2

Cromatografia de gaze

Cromatografia este metoda de separare si analiza a substantelor chimice din amestecuri, care se
bazeaza pe interactiunea diferentiata a doi sau mai multi compusi de separat(numiti solutii) cu doua faze
cromatografice: faza mobila si faza stationara.
n prezent exista un mare numar de metode de separare care si-au gasit aplicatii n chimie. Fiecare
dintre aceste metode poate cuprinde mai multe tehnici de separare. Cele mai importante dintre metode de
separare sunt cele bazate pe echilibrul ntre faze, care valorifica diferenta dintre proprietatile de distributie
ale componentelor unui amestec ntre doua faze nemiscibile aflate n contact. Asemenea metode sunt
distilarea, cristalizarea, precipitarea, sublimarea, extractia. Aceste metode, cunoscute si aplicate de multa
vreme, s-au dovedit a fi insuficiente atunci cnd s-a pus problema separarii unor amestecuri foarte
complexe si a fost nevoie de dezvoltarea unor noi metode, printre care s-au impus mai ales cele
cromatografice.
Principalele avantaje pe care le prezinta cromatografia ca metoda de separare sunt:
- Permite separarea, identificarea si dozarea cantitativa simultana a componentelor unui amestec.
- Se poate aplica unui numar foarte mare de produse, practic orice compus organic putnd fi separat printr-
o metoda cromatografica
- Sensibilitatea metodelor cromatografice este extrem de ridicata, ceea ce nseamna ca necesita doar
cantitate foarte mica de proba. n acelasi timp nsa se pot aplica si la scara preparativa.
- Durata analizei este redusa, comparativ cu alte metode de analiza ale amestecurilor complexe.
Istoric
Cromatografia a fost initiata n 1901 de botanistul rus Tswet, care a separat niste pigmenti vegetali
pe o coloana umpluta cu carbonat de calciu, folosind ca eluent eterul de petrol. Denumirea de
cromatografie pe care a dat-o acestei metode provine de la faptul ca initial a folosit-o pentru separarea unor
coloranti (chromos = culoare, graphos = scriere n limba greaca).
Urmatorul pas important n dezvoltarea cromatografiei a fost facut n 1941, cnd A. Martin si R.
Synge au initiat cromatografia lichida de repartitie pe coloana, pentru care au primit ulterior Premiul Nobel
pentru chimie n 1952. Ei au separat aminoacizi acilati pe o coloana ce continea silicagel saturat cu apa, iar
drept faza mobila au utilizat n-butanol saturat cu apa. n 1944, au fost puse bazele cromatografiei pe hrtie,
prima forma de cromatografie planara, iar cromatografia de schimb ionic este utilizata ncepnd din 1947.
3

nceputurile cromatografiei de gaze se leaga tot de numele lui Archer J.P. Martin, care mpreuna cu A.T.
James a separat acizi organici volatili pe o coloana de sticla umpluta cu Celite acoperita cu ulei siliconic,
utiliznd ca faza mobila azotul.
Cromatografia pe coloane cu gel a fost initiata n 1959 de Porath si Flodin, iar cea de bioafinitate se
utilizeaza din 1967. Cromatografia de lichide moderna pe coloana, numita de nalta performanta sau de
nalta presiune (HPLC) poate fi datata la nceputul anilor 1960 si se bazeaza pe lucrarile lui Csaba Horvth,
efectuate la Univesitatea Yale.
Principiul separarii cromatografice

Principiul de baza al separarii cromatografice consta n distributia inegala a componentelor unui
amestec ntre faza mobila si faza stationara. Acest amestec strabate sistemul cromatografic, fiind antrenat
de catre faza mobila. Distributia inegala este determinata fie de afinitatea diferita a componentelor
amestecului fata de cele doua faze, fie de capacitatea diferita de a difuza n acestea. Acest principiu este
ilustrat n Figura 1.1, pe un exemplu din cromatografia de gaze pe coloane capilare. Aceste coloane se
caracterizeaza prin faptul ca faza stationara se gaseste depusa n strat foarte subtire pe peretii coloanei.

