Sunteți pe pagina 1din 5

DETERMINAREA INTENSITATII FLUXURILOR RADIATIVE DIN ATMOSFERA

In atmosfera se individualizeaza numeroase fluxuri de energie radianta a caror sursa primara este Soarele.Acestea pot fi exprimate in unitati de masura energetice sau calorice,insa in meteorologie se utilizeaza, aproape exclusiv, cele calorice. Unitatile de masura calorice sunt atat caloria cat si kilocalorie; 1 cal=4,188∙10 Energia radianta emisa de Soare catre suprafata Pamantului, sufera la traversarea atmosferei acestuia o serie de modificari calitative si cantitative,astfel incat apare sub forma unor fluxuri radiative distincte.La randul ei,suprafata terestra, reflecta o parte din radiatiile solare incidente si absoarbe o alta,emitand

in consecinta un flux de radiatii cu lungimi mari de unda.Acesta este absorbit in proportii variabile de atmosfera,care incalzindu-se,emite la randul sau radiatii de unda lunga in toate directiile. Pentru determinarea intensitatii fluxurilor radiative ce traverseaza atmosfera intr-un sens sau altul se folosesc cele mai diverse metode,istrumente si aparate radiometrice (actimetrice). Radiatiile (fluxurile radiative) se clasifica astfel:

  • - Radiatia solara directa;

  • - Radiatia difuza;

  • - Radiatia globala;

  • - Radiatia reflectata;

  • - Radiatia terestra;

  • - Radiatia atmosferei

  • - Radiatia efectiva.

1
1

Printre metodele de determinare a intensitatii radiatiei prin mijlocirea efectelor sale termice se numara:

  • - Metoda calorimetrica – se bazeaza pe efectul de incalzire a unui corp masiv cu suprafata neagra,supus actiunii unui flux radiativ oarecare;

  • - Metoda termometrica – se bazeaza pe faptul ca pierderile de caldura suferite de receptorul instrumentului radiometric,expus timp indelungat actiunii radiatiei,sporesc parallel cu cresterea temperaturii lui,diminuand astfel

aceasta crestere;

  • - Metoda cu curent de apa – principiul care sta la baza ei rezida in

masurarea diferentei de temperatura a receptorului cu regim stationar;

  • - Metoda compensarii – caonsta in masurarea intensitatii radiatiei cu

ajutorul a doua receptoare absolute identice cu suprafata si coeficientul de absorbtie.

2

RADIATIA SOLARA DIRECTA

MIJLOACE SI METODE DE MASURARE

Radiatia solara directa reprezinta acea parte a radiatiilor emise de Soare,care ajunge nomodificata la suprafata terestra, sub forma unui fascicol de raze paralele. Intensitatea radiatiei solare directe se determina cu ajutorul diverselor tipuri de pirheliometre si radiometre(actiometre).Cele dintai masoara intensitatea fluxului radiativ,direct in cal/cm si sunt considerate instrumente absolute,iar cele din

urma,in alte unitati de masura( transformate ulterior in cal/cm ) si sunt considerate instrumente relative. Printre ele se numara:

  • a) pirheliometrul calorimetric tip Michelson;

  • b) pirheliometrul cu compensatie electrica tip Angstrom;

  • c) radiometrul bimetallic tip Michelson;

  • d) radiometrul RT-50 etc.

a) Pirheliometrul calorimetric tip Michelson

A fost imaginat de Michelson in 1910 si reprezinta unul dintre cele mai vechi tipuri de pirheliometre. El este alcatuit dintr-un tub metallic (1) de forma literei U prin care circula un current de apa. Inegrit pe partea sa interioara in care patrund razele solare,tubul pirheliometrului prezinta si o serie de diafragme.Acestea sunt menite sa micsoreze suprafata orificiului de patrundere a radiatiilor,facandu-le sa cada sub forma unui flux radiativ perpendicular pe fundul tubului pirheliometric. In interiorul tubului se gasesc extremitatile unor conducatori de platina (a,b) conectati in circuitul unui termometru electric. Pentru evitarea influentelor termice ale mediului inconjurator,tubul pirheliometric este introdu printr-un tub Dewar (2) (in vid),iar acesta,la randul sau este introdus in alt tub (3) cu rol termoizolator. Fiind inegrit,odata expus razelor solare directe, tubul pirheliometric se comporta asemena unui corp negru care absoarbe in totalitate radiatiile ce cad pe el.

