Tragicul este o categorie estetica legata mai mult de artele scenice, care presupun o naratiune, un conflict dramatic. Tocmai acest conflict dramatic se constituie n element tragic, de cele mai multe ori nsemnnd un destin frnt nainte de vreme, nvins de vicisitudinile vietii, de un destin implacabil, de inadaptarea la o societate ostila. n evolutia tragica, pieirea valorilor este nsotita de existenta unui ideal. Tragicul nfricoseaza, dar si nalta, striveste, dar si purifica. Tragedia este o specie artistica datnd din antichitatea greaca. n lucrarea sa Originea tragediei, Nietzsche urmareste conditia istorica a nasterii tragediei ca specie dramatica. n antichitate, prin tragedie se urmarea obtinerea catharsisului (purificarea prin suferinta). Dimensiunea tragicului a incitat mereu gndirea filosofica. Pe lnga Nietzsche, si alti mari filosofi ai lumii Aristotel, Boileau, Diderot, Lessing, Hegel, Kierkegaard, Schopenhauer, Unamuno, Heidegger, Camus, Steiner s.a. au teoretizat conceptul. Dintre esteticienii romni, Tudor Vianu, Lucian Blaga, D.D.Rosca, Gabriel Liiceanu s-au apropiat cu interes de acest subiect. Tragicul n muzica poate fi urmarit pe spatii mai mari sau mai largi, n lucrari simfonice n care conflictul dramatic este evident. Edificatoare este Simfonica Tragica de Schubert, daca ar fi sa amintim o simfonie care se eticheteaza singura, dar nu mai putin tragism contine n unele parti Simfonia Eroica de Beethoven, sau Simfonia Patetica de Ceaikovski. Tragismul nu este strain nici caracterului unor piese instrumentale sau unor lieduri romantice precum Fata si moartea de Schubert. Foarte multe din lucrarile romantice si revendica expresia de la categoria tragicului. Gndirea romantica, dar si destinul unor compozitori ai epocii s- au nscris pe aceasta traiectorie tragica, exprimnd n lucrarile lor tocmai conflictul nascut ntre realitate si aspiratii (idealuri). Genul muzical cel mai apropiat acestei categorii este nsa opera. Dramaturgia teatrului liric a fundamentat tragismul muzical, dar expresia muzicala s-a adecvat tot mai mult cerintelor tragediei. Wagner este cel care renvie traditia tragediei antice, n operele lui, si conceptul de spectacol total, provenit din sincretismul spectacolelor antichitatii. Tragicul operelor wagneriene este sustinut de tratarile simfonice tensionate, de intensa cromatizare a liniei melodice, de modulatiile continue si de componenta coplesitoare a aparatului orchestral. Ariile si recitativele operelor sale au o nota aparte de tragism, care de cele mai multe ori, ca n tragediile antice, aduce catharsisul. Purificarea prin suferinta, prin jertfa, prin iubire, aduce moartea izbavitoare, naltarea n sfere spirituale. Am ales sa vorbesc despre una dintre aceste opere, si anume Tannhuser, care alaturi de Olandezul zburator si Lohengrin provin din a doua perioad de creaie a lui Wagner (1841-1848), opere n care legenda fantastic medieval se mpletete cu scene din viaa real, uneori aducnd pe scen i personaje istorice. Procedeele wagneriene se configureaz mai pregnant n opera Tannhuser (1845), subintitulat Lupta cntreilor de la Wartburg. n centrul legendei germane se afl cavalerul Heinrich Tannhuser i poemul popular ntrecerea cntreilor. Cavalerul H. Tannhuser devine, timp de apte ani, robul unei viei de plceri. Cuprins de remucri, vrea s se salveze i cere ajutor Sfintei Fecioare. Salvat, revine n inutul Wartburgului, unde se ine un concurs de cntece de iubire, nvingtorul primind mna fiicei landgrafului, pe Elisabeta. Dac concurenii cnt searbd iubirea, Tannhuser, nflcrat, intoneaz o melodie prin care aduce elogiul zeiei Venus. Este condamnat pentru aceast nelegiuire, aa nct se hotrte s duc o via de ascez, ajutat n aceast intenie de Elisabeta. ntruct voina ndreptrii este mai slab dect ispita simurilor, eroul pleac n pelerinaj la Roma. ntors, i sfrete viaa alturi de Elisabeta, iar atunci cnd i nflorete crja de pelerin simte c a fost dezlegat de blestem prin neclintita credin i prin jertfa Elisabetei.
