1

1. Introducere in studiul metabolismului intermediar.Consideratii generale.

Metabolismul cuprinde ansamblul reactiilor biochimice prin care se
realizeaza schimburile permanente de materie (substanta), energie si
informatie intre organismul viu si mediul ambiant. Metabolismul se poate
define ca fiind totalitatea transformarilor biochimice si energetic care au
loc intr-un organism viu si care determina esenta viului. Incetarea
metabolismului inseamna moartea organismului. Intre transformarile
metabolice ale biomoleculelor exista o stransa corelatie de
interdependenta.
Conceptul de metabolism intermediary desemneaza totalitatea reactiilor
care se petrec intr-un organism viu si include ca principale aspecte:
-identificarea si caracterizarea reactantilor si a produsilor in fiecare
reactie metabolic
-biocatalizatorul specific pe care il necesita desfasurarea fiecarei reactii
-conditiile special pe care le reclama fiecare reactie pentru realizarea ei
-stabilirea inter-relatiilor existente ale unui set sau seturi de reactii
biochimice.
Metabolismul este constituit din doua procese biochimice antagoniste
dar in stransa interdependent si conditionare reciproca:
Catabolism(procese de degradare) care se produce cu generare de
energie.
Anabolism(procese de biosinteza) care se produce cu consum de
energie.
Aceaste doua laturi constituie o unitate prin care se asigura
coordonarea si autoreglarea tutror proceselor biochimice care
conditioneaza existenta si functionarea materiei vii.
Complexitatea metabolismului general impune ca in vederea studierii
sale sa fie compartimentat, de altfel in mod artificial, in metabolism
partiale, reprezentate prin: metabolism glucidic, lipidic, protidic si al
acizilor nucleic, metabolismul(circuitul) hidromineral

Lipide poliglucide proteine

Acizi grasi Hexoze, Aminoacizi
Glicerol Pentoze





Rolul alimentelor

2

Una din formele de legatura dintre organismul viu si mediul ambiant este
hrana. Alimentele indeplinesc urmatoarele roluri: Reprezinta sursa de
energie pentru desfasurarea tuturor proceselor vitale. Hrana e
indispensabila pt inlocuirea anumitor elemente structural uzate. Hrana
furnizeaza organsimului elementele chimice absolute necesare sip e care
organismul viu nu le poate sintetiza: aminoacizi esentiali, acizi grasi
esentiali, unele vitamine, component anorganice (Na, K, Ca, Mg). In
organism, hrana sufera transformari profunde (ansamblul de reactii
reprezinta digestia), sub actiunea diferitelor enzyme.
Transformarile digestive constau din prelucrari mecanice ale alimentelor(
masticare), din transformari fizice(dizolvare, emulsionare, imbibare) si din
modificari chimice(hidroliza, esterificare, degradari, sinteze). Marea
majoritate a substantelor sunt supuse acestor transformari. Se cunosc
numai putine subsrante care pot fi folosite de organism asa cum se afla in
natura si anume: oxigenul, apa, saruri minerale, monoglucide, aminoacizii
liberi, acizii grasi, colesterolul liber sau esterificat, vitamine. Substantele
cu o structura mai complexa nu pot fi utilizate ca atare de catre organism
decat dupa o prealabila transformare in aparatul digestive. Principalii
factori ai digestiei sunt enzimele din saliva, din sucul gastric, din sucul
duodenal, din intestinal subtire, precum si din populatia bacteriana
intestinala.
Prin formarea de compusi cu structura mai simpla solubili si usor
absorbabili se poate realize absorbtia lor in aparatul gastrointestinal si apoi
vehicularea acestora la nivel cellular in vederea transformarilor biochimice
mai profunde, prin asa-numitul metabolism intermediar.
Etapele generale ale degradarii alimentelor sunt:
1. Transformarea macromoleculelor sau a moleculelor cu structura mai
complexa in micromolecule, solubile, usor absorbabile:
-proteine aminoacizi
3

-poliglucide.oze
-lipide. Alcooli+acizi grasi
Degradarea micromoleculelor dupa absorbtie, la compusi mai
simpli, numiti metabolite intermediari.
Degradarea complete a metabolitilor intermediary pana la produsi
finali ai catabolismului: CO2, H20, NH3.
In cursul acestor transformari biochimice complexe se elibereaza
cantitati importante de energie care e stocata sub forma de compusi
macroergici si in special ATP.
Energia chimica stocata in ATP poate fi eliberata apoi, in functie de
necesitatile organismului si transformata in alte forme de energie:
chimica, caloric, mecanica. In cazul in care organismul e in repaus
complet, bilantul energetic e denumit metabolism bazal. Pentru
intrarea organismului in activitate, are nevoie de un plus de energie,
denumita energie functionala.
2. Respiratia celulara si fosforilarea oxidative
Respiratia celulara reprezinta o succesiune de reactii enzimatice in care
H captat de pe diferite substraturi din ciclul acizilor tricarboxilici din B
oxidarea acizilor grasi sau din alte cai metabolice, sub forma
coenzimelor reduse NADH+H+ si FADH2,e oxidat in prezenta O2
activat cu formarea produsului final H20. Aceasta secventa de reactii e
insotita de eliberarea unei mari cantitati de energie conservata sub
forma de ATP. In acest lant respirator, intervin pe langa coenzime
reduse si O2 activat, citocromii care sunt enzyme din clasa
oxidroreductazelor caracterizate prin transfer de electroni
(transelectronaze), din care motiv lantul respirator se mai numeste si
lantul citocromilor.
Reactia generala a respiratiei celulare este:
Coenzima redusa (H2) --- 2H+ +2e+coenzima oxidata
4

O2+2e-> O2 2-
2H+ + 1/2O2 2- - H20+Energie(ATP)
In catena de respiratie celulara exista pe de o parte un transfer de H sip e de
alta parte un transfer de electroni de H de pe O2 care activeaza.
Fosforilarea oxidativa:
Sinteza de ATP, din ADP si fosfat anorganic , pe seama energiei eliberate
de oxidarea hidrogenului in lantul respirator, se defineste ca fosforilare
oxidative cuplata cu lantul respirator.
Lantul respirator cuprinde trei puncte de fosforilare, respective de cuplare a
procesului oxidative cu cel fosforilant.
3. Digestia si absorbtia glucidelor
In cadrul metabolismului general, o importanta fundamental o
prezinta metabolismul glucidelor, date fiind multiplele functii pe
care aceste substante le indeplinesc in organism.
Ozele reprezinta singura forma prin care glucidele se pot absorbi
prin peretele intestinal.
In organismul animal glucidele pot fi de origine exogena, introduce
in organism sub forma de alimente, sau de origine endogena
rezultate ca urmare a unor procese de biosinteza.
Cea mai mare parte a glucidelor din organismul animalelor
superioare si al omului sunt de origine exogena, alimentara.
Glucidele alimentare, pot fi la randul lor, de origine animal sau
vegetala. Poliglucidul principal alimentar de origine animal e
glicogenul. Insa cea mai mare parte a glucidelor alimentare constau
in amidon, poliglucid de origine vegetala, consumat in alimentatia
umana.
In cantitati mai mic, alimentele mai contin diglucide ca: zaharoza,
lactoza, ,maltoza, oze: fructoza, glucoza.

5

Digestie:
Pentru a putea fi utilizate in organism, glucidele alimentare sunt in
prealabil supuse unui process de digestive, urmat de un process de
absorbtie.
Digestia poliglucidlor incepe partial in cavitatea bucala. Saliva
contine alfa amilaza salivaara secretata de glandele salivare cu pH
optim de actiune la 6,8 si T de 40 grade C, fiind activate de Cl- si
Ca2+. Amilaza salivara isi pastreaza activatatea enzimatica si la alte
valori de ph situate de o parte side a alta a neutralitatii, de la pH=4 la
pH=9,4. In medii acide, cu pH<4, activitatea amilazei salivare e
inhibata. De asemenea, saliva mai cuprinde si cantitati foarte mici de
maltaza care hidrolizeaza maltoza in glucoza.
Alfa amilaza salivara ataca partial amidonul si glicogenul alimentar
cu transformarea acestora in dextrin si eventual maltoza. Actiunea
aceste enzyme este insa limitata de faptul ca timpul cat raman
alimentele in cavitatea bucala e foarte redus.
Sucul gastric nu contine enzyme amilolitice, insa un timp pana la
complete dispersie a bolului alimentar continua actiunea amilazei
salivare si anume in acele portiuni ale bolului care n-au fost atinse
de sucul gastric. Ulterior datorita aciditatii sucului gastric, amilaza
salivara e inactivata.
Digestia totala, efectiva a glucidelor se petrece la nivelul
intestinului subtire, unde actioneaza diferite hidrolaze(glizodize)
pancreatice si intestinale care au ca substrat oligo- si poliglucidele.
Prin actiunea conjugate a acestor glicozidaze, oligo si poli glucdele
sunt transformate in oze.
Enzimele care hidrolizeaza total glucidele pana la stadiul de oze
sunt:
6

-Alfa amilaza pancreatica care hidrolizeaza amidonul si glicogenul
partial atacate in cavitatea bucala, trecandu-le in stadiul de dextrin,
maltoza si cantitati mici de glucoza.
-1,6 alfa glicozidaza catalizeaza scindarea hidrolitca a legaturile
alfa-1,6ale amilopectinei si glicogenului care sunt deramifiate.
Digestia diglucidelor, provenite direct din alimentative sau din
hidroliza enzimatica a amidonului si glicogenului, se realizeaza in
intestinal subitire dupa actiunea diglicozidazelor.
Amilaza si celelalte glicozidaze sunt prezente in tubul digestive de la
nastere, dare le sufera cu varsta ample variatii cantitative. Activitatea
amilazei la nou nascut e mult mai mica decat la adult. Activitatea
lactazei sufera o variatie inversa, e mai mare la nou nascut si scade
cu varsta. Activitatile maltazei si zaharazei se modifica putin cu
varsta.
-Nucleaze sub actiunea carora rezulta in final din nucleoproteide-
riboza si deoxiriboza.
O serie de poliglucide ca celuloza, pentozanele nu sunt transformate
in tubul digestive al omului, care nu contine enzimele necesare
acestor procese. Acesti compusi trec, ca atare, in intestinal gros unde
sunt in mica masura degradati sub actiunea microorganismelor
intestinale si sunt elimnati apoi prin fecale. Asadar nu au rol in
nutritive, insa sunt utila pentr digestive, intrugat regleaza
peristaltismul intestinal.
Ca rezultat al digestiei glucidelor, in intestinal subtire rezulta o serie
de oze printer care predomina: glucoza, fructoza, manoza si pentoze:
riboza si deoxiriboza.
Absorbtia:
7

Se realizeaza la nivelul intestinului subtire sub forma de oze. Ozele
reprezinta singura forma sub care glucidele se absorb prin peretele
intestinului.
Viteza de absorbtie depinde de:
-natura ozei, evolutia alimentara si necesitatile fiziologice
-regiunea si starea functionala a intestinului
-prezenta anumitor vitamine din complex B: piridoxina, tiamina,acid
pantotenic.
-prezenta hormone tiroxina, cortizol
Ozele absorbite sunt trecute prin vena porta la ficat.
Absorbtia hexozelor este insa de cele mai multe ori un process active
care implica fosforilarea lor prin grupari fosfat donate de ATP,
reactia avand loc sub actiunea enzimei hexokinaza si fiind reglata de
hormonii corticosuprarenali si stimulate de vitaminele din complex
B. Astfel, absorbtia hexozelor depinde de usurinta cu care aceste
monoglucide pot forma esteri fosforici. Dupa intrarea lor in circuitul
portal, aceastea sunt defosforilate si ajung la ficat sub forma libera.
In ficat toate hexozele absorbite sunt transformate in glucoza
printrun process de fosforilare in prezenta ATP.
Glucoza urmeaza 3 cai de metabolizare:
O parte din glucoza absorbit sau cea rezultata din transformarile
celorlalte hexoze, participa la sinteza glicogenului
hepatic.Glicogenul hepatic constituie o rezerva de glucoza imediat
disponibila pt a mentine nivelul constant al glicemiei. In cazul in
care organismul e saturat in glycogen si exista un exces de glucoza,
aceasta e transformata
in lipide si in parte catabolizata pana la CO2 si H20 cu eliberare de
energie.
8

- O parte din glucoza e trecuta in sange unde participa la
mentinerea in limite constant a glicemiei.
- O alta parte e distribuita pe cale sanguine la toate tesuturile din
organism si in special la tesutul muscular unde prin catabolizare
furnizeaza 50-70% din energia necesara activitatii celulare.
Excesul de glucoza e transformat in glycogen muscular. Prin
eliberarea glucozei din glycogen muscular si degradarea acesteia
se elibereaza energia necesara contractiei muscular.
Deci, ficatul are un rol essential ca rol de transit al glucidelor
alimentare, respective ca un organ de transit intercalate intre
intestine si circulatia generala. Mai mult, in ficat de desfasoara si
un alt process biochimic important si anume transformarea
substantelor neglucidice (lipide, protide, acizi) in glucoza,
procesul se numeste gluconeogeneza.
Glucidlele libere din organismele animale sunt reprezentate de
glucoza, glycogen muscular, glucide tisulare.
Forma legata a glucidelor o constituie glicoproteidele si in mica
parte glicolipidele.
Dinamica glucozei in organismele animale e dependent de
sitemele de reglare neurohormonale si enzimatice.

Defecte enzimatice in digestia si absorbita glucidelor
In digestive apar anumite dereglari associate cu activitatea alfa
amilazei, enzima ce intervine in hidroliza amidonului si
respective a glicogenului de origine animal. O deficient a alfa
amilazei pancreatice s-a semnalat la copii din primele luni de
viata nu pot digera amidonul. La adulti, enzima se afla in exces,
putand hidroliza cantitati normale chiar la subiecti cu insuficienta
pancreatica exocrine.
9

Exista anumite anomalii in digestia diglucidelor, determinate de
deficitul enzymatic al unor enzyme, care conduc la intoleranta la
diglucide.
Astfel:
Deficitul de lactaza- intolerant la lactoza
Deficit de zaharaza- intolerant de zaharoza
In asemenea deficient, oligoglucidele nu mai pot fi digerate si
trec in intestinal gros. Semnalele clinice ale intolerantei la
diglucide(lactoza si zaharoza) sunt commune prin dureri
abdominal, diaree cronica, flatulenta.
Acumularea in intestine a diglucidelor care sunt compusi osmotic
active, duce la cresterea presiunii osmotic si la favorizarea intrarii
apei in spatiile interstitial in lumenul intestinal determinand
pierderi digestive de apa. Procesele fermentative declansate de
populatia microbiana genereaza produsi care irita mucoasa
intestinala.
Deficienta de lactaza poate fi mostenita, situatie in care se
manifesta dupa nastere sau se poate datora scaderii in timp a
activitatii enzimatice. Absenta sau carenta enzimei se manfiesta
clinica, in special prin tulburari digestive. Aceste simptome
dispar cu eliminarea laptelui din dieta.

4. Glicogenoliza
Principalele surse de degradare a glucidelor in organism sunt:
-Glicogenul-- glicogenoliza(degradarea incepe de la glycogen)
-Glucoza glicoliza(degradarea incepe de la glucoza)
Principalele cai de catabolizare ale glucidelor includ:
-degradarea glicolitica:
a) glicoliza(anaeroba)- Calea Embden Mayerhoff-Parnas)
10

b) Degradarea glicolitica oxidative(aeroba)
-degradarea pe calea pentofosfatilor
-degradarea pe calea acizilor uronici
Catabolizarea glucidelor la om:




Degradarea glucozei pe calea glicolitica:
Rolul metabolic fundamental al glucozei este acela de a furniza
energie prin degradarea molecului sale bogate in carbon si
hydrogen.
Organismul dispune si de alte substante energetic ( acizi grasi,
aminoacizi) dar pentru anumite tesuturi ( creier, hematii) si in
anumite circumstante, glucoza e unicul compus apt sa joace acest
rol. Forma activa a glucozei care initiaza secventele metabolice e
glucozo-6-fosfatul. Acesta provine din 3 surse:
-glucoza sanguine
-prin sinteza din precursori neglucidici(gluconeogeneza)
-sscindarea glicogenului tisular(glicogenoliza)
Degradarea glucozei depinde de factori nutritionali metabolic si
hormonali.


GLICOGENOLIZA e procesul enzymatic prin care glicogenul e
degradat succesiv cu punere in libertate de glucoza sub forma de
G-1-P.

Etapele glicogenolizei
11

Formarea G-1-P
Degradarea glicogenului se produce sub actiunea fosforilazei
(este un proces fosforolitic si nu hidrolitic) si consta in scindarea
succesiva a moleculelor de glucoza sub forma de glucozo-1-
fosfat din catena poliglucidica a glicogenului.Reactia are loc in
prezenta H3PO4.
Fosforilaza e capabila sa catalizeze numai desfacerea legaturilor
1,4-alfa-glicozidice. Legaturile 1,6-alfa-glicozidice sunt scindate
sub influenta amilo-alfa-1,6-glicozidazei, care e o enzima de
deramificare si actioneaza hidrolitic si nu fosforolitic.
2. Formarea G-6-P
Cea de a doua etapa consta in izomerizarea G-1-P, sub actiunea
fosfoglucomutazei la G-6-P.
G-6-P intra in secventa de reactii a glicolizei unde se catabolizeaza
mai departe. Deci G-6-P cu glucoza libera reprezinta material prima
pt glicoliza.

5.Glicoliza anaeroba. Degradare glucoza pe calea Embden-
Meyerhoff-Parnas.Bilant energetic.
Glicoliza reprezinta succesiunea de reactii biochimice catalizate de
enzyme specifice prin care glucoza este degradata cu eliberare de
energie sub forma de ATP. Glicoliza anaeroba constituie o cale de
degradare anaeroba a glucozei pana la acid lactic.
Transformarea glucozei in acid lactic ca produs final implica o
secventa de 11 reactii catalizate de enzyme specific. Aceste enizme
au fost isolate si sunt localizate in faza solubila a citoplasmei.
In cadrul glicolizei anaerobe se pot distinge doua etape:
12

Etapa 1- In cadrul careia glucoza e transformata in doua molecule de
trioza fosforilata (gliceraldehid- 3-fosfat); aceasta etapa are loc cu
consum de 2 moli de ATP.
Etapa 2- in cadrul careia gliceraldehid-3-fosfatul se transforma in
acid lactic, acest process fiind cuplat cu formarea de 4 moli de ATP.
Etapele glicolizei anaerobe
1. Formarea G-6-P
Glucoza are o structura stabile sub aspect chimic. Intrarea
acesteia in secventa glicolitica de degradare necesita prealabila sa
activare.Activarea se realizeaza prin fosforilarea glucozei cu
formare de g-6-P in prezenta ATP printr-o reactie ireversibila.
Reactia e catalizata de 2 enzime, hexokinaza si glucokinaza, si
necesita prezenta ionilor de Mg2+ si Mn2+.
Dintre cele doua enzyme, cea mai activa e hexokinaza capabila sa
catalizeze si fosforilarea altor hexoze. Glucokinaza catalizeaza
numai fosforilarea glucozei dar cu o activitate mai redusa ca a
hexokinazei.


