (Bijo to touzoku, 1952) de Keigo Kimura, cu aceeai
Machiko Ky, i alte cteva filme istorice de un exotism superficial. Din aceast
epoc dateaz nenelegerea legat de binecunoscuta tem, reiterat adesea, a
"cinematografului japonez fabricat pentru export". Grav e c se face confuzia ntre
creaia de nalt inut (Mizoguchi sau Kurosawa) i orice produs de duzin,
planificat s satisfac gustul pentru exotism al occidentalilor. Iat ce scria
productorul filmului Rashmon, Masaichi Nagata, care era contient de acest
fenomen:
"Sigur c avem i noi creaii lipsite de valoare, dar Rashmon ne-a fcut s
nelegem c exist filme japoneze care nu sunt inferioare celor din alte ri. Iar
productorii japonezi, care credeau c filmele lor nu puteau s fie nelese de ctre
celelalte popoare din pricina diferenelor de limb, de moravuri i de mentaliti,
sunt acum pe deplin contieni de posibilitile ce li se deschid pe pieele strine.
Pn acum doar importator de film, Japonia se poate gndi s devin n curnd
exportator."

Aceast voin de a se ridica la nivelul Occidentului, care a fost obsesia japonezilor
nc din 1868, a cuprins i cinematograful, un mod de expresie considerat universal.
Cu toate acestea, din cauza unei slabe coordonri ntre marile studiouri (Daiei,
Shochiku, Toei, Toho, Shintoho i Nikkatsu, care i-a reluat activitatea n 1953) i a
absenei unui organism central dedicat exportului, o politic coerent n acest sens
nu va aprea dect n 1957, o dat cu constituirea ageniei Unijapan Film, care a
supravieuit pn astzi, dar sub o form foarte redus. Chiar i dup aceast dat,
tot companiile erau cele care hotrau ce tip de filme trebuia trimis la festivaluri.
Astfel, filmele cu samurai, gheie i chimonouri le eclipsau pe cele inspirate din
actualitate, limitndu-le accesul la marile festivaluri europene (Cannes, Veneia,
Berlin). Principalele "victime" au fost atunci Ozu (la Shochiku) i Naruse (la Toho),
conducerea companiilor respective considernd c acest gen de filme nu poate fi nici
pe gustul, i nici pe nelesul publicului occidental. Cu excepia lui Kenji Mizoguchi,
cineast de prestigiu care a beneficiat de pe urma acestei politici, pentru c,
ncepnd cu Viaa curtezanei O'Haru (Saikaku ichidai onna, 1952), a realizat
cele mai frumoase dintre filmele sale "n costume".

Ct despre Kurosawa, acesta i-a mrturisit deseori regretul de a fi fost descoperit
n Occident tocmai printr-un "film n costume". Dar s nu uitm c datorit acestuia
a putut s fac n continuare filmele pe care le-a dorit, fie ele de epoc sau de
actualitate.


2. Akira Kurosawa: de la umanism la apogeul eroului

La nceput a fost Idiotul (Hakuchi, 1951), remarcabil adaptare a romanului lui
Dostoievski, expresie a fascinaiei regizorului pentru literatura clasic rus. n acest
film, cu o for interioar de expresie la fel de impresionant ca i exteriorizarea
din Rashmon, el reface universul dostoievskian n zpezile din Hokkaido. Cele
patru personaje principale - Kameda / Mkin (interpretat de Masayuki Mori), Akama
/ Rogojin (Toshir Mifune), Taeko / Nastasia (Setsuko Hara) i Ayako / Aglaia
(Yoshiko Kuga) - par iluminate de un foc interior, pe tot parcursul acestei lungi
cutri a sufletului uman, traversat de strfulgerri fantastice, precum carnavalul
hibernal ncrcat de mti i ncheiat cu memorabilul priveghi al lui Taeko, care-
ipune fa n fa pe Kameda i Akama. Din nefericire, studiourile Shochiku, speriate
de lungimea excesiv a filmului (ntr-o prim variant, patru ore i 30 de minute!),
l determin pe regizor s taie din negativ, pentru a-l reduce la mai puin de 2 ore i
jumtate. Dup remontare, versiunea final, care circul i azi n lume, are dou ore
i 45 de minute. Este doar o mostr din ceea ce avea s i se ntmple lui Kurosawa
la Cei apte samurai (Shichinin no samurai, 1954), cu deosebirea c Idiotul a
fost un rsuntor eec de critic i de public, iarCei apte samurai, un triumf
mondial.

