Sunteți pe pagina 1din 2

Sacrul si Profanul

Mircea Eliade



Constiinta unei lumi reale si semnificative este strans legata de descoperirea sacrului. Prin experienta
sacrului, spiritul omenesc a surprins deosebirea dintre ceea ce se releva ca real, puternic, bogat si semnificativ, si
ceea ce nu poseda aceste calitati, adica fluxul haotic si primejdios al lucrurilor, aparitiile si disparitiile lor
intamplatoare si lipsite de sens." (Mircea Eliade)


Aceasta lucrare scrisa in anul 1956, de Mircea Eliade, la sugestia profesorului Ernesto Grassi, a fost gandita si
scrisa ca o mica intoducere generala in studiul fenomenologic si istoric al divinitatii si faptelor relogioase. Tema
tratata de acesta se regaseste in majoritatea lucrarilor sale de specialitate; este vorba despre cum homo
religiosus isi segmenteaza universul de cunoastere n doua dimensiuni diferite: sacrul si profanul.
Lucrarea de faa abordeaza, dupa cum arata si capitolele sale, modalitatile de manifestare a sacrului. Eliade
trateaza n cele aproximativ 200 de pagini subiecte precum:

Spatiul sacru i sacralizarea Lumii
Timpul sacru si miturile
Sacralitatea Naturii si religia cosmica
Existenta umana si viaa sanctificat