2.Transformarea G-6-P la fructozo-6-fosfat
Aceasta etapa consta in izomerizarea glucozo-6-fosfatului la
fructozo-6-fosfat. Reactia are loc sub actiunea
fosfohexozoizomerazei, enzima care necesita prezenta ionilor de
Mg2+ sau Mn2+ si este reversibila.
3.Fosforilarea F-6-P la F-1,6-difosfat
In aceasta etapa, f-6-p e fosforilat la fructozo-1,6 difosfat.
Gruparea fosforil(-h2po3) e donata de ATP, reactia fiind
catalizata de fosfofructokinaza si necesita prezenta ionilor de
Mg2+.
13

4.SCindarea F-1,6diP cu formarea triozelor fosforilate.
In aceasta etapa se scindeaza f-1,6diP si formeaza gliceraldehid3P si
dihidroxiaceton-1-P. reactia are loc sub actiunea catalitica a aldolazei(f-
1,6-difosfatliaza).
5. Stabilirea echilibrului intre cele doua trioze fosforilate cu deplasarea
echilibrului spre formarea gliceraldehid3P care se degradeaza mai
departe in secventa de reactii a glicolizei.
Cu aceasta reactie se incheie primul stadiu al glicolizei. In a doua
etapa a glicolizei are loc degradarea gliceraldehid3P pana la stadiul
de acid lactic, in cursul acestor procese formandu-se ATP
6. Oxidarea Gliceraldehid3P la acid 1,3-difosfogliceric
Acest process de oxidoreducere constituie o etapa esentiala a
glicolizei intrucat in cursul sau are loc concomitant cu procesul de
oxidare si un process de conservare a energiei rezultate din oxidare,
constand in formarea unui compus fosforilat macroergic, si anume
acidul 1,3-difosfogliceric.
Oxidarea gliceraldehid3P e catalizata de enzima gliceraldehid-3-
fosfatdehidrogenaza.
7. Transferul radicalului fosforil(-H2PO3) de pe ac. 1,3 difosfogliceric
pe ADP, cu formarea de acid 3-P-gliceric.
8. Transformarea acidului 3-P-gliceric in acid-2-Gliceric
In aceasta etapa a glicolizei se produce izomerizarea ac.
3fosfogliceric in acid 2Pgliceric sub actiunea enzimei
fosfogliceromutazei, care necesita prezenta ioni de Mg2+.
9.Formarea acidului fosfoenolpiruvic
Acidul 2Pgliceric format in reactia anterioara se transforma, prin
pierderea unei molecule de apa sub actiunea enzimei enolaza, in acid
fosfoenolpiruvic.
14

10.Transferul gruparii fosforil de la acidul Penolpiruvic la ADP cu
formarea acidului piruvic
Sub actiunea enzimei piruvatkinaza, acidul fosfoenolpiruvic cedeaza
gruparea fosoril care este captata de o molecula de ADP ce se transforma
in ATP.
11. Reducerea acidului piruvic la ac. Lactic
Ultima etapa a glicolizei anaerobe o constituie reducerea ac. Piruvic la ac
lactic sub actiunea enzimei LDH care e are drept coenzima NADH+H+
format in eatapa a 6a.
Ac. Lactic e produsul final al glicolizei anaerobe si se formeaza in cantitati
apreciabile aproape in toate organismele si organelle in care degradarea
glucozei are loc in conditii anaerobe. Predomina in ficat si tesut muscular.
Acumularea de ac lactic in cursul activitatii muscular intense determina
fenomentul de oboseala muscular.
Reactia generala a glicolizei anaerobe:
C6H12O6---- 2 CH3-CH-COOH+2ATP(57kcal)
OH
Observatii: Glicoliza anaeroba are loc in citoplasma, deaoarece enzimele
care catalizeaza diferitele etape ale glicolizei sunt localizate in acest
compartiment cellular.
Compusii fosforilati intermediary(esterii fosforici) pot fi utilizat in procese
biochimice de anabolism pt biosinteza altor biomolecule)
Glicoliza anaeroba constituie un process efficient de generare de energie in
special in tesutul muscular in conditii anaerobe
Glicoliza anaeroba este o cale rapida de fuzionare de energie in conditii
anaerobe. Se elibereaza cca.1/13 din energia continuta in molecula de
glucoza.
Bilant energetic
15

Rolul principal al glicolizei anaerobe e sinteza de ATP. Aceasta reprezinta
o cale de degradare anaeroba a glucozei si e utilizata de cellule in anoxie
sau in conditiile in care aprovizionarea tesuturilor cu oxygen e
defectuoasa(hipoxie). Concentratia oxigenului in tesuturi regleaza glicoliza
prin reoxidarea NADH+H+ in lantul respirator si prin utilizarea ADP in
reactii de fosforilare cuplate cu lantul respirator.
Muschii scheletici, in cursul unor eforturi intense si de scurta durata, cand
tesutul e insufficient irigat si oxigenat, utilizeaza numai glicoliza anaeroba
pt a obtine ATPul necesar contractiilor. Eritrocitele nu au mitocondrii si un
lant transportor de electroni si pt ele glucoza e unicul substrat energetic pe
care-l pot folosi.Tesuturile embrionare si cele canceroase sunt si ele
caracterizate printr-o glicoliza anaeroba intense datorita functionarii
ineficiente a mecanismelor de coordonare a proceselor oxidative aerobe.
Unele din reactiile glicolizei sunt reversibile, pe cand altele( reactiile
catalizate de hexokinaza, fosfofructokinaza, fosfoenolpiruvatkinaza) sunt
ireversibile,fapt care face ca parcurgerea in sens invers a secventei
Embden-MeyerHoff-Parnas sa nu poata avea loc prin aceleasi reactii prin
care se desfasoara procesul glicolitic.
Reactiile secventei glicolitice pana la ac. Piruvic sunt utilizate de cellule si
in cursul degradarii aerobe totale a glucozei pana la C02 si H20.

6. STudiul aerob al glicolizei ( ciclul Krebs). Bilant energetic
In prezenta oxigenului, glucoza e supusa unui process de degradare
oxidative complete pana la produsi finali Co2 si H20. Acest proces are 2
stadii:
Un stadiu anaerob, in cadrul caruia o molecula de glucoza se scindeaza in 2
molecule de acid piruvic. Acidul piruvic se decarboxileaza oxidativ cu
formare de acetil-CoA(ch3-CO~S-CoA)
16

Un stadiu care necesita participarea oxigenului in cadrul caruia acetil-CoA
se oxideaza complet la CO2 in ciclul ac, tricarboxilici si H20 in lantul
respirator.
Ciclul Krebs, caracteristici generale
Se mai numeste ciclul ac. Tricarboxilici (ATC) deoarece primii produsi ai
ciclului sunt acizi cu 3 grupari COOH sau ciclul acidului citric deaorece
primul produs format e acidul tricarboxilic(citric)
Ciclul Krebs stabileste corelatii cu cele 3 metabolisme fundamentale ale
celulei: glucidic, lipidic si protidic fiind o cale de degradare comuna pt
glucide, lipide, proteine. Constituie placa turnanta a metabolismului
cellular.
Compusul care intra in C K si se degradeaza este acetil CH3-CO~S-CoA
care provine din:
- Ac. Piruvic rezultat din degradarea glucozei
- Degradarea ac grasi
- Degradare aminoacizi
In C K se formeaza prin procese de degradare oxidative, CO2 si H care e
preluat sub forma de coenzime reduse NADH+H+ si FADH2.
CH3
C=0+NAD+ +CoA~SH------- CH3-CO~S-CoA+NADH+H+ + CO2
COOH
Transformarea piruvatului in oxalilacetat
Prima etapa a CK presupune condensarea acetil-CoA cu ac. Oxalilacetic,
cand se formeaza ac. Citric.
Ac. Oxalilacetic, care e indispensabil pt initierea C K se formeaza prin
carboxilarea ac. Piruvic.
Principala cale de formare a ac. Oxalilacetic consta in fixarea de CO2
activat sub forma de biotinenzima in prezenta de ATP.
Acid lipoic
17

Enzima care catalizeaza aceasta reactie este piruvatcarboxilaza care are
drept coenzima biocitina.
ETAPE C K
1, Formarea ac. Citric
Prima etapa constituie condensarea acetil-CoA cu ac. Oxalilacetic si
formarea de ac. Citric. Reactia are loc sub actiunea enzimei citrat-sintaza.
2. Formarea acidului izocitric
Ca produs intermediary se formeaza ac. Cis- aconitic. Reactia e catalizata
de enzima: aconitaza.
3. Formarea acidului alfa-cetoglutaric
Etapa consecutive formarii ac. Izocitric o constituie transformarea ac.
Izocitric in acid alfa-cetoglutaric sub actiunea izocitratdehidrogenazei.
Aceasta NAD+ dependent e o enzima allosterica ce necesita ATP ca
activator specific, precum si prezenta ionilor de Mg2+ sau Mn2+. O
crestere a concentratiei ATP in cellule, stimuleaza reactia de oxidare a ac.
Izocitric si implicit viteza tuturor reactiilor ciclului Krebs. Aceasta conduce
la o viteza sporita a oxidarii hidrogenului in lantul respirator, si respective
la formarea in cantitati sporite de ATP.
In aceasta etapa se produce initial o oxidare(prin pierdere de H de catre ac
izocitric) si ulterior o decarboxilare. ACidul alfa-cetoglutaric rezulta ca
produs important in dezaminarea unor aminoacizi si deci consituie o punte
de legatura intre metabolismul glucidic si protidic.
In aceasta etapa se genereaza prima molecula de coenzima redusa:
NADH+H+ din CK.
Se formeaza prima molecula de CO2
Se trece de la un compus cu 6C la un compus cu 5c
4. Oxidarea ac, alfa-cetoglutaric la ac succinic
In aceasta etapa se produce decarboxilarea oxidative a acidului alfa
cetoglutaric la ac succinic dupa un mechanism analog cu cel de
18

decarboxilare a ac. Piruvic si cu participarea acelorasi coenzime. Reactia e
catalizata de complexul enzymatic alfa-cetoglutaratdehidrogenaza si are
loc in 2 subetape:
a) Decarboxilarea oxidatica a ac. Alfa-cetoglutaric cu formare de
succinil-CoA. Procesul este multienzimatic cu participarea
urmatoarelor coenzime: TPP, acid lipoic, CoA-SH si NAD+.
b) Succinil-CoA e un tioester macroergic care sub actiunea enzimei
succiniltiokinaza se descompune in ac. Succinic si HS-CoA, energia
legaturii fiind inmagazinata sub forma e GTP, care se formeaza din
GDP in prezenta H3PO4.
In aceasta etapa se trece de la un compus cu 5C la un compus cu 4C
respectiv la un ac. Dicarboxilic.
5. Oxidarea ac. Succinic. Formarea ac. Fumaric
Oxidarea ac, succinic cu formare de ac. Fumaric are loc sub actiunea
enzimei succinatdehidrogenaza care are drept coenzima FAD
6. Hidratarea ac. Fumaric. Formare ac. L-malic
Sub actiunea enzimei fumaraza, ac fumaric se transforma in ac. L-malic
printr-o reactie de hidratare. Desi ac. Fumaric are o molecula simetrica,
hidratarea sa e astfel orientate stearic incat conduce la formarea numai a
ac. L-malic.
7. Oxidarea ac. L-malic la acid oxalilacetic
In ultima etapa a C K are loc oxidarea ac. Malic la ac. Oxalilacetic. Reactia
are loc sub actiunea enzimei malatdehidrogenaza, a carei enzima e NAD+.
In aceasta etapa se genereaza a treia molecula de coenzima redusa
NADH+H+. Prin refacerea ac. Oxalilacetic se incheie o tura a CK,
molecula de ac. Oxalilacetic reluand ciclul.
CO2 format in CK se elimina in mare parte prin respiratie, iar o alta parte
in reactii de carboxilare reductive, precum si la formarea rezervei alkaline.

19

BILANT ENERGETIC
CK ca atare nu genereaza decat o singura molecula de ATP, dar e strans
corelat cu lantul respirator. Hidrogenul eliberat din CK sub forma de
coenzime reduse(NADH+H+ si FADH2) e oxidat in lantul respirator
cuplat cu fosforilarea oxidative pana la formarea unei molecule de H20 cu
generarea unor cantitati mari de energie sub forma de ATP.
In CK prin degradarea unui mol de acetil-CoA rezulta 3 moli de
NADH+H+ si un mol de FADH2. Din pc de vedere energetic, in CK
cuuplat cu respiratia celulara si fosforilarea oxidative rezulta:
3NADH+H+= 3X3 ATP=9ATP
1 FADH2=1X2=2 ATP
1GTP=1 ATP
=12 ATP/tur sau un mol de acetil CoA
B) 1 NADH+H+=1x3=3 ATP ( rezultat in decarboxilarea oxidativa a ac.
Piruvic)
1 NADH+H+=3 ATP ( rezultat in reactia 6 din secventa de reactii a
glicolizei anaerobe)
=18 ATP/ un mod de ac piruvic.
BILANT ENERGETIC TOTAL
18ATPx2(glucoza s-a degradat in 2 moli de trioze)=36 ATP
a) 36ATP+2ATP(bilant degradare glucoza la ac. Piruvic in stadiul
anaerob)=38 ATP/glucoz cand degradarea incepe de la glucoza
libera
b) 36 ATP+3ATP(bilant degradare glucoza la ac. Piruvic in stadiu
anaerob)=39ATP/glucoza(cand degradarea incepe de la glicogen)
Sub aspect energetic, in degradarea glicolitica oxidativa totala a glucozei
pana la Co2 si H20, glucoza e degradata cu punere in libertata de 38 moli
de ATP, de 19 ori mai mult decat in glicoliza anaeroba
20

Realizarea integrala a CK se petrece numai in mitocondrii unde e localizat
intreg echipamentul enzimatic necesar desfasurarii sale. Unele dintre
aceste enzime se gasesc si in microzomi, dar microzomii nu contin
succinatdehidrogenazaa.Totodata, circulatia formelor reduse si oxidate ale
coenzimelor dehidrogenazelor NAD+ si NADP+ intre plasma celulara si
mitocondrii se realizeaza usor datorita permeabilitatii membranei care
separa cele 2 formatiuni celulare. Prezenta ac. Carboxilici implicati in CK
in diferite tesuturi e de 10-20mg%.
In mitocondrii, etapele oxidative ale CK alimenteaza lantul respirator cu
atomi de H, transportati atat sub forma de NADH+H+cat si ca FADh2.
Cele doua procese, ATC si lantul respirator sunt interdependente. CK e
tributar lantului respirator pt regenerarea continua a coeenzimelor
dehidrogenazelor care vehiculeaza atomii de H. In ecuatia globala care
insumeaza reactiile CK, O nu figureaza printre reactanti, insa secventa de
reactii nu poate avea loc decat in conditii de aerobioza cand se asigura
concentratiile coresponzatorarea coenzimelor transportoare de H.
Functionarea CK si debitul sau sunt conditionata de disponibilitatile
celulelor in ac. Oxalilacetic. Cu cat concentratia acetil-CoA e mai mare cu
atat e necesara o concentratie mai mare de ac. Oxalilacetic pt ca mai multe
molecule de acetil-CoA sa patrunda in ciclu. Celulele au posibilitatea de a-
si regla continutul in ac. Oxalilacetic dupa necesitati. Cand necesitatile sunt
mici, excesul de ac. Oxalilacetic e transformat prin decarboxilare in ac.
Piruvic.
Cand ac. Oxalilacetic este in cantitate insuficienta in raport cu cantitatea de
acetil-CoA care urmeaza a fi degradata, atunci are loc sinteza de acid
oxxalil acetic prin carboxilarea ac. Piruvic.
Activitatea piruvat carboxilazei o obligatoriu dependenta de prezenta
acetil-CoA caree e un efector allosteric pozitiv al acestei enzime. Prin
aceasta proprietate, celeule au capacitatea de a controlafoarte fin cantitatea
21

de ac. Oxalilacetic in vederea reglarii debitului ATC. Insusi substratul
ciclului joaca rolul de metabolit reglator, controlandu-si viteza propriei sale
degradari.
CK nu poate fi parcurs in sens invers in intregime, ceea ce ar echivala cu
reconstituirea unei molecule de ac acetic din Co2,H20,H. Unele reactii sunt
usor reversibile(ac. L-malic-fumarc). Altele sunt ireversibile: oxidarea
izocitratului la acid alfa cetoglutaric si decarboxilarea ac. Alfa cetoglutaric
la ac succinic
9. DEGRADAREA GLUCOZEI PE CALEA SUNTULUI
PENTOFOSFATILOr
Aproximativ 8-30% din totalul glucozei e catabolizat pe aceasta cale, care
reprezinta o cale secundata de catabolism. In acest proces, se asgiura o
parte din necesarul de pentoze pt biosinteza nucleotidelor, a ac. Nucleici si
a altor enzime care au drept coenzime nucleozid fosfatii.Sediul acestei
transformari e ficatul, glanda mamara in lactatie, cristalinul ochiului,
rinichii.
Global procesul poate fi redat astfel:
Glucozo-6-P+2NADP+ ribozo-5-P+Co2+2NAPH+H+
NADPH+H+ se formeaza in ciclul pentozofostatilor, in primele doua
reactii, NADP+ avand rol de coenzima a enzimelor G-6-
fosfatdehidrogenaza(G6DH) si PGDH.
Cantitatea mare de NADP+H+ rezultata in acest proces e utilizata in
diferite reactii anabolice, cum sunt de exemplu biosinteza ac grasi din ac
acetic, a compusilor steroizi.
NADPH+H+ e de aseamenea necesar activitatii bactericide a
granulocitelor si macrofagelor care folosesc ca arme chimice speciile
reactive de O2.
Calea pentozofosfatilor nu e cuplata cu lantul respirator si in cazul ei nu se
formeaza ATP ci chiar se consuma pt activarea glucozei la g-6-p.
22

