Sunteți pe pagina 1din 110

Inventarul mecanismelor

de aparare - IMA
Constructie de test
psihologic

andreea enache
carolina stanescu

CUPRINS
I.

ARGUMENT MOTIVATIA ALEGERII


CONSTRUCTULUI
II.
IMPLICATII TEORETICE SI APLICATIVE
1. ISTORIC
2. EVALUAREA MECANISMELOR DE APARARE
3. CLASIFICAREA MECANISMELOR DE APARARE
II.
DEFINIREA CONCEPTULUI SI A DIMENSIUNILOR
SALE
1. CE SUNT MECANISMELE DE APARARE?
2. DESCRIEREA MECANISMELOR DE APARARE
DEFINIRE, IPOTEZE, VARIABILE SI REZULTATE
2. 1. ACTIVISM
2. 2. ACTING OUT
2. 3. AFILIERE
2. 4. AFIRMARE DE SINE
2. 5. AGRESIUNE PASIVA
2. 6. ALTRUISM
2. 7. ANTICIPARE
2. 8. ASCETISM
2. 9. CLIVAJ
2. 10. CONTRAINVESTIRE
2. 11. DENEGARE
2. 12. IDENTIFICARE
2. 13. IDENTIFICARE CU AGRESORUL
2. 14. INTELECTUALIZARE
2. 15. INTROIECTIE
2. 16. IZOLARE
2. 17. INLATURARE
2. 18. INTOARCERE CONTRA PROPRIEI
PERSOANE
2. 19. OMNIPOTENTA
2. 20. PROIECTIE
2. 21. RATIONALIZARE
2. 22. REFUGIU IN REVERIE
2. 23. INDICELE DE REFULARE
2. 24. REFUZ
2. 25. REGRESIE
2. 26. RETRAGERE APATICA
2. 27. SULIMARE
2. 28. UMOR

III.

ELABORAREA PROPRIU-ZISA A INSTRUMENTULUI


1. Operationalizarea conceptului si schema de
operationalizare
2. Rezultatele interevaluarii
3. Aplicarile instrumenului lot de subiecti, instructaj

IV.

PARAMETRII TESTULUI
1. Alpha Cronbach intervariabile, pe variabile si pe
mecanism pentru formele aplicate pe loturile pilot si
experimental
2. Corelatii Pearson
3. Indicele de discriminare

V.
VI.

REALIZAREA ETALONULUI
STABILIREA SI CALCULAREA STILURILOR
DEFENSIVE
VII. CONCLUZII

1. ARGUMENT
Conceptul de mecanism de aparare este unul dintre cele mai populare in psihologia
contemporana, si, dupa cum era de asteptat, si unul dintre cele mai controversate si
imprecise. Nimeni nu mai pune la indoiala validitatea si valoarea practica a acestuia,
insa intrebarile legate de posibilitatea de evaluare, numarul, definirea precisa,
operationalizarea sa, sunt departe de a-si gasi un raspuns satisfacator. Mai mult, desi
orice psiholog si o mare parte din profani stiu cate ceva despre mecanismele de
aparare (youre in denial fiind o replica standard in filmele americane si nu numai),
reprezentarile conceptului sunt departe de a fi similare, iar operationalizarile sunt mai
degraba circumstantiale, situationale si extrem de fluctuante.
La ora actuala termenul mecanism de aparare nu mai este in posesia absoluta a nici
unei orientari psihologice, el fiind inserat in teorii dintre cele mai diverse, de la
psihanaliza clasica pana la cognitivismul cel mai ortodox. Conceptul are o forta de
atractie fenomenala si asta o dovedesc cu prisosinta lucrarile foarte numeroase care ii
sunt dedicate (1169 intre 1991 si 1995). Legatura sa cu functionarea patologica si
normala la nivel psihic si chiar somatic este deja un loc comun, desi studiile existente
nu au reusit o investigare prea ampla a corelatiilor. Pornind de aici, conceptul a fost
extins si aplicat unor sfere din ce in ce mai largi si diversificate ale psihismului, astfel
incat la ora actuala el este folosit in domenii precum educatia sanitara, medicina
tulburarilor fizice sau selectia profesionala. Cu toate acestea, domeniul aplicativ de
electie ramane cel clinic, in care mecanismele de aparare joaca un rol foarte important
de indicatori ai functionarii si ameliorarii psihice la pacientii in curs de terapie, avand
atat o valoare diagnostica, cat si una prognostica foarte mare.
Fenomenul MA este extrem de interesant mai ales in contextul unei psihologii din ce
in ce mai divizate si care tinde mai degraba spre specificitate si izolationism decat
spre generalitate si integrare. Mecanismele de aparare par a face exceptie de la acest
tip de abordare, aratand ca nu este imposibil ca un concept de sorginte psihanalitica si
care sta cu un picior in Sine si cu celalalt in Ego sa fie supus unei abordari cantitativcomprtamentale, sa fie operationalizat intr-o maniera relativ obiectiva si sa fie
masurat intr-o maniera fidela si valida dupa cum vom vedea in capitolul dedicat
evaluarii. Toate acestea sunt argumente pentru efortul de a integra datele deja

existente intr-un corpus informational coerent care sa fundamenteze o teorie


operationalizabila si usor de transpus intr-o metodologie de evaluare si testare, acesta
fiind chiar obiectivul lucrarii de fata care isi propune pe de o parte sa ofere o
modalitate obiectiva de evaluare a MA si pe de alta parte sa testeze o serie de ipoteze
referitoare la mecanismele de aparare, fapt ce ar permite o intelegere mai aprofundata
a lor si totodata fundamentarea empirica a asumptiilor teoretice sau a celor bazate
doar pe experienta clinica, de tip idiografic.

2. ISTORIC
Conceptul de aparare apare pentru prima data la Freud in lucrarea
Psihonevrozele de aparare si este folosit pentru a diferentia cele trei tipuri de
patologii considerate de el psihogene: isteria (in care este activ mecanismul conversiei
afectului), nevroza obsesionala

(deplasarea/transpunerea afectului) si psihoza

(proiectia sau respingerea concomitenta a afectului si a reprezentarii). Initial Freud a


folosit in mod destul de nediferentiat termenii de aparare (toate procedeele de care
se serveste eul in conflictele susceptibile de a conduce la nevroza) si refulare (un
mod de aparare mai bine determinat, un fel de prototip pentru alte operatii de
aparare). Inventariind opera lui Freud, Buckley (1995) identifica zece mecanisme de
aparare descrise de Freud:
-

refularea (omniprezenta, implicata chiar in nasterea inconstientului)

regresia (pusa in legatura cu fenomenul de ixatie explorat in Introducere in

psihanaliza, 1916)
-

sublimarea si formatiunea reactionala (Trei studii privind teoria sexualitatii,

1905)
-

proiectia (resedintele Schreber, 1911)

intoarcerea impotriva propriei persoane si transformarea in contrariu (Pulsiuni

si destine ale pulsiunilor 1915)


-

introiectia sau identificarea (Doliu si melancolie, 1917)

anularea retroactiva si izolarea (Inhibitie, simptom, angoasa, 1926)


O contributie semnificativa in domeniu este cea a Annei Freud care in cartea

sa Eul si mecanismele de aparare pune bazele a ceea ce mai tarziu va deveni

psihologia eului si analiza apararilor. La acea data demersul ei este unul de tip
revolutionar si totodata un act de curaj, intrucat deplaseaza atentia analistului de la
conflictele intrapsihice la modalitatile de care dispune eul pentru gestionarea mai mult
sau putin adecvata a acestora. In acest fel ea face un imens serviciu psihanalizei
deoarece o aseaza pe un drum pe care interventia terapeutica devine mult mai
pertinenta si mai credibila, si fundamenteaza un punct de vedere mai pertinent cu
implicatii majore in psihoterapie: nu conteaza atat conflictul (care de multe ori nu se
lasa lichidat prin constientizare, ci construirea si dezvoltarea unor modalitati
defensive optime de gestionare a lui). Ea propune totodata si o intelegere de tip
integrativ a acestor mecanisme, analizand relatiile dintre ele, fenomenele de
compensare, substitutie care pot apare, precum si folosirea diferentiata a unor
mecanisme de aparare functie de context/conflict.
Melanie Klein a introdus in seria mecanismelor de aparare clivajul, idealizarea
si identificarea proiectiva ca mecanisme precoce, incluse de Vaillant in categoria
apararilor ce distorsioneaza imaginea, si in baza carora ea explica o mare parte din
functioanarea psihologica si constituirea aparatului psihic in primii ani de viata. Opera
sa va fi continuata de Kernberg care aseaza conceptul de clivaj in centrul teoriei sale
despre starile-limita si descrie si alte mecanisme de aparare: idealizarea primitiva,
refuzul primitiv, omnipotenta, deprecierea si identificarea proiectiva.