Figura 1.1. Principiul separarii cromatografice
Moleculele celor doi compusi, 1 si 2 care se gasesc n momentul initial ametecate, ntr-un volum
restrns, vor avea tendinta de a se transfera continuu din faza mobila n faza stationara si invers, din cauza
agitatiei termice. Deoarece moleculele compusului 2 au o afinitate mai mare fata de faza stationara, ele vor
fi mai puternic retinute n aceasta faza. Drept urmare, dupa un anumit interval de timp se va nregistra o
ramnere n urma a acestei componente, comparativ cu componenta mai slab retinuta 1. Trebuie remarcat
faptul ca aceasta separare are loc n timpul deplasarii n coloana, deci este in proces dinamic.
4

Clasificarea metodelor cromatografice
Exista o serie de criterii pe baza carora se poate face o clasificare a metodelor cromatografice:
mecanismul separarii, natura fazelor cromatografice, configuratia sistemului cromatografic, etc.
Clasificarea n functie de mecanismul separarii
1. Cromatografie de adsorbtie
2. Cromatografie de repartitie
3. Cromatografie cu faze chimic legate
4. Cromatografie de schimb ionic
5. Cromatografie de excluziune
6. Cromatografie de afinitate
n functie de mecanismul separarii, metodele cromatografice se clasifica n:
- Cromatografie de adsorbtie, n care fenomenul principal care sta la baza separarri este adsorbtia, iar
afinitatea componentelor pentru cele doua faze este n functie de coeficientii lor de adsorbtie.
- Cromatografie de repartitie, n care fenomenul care determina separarea este extractia si separarea
componentelor se face n functie de diferenta dintre coeficientii lor de repartitie ntre cele doua faze.
- Cromatografie cu faze chimic legate, care este intermediara ntre cromatografia de adsorbtie si cea de
repartitie, fiind o combinare a acestora.
- Cromatografia de schimb ionic, care are la baza interactiunile electrostatice si difuzia, iar separarea
componentelor se face n functie de sarcinile lor electrice, constantele de disociere si diametrul efectiv al
ionilor.
- Cromatografia de excluziune (numita si cromatografie pe gel), n care fenomenul principal este difuzia,
iar separarea se face n functie de marimile efective ale moleculelor componentelor.
- Cromatografia de bioafinitate, n care separarea are loc datorita unor interactiuni biochimice specifice
cu asa-numitele grupari de afinitate.
Trebuie mentionat ca n afara n practica cromatografica se ntlnesc si variante intermediare sau
mixte ntre aceste tipuri principale si ca exista si alte tipuri de cromatografie, care sunt nsa mai putin
uzuale.
5

Clasificarea n functie de natura fazelor cromatografice
1. Cromatografie de gaze
2. Gaz-lichid (GLC)
3. Gaz-solid (GSC)
4. Cromatografie de lichide
5. Lichid-lichid (LLC)
6. Lichid-solid (LSC)
7. Cromatografie cu fluide supercritice (SFC)
n functie de starea de agregare a fazei mobile, avem trei tipuri de cromatografie: gazoasa, lichida si
cu fluide supercritice. Fiecare dintre acestea se submparte n functie de natura fazei stationare, care poate fi
solida sau lichida. n cazul cromatografiei cu fluide supercritice n denumire nu se face referire la natura
fazei stationare. Mai trebuie precizat ca n cazul n care faza stationara este lichida, ea trebuie fixata pe un
suport solid corespunzator, n general un material poros.
Clasificarea n functie de configuratia sistemului cromatografic
1. Cromatografie pe coloana
2. Cromatografie pe coloane clasice (cu umplutura)
3. Cromatografie pe coloane capilare
4. Cromatografie planara
5. Cromatografie n strat subtire
6. Cromatografie pe hrtie
n functie de configuratia sistemului cromatografic, avem cromatografie pe coloana si
cromatografie planara. Cromatografia pe coloana cuprinde cromatografia pe coloane clasice (cu umplutura)
si cromatografia pe coloane capilare (numite si coloane tubulare deschise). Cromatografia planara cuprinde
la rndul ei cromatografia pe hrtie si cromatografia n strat subtire.
6