Importanta sa metabolica consta in faptul ca diversi produsi de reactie sau
intermediari ai ciclului pentozofosfatilor sunt implicati in procese de
biosinteza a unor compusi de importanta biologica majora.
C5P e un avantaj pt economia celulaara si prin faptul ca necesita un
echipament enzimatic relativ redus de unsi denumirea: sunt.
DEGRADAREA GLUCOZEI PE CALEA ACIZILOR URONICI
In organismele animale si in plantele superioare s-a observat si o alta cale
care implica oxidarea glucozei la ac. Glucuronic. Aceasta cale e importanta
sub aspect metabolic:
-furnizeaza ac. Glucuronic utilzat in procese de detoxifiere hepatica, prin
conjugarea sa cu fenoolii, cu bilirubina, cu diversi hormoni, cu unele
medicamente sau cu produsii lor de oxidare. Aceasta conjugare are drept
consecinta scaderea toxicitatii acestor compusi si marirrea solubilitatii lor,
ceea ce faciliteaza excretia lor renala. De aici, rezulta importanta
glucurono-conjugarii in procesele de detoxifiere.
-ac. Glucuronic prezinta si o importanta structurala intrucat intra ca
element constitutiv in structura glicozaminoglicanilor(proteoglicani).
Glucoza participa la catabolizare sub forma de UDP-glucoza.
UDP-Glucoza+H2O+2NAD+Acid UDP-glucuronic+2NADH+H+
LA om se pare ca aprox 3% din glucoza metabolizata e transformata pe
calea ac. Uronci. Importanta acestei cai se datoreaza rolului biochimic
special al ac. Uronici in procesele de detoxifiere si in biosinteza
mucopoliglucidelor.
10. REPARTITIA DIFERITELOR CAI DE DEGRADARE A
GLUCOZEI LA ORGANISMELE VII
Degradarea glicolitica, cuplata sau nu cu ATC si calea 5Pconstituie caile
majore ale degradarii glucozei in organismele vii. Repartitia lor relativa
variaza in functie de specie, iar in cadrul aceluiasi organsim depinde de
organul si tesut.
23

La mamifere s-a apreciat ca degradarea glucozei se face in proportie de 90
% pe cale glicolitica. Indeosebi in muschi si de asemenea in creier. In
muschi degradarea are drept produs initial glicogenul, intrucat fibra
musculara nu contine cantitati apreciabile de glucoza libera.
La un efort moderat, cand oxigenarea muschiului e suficienta, degradarea
glucozei se face pe cale aeroba deci prin oxidarea ac piruvic pe calea CK .
In efort muscular intens, cand O muscular e insuficient pt a asigura
oxidarea completa a glucozei, degradarea glucozei se face anaerob pe cale
glicolitica exclusiv, cu reducerea ac. Piruvic la ac. Lactic si acumularea
acestuia. In repaus cand rezervele de O se reinnoiesc ac lactic e reoxidat
sub actiunea LDH la ac piruvic care dupa decarboxilarea oxidativa intra
secventa de reactii a CK.
Calea pentozofosfatilor de degradare a glucozei e mai putin frecventa. De
regula, C5P se intalneste frecvent in metabolismul tesuturilor embrionare
sau in organele cu rol important in biosinteza ac. Grasi, a compusilor
steroizi, a ac. Nucleici. Asemenea organe sunt: ficatul, gl mamare, hematii,
tiroida, rinici.
11. TRANSFORMARILE ACIDULUI PIRUVIC IN METABOLISMUL
INTERMEDIAR
Ac. Piruvic format in faza terminala a glicolizei e un compus nodal al
metabolismului intermediar. Ac. Piruvic poate lua cai variate de
transformare, in functie de conditiile de desfasurare ale proceselor
metabolice facand legatura intre cele 3 metabolisme intermediare ale
constituentilor fundamentali ai materiei vii.
1. Ac. Piruvic se poate hidrogena sub actiunea LDH si pe seama H si e-
furnizati de NADH++H+ cu formare de ac. Lactic ca produs final al
glicolizei anaerobe.
2. Se pate decarboxila sub actiunea tiaminpirofosfatului, cu formare de
acetaldehida.
24

a)aceasta se poate reduce sub actiunea NADH+H+ cu formare de alcool
etilic.
B) ac. Piruvic se poate oxida sub actiunea NAD+ cu formarea de ac.
Acetic.
3.Ac piruv se poate decarboxila oxidativ sub actiunea unui complex
multienzimatic piruvat-dehidrogenazic. Din reactie rezulta acetil-CoA care
intra in CK.
4.Carboxilarea sa sub actiunea biotinei ac. Oxalilacetic
5. Aminarea, indeosebi prin transaminare(GPt) alanina
6. din ac.piruvic via ac. Lactc se poate resintetiza glucoza respectiv
glicogenul.(glicogenoneogeneza).

12. Biosinteza lactozei

Enzima care participa la biosinteza lactozei e o glicoziltransferaza care are
drept coenzima UTP(uridintrifosfatul). UTP activeaza glucoza, formandu-
se UDP-glucoza. Numai sub aceasta forma glucoza activata poate participa
la biosinteza lactozei. Lactoza se gaseste in lapte (2-8&) si se
biosintetizeaza in gl mamara avand ca precursor glucoza adusa pe cale
sanguina.
25

Lactoza e un diglucid reducator sintetizat de gl mamara si format prin
condensarea unei molecule de B glucoza cu alfa glucoza, condensare in
urma careia apare o legatura de tip eter c1-c4.

13.Glicogenogeneza. biosinteza glicogenului din compusi glucidici
Forma de rezerva a glucidelor in organismele animale o constituie
glicogenul. Cel mai intens proces de biosinteza al glicogenului se
realizeaza in ficat. Apoi t. Muscular in care glicogenu furnizeaza glucoza si
respectiv energia necesara contractiei musculare. T. Hepatic contine 3-5%
glicogen, iar cel muscular 0,3-0,9%. Depozitul total de glicogen in
organism e de ~~ 350g.
Biosinteza glicogenului implica doua procese majore:
A.GLICOGENOGENEZA(biosinteza din glucide)
B.GLICOGENONEOGENEZA(biosinteza glicogenului din compusi
neglucidici)
Indiferent de punctul de plecare al biosintezei glicogenului e obligatorie
formarea initiala a G-1-P de la care apoi, prin reactii de transglicolizare se
formeaza macromolecula de glicogen.
ETAPE GLICOGENOGENEZA
1.Formare G-1-P
G-1-P e precursorul biosintezei glicogenului si se formeaza prin
Glucoza+ATP-- prin glucokinaza G-6-P+ADP
G-6-P> prin 1,6-fosfoglucomutaza G-1-P
2. Transglicolizarea
Initierea biosintezei glicogeului necesita preexistanta unor molecule mici
de glicogen absolut necesare pt sinteza de final a macromoleculei de
gilocgen. Aceste molecule incomplete de glicogen prin care se initiaza
reactia se numesc molecule primer. In prezenta unor enizme de tipul
26

glicoziltransferazelor, si respectiv a enzimei fosforilaza se produce un
transfer succesiv al glucozei de pe G-1-P pe molecula primer de glicogen.
Exista 2 tipuri de fosforilaze: activa : b a
Inactiva: trecerea formei b(fosforilaza inativa ) la forma a(activa) E
stimualta de:adrenalina, insulina, glucagon, cortizol prin intermediul
AMPc.
14.Gluconeogeneza din compusi neglucidici
Din aminoacizi glucogormatori:
Din 100 g proteina se pot obtine 58g glucide (diferetna de 42 g o reprez.
Aminoacizii neglucoformatori)
Un nr important de aminoacizi naturali, in urma transformarilor pe care le
sufera in cursul metabolismului intermediar, conduc la formarea de acid
piruvic sau de intermediar ai ciclului Krebs: acid alfa-cetoglutaric, acid
succinic, acid fumaric, acid L-malic, acid oxalilacetic. Toti acesti
metaboliti pot fi implicati intr-un proces de biosinteza a glucozei dat fiind
ca sunt implicati in formarea de acid fosfoenolpiruvic.
Acesti aminoacizi se numesc glucoformatori si dintre ei se pot cita:
glicocolul, alanina, serina, treonina, vanina.
Alti aminoacizi conduc la formarea acetil-CoA, care nu determina o
sinteza neta de glucoza insa pot suferi un proces de condensare rezultand
corpi cetonici. Acesti aminoacizi au fost numiti cetogeni si dintre ei se
poate cita leucina.
Se mai cunosc o serie de aminoacizi care sunt concomitent si
glucoformatori si cetoformatori precum: lizina, fenilalanina, tirozina.
Din intermediari neazotati:
Astfel de metaboliti intermediari se formeaza in CK precum si in secventa
de reactii a glicolizei : acid succinic, fumaric, aldehida glicerica,
dihidroxiacetona.
27

Toti intermediarii care conduc in final la formare de acid L-malic si in
continuare ac. Oxalilacetic pot conduce la sinteza neta de glucoza, pe baza
mecanismului de formare a fosfoenolpiruvatului.
Din glicerol
Un alt substrat gluconeogenetic e glicerolul care rezulta din lipoliza
triacilglicerolilor tisulari.
Glicerolul e de provenienta exogena, fiind introdus in organismul uman
prin alimentatie sub forma de grasimi.
In perioadele de gluconeogeneza activa, triacilglicerolii tisulari sunt
hidrolizati, glicerolul fiind trecut in sange si transportat la ficat unde e
convertit in glucoza. Si in acest caz, ca sin cel al ac. Lactic are loc un
circuit al glicerolului.





15. BIOSINTEZA GLICOGENULUI DIN ACID LACTIC
Biosinteza glicogenului din ac. Lactic se realizeaza prin reactia Pasteur-
Mayerhoff.
Acidul lactic e unul din substraturile principale ale gluconeogenezei.
Astfel, daca se ia in considerare provenienta ac lactic in muschi si
posibilitatea ca in ficat ac lactic sa fie convertit la glucoza si glicogen iar
ullterior glucoza sa fie redata circulatiei sanguine, se poate defini ciclul
acidului lactic (Ciclul Cori).
Relatia dintre glicogenul hepatic si glicogenul muscular cu participarea ac.
Lactic reprez ciclul Cori.

16. Digestia si absorbtia lipidelor
28

Lipidele sunt biomolecule care indeplinesc in organism rol energetic si
structural. Pot fi de origine exogena din alimente, si endogena:
- Sintetizate pe baza lipidelor exogene
- Provenite din alte lipide endogene
- Provenite din proteine(cantitati mici)
Principalele componente lipidice ale ratiei alimentare sunt
triacilglicerolii ( trigliceride, grasimi neutre), dupa care urmeaza
fosfolipidele (lecitine, cefaline, sfingomieline), colesterol liber si
esterificat , carotenii si vitamine liposolubile (A,D,E,K)
Lipidele alimentare sufera in tractul gastrointestinal si indeosebi
in intestinul subtire atat transformari fizice cat si chimice.
Transformarile fizice constau in fina lor emulsionare sub actiunea
secretiei biliare. Componentele bilei care au proprietati
tensioactive si care produc emulsionarea sunt acizii biliari
conjugati si sarurile biliare, lecitina si colesterolul la care se
adauga monogliceridele si sarurile alcaline ale acizilor
grasi(sapunuri) formate in intestin prin hidroliza trigliceridelor in
mediu slab alcalin. In lipsa bilei din intestin, lipidele alimentare
se elimina netransformate prin materiile fecale.Din procesul de
emulsionare intestinala rezulta micele, cu compozitie mixta,
asupra carora actioneaza enzimele secretate de pancreasul
exocrin.
Digestia lipidelor se realizeaza practic in intestinul subire.
In cavitatea bucala ca si in stomac unde pHul e acid nu exista
enzime care sa hidrolizeze lipide. Numai la sugari exista o lipaza
gastrica care actioneaza la pH acid si care hidrolizeaza
preferential lipidele din lapte.
La nivelul intestinului subtire se devarsa sucul pancreatic contine
enzime lipolitice relatic specifice: lipaze care actioneaza asupra
29

trigliceridelor, fosfolipaza asupra fosfolipidelor ,
colesteridesteraze asupra esterilor colesterolului. Totodata, la
nivelul intestinului, bila devarsa sarurile bilare. Importanta
biochimica a sarurilor alimentare transformandu-le in picaturi
exxtrem de fine, marind astfel suprafata de contact intre intestin
si lipide. Totodata, sarurile biliare activeaza lipaza pancreatica si
in felul acesta faciliteaza digestia lipidelor alimentare.
Sucul pancreatic intervine in digestia triacilglicerolilor prin lipaza
pe care o contine si a carei activitate optima e asigurata de pHul
alcalin al sucului pancreatic. Lipaza pancreatica e secretata de
pancreas intr-o forma initial putin activa.
pHul optim de activitatea al lipazei pancreatice e cuprins intre 7-
7,8 si creste odata cu alungirea catenei ac. Gras sin trigliceride.
In intestin nu exista conditii pt o hidroliza completa a grasimilor
la glicerol si ac. Grasi, ca urmare in urma procesului de digestie a
trigliceridelor se gasesc grasimi nedigerate, digliceride,
monogliceride si acizi grasi in proportii care variaza cu cantitatea
si natura grasimii, cu pHul si motilitatea intestinala.
Asupra fosfolipidelor(lecitine) actioneaza fosfolipazele, esteraze
cu specificate pt legatura carboxil din pozitia 2 a glicerolului,
rezultand lizolecitine.
Colesterolul si esterii sai prezenti in lumenul intestinal provin din
3 surse: alimente, din bila, si din descuamatiile mucoasei
intestinale. Esterii colesterolului sunt hidrolizati sub actiunea
colesterol esterazei pancreatice.
Absorbtia lipidelor: lipidele alimentare nehidrolizate si produsii
de hidroliza insolubili in apa sau partial solubili, impreuna cu
acizii biliari, formeaza micelii mixte. Digestia si absorbtia
lipidelor au loc in regiunea proximala a jejunului. Acizii biliari
30

nu sunt absorbiti la acest nivel al intestinului, ci se reintorc in
lumen participand la solubilizarea si transportul altor molecule
lipidice. Ajungi in portiunea distala a ileonului, acizii biliari sunt
absorbiti si trecuti prin sistemul port la ficat si din nou in bila si
intestin, realizandu-se in acest fel circuitul entero-hepatic al
acizilor biliari.
In interiorul enterocitelor are loc resinteza trigliceridelor,
fosfolipidelor si esterilor colesterolului. Aceste lipide, undele mai
polare iar altele complet hidrofobe, impreuna cu cantitati mici de
proteina, formeaza particule lipoproteice denumite chilomicronic
si lipoproteide cu densitate foarte mica.
Chilomicronii, forma majora de transport a lipidelor alimentare
contin : aprox 2% proteine, 86% trigliceride, 8,5% fosfolipide,
3% colesterol liber si esteri ai colesterolului.
Lipoproteidele cu densitate foarte mica comparativ cu
chilomicronii au un continut mai ridicat in proteine (7%) si mai
scazut in lipide(93%).
Chilomicronii si VLDL de la nivelul intestinului sunt absorbiti si
preluati de limfa din care trec in sange prin ductul toracic, fiind
distribuiti diverselor tesuturi si organe.
O cantitate mica din produsii digestiei intestinale a lipidelor, si
anume acizii grasi cu pana la 8-10 atomi de carbon patrund in
organism prin sistemul portal hepatic.
Lipidele alimentare absorbite prin peretele intestinal urmeaza 4
cai de metabolizare:
-depozitate temporara in ficat
-depozitare in tesutul adipos sub forma de lipide de rezerva
- degradare metabolica (catabolizarea) prin care se genereaza
cantitati importante de energie (ATP) necesare activitatii vitale
31

-unele dintre lipidele absotbite au rol structural, intrand in
structura anumitor formatiuni celulare
17. CATABOLISMUL TRIACILGLICEROLILOR. LIPOLIZA
Trigliceridele- forma de depozitare a excesului caloric al
organismului se gasesc in cantitati apreciabile in tesutul adipos.
Energia potentiala a acilglicerolilor e cuprinsa in catenele bogate
in hidrogen ale radicalilor acizilor grasi.
In organism exista doua mari fluxuri plasmatice de
triacilglicelori:
- Circulatia celor alimentari, exogeni de la intestin la tesuturi
- -celor sintetizati in ficat spre tesuturile extrahepatice
In plasma, triacilglicerolii sunt incorporati in particule lipoproteice:
Chilomicroni- forma de transport a trigliceridelor exogene
VLDL transporta lipoproteinele sintetizate in ficat.
Sub actiunea lipazelor intracelulare, triaciglicerolii de origine
exogena sau endogena sufera un proces de hidroliza. Procesul
biochimic numit lipoliza are loc in citoplasma sub actiunea lipazelor
tisulare.
Etapele lipolizei sunt catalizate de catre enzime distincte:
-triacilglicerol lipaza
-diacilglicerol lipaza
-monoacilglicerol lipaza
Hidroliza triacilglicerolilor in tesutul adipos este un proces
metabolic fundamental. Enzima cheie a lipolizei e triacilglicerol
lipaza adipocitara denumita si lipaza hormon sensibila.
Produsii lipolizei sunt acizii grasi si glicerolul.
Glicerolul difuzeaza din tesutul adipos in plasma de unde este
preluat de ficat. Concetratia plasmatica e gliceerolului e un indicator
al intensitatii lipolizei.
32

Acizii grasi rezultati pot lua trei cai de metabolizare:
-parte din acizii grasi eliberati sufera o degradare oxidative,
rezultand importante cantitati de ATP necesare functiilor
adipocitului.
-alta parte din acizii grasi servesc la resinteza triacilglicerolilor care
se depoziteaza in adipocite.
Acest proces este dependent de prezenta glucozei in adipocite, din
glucoza rezultand glicerol fosfatul necesar sintezei de triacilgliceroli.
-parte din acizii grasi difuzeaza in plama, constituind fractiunea de
acizi grasi liberi
Din plasma, acizii grasi liberi se distribuie la tesuturile periferice,
muschi scheletice, miocard, diafragm unde servesc drept surse de
energie.
Ficatul indeplineste un rol foarte important atat in depozitare cat si
in degradarea si sinteza triacilglicerolilor, avand capacitatea de a
retine in mod selectiv acizii grasi nesaturati.
Hormonii care activeaza adenilatciclaza crescand concentratia
AMPc sunt factori lipolitici importanti, spre exemplu
catecolaminenle si glucagonul.
Insulina,prostaglandine E sunt factori antilipolitici, favorizand
sinteza de triacilgliceroli in tesutul adipos.
18. CATABOLISMUL GLICEROLULUI
Glicerolul rezultat din lipoliza se poate cataboliza pe diferite cai:
- Poate intra in ciclul anaerob al glicolizei transformandu-se in ac,
lactic
- Poate intra in CK degradandu-se pana la Co2 si H20.
- Poate lua calea inversa glicolizei, transformandu-se in glucoza si
glicogen.
33