3. EVALUAREA PROBLEME LEGATE DE EVALUARE SI


MODALITATI DE EVALUARE
Problemele legate de evaluarea MA se refera in primul rand la masura in care putem
evalua niste procese inconstiente si la gradul de validitate si fidelitate al unei astfel de
masuratori in cazul in care totusi ne hazardam sa o facem. In ceea ce priveste
fidelitatea si validitatea masurarii MA acestea sunt puternic sustinute de Studiul
dezvoltarii adultului efectuat de Vaillant incepand cu 1967 (v. Serban Ionescu). La
prima vedere pare imposibil sa evaluezi printr-un chestionr autoadministrat un proces
de care subiectul insusi nu este constient. Pentru a face putina lumina in aceasta
privinta ne vom referi la distinctia operata de Wallerstein intre mecanism de aparare

(abstractie teoretica utilizata pentru a descrie un mod de lucru, de functionare mentala


inconstienta) si manifestarea unei aparari (comportamente, afecte, idei specifice puse
in slujba unor scopuri defensive). In 1967 Vaillant substituie in cercetarea sa procese
intrapsihice cu manifestari concrete si comportamente obiective, argumentand ca o
astfel de substitutie permite examinarea functiei eului in termeni mai degraba
operationali decat teoretici.
Asa cum un test de rezolvare de probleme evalueaza gandirea subiectului fara ca
acesta sa fie deplin constient de modul de functionare a procesului psihologic, ne
putem astepta ca si MA sa poata fi evaluate prin tehnica chestionarului cu conditia ca
indicii comportametali sa fie realmente valizi in raport cu conceptul psihologic pe
care presupunem ca il obiectiveaza. Metodologia folosita de Bond et al (1983) pentru
DSQ (Chestionarului stilului defensiv) este un bun exemplu de acuratete medologica
si rigurozitate stiintifica (v. Serban Ionescu, pg. 87). In ceea ce ne priveste selectia
comportamentelor din cadrul itemilor a fost facuta in baza literaturii de specialitate si
a experientei clinice personale. Suntem de acord cu Bond cand afirma ca un astfel de
demers nu evidentiaza conflictul psihologic in sine, ci doar modalitatea de gestionare
inconstienta a acestuia. Cu toate acestea, valoare sa este extrem de mare cu atat mai
mult cu cat studiile par sa confirme faptul ca nu atat conflictul este cel care are
valoare prognostica in raport cu evolutia starii psihologice a subiectului, ci
modalitatile defensive prevalente la care acesta apeleaza. Bineinteles ca in
psihoterapie si clinica o astfel de abordare cantitativa este insuficienta; nu acelasi
lucru se poate spune insa despre domeniul cercetarii stiintifice in care prezenta unui
astfel de instrument este absolut necesara petru investigarea relatiilor dintre MA si
alte laturi ale functionarii psihice, sociale sau fizice a subiectului. Avantajele
chestionarului, expuse foarte pragmatic de Bond, sunt urmatoarele:
-

asigura economie de timp

nu presupune personal foarte calificat (economie de bani)

elimina problemele de fidelitate dintre evaluatori

ofera posibilitatea de a culege date normative

Principalele metode si tehnici de evaluare a MA:

I.

testele proiective

a.

TAT plansele TAT contin imagini susceptibile de a reactiva conflicte

pulsionale bazale, precum si afectele si fantasmele legate de acestea. Activarea


mecanismului proiectiv ne permite sa presupunem ca raspunsul subiectului este o
imagine a propriei atitudini fata de conflictele in cauza, in raport cu care el ne va oferi
raspunsuri transferentiale. Shentoub considera ca procedeele de elaborare a
discursului din protocoalele TAT se intemeiaza pe operatii inconstiente (mecanisme
de aparare si alte modalitati de conduita psihica), a caror expresie manifesta sunt. El
repartizeaza aceste defense in patru mari categorii:
-

aparari prin recurgerea la realitate

aparari prin recurgerea la fantezii si afect

aparari prin inhibitie

aparari ce tin de anumite emergente in procesele primare

In 1987, Debray propune o noue fisa de despuiere pentru copii si adolescenti in care
acorda un loc semnificativ reperarii mecanismelor defensive.
De exemplu, una din plansele TAT propune imaginea unui baietel asezat pe pragul
unei cabane cu scanduri puse alandala. Solicitarile latente trimit la capacitatea de a fi
singur: in context oedipian, plansa retrezese sentimentul de singuratate al copilului
parasit de cuplul parental; dicolo de acesta, problematica dominanta se refera la
capacitatea de a fi singur intr-un mediu precar si testeaza calitatea sprijinului matern
si efectele sale asupra subiectului (cf. F. Brelet-Foulard si C. Chabert, 2003). Mai
multe studii de caz realizate de aceeasi autori evidentiaza aparitia unor defense
precum: contrainvestirea, refuzul si reprimarea (afectul negativ este initial ignorat,
apoi recunoscut si imediat respins si inlocuit cu o fantasma de final fericit
rationalizata prin recurgerea la argumentul: soarele este totusi stralucitor, deci la un
element extern) Bruno, organizare obsesionala, 38 ani.
Am dori sa insistam aici asupra unui aspect pe care il consideram foarte important
atunci cand se pune problema de a opta pentru o modalitate de evaluare a MA tip
TAT sau una de tip coportamental. Daca in clinica, unde abordarea conflictului este
absolut necesara, utilizarea TAT nu poate fi decat bine-venita (alaturi sau nu de alte
instrumente), in cercetare precum si in evaluarea unui lot non-patologic consideram ca

utilizarea TAT poate induce in eroare deoarece ea ne arata cum se apara subiectul in
raport cu un conflict anume, si nu cum se apara el de obicei. Contextualizarea
excesiva in TAT poate deforma prin urmare raspunsurile subiectilor. Se impune, dupa
cum vedem, o analiza amanuntita a relatiei dintre cele doua tipuri de evaluari, demers
pe care ne propunem sa il realizam in viitor.
b.

Rorschach

Utilizarea acestui test in evaluarea functionarii defensive este marcata de mai multe
contributii importante precum:
-

Schafer (1954)

Holt (1977)

Lerner si Lerner (1980)

Cooper si al. (1991) Rorschach Defense Scale prin care se evalueaza 15


aparari: izolare, intelectualizare, formatiune reactionala, rationalizare, refulare,
depreciere, idealizare primitiva, identificare proiectiva, clivaj, omnipotenta,
proiectie si 4 tipuri de refuz.

Cu toate acestea, statutul testului ca modalitate de evaluare a defenselor ramane


nesigur, impunandu-se validarea sa prin compararea cu evaluarile clinice si cele de tip
comportamental.
II.

alte instrumente

a.

DMI Gleser si Ihilevich (1969), test compus din zece relatari care descriu

situatii conflictuale (40-160 cuvinte) urmate de patru intrebari cu privire la


comportamentul subiectului in situatia data, precum si la raspunsul sau pulsional
fantasmat, la gandurile si sentimentele sale. La fiecare intrebare sunt propuse cinci
raspunsuri alternative, reprezentand tot atatea grupuri de MA. Cele cinci grupe de MA
investigate prin DMI sunt:
-

intoarcerea impotriva obiectului (identificarea cu agresorul, deplasarea,

traducerea in act, regresia)


-

proiectia

intoarcerea impotriva propriei persoane (raspunsuri autohandicapante,

pesimiste sau masochiste)


-

transformarea in contrariu (denegarea, refuzul, formatiunea reactionala si

refularea)

b.

Indexul stilului de viata Plutchik (1979), 97 de itemi grupati in opt scale

masurand tot atatea mecanisme de aparare


c.

Chestionarul stilului defensiv Bond (1983), 81 de itemi, 24 de aparari (unele

reprezentate doar printr-un item)


d.

Profilul mecanismelor de aparare Johnson (1982,1986), test de completare

de fraze in care fiecare din cele 40 de raspunsuri este atribuit unei categorii din cele
14 reprezentand reductori de tensiune, aparari precoce, aparari de nivel mediu si
aparari avansate
e.

Scalele de evaluare a mecanismelor de aparare Perry (1988), permit

evaluarea cantitativa sau calitativa a 27 de MA, in primul rand pe baza unui interviu
de o ora inregistrat pe o caseta video.
Studiile actuale se centreaza pe :
-

definirea MA si stabilirea relatiilor dintre ele

clasificarea MA si stabilirea unor stiluri defensive

stabilitatea/transformarea MA in cursul terapiei

functionarea defensiva in maladiile de ordin fizic

evolutia MA in ontogeneza

dezvoltarea instrumentelor de evaluare

Pentru toate aceste directii de cercetare stabilirea unor repere cat mai obiective si mai
valide in investigarea MA este o conditie fara de care concluziile studiilor nu pot
dobandi consistenta, ramanand simple aproximari ale fenomenelor investigate. Prin
construirea IMA ne propunem sa acoperim un gol existent la ora actuala in domeniul
psihodiagnosticului in Romania.