Cromatografia de gaze este cea mai raspandita metoda de analiza cromatografica, datorita faptului ca
prezinta o serie de avantaje.
Folosirea unui gaz ca faza mobila face posibila realizarea unui transfer de masa rapid intre fazele mobila
si stationara, datorita vitezei de difuziune ridicate a componentelor; in acest fel echilibrele de distributie se
pot stabili de foarte multe ori intr-un interval scurt de timp.
Viscozitatea redusa a gazelor face posibila folosirea unor coloane lungi si cu retinere mica, de foarte
mare eficacitate.
Detectia componentelor separate se face usor, folosind tehnici simple de mare sensibilitate, usor
adaptabile la controlul analitic automat.
Gaz cromatografia se poate cupla usor cu alte metode instrumentale, cum sunt metodele spectrale, ceea
ce permite realizarea unei analize detaliate.
Introducerea probelor n coloana cromatografica
Metoda utilizata pentru introducerea probei depinde de starea de agregare n care se gaseste proba:
gazoasa, lichida sau solida. Este indicat n toate cazurile ca introducerea probei sa aiba loc ntr-un timp ct
mai scurt. Marimea probelor variaza ntre mai putin de 1 g n cazul coloanelor capilare si ordinul gramelor
n cazul coloanelor preparative.
Probele gazoase sunt introduse cu ajutorul unor seringi speciale, rezistente la presiune, sau folosind
dispozitive speciale care constau dintr-un robinet cu mai multe cai si o bucla calibrata (Figura 3.4). Aceste
dispozitive permit introducerea unui volum cunoscut de proba n coloana printr-o singura miscare a
rotorului robinetului, fara a se opri fluxul gazului purtator.

Dipozitiv pentru introducerea probei
7

n pozitia de ncarcare, n coloana intra doar faza mobila, n timp ce proba gazoasa, care vine dintr-
un recipient sub presiune, umple complet bucla calibrata iar excesul este evacuat n atmosfera. Dupa trecera
rotorului pe pozitia de analiza, faza mobila intra n bucla unde preia proba, pe care o introduce n coloana.
n acest timp fluxul gazos de proba este evacuat n atmosfera. Dupa terminarea analizei se trece din nou pe
pozitia de ncarcare si se introduce n bucla o noua cantitate de proba.
Probele lichide sunt introduse n coloana cu ajutorul unor microseringi, avnd n mod uzual
capacitatea de 1, 5, sau 10 l. Ele trebuie aduse n stare de vapori, ceea ce se realizeaza prin injectarea ntr-
o camera de vaporizare (sau injector), care se gaseste naintea coloanei si care este ncalzita la o
temperatura programata. Injectarea se face printr-un dop de cauciuc siliconic numit septum, care realizeaza
izolarea injectorului de mediul exterior (Figura 3.5). Tot n camera de vaporizare se introduce si gazul
purtator, care preia proba vaporizata si o transporta prin coloana.

Camera de vaporizare a unui cromatograf cu coloana capilara, prevazuta cu dispozitiv de divizare a probei
(splitare)
Probele solide sunt introduse n coloana tot prin injectare cu microseringi, dupa ce au fost dizolvate
ntr-un solvent adecvat. n cazul lor nsa trebuie avut grija ca proba sa se vaporizeze la temperatura
injectorului, altfel analiza nu va fi posibila, substantele cu punct de fierbere foarte rificat sau care se
descompun nainte de fierbere neputnd fi analizate prin cromatografie de gaze.
Exista cromatografe la care s-a renuntat la camera de vaporizare, injectarea probei realizndu-se
direct n partea superioara a coloanei, care este ncadrata de o rezistenta de ncalzire si joaca rolul
injectorului. Aceasta tehnica se numeste on-column si cu ajutorul ei se elimina volumul mort corespunzator
camerei de vaporizare, care poate influenta negativ analiza, mai ales atunci cnd volumul probei injectate
este foarte mic.
8

n cazul coloanelor capilare se folosesc niste dispozitive de injectare speciale, care permit divizarea
(splitarea) probei, cea mai mare parte fiind evacuata n atmosfera si doar o mica parte (de la 1/100 la 1/50
n mod uzual) fiind introdusa n coloana.
De asemenea, n cazul aparatelor moderne destinate analizei unui mare numar de probe se utilizeaza
dispozitive de injectare automata (autosampler), care se pot atasa la cromatograf si permit analiza automata
a unui mare numar de probe, fara interventia operatorului.
n cazul probelor care nu sunt stabile termic, au volatilitate scazuta sau prezinta picuri deformate cu
coada (tailing), se procedeaza la transformarea lor chimica n derivati care sa nu mai aiba aceste
inconveniente. Procedeul se numeste derivatizare si metodele aplicata ct si reactivii de derivatizare
utilizati sunt de o mare diversitate, depinznd de natura compusului analizat. Una dintre metodele de
derivatizare cele mai utilizate este silanizarea.
Aparatura
Aparatura folosita in cromatografia de gaze se caracterizeaza printr-o gama variata de tipuri, de
complexitate diferita.
Partile componente ale unui gaz-cromatograf
Componentele de baza sunt prezentate in figura urmatoare, cu descrierea fiecarei componente in parte.