- Poate fi ulilizat pt resinteza de gliceride tisulare
Glicerolul se metabolizeaza dupa fosforilarea la alfa-glicerofosfat.
Gruparea fosforil e cedata de ATP, reactia fiind catabolizata de
glicerofosfokinaza.
Ulterior alfa-glicerofosfatul e este oxidat la dihidroxiacetonfosfat
sub actiunea enzimei alfa-glicerofosfatdehidrogenaza avand
coenzima NAD+.
19.CATABOLISMUL ACIZILOR GRASI.DEGRADAREA
ACIZILOR GRASI PE CALEA B OXIDARII
Acizii grasi care participa la structura lipidelor se caracterizeaza prin
structuri liniare, saturate sau nesaturate, alc dintr-un nr par de atomi
de C, de ex: ac. Palmitic C16,ac. Stearic C18 cu catena saturata si
ac. Oleic C18 cu catena nesaturata cu o singura legatura dubla.
Pe langa acesti acizi grasi superiori, in circuitul metabolic la
organismele animale se afla in cantitati mici si acizi inferiori. Catena
acizilor grasi inferiori e liniara sau ramificat cu nr par sau impar de
atomi de C. Mai importanti sunt ac. Acetic, butiric. Acesti acizi
carboxilici provin mai ales din catabolismul glucidelor si
protidelor.Acizii grasi din organismele animale sunt degradati
oxidativ pana la CO2 si H2o punand totodata in libertate o mare
cantitate de energie. Calea principala de degradare a ac. Grasi este
B-oxidarea care are loc in mitocondrii si in peroxizomi.
In procesul de catabolizare a ac. Grasi se cunosc si alte cai, care se
petrec la nivelul ribozomilor, cum sunt alfa-oxidare si w-oxidarea.
B-oxidarea acizilor grasi
Acizii grasi se catabolizeaza cu generare de energie in principal prin
procesul denumit Boxidare.
Aceasta reprezinta o succesiune de reactii enzimatice prin care un
acid gras e degradat succesiv prin ruperea a cate 2 atomi de C sub
34

forma de Ch3-Co~S-coA. Prin acest proces, lantul lung al acizilor
grasi e degradat la CH3-Co~S-coa care intra ulterior in C K si se
catabolizeaza total la Co2 si H20 cu eliberare de ATP.
B-oxidarea reprezinta ruperea fragmentelor de cate 2 atomi de C la
nivelul atomilor de C din pozitia B, in raport cu gruparea COOH.
ETAPELE B OXIDARII
In toate procesele metabolice, fie de degradare, fie de biosinteza,
acizii grasi participa ca esteri ai coenzimei A, acil-CoA sau R-Co~S-
coA. Activarea are loc in citosol( de pe fata citosolica a
mitocondriilor) si e catalizata de sintetaze denumite tiokinaze.
Derivatii acil-CoA sunt compusi macroergici. Activarea acizilor
grasi necesita atat o sursa de energie, ATP sau GTP, cat si coenzima
A libera, fiind dependenta de concentratia intracelulara a coenzimei
A.
1.Activarea si patrunderea in mitocondrii a ac. Gras
Are loc esterificarea ac. Gras existent in citoplasma
extramitocondriala din hidroliza triacilgllicerolilor sau prin sinteza
endogena cu HS-CoA pe seama energiei furnizate de ATP. Reactia e
catalizata de tiokinaze specifice pt o anumita categorie de ac. Grasi
localizate in membrana extramitocondriala.
Reactia de activare a acizilor grasi are loc in citoplasma si consuma
energie.
2) Reactiile B oxidarii
Reactiile B oxidarii formeaza un ciclu dintr-o succesiune de 4 reactii
: dehidrogenare, hidratare, dehidrogenare, scindare.
a) Formarea ac. Gras nesaturat activat(dehidrogenare)
Acil~CoA rezultat in procesul de activare e oxidat sub actiunea unei
acil~CoA dehidrogenaze ce are FAD ca si coenzima si un metal,
precum Fe sau Cu. Exista 4 acil- dehidrogenaze, fiecare dintre ele
35

fiind specifica pt o categorie de ac. Grasi cu catena de lungime
determinata. Oxidarea rae loc la nivelul atomilor de carbon alfa si
beta respectiv in pozitiile 2 si 3.
FADH2 cedeaza lantului respirator atomii de hidrogen proveniti de
la substrat.
Acidul gras format e sub forma de izomer trans, in timp ce
majoritatea ac. Grasi nesaturati naturali au conformatie cis.
b) Formarea unui B-hidroxiacil gras~CoA (hidratare)
Derivatul nesaturat format in etapa anterioara sufera un proces de
hidratare la nivelul legaturii cu formarea derivatului B-hidroxilat.
Reactia e catalizata de enoilhidrataza.
c) Formarea unui B-cetoacil gras~coA (dehidrogenare)
B-hidroxiacil gras~CoA rezultat din reactia anterioara e oxidat cu
formare de B-cetoacil gras~CoA . Reactia e catalizata de o L-B-
hidroxiacil-CoA dehidrogenaza, care are NAD+ ca coenzima.
NADH+H+ format in procesul de dehidrogenare intra in lantul
respirator.
d) Scindarea B-cetoacil gras~CoA cu eliberare de CH3-CO~S-
CoA si scurtarea lantului ac. Gras activat cu 2 atomi de
carbon.
Ultima reactie a secventei de B-oxidare a ac. Grasi o constituie
scindarea B-cetoacil gras~CoA cu participarea unei molecule de HS-
CoA, intr-o molecula de CH3-Co~S-CoA si o molecula de acil
gras~CoA in care radicalul acil e cu 2 atomi de C mai scurt ca cel de
la care am pornit. Reactia e catalizata de o B-cetoacilriolaza si se
numeste tioliza.
Ca rezultat al succesiunii celor patru reactii ale Boxidarii se
formeaza acetil-CoA care poate intra in CK, transformandu-se in
Co2 si H2o.
36

3)SPIRALA LYNEN
Ciclul reactiilor pana la scindare intr-un acid gras activat cu 2 atomi
de C mai putin decat cel de plecare si acetil~CoA a fost schematizat
de LYNEN intr-o spirala.
-Acidul gras acrivat cu 2 atomi mai putin reia cele 4 reactii din B
oxidare scurtandu-se succesiv, asctfel incat ac. Gras e degradat final
la Ch3-Co~S-coA. Se elibereaza ATP
O tura a spiralei lynen= 4 reactii ale Boxidarii ac grasi:
dehidrogenare, hidratare, dehidrogenare, scindare.


20. BILANTUL ENERGETIC AL B OXIDARII AC GRASI
SATURATI
Catabolizarea ac. Grasi prin Boxidare duce la eliberarea de energie
care e inmagazinata in molecule de ATP.
Bilantul se calculeaza astfel : ex pt ac palmitic:
Numarul de ture din care se compune spira Lynen =1/2 -1 din
numarul at de C al ac gras
Nr ture=n(C)/2 -1
Ac palmitic: n(C)=16 nr ture =7
In fiecare tura rezulta:
1NADH+H+=3 ATP
1 FADH2=2ATP
Total:5 ATP/tura
7 turex5 atp=35 atp
2) Moleculele de Ch3-Co~S-CoA rezultate prin Boxidare intra in
CK cuplat cu lantul respirator, unde se degradeaza la Co2 si h2o.
Numarul de molecule de Ch3-Co~S-CoA rezultati din spirala Lynen
=1/2 nr atomi (C)
37

Pt acid palmitic: n(C)=16 8 moli.
3 NADH+h+= 9 ATP
1 FADH2=2 ATP
1 GTP=1 ATP
Total 12 ATP/1 mol Ch3-co~S-coA
8 moli x12 ATP= 96 ATP/ spirala Lynen
3) Activarea ac. Palmitic prin cularea sa cu Hs-CoA si formarea de
palmitil~S-CoA, consuma 1 mol de ATP.
Adunand moleculele de atp de la 1 si 2 ,scadem 1 atp pt consum de
energie = 130 moli de atp la catabolizarea unui mol de ac. Palmitic
pe calea B oxidarii pana la Co2 si H2o.
21. B-OXIDAREA ACIZILOR GRASI NESATURATI
Catabolizarea acizilor grasi nesaturati incepe, ca si in cazul ac. Grasi
saturati prin activarea lor si formarea de acil~S-CoA pana la
scurtarea catenei, cand gruparea Co~S-CoA ajunge sa se afle in
vecinatatea dublei legaturi. In acest moment se produce o
izomerizare a formei cis in trans, cu deplasarea dublei legaturi din
B,Y in A,B si apoi in hidratatea dublei legaturi C=C existente, care
din nou, urmeaza calea B oxidarii.
In privinta bilantului energetic, e apropiat celui acizilor grasi
saturati, cu deosebirea ca la cei nesaturati exista legatura dubla C=C
si nu se consuma un mol de FAD.
22.METABOLISMU ACETIL-CoA
Din B-oxidarea acizilor grasi rezulta importante cantitati de CH3-
CO~S-CoA, care in celula se adauga celor rezultate din
metabolismul glucidic sau al aminoacizilor. Astfel, rezulta un fond
metabolic de acetil-CoA care poate lua cai diferite de transformare
in functie de necesitatile de moment ale organismului.
38

Astfel, Ch3-co~S-CoA e precursorul metabolic primar al unui numar
mare de compusi de importanta biologica majora, participand la:
-sinteza ac. Citric in CK
-Sinteza acizi grasi.
-sinteza colesterol si compusi steroizi
-sinteza fosfatidelr
-sinteza porfirine, hem
-sinteza acetil-derivati
-sinteza corpi cetonici care e o cale patologica de transformare a
acetil-CoA, cele anterioare fiind fiziologice.
23. FORMAREA CORPILOR CETONICI. CETOGENEZA.]
In diabet sau inanitie, oxidarea acetil-CoA prin CK e scazut dar si
sinteza ac. Grasi. Asa, se acumuleaza acetil CoA care se transforma
in acetoacil-CoA si apoi in B-hidroxi-B-metilglutaril-CoA. O parte
din acetoacetil-CoA e transformat in ac. Mevalonic care conduce la
sinteza de colesterol;. cea mai mare parte este transformata in corpi
cetonici.
Ficatul sintetizeaza 200-300 mg corpi cetonici fiind metabolizati in
tesuturile extrahepatice, rinichi, creieri si reprezinta surse de energie
pt miocard, m. Scheletici, rinichi, creier.
Cetogeneza e procesul biochimic fiziologic de formare a corpilor
cetonici care rezulta din B-oxidarea ac. Grasi. Corpii cetonici nu
sunt simpli produsi de oxidare incompleta a ac.grasi, ci produsi
rezultati din condensarea ulterioara a acetil~coA.
Corpii cetonici sunt reprezentati de: ac. Acetilacetic, acetona, acid. B
hidroxilbutiric.
Corpii cetonici ajunsi in ficat sunt degradati rapid pana la Co2 si
H2o si utilizati ca sursa de energie de t. Extrahepatice, si numai o
parte e eliminata pulmonar(acetona_ si urinar Cetonuria. Prin
39

cetogeneza, creierul devine apt sa utilizeze energogen, rezervele
lipidice ale organismului.
Daca productia hepatica de corpi cetonici depasseste capacitatea de
metabolizare a t. Extrahepatice, ca in diabet si inanitie, corpii
cetonici produsi peste cantitatile normale devin substante toxice.
Cresterea concentratiei corpilor cetonici in organism determina
starea patologica cetoza manifestata prin:
-cetonemie
-cetonurie
-miros de acetona a aerului expirat
-acidoza
-scaderea rezervei alcaline a sangelui.
Cauze cetozei:
-insuficienta aport alimentar de glucide
-utilizare excesiva alipidelor si proteinelor endogene in scopul
compensarii lipsei de glucide
-diabet zaharat, inainitie
-stare de acidoza
-vomismentele asociate cu saricna
-stari febrile
-frecventa si la femeile care alapteaza.

24. CATABOLISMUL STERIDELOR. CERIDELOR
Steridele sunt esteri ai sterolilor cu ac. Grasi. Colesterolul fiind
sterolul tesuturilor animale, steridele sunt esteri ai colesterolului cu
ac. Grasi
In tesuturi, in special in ficat are loc un catabolism intens al
steridelor. Esterii ccolesterolului sub actiunea colesterolesterazelor
40

tisulare sunt hidrolizat in cele doua componente : colesterol si ac.
Gras.
Catabolizarea ceridelor consta in hidroliza, apoi in degradarea ac.
Grasi si a alcoolilor superiori pe bazza Boxidarii. Intrucat lipidele
simple sunt putin raspandite, catabolismul si anabolimul lor nu sunt
elucidate.

25.CATABOLISM COLESTEROL
In stare libera sau sub forma de esteri, colesterolul participa la
edificarea structurilor lipoproteice celulare si a lipoproteinelor
solubile din plasma.
Creierul si substanta alba sunt bogate in colesterol. In substanta alba
se afla doar colesterol liber.
Continutul in colesterol al creierului si al nervilor creste in perioada
de mielinizare dupa care ramana aproape constant. Colesterolul din
substanta nervoasa are o mare stabilitate metabolica, nu se
reinnoieste prin degradare sau biosinteza,, nu se schimba cu
colesterolul din celelalte compartimente ale organismului.
-dupa sistemul nervos, ficatul e al 2 lea tesut care contine mult
colesterol si are o activiate metbolica intensa
-cortextul suprarenalelor cuprinde cea mai mare cantitate de
colesterol raportata la gram de tesut, aceste glande fiind sediul unei
sinteze active de hormoni steroidici.
-lipoproteinele plasmatice cuprind colesterol liber sau esterificat.
Lipoproteinele sunt modul de transport al colesterolului in circulatia
sa in diverse compartimente: ficat, intestin, t. extrahepatice.
- Catabolizarea lui constituie pc de plecare pt obtinerea unei serii
dde compusi utili pt organisma
a)vit D3(colecalciferol)
41

b)hormoni corticosuprarenali
c)hormoni sexuali
d) ac. Biliari
Numai sterolii fecali care se formeaza sub actiunea bacteriilor
intestinale si care sunt eliminati zilnic prin fecale pot fi considerati
produsi de excretie ai colesterolului. Calea principala de excretie a
colesterolului e bila care cuprinde colesterol liber si acizi biliari. O
cale auxiliara de pierdere de colesterol e descuamare pielii si a
epiteliului intestinal.
BIOSINTEZA COLESTEROLULUI
|Cea mai mare parte din colesterolul existent in organismul uman
provine dintr-un mecanism de biosinteza endogena si nu din
steridele alimentare exogene. Toate tesuturile sunt dotate cu
echipament enzimatic necesar sintezei de colesterol.
Substanta nervoasa e sediul unei sinteze active de colesterol numai
in timpul mielinizarii nervilor, colesterolul din creier si nervi fiind
metabolic inert.
-Cortexul suprarenal si gl sexuale sintetizeaza colesterol care e
utilzat mai departe pt sinteza de hormoni corticosteroizi si sexuali.
-Ficatul e prinicpalul furnizor de colesterol pt tesuturile
extrahepatice si e locul de tranzit al colesterolului in ce priveste
excretia.
- in mucoasa intestinala are loc o biosinteza activa de colesterol.
Colesterolul rezultat prin descuamarea epiteliului intestinal e
reabsorbit.
Procesul de biosinteza are loc in compartimentul citoplasmatic
extramitocondrial, iar cele mai multe dintre enzime care intervin in
acest proces sunt localizate in reticului endoplasmatic.
42

Sinteza colesterolului are loc pe baza acetatului activat, existent in
fondul metabolic intracelular, cantitatile de Ch3-Co~S-CoA fiind
furnizate de B-oxidarea ac.
Etape:
- Transformarea acetatului activ in acid mevalonic
- Transformarea ac mevalonic in squalen
- Transofrmare squalen in colesterol
Cantitatea de colesterol sintetizata zilnic de organism e de 1,5-2 g, iar
aportul exogen e de 0,3-1 g / zi

26.CATABOLISMUL GLICEROFOSFOLIPIDELOR
In celule si tesuturi au loc, procese de degradare a
glicerofosfolipidelor, dar si de biosinteza. Fosfolipidele, se afla in
stare dinamica, fiind degradate si resintetizate continuu.
Fosfolipidele din Reticulul endoplasmatic al hepatocitului au un
timp de injumatatire mediu de numai cateva zile, radicalii acil fiind
reinnoiti mult mai repede decat glicerolul. Mai mult decat atat, viata
biologica medie a fosfolipidelor e mai scurta decat a proteinelor
membranare. Reinnoirea rapida a fosfolipidelor, in particular a
radicalilor acil, se explica prin degradarea oxidativa a radicalilor de
acizi grasi nesaturati si prin sensibilitatea catenelor nesaturate ale ac
grasi la peroxidare.
Prima etapa este hidroliza sub actiunea fosfolipazelor, fiecare
legatura esterifca avand enzima sa specifica.
Degradarea unei glicerofosfolipide, precum lecitina, are loc sub
actiunea fosfolipazei A, care scindeaza gruparea acil nesaturat din
pozitia C2, ceea ce duce la formarea unei lizolecitine. Asupra
aceasteia actioneaza o lizofosfolipaza care elibereaza si restul de acil
saturat din pozitia C1, concomitent cu glierilfosforilcolina.
43

Asupra glicerilfosforilcolinei actioneaza o fosfodiesteraza care
elibereaza radicalul de colina si o molecula de ac glicerofosforic.
Prin actiunea unor enzime, lecitinele sunt hidrolizate la ac.grasi,
glicerol, fosforilcolina.
Catabolismul se produce cu o mare intensitate in ficat si intestin.
Componentele rezultate in urma proceslului de hidroliza sunt
folosite in procesul de innoire al acestora sau sunt degradate mai
departe.
Componenta azotata are metabolismul sau propriu.
Unele enzime ale glicerosfolipidelor intervin in transferul de radical
acil. Asttfel sub actiunea LCAT, de la lecitina se poate transfera
radicalul de ac. Gras pe o molecula de colesterol.
27.CATABOLISMUL SFINGOLIPIDELOR

Catabolismul sfingolipidelor nu e complet elucidat. Nu se cunosc inca
toate enzimele implicate in catabolismul lor, dar se presupune ca aceleasi
enzime care hidrolizeaza fosfolipidele pot interveni si in scindarea
hidrolitica a sfingolipidelor.
Catabolizarea sfingolipidelor se efectueaza mai ales in lizozomi sub
actiunea hidrolazelor precum: fosfolipaze,B si alfa-galactozidaze, B-
glucozidaze, B-hexozaminidaze.
Astfel, prin hidroliza sfingomielinelor sub actiunea fosfolipazei A se
formeaza o lizosfingolipida, iar sub actiunea fosfolipazei C rezulta o
ceramida si o fsforilcolina.
28.BIOSINTEZA ACIZILOR GRASI
Biosinteza ac grasi se realizeaza cu mare intensitate. Celula vie e
capabila sa resintetizeze acizii grasi superiori pornind fie de la ac.
Grasi inferiori proveniti din lipide, fie de la ac. Acetic sau de la alti
acizi organici inferiori aflati in circuitul metabolic. Aciziigrasi
44

inferiori, precumm ac. Acetic, butiric provin din catabolismul
glucidelor dar si din cel al lipidelor si proteidelor.
Sediul biosintezei ac grasi il constituie ficatul, t. Adipos, gl.
Mamara, intestinul, plamanul.
Biosinteza ac. Grasi se realizeaza in citoplasma si mitocondrii:
1. calea malonic-CoA sau citoplasmatica sau de novo
2. calea B elongatiei sau mitocondriala.
Precursorul acestor biosinteze este Ch3-Co~S-CoA care provine in
mare masura din glucide. Cantitatea de acetil-CoA, in general,
depaseste necesarul energetic, iar surplusul de acetil-CoA nu se mai
degradeaza in CK la CO2 si H2o, ci e utilizat la biosinteza ac. Grasi
superiori, care se depoziteaza in celulele t. Adipos sub forma de
acilgliceroli.
1. Calea malonil-CoA. Biosinteza de novo
Acest proces presupune carboxilarea CH3-Co~S-CoA cu Co2 activ, proces
catalizat de biotinenzima cu formare de malonil-CoA la care se fixeaza o
noua molecula de Ch3-Co~S-CoA. Procesul are loc in citoplasma.
29.BIOSINTEZA ACIZILOR GRASI PE CALE
MITOCONDRIALA.BIOSINTEZA ACIZILOR GRASI PE
CALEA B-ELONGATIEI
In citoplasma, prin intermediul complexului acid gras-sintetaza are
loc biosinteza ac. Palmitic.
Ac. Palmitic sau acizii grasi cu 12 pana la 16 atomi de carbon isi pot
lungi molecula printr-o sinteza intramitocondriala.
In biosinteza intramitocondriala alungirea catenei acidului gras se
face cu participarea acetil-CoA si nu a malonil-CoA, iar etapele
procesului reprezinta de fapt o inversare a procesului de B-oxidare,
cu diferenta ca reducerea se face in ambele etape oxdireducatoare de
catre NADPH+H+.
45

Prin B-elongatie, biosinteza ac. Grasi se realizeaza prin adaugarea la
un acid gras preexisntent in mitocondrii cu 8 sau mai multi atomi de
C, a cate 2 atomi de C sub forma de CH3-Co~S-CoA.