4. CLASIFICAREA MECANISMELOR DE APARARE


n ceea ce privete att denumirea si definirea, ct i clasificarea mecanismelor de
aprare, punctele de vedere sunt numeroase, n funcie de diverse criterii luate n
considerare de unii sau alii dintre autorii ce s-au preocupat de investigarea acestor
mecanisme. Astfel, naintea unei delimitri i precizri explicite a perspectivei la care
aderm n lucrarea prezent, am considerat necesar s poposim asupra ctorva

clasificri, fr a face abstracie de faptul c ele nu sunt exhausive, unele lund n


considerare anumite defense, altele, pstrnd mecanisme din clasificrile anterioare i
adugnd sau nlocuind altele. Considerm n acest moment al demersului mai
important dect clasificrile n sine, faptul c tematica mecanismelor defensive a fost
una care a preocupat psihologii i psihiatrii de la Freud i pn n actualitate, fcndui loc ca i element semnificativ pentru explicarea personalitii mature i a devenirii
acesteia, att n registrul normalitii, ct i n cel al patologiei psihice, fiind de
asemenea un liant contient-incontient i totodat o poart de intrare valoroas ctre
coninuturile incontiente ale psihicului uman.
Astfel, vom face referire, dup cum am precizat anterior, la cele mai cunoscute liste i
clasificri ale mecanismelor de aprare din literatura psihologic i psihiatric.

Liste
Considerm listele din punct de vedere cronologic, astfel: aprrile la Sigmund Freud
(1900, 1905, 1911, 1915, 1917, 1926); mecanismele de aprare dup Anna Freud,
decelate din lucrarea Eul i mecanismele de aprare (1936); o list de patruzeci i
trei de mecanisme n viziunea lui Valenstein (1961); clasificarea lui Laplanche i
Pontalis aa cum apare ea n Vocabularul psihanalizei (1967); clasificarea realizat
n DSM IV (1994, 1996) i DSM IV-R de ctre Asociaia American de Psihiatrie; lista
de mecanisme defensive elaborat de Plutchik (1979, 1989, 1995).
Sigmund Freud.
Mecanismele de aprare identificate de S. Freud, pe parcursul a 26 de ani, mai exact
din 1900 i pn n 1926, considernd lucrrile n care apar menionate respectivele
mecanisme,- sunt: regresia, sublimarea i formaiunea reacional; proiecia;
ntoarcerea mpotriva propriei persoane i transformarea n contrariu; introiecia,
similar la S. Freud cu identificarea; anularea retroactiv i izolarea. La acestea se
adaug refularea, dar nu ca i mecanism de aprare propriu-zis, ci ca o aprare
compozit, n sensul c, Freud consider refularea omniprezent n toate celelalte
defense, ca element comun pentru aceestea.
Anna Freud.

Cele zece mecanisme de aprare listate de ea sunt:

Refularea;

Regresia;

Formaiunea reacional;

Izolarea;

Anularea retroactiv;

Proiecia;

Introiecia;

ntoarcerea ctre propria persoan;

Transformarea n contrariu;

Sublimarea

Pe lng acestea, autoarea face referire i expliciteaz i alte defense, pe parcursul


lucrrii Eul i mecanismele de aprare, acestea fiind: negarea prin fantasm,
negarea prin cuvnt i act, identificarea cu agresorul, altruismul, ascetismul,
intelectualizarea, identificarea.
Valenstein.
Valenstein, npreun cu colaboratorii si Bibring, Dwyer i Huntington alctuiesc o
list, cea mai cuprinztoare din listele de inventariere a mecanismelor defensive
alctuite pn acum, coninnd paruzeci i trei de mecanisme de aprare ce ar putea fi
grupate astfel, innd cont de sursele lor:

Primele nou mecanisme din cele zece pe care le menioneaz A. Freud n


lucrarea sa, excepie fcnd deci transformarea n contrariu care la Valenstein
nu mai figureaz.

Zece mecanisme comune i altor autori, i anume: altruismul, ascetismul,


deplasarea, identificarea cu obiectul iubit, identificarea cu obiectul pierdut,
identificarea cu agresorul, identificarea autopunitiv, intelectualizarea,
raionalizarea, refuzul prin exagerare, refuzul n fantezie, retragerea,
somatizarea, traducerea n act.

Douzeci de mecanisme specifice, ce se ntlnesc doar n lista lui Valensein, i


care ar putea fi mprite n dou categorii, dup partea gramatical care le
desemneaz:

a. mecanisme de aprare desemnate prin substantive: blocaj, complezena,


conduita contrafobic, controlul, controlul prin gndire, depersonalizarea,
desexualizarea, detaare, evitarea, limitarea funciilor eului, reliefarea
afectelor, ritualizarea, sexualizarea;
b. mecanisme de aprare desemnate prin verbe: a face pe bufonul, a mnca i a
bea, a recurge la gndirea magic, a te crampona de obiect, a se orienta spre
estetic, a fluiera pe ntuneric, a te mbolnvi.

Laplanche i Pontalis.
Tratarea problematicii mecanismelor de aprare la aceti doi autori are ca punct de
plecare lucrarea Annei Freud, creia autorii mai sus-menionai i aduc o serie de
critici, cum ar fi nonexhausivitatea clasificrii medanismelor defensive sau
superficialitatea tratrii unor defense considerate semnificative i evidente, precum i
poposirea prea scurt asupra multitudinii aspectelor ce deriv din abordarea frontal a
mecanismelor defensive investigate. n aceast ordine de idei, pe lng tratarea
independent a paisprezece din mecanismele Annei Freud, i doar menionarea
restului de trei mecanisme, autorii mai fac referire detaliat n articole independente,
la: refuzul realitii, clivajul eului, (de)negaie, deplasare, forcludere,
intelectualizare, raionalizare, reparaie, reprimare. La acestea, autorii mai
menioneaz i aprri identificate la M. Klein, ca: clivajul obiectului, identificare
proiectiv, refuzul realitii psihice, control omnipotent asupra obiectului. Este
evident faptul c, mai ales la aceti din urm doi autori, nu se poate vorbi nici pe
departe de o clasificare a mecanismelor de aprare, fiind mai mult o enumerare i
descriere a unor defense, fr a urmri criterii de clasificare i mprire a lor, ci lund
n considerare doar ali autori ce s-au preocupat de acest domeniu, al mecanismelor de
aprare.

DSM IV.

Mecanismele de aprare din DSM IV cuprind cinci mecanisme identificate iniial de


A. Freud, i anume: introiecie, regresie, orientare ctre sine, transformare n contrariu
sublimare. La acestea se adaug alte treisprezece:

Agresiunea pasiv;

Clivajul;

Deplasarea;

Deprecierea;

Disocierea;

Idealizarea;

Intelectualizarea;

Raionalizarea;

Refuzul realitii;

Reprimarea;

Reveria autist;

Soamtizarea;

Traducerea n act.

La aceste mecanisme de aprare se mai adaug nc treisprezece, n DSM IV-R


figurnd n plus:

Autoafirmarea;

Altruismul;

Anticiparea;

Autoobservarea;

Capacitatea de a recurge la cellalt;

Distorsiunea psihotic;

Identificarea proiectiv;

Omnipotena;

Plngerea cuprinznd solicitarea unui ajutor i respingerea ajutorului;

Proiecia delirant;

Refuzul psihotic;

Retragerea apatic;

Umorul.

L. Plutchik.
Plutchik ia n considerare treisprezece mecanisme defensive, i anume: activism,
anulare retroactiv, compensaie, deplasare, fantezie, formaiune reacional,
identificare, intelectualizare, introiecie, izolare, proiecie, raionalizare, refulare,
refuz, regresie, sublimare, - pe care le clasific dup gradul de asemnare, pe de o
parte, i dup alctuirea unor polariti, pe de alt parte. Astfel, se ajunge la
clasificarea lor n trei grupe, n funcie de asemnrile dintre mecanismele
componente, astfel:
a. refuz, refulare, anulare retroactiv;
b. intelectualizare, raionalizare, intelectualizare;
c. proiecie, deplasare, activism.
Cea de-a doua clasificare urmrete criteriul polaritilor, lund natere de asemenea
trei grupe:
a. sublimare i regresie;
b. sublimare i formaiune reacional;
c. activism i refulare.
Acelai autor, mpreun cu colaboratorii si, bazndu-se pe analizele factoriale, ajung
la un numr de opt aprri din cele treisprezece iniiale:

Compensaie;

Deplasare;

Formaiune reacional;

Intelectualizare;

Proiecie;

Refulare;

Refuz;

Regresie.