Schema de functionare a unui gaz-cromatograf


9


Schema de principiu a unui cromatograf de gaze
(1- sursa de gaz purtator; 2 -dispozitivul de reglare si
ma-surare a debitului de gaz purtator; 3 - dispozitivul
pentru introducerea probei; 4 - termostatul; 5 - coloana
croma-tografica; 7 inregistratorul)
Coloana cromatografica reprezinta componenta cea
mai importanta a aparatului. Este confectionata din
cupru, aluminiu, otel inoxidabil sau sticla.
Lungimea coloanei este de ordinul centimetrilor pana la zeci de metri, in cazul coloanelor capilare, in
functie de necesitati; cel mai frecvent coloana are lungimea de 1-3 m si diametrul de 4-8 mm.
Detectorul pune in evidenta componentele separate si eluate in curentul de gaz purtator, prin emiterea
unor semnale electrice proportionale cu con 616b18g centratia lor.
Cele mai cunoscute detectoare folosite in gaz cromatografie sunt catarometrul si detectorul cu ionizare
de flacara.
Catarometrul cel mai cunoscut este puntea Wheastone al carui principiu de functionare consta in
variatia rezistentei termice a unui fir incalzit, ca urmare a modificarii coeficientului de conductibilitatea
termica al acestuia, datorate schimbarilor intervenite in compozitia gazului inconjurator.
Acest tip de detector prezinta dezavantajul unei sensibilitati moderate si a unui timp de raspuns mare.
In cazul aparatelor de analiza gaz cromatografice echipate cu detector de tip catarometru se foloseste ca
gaz purtator hidrogenul, acesta prezentand o valoare a conductibilitatii termice mult diferita de cea a
substantelor din amestecul supus analizei.
Detectorul cu ionizare de flacara (FID) are drept sursa de ionizare energia termica a unei flacari de
hidrogen.
Principiul de functionare al acestui tip de detector consta in masurarea conductibilitatii electrice a unei
flacari de hidrogen in prezenta unui compus organic; in acest mod se stabileste proportionalitatea directa
dintre conductibilitatea electrica a gazului si concentratia particulelor incarcate din gaz.
Acest tip de detector prezinta sensibilitate mare, necesita o cantitate redusa de proba pentru analiza si
are o eficacitate si viteza de separare crescute.
Drept gaz purtator in cazul detectorului cu ionizare in flacara se foloseste azotul, care prezinta o valoare
scazuta a coeficientului de difuzie.
10