30.BIOSINTEZA
TRIACIL GLICEROLILOR (LIPOGENEZA)
Biosinteza triacilglicerolilor se produce mai intes in ficat, t. Adipos,
rinichi, plamani. In cazul in care biosinteza a avut loc in ficat,
trigliceridele trec treptat in sange sub forma de lipoproteide si sunt
transportate la diferite tesuturi din organism.
Lipogeneza din t. Adipos e stimulata de o concetratie marita de
glucoza in sange. Din acest motiv, o alimentatie bogata in glucide
contribuie la formarea si depozitarea grasimilor.
Lipogeneza are loc in citoplasma cu intensitate redusa, si in
microzomi, cu intensitate mare.
Biosinteza triacilglicerolilor are loc pe 2 cai:
a) calea glicero fosfatului.
Pe aceasta cale, biosinteza triacilglicerolilor se bazeaza pe reactia dintre
glicerol si acizii grasi in forma lor activa, respectiv intre glicerol-3-fosfat si
acil gras-CoA.
Cantitati importante de acil gras-CoA rezulta fie direct din procesele de
biosinteza, elongatie, desaturare a ac. Grasi, fie din procesele de activare a
ac.grasi liberi, cu participarea ca ATP ca donator de energie si HS-CoA ca
acceptor de grupari acil.
R-COOH+ATP+HS-CoA R-CO~S-CoA+AMP+Ppi
Glicerol-3-fosfatul provine in cantitate apreciabila din metabolismul
glucozei, care in cursul degradarii glicolitice se transforma in intermediarul
dihidroxiacetonfosfatu. Acesta e redus sub actiunea
glicerofosfatdehidrogenazei care are drept coezima NADH+H+.
46

b) CALEA MONOGLICEROLULUI:
In cursul absorbieti triacilglicerolilor sub forma de monogliceride, in
peretele intestinal la nivel microzomial are loc un proces de resinteza a
trigliceridelor, sub actiunea unei transacilaze, la care participa
monogliceridele si acil-CoA in prezenta de ATP si Mg2+.
Etapele de biosinteza pana la ac. Fosfatidic sunt comune si pt sinteza de
glicerofosfolipide.Ficatul dispune de o capacitate mare de sinteza a
trigliceridelor.
In ficat, glicerol fosfatul se poate obtine atat din glucoza cat si prin
activarea glicerolului captat din plasm. Enzima glicerolkinaza e deosebit de
activa in hepatocite.
31. BIOSINTEZA STERIDELOR SI A CERIDELOR
In tesuturile organismelor superioare, colesterolul se gaseste mai
ales sub forma esterificata, la grupare OH din C3.
Esterificarea acestuia are loc in peretele intestinal,in ficat si in alte
tesuturi, dar ficatul, reprezinta sursa principala de colesterol liber si
essterificat.
Principale sedii de biosinteza a steridelor sunt : ficat, intestin,
pancreas, cortex suprarenal.
Esterificare colesterol :
Colesterol+acil gras-CoA colesterida+Hs-CoA
Reactia e catalizata de o acil-CoA-colesterol-transferaza.
In plasma are loc inca o sinteza a esterilor colesterolului pe baza
mecanismului:
Colesterol+lecitinacolesterol esterificat+lizolecitina
Reactia e catalizata de o lecitin-colesterolacil-transferaza(LCAT) si
are loc pe seama colesterolului liber eliberat in plasma dupa
sintetizarea lui in ficat.
BIOSINTEZA CERIDELOR
47

R1-COOH+R2-CH2OH R1-CO-O-R2+H20
Eterificarea acizilor grasi cu alcooli superiori in formarea ceridelor se
poate realiza pe 3 cai:
1. Transferul unui radical de acil gras de pe o fosfolipida pe un alcool
superior
2. Esterificarea sub actiunea unei estraze obisnuite
3. Esterificarea in prezenta unei acil-CoA-transferaze.
32. BIOSINTEZA GLICEROFOSFOLIPIDELOR. BIOSINTEZA
SFINGOLIPIDELOR

Glicerofosfolipidele sunt constituenti esentiali ai tuturor tesuturilor si
organitelor celulare; detin un rol structural important, functional si
energetic.
Biosinteza lor se realizeaza la nivelul tuturor tesuturilor, ficat insa poate
ddetine capacitatea cea mai mare de biosinteza. Ficatul e si singurul
organ care transmite plasmei sanguine glicerofosfolipidele sintetizate si
care face si degradarea celor plasmatice.
Pt biosinteza acestor lipide sunt estentiali: acizi grasi, glicerol, serina,
colamina, colina, inozitol si ac. Fosforic
BIOSINTEZA SFINGOLIPIDELOR
Formarea sfingolipidelor in organism are loc din sfingozina si acizi
grasi activati. Precursorii sfingozinei sunt ac. Palmitic si serina.
In molecula tuturor sfingolipidelor, gruparea aminica a sfingozinei e
acilata cu un acid gras superior cu 24 atomi de C, de obicei ac.
Lignoceric. Acilarea se face prin intermediul acil gras-CoA, iar N-acil
sfingozinele se mai numesc si ceramide.
Daca ceramida reactioneaza cu UDP-galactoza sau UDP-glucoza
cerebrozide.

48



33. Digestia proteinelor


Proteinele, asemanator glucidelor si lipidelor hidrolizabile, nu sunt
absorbite la nivelul intestinului.Prin hidroliza totala proeteinele elibereaza
aminoacizi care se absorb.
Proteinele ingerate pe cale alimentara prin digestie in stomac, dar, mai ales,
in intestinul subtire sufera un proces de pierdere a specificitatii lor. Din
aminoacizii rezultati ca produsi finali ai digestiei enzimatice a proteinelor
si respectiv prin absorbtia acestora, organismul isi sintetizeaza proteinele
proprii care sunt specifice atat in functie de specie cat si in functie de
organ.
Digestia proteinelor alimentare se face sub actiunea conjugata si progresiva
a enzimelor din clasa hidrolaze, denumite generic peptidhidrolaze, proteaze
sau enzime proteolitice, din sucurile gastric, pancreatic si intestinal. Desi
toate aceste enzime catalizeaza hidroliza legaturilor peptidice, intre ele
exista diferente de specificitate. Se distrug endopeptidaze ( pepsina,
chimozina, tripsina, chimotripsina) care asigura scindarea numai a
legaturilor peptidice din interiorul lanturilor si exopeptidaze
(carboxipeptidaze, aminopeptidaze si dipeptidaze) care scindeaza numai
legaturile formate din aminoacizii de la capetele catenei polipeptidice sau
oligopeptidice.

a) Stomac
Intrucat saliva nu contine enzime proteolitice, digestia proteinelor incepe la
nivelul stomacului sub actiunea peptidazelor din sucul gastric si se
desfasoara la PH foarte acid (1,5-2,5).
49

In stomac se afla peptidazele: pepsina si chimozina, care fiind
endopeptidaze, scindeaza hidrolitic proteinele la albumoze si peptone (
proteine denaturate usor atacabile de catre tripsina si chimotripsina) si
polipeptide, asupra carora vor actiona exopeptidazele din intestin.

1. Pepsina
Pepsina are rolul de a denatura proteinele alimentare.
Pepsinogenul este produs de celulele "principale" ale mucoasei gastrice .
Odata secretat in stomac, pepsinogenul inactiv este rapid transformat in
pepsina activa sub actiunea HCl si autocatalitic de catre pepsina rezultata.
Activarea consta in indepartarea unui fragment polipeptidic cu rol
inhibitor.
Prezenta in sucul gastric, pepsina actioneaza la PH= 1,5-2,5 cu PH optim
de actiune= 2,0.
Pepsina nu hidrolizeaza keratinele, fapt pentru care aceste proteine trec
netransformate prin tubul digestiv si sunt eliminate ca atare prin fecale.

2. Gastricsina
Gastricsina, numita si pepsina C, se formeaza alaturi de pepsina prin
activarea intr-un alt mod a pepsinogenului.

3. Chimozina
Chimozina (renina sau labfermentul) este o endipeptidaza prezenta numai
in sucul gastric al sugarilor, producand coagularea laptelui.

b) Intestin
Sucul pancreatic, care este secretat in intestinul subtire, contine
tripsinogen, chimotripsinogen, proelastaza si procarboxipeptidaze A si B.
1. Tripsina
50

tripsinogenul biosintetizat in pancreasul exocrin si secretat in intestinul
subtire este transformat in tripsina, prin indepartarea de capatul N-terminal,
unui hexapeptid cu rol inhibitor.
2. Chimotripsina
Chimotripsinogenul biosintetizat in pancreasul exocrin si secretat in
intestinu subtire, este transformat in chimotripsina prin detasarea succesiva
din molecula sa a doua dipeptide cu rol inhibitor, proces care are loc sub
actiunea tripsinei si chimotripsinei deja existente.
3. Elastaza
Elastaza, care asigura hidroliza specifica a unor legaturi din elastina, se
obtine din proelastaza sub actiunea catalitica a tripsinei.
4. Carboxipeptidaze.Aminopeptidaze.Dipeptidaze
Carboxipeptidazele sunt secretate, prin sucul pancreatic, in intestin sub
forma inactiva de procarboxipeptidaze A si B. Sub actiunea tripsinei, sunt
convertite in formele enzimatice active prin eliberarea de peptide cu efect
inhibitor.
c) Intestinul gros
In intestinul gros ajung proeteinele nedigerate.
Putrefactia realizata de catre microorganisme se produce atat asupra
proteinelor, peptidelor si aminoacizilor de provenienta alimentara, cat si
asupra acelora provenite din secretiile digestive, din celulele epiteliale
descuamate si chiar din microorganisme.
Prin actiunea conjugata, progresiva si cooperanta a enzimelor proteolitice
rezulta, in final, aminoacizii. Aminoacizii reprezinta forma prin care
proteinele ingerate sunt absorbite prin peretele intestinului.

34. Digestia nucleoproteidelor
51

Sub actiunea enzimelor proteolitice, indeosebi tripsina si pepsina,
nucleoproteidele alimentare se scindeaza punand in libertate proteinele si
acizii nucleici constituitivi.
Proteinele urmeaza calea obisnuita de digestie.
Asupra acizilor nucleici actioneaza actioneaza intr-o prima etapa
nucleazele pancreatice: ribonucleaza si dezoxiribonucleaza. Enzime de
acest fel pot actiona ca endonucleaze sau ca exonucleaza, scindand
legaturile fosfodiesterice in interiorul catenei polinucleotidice sau la
extremitati.
In umra actiunii nucleazelor, acizii nucleici se scindeaza in oligonucleotide
sau in mononucleotide constitutive.
Asupra mononucleotidelor actioneaza fosfataze specifice, nucleotidaze
care elibereaza acidul fosforic si nucleozidele.
Nucleozidazele intestinale actioneaza asupra nucleozidelor, punand in
libertate bazele azotate purinice sau pirimidinice si pentozele
corespunzatoare( riboza si dezoxiriboza).

Absorbtia protidelor
a) Absorbtia proteinelor
Proteinele se absorb numai sub forma de aminoacizi si oligopeptide.
Absorbtia aminoacizilor are loc la nivelul intestinului subtire. Dupa
absorbtie, aminoacizii sunt preluati, in forma libera, de sangele portal care
ii transporta la ficat. Ficatul utilizeaza o buna parte din aminoacizi pentru
sinteza proteinelor proprii si a proteinelor serice. Restul de aminoacizi este
distribuit, prin circulatia sistematica, la celelalte tesuturi si organe care isi
sintetizeaza proteinele specifice de organ.
Nou nascutii prezinta o permeabilitate mai mare a peretelui intestinal, in
sensul ca, pe langa aminoacizi, pot fi absorbite si IG(imunoglobuline). IG
constituie anticorpi care sunt secretati in laptele matern si prin absorbtia lor
52

prin peretele intestinal confera organismului nou nascut o anumita
capacitate de aparare fata de diferiti agenti patogeni.
In organism, in toate tesuturile exista un "fond metabolic", "pool" de
aminoacizi atat exogeni cat si endogeni de unde sunt dirijati spre degradare
sau biosinteza, in functie de necesitatile organismului.
Cantitatea de aminoacizi liberi existenta la un moment dat in organism
constituie fondul de aminoacizi al acelui organism.
Din acest "fond metabolic" de aminoacizi, organismul isi sintetizeaza
proteinele sale proprii( proteine specifice-specifice si organo-specifice). Pe
de alta parte, diversi aminoacizi sunt utilizati in gluconeogeneza, sinteza de
lipide si alti compusi cu importanta biologica.
34. Absorbtia nucleoproteidelor
Nucleotidele si nucleozidele se absorb prin peretele intestinal.
Bazele azotate purinice si pirimidinice sunt substante foarte greu solubile si
nu sunt absorbite prin peretele intestinal. In consecinta, pentru ca la nivelul
fiecarei celule, organismul sa-si sintetizeze acizii nucleici necesari este
nevoie ca bazele azotate purinice si pirimidinice sa fie sintetizate din alti
compusi.
In consecinta:
- bazele azotate purinice si pirimidinice sunt de origina exclusiv endogena.
- pentozele, riboza si dezoxiriboza, sunt de origina exclusiv exogena.
In tesuturi, acizii nucleici pot fi degradati intr-un mod similar degradarii
gastrointestinale pana la stadiul de nucleozide. Nucleozidele sunt scindate
in continuare de enzime specifice. S-a pus in evidenta o nucleozidaza
specifica pentru nucleozidele pirimidinice, care sunt scindate hidrolitic in
bazele azotate pirimidinice corespunzatoare si riboza sau dezoxiriboza. S-a
mai pus in evidenta o nucleozidaza specifica pentru nucleozidele purinice,
pe care le scindeaza fosforolitic in baze azotate purinice respective si
pentozo-1-fosfat.
53

35. Caile comune de degradare a aminoacizilor
36.a) Dezaminarea
Dezaminarea este procesul enzimatic prin care aminoacizii pierd gruparea
amino (-NH2) de la carbonul din pozitia Alfa sub forma de amoniac.
In majoritatea cazurilor, prima etapa in catabolizarea aminoacizilor o
constituie dezaminarea.
Dezaminarea poate avea mecanisme variate fiind de mai multe tipuri:
1. Dezaminarea oxidativa
Prin procesul de dezaminare oxidativa, aminoacizii sunt transformati in
Alfa-cetoacizi. Unii Alfa-cetoacizi se formeaza in Ciclul Krebs si stabilesc
corelatii metabolice intre lipide, glucide si protide.
In organism, in special in ficat si in rinichi, se produce o dezaminare
directa a aminoacizilor, sub actiunea L-aminoacidoxidazelor care au drept
coenzima FMN si a D-aminoacidoxidazelor care au drept coenzima FAD.(
Intrucat aminoacizii naturali fac parte din seria L si nu D, importanta
biologica a D-aminoacidoxidazei este limitata).
Iminoacizii rezultati, formeaza cu apa amoniac si Alfa-cetoacizi.
Coenzimele reduse(FMNH2 si FADH2) cedeaza hidrogenul captat direct
oxigenului molecular, reoxidanduse si formand apa oxigenata.
Sub actiunea catalazei, apa oxigenata se descompune in apa si oxigen
molecular.
Alfa-cetoacizii formati in cursul dezaminarilor oxidative ale aminoacizilor
urmeaza mai multe cai de metabolizare:
- pot participa la procese de transaminare, la sinteza altor acizi neesentiali
- Alfa-cetoacidul format poate suferi o aminare directa, ceea ce reprezinta
de fapt o sinteza de aminoacizi neesentiali. Reactia de aminare se produce
sub actiunea unor enzime specifice. Astfel, acidul glioxilic, sub actiunea
glicocoldehidrogenazei, sufera un proces de aminare oxidativa cu formare
de glicocol; acidul piruvic, sub actiunea alanindehidrogenazei se
54

transforma in alanina; iar acidul oxalilacetic, sub actiunea
aspartatdehidrogenazei trece in acid aspartic
- pot intra in Ciclul Krebs unde se catabolizeaza la CO2 si H2O
- se pot transforma in glucide, atunci cand Alfa-cetoacidul format provine
de la un aminoacid glucoformator; aceasta cale de metabolizare a Alfa-
cetoacizilor reprezinta, de fapt, un proces de biosinteza a glucidelor din
proteine( gluconeogeneza), fiind sub dependenta hormonilor
corticosuprarenali ( aglucocorticosteroizilor).
- se pot transforma in corpi cetonici, atunci cand Alfa-cetoacidul provine
dintr-un aminoacid cetoformator sau cetogen.
Exceptie de la regula face acidul glutamic care prin dezaminare oxidativa,
se transforma prin dehidrogenare in acid iminoglutaric, reactia fiind
catalizata de glutamatdehidrogenaza(GLDH).
In aceasta reactie reversibila poate functiona in calitate de coenzima atat
NAD+ cat si NADP+. Astfel:
- in procesul de dezaminare oxidativa coenzima este NAD+
- in procesul invers, de biosinteza a aminoacizilor, coenzima este
NADPH+H+.
Acidul iminoglutaric format, reactioneaza spontan cu apa rezultand acid
Alfa-cetoglutaric si amoniac.
Acidul Alfa-cetoglutaric rezultat poate functiona drept acceptor de grupari
-NH2, in procesele de transaminare, ceea ce face ca acidul glutamic sa aiba
un rol central in metabolismul aminoacizilor, intrucat este singurul
aminoacid pentru care exista o dehidrogenaza specifica (GLDH) si foarte
activa.
Prin oxidarea in lantul respirator a NADH+H+, care se formeaza in cursul
dezaminarii oxidative, se produce energie care se adauga la cea eliberata
prin oxidarea catenelor de carbon ale aminoacizilor in cazul degradarii
complete ale acestora.
55