Clasificri i tentative de sistematizare


O prim ncercare de clasificare aparine Annei Freud, care ia drept criteriu situaiile
particulare de angoas care suscit defensele.
O clasificare mai precis i riguroas este cea emis de Valliant (1971, 1976, 1993);
criteriul de clasificare este considerat caracterul adaptativ al mecanismelor de aprare
n cursul vieii adulte. Astfel, se ajunge la urmtoarele categorii:
1) aprrile psihotice: proiecia delirant, distorsiunea i refuzul psihotic;
2) aprrile imature: proiecia, fantezia schizoid, ipohondria, agresiunea pasiv,
activismul (identificat cu acting-out-ul), disocierea;
3) aprrile nevrotice sau intermediare: deplasarea, izolarea afectului, refularea,
formaiunea reacional;
4) aprrile mature: altruismul, sublimarea, reprimarea (nlturarea), anticiparea,
umorul.
O alt clasificare ce merit a fi menionat este cea realizat n DSM IV (1994, 1996),
fiind descrise apte niveluri ale funcionrii defensive:
1) nivelul adaptativ ridicat: anticiparea, capacitatea de a recurge la cellalt (afiliere),
altruismul, umorul, autoafirmarea, autoobservarea, sublimarea, reprimarea (cu titlu de
exemplu). Scopul defenselor corespunztoare acestui nivel este de a realiza adaptarea
optim la factorii de stres, accentuarea sentimentului de gratificare, realizarea unei
contientizri a sentimentelor, ideilor, consecinelor, precum i asigurarea echilibrului
optim ntre motivaiile conflictuale.
2) nivelul inhibiiilor mentale (al formaiunii de compromis): deplasarea, disocierea,
intelectualizarea, izolarea afectului, formaiunea reacional, refularea, anularea
retroactiv. Mecanismele mai sus amintite au rolul de a menine n afara contiinei
idei, sentimente, amintiri, dorine, temeri ce sunt susceptibile de a reprezenta o
ameninare potenial.
3) nivelul distorsiunii minore a imaginii: deprecierea, idealizarea, omnipotena.
Scopul reglarea stimei de sine, imaginii de sine, imaginii corporale, imaginii
celorlali.

4) nivelul negrii cuprinde: refuzul, proiecia, raionalizarea, ce au rolul de a menine


n afara contiinei factorii de stres i pulsiuni, idei, afecte, sentimente de
responsabilitate neplcute sau inacceptabile, ele fiin atribuite eronat unor cauze
externe.
5) nivelul distorsiunii majore a imaginii: reveria autist, identificarea proiectiv,
clivajul imaginii de sine sau al imaginii de ceilali.
6) nivelul aciunii: activism, retragere apatic, plngeea cuprinznd solicitarea unui
ajutor i respingerea ajutorului i agresiunea pasiv implic utilizarea, n prezena
unor factori de stres interni sau externi, a aciunii sau a retragerii.
7) nivelul disreglrii defensive: proiecia delirant, refuzul psihotic, distorsiunea
psihotic implic un eec al reglrii defensive n faa factorilor de stres, ceea ce
antreneaz o ruptur n raport cu realitatea obiectiv.
Perry (1990) lanseaz o clasificare ce are puncte comune cu cea din DSM IV:
1) aprri-aciune (ex. agresiunea pasiv)
2) aprri borderline sau limit (ex. clivajul)
3) aprri-negare (ex. refuzul)
4) aprri narcisice (ex. omnipotena)
5) alte aprri nevrotice (ex. refularea)
6) aprri obsesionale (ex. anularea retroactiv)
7) aprri mature (ex. sublimarea)
Clasificarea lui Werwoerdt (1972) pune accent pe modurile de aciune, definirea
claselor de mecanisme de aprare fcndu-se relativ la ameninri, dup cum
urmeaz:
1) retragerea din faa ameninrii (ex. regresia din ipohindrie)
2) excluderea ameninrii din sfera contiinei (refuzul, reprimarea, raionalizarea,
proiecia, introiecia)
3) dominarea, controlul ameninrilor: intelectualizarea, izolarea, recurgerea la
conduite contrafobice sau la sublimare.
Ali doi cercettori, Ihilevich i Gleser elaboreaz n 1962 Inventarul Mecanismelor
de Aprare (DMI), clasificnd aprrile funcie de cinci stiluri defensive generale
(1969):

1) ntoarcerea ctre obiect


2) Proiecia
3) Jocul cu principiile
4) ntoarcerea ctre propria persoan
5) Transformarea n contrariu
n fine, ultima clasificare pe care o menionm este cea realizat de Bond pe baza
Chestionarului Stilurilor Defensive (DSQ) elaborat de el. Analiza factorial a
relevat pantru factori, astfel:
1) model de aciune inadaptat, explicnd 50% din variaia total, i cuprinznd:
retragerea, activismul, regresia, inhibiia, agresiunea pasiv, proiecia; trstura
comportamental comun o reprezint incapacitatea subiecilor de a negocia cu
pulsiunile, prin demararea unei actiuni constructive pe cont propriu;
2) distorsiunea imaginii, explicnd 10% din variaia total, i cuprinznd: clivajul,
idealizarea primitiv i omnipotena nsoit de depreciere;
3) sacrificiul de sine, acoperind 9% din variaia total, cuprinde formaiunea
reacional i pseudoaltruismul, reflectnd nevoia de a se percepe pe sine ca amabil,
dispus oricnd pentru a ajuta pe altul i niciodat furios (n aparen doar, evident).
4) stilul adaptativ (8% din variaia total): umorul, reprimarea, sublimarea, asociate
noiunii de coping reuit.

5. CE SUNT MECANISMELE DE APARARE?


Dupa cum spuneam mai sus cercetatorii sunt departe de a fi ajuns la consens in
privinta definirii mecanismelor de aparare. Pentru inceput vom prezenta o serie de
definitii ale conceptului cu scopul de a extrage notele definitorii pe care sa le integram
intr-o definitie operationala ce urmeaza sa ne serveasca drept puct de referinta in
demersul nostru de investigare a MA:
Laplanche si Pontalis (1967): Mecanismele de aparare sunt diverse tipuri deoperatii
in care se poate evidentia apararea. Apararea este ansamblul operatiilor a caror
finalitate este sa reduca, sa suprime orice schimbare susceptibila de a pune in pericol
integritatea si constanta individului biopsihologic. Mecanismele prevalente difera

dupa tipul de afectiune avut in vedere, dupa etapa genetica in cauza, dupa gradul de
elaborare a conflictului defensiv etc. In general se accepta ideea ca mecanismele de
aparare sunt utilizate de eu, ramanand deschisa problema teoretica de a sti daca
punerea lor in joc presupune intotdeauna existenta unui eu organizat care sa le
constituie suportul.
Widlocher (1971-1972): Apararea este asamblul operatiilor a caror finalitate este de
a reduce un conflict intrapsihic, facand in asa fel incat unul dintre elementele acestuia
sa fie inaccesibil experentei constiente. De notat faptul ca la Widlocher apararea este
inseparabila de conflictul subiacent si prin urmare nu poate fi analizata decat in relatie
cu acesta. Implicatiile acestui punct de vedere ar fi ca valoarea unui chestionar ca
modalitate de evaluare a MA ar fi destul de redusa tocmai pentru ca el se refera doar
la defense, fara a lua in calcul conflictul.
Sillamy (1980): Apararea este un mecanism psihologic inconstient, utilizat de
individ pentru a diminua angoasa generata de conflictele interioare intre exigentele
instinctuale si legile morale si sociale.
Braconnier (1991): Mecanismele de aparare sunt mijloacele la care eul recurge
pentru a stapani, controla si canaliza pericolele interne si externe.
Vaillant si Drake (1985): Apararile sunt metafore utilizate in descrieres diferitelor
stiluri cognitive si a modalitatilor de remaniere a realitatilor interne si externe
Vaillant (1993): Apararile sunt procese mentale de reglare vizand restaurarea
homeostaziei psihice. Ele presupun o deformare temporara a realitatii din cauza unor
ganduri, sentimente si comportamente.
DSM IV (1994/1996): Mecanismele de aparare sunt procese psihologice automate
care protejeaza individul de anxietate, de perceperea unor pericole sau de factorii de
stres (interni sau externi). Ele sunt mediatori ai reactiei subiectului la conflictele
emotionale si la factorii de stres.

Aceste definitii ne indica principalele repere in delimitarea conceptului de mecanism


de aparare:
-

Ce este? proces, operatie, strategie, mijloc, etc?

Ce finalitate are? reducerea unui conflict intrapshic, diminuarea angoasei,

restaurarea homeostaziei psihice, protejarea individului impotriva anxietatii, etc?


-

In raport cu ce se realizeaza apararea? pericole interne sau externe?

Prin ce se realizeaza apararea? suprimarea unui element al conflictului,

remanierea realitatii, deformarea temporara a realitati, disimulare?


-

La ce nivel se realizeaza ? constient sau inconstient?

Vom incerca in cele ce urmeaza sa dam un raspuns la fiecare din aceste intrebari:
a.

vom considera ca apararile sunt mecanisme psihice, si nu procese intrucat

procesele psihice sunt universale, putand fi intalnite la orice individ, in timp ce


mecanismele psihice pot sau nu sa apara toate in viata unui subiect. De asemenea,
procesul psihic este un fapt ireductibil, in timp ce unele mecanisme de aparare includ
in ele si alte mecanisme: de exemplu, introiectia care presupune intotdeauna o
identificare prealabila. Trebuie totusi sa subliniem ca unele mecanisme defensive
primare (identificare, proiectie, refulare) sunt veritabile procese psihice. In ceea ce
priveste termenii de operatie sau strategie, acestia ni se par nepotriviti deoarece
primul face referire mai degraba la o secventa din maifestarea unei aparari, iar cel deal doilea la o grupare de aparari care servesc acelasi scop.
b.

