Sunteți pe pagina 1din 12

Studiu de caz

MODELE EPICE IN ROMANUL DIN PERIOADA


INTERBELICA








Radu Madalina Carmen
Clasa a XI a E







PLAN DE IDEI


1. Perioada interbelica
2. Realismul:
a) Definitie
b) Trasaturi
c) Tendinte
3. Modernismul:
a) Definitie
b) Tendinte
c) Prezentarea modernismului lovinescian
4. Traditionalismul
5. Tipuri de romane:
a) Roman obiectiv
b) Roman subiectiv
c) Romanul mitic, initiatic. Metaromanul. Antiromanul
6. Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi
7. Bibliografie










Perioada interbelica
Perioada interbelica cuprinde anii 1918-1944.
In literatura, tendintelor umaniste democratice care domina in
epoca li se opun forme de ideologie rasiste, fasciste, reactionare. De
aceea viata literaturii cunoaste conflicte si polemici violente. In acest
contest se impun personalitati ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu,
Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion
Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.
In perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului si
al traditionalismului.

Realismul este curentul literar care a aparut in Franta in secolul al XIX-
lea, fiind teoretizat de scriitorul francez Honor de Balzac. Pune accent
pe infatisarea veridica a realitatii, pe studiul atent al mediului social.
Trasaturi:
- veridicitate, verosimilitate
- obiectivitate
- lipsa idealizarii
- studiul atent si critic al mediului social
- caracterul simetric
- plasarea actiunii in timp si spatiu
- tehnica detaliului, a amanuntului semnificativ; descrieri minutioase
- analiza psihologica
- complexitatea vietii
- stil impersonal, obiectiv, spirit critic
- precizie, sobrietate
- limbajul ca mijloc de individualizare a personajelor

Tendinte ale realismului
Dintre speciile literare, romanul se afla in prim-planul preocuparii
scriitorilor realisti. In principal, realismul prefera romanul-fluviu,
desfasurat pe mai multe planuri narative, cu actiune ampla si numeroase
personaje si in care sunt reconstituite cu minutiozitate amanuntele unei
epoci istorice. Scriitorul realist prezinta moravurile, viata culturala,
mecanismul social, oferind impresionant de multe informatii despre
epoca transfigurata artistic. De multe ori, descrie arhitectura epocii,
strazi si cladiri unanim cunoscute, reproduce articole de ziar,
comenteaza cartile de succes, copiaza documente istorice, prezinta
imbracamintea personajului, pentru a-i sublinia caracterul sau
personalitatea, dar semnaleaza si amanunte strict legate de moda. Toate
acestea contribuie la impresia de fresca sociala, tablou amplu ce
surprinde toate sectoarele curente ale cotidianului.
Dezvoltarea curentului este legata de teoriile scientiste si pozitiviste, ale
secolului al XIX-lea, de atitudinea materialista fata de realitate, ale carei
concepte presupun observatia, descriptia, determinismul, experienta.
Reflectand realitatea veridica, obiectiva a societatii contemporane,
realismul refuza, in numele prezentului, idealizarea trecutului. Este
impersonal, respinge imaginea artificiala a romantismului, in folosul
observatiei directe.
Stilul trimite spre precizie, formulare concisa si sobra.
Modernismul denumeste tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a
unei literaturi. Modernismul apare in literatura secolului XX, opunandu-se
traditionalismului, proclamand noi principii creatiei.
Tendinta modernista sustine:
- sincronizarea literaturii nationale cu literatura Europei
- promovarea scriitorilor tineri
- teoria imitatiei
- eliminarea decalajului in cultura
- trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspiratie urbana
- cultivarea prozei obiective
- evolutia poeziei de la epic la liric si a prozei de la liric la epic.
Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila
dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric european.
Romanul romanesc isi largeste tematica, el cuprinzand medii
sociale diferite si problematici mai complexe. Un an de referinta pentru
romanul romanesc este 1920, cand apare Ion a lui Liviu Rebreanu.
Pana la aparitia acestui roman au aparut si alte romane cum sunt:
Ciocoii vechi si noi a lui Nicolae Filimon, Romanul comanestenilor a
lui Duliu Zamfirescu, Mara de Ioan Slavici si Neamul soimarestilor de
Mihail Sadoveanu. Ion este insa primul roman romanesc comparabil cu
capodoperele universale, prin impresia coplesitoare de viata pe care o
degaja.
In romanul interbelic se continua inspiratia rurala prin operele lui
Sadoveanu, si Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare si cu
modalitati specifice. Acum apar romanele citadine in care cadrul de
desfasurare al actiunii este orasul modern.
Legat de mediul citadin se dezvolta si problema intelectualului,
stralucit ilustrata de romanele lui Camil Petrescu.
In perioada interbelica se intensifica dezbaterile cu caracter
teoretic in legatura cu romanul. Astfel, Garabet Ibraileanu in studiul
Creatie si analiza constata existenta a doua principale tipuri de roman:
1. romanul de creatie care prezinta personajele indeosebi prin
comportamentul lor
2. romanul de analiza care este interesat de viata interioara, de psihic.
In perioada interbelica romancierii experimenteaza tehnici
multiple ale romanului modern. Astfel avem tendinta de revenire la
modelele traditionale precum cel balzacian pe care George Calinescu il
foloseste in Enigma Otiliei. El considera absolut necesar dezvoltarea
romanului romanesc pe linia studiului caracterului.
Romanul interbelic cunoaste si alte orientari cum este cea lirica in
opera lui Ionel Teodoreanu, estetizanta si simbolica la Mateiu Caragiale,
memorialista la Constantin Stere si fantastica la Mircea Eliade.
Pe langa roman, in proza interbelica se dezvolta: nuvela - la Gib
Mihaiescu, reportajul literar - la Geo Bogza si proza originala a lui Urmuz,
deschizatoare de drumuri pentru literatura deceniilor urmatoare.