2.Dezaminarea hidrolitica
Prin dezaminarea hidrolitica se elibereaza amoniacul si se formeaza un
hidroxiacid.
3. Dezaminarea reductiva
Prin dezaminare redcutiva rezulta amoniac si un acid carboxilic.
Acest tip de dezaminare reductiva se petrece cu aditionare de hidrogen la
nivelul intestinului gros sub actiunea bacteriilor din colon, fiind mai rar
intalnita la animale si om, dar frecventa la bacterii.
4. Dezaminarea intramoleculara
Are loc cu pierdere de amoniac, fara participarea apei, a oxigenului sau a
hidrogenului. Astfel, din acid aspartic se formeaza acid fumaric.
37.b) Decarboxilarea
Este procesul enzimatic de degradare a aminoacizilor prin pierdere ce
CO2. Prin aceasta reactie, sub actiunea aminoaciddecarboxilazelor a caror
coenzima este piridoxalfosfatul, rezulta amine biogene.
Decarboxilarea aminoacizilor nu are loc pe scara foarte larga. De fapt
aceasta constituie mai putin o cale de degradare a aminoacizilor, ci mai
mult o cale de biosinteza a unor amine cu actiune biologica marcata
denumite si "amine biogene". Unele dintre ele sunt toxice, insa altele
manifesta roluri importante in organism, exercitand actiuni
farmacodinamice diferite sau constituind precursori ai unor coenzime,
vitamine si exercitand actiuni de "hormoni tisulari" locali
Aminoaciddecarboxilazele sunt raspindite si la bacterii, ceea ce explica
prezenta aminelor biogene in continutul intestinal. Diaminele biogene care
provin din aminoacizii diaminomonocarboxilici( putresceina, cadaverina si
agmantina) au un caracter bazic si sunt foarte toxice constituind cauza
tulburarilor provocate de o putrefactie intestinala excesiva.
38.c) Transaminarea
56

Este procesul enzimatic fundamental in metabolismul aminoacizilor,
proces prin care se transfera gruparile -NH2 de pe un aminoacid pe un
Alfa-cetoacid cu formarea unui nou aminoacid si un alt Alfa-cetoacid
corespunzator. Enzimele care catalizeaza aceasta reactie de transaminare se
numesc transaminaze (aminotransferaze) si au drept coenzima, derivatul
fosforilat al vitaminei B6, piridoxalfosfatul, mecanismul de actiune al
acestei coenzime implicand transformarea reversibila de tip "ping-pong".
Varietatea reactiilor de transaminare este mare intrucat fiecare dintre acizii
piruvici, oxalilacetic si Alfa-cetoglutaric reactioneaza cu aproape toti
aminoacizii naturali ( mai putin cu prolina, treonina si leucina).
Transaminazele GPT(ALT) si GOT(AST) prezinta o mare importanta in
biochimia clinica, respectiv pentru stabilirea si confirmarea unui anumit
diagnostic.
Rolul biochimic al transaminarii:
- constituie o cale biochimica de catabolizare a aminoacizilor
- constituie o cale de sinteza de noi aminoacizi
- determina formarea de Alfa-cetoacizi care pot intra in Ciclul Krebs (
acidul Alfa-cetoglutaric, acidul oxalilacetic, acidul piruvic).
- asigura stabilirea unor corelatii metabolice intre protide, glucide si lipide,
prin produsii intermediari comuni care apar in Ciclul Krebs.



39. Metabolismul amoniacului
Amoniacul ocupa un loc central in metabolismul proteinelor, luand parte la
reactiile de sinteza si de degradare a aminoacizilor. Prin dezaminarea
aminoacizilor, azotul proteic este eliberat ca amoniac. De asemenea,
sinteza "de novo" a aminoacizilor implica utilizarea amoniacului pentru
57

obtinerea de noi grupari -NH2. O molecula de NH3 trece de mai multe ori
prin forma de azot proteic inainte de a fi eliminata din organism.
NH3 din celula poate sa provina din:
- reactii de dezaminare a aminoacizilor
- dezaminarea aminelor biogene
- catabolizarea bazelor azotate purinice si pirimidinice
- hidroliza gruparilor amidice ale glutaminei si asparaginei
- doi aminoacizi, serina si cisteina, elibereaza amoniac si in cursul
catabolizarii lor spre acid piruvic
- prin oxidarea aminelor, hidroliza ureei prezenta in secretiile tubului
digestiv cat si prin degradarea sub actiunea florei microbiene a resturilor de
proteine din intestin, rezulta cantitati suplimentare de amoniac.
De la diversele tesuturi unde este produs, amoniacul este colectat la nivelul
ficatului si rinichilor. La ficat, ajunge prin sistemul port si amoniacul
produs in intestin din resturi de proteine.
O importanta parte din amoniacul rezultat direct sau indirect este reutilizat
in procesul de biosinteza al aminoacizilor neesentiali.
NH3 este toxic pentru organism si mai ales pentru sistemul nervos central.
In consecinta, organismul beneficiaza de anumite posibilitati biochimice
prin care se produce detoxifierea organismului de amoniac:
- eliminarea NH3 pe cale renala sub forma unui compus netoxic, respectiv
uree
- captarea NH3 de catre acidul glutamic cu formarea de glutamina care
este retinuta in organism si folosita in alte procese metabolice.
- formarea creatinei, creatinfosfatului si creatininei
- formarea de NH4Cl.
Principala forma de excretie a amoniacului la vertebratele terestre este
ureea. Aceste vietuitoare poarta numele de vietuitoare ureolitice. Unii pesti
si alte vietuitoare acvatice excreta amoniacul ca atare si se numesc
58

amoniolitice. Pasarile si reptilele terestre excreta amoniacul sub forma de
acid uric, acestea sunt vietuitoarele uricolitice.
40. Ureogeneza
Gruparea Alfa-aminica a aminoacizilor proveniti din alimente sau din surse
endogene este transformata in amoniac( produs toxic) care prin ureogeneza
hepatica este transformat in uree, produs netoxic care se elimina prin urina.
Formarea ureei se realizeaza in ficat, printr-o serie de reactii care constituie
un ciclu cunoscut sub numele de ciclu ureogenetic( ciclul ureei). Ciclul
ureei se mai numeste si ciclul ornitinic, deoarece ornitina are rol de
"catalizator". Acest ciclu reprezinta una din cele mai importante cai de
detoxifiere, de care dispune organismul animal.
In biosinteza ureei participa NH3, CO2, aminoacizi( ornitina, acid
glutamic, acid aspartic, citrulina, arginina), ATP, biotina, Mg2+, Mn2+ si
numeroase enzime specifice( carbamoilfosfatsintetaza,
ornitintranscarbamilaza, argininsuccinatsintetaza, argininsuccinatliaza si
arginaza). Procesul este endergonic, fapt pentru care este necesara prezenta
ATP.
41. Glutaminogeneza
Glutaminogeneza este o reactie de deoxifiere a NH3, cu retinerea sa in
organism. intrucat amoniacul este toxic pentru organism nu poate fi tolerat
decat in cantitati foarte mici( 0,29 mg% in sangele circulant).
O mare parte amoniacului provenit din metabolismul aminoacizilor este
convertit intr-un compus putin toxic, si anume glutamina care reprezinta
forma de transport a amoniacului in organism. Celulele care contin la un
moment dat mai mult amoniac il incorporeaza imediat in glutamina. In
creier se sintetizeaza cantitati relativ mari de glutamina pentru a mentine
practic nula concentratia amoniacului. Sinteza si hidroliza glutaminei au
loc prin reactii distincte, ambele ireversibile.
Glutamina este sintetizata sub actiunea glutaminsintetazei in tesuturi.
59

Glutamina este eliberata in sange unde in conditii fiziologice atinge
concentratii de 6-10 mg%. Transportata la ficat si rinichi, se poate scinda
in acid glutamic si amoniac, sub actiunea enzimei glutaminaza.
Amoniacul astefl rezultat, la nivelul ficatului poate fi imediat angajat in
procese de biosinteza a diversi compusi azotati ca: aminoacizi, uree, acid
uric etc.
Amoniacul eliberat la nivelul rinichilor este eliminat sub forma de saruri de
amoniu( NH4Cl) prin urina. Acest proces are loc in masura insemnata in
organismul animalelor amoniotelitice.
La nivelul rinichilor, glutamina poate sa elibereze NH3, regland astfel
mentinerea echilibrului acido bazic datorita caracterului sau alcalin.
In tesuturi, glutamina foloseste NH3 captat pentru furnizarea N la sinteza
bazelor azotate purinice( adenina si guanina).
42. Catabolismul compusilor cu strucutra porfirinica
Cele mai cunoscute cromoproteide cu gruparea prostetica de tip
protoporfirina sunt:
- hemoglobina
- mioglobina
- citocromii( transelectronaze)
- hemenzime( oxidaze: peroxidaze, catalaze)
Mai bine cunoscut este metabolismul hemoglobinei.


Catabolismul hemoglobinei
Hemoglobina este o heterproteida alcatuita din:
- componenta proteica: globina
- gruparea proteica: nucleu tetrapirolic( protoporfirina) Fe2+= Hem.
Degradarea hemoglobinei implica:
1. desfacerea globinei---> aminoacizi
60

2. desfacerea Fe----------> feritina( ficat)
3. catabolizarea protoporfirinei---> pigmenti biliari.
Hemoglobina se afla in eritrocite fiind produsa de catre maduva osoasa.
Viata globulelor rosii este de 120 de zile( cca. 4 luni). Globulele rosii se
distrug si se refac si odata cu acestea, hemoglobina se degradeaza si se
resintetizeaza. Catabolismul hemoglobinei depinde de viata globulelor
rosii.
44. Catabolismul bazelor azotate Catabolismul bazelor azotate pirimidinice
Din hidroliza intracelulara a acizilor nucleici, sub actiunea nucleazelor,
sunt eliberate nucleotidele pirimidinice UMP, CMP, TMP, care in
continuare, sub actiunea enzimelor specifice sunt scindate in componentele
lor structurale: acid fosforic, pentoze si baze azotate pirimidinice.
Bazele azotate pirimidinice, citozina, uracilul si timina sunt catabolizate
ulterior, prin mecanisme specifice.
Astfel, citozina este dezaminata cu formare de uracil.
Uracilul este redus, sub actiunea NADPH+H+, la dihidrouracil. Acesta, in
urma ruperii ciclului intre N1 si C2 se transforma in acid Beta-
ureidopropionic. prin dezaminare si decarboxilare, acidul Beta-
ureidopropionic trece in Beta-alanina. Beta-alanina se poate dezamina, cu
formare de semialdehida malonica, ce se oxideaza la acid malonic, care
urmeaza cai metabolice proprii, sau se decarboxileaza cu formare de acid
acetic.
Timina se degradeaza prin mecanisme similare. Astfel, are loc mai intai o
hidrogenare, cu formare de dihidrotiamina. Urmeaza deschiderea ciclului,
cand din reactie rezulta acidul Beta-ureidoizobutiric. Acesta prin
dezaminare si decarboxilare se transforma in acid Beta-aminoizobutiric,
care se dezamineaza cu formarea semialdehide metilmalonice. Prin
decarboxilarea si oxidarea acesteia in final se formeaza acidul propionic.
61

Cand in dieta alimentara sunt continute produse bogata in acizi
dezoxiribonucleici, are loc o productie masiva de acid Beta-
aminoizobutiric, care este eliminat ca atare prin urina.
O cale particulara de catabolizare a uracilului implica trecerea acestuia prin
fazele de acid izobarbituric, acid izodialuric, acid oxaluric si in final uree si
acid oxalic.
Catabolismul bazelor azotate purinice
In cadrul metabolismului intermediar, acizii nucleici, sub actiunea
nucleazelor sunt degradati pana la mononucleotidele corespunzatoare.
Acizii nucleici pot fi atat exogeni( alimentari) cat si proveniti din distructia
celulelor proprii.
Nucleotidele purinice, dintre care cele majore sunt AMP si GMP, sunt
hidrolizate in continuare pana la eliberarea acidului fosforic, a pentozei, a
adeninei sau guaninei, care ulterior sunt catabolizate prin mecanisme
specifice.
Acidul uric este produsul final al catabolismului bazelor azotate purinice in
organismul uman ca si al maimutelor antropoide, la pasari si unele reptile.
Vietuitoarele care prezinta caeasta caracteristica metabolica sunt denumite
uricolitice.
Procesul de formare al acidului uric se numeste uricopoeza si are loc si are
loc in ficat, prin oxidarea enzimatica a bazelor azotate purina( guanina si
adenina).
Astfel, adenina se poate dezamina hidrolitic sub actiunea enzimei adenaza,
rezultand hipoxantina.
Hipoxantina, sub actiunea hipoxantinoxidazei, este oxidata intr-o prima
faza la xantina, iar apoi, sub actiunea xantinoxidazei, este oxidata la acid
uric.
Acidul uric este transportat in plasma sub forma de urat de sodiu si este
exretat in urina.
62

Patologia acidului uric este dominata de guta, boala specifica omului.
Excesul unei uricemii provine fie dintr-un efect de uricogeneza, fie dintr-o
tulburare in procesul de eliminare a acidului uric.
In anumite stari patologice, datorate unor disfunctii la nivelul ficatului ca si
unor conditii specifice de alimentatie, acidul uric creste peste valorile sale
normale( 2-5 mg/100 ml de sange), producand hiperiricemii.
Acidul uric este o substanta usor oxidabila si prin capacitatea sa de a capta
radicali liberi este incriminata ca factor protector fata de agresiunea
oxidanta continua la care sunt expuse majoritatea tesuturilor organismului.
Cele mai multe dintre mamifere, poseda o enzima-uricaza-care transforma
acidul uric in alantoina.
Enzima uricaza este absenta tocmai la acele specii( om, maimuta) care nu
pot sintetiza acid ascorbic. Se considera ca functia antioxidanta a acidului
uric ar compensa incapacitatea unor organisme de a sintetiza acidul
ascorbic.
45. Anabolismul( biosinteza) aminoacizilor
Biosinteza aminoacizilor este limitata doar la aminoacizii neesentiali, cei
esentiali fiind procurati prin hrana.
Pentru aminoacizii neesentiali, se cunosc mecanisme generale de
biosinteza, care variaza relativ putin de la specie la specie dar si numeroase
cai particulare datorate diversitatii structurale ale acestor compusi. Aceste
mecanisme sunt relativ simple si constituie inversari ale proceselor de
dgradare.
Biosinteza unui aminoacid are 2 faze:
- obtinerea Alfa-cetoacidului corespunzator
- inlocuirea gruparii cetonice prin gruparea amino.
Aminarea Alfa-cetoacizilor are loc prin parcurgerea in sens opus a
reactiilor de dezaminare, care sunt usor reversibile.
63

Biosinteza aminoacizilor in organism, se realizeaza pe seama unor compusi
organici ternari( C,H,O) proveniti din catabolismul glucidelor: acidul Alfa-
cetoglutaric, acidul oxalilacetic( Ciclul Krebs), acidul piruvic si acidul 3-
fosfo-gliceric( glicoliza), ribozo-5-fosfat si eritroribozo-4-fosfat( calea
pentozofosfatilor). De la fiecare din acesti compusi se formeaza de regula
mai multi aminoacizi care constituie o familie.
Singura sursa de azot pentru biosinteza aminoacizilor de catre organismul
uman o reprezinta amoniacul. O parte a amoniacului formata prin
degradarea compusilor cu azot este utilizat in acest scop. La acesta se
adauga amoniacul absorbit din intestin.
O reactie fundamentala in biosinteza gruparilor -NH2, din aminoacizii
tuturor speciilor, o constituie biosinteza acidului glutamic din amoniac si
acid Alfa-cetoglutaric. Reactia este catalizata de glutamatdehidrogenaza,
enzima ce are drept coenzima NADPH+H+.
1. Odata biosintetizat acidul glutamic, care este un aminoacid neesential
dar cu rol cheie in procesele de biosinteza al aminoacizilor, are loc
biosinteza altor aminoacizi neesentiali prin transferul gruparii -NH2 de la
acidul glutamic pe cetoacizii acceptori. Acesti cetoacizi pot fi uneori
intermediari ai ciclului krebs sau ai metabolismului glucidic. Astfel:
- din acid glutamic si acid piruvic rezulta prin transaminare alanina si
acidul Alfa-cetoglutaric.
- din acid glutamic si acid oxalil-acetic rezulta acidul aspartic si acidul
Alfa-cetoglutaric.
2. In cursul degradarii glucozei pe calea E.M.P( glicoliza anaeroba) sau pe
calea pentozofosfatilor, se formeaza gliceraldehid-3-fosfat. Aceasta poate
fi oxidata la acid 3-fosfogliceric, care se poate transforma in serina.
Gruparea NH2 a serinei este furnizata de acidul glutamic sau eventual
alanina formata prin transaminarea acidului piruvic.
64