Mecanismele de aparare au functia de reducere a anxietatii legata de un

conflict intre exigente interne disonante ce pot aparea in relatiile dintre diverse
instante psihice si chiar la nivelul aceleiasi instante. Consideram ca este vorba de
un conflict intern deoarece chiar daca avem de-a face cu un conflict aparent intre o
exigenta interna si una externa, in realitate conflictul se naste doar atunci cand
exigenta externa a fost indeajuns de mult internalizata pentru a functiona ca exigenta
interna. Mai mult, este falsa ideea conform careia mecanismele de aparare ne apara
doar de conflictele dintre eu si sine; sursa conflictului poate fi atat in relatiile
tensionate dintre doua instante distincte ale psihicului, cat si intre doua nevoi/exigente
ce tin de aceeasi instanta, dar de nivele diferite ale acesteia (de exemplu, de nivelul
constient si inconstient al eului).

c.

Prin urmare apararea se realizeaza intotdeauna in raport cu un pericol intern,

sau, cu reprezentarea unui pericol intern sau extern.


d.

Orice aparare reusita presupune mentinerea in inconstient a conflictului

generator de angoasa prin deformarea realitatii (modificarea reprezentarii realitatii


in sensul mascarii elemetelor conflictogene). Gradul de deformare a realitatii poate fi
chiar un indice al caracterului patologic al unei aparari (daca activismul nu presupune
decat o ignorare a unui aspect al realitatii, proiectia implica o falsificare a acesteia;
diferentierile pot merge si mai departe, existand proiectii relativ inocente si altele
extrem de nocive).
e.

apararile sunt mecanisme inconstiente, care insa pot fi constientizate; de

subliniat faptul ca un mecanism defensiv devenit constient nu implica si


constientizarea conflictului subiacent. In virtutea acestui fapt, ele pot ramane
functionale si eficiente chiar daca subiectul este constient ca un anume comportament
are o functie defensiva (de exemplu, accesele bulimice care se presupune ca ar servi
drept defensa in raport cu anxietatea de separare in relatia cu mama).
In urma consideratiilor de mai sus definitia pe care o propunem este urmatoarea:
Apararile sunt mecanisme psihice inconstiente care se activeaza
datorita anxietatii legate de reprezentarea unui conflict generat de un pericol intern
sau extern si care au functia de reducere a anxietatii printr-o deformare a acestei
reprezentari.
Deformarea realitatii ia diverse forme in functie de tipul specific de aparare:
-

in anticipare, are loc o deformare a dimensiunii timp prin proiectarea intr-un

moment din viitor, sau, mai bine spus, prin transpunerea unui moment viitor in
prezent.
-

in activism, deformarea consta intr-o ignorare a unui element conflictogen din

realitate; aceeasi operatie este decelabila si in negare, refulare, reprimare si refuz al

realitatii (diferentele de ordin calitativ sunt insa foarte mari si permit analiza distincta
a fiecarui mecanism in parte).
-

in clivaj, din doua elemente disonante din realitate este suprimat (prin refulare)

unul, in timp ce celalalt este suprainvestit si ipostaziat.


-

in proiectie, realitatea este imbogatita cu elemente care de fapt nu ii apartin.

Este ca si cum cineva ar merge pe strada ocolind niste oameni imaginari.


-

in omnipotenta realitatea este deformata prin exagerare, hipertrofiere,

raporturile cu lumea sunt inversate astfel incat Eul devine un Gulliver in tara piticilor
printre ceilalti.
-

in intoarcerea impotriva propriei persoane discomfortul psihologic este

proiectat in totalitate la nivelul eului, culpabilizat pentru toate suferintele si esecurile,


si, consecutiv, agresat pentru toate aceste vinovatii mai mult sau mai putin imaginare.
Distorsiunea apare aici sub forma asumarii a tot ce este rau si a autoculpabilizarii
excesive si, paradoxal, victimizante.
-

in rationalizare, intelectualizare si refugiu in reverie realitatea este deformata

fie in sensul negarii afectului, fie in sensul negarii ratiunii si a imperativelor acesteia.
Si intr-un caz si in celalalt avem de-a face cu un subiect care priveste realitatea cu un
singur ochi al ratiunii si logicii, sau al dorintei si afectului.
-

in regresie asistam la o distorsiune temporala, timpul psihologic fiind cu mult

depasit de cel obiectiv; subiectul trateaza prezentul ca si cm acesta ar fi trecut, se


scoate pe sine din realitate si se transpune intr- lume devenita virtuala
-

prin umor realitatea este colorata intr-un roz antidepresiv, iluzia cromatica

facand suportabila o perspectiva altminteri nu prea vesela


-

agresiunea pasiva pune in act o fantasma de putere magica a subiectului care

isi pedepseste agresorul oarecum de la distanta (lasand razbunarea pe seama


destinului, care bineinteles, ii este aliat fidel, sau folosindu-se de puterea refuzului sau

a ignorarii); avem de-a face tot cu o deformare a imaginii de sine in care subiectul isi
pastreaza aparenta de persoana superioara sau evita propria incapacitate de a se angaja
intr-un conflict deschis care l-ar face sa se simta mult prea vulnerabil.
-

in altruism, ascetism si contrainvestire subiectul isi falsifica imaginea de sine

si propune lumii o fata cosmetizata dupa standardele morale sau sociale la moda
-

in sublimare avem de-a face cu un subiect ai carui lotusi cresc din noroi in

timp ce el prefera sa creada ca isi trag seva din eter.


Dupa cum vom vedea mai departe, mecanismele incluse de noi in IMA nu corespund
toate acestei definitii si asta pentru motivul evident ca nu sunt mecanisme de aparare.
Acesta este cazul acting-out-ului (care nu este mecanism de aparare ci, din contra,
esecul acestora, deoarece pulsiunea inconstienta este direct tradusa in act in loc sa fie
blocata prin defensa), al afirmarii de sine prin exprimarea sentimentelor si afiliere
care, fiind in mult mai mare masura constiente in sine si in raport cu nevoia care le
declanseaza, se apropie mult de mecanismele de coping, concept pe care il vom
prezenta in continuare deoarece are o valoare practica foarte mare. Daca Freud spunea
initial ca acolo unde a fost sinele trebuie sa fie eul, in privinta defenselor nu credem
ca ne inselam spunand ca acolo unde a fost defensa trebuie sa fie copingul. Trecerea
de la defensa la coping marcheaza trecerea de la apararea inconstienta la strategiile
constiente, ne-automate, de adaptare si echilibrare cu sine si cu mediul la un subiect
devenit mult mai responsabil de nivelul sau de satisfactie si armonie psihologica.
In 1943, Bibring introducea conceptul de mecanism de degajare, definindu-l ca
modalitate de gestionare a tensiunilor de catre eu, functia sa fiind de a dizolva
progresiv tensiunea prin schimbarea conditiilor interne care o produc (ex:
familiarizarea cu o situatie anxiogena sau detasarea de libido in travaliul de doliu).
Lagache este cel care va relua conceptul si il va dezvolta, acordandu-i o importanta
foarte mare in virtutea ideii ca scopul curei psihanalitice este chiar cel de a elibera eul
de sub influenta celor doua instante. Degajarea ar presupune inlocuirea compulsiilor
defensive cu alegerea si respingerea constiente intr-un cuvant, cu judecata, atat in
sens moral, cat si logic. Caracteristicile dagajarii ar fi urmatoarele:

recunoasterea de catre subiect a dorintelor si apararilor sale fantasmatice

rolul important pe care-l indeplineste constiinta

indepartarea apararii ca element prealabil degajarii. Operatiunile de degajare

presupun dezinvestirea contrapulsiunii defensive, amanarea ei, si, in contrapartida,


suprainvestirea anumitor ganduri, care fac apel la atentie si la reflectie. Lagache mai
subliniaza si faptul ca, apropiindu-se mai mult de procesul primar, defensele au o
structura paralogica si se realizeaza sub influenta principiului placerii si a compulsiei
la repetitie. Deoarece in sublimare este abolita refularea, el propune ca aceasta sa fie
considerata mai degraba mecanism de degajare decat de aparare. Noi vom include
totusi sublimarea in cadrul mecanismelor defensive deoarece ea nu corespunde
primului criteriu formulat chiar de Lagache: recunoasterea de catre subiect a
dorintelor si apararilor sale fantasmatice
Conceptul de coping a fost introdus in psihologie de Lazarus printr-o lucrare dedicata
stresului psihologic. El defineste copingul ca fiind ansamblul eforturilor cognitive si
comportamentale destinate controlarii, reducerii sau tolerarii exigentelor interne sau
externe care ameninta sau depasesc resursele unui individ. In Bloch si al (1991)
copingul este definit ca procesul activ prin care individul, gratie autoaprecierii
propriilor activitati, a motivatiilor sale, face fata unei situatii stresante si reuseste sa o
controleze. In literatura de specialitate sunt inventariate ai multe tipuri de coping:
-

coping centrat pe emotie (vizeaza gestionarea starilor emotionale)

coping centrat pe problema (vizeaza gestionarea problemei aflate la originea

starii emotionale a subiectului)


-

coping de evitare (strategii pasive de reducere a tensiunii emotionale evitare,

fuga, refuz, resemnare)


-

copingul vigilent (strategii active de infruntare a situatiei cautare de

informatii, de sustinere sociala, de mijloace de rezolvare a problemei).