O importanta deosebita pentru performanta aparatului o prezinta puritatea gazului purtator; impuritatile
prezente in acesta pot provoca modificari chimice in faza stationara. Cele mai des intalnite impuritati sunt
apa, oxigenul; eliminarea lor se face prin trecerea fluxului de gaz purtator prin trape ce contin site
moleculare sau silicagel.
Modul de introducere a probei de analizat in aparat depinde de starea de agregare a acesteia: probele
gazoase se introduc cu ajutorul seringilor, pipetelor sau a unor robinete, iar cele lichide cu seringi de
tip Hamilton. Probele lichide sunt vaporizate in camera de vaporizare a aparatului, dupa care sunt antrenate
de catre gazul purtator.
Temperatura de operare a coloanei cromatografice variaza in limite largi, functie de natura amestecului
supus separarii: - 80
o
C . + 400
o
C.
In general, analiza cromatografica de gaze se desfasoara la temperatura constanta (cromatografie
izoterma); in cazul separarii unui amestec complex, ce contine multe componente cu temperaturi de
fierbere diferite, cuprinse intr-un interval larg de temperatura, se procedeaza la operarea coloanei
cromatografice in conditii de regim de temperatura programata, care realizeaza cresterea progresiva a
temperaturii, pe masura ce analiza se desfasoara, marind in acest fel viteza fazei mobile cu componentele
separate.
Faza mobila folosita in cromatografia gazoasa este un gaz: hidrogen, azot, argon, heliu, dioxid de
carbon etc.
Alegerea gazului purtator se face pentru fiecare caz particular in parte, in functie de natura amestecului
supus analizei si de tipul de detector cu care este echipat aparatul.
La alegerea gazului purtator folosit ca faza mobila se au in vedere: sensibilitatea detectorului,
eficacitatea separarii, interactiunea gazului purtator cu componentele probei de analizat si cu faza
stationara.
Natura chimica a gazului purtator influenteaza procesul de separare cromatografica, in sensul ca
adsorbtia gazului purtator pe faza stationara blocheaza unii centri activi ai acesteia, influentand mult timpii
de retinere ai componentelor separate.
Impuritatile prezente in gazul purtator se adsorb preferential pe suprafata fazei stationare formand
straturi subtiri, cu alte proprietati adsorbante in raport cu componentele probei, rezultand in final o
modificare totala a comportarii acestora.
Faza stationara poate fi un material solid cu proprietati adsorbante sau un lichid greu volatil, cu mare
capacitate de separare pentru componentele probei, depus pe un suport solid sau pe peretii coloanei, in film
subtire; in primul caz avem de a face cu cromatografia de adsorbtie gaz-solid, iar in cele de al doilea caz cu
cromatografia in faza gaz de repartitie, cu cazul ei particular gaz cro-matografia cu coloane capilare.
In cazul cromatografiei gaz-lichid de repartitie suportul fazei stationare are rolul de a retine faza
stationara lichida; la alegerea acesteia se tine seama de:
11

suportul sa fie complet inert chimic fata de componentele probei de analizat;
sa nu exercite efect catalitic asupra componentelor in eventualele reactii de descompunere ale acestora;
sa prezinte suprafata mare pe unitatea de volum;
sa posede pori de dimensiuni suficient de mari si uniformi pentru a permite o buna difuziune a fazei
gazoase prin faza stationara lichida;
sa prezinte o granulatie corespunzatoare;
sa aiba stabilitate termica ridicata si o buna rezistenta mecanica.

Se folosesc particule cu diametrul de 0,15 - 1,3 mm, in functie de diametrul interior al coloanei.
Suprafata specifica a suportului se controleaza prin silanizare, o suprafata prea mare favorizand
adsorbtia componentelor probei in suport.
Cele mai multe suporturi se prepara pe baza de kiselgur si se gasesc sub diverse denumiri comerciale, ca
de exemplu Chromosorb tip P.
Faza stationara lichida folosita frecvent in cromatografia de gaze este de tipul polimeri siliconici, SE.
Pentru a putea fi folosit ca faza stationara in gaz cromatografia de repartitie, un lichid trebuie sa
indeplineasca o serie de conditii:
sa aiba o selectivitate ridicata;
sa posede rezistenta termica ridicata;
sa prezinte inertie chimica fata de componentele probei de analizat;
sa aiba o capacitate de solubilizare buna pentru toti componentii probei;
sa aiba viscozitate redusa.
Eficacitatea separarii cromatografice este evaluata prin rezolutie, care pentru doua componente ale caror
picuri sunt vecine in cromatograma, asa dupa cum se vede in figura 5.5 , este definita ca:
(5.14 )
unde este distanta dintre varfurile a doua picuri adiacente, iar Y
i
, Y
j
reprezinta latimea picurilor.
12


Marimile care definesc rezolutia separarii cromatografice
Valori mari ale rezolutiei presupun o buna separare, iar valori mici (subunitare) separari
nesatisfacatoare.
Analiza calitativa consta in identificarea componentelor separate si se realizeaza prin doua procedee:
a. cu ajutorul parametrilor de retinere (retentie), mai exact prin intermediul timpului de retentie, definit ca
timpul scurs din momentul introducerii probei de analizat in coloana cromatografica pana la aparitia
maximului peak-ului componentei respective, asa dupa cum se observa in figura.