3. De asemenea, acidul glutamic functioneaza in procesul de biosinteza al
prolinei si histidinei ca precursor imediat al acestora.
Prin urmare, mecanismele cele mai generale ale biosintezei aminoacizilor
neesentiali au la baza aminarea directa a acidului Alfa-cetoglutaric, cuplata
cu transaminarea functiei -NH2, de la acidul glutamic la cetoacizii
acceptori.
Alte mecanisme implicate in biosinteza aminoacizilor neesentiali sunt:
- hidroxilarea, care asigura transformarea fenilalaninei in tirozina, a lizinei
in hidroxilizina si a prolinei in hidroxiprolina
- transferul de grupari CH3, care este asigurat de adenozilmetionina si care
intervine in transformarea metioninei in cisteina
- transferul de grupari SH, care sta la baza formarii cisteinei din serina
- transferul de grupari cu un singur atom de carbon, asigurat de acizii
pteroidilglutamici si care sta la baza transformarii reversibile a serinei in
glicocol
- aminoacizii cu caracter bazic, ornitina si arginina, iau nastere, in
organism, pe calea ciclului ureogenetic.
46. Biosinteza hemoglobinei
Metabolismul intermediar al compusilor porfirinici se deosebeste de
metabolismul celorlalti compusi. Astfel, metabolismul hemoglobinei nu
beneficiaza de aportul prin hrana a gruparii prosteice, intrucat aceasta nu
este nici digerata nici absorbita. Totodata, hemoglobina este catabolizata
numai odata cu moartea hematiilor. Mai mult, nici dupa degradare in
cadrul catabolismului, hermul nu este reutilizat pentru anabolism, ci este
eliminat din organism( sub forma de pigmenti biliari, urina si fecale), astfel
ca este necesara sinteza lui de fiecare data din noi componente.
Reactiile care conduc la sinteza completa a hemoglobinei, au loc in
reticulocite, formele imature ale hematiilor.
Biosinteza hemoglobinei implica urmatoarele etape:
65

1. biosinteza hemului
2. biosinteza globinei
3. cuplarea hemului cu globina
1. Biosinteza hemului
Precursorii nucleului protoporfirinic al hemoglobinei sunt glicocolul si
succinil-CoA, compusi care se intalnesc frecvent in metabolismul
intermediar. Intregul proces de biosinteza al hemoglobinei este strans legat
de Ciclul Krebs si decurge in mod ciclic, numit "Ciclul succinat-glicocol".
Fe2+ necesar formarii hemului se afla in organism sub forma de feritina.
Incorporarea Fe2+ in scheletul protoporfirinic, cu formare de hem, se face
enzimatic, in prezenta fierchelatazei mitocondriale si a ionilor de Cu2+.
In decursul formarii hemului precursorii lui trec de mai multe ori
membrana mitocondriala, deoarece sistemele enzimatice sunt localizate in
faza solubila a celulei. Din acest motiv, starea fizico-chimica a membranei
mitocondriale influenteaza direct metabolismul hemului.
Biosinteza hemului are loc in toate tesuturile dar cu intensitate mai mare se
desfasoara in celulele sistemului eritroformator din maduva, ficat si splina.
In biosinteza hemului se disting urmatoarele etape:
- sinteza acidului Gama-aminolevulinic( ALA)
Sinteza acidului ALA are loc in mitocondrii( unde functioneaza Ciclul
Krebs care produce succinil~CoA) sub actiunea enzimei Gama-
aminolevulinatsintetaza( Gama-ALAS)
Coenzima Gama-ALAS este piridoxalfosfatul. Totodata, reactia necesita
participarea tiaminpirofosfatului( T-PP), acidului lipoic, CoA-SH, GDP,
NAD+, FAD si a citocromilor( sisteme de transfer de hidrogen si de
electroni).
- formarea porfobilinogenului
Din mitocondrie ALA trece in citosol unde se sintetizeaza mai intai
porfobilinogenul in urma unei reactii de condensare a doua molecule
66

Gama-aminolevulinic catalizata de enzima Gama-
aminolevulinatdehidrataza( porfobilinogensintaza).
Are loc in continuare condensarea a patru molecule de porfobilinogen cu
eliminarea a patru molecule de amoniac. Produsul condensarii este
uroporfilinogenul 1 sau uroporfilinogenul 3. In mod normal, se formeaza o
cantitate mare de uroporfilinogen 3( care este precursorul porfirinei 9) si o
cantitate mica de uroporfirinogen 1.
- formarea protoporfirinei 9
Transformarea uroporfirinogenului 3 in porfirina 9 se face printr-o serie de
reactii de decarboxilare si dehidrogenare, sub actiunea porfirinogen
decarboxilazei formandu-se coproporfirinogenul 3; acesta trece in
mitocondrie, compartiment in care se desfasoara reactiile urmatoare care
asigura formarea protoporfirinei 9 si unirea acesteia cu Fe2+.
- unirea protoporfirinei 9 cu Fe2+
Formarea hemului prin complexarea protoporfirinei 9 cu Fe2+ este
catalizata de ferochelataza numita si hemsintaza.
Reglarea biosintezei hemului se face la nivelul enzimei Gama-ALAS.
Hemul controleaza propria sa sinteza prin inhibarea aminolevulinat sintazei
si reprimarea sintezei lui.
2. Biosinteza globinei
Sinteza componentei proteice a hemoglobinei are loc la nivelul ribozomilor
din eritroblasti, prin mecanismul normal al biosintezei proteice; procesul
prezinta insa un important grad de specificitate intrucat specificitatea de
specie si de organ a hemoglobinelor este imprimata de globina.
Aminoacizii hematogeni sunt: histidina, triptofanul si metionina; desi nu
intervin in construire protohemului, este probabil ca intervin atat in
construire glbinei( in special histidina), cat si printr-o actiune de stimulare
a hematopoezei.
3. Cuplarea hemului cu globina
67

Formarea hemoglobinei are loc extramitocondrial in maduva osoasa.
Etapa finala a hemoglobinogenezei o constituie cuplarea hemului cu
globina pentru a forma hemoglobina. Hemul se uneste cu catena Alfa si
apoi cu catena Beta. Utilizarea continua a hemului in acest proces mentine
concentratia hemului liber la un nivel de baza, care favorizeaza sinteza
aminolevulinasintazei.
Biosinteza hemoglobinei reprezinta o etapa esentiala in eritropoieza,
formarea globulelor rosii in maduva osoasa.
Biosinteza hemului este realizata cu o extraordinara rapiditate si este
reglata cantitativ. Organismul sintetizeaza zilnic 0,5g protoporfirina
necesara pentru formarea 6g hemoglobina, iar cantitatea eliminata sub
forma de pigmenti biliari reprezinta, de asemenea, 0,5g pe zi.
47. Biosinteza acizilor nucleici
In organismele animale acizii nucleici liberi sau sub forma de
nucleoproteide sunt constituenti ai nucleului celular. In cantitate mai mare
acestia se afla in celulele in care are loc o biosinteza mai intensa de
proteine, cum sunt ovocitele in curs de dezvoltare si celulele care se
inmultesc repede.
Omul valorifica acizii nucleici din hrana, care in tractul digestiv sunt
scindati hidrolitic in componente. Atat nucleotidele provenite din
alimentatie, cat si cele rezultate dintr-o sinteza proprie sunt convertite in
acizi nucleici specifici.
Totodata, este pe deplin lamurit faptul ca biosinteza de proteine este
intotdeauna precedata de o biosinteza ARN. Biosinteza de ADN are loc
mai intens in perioada premergatoare diviziunii celulare.
Acizii nucleici au un rol hotarator in functionarea si inmultirea celulelor.
Acizii dezoxiribonucleici sunt indispensabili pentru exprimarea
caracterelor ereditare prin procesele de sinteza si de functionare a celulei.
Se cunosc doua mecanisme de realizare a acestor functii si anume:
68

1. transformarea informatiei ereditare prin replicarea acizilor
dezoxiribonucleici cromozomiali cu transcrierea mesajului ereditar de pe
ADN pe moleculele de mARN
2. dirijarea de catre mARN a biosintezei proteinelor.
Ambele mecanisme sunt determinate de biosinteza precursorilor acizilor
nucleici din componente.
Metabolismul acizilor nucleici la nivelul celulelor se desfasoara diferentiat,
in functie de stadiul in care se afla celulele si de intensitatea biosintezei
proteinelor. Biosinteza acizilor nucleici este un proces pe care organismele
animalelor superioare il realizeaza fara dificultate.
48. Biosinteza bazelor azotate pirimidinice
Nucleul pirimidinic care intra in structura uracilului, timinei si citozinei, se
sintetizeaza cu participarea diferitelor substante. Fiecare atom din ciclul
pirimidinic este furnizat de diferite substante.
NH3 si CO2 participa la biosinteza ciclului pirimidinic sub forma de
carbamoilfosfat. Exista insa doua tipuri de carbamoilfosfat-unul
mitocondrial, ureogenetic si altul citosolic, pirimidinogenetic.
Enzimele care genereaza carbamoilfosfat sunt distincte( carbamoilfosfat
sinteza 1 si 2), utilizand surse diferite de azot:
- NH3, cea ureogenetica
- glutamina pirimidingenetica.
Acidul aspartic poate exista in celula ca atare( origine exogena sau
endogena), sau poate rezulta prin transaminarea acidului oxalilacetic.
Astfel, se stabileste corelatia intre biosinteza ciclului pirimidinic si
metabolismul protidelor sau intre biosinteza ciclului pirimidinic si
metabolismul glucidelor( Ciclul Krebs), intrucat acidul oxalilacetic este un
compus al Ciclului Krebs care prin transaminare trece in acid aspartic.
Biosinteza bazelor azotate purinice
69

Bazele azotate purinice si pirimidinice sunt de origine exclusiv endogena,
fiind biosintetizate in organism.

49. BIOSINTEZA ADN (REPLICAREA)
Atat la organismele superioare cat si la cele inferioare biosinteza ADN nu
are loc tot timpul in celula, ci numai in cursul diviziunii celulare cand are
loc procesul de duplicare a cromozomilor si intr-o perioada foarte scurta
din existenta celulelor. Repetarea replicarii semiconstructive la fiecare
diviziune celulara asigura prin mitoza, transmiterea caracterrelor ereditare
de-a lunul generatiilor celulare succesive.In cursul diviziunii celulare,
fiecare celula genereaza 2 celule fiice cu acelasi patrimoniu genetic,
continand deci, aceeasi cantitate si calitate de ADN.
Aproape intreaga cantitate de ADN din celula e localizata in nucleu si
nucleol. La nivelul nucleolului, ADN e localizat in cromozomi. Biosinteza
ADN are loc in nucleu si nucleol.
Biosinteza ADN se mai numeste si replicarea ADN sau biosinteza
replicativa semiconservativa, deoarece fiecare din cele 2 catene
complementare dintr-o molecula de ADN servesc drept matrice pt
biosinteza a 2 noi molecule noi de ADN, identice cu molecula initiala,
fiecare dintre ele continand cate o catena provenita din molecula
parenterala si cate o noua catena, complementara cu prima, rezultata in
urma procesului de biosinteza.
Conform modelului lui Watson si Crick, ADN are o structura dublu
catenara constituita din 2 lanturi polinucleotidice intre care se stabilesc
legaturi de H intre bazele azotate complementare. Biosinteza replicativa a
ADN presupune, o despiralizare a molecului, cu ruperea legaturilor de H
dintre bazele azotate complementare de pe fiecare din cele doua lanturi,
proces declansat de o molecula initiatoare eliberata de o genaa structurala
speciala din molecula de ADN. Initiatorul e de natura enzimatica si are
70

capacitatea de a produce despiralizarea dublului lant ADN prin rotirea
acestuia.
In faza de formare a celulei(proces mitotic) prin interactiunea intre histone
si proteinele reziduale, filamente de ADN se compactizeaza in structuri
cromozomate distincte astfel ca ambele celule care iau nastere primesc o
garnitura completa de cromozomi indentici cu cea din celula din care s-au
format. Aceasta inseamna ca biosinteza incepe prin despiralarea ADNului
dublu catenar cromozomial, cu formarea unui ADN preformat
monocatenar, ambele catene separate putand constitui matrita pt sinteza
unei noi catene, identice cu cea anterioara. Pe fiecare lant sau catena din
molecula despiralata care reprezinta lantul original, se va sintetiza un lant
pereche. Astfel, se vor forma 2 noi molecule dublu catenare identice cu cea
originala. Secventa de baze azotate de pe lantul original va dicta, in mod
strict succesiunea de nucleotide in lantul nou.
Deci, formarea noii molecule de ADN se realizeaza pe principiul
complementaritaii bazelor azotate, formandu-se astfel, molecule identice
de ADN, fapt ce asigura pastrarea si transmitetea nealterata a caracterelor
ereditare. Molecula de ADN model functioneaza ca un tipar al propriei sale
replici.
Biosinteza ADN e un tip semiconstructiv in sensul ca molecula originala e
conservata ca structura sub forma a 2 jumatati separate si prezente in doua
molecule diferite, identice cu cea originala.
Pt biosinteza ADN, proces de mare complexitate sunt necesare
urmatoarele:
1. molecula preexistenta de ADN preformat monocatenar sau ADN
primer bicatenar care functioneaza ca matrita.
2. Enzima ADN-polimeraza, care catalizeaza reactia de inlantuire a
nucleotidelor dupa modelul de secventa determinat de ADN
preformat monocatenar.
71

3. Baze azotate purinice si purimidinice sub forma de
deoxiribonucleozide trifosforilate :d-ATP,d-GTP,d-TTP,d-CTPl
4. Prezenta ribonucleozid-trifosfatilor: ATP, GTP,UTP,CTP intrucat e
necesara sinteza de mici fragmente de ARN initiator pt initierea
sintezei de ADN. Enzima responsabila de sinteza fragmentelor de
ARN initiator, e ADN primaza.
5. Mg2+
6. Prezenta enzimei pirofosfataza
Biosinteza ADN e un proces consumator de energie . Energia e data de
nucleozidele trifosforilate care o vor elibera in procesul de unire a
nucleozidelor monofosforilate in molecula de ADN care se sintetizeaza
prin hidroliza pirofosfatului rezultat sub actiunea enzimei pirofosfataza.
Principalele caracteristici ale procesului sunt:
1. la reactie iau parte deoxiribonucleozidele trifosforilate,
nucleozidele mono si difosforilate sunt inactive;
2. pt ca reactia sa aiba loc e necesara prezenta tuturor celor 4
deoxiribonucleozide trifosforilate. Absenta uneia dintre aceste
substante impiedica policondensarea;
3. reactia globala e reversibila
Sinteza catenei polinucleotidice se realizeaza de la capatul 3 spre 5al
catenei de ADN primer, rezultand un lant de ADN 5 3.
Condensarea monodeoxiribonucleotidtrifosfatilor se realizeaza succesiv
prin legaturi de hidrogen intre bazele azotate ale acestora si bazele
azotate complementare ale ADN preformat monocatenar. Apoi se
stabileste legatura 5,3-fosfodiesterica si se elimina o molecula de
pirofosfat. Hidroliza pirofosfatului la acid ortofosforic (H3Po4) sub
actiunea pirofosfatazei, furnizeaza energia necesara procesului de
condensare a monoculeotidtrifosfatilor si formarea de legaturi
72

fosfodiesterice. In cazul in care lipseste pirofosfataza, reactia de
biosinteza e inhibata de pirofosfatul acumulat.
In anumite conditii, adn preformat poate functiona si ca primer deci ca
nucleu de policondensare care se alungeste prin adaugare de
mononucleotide succesive, legarea mononucleotidelor facandu-se la
gruparea 3-PH libera din catena de ADN.
Biosinteza de ADN mitocondrial nu e inca pe deplin elucidata. In timp
ce formarea adn in cromozomi are loc numai o singura data in viata
unei celule, si anume in faza premergatoare diviziunii celulare,
formarea ADN in mitocondrii decurge in toata perioada de existenta a
celulei.
50.Biosinteza ARN( transcrierea)
Mesajul genetic, continut in secventa nucleotidelor( bazelor azotate) in
molecula de ADN, este "transcris" in molecule de ARN, in cursul
procesului de biosinteza a ARN, dependent de ADN. Biosinteza acizilor
ribonucleici, mARN, tARN, rARN isi are sediul tot in nucleul celular.
Sinteza ARN are loc tot pe baza principiului complementaritatii bazelor
azotate, care in acest caz, ia forma A-U, C-G, necesitand matrita de
ADN.
Sinteza ARN este asimetrica si diferentiata in raport cu molecula de
ADN, intrucat numai unul dintre lanturile moleculei de ADN serveste
drept matrita pentru biosinteza ARN.
Biosinteza ARN este initiata prin replicarea unei molecule de ADN. Pe
una din catena despiralata de ADN care functiioneaza ca tipar se va
sintetiza molecula monocatenara de ARN. Deosebirea consta in faptul
ca timina din lantul "tipar" de ADN va fi inlocuita cu uracilul in lantul
de ARN care se sintetizeaza. Dupa o scurta coexistente(hibrid) intre
lantul "tipar" de ADN si lantul de ARN sintetizat, acesta se desprinde si
73

trece in citoplasma, unde isi exercita functiile sale: mARN, tARN,
rARN.
Mecanismul biosintezei de mARN incepe prin despiralarea segmentelor
de pe cromozomii din ADN in prezenta ARN-nucleotidil-transferazei.
Succesiunea de baze azotate din catena de ADN este transcrisa in
structura monocatenara de mARN, a carui codoni constituie matrita in
sinteza unei anumite proteine.
Pentru biosinteza ARN sunt necesare urmatoarele componente:
1. molecula preexistenta de ADN PRIMER( "tipar", "matrita")
2. enzima ARN-polimeraza ADN dependenta care catalizeaza reactia de
inlantuire a nucleotidelor dupa modelul de secventa determinat de ADN
PRIMER
3. baze azotate purinice si pirimidinice sub forma de ribonucleozide
trifosforilate: ATP, GTP, UTP, CTP
4. Mg2+ sau Mn2+
5. prezenta enzimei pirofosfataza.
Biosinteza ARN este un proces consumator de energie. Energia este
data de nucleozidele trifosforilate care o vor elibera in procesul de unire
a nucleozidelor monofosforilate in molecula de ARN care se
sintetizeaza, prin hidroliza pirofosfatului rezultat sub actiunea enzimei
pirofosfataza.
Principalele caracteristici ale procesului sunt:
1. la reactie iau parte ribonucleozidele trifosforilate, nucleozidele
mono- si difosforilate sunt inactive
2. pentru ca reactia sa aiba loc este nevoie de prezenta tuturor celor 4
ribonucleozide trifosforilate. Absenta uneia dintre aceste substante
impiedica policondensarea.
3. reactia globala este reversibila.
74

Formarea de mARN are loc in nucleul celular, fiecare specie de mARN
fiind sintetizat pe un anumit segment de ADN cromozomial.




