Ghita

<personaj principal de nuvela realist-psihologica; personaj realist>

Ioan Slavici (1848-1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu
Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii.
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru
chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni, pastrarea
masurii in toate si chibzuinta, iar orice abatere de la aceste principii este grav
sanctionata.
Nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici a aparut in volumul "Nocele din
popor", publicat in 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica. In spirit
moralizator, nuvela ilustreaza consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani
si setea de inavutie le au asupra individului, hotarndu-i destinul pe masura
abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc.
Perspectiva temporala se defineste printr-un timp real, actiunea incepand in
preajma zilei de Sf. Gheorghe (23 aprilie), intr-un an de la sfarsitul secolului al
XIX-lea, iar cea spatiala este este reprezentata, pe de o parte, de un spatiu
exterior, real, hanul Moara cu noroc, aflat la o rascruce de drumuri pe unde
treceau turme de porci spre si dinspre Ineu, iar pe de alta parte, de un spatiu
interior, psihologic, care reflecta conflictul interior al protagonistului, care-i
determina destinul tragic.
Ghita, personaj principal, se impune atat prin complexitate, cat si prin
putere de individualizare si ilustreaza consecintele distrugatoare pe care le are
asupra omului voracitatea (lacomia extrema). Cheia moralitatii sta in cuvintele
batranei din incipit si final, adevarate norme etice traditionale, care trebuie
aplicate si respectate in viata de catre orice om cinstit si demn, intre care
cumpatarea este esentiala. Oricine se abate de la regulile morale fundamentale se
autodistruge prin trairi zguduitoare, ce duc cu siguranta spre un destin tragic,
anticipativ. Titlul nuvelei are semnificatii in structura caracteriala a
protagonistului, moara parasita si scoasa din uz fiind atribuita, in simbolistica
mitoligica, unui loc ce atrage duhurile necurate. "Sugestia locului diabolizat de
moara parasita" se manifesta prin destinul tragic al protagonistului, a carui
dorinta onesta degenereaza in lacomie pentru bani, "isi pierde masura, apoi
sensul existential, minte, fura, ucide si moare, carciuma insasi mistuindu-se intr-
un incediu"(Doina Rusti, "Dictionar de teme si simboluri din literatura romana").
Insusirile etice ale lui Ghita se dezvaluie indirect, din faptele,
comportamentul si gandurile lui, prin opiniile celorlalte personaje si prin
mijloacele de analiza psihologica la care apeleaza naratorul omniscient:
monologul interior, dialog sau observatia atenta a constiintei si sufletului.
Protagonistul este introspectat psihologic de catre naratorul obiectiv si
omniscient, care stie ce simte, ce gandeste ori ce planuieste Ghita, prin variate
procedee artistice ale introspectiei in constiinta si sufletul personajului si face
cunoscute cititorului (naratului) gandurile si framantarile eroului prin
naratiunea la persoana a III-a.
Apartenenta lui Ghita la realism este evidenta chiar de la inceputul
nuvelei, cand este conturat ca personaj tipic pentru omul nemultumit de conditia
sa sociala, animat de dorinta fireasca a unui trai mai bun, insemnand
prosperitatea lui si a familiei.
Ghita este