Opera se axeaza la modul general asupra problemelor de tipul spatiu sacru sau timp sacru, intr-o mainera
scurta, clara si simpla tocmai pentru a trezi interesul unor cititori mai putin familiarizati cu aceste aspect. O
asemenea incercare a prezentat atat un avantaj cat si un dezavantaj cu privire la criticile aduse. Unii au preferat
modul concis al autorului de a-i duce intr-un mediu imens fara a-i impovora cu o documentatie foarte bogata sau
cu analize tehnice. Altii ar fi preferat o dezbatere a subiectului mult ai amanuntita, de aceea s-au folosit foarte
multe trimiteri la diferite material prin care pot aprofunda subiectul.
Sacrul si Profanul se imbina in cea mai dulce inconstienta, completandu-se reciproc in memoria Timpului.
Misterios, coincidenta oppositorum intruneste paradoxal ratiuni,ce ratiunea insasi nu le poate determina.
Profanul nu este decit o noua manifestare a aceleiasi structuri constitutive a omului, care se manifesta nainte
prin expresii sacre. (Mircea Eliade-"Sacru si profan") Astfel, profanul poate fi considerat ca o imagine inversata
a sacrului intr-o oglinda sparta. Suma cioburilor va fi mai mica decat intregul si o parte reflectata se va pierde
mereu in vidul dintre cele doua lumi.
Fiecare individ considera ca lumea lui se afla mereu n centrul universului. Acest lucru dovedete nevoia
noastra de a tri ntr-o lume totala si organizata, intr-un Cosmos. Locuintele noastre sunt niste imago mundi, iar
Biserica reprezinta structura cosmologic a edificiului. Interiorul bisericii reprezinta Universul, altarul
Paradisul, mijocul bisericii este Pamantul, iar apusul Judecata de Apoi, lumea intunericului.
A doua manifestare a sacrului este timpul. Ca i spaiul, timpul nu este nici omogen, nici continuu pentru
omul religios. Exist intervale de Timp sacru i pe de alt parte Timpul profan. Timpul sacru este timpul
sarbatorilor, cu ocazia carora se readuce n prezent Timpul mitic, primordial. Riturile inlesnesc trecerea de la
profan la sacru, un timp recuperabil i repetabil la nesfrit.
Exista diferitie ipoteze cu privire la evolutia Lumii , ceea ce este sacru si profan , caracterul profan al unui
comportament nainte sacru nu presupune o ruptur; profanul nu este dect o nou manifestare a aceleiai
structuri constitutive a omului, care se manifesta nainte prin expresii sacre
O alta evolutie ar fi o respingerea a opoziiei sacru-profan ca trasatura caracteristica a religiilor, cu precizarea
ca, nefiind o religie, cretinismul nu are nevoie de o altfel de dihotomie a realului i cretinul nu mai triete
ntr-un Cosmos, ci n Istorie.
Omul isi da seama de existenta sacrului doar in antiteza cu profanul, pentru a reda actul acestei manifestari a
sacrului, s-a folosit termenul de hierofanie, pentru a se putea manifesta realitatea care nu apartine lumii noastre in
lucruri care fac parte integral in lumea noastra naturala , profana. Autorul incearca sa elucideze aceasta
problema, explicand reatiune omului de a nu venera intr-adevar un obiect de exemplu o piatra sau un arbore, ci
pentru ca sunt niste hierofanii, arata ceva ce nu este piatra sau arbore automat ajunge in stadiu de sacru.
Hierofania reprezinta un paradox in acest context deoarece orice obiect din Lumea noastra, manifestat sacru
poate ajunge alceva, ramand in acelas timp sa faca parte din mediul cosmic. Pentru cei care au o experienta
religioasa intrega Natura poate fi considerata o sacralitate cosmic, chiar si cosmosul poate devenii, in totalitate o
hierofanie. Se presupune ca omul modern traieste intr-o lume desecralizata, si-a asumat o existent profana, care
din ce in ce mai greu regaseste dimensiunile existentiale ale omului relogios din societatea arhaica.
Opera are ca ca scop delimitarea prapatiei dintre actul sacru si profan , folosind diferite exemple care au ca rol
principal omul, privitor la spatiul sacru si constructia rituala a locuintei omenesti, raporturile acestuia cu Natura,
consacrarea vietii insasi a omului si sacralitatea pe care o poate dobandi prin functiile sale vitale( hrana,
sexualitatea, munca etc) Cum se poate delimita o persoana cu o mentalitate moderna fata de ceea care este
crescuta sub un aspect mai arhaic. Pentru constiinta moderna actele precum mancatul sau sexualitatea- reprezinta
un proces organic, in timp ce pentru o persoana cu valori arhaice toate actiunile sunt atribuite unui fenomen sacru
ceea ce le transforma intr-o taina sau suprematie ireala.
Autorul foloseste exemple pentru a putea pune in evidenta trasaturile caracteristice existentei intr-o lume care
poate devenii sacra si cum anume se construieste un asemenea spatiu si de ce devine el calitativ diferit fata de
spatiul profane inconjurator. Din perspectiva istorico- culturala o asemena juxtapunere de fapte religioase,
preluate de la popoare de la distante atat de mari in timp si spatiu nu este lipsita de riscuri. Acesta ajunge la
concluzia ca prin progresele facute de etnoligia culturala si istoria religiilor, reactia omului in fata naturii sunt
indeobste conditionate de cultura deci in concluzie de istorie.
Scopul era de a definii trasaturile specifice ale experientei religioase, si a nu se oprii asupra numeroaselor ei
variatii si diferente determinate de istorie.
Viata religioasa are loc in Istorie, intre rasarit si apus, atribuind valente cosmogonice Lumii, iar experienta
sacrului permite intemeierea Lumii pe axa istorica, dezvaluind realul si facand posibila orientarea. Altfel spus,
omul religios nu poate trai decat ntro lume sacra, pentru ca doar o asemenea lume participa la fiinta, exista cu
adevarat. Daca se rataceste cumva in acest spatiu, el se simte golit de substanta, ca si cum sar topi n Haos, si
sfirseste prin a se stinge. Omul religios doreste cu ardoare sa locuiasca intro lume divina, sa aiba o casa
asemanatoare cu casa zeilor, asa cum a fost ea mai tarziu inchipuita prin temple si sanctuare. El e insetat dupa
adevar si-si poate gasi pacea interioara doar dupa descoperirea izvorului realitatii absolute. In misiunea sa, pe
langa Spatiu, individul e ajutat de Timp.
Oricare ar fi contextul istoric n care se incadreaza, omul crede mereu in existenta unei realitati absolute,
sacrul.
In societatea contemporana manifestarea sacrului se face tot mai des prin lectura. Lectura ramane mijlocul cel
mai accesibil de integrare intr-o alta istorie. Lectura are o funcie mitologic, nu numai pentru ca inlocuieste
rostirea miturilor in societatea arhaica si literatura orala, ci mai ales pentru ca ii permite omului modern o iesire
din timp, asemanatoare cu cea inlesnita de mituri.
Concluzia lucrarii lui Eliade este ca natura umana este de asa fel ncat nu permite renuntarea la hierofanii.
Pana si cel mai areligios om, tot pastreaza in interiorul sau un comportament orientat religios.
Acesta este natura noastra, acesta este marea noastra calitate: de a avea capacitatea de a vedea si de a simi
dincolo de limitele lumii palpabile, de a transcede spiritual spatiul si timpul prin hierofanii.



Iulia Tamazlicariu
Studii Culturale, Anul III