Dupa cum reiese de mai sus afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor, afilierea
si chiar retragerea apatica intra in categoria mecanismelor de coping (ultimul intr-o
categorie mai putin adaptativa si anume cea copingului prin evitare). Ele au fost totusi
retinute in inventarul nostru deoarece apar in numeroase clasificari ale mecanismelor
defensive (DSM IV si Vaillant). Scala de acting-out a fost retinuta pentru testarea
ipotezei referitoare la corelatia negativa cu apararile de nivel superior si pozitiva cu
cele de nivel inferior. Mai trebuie mentionat faptul ca exista doua tipuri de abordari
ale copingului de tip dispozitie (trasatura de personalitate) si de tip context
(activare si utilizare situationale). La ora actuala se incearca o abordare integrativa a
celor trei concepte si a manifestarii lor pe scala normal-patologic; de exemplu, in
1969 Haan elaboreaza un model al functionarii adaptative cuprinzand zece dimensiuni
de baza care se pot manifesta sub forma de coping, aparare sau fragmentare (pentru
sensibilitate avem empatia ca si coping, proiectia ca aparare si ideile de referinta ca
fragmentare). Plutchik (1995) considera ca fiecareia dintre apararile fundamentale
(care sunt mecanisme psihice rigide, de valoare adaptativa limitata) ii corespunde un
stil de coping (metoda constienta de rezolvare a problemelor, flexibil si, in general,
adaptativa): refuz minimizare, regresie cautare de ajutor. Ne asteptam prin urmare
ca intre aceste aparari sa gasim o corelatie negativa, ipoteza pe care o vom testa si in
studiul nostru.

8. DESCRIEREA DIMENSIUNILOR I A VARIABILELOR


IPOTEZE I REZULTATE
ACTIVISM
Activismul - gestionarea conflictelor psihice sau a situaiilor traumatice externe prin
recurgerea la aciune, n locul refleciei sau al tririi afectelor. (erban Ionescu)
Conform DSM activismul se definete ca o strategie elaborat ca derivativ i care are
ca scop lupta contra angoasei. Potrivit Le Grand Larousse universel, care ofer dou
accepiuni ale termenului, de sistem de conduit ce privilegiaz aciunea concret,

direct, i iniiativa personal (definiie ce se apropie de ceea ce dorim noi s se


neleag prin activism ca i defens), iar pe de alt parte, de conduit a celui ce ia
agitaia drept aciune (definiie ceva mai ndeprtat de perspectiva pe care am luat-o
noi n considerare n operaionalizarea conceptului de activism).
Activismul apare de sine stttor n lista mecanismelor de aprare la erban Ionescu i
la Plutchik, iar n DSM IV este identificat cu acting out; apare cu numele de
activism n clasificarea elaborat de Plutchik. Pentru noi, activismul i acting out
sunt dou concepte diferite, ce implic comportamente diferite, i vom preciza mai
clar distincia dup ce vom trata i mecanismul acting out.

Variabile
Motivaia formulrii celor dou variabile rezid n distinia primar pe care am
realizat-o ntre ceea ce nelegem prin activism ca i aprare prezent destul de
frecvent n comportamentele cotidiene i acting out. n acest sens, ne referim la
activism ca la o aprare ce presupune comportmente frecvent ntlnite n viaa
cotidian, fiind i susinute de impactul psihologic al solicitrilor sociale, mai mult
sau mai puin direct exprimate asupra individului integrat social. Adic, implicarea
activ, concret a individului este i va fi salutat din plin de ctre societatea ce
respect normele ei, iar un om activ este apreciat pozitiv ca fiind o persoan bine
integrat i adaptat social. O dat ce o asemenea defens primete
binecuvntareasocietii din care facem parte, lansm ipoteza conform creia
defensa activism ia o form de defens adaptativ din punct de vedere social.
a. activitate febril ce precede sau succede anumitor evenimente importante sau
stresante
Aceast variabil se refer la apelul ocazional, este adevrat, cu frecvene diferite de
la persoan la persoan, la activism, acesta fiind cerut doar n cazuri apreciate
subiectiv de individ drept extreme, cuprinznd n aceast categorie anumite
evenimente importante pentru individ sau stresante (care au fost trite deja i apreciate
a posteriori ca atare, sau care urmeaz s se petreac i sunt proiectate ca atare
anticipativ, sunt potenial stresante). Prin activitate febril nelegem activitatea ce

ocup aproape integral timpul pe care o persoan l are la dispoziie de-a lungul unei
zile, pauzele sale fiind foarte reduse ca numr i durat, dac nu absente.
naintea unui eveniment important fac multe lucruri.
b. implicare (excesiv) n anumite activiti
Ne referim deci la activism ca masc sau mijloc deviaionist de la anumite afecte,
gnduri, conflicte ce nu pot fi abordate frontal de subiect din varii motive ce in de
ceea ce denumim cu un termen generic diferene individuale. O dat ce subiectul n
cauz se simte incapabil s gestioneze direct i nonmediat respectivele afecte,
conflicte, etc. cu care se vede confruntat la un moment dat, el alege ca modalitate de
asigurare a confortului psihologic implicarea mai mult sau mai puin excesiv n
diverse activiti practice, concrete, care au rolul de a redireciona focalizarea ateniei
de la coninuturi potenial anxiogene spre coninuturi nu doar nonanxiogene, dar,
eventual, i gratifiante din punct de vedere social. Formularea variabilei, aa cum
apare ea aici, nu exclude o motivaie pentru respectiva implicare n activiti, i
considerm respectiva cauz ca fiind indispensabil i omniprezent n cazul oricrui
comportament de acest gen.
Am foarte mult timp liber.
Ipoteze
n primul rnd ne referim la clasa, categoria sau factorul la care ar putea aparine
activismul, i lansm ipoteza conform creia acest factor ar fi reprezentat de aprrile
adaptate din punct de vedere social, i aceasta n condiiile n care activitatea ca atare,
acel a face ceva este salutat din plin de ctre societatea occidental n comparaie
cu cea oriental de pild. n al doilea rnd, n ceea ce privete eventuale corelaii ntre
activism i alte mecanisme de aprare, susinem ipoteza conform creia ar exista o
corelaie pozitiv cu afilierea i cu altruismul i cu refuzul unui segment al realitii
(acest refuz determinnd tocmai aprarea de respectivul aspect prin refugiul n
activism) i corelaie negativ cu retragerea apatic.

Rezultate

Testarea statistic a ipotezelor i valoarea coeficientului de corelaie Pearson obinut


arat ntr-adevr existena unei corelaii pozitive semnificative ntre activism i
afiliere, respectiv activism i altruism, motivat de noi prin faptul c activismul
implic contact social, socializare, relaii interumane i comportamente, dedicare chiar
pentru realizarea scopurile altora, solicitare i primre de sprijin exterior.
ACTING OUT
Acting out - se identific cu conceptul de traducere n act, ca act impulsiv, i este o
nclcare a interdiciei de a aciona n cadrul curei psihanalitice (S. Freud). n clinica
psihiatric se identific cu o impulsie ce are caracter de violen heteroagresiv sau
autoagresiv; actul n sine fiind de scurt durat. n opinia noastr, mecanismul are n
centrul su o desfurare psihologic, o tensiune psihic mai degrab dect aciune
propriu-zis. Tensiunea psihic ce cunoate un crescendo ajunge la apogeu i se
descarc brusc, urgent, fulgertor, cu un control contient destul de redus. inem s
menionm faptul c, prin nsi descrierea mecanismului se observ faptul c el ia
forma unei antidefense, sau o cdere a defenselor; n aceste condiii nu mai
crespunde definiiei pe care am dat-o mecanismelor de aprare, motivul pentru care lam pstrat fiind faptul c apare ca mecanism defensiv n alte clasificri, de care am
inut i noi cont.
Mecanismul nu face parte din lista de mecanisme defensive a lui erban Ionescu, n
schimb ea figureaz printre defensele din DSQ, printre cele enumerate de Valenstein
(sub numele de traducere n act) i printre defensele listate n DSM (tot ca traducere
n act).
Noi, prin variabilele luate n considerare, ne ndeprtm oarecum de ceea ce se
nelege n mod normal prin traducere n act; astfel, dac prima variabil se refer
exact la traducerea n act a impulsivitii resimite foarte intens nct nu mai poate fi
meninut doar n registrul interioritii psihice, i astfel este expulzat brusc i n
forma ei brut, cea de-a doua variabil se refer la momentul imediat premergtor
acestei traduceri n act vzute ca rezolvare urgent, imediat a tensiunii dar complet
dezadaptativ pentru individ. Efectul de aprtor al eului contient, dac exist,
exist doar pentru scurt timp, pentru c ulterior eul va fi copleit de anxietatea
generat de nsi descrcarea n forma n care se realizeaz.