Cantitatea de caldura (q) absorbita de el intr-un minut se determina cu ajutorul unei relatii calorimetrice simple:

q=mc (t – t ),unde:m – cantitatea de apa care curge prin tub intr-un minut; c – constanta; t – temperature initiala a apei din tub; t – temperature finala a apei din tub.

Evident,cantitaea de caldura (q) este rezultatul transformarii radiatiei de intensitate (I) ce cade pe suprafata diafragmei (s).Deci

3

Pirheliometrul calorimetric Michelson este un instrument absolut, prin mijlocirea caruia intensitatea radiatiei solare directe se determina in cal/cm ∙min.

  • b) Pirheliometrul cu compensatie electrica tip Angstrom

Se compune dintr-un tub metallic (1) cu diametrul de 15-45mm si lungimea de 100-120mm,in interiorul caruia se gasesc 3-4 diafragme,destinate limitarii fascicolului de raze solare directe ce patrund pana la piesa receptoare a instrumentului.Patrunderea fascicolelor de raze solare directe in interior se face prin doua fante dreptunghiulare de 23x5mm(2). Piesa receptoare a acestui pirheliometru este formata din doua lame identice de manganin(MN) lungi de 20mm,late de 2mm si groase de 0,02 mm.Pe suprafetele dinspre Soare acestea sunt acoperite cu un strat de platina si negru de fum gros de 0,01mm. Pentru instalarea pirheliometrului pe trepied(5), in pozitia corecta de functionare, este necesar ca tubul sau metalic sa fie intors in directia Soarelui pana cand fascicolul de raze care trece prin orificiul vizorului(3) cade exact in centrul firelor reticulare de pe vizorul(4). Dupa ce orientarea pirheliometrului fata de Soare a fost facuta,una dintre cele doua lame de manganin se expune radiatiilor solare directe prin deplasarea intr- un sens sau altul a carligului (8) care actioneaza ecranul special,instalat dedesubtul capacului metalic in care sunt practicate fantele dreptunghiulare de patrundere a luminii.Diferenta de temperature dintre lamele genereaza un current thermoelectric,care face sa devieze acul galvanometrului(G).

  • c) Radiometrul bimetallic tip Michelson

Construit de B.A. Michelson inca din anul 1905,radiometrul bimetallic a capatat o larga raspandire datorita simplitatii,portabilitatii si inertiei termice mici a receptorului sau.El este frecvent utilizat in expeditii si ca aparat de control. Radiometrul Michelson are drept piesa receptoare lama bimetalica (1) de 0,07 mm grosime, 2 mm latime si 13 mm lungime,obtinuta prin lamnarea la cald a unei placute de fier si a uneia din invar.Pe partea de fier,lama este acoperita cu negru de fum imbibat c alcool. Supusa actiunii radiatiilor solare,lama inegrita se incalzeste, curbandu-se din cauza dilatarii suferite,in directia invarului.Pentru ca aceasta curbare sa fie usor vizibila, unul din capetele lamei este fixat la extremitatea barei paralelipipedice de alama(2) care se roteste pe axul (3) prins de garnitura in forma de U a corpului (4). La capatul opul al lamei bimetalice este fixat un ac usor de aluminiu(5) cu profil in forma de U care ii confera o mai mare rigiditate. Capetele verticale ale acului prezinta la extremitatea acestuia o bifurcare (6) de care se prind partile terminale ale unui fir de cuart(7) cu diametrul de 2-4

4

microni.acesta se proiecteaza pe fondul unei mci oglinzi(8) care usureaza observarea curbarii lamei bimetalice. Marea precizie a radiometrului Michelson face ca el sa fie larg utilizat ca etalon pentru ompararea celorlalte instrumente radiometrice.

Pentru ca datele obtinute in urma determinarilor instrumentale sa fie reale,este absolute necesar sa se pastreze starea naturala a platformei. Protectia instrumentelor si aparatelor impotriva deteriorarilor mecanice se asigura prin imprejmuirea platformei cu un gard de plasa de sarma avand ochiurile de10x10cm si inaltimea de 2m.aceasta se intinde pe cadre metalice fixate la randul lor pe tevi de metal,cimentate in sol. Aceste aparate trebuie intretinute cu grija,sterse de praf(cu atentie,pentru a nu se deregla).Aparatele se duc la verificat si calibrat din 4 in 4 ani la unde primesc

buletine de functionare. Aceste aparate se gasesc,de obicei,in linia 6 a platformei meteorologice dotate cu instalatii radiometrice.

5