Prezentarea modernismnului lovinescian
Modernismul a aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra
dezvoltarii literaturii. Acesta se refera la principalele elemente innoitoare in
poezie, proz si critic literar, pe care doctrina lovinescian le propune in
primele decenii ale sec. XX.
Modernismul reuneste unele grupri, directii si orientri estetice, care apar in
literatura romana in aceasta perioada, conturandu-se ca o manifestare artistica
ampla, nu numai in domeniul literaturii, ci in arta, in genere.
1. In sens restrans, termenul desemneaza miscarea literara constituita
in spatiul hispano-american la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor
Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientand poezia spre o
estetica a sinceritatii si rafinamentului.
2. In sens larg, modernismul reprezinta o manifestare radicala,
indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei.
Este opus traditionalismului.
In literatura romana Eugen Lovinescu teoretizeaza asupra
modernismului in revista Sburatorul si in cenaclul cu acelasi titlu.
Revista Sburatorul apare la Bucuresti intre anii 1919-1922 si apoi intre
1926-1927.
Obiectivele gruparii erau:
- promovarea tinerilor scriitori
- imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii
romane.
Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil
Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Pompiliu Constantinescu.
Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de
constituire. Eugen Lovinescu isi dezvolta conceptiile sale moderniste in
lucrarile Istoria civilizatiei romane moderne si Istoria literaturii
romane contemporane. In aceste lucrari modernismul lovinescian
porneste de la ideea ca exista:
- un spirit al veacului explicat prin factori materiali si morali, care
imprima un proces de modernizare a civilizatiilor, de integrare intr-un
ritm de dezvoltare sincronica
- teoria imitatiei care explica viata sociala prin interactiunea reactiilor
sufletesti
- principiul sincronismului care in literatura inseamna acceptarea
schimbului de valori a elementelor care confera noutate si modernitate
fenomenului literar.
Prin traditionalism se intelege continuarea vechilor curente traditionale,
preluandu-se ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale
specificului unui popor. La aceste conceptii se adauga, de catre Nechifor
Crainic, factorul spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi
elementul esential de structura al sufletului taranesc. Consecinta acestei
teze era ca opera de cultura cu adevarat romaneasca trebuia sa includa
in substanta ei ideea de religiozitate.
Scriitorii traditionalisti au cautat sa surprinda in operele lor
particularitatile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone,
a situatiilor si credintelor stravechi.
Dintre scriitorii traditionalisti amintim: Lucian Blaga, Ion Pillat,
Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori: Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale
si dintre dramaturgi: Adrian Maniu si Lucian Blaga.
Tipuri de roman
o Romanul obiectiv
Modelul narativ obiectiv este configurat de opera unor scriitori ca
Balzac, Tolstoi si Dickens.
Autorul
- isi propune sa reflecte (ca o oglinda) lumea, in toata complexitatea
ei
- creeaza ca un demiurg iluzia unei lumi aievea, a vietii obiective
- aspira spre totalitate (inteleasa nu ca o cuprindere, ci ca un sens
global al existentei) in planul continutului si al formei
Opera
- lumea refigurata in roman respecta principiul cazualitatii si al
coerentei ( are o desfasurare logica si cronologica);