Variabile
a. impulsivitate tradus n act
Variabila se muleaz perfect pe conceptul de traducere n act, prin itemii ce i-au
corespuns noi ncercnd s surprindem tocmai acest aspect al acting out-ului:
punerea n act fr perdea, fr precauii, fr mediere a achiziiilor ontogenetice
am putea spune.
Am lovit pe cineva care m-a iritat foarte mult.
b. nevoie de rezolvare urgent, cu orice pre a situaiilor conflictuale
Dup cum am mai precizat pn acum, aceast variabil surprinde momentul imediat
premergtor descrcrii, de fapt exprim cauza respectivului comportament: o nevoie
de rezolvare urgent; aceasta ne trimite la lansarea ipotezei conform creia acting
out-ul ar face parte dintre mecanismele nevrotice de aprare.
Sunt agitat() cnd tiu c am o problem pe care trebuie s o rezolv.
Dup aplicarea chestionarului pe lotul-pilot i calcularea coeficientului alfa-Cronbach
pentru evaluarea interitemi pe fiecare variabil n parte, am decis s eliminm cea dea doua variabil, alfa=0.004(!). Rezultatul foarte slab al corelaiei interitemi pentru
aceast din urm variabil fiind pus pe seama diferenelor destul de mari dintre itemi
n ceea ce privete att formularea lor, ct i intele comportamentale diferite pe care
le urmreau. De asemenea, constatm c definirea variabilei nu face loc pentru
operaionalizarea ulterioar a conceptului prin comportamente, n condiiile n care
vizeaz o nevoie, de care persoana poate fi mai mult sau mai puin contient, ce
poate exista i n stare latent, fr a declana comportamente specifice.

Ipoteze
O prim ipotez afirm faptul c acting out-ul este o defens aparinnd categoriei
aprrilor dezadaptative, neorganizate, haotice, i n consecin, destul de periculoas
pentru individul nsui care o folosete. De asemenea, considerm acting out-ul
corelnd pozitiv cu activismul (chiar au existat numeroi autori ce le-au suprapus, noi

ns neadernd la un asemenea punct de vedere, dar fr a nega eventualitatea unei


corelaii ntre cele dou mecanisme de aprare), identificarea cu agresorul
(considerm c, att timp ct individul se simte agresat i simte nevoia s ntoarc
agresiunea, aceast ntoarcere are anse s i scape de sub control), ntoarcere ctre
propria persoan (o heteroagresivitate ce poate scpa de asemenea controlului). Mai
presupunem existena unor corelaii negative cu ascetismul i refugiul n reverie (aici
fiind vorba de un surplus de refulare, pe cnd n cazul acting out-ului este un minus
refulare, ambele cazuri ns implicnd efecte dezadaptative), oarecum i cu
sublimarea, ca defens de ordin superior, nalt adaptativ.
Rezultate
Acting out-ul a corelat pozitiv cu identificarea cu agresorul i cu ntoarcerea ctre
propria persoan, confirmndu-ni-se astfel dou din ipotezele lansate cu privire la
acting-out; cel care i manifest direct, brut, violent i nonmediat agresivitatea,
lovete n acelai timp i n sine nsui, prin faptul c lovete n alteritate, i aceasta
deoarece agresivitatea respectiv poate fi descrcat i auto, i nu doar hetero: acest
aspect este cel ce ine de ntoarcerea ctre propria persoan, n timp ce manifestarea
heteroagresivitii ine de identificare cu agresorul ce lovete n alteritate direct. ( A se
ine seama de faptul c prin aceste remarci nu limitm acting out-ul la agresivitate
descrcat direct n comportament, cu la alte aspecte pulsionale ce au manifestri
similare)

AFILIEREA
Afilierea solicitarea ajutorului i a susinerii celuilalt atunci cnd subiectul trece
printr-o situaie generatoare de angoas. (erban Ionescu) Trebuie menionat c n
cazul defensei afiliere prezena celuilalt este cutat din nevoie, pentru beneficiul pe
care aceasta l aduce subiectului ntr-o situaie problematic pentru acesta. Afilierea
implic o component important, i anume susinerea social, cu componentele ei:
1) reeaua social exprimat prin numrul de prieteni i de relaii cu alii; 2) sprijinul
primit, adic comportamentele efective de susinere; 3) sprijinul perceput,
disponibilitatea celorlali; 4) sprijinul emoional ce confer sentimentul de protecie,
siguran concret, dragoste; 5) sprijinul de stim privind competenele i valoarea
subiectului; 6) sprijinul material sau financiar; 7) sprijinul informativ.

Din punctul de vedere DSM III, DSM IV, afilierea face parte din mecanismele
adaptative, sau de nivel nalt, din aceast cauz ea fiind menionat doar n DSM IV.
De asemenea, ea este listat n lucrarea lui erban Ionescu i n chestionarul DSQ al
lui Bond, nefiind ns inclus n nici unul dintre cei patru factori evideniai de
chestionar.
Lansm i noi ipoteza conform creia afilierea s-ar putea include ntr-o categoriefactor supraordonat, i anume cel corespunztor aprrilor adaptative, ateptnd ns
ca rezultatele finale s confirme sau s infirme aceast ipotez.
Variabile
a. cutarea prezenei altora pentru susinere sau ajutor
Variabila exprim cel mai bine sursa comportamentului, i anume nevoia pe care
subiectul o resimte, pentru a primi susinere i ajutor ntr-o situaie de via perceput
ca problematic ori conflictual, ori eventual traumatizant pentru el. Este o
modalitate de adaptare dezirabil din punct de vedere social, comunitar, pentru omul
ce se vrea a fi definit ca fiin eminamente social, membru activ al comunitii ce-i
face simit prezena n cadrul acesteia. Unul din motivele prezenei alteritii n jurul
su este i acela de a servi drept punct de sprijin pentru unul din membrii grupului ce
necesit acest sprijin. Chiar dac dorim s concepem aceast defens drept una
adaptativ, nu trebuie s facem abstracie de cazul extrem, sub form de dependen
cu efecte de handicapare pentru cel ce vede fiecare experien ca pe un impas din care
nu poate iei dect cu ajutorul altei/altor persoane.
Cnd am o problem pe care nu o pot rezolva, solicit ajutorul unui prieten.
b. orientarea spre persoane ce au trit o experien de stres identic
Efectul secundar al acestei orientri const n securizare afectiv i experienial, n
aprare n faa potenialei singurti anticipate sau parial experimentate, n crearea la
nivel subiectiv a impresiei unui fond comun de experien nefast. Din dou puncte de
vedere am considerat aceast variabil ca reflectnd una din semnificaiile majore ale
mecanismului de aprare afiliere, nefiind vorba despre o perspectiv reducionist
prin faptul c am considerat doar experiena de stres i nu i cea de bucurie, de stare
caracterizat prin acalmie psihologic

i. n primul rnd, experiena de stres poate fi rezultatul oricrui tip de


eveniment prin care a trecut, trece sau urmeaz s treac persoana n cauz; chiar i o
bucurie neateptat pentru individ poate fi generatoare de stres, din punctul de vedere
al implicaiilor pe care le-ar avea, spre exemplu. Astfel, formularea experien de
stres identic acoper orice fel de surs existenial, ceea ce conteaz din perspectiva
mecanismelor defensive nefiind situaia concret prin care trece persoana, evaluat
obiectiv, ci transpunerea ei in plan subiectiv i trirea ei drept o experien de stres;
ii. cauza pentru care evenimentele respective sunt trite ca i anxiogene i
stresante pentru individ intereseaz prea puin la acest moment, n sensul c interesul
nostrul principal este identificarea defenselor i a intensitii i proporiei i
configuraiei lor n individ
iii. starea de acalmie psihologic i de autosuficien este oarecum de
domeniul utopicului, pentru c suntem, cu o formul deja nvechit, oameni printre
oameni i fiine sociale, astfel nct prezena i sprijinul celorlali sunt cutate n
virtutea acestor premise, i, mai mult dect att ncurajate. Am putea chiar lansa
ipoteza conform creia afilierea s-ar plasa n categoria mecanismelor de nivel
superior, adaptativ, cu meniunea faptului c trebuie s inem cont de scorurile
extreme, mai ales cele pozitive, un exces de afiliere care devine problematic i chiar
dezadaptativ; de asemenea, mai trebuie luat n considerare configuraia general a
aprrilor individului respectiv, care ar susine ntr-un fel sau altul scorul nalt pe
acest mecanism.
Cnd m confrunt cu ceva dureros caut prezena oamenilor care au trecut prin ceva
similar.
Ipoteze
Includem, n acord cu autorii studiai de noi, afilierea printre mecanismele defensive
adaptative, de nivel superior, ce presupun o bun integrare social a individului. n
ceea ce privete lansarea unor ipoteze specifice, am considera afilierea n corelaii
pozitive cu activismul, altruismul (chiar dac diferena dintre ele este destul de mare,
presupunem totui c persoana capabil de afiliere, adic de ntreptare ctre semenul
su pentru sprijin, va fi capabil ulterior eventual s orefe sprijin altruist celuilalt),
identificare, afirmarea de sine i introiecie; de asemenea, presupunem existena unor
corelaii de aceast dat negative ntre afiliere i retragere apatic i ascetism.