ntre timp, Kurosawa realizeaz cel mai frumos film al su pe un subiect
contemporan i, totodat, filmul la care el ine cel mai mult din ntreaga sa
creaie: A tri (Ikiru, 1952). n acest film, a crui tem central, aproape cretin,
este cea a mntuirii i a sacrificiului de sine pentru comunitate, se citete tot
idealismul "umanist" postbelic al realizatorului. Kanji Watanabe (interpretat
magistral de Takashi Shimura, nelipsit din filmele lui Kurosawa, care ns nu-i va
mai oferi un rol de asemenea anvergur) poart pe umerii si firavi povara ntregii
umaniti. Dup ce ncearc s-i nece durerea n plceri lumeti, acest mrunt
funcionar bolnav de cancer i consacr ultimele luni de via construirii unui parc
pentru copii pe un loc viran dintr-un cartier srac. Acest personaj exemplar, un
potenial erou de film sentimental i moralizator, e transfigurat de ctre actor i de
ctre umanismul profund care-l nsufleete. Cea mai impresionant scen a filmului
este aceea n care Watanabe moare pe un leagn n parcul nzpezit, fredonnd un
cntec trist. A tri va obine Ursul de Argint la Berlin n 1954, confirmnd locul
ocupat de Kurosawa n cinematograful mondial. n continuare el iniiaz ceea ce
avea s devin un film istoric reper pentru cinematograful japonez: Cei apte
samurai(1954).

Acest film epic, a crui producie dureaz mai bine de un an, fiind de mai multe ori
la un pas de ntrerupere din cauza intemperiilor, dar mai ales din cauza depirii
bugetului prevzut iniial de ctre studiourile Toho, marcheaz n mod evident o
culme a perioadei umaniste din cariera cineastului. Kurosawa i scenaritii si
(Shinobu Hashimoto i Hideo Oguni) aleg aceast poveste din perioada rzboaielor
civile (sfritul secolului al XVI-lea), de dragul moralei pe care o degaj: nite
rani, terorizai de bandiii care le fur recoltele, se hotrsc s plteasc serviciile
unor samurai care s-i protejeze. Dup ndelungi ciocniri, acetia sfresc prin a fi
victorioi, cu preul morii a patru dintre ei. Morala este formulat fr echivoc n
final de eful samurailor, Kambei, n timp ce-i privete pe rani ntorcndu-se la
munc: "Nu noi suntem nvingtorii, ci ei."

Fora incomparabil a regiei, bazat, ca i la Rashmon, pe dinamica montajului,
pe complexitatea micrilor multiplelor camere de filmat (director de imagine:
Asakazu Nakai), pe estetica expresionist i energia actorilor, dintre care se
detaeaz nc o dat Toshir Mifune n rolul agilului Kikuchiyo (samuraiul ran),
fac din Cei apte samurai un vrf al creaiei lui Kurosawa, aa cum e Povestirile
lunii palide dup ploaie (Ugetsu monogatari, 1953) pentru Kenji Mizoguchi
sau Povestiri din Tokio (Tky monogatari, 1953) pentru Yasujiro Ozu.

Realizarea filmului l epuizeaz nervos pe Kurosawa. Dei obine Leul de Argint la
Veneia (1954), Toho decide c e prea lung (trei ore i 20 de minute) i, la puin
timp de la ieirea pe ecrane, l scurteaz cu o or. Asta nu mpiedic filmul s fie un
succes internaional, pe careHollywood-ul va ncerca zadarnic s-l reediteze n 1960
prin remake-ul Cei apte magnifici (The Magnificent Seven). Dei realizatorul
acestuia, John Sturges, e un remarcabil profesionist, westernul Cei apte
magnifici nu-i ajunge originalului nici la degetul cel mic. Aceeai soart o va avea
i Ultrajul (The Outrage, 1964) de Martin Ritt, remake dupRashmon.