n aceast oper, scenele de ansamblu se integreaz perfect n aciune, laitmotivele se nmulesc i domin declamaia muzical. Uvertur conine laitmotivele principale: corul pelerinilor care merg la Roma s cear iertare papei, urmat de tema cinei lui Tannhuser i scena iubirii, desfurat n mpria zeiei Venus, cu bacanala i cu elogiul zeiei. Diversitatea mijloacelor vocale se mbin cu simfonismul acompaniamentului, a crui unitate este asigurat de prezena laitmotivelor. Muzica wagnerian, exprimnd o vast gam de sentimente, este realizat cu variate mijloace muzicale care merg de la cntecul linitit pn la recitativul tumultuos, dramatice chemri alternnd cu clamarea durerii. n privina tematicii, n aceast lucrare gsim elemente eterogene aparinnd temei cretine, mitului antic elin i legendei istorice germane. Opunnd Fecioarei Maria cultul zeiei Venus, ca antitez ntre dragostea cereasc i cea trupeasc, Wagner preia aceast tem pentru a zugrvi drama omului medieval, czut n pcat i pornit n pelerinaj pentru obinerea iertrii. Intransigentul pap i refuz iertarea lui Tannhuser, nct numai dup sacrificiul sublim al Elisabetei, care i jertfete viaa, va fi salvat omul iubit. Pe lng portrete de mare adncime expresiv, Wagner red conflictul dramatic generat de poziiile antagonice ale eroilor. Profilarea puternic a imaginilor n monologuri, nseamn o adncire a expresivitii muzicale, dar, totodat, o stagnare a aciunii dramatice. Un exemplu n acest sens este monologul din actul al III-lea, cnd Tannhuser povestete pelerinajul su la Roma. Opera conine i scene de ansamblu din viaa real, redate de autor cu veridicitate i profund analiz psihologic, dar i portrete de mare adncime expresiv. Referitor la interpretarea si transpunerea in scena a acestui personaj, Tannhuser, interpretul trebuie sa sublinieze urmatoarele aspecte: -calitatea lui de minnesinger, de prestanta sa, trebuie apoi sa evidentieze trecerea de la o stare la alta in functie de evolutia sa: prins in mrejele lui Venus, el este cuprins de remuscare, dorintele si patimile sale fiind saturate, tanjeste dupa libertate; este vrajit dar ind adancul inimii doreste sa scape de vraja; reuseste sa scape rugadu-se Fecioarei Maria. - este un bun cantaret, cel mai bun dintre colegii lui ministrei; refuza chemarea lor , fiind cuprins de remuscari, dar la auzul numelui iubitei sale Elizabeth, in inima sa se reaprinde focul iubirii. Totusi insa oscileaza intre iubirea pura purtata lui Elizabeth si farmecele lui Venus. Respinge ideile tuturor asupra puritatii dragostei, si farmecele lui Venus il fac sa afirme ca cea mai inalta forma de dragoste se afla in placerea senzuala, placerea carnala. Trezit parca dintr-o posedare, numai apoi isi da deama de fapt ce a afirmat, si oferindu-i-se o sansa la penitenta, prin interventia staruitoare si din iubire a lui Elizabeth, se caieste acceptan sa mearga la papa cu un grup de pelerini si sa obtina indulgenta. - intors de la Roma, este dezorientat, dezamagit chiar disperat fiindca nu va mai gasi mantuire, cade din nou in cealalta extrema cautand sa se intoarca la Venus. Doar interventia prietenului sau, Wolfram, care la inceput nu reuseste sa-l intoarca, rosteste numele lui Elizabeth, si ca la rostirea unui cuvant - parola, redeschide inima lui Tannhuser, si iubirea lui Elizabeth si sacrificiul ei il mantuieste. In interactiunile cu celelalte personaje manifesta urmatoarele relatii: - constrans, fermecat fata de Venus; poarta o iubire pura lui Elizabeth; fata de minnesangeri la inceput remuscari, inferioritate, iar mai apoi superioritate, dispret, ii considera lipsiti de experienta; fata de Landgraf supunere, ascultare.
Bibilografie: - DORINA ARSENESCU , Curs de Estetica muzicala, Anul III, sem. 1, lect.univ.dr. - IULIAN BOLDEA ,CURS DE ESTETIC GENERAL, Universitatea Petru Maior Trgu Mure, Facultatea de tiine i Litere, 2012