13

Timpul de retinere
Folosind acest procedeu se compara timpii de retinere ai componentelor din proba de separat de analizat
cu cei ai etaloanelor cromatografice (substante de referinta).
b. identificarea componentelor cu ajutorul detectorilor specifici consta in cuplarea gaz cromatografiei cu
metode spectrale de identificare, cum sunt spectrofotometria de absorbtie in infrarosu, in ultraviolet,
spectrometria de masa, rezonanta magnetica nucleara etc.
Analiza cantitativa se realizeaza, in cele mai multe cazuri, prin masurarea suprafetei picurilor
cromatografice si corelarea lor cu concentratia componen-telor prezente in proba de analizat.
Calcularea suprafetei picurilor cromatografice se realizeaza inmultind inal-timea lui, masurata din varful
acestuia pana la linia de baza, cu latimea lui, co-respunzatoare la jumatatea inaltimii, asa cum se arata in
figura.

Calculul suprafetei picurilor cromatografice
Aparatele moderne sunt echipate cu integratoare electronice, rezultatul calculului automat al
concentratiei componentelor fiind afisat pe ecranul monitorului calculatorului.
Aplicatiile analizei cromatografice in faza gaz sunt extrem de numeroase in domenii variate:
. separarea de hidrocarburi individuale din unele produse petroliere;
. analiza chimica a poluantilor atmosferici din aer, apa, sol;
. analiza chimica a unor medicamente;
. analiza chimica a unor ingredienti alimentari
.determinarea continutului de hidrocarburi aromatice policiclice, care prezinta o mare toxicitate;
14

. separari de lipide, glucide, aminoacizi.
Cromatografia de gaze cu coloane capilare (GCCC)
Eficienta procesului cromatografic este data de numarul maxim de componente care pot fi separate in
coloana, aceasta fiind cea mai importanta piesa a unui aparat de cromatografie in faza gazoasa.
Performantele obtinute prin folosirea unor coloane cu diametrul foarte mic (coloane capilare) si lungimi
de ordinul a zeci de metri sunt impresionante; astfel, scazand diametrul coloanei de la 0,5 mm la 0,1 mm, se
obtine o marire a numarului de talere teoretice de la 2 000 la 10 000 pentru o lungime de un metru. Prin
cuplarea gaz cromatografiei pe coloane capilare cu spectrometria de masa, numarul de talere teoretice
creste, marind si mai mult posibilitatile de separare.
Tuburile capilare folosite pentru obtinerea coloanelor capilare sunt confectionate din metale, mase
plastice, sticla, cuart, silice, cel mai frecvent fiind folosite ultimele trei materiale.
Faza stationara depusa in pelicula pe peretii interiori ai coloanei capilare se prezinta ca un film subtire,
uniform si stabil. Eficienta unei coloane capilare este proportionala cu patratul grosimii peliculei de faza
stationara depusa. Faza stationara trebuie sa aiba o buna aderenta la peretele interior al coloanei, pentru a
obtine pelicule subtiri si de grosime uniforma.
Cantitatea de proba de analizat introdusa in coloana capilara este mult mai mica decat in cazul
coloanelor clasice avand in vedere diametrul interior si de-bitul de gaz purtator cu valori foarte mici;
introducerea unei cantitati de proba asa de mici in coloana capilara duce la supraincarcareacoloanei, care
se manifesta prin deformarea picurilor si scaderea rezolutiei.
Detectia componentelor separate se face continuu, rapid si cu mare sensi-bilitate si se bazeaza pe
modificarea unei proprietati fizice sau chimice a gazului purtator in momentul cand in acesta isi fac aparitia
componentele probei. Aceasta modificare este transformata intr-un semnal electric, care dupa amplificare
se inregistreaza. Un bun detector trebucie sa aiba: sensibilitate ridicata; selectivitate pentru anumiti
componenti; raspuns rapid; domeniu cat mai mare de proportionalitate intre semnal si cantitatea
corespunzatoare de component; zgomot de fond redus; stabilitate la fluctuatiile parametrilor de lucru.
Alegerea unui anume detector pentru GCCC se face luand in consideratie naturacomponentelor
amestecului de separat si caracteristicile detectorului, cum sunt sensibilitatea, selectivitatea, limita de
detectie, liniaritatea etc.
Cel mai folosit detector in GCCC este cel cu ionizare in flacara (FID), care prezinta o sensibilitate
ridicata pentru compusii organici ce contin carbon in molecula, domeniu de liniaritate mare, stabilitate
foarte buna a liniei de baza, sensibilitate scazuta la variatiile temperaturii si a debitului de gaz purtator,
volum mort mic si intretinere usoara. Printre dezavantajele mai importante ale acestui tip de detector
amintim raspunsul mic sau lipsa de raspuns pentru unii compusi (azot, oxigen, monoxid si dioxid de
carbon, apa, sulfura de carbon, amoniac etc); distrugerea probei dupa detectie; impurificarea detectorului cu
solventi clorurati si alti compusi.
15