52. BIOSINTEZA PROTEINELOR(ENZIMELOR). CODUL
INFORMATIEI GENETICE
Biosinteza proteinelor e procesul biochimic fundamental pt existenta
materiei vii si perpetuarea speciilor.
Acest proces se petrece cu mare viteza, atat in organismele aflate in
crestere, cat si in cele adulte. Biosinteza proteinelor se realizeaza numai
din aminoacizi liberi; polipeptidele si oligopeptidele rezultate prin
hidroliza proteinelor nu pot fi incorporate in proteinele noi-sintetizate.
Procesul anabolic e mai intens in tesuturile si organele care poseda
metabolism mai intens, cum sunt ficatul, pancreasul, plasma. In muschi si
piele, sinteza proteica e foarte redusa. Rata sintezei proteice e depenendta
de starea fiziologica.
Biosinteza proteinelor se afla si sub dependenta hormonala: somatotropl,
insulina, testosteron, iar altii cu actiune anabolica.
Biosinteza proteinelor se realizeaza pe baza informatiei genetice ereditare,
continuta in secventa de nucelotide a ADN. ADN e purtatorul si
transmitatorul insusirilor ereditare din generatie in generatie.
In biosinteza proteinelor exista o stransa conlucrare intre ADN ca purtator
al informatiei genetice si cele 3 tipuri de ARN: m,t,r. Informatia genetica
continuta in secventa de nucleotide a ADN e transmisa prin intermediul
ARNm la nivelul ribozomilor. Intr-o anumita pozitie a ribozomilor sunt
adusi aminoacizi liberi din citoplasma de care tARn. Aminoacizii se leaga
75

prin legaturi peptidice CO-NH- exact in ordinea dictata de informatia
adusa de mARN preluata de la ADN din nucleu.
O proteina, in general are structura determina de o gena. Gena e un
fragment din macromolecula de ADN care determina un caracter.
Proteinele oligomere au structura formata din mai multe catene
polipeptidice. In acest caz, catena polipeptidica, fiind o subdiviziune a
macromoleculei proteice, inseamna ca lantul respectiv va fi determinat de
o subdiviziune a genei, numita cistron.
Un cistron= un lant polipeptidic.
Genotipul reprezinta totalitatea posibilitatilor de biosinteza a diverselor
proteine pe care le are o celula.
Expresia fenotipica reprezinta diversitatea proteinelor sintetizate in celula.
Informatia genetica inscrisa in structura ADN si care determina biosinteza
unei proteina e transmisa la ARN conform unui cod genetic conditionat de
secventa secventei de nucleotide. Sediul biosintezei proteinelor il
reprezinta ribozomii.
-m ARN are rolul de a transcrie si a aduce la ribozomi informatia genetica
pe baza caruia se sintetizeaza proteina.
-rarn intra in constitutia ribozomilor
-tarn are rolul de a lega in mod specific aminoacizii liberi din citoplasma si
de a-i transporta la locul de biosinteza al proteinelor.
CODUL INFORMATIEI GENETICE
Codul informatiei genetice reprezinta un sistem de programare sau de
semnalizare biologica, reprezentand modalitatea de transmitere din
generatie in generatie a informatiei ereditare, cuprinsa in secventa de
nucleotide a ADN. Pe baza acestui cod se realizeaza unirea intr-o anumita
ordine, precis stabilita, a aminoacizilor care determina structura fiecare
proteine.
Codul genetic este constituit din Codoni si Triplete.
76

Ansamblul codonilor constituie mesajul genetic.
Codonul reprezinta o succesiune de 3 baze azotate sau nucleotide
consecutive care determina ca un aminoacid sa intre intr-o pozitie precisa
din structura proteinei.
Codonii se formeaza din cele 4 baze azotate, luate cate 3. Fiecare codon
corespunde la un aminoacid.
Cei 64 de codoni rezulta din 4 baze azotate luate cate trei: 4 la a 3a = 64
codoni.
Molecula de proteina se formeaza prin legarea aminoacizilor conform
ordinii codonilor din molecula de ADN, ordine preluata de mARN.
Aminoacizilor cu structura asemanatoare le corespunde un codon
asemanator( ex: ac. Aspartic-ac.glutamic)
Codul genetic e format din 64 de codoni, intrucat unul si acelasi aminoacid
poate sa fie codificat de mai multi codoni. Astfel, serina, leucina pot fi
controlata de 6 codoni in timp ce majoritatea celorlalti codoni sunt
controlati de 2 codoni. Codonii repsectivi se numeste codoni sinonimi.
Numai metionina si triptofanul sunt codificati de catre un sg codon.
Codonii sinonimi contin 2 baze azotate identice si difera prin a 3a.
Exista 3 codoni non sens: UAA,UAG,UGA care nu codifica niciun
aminoacid. Acesti codoni determina sfarsitul sintezei de proteina,
reprezentand sfarsitul mesajului genetic. Astfel, un lant polipeptidic,
sintetizat pe un anumit mARN isi inceteaza cresterea atunci cand citirea
mARN a ajuns la un codon non sens.
AUG e codonul metioninei, aminoacid cu care incepe biosinteza tuturor
catenelor polipeptidcie. Degenerarea codului genetic, respectiv existenta
mai multor cuvinte cod pt acelasi aminoacid se manifesta in special la
nivelul nucleotidului 3 din codon
Directia de succesiune a codonilor intr-o mollecula de ADN e aceea in care
incorporarea aminoacizilor in catena polipeptidica e dirigata de la capatul
77

NH2 terminal la cel COOH terminal, ceea ce corespunde directiei 5 3
in molecula de ADN si respectiv de ARN.

54. ETAPELE BIOSINTEZEI PROTEINELOR
Edificarea unei macromolecule proteice, este cel mai complex proces
biosintetic ce decurge in lumea vie, implicand conlucrarea a peste 300 de
macromolecule reprezentate de protein- enzime cu functii distincte si de
diverse tipuri de ARN.
Procesul de biosinteza a proteinelor presupune traducerea limbajului de 4
litere al acizilor nucleici(4 baze azotate) in limbajul de 20 de litere
(aminoacizi) al proteinelor.
In sinteza proteinelor atat la procariote cat si la eucariote se disting 5 stadii
importante:
1. Activarea aminoacizilor
Pt ca aa liberi dizolvati in citoplasma, sa se uneasca prin legaturi
peptidice CO-NH- la nivelul ribozomilor, acestia trebuiesc activati.
Activarea presupune ca fiecare aa din citoplasma sa fie legat in
prealabil de catre un tARN. In acest fel rezulta un complex aminoacil-
ARNt, forma sub care sunt trasnportati aa la ribozomi(sediul sintezei
proteinelor).
Fiecare ARNt are molecula alc din 2 zone si anume o zona nespecifica
reprezentata de succesiunea de baze azotate ACC si o zona specifica.
Indiferent de aa, acestia se leaga intotdeauna la capatul zonei
nespecifice care contine secventa ACC. Zona specifica e reprez de o
anumita secventa de nucleotide(baze azotate) si comanda care anume aa
sa fie legat de capatul CAA.
Complexul aa-tARN e transportat la nivelul ribozomilor. Prin legarea sa
de tARN, aa devine apt a se fixa pe ribozomi pt a participa la sinteza de
proteine. La nivelul ribozomilor, aa adusi succesiv se unesc prin
78

legaturi peptidice pt a forma macromolecula de proteina, respectiv de
enzima.
2. Initierea lantului polipeptidic
Etapa care urmeaza activarii aminoacizilor e initierea lantului
polipeptidic, care are loc la suprafata ribozomilor.
Sinteza lantului polipeptidic incepe de la capatul NH2 terminal si s-a
demonstrat ca la bacterii aminoacidul cu care incepe practic intotdeauna
este metionina.
3. Formarea legaturilor peptidice. Elongatia lantului polipeptidic.
Etapa finala de formare a proteinelor celulare se desfasoara la nivelul
polizomului, considerat drept unitate functionala a biosintezei
proteinelor.
Complexul aa-tARN ajunge la polizom. mARN ocupa prin codonii sai,
in mod succesiv locul de legare al aminoacizilor la nivelul ribozomilor.
Pe codonul de mARN ajuns la locul de sinteza de pe ribozom se fixeaza
in mod specific tARN care aduce numai aminoacidul care este dictat de
catre codonul mARN existen la locul de sinteza. Dupa depunerea
fiecarui aminoacid, tARN e eliberat pt ca sa poata transfera alt
aminoacid specific, dupa caz. In acest fel, se produce o elongatie, o
alungire a lantului polipetidic.
Biosinteza proteinei este incheiata de un codon nonsens, codon care
indica sfarsitul mesajului ereditar. Proteina sintetizata se desface de pe
ribozom.
Deci la nivelul ribozomilor se face citirea codonilor din ARNm si
traducerea lor sub forma secventei de aminoacizi din molecula de
proteina sintetizata.
Pe masura ce lantul polipeptidic se mareste, se pliaza, realizandu-se
astfel structura secundara a moleculei proteice.
4.Eliberarea polipeptidului de pe ribozom
79

Reactia e consumatoare de energie.
La capatul unei molecule de ArNm se gaseste unu din 3 codooni de
terminare care da semnalul pt incetarea procesului de biosinteza a
lantului polipeptidic. Acum intervin niste factori de eliberare, existenti
in ribozomoi si care scindeaza legatura covalenta esterica dintre
radicalul peptidil si tARN.
Formarea unei legautri peptidice necesita o energie libera intre 2600-
4000 kcal, iar pt alungirea lantului polipeptidic e mai mica decat cea
necesara formarii dipeptidului initial.


55. REGLAREA BIOSINTEZEI PROTEINELOR
Biosinteza proteinelor e un proces reglat in permanenta si foarte riguros
controlat.
Necesitatile de proteine, in special functionale, cum sunt enzimele, pot
varia intr-un organism in functie de disponibilitatile de molecule biologic
utile din mediul extern si intern. Existenta in concentratie mare a unor
substante in mediul de cultura, conduce in cazul unor microorganisme, la
sinteza unor cantitati importante din enzimele capabile sa le metabolizeze.
Este fenomenul de inductie enzimatica. Existenta in celula, a unor
concentratii mari intr-un metabolit anumit determina inhibitia biosintezei
enzimelor ce asigura formarea acelui metabolit. Este fenomenul de represie
enzimatica.
Sistemul general de reglare a biosintezei proteinelor a fost dat de JACOB
si MONOD. Conform acestei teorii, reglarea sintezei proteinelor, respectiv
a enzimelor, se face prin control genetic.
In functie de necesitatile celulei, mecanismul de reglare se realizeaza prin:
a) procese de represie sau blocare
b) procese de inductie sau actiare
80

Relgarea se realizeaza cu participarea diferitelor tipuri de gene:
-gene structurale
-gene operatoare
-gene reglatoare
Gena de structura e fragment de ADN care determina structura fiecarei
proteine. Aceasta gena se afla sub dependenta genei operatoare.
Gena operatoare e un fragment de ADN care actioneaza asupra genei de
structura, pe care o mentine fie in stare de represie fie in stare de
inductie.
Ansamblul format din gena structurala si cea operatoare se numeste:
operon
Gena reglatoare are functia de a sintetiza o proteina, numita represor.
Represorul e o proteina allosterica a carei formare e controlata de gena
reglatoare. Represorul impreuna cu corepresorul (efector alosteric)
poate bloca gena operatoare si in acest mod operonul este blocat. Ca
urmare biosinteza nu se mai face intrucat secventa de nucleotide de pe
ADN nu se mai trancscrie pe mARN. Actiunea care se exercita atunci
cand represorul devine nactiv, datorita unui compus exogen, care e un
inductor specific, face ca gena operatoare sa functioneze, permitand
genei de structura sa-si exercite functia sa. Deci operonul este activ si
codu lgenetic poate fi copiat de pe ADN pe ARNm, informatia genetica
fiind adusa la ribozom unde se sintetizeaza proteina.

56.ECHILIBRUL HIDROMINERAL: ECHILIBRUL ACIDO-BAZIC.
CONSIDERATII GENERALE
Reactiile enzimatice si implicit procesele biologice depind im mare masura
de conentratia ionilor de H+ din mediu. De fapt, viata e posibilia doar in
anumte lomite ale acestor concentratii cuprinse intre 2.10 la -8 molar
(pH=7,7) si 1.10 la -7 molar (pH=7,0), iar valori situate intre pH 7,35 si pH
81

7,45 sunt considerate ca fiind limite fiziologice in cazul lichidelor
extracelulare. Mentinerea intre aceste limite a concentratiei ionilor de H
necesita mecanisme homeolitice deosebit de eficace.
Echilibrul acidobazic din organism e mentinut la un anumit nivel, in
primul rand de catre HCL, si HCO3-, precum si de sistememe chimice si
fiziologice.
La randul sau HCl ia nastere din NaCl :
NaCl+Co2+H20 NaHCo3+HCl
H+ poate fi captat de anionii Hco3- si Hpo4 2-, de proteine si de sarurile de
sodiu si de potasiu ale hemoglobinei. In acest mod organismul isi mentine
constant pHul.
Sistemul tampon cel mai important din organism este HC03-/H2Co3.
Existenta unei concentratii mari de HCO3- e favorabila organismului,
deoarece acest anion poate fixa ioni de H+ cu formare de H2Co3 care e
descompus la co2 si h2o.
Anionul Hco3- reprezinta rezerva alcalina a organismului. In mod normal,
rezerva e de 25mEq/L sau 50-70 volume de Co2 la 100ml plasma. Peste
aceasta valoare fenomenul se numeste alcaloza, iar sub valoare normala
acidoza.

57.CORELATII INTRE METABOLISMELE INTERMEDIARE
Metabolismul intermediar al glucidelor, lipidelor, protidelor are un caracter
unitar. In organism are loc o intersectare a diferitelor reactii metabolice.
1. cele trei tipuri de substante au ca produsi finali ai catabolizarii lor
CO2,H2o si NH3.
2. Corelatiile metabolice se realizeaza prin intermediul unor compusi
comuni si anume: acetilcoenzima A.
82

-CH3-CO~S-CoA e un compus dde degradare a glucidelor, acizilor
grasi,aminoacizilor constituind un fond metabolic comun prin care
se realizeaza corelatii intre cele trei metabolisme intermediare
-CH3-CO~S-CoA e un precursor pt sintenteza altor metaboliti:
acizi grasi, corpi cetonici, steroli, acizi biliari, hormoni,
acetilcolina.
3. Corelatiile metabolice se realizeaza prin existenta unor cicluri
metabolice comune: Ciclul acizilor tricarboxilici.
-C K e o cale metabolica comuna de degradare a glucidelor,
lipidelor, aa.
-Are caracter amfibolic intrucat unii din produsii intermediari ai
ciclului pot constitui materia prima pt sinteza altor biomolecule.
-CK reprezinta o cale prin care se realizeaza trecerea acetil-CoA in
Co2 si H activat(NADH+H+, FADH2) prin a carui oxidare in lantul
respirator se genereaza cantitati importante de energie sub forma
de ATP.
3. toate aceste procese catabolice si anabolice se petrec sub actiunea
enzimelro
59. CORELATII METABOLICE INTRE GLUCIDE SI LIPIDE
Se realizeaza prin acetil-CoA, glicerol si ac. Citric.
a) ch3-co~S-coA provine din: catabolismul glucidelor(decarboxilarea
oxidativa a ac. Piruvic)
-B oxidarea ac. Grasi
Din acetil-Coa rezultata din glucoza se pot sintetizza ac. Grasi, colesterol,
corpi cetonici.
b) glicerolul provine din:
catabolismul lipidelor, lipoliza
83

-poate intra in glicoliza transformandu-se in dihidroxiaceton-1-P si
respectiv gliceraldehid-3-P degradandu-se pana la acetil CoA si in final la
Co2,h20.
-din glicerol se poate sintetiza glicogen pe calea inversa a glicolize
anaerobe.
c)CH3-CO`S-CoA poate rezulta si din glucide si in lipide si se poate cupla
cu acid oxalalilacetic formand ac. Citric care contribuie la procesul de
lipogeneza prin formarea glicerololui.
60.CORELATII METABOLICE INTRE GLUCIDE SI PROTIDE
corelatia metabolica se realizeaza prin:
a) alfa-cetoacizi care se formeaza din ATC.
Alfa cetoacizii ca si ac. Piruvic pot proveni din glucoza iar prin
transaminare se transforma in aminoacizi:
Acid oxalil-acetic prin transmainare-> ac, aspartic
Ac alfa-ceto-glutaric-> ac. Glutamic
Ac. Piruvic-> alanina
b) urogeneza si ATC; glutaminogeneza si ATC
Corelatia se realizeaza prin intermediul ac, furamic, care rezulta din ciclul
ureei si componenet ciclu Krebs.
c) glutaminogeneza reprrezeinta NH3 din metabolismul protidelor si
bazelor azotate sub forma de glutamina cu retinerea acestuia in organism.
Ac glutamic se formeaza prin transaminarea ac. Alfa-ceto-glutaric care e
un component al ciclului Krebs.
61. CORELATII METABOLICE intre protide si lipide
Prin a) ch3-co~s-coa poate sa provina din B oxidarea acizilor grasi si sa
constituie o sursa de materie prima pt sinteza de aminoacizi si invers.
- Se degradeaza in CK si prin cuplare cu respiratia celulara si fosfo
ox genereaza energie sub forma de ATP necesara sintezei
proteinlor
84


b) unii aminoacizi pot trece prin dezaminare reductiva la acizi grasi
inferiori.
62. CORELATII INTRE CICLUL KREBS, BAZE AZOTATE SI HEM
a)Acid alfa-cetoglutaric prin transaminare-> ac glutamic
NH3
Glutamina sinteza de baze azotate
purinice
B)acid oxalil-acetic prin transaminare->ac. Aspartic -> prin ciclul krebs
sinteza de baze azotate purinice si pirimidinice
c) ac. Succinic+glicocol -> prin CK pirol-> HEM
63. CORELATII METABOLICE INTRE CK, RESP CEL, FOSFO OXID
Prin degradarea in CK a diferitilor metaboliti proveniti de la glucide,
lipide, protide(aminoacizi) se elibereaza H sub forma coenzimelor reduse
NADH+H+ si FADH2.
CK furnizeaza astfel H care trece in lantul respirator unde se oxideaza cu
formare deH20. Prin oxidarea H in lantul resp se elibereaza energie sub
forma de ATP, energie utilizata de celula pt cele mai diverse reactii de
sinteza si procese fiziologice.