- materialul epic foarte bogat nu exclude analiza psihologica
- naratorul este obiectiv si omniscient, are acces la toate
mecanismele vietii sociale, precum si la intimitatea vietii afective.
Cititorul
- este introdus intr-un univers care ii este sau ii devine familiar si
despre care va fi intotdeauna informat (detaliul fiind pretuit pentru ca
da iluzia realului)
- criteriul sau de apreciere este chiar intensitatea iluziei realiste
- se identifica mai mult cu personajul principal si mai putin cu
naratorul omniscient.
o Romanul subiectiv
Romanul subiectiv a fost numit si roman de analiza, roman
proustian, roman psihologic , romanul analitic autobiografic,
roman al interioritatii. El reprezinta cea de-a doua mare orientare a
prozei interbelice. Modelul narativ al analizei psihologice este impus
pe plan European de romanul In cautarea timpului pierdut de
Marcel Proust.
Autorul
- isi propune sa absoarba lumea in interiorul constiintei,
anulandu-i omogenitatea si epicul, dar conferindu-i dimensiuni
meta-fizice
- nu mai este demiurg in lumea imaginarului, ci descopera limitele
conditiei umane
- are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu
opinii despre literatura
Opera
- personajul-narator ia locul naratorului omniscient, ceea ce
potenteaza drama de constiinta si ii confera autenticitate
- optiunea pentru conventiile epice (jurnalul intim, corespondenta
privata, memoriile, autobiografiile) favorizeaza analiza psihologica
- nu se mai respecta principiile cazualitatii si ale coerentei
- cronologia este inlocuita adesea cu acronia , cu indeterminarea in
timp
- sunt alese evenimentele din planul constiintei, iar din exterior sunt
preferate faptele banale, lipsite de semnificatii majore
Cititorul
- are acces la intimitatea personajului-narator, mai ales atunci cand
ii poate citi jurnalul
- se identifica cu personajul-narator, din perspectiva caruia
descopera si celelalte personaje
- este obligat sa reconstituie intamplarile si sa refaca ordinea lor
cronologica.
o Romanul mitic, initiatic. Metaromanul. Antiromanul
Autorul
- isi regaseste conditia de creator pe care o si expliciteaza,
distantandu-se (prin ironie, in cazul antiromanului) de actul
scrisului
- dezvaluie mecanismele scrisului asemenea unui scamator care isi
explica trucurile in fata publicului (ceea ce nu este valabil pentru
romanul initiatic)
- renunta la strategiile de creare a iluziei realiste si la poetica
imitatiei, in favoarea demontarii acestora sau a fanteziei
- abandoneaza intriga sociala sau psihologica pentru alte aventuri
romanesti
- pune la indoiala insusi conceptul de arta (antiromanul)
Opera
- romanul propune o imagine a lumii care ignora verosimilitatea
- lumea configurata nu mai are corespondenta imediata si directa,
sunt prezentate teritorii simbolice si imaginare
- are forma hibrida, oscileaza intre fictiv si non-fictiv
- devine alegorie, parabola, parodie
- verosimilitatea ascunde uneori un scenariu mitic, initiatic
- rescrie cateodata in cheie realista creatii consacrate
Cititorul
- intra intr-o relatie complexa cu opera si scriitorul ei
- are in fata mai multe optiuni de lectura
- are nevoie de eruditie si de o buna cunoastere a literaturii antice,
medievale sau renascentiste, a mitologiilor, dar si de ingenuitate si
spirit ludic in actul lecturii
- isi construieste o strategie a sensurilor ipotetice, intrand in
competitie deschisa cu autorul
Antiromanul este o opera literara in proza, polemica si radicala, care
tinde sa prezinte realitatea (interioara sau exterioara), fara a se
supune conventiilor romanului.

Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi
Unul din cele mai insemnate romane ale lui Camil Petrescu, in
care putem identifica toate tendintele modernismului, este Ultima
noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, considerat romanul unei
clarificari interioare.
Aparut in 1930, romanul este unul modern, de tip subiectiv. Structurata
in doua parti, lucru sugerat si de titlu, opera se axeaza in primul rand pe
drama de constiinta a eroului principal.
Tanar intelectual, cu preocupari filozofice, Stefan isi doreste ca
prin casatoria cu Ela sa se realizeze in dragoste. Mariajul celor doi
debuteaza sub auspicii materiale modeste si totul decurge linistit pana
cand Stefan mosteneste o avere ce aduce cu sine o radicala schimbare
de destin. Cuplul se modernizeaza, urca dintr-o data mai multe trepte pe
scara sociala. Vartejul acestei ascensiuni o fascineaza mai cu seama pe
Ela, care se adapteaza moravurilor noii societati, in timp ce Stefan
Gheorghidiu observa, intrigat, schimbarile intervenite in comportamentul
sotiei sale. O data aparuta, ruptura dintre cei doi soti se adanceste
continuu pe tot parcursul primei parti a cartii.
Filonul esential al romanului este dat de acumularea incidentelor
menite sa duca la separarea definitiva a sotilor si, mai ales, de relatarea
amanuntita a framantarilor pe care le cunoaste barbatul, pus, cu
brutalitate, in fata caracterului derizoriu al dragostei sale. Eroul Stefan
Gheorghidiu, depaseste marginile inguste, anihilante ale dramei erotice
care-i macina existenta, o data ce ia contact cu drama celui dintai razboi
mondial. Participarea la razboi inseamna pentru el o cotitura, in sensul
ca aproape tot ceea ce era tensiune si problematica a eului individual, isi
afla o rezolvare in atitudinile eului colectiv, supus acestei incercari
capitale. Eroul isi pierde acele dispozitii care-l imping spre o
singularizare extrema si se cufunda in masa anonima a oamenilor care
sufera si-si accepta destinul cu o impacare trista si dureroasa.
Daca istoria este interesata de marile batalii care antreneaza armate, in
romanul lui Camil Petrescu, de pe scena istoriei, razboiul se muta pe
aceea a constiintei individului. Comparatia este mijlocul cel mai des
folosit pentru a infatisa miscarile psihologice ale eroului, care se observa
cu o atentie niciodata slabita si care atinteste o privire taioasa asupra
celor ce-l inconjoara. Exista, la Stefan Gheorghidiu, un sadism al inciziei
pe viu, in sensul ca el diseca fiecare aspect al vietii afective, aceasta
particularitate punandu-si amprenta pe modalitatea stilistica a romanului.
Constructia cartii isi trage specificul din necesitatea imbinarii analizei
introspective cu observarea cadrului social in care se misca
eroii. Planurile se imbina armonic, iar motivele demonstratiei psihologice
si sociale sunt astfel conduse, incat sa ofere imaginea unui tot unitar.
Actiunea se desfasoara intr-un ritm ascendent, cu etape pregatitoare si
alte etape care marcheaza criza morala a
eroului.
O anumita estetica a romanului poate fi schitata pe baza a doua
principii consecutive: renuntarea la ierarhia de semnificatie a
evenimentelor sau reducerea ei drastica, si cultivarea in consecinta a
evenimentului comun, banal, cotidian. Autenticitatea este de asemenea o
notiune cheie in poetica romanului, autorul operand cu cel putin doua
acceptii diferite ale autenticitatii: autenticitatea e fie un mod de a trai
realitatea, fie un mod de a o cunoaste.
Camil Petrescu este probabil cel dintai care a simtit nevoia sa
coboare, in romanele sale, viata de pe scena in strada: atat in sensul
introducerii in limbajul eroilor a banalitatilor cotidiene, cat si in acela al
renuntarii la emfaza care marca totdeauna, in romanul clasic, vorbirea si
gesturile personajelor. Scrisul incalcit, urmarind conturul unei gandiri
reflexive peste limitele obisnuite, nepasarea la ideea comunicarii cu
publicul, lipsa de metoda in construirea actiunii, dezechilibrul intre
naratiune si comentariul amplu sunt de asemenea caracteristici ale
romanului modern pe care scriitorul roman le opune romanului de tip
clasic. In concluzie, Camil Petrescu a fost nu numai un reformator al
romanului romanesc ci si un creator de stiluri, realizand acele romane in
care trairile interioare ale personajelor sunt mult mai importante decat
actiunea in sine. El este cel dintai care acorda o importanta deosebita
unor evenimente considerate pana atunci fara insemnatate. Este cel care
introduce in romanul romanesc autenticitatea si introspectia, realizand
acele personaje preocupate doar de viata lor interioara.
Cea mai de seama epoca din evolutia literaturii romanesti, epoca
dintre cele doua razboaie mondiale, are in Camil Petrescu pe unul din
exponentii ei de frunte, un scriitor care a ilustrat-o in cateva din directiile
ei fundamentale si care a reflectat-o critic in studiile si eseurile lui.
Concluzii
Perioada interbelica a romanului este o perioada de efervescenta
spirituala nemaiintalnit in cultura noastr. Viata culturala cunoaste
infaptuiri stralucite, multe dintre ele cu ecou mondial. Niciodata literatura
romana n-a avut intr-o singura perioada atatia reprezentanti ilustrii
(Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Balga, G. Calinescu, Camil Petrescu),
niciodata n-a trait o mai aprinsa dispozitie la contestarea valorilor.
Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin urmare, o mare varietate si
complexitate, inregistrandu-se dintr-o tesatura deasa de lumini si umbre
puternice.


Bibliografie:

Tudor Vianu Scriitori romani din secolul XX
Eugen Lovinescu Istoria literaturii romane contemporane