Principiul de functionare a detectorului FID se bazeaza pe modificarea conductibilitatii electrice a
gazelor in prezenta unor particule incarcate elec-tric; gazul purtator aflat intre cei doi electrozi constituie un
mediu izolator, iar in momentul aparitiei in acesta a unor particule incarcate electric (ioni), ele se constituie
intr-un curent electric de intensitate foarte mica, care este amplificat si inregistrat.
Ionizarea moleculelor de proba se produce in flacara de hidrogen, la temperatura de 2 000 -2 200
o
C.
Detectorul cu ionizare fotonica (DIF) se bazeaza pe ionizarea componentelor probei prin bombardarea
cu fotoni cu energii corespunzatoare si masurarea curentului electric format prin deplasarea moleculelor
ionizate in campul electric creat intre cei doi electrozi.
Sursa de fotoni este un tub cu descarcare in gaze (hidrogen, heliu, neon, xenon etc) la presiuni scazute.
Avantajele principale ale acestui tip de detector sunt oferite de sensibilitatea ridicata, zgomotul de fond
scazut, domeniu mare de liniaritate, nu distruge proba.
Se folosesc si detectori specializati, capabili de a detecta numai acele com-ponente care contin in
molecula lor anumite elemente chimice, cum sunt fosforul sau azotul; in acest caz se foloseste detectorul
cu ionizare termo-alcalina pe baza de sodiu, cesiu sau rubidiu, inglobate in ceramica. Limita de detectie a
acestui tip de aparat este de ordinul 10
-12
- 10
-15
grame.
O tehnica combinata de separare si detectie folosita cu rezultate remarcabile, mai ales pentru
identificarea cu precizie ridicata a componentelor pre-zente in probele de mare complexitate
compozitionala, este cuplarea GCCC cu SM (spectrometria de masa); spectrometria de masa este folosita
atat pentru identificarea si dozarea componentilor probei de analizat, cat si pentru elucidarea structurii
compusilor respectivi.
Aplicatiile GCCC sunt extrem de numeroase si performante, acoperind domenii largi de analiza,
consecinta a perfectionarii tehnologiei de fabricare si prelucrare a coloanelor capilare, alaturi de
imbunatatirile aduse dispozitivelor de introducere a probelor si de detectie care prezinta cote de mare
sensibilitate si selectivitate.
GCCC realizeaza separari eficiente ale componentelor prezente in amestecuri de foarte mare
complexitate compozitionala, permitand totodata si efectuarea unor determinari cantitative caracterizate de
un grad ridicat de precizie, folosind pentru aceasta cantitati mici de proba pe care le separa in intervale
reduse de timp.
Dintre numeroasele aplicatii care fac apel la tehnica GCCC, amintim pe cele realizate in domeniul
separarii si identificarii hidrocarburilor, de mare importanta fiind analiza aromaticelor policiclice din
mediul ambiant stiuta fiind actiunea cancerigena a acestora.
Separarea compusilor hidroxilici - alcooli si fenoli - se realizeaza cu oarecare dificultate datorita
numeroaselor legaturi de hidrogen ce apar intre moleculele de alcool si a volatilitatii relativ reduse a
compusilor fenolici.
16

Polaritatea ridicata a acizilor organici face dificila separarea acestora, ceea ce reclama derivatizarea
acestora, cel mai frecvent ei sunt convertiti in esteri.
Din domeniul biomedical amintim separarile de aminoacizi, peptide, prostaglandine, glucide,
steroide etc.
Un domeniu de aplicatie de cea mai mare importanta este cel al poluarii mediului, unde GCCC este
folosita frecvent in analiza calitativa si cantitativa a poluantilor prezenti in aer, ape, sol.






















17

Bibliografie
1.http://www.scritube.com/stiinta/chimie/Notiuni-generale-Cromatografia32596.php
2. http://ro.scribd.com/doc/92213480/Cromatografia-de-Gaze
3. http://www.scrigroup.com/sanatate/sport/UTILIZAREA-GAZCROMATOGRAFIEI-I11593.php
4. http://www.scritube.com/stiinta/chimie/Cromatografia-de-gaze41182.php