Etica in transplantul de organe

Descoperirile stiintifice medicale din ultimii ani, precum si dezvoltarea

tehnologic din acest domeniu, au dus la realizri inimaginabile care, ns,
pot afecta profund modul de viat si gndire din societatea uman.
Epoca transplantarilor clinice incepe cu Muray si Merill in 1964, cand se
face prima transplantare de rinichi la om, continuand spectaculos prin
transplantarea cardiaca din Capetown in 1967. Este lesne de inteles ca
aceste evenimente medicale nu au trecut neobservate de opinia publica;
dimpotriva acestea au generat o serie de discutii si controverse pe plan
mondial. Au aparut puncte de vedere diferite, atat pe plan medical cat si pe
plan moral, filozofic-religios etc. Transplantul de organe este o activitate
medical complex prin care sunt nlocuite, n scop terapeutic, organe,
tesuturi sau celule, din organismul uman, compromise din punct de vedere
functional, cu structuri similare sntoase. Fiind metod exceptional de
tratament, transplantul este justificat dup ce s-au epuizat toate celelalte
forme si modalitti de tratament.
Transplantul de organe, tesuturi sau celule presupune prelevarea
acestora de la un donator si implantarea lor la un primitor. Prelevarea
organelor, tesuturilor si celulelor de origine uman se pot face att
de la donatori vii sau da la donatori decedati.

Organe prelevate de la indivizi in viata
Prelevarea de la donatorii vii se face de la persoane majore, cu capacitate de
discernmnt, dup obtinerea prealabil a consimtmntului informat, scris,
liber si expres al acestora, dup informarea lor de ctre medic, asistentul
social sau alte persoane cu pregtire de specialitate, asupra eventualelor
riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultate din
actul prelevrii, donatorul putnd reveni asupra consimtmntului dat pn
n momentul prelevrii. Donarea se face in scop umanitar, are caracter
altruist si nu constituie obiectul unor acte si fapte juridice sau urmarea unei
constrngeri de natur fizic sau moral. Este interzis prelevarea de
organe, tesuturi si celule de la minori. Din punct de vedere deontologic este
absolut obligator ca indicatia de transplant sa fie stabilita cu precizie
stiintifica, adica sa reprezinte ultima sansa de supravietuire a primitorului,
dupa epuizarea tuturor celorlalte mijloace terapeutice. Simplul interes
stiintific nu va putea in niciun caz sa justifice o astfel de interventie. Medicul
este obligat sa cantareasca, sa compare riscurile pentru donator cu sansele
de success ale viitoarei grefe, astfel ca sacrificial sa nu ramana fara rezultat.
Organe prelevate de la cadavru
Prelevarea de la donatorii decedati se face numai cu consimtmntul scris a
cel putin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, n
urmtoarea ordine: sot, printe, copil, frate, sor sau persoana autorizat n
mod legal. Prelevarea se poate face fr consimtmntul membrilor familiei,
dac, n timpul vietii, persoana decedat si-a exprimat optiunea n favoarea
donrii, printr-un act notarial de consimtmnt pentru prelevare. Prelevarea
nu se poate face sub nici o form, dac, n timpul vietii, persoana decedat
si-a exprimat deja optiunea mpotriva donrii, printr-un act de refuz al
donrii, avizat de medicul de familie.
Sondajele recente de opinii efectuate in unele tari au aratat ca imensa
majoritate a oamenilor nu se opun prelevarilor de organe de la un cadavru.
Totusi aceasta prelevare este interzisa cand se poate compromite o autopsie
medico-legala, cand defunctul a decedat in urma unui accident de munca,
sau cand se stie in mod percis ca decedatul si familia s-ar fi opus prelevarii
daca ar fi fost consultati.
Transplantul de organe pare a fi o tehnica tot mai accesibila si utila in
rezolvarea unor maladii aparent incurabile sau in remedierea unor maladii
genetice. Lipsa donatorilor insa ramane una dintre cele mai importante
probleme. Compatibilitatea si necesitatea unei trieri riguroase a pacientilor
dupa criterii etice si sociale impuse de conditiile socio-economice dar si de
datoria morala fata de pacient si fata de societate sunt alte norme care se
autoimpun.
Tehnica transplantului de organe se bucura de o buna reglementare in
tara noastra. Anonimatul, compatibilitatea si fazele terminale ale bolilor par
a guverna cerintele efectuarii transplantului de organe. Numarul mic al
organelor disponibile pentru acest tip de interventii face imposibila
satisfacerea tuturor cererilor. De aceea, se impune o triere riguroasa si
prioritara a beneficiarilor dupa criterii socio-economice si etice. Criteriile
stabilite de comisiile de bioetica nu tin cont de obiceiurile habituale ale
pacientului (consum de droguri sau alcool) sau de transplantul de organe de
la populatii vulnerabile, de genul detinutilor ce au comis crime impotriva
umanitatii.
Se observa diferente legislative importante in ceea ce priveste acordul
prezumat. In Austria orice persoana ajunsa in moarte cerebrala devine
donator de organe indiferent de acceptul familiei sau de nationalitate. In
aceasta tara se pune un foarte mare accent pe acordul prezumat. Spre
deosebire de Austria, in Romania legea transplantului de organe prevede ca
necesar acordul informat pentru prelevarea de organe de la rude in cazul
pacientului aflat in moarte cerebrala. De exemplu, un barbat in varsta de 49
de ani din Oradea, a intrat in moarte cerebrala dupa un accident vascular la
nivelul creierului. Pentru el, medicii nu mai puteau face nimic, dar fratele lui
a gasit puterea sa aprobe ca organele lui sa fie donate. O echipa formata din
cinci medici specialisti au intrat imediat in sala de operatie si au reusit sa
preleveze rinichii, ficatul si corneea. Rinichii au ajuns la Cluj, unde au fost
transplantati unor pacienti care capata astfel o noua speranta pentru o viata
normala, iar restul organelor au fost trimise la Bucuresti.





Oltianu Adrian,
Clasa a XII-a D