Sunteți pe pagina 1din 2

Miezonoptica este expresia cea mai concret i simbol al laudei nencetate pe care ngerii

o aduc lui Dumnezeu n ceruri. Prin ea, n timp ce lumea doarme, Biserica i ndeplinete datoria
de a-L luda n toat vremea pe Dumnezeu i de a face pururea rugciuni de mijlocire pentru
lume. Prin Miezonoptic se deschide ciclul rugciunilor de diminea, care odinioar se
svreau n timpul nopii. n Biserica primar, Miezonoptica era parte integrant din slujba
Privegherii de toat noaptea, lucru obinuit la vechii cretini mai ales n nopile dinaintea
duminicii sau a srbtorilor praznicale. Ea se svrete ori la miezul nopii (n mnstiri), ori
dimineaa (n bisericile parohiale), de fiecare dat unit cu slujba Utreniei.
Corpusul acestei slujbe este format din dou pri. Prima parte, cu un caracter
eminamente doxologic, se aduce spre slvirea lui Dumnezeu, iar partea a doua este format dintr-
o suit de rugciuni pentru cei mori. Partea nti debuteaz cu binecuvntarea obinuit a
preotului aflat n faa uilor mprteti nchise (vezi explicarea Vecerniei), urmat de citirea
rugciunilor nceptoare (Sfinte Dumnezeule...Tatl nostru..), Psalmul 50, 118, Simbolul
Credinei i o suit de tropare nchinate Mntuitorului i sfinilor. n continuare se citete
rugciunea Cela ce n toat vremea..., urmat de binecuvntarea preotului Dumnezeule
milostivete-te spre noi..., iar dac ne aflm n Postul Mare, acum se citete rugciunea
Sfntului Efrem Sirul mpreun cu metaniile obinuite, prima parte a slujbei ncheindu-se cu
rugciunea Sfntului Mardarie Stpne Dumnezeule..., care am regsit-o i n rnduiala
Pavecerniei.
Pus n legtur cu istoria mntuirii, Miezonoptica ne aduce aminte de nceputul
patimilor Domnului i de aducerea Lui n faa arhiereului Ana, care a avut loc n timpul nopii,
ns ea ne amintete i de nvierea Domnului, care a avut loc n a doua parte a nopii, ctre ziu,
iar scularea noastr din somn pentru rugciune fiind simbolul nvierii noastre din mori, cnd
Mntuitorul Hristos va veni pe neateptate. Ideea aceasta o exprim n chip minunat, cele dou
tropare din prima parte a Miezonopticii, Iat Mirele vine n miezul nopii.. i La ziua cea
nfricotoare gndind, suflete al meu privegheaz..., evideniind astfel caracterul doxologic al
primei pri, aa cum aminteam la nceput.
Gndul la a doua venire a Domnului, cnd El va judeca viii i morii, ne ndeamn s ne
aducem aminte i de cei mori i s ne rugm pentru ei n ceasul acesta din noapte. Astfel, partea
a doua a Miezonopticii cuprinde o serie de rugciuni, psalmi i tropare, care au vocaia de a
mijloci pentru cei trecui la viaa venic: Pomenete Doamne, pe cei ce ntru ndejdea nvierii
i a vieii venice au adormit, prinii i fraii notri.... n ncheierea slujbei, preotul rostete
ectenia de obte, S ne rugm pentru pacea lumii..., subliniind astfel datoria Bisericii, din care
i noi facem parte, de a se ruga pururea pentru lume.

S-ar putea să vă placă și