nc de la Rashmon, o parte a criticii occidentale, ntotdeauna gata s-i asume
succesele altora, l-a declarat pe Kurosawa un cineast "occidentalizat", iar adaptrile
ulterioare dup Dostoievski (Idiotul), Maxim Gorki (Azilul de noapte), Shakespeare
(Macbeth) i chiar Ed McBain (Cerul i iadul) n-au fcut dect s le ntreasc
afirmaiile. Astzi ne dm seama c asemenea judeci sunt irelevante, din moment
ce oricare cineast japonez contemporan este format nc din coal de o dubl
cultur, care-i va condiiona opera n funcie de gusturile personale. S-aspus
vreodat despre Mizoguchi c era "occidentalizat", pentru c a adaptat Arsne
Lupin de Maurice Leblanc sau Bulgre de seu de Maupassant? Chiar dac este
adevrat c opera lui Kurosawa datoreaz mai mult cinematografului occidental
dect aceea a lui Ozu (care, n prima parte a carierei, cita mereu din filmele
hollywoodiene!), nu e mai puin adevrat c o cultur autentic nipon este prezent
n concepia multor filme semnate de Kurosawa. El este unul dintre cineatii care au
utilizat cel mai mult tehnicile teatrelor n i kabuki, dup cum ne-odovedesc
filmele Tronul nsngerat (Kumonosu j, 1957) i Fortreaa
ascuns(Kakushi-toride no san-akunin, 1958). Primul este una dintre cele mai
flamboaiante ecranizri dup piesa lui Shakespeare, comparabil numai cu cea a lui
Orson Welles. Kurosawa transpune povestea lui Lady Macbeth n Evul Mediu
japonez, realiznd o oper deopotriv fantastic i realist, reflecie fascinant
asupra puterii mnjite de snge, aa cum va fi mai trziu celebrul Ran (1985),
adaptare zbuciumat i masculinizat a Regelui Lear. Dar magia filmului Tronul
nsngerat deriv i din abordarea estetic magistral, n alb i negru, a unei
poveti medievale, n care Lady Macbeth (Isuzu Yamada) ncearc, n maniera
teatrului n,s-i spele minile de sngele crimei pe care a comis-o, n timp ce
Toshir Mifune este un Washizu halucinant. Destinul su va fi pecetluit n celebra
scen final, cnd profeia "pdurii care umbl" se mplinete tragic, ntr-
o adevrat splendoare cinematografic.

n acelai an, Kurosawa adapteaz Azilul de noapte de Gorki, cu titlul Donzoko,
un huis closhiperrealist, n care se sfie i supravieuiesc reziduurile unei lumi
morbide, ntr-o tonalitate de acvaforte la Drer. E ultimul omagiu cinematografic
adus de regizor literaturii ruse, nainte de a fi invitat, mult timp dup aceea, s
filmeze Vntorul din taiga (Dersu Uzala, 1975) chiar n Rusia.

ncepnd cu 1958, Kurosawa, creator de prestigiu al studiourilor Toho, ncepe s
realizeze unele "filme de divertisment", sever criticate de ctre generaia "Noului
Val". Fortreaa ascuns (1958) este un omagiu fr pretenii adus genului jidai-
geki, n care Toshir Mifune, transformat ncet-ncet ntr-un superhero care le art
celorlali calea ce trebuie urmat, este un general deghizat ntr-un ran simplu,
care salveaz o prines rmas fr regat. n ciuda unor naiviti sentimentale,
filmul conine cteva secvene impresionante, precum acea lupt plasat pe o scar
uria, ca un omagiu indirect adus Crucitorului Potemkin.

n aceast categorie a filmelor de divertisment, mai reuit este dipticul format
de Yojimbo(1961) i Sanjuro (Tsubaki Sanjr, 1962), dou eastern-uri n care
Toshir Mifune e interpretul unor ronini (Sanjuro Kuwabatake i respectiv Sanjuro
Tsubaki) mecheri i istei, care trag sforile luptelor dintre clanuri. n Yojimbo, i
ofer alternativ serviciile unor clanuri rivale, iar n Sanjuro, ine partea unor tineri
idealiti ce lupt mpotriva corupiei stpnului lor. n ambele cazuri, este
un ronin solitar, care particip la reglarea unui conflict, pentru ca mai apoi s plece,
aa cum venise. Att personajul, ct i situaia sunt asimilabile tiparului
westernurilor i nu este de mirare c Sergio Leone a preluat tema
din Yojimbo pentru a o transpune n westernul spaghetti Pentru un pumn de
dolari (Per un pugno di dollari, 1964), un plagiat pentru care studiourile Toho l-
au dat n judecat pe Leone, care nu pltise drepturile de adaptare. Toshir Mifune
a devenit un fel de erou exemplar, o ipostaz care va atinge punctul culminant
n Barb Roie (Akahige, 1965), ultima colaborare dintre actor i regizorul pe care
Occidentul l-a supranumit "mpratul cinematografului japonez", etichet utilizat i
astzi.