Rezultate
Activismul, altruismul i introiecia sunt mecanismele ce coreleaz pozitiv ntr-adevr
cu afilierea; pe lng aceste corelaii ce vizau direct ipotezele formulate de noi, au mai
fost obinute altele, dup cum urmeaz: acting out, anticipare, clivaj, denegare,
contrainvestire, izolare, nlturare, ntoarcere ctre propria persoan, proiecie,
raionalizare, refugiu n reverie, refulare, regresie, retragere apatic refuz care toate
coreleaz pozitiv la praguri de .05 sau .01 cu afilierea (aceast enumerare servete in
primul rnd la crearea unei imagini asupra vastitii domeniului investigat de noi, i
asupra complexitii mecanismelor defensive, a intercorelaiilor dintre ele, i mai
departe, de ce nu, asupra, implicaiilor psihodiagnostice pe care le poate avea un
asemenea instrument. Din pcate ns, spaiul lucrrii de fa nu ne permite s
aprofundm prea mult aceast parte, care se constituie fr doar i poate intr-o poart
ctre un domeniu ce ateapt s fie explorat intensiv i cu maxim seriozitate)
AFIRMAREA DE SINE (PRIN EXPRIMAREA SENTIMENTELOR)
Afirmarea de sine (prin exprimarea sentimentelor) comunicarea fr ocoliuri a
sentimentelor i gndurilor, ntr-un mod nici agresiv, nici manipulator, i aceasta n
condiiile n care persoana triete un conflict emoional sau un eveniment exterior
stresant. (erban Ionescu) Chiar dac ali autori l-au ncadrat categoric n
mecanismele de aprare, motivndu-i alegerea prin faptul c are ca rezultat
diminuarea anxietii, noi nclinm spre a-l considera drept mecanism de grani ntre
defense i coping, att timp ct gradul de contientizare a apelului la afirmare de
sine... este destul de ridicat. De menionat este faptul c acest mecanism poate face
obiectul unei nvri chiar n cadrul terapiei, mai ales celei de tip cognitivcomportamental. Valoarea comunicrii verbale i a exprimrii deschise a fost
recunoscut intens de S. Freud, chiar dac printre mecanismele defensive la care
acesta a fcut referire, mecanismul prezent nu a fost inclus; ncepnd din 1949, s-au
efectuat i studii experimentale asupra acestui mecanism defensiv. (Satler, 1949,
1961)
Pe lng clasificarea lui erban Ionescu, unde afirmarea de sine (prin exprimarea
sentimentelor) apare ca mecanism defensiv de sine stttor, acesta mai figureaz n
lista DSM IV sub numele de afirmare de sine sau autoafirmare.
Variabile

a. afirmarea sentimentelor
Aceast variabil cuprinde att afirmarea sentimentelor favorabile, ca simpatia,
afeciunea, tandreea, ct i sentimente mai puin favorabile, cum sunt ostilitatea,
antipatia, sentimente de respingere a celuilalt, etc. Pentru a putea s te afirmi deschis
i ntr-o form socialmente acceptabil, cea ce ar nsemna nonagresiv i
nonmanipulator, este nevoie de o dezvoltare personal deja parcurs, de o bun
cunoatere de sine, de o dorin de mbuntire a propriului comportament, elemente
care au rolul de a apropia, dup cum am afirmat deja mai sus, mecanismul defensiv n
cauz de unul de coping, i, de asemenea, de a-l include printre mecanismele mai
elaborate, dac ar fi s ne propunem a ajunge la o clasificare care s mpart
mecanismele defensive n primare, mai puin elaborate, i mecanisme elaborate ntr-o
msur mai mare.
mi este uor s spun ceea ce simt.
b. comunicare deschis a gndurilor
Distincia ntre exprimarea sentimentelor i comunicarea gndurilor n manier
deschis este una pur teoretic, cerut de exigenele elaborrii unui chestionar de
personalitate, n termeni generici. Acesta, deoarece suntem contiente de faptul c o
distincie rigid nu poate fi operat i este i contraindicat: un sentiment ori o
atitudine fa de un alter va implica obligatoriu i natural realizarea unei anumite
desfurri ideative, va implica a gndi despre acea persoan c..., astfel nct neam atepta ca o persoan ce este capabil s-i exprime sentimentele deschis, va fi
capabil de a face aceasta i n cazul gndurilor sale.
Ceea ce gndesc despre alii m privete doar pe mine.
c. capacitatea de a cere i de a refuza preteniile nerezonabile
Aceast variabil aduce n discuie problema distinciei clare ntre afirmarea de
sine( prin exprimarea sentimentelor) i agresiunea pasiv. Mai important dect
capacitatea n sine de a cere sau a refuza este modul, maniera, mijloacele prin care
se realizeaz cererea sau refuzul. Spre exemplu, att o persoan care folosete n grad
nalt afirmarea de sine (prin exprimarea sentimentelor), ct i una care este pasiv
agresiv pot s dispun de capacitatea ce a refuza preteniile pe care ele le apreciaz
subiectiv drept nerezonabile, ns n maniere total diferite, opuse chiar. Spre exemplu,
un item ce ar putea cu uurin aduce confuzii este : Cnd o persoan pe care o

antipatizez mi cere ceva, gsesc motive pentru a o refuza; acesta este un item pentru
agresiunea pasiv, pentru c nu preteniile nerezonabile sunt importante, ci faptul c
respectiva persoan este antipatic subiectului n cauz, i n consecin, indiferent de
faptul c ea are nevoie de ajutor, sau are o pretenie minim i n limitele
rezonabilului, va fi refuzat cu scopul de a o frustra, sau de a exprima agresivitatea
reprimat ntro manier modificat, distorsionat, deplasat, i astfel subiectul se
elibereaz de propria-i frustrare. n schimb, ceea ce conteaz n cazul afirmrii de
sine... este o evaluare a calitii preteniilor, a motivaiei acestora i a aspectelor
majore, de asemenea, o evaluare a propriilor posibiliti i disponibiliti, aceast
evaluare avnd ca rezultat decizia de refuz, refuz realizat n aceeai manier
nonagresiv i nonmanipulativ de care am mai discutat.
Capacitatea de a cere poate fi de asemenea analizat din perspectiva aceleiai
distincii ntre cele dou mecanisme, un pasiv agresiv putnd de asemenea emite
cereri, ele n sine nerezonabile, fr utilitate practic, singurul scop fiind frustratea i
agresarea partenerului, i nu o cerere direct, explicit formulat, util pentru subiect,
aa cum se realizeaza in cazul afirmrii de sine....
Cu o metafor sugestiv putem rezuma esena afirmrii de sine... prin a cite cuvintele
lui Jules Renard: Cu adevrat liber este acela care tie s refuze o invitaie la cin
fr a recurge la vreun pretext.
Rmne totui aici o problem deschis, relativ la aceeai distincie afirmare de sine...
agresiune pasiv: este foarte dificil s se ating un grad att de nalt de obiectivitate
care s permit o evaluare acurat i real a situaiei, partenerului, etc. astfel nct un
refuz s nu nsemne pasiv agresivitate, ci exprimare deschis, sincer; sub masca
acestei afirmri de sine poate foarte bine s se ascund un comportament de agresiune
necontientizat i neacceptat, nsui un refuz repetat de exemplu s aib acest efect de
agresare a celuilalt.
Refuz chiar i pe cineva drag dac cererile sale sunt nentemeiate.
Ipoteze
Dup prerea noastr, n acord cu autorii ce au investigat mecanismele defensive,
afirmarea de sine este un mecanism de ordin superior i adaptativ. Acest mecanism ar

corela pozitiv cu afilierea i cu identificarea i negativ cu izolarea, ntoarcerea ctre


propria person, proiecia i retragere apatic, pentru c toate aceste mecanisme,
ntr-un fel sau altul, mai mult sau mai puin, neag, evit realitatea intrapsihic proprie
subiectului, i cu att mai mult acceptarea i exprimarea, comunicarea n exterior a ei.
Rezultate
Cu excepia ipotezei ce afirma corelaia afirmare de sine afiliere, care nu s-a
confirmat, toate celelalte ipoteze lansate de noi privind acest mecanism i-au gsit
confirmarea n urma prelucrrii statistice a datelor.

AGRESIUNEA PASIV
Agresiunea pasiv rspuns la conflictele emoionale i la factorii de stres interni i
externi printr-o agresiune mpotriva celuilalt, exprimat n mod indirect i
necombativ. (DSM III-R, DSM IV) Rezistena, resentimentul sau ostilitatea sunt
mascate de o faad de adeziune aparent. DSM IV face dou precizri, relativ la
principalele situaii n care acest mecanism poate fi pus n funciune: un rspuns la
exigenele de aciune sau performan emise de alt persoan i; lipsa de gratificare a
dorinelor subiectului.
Agresiunea pasiv figureaz deci n clasificarea DSM III-R i DSM IV, precum i n
lista mecanismelor defensive elaborat de Bond, acesta ncadrnd-o la factorul I,
model de aciune inadaptat.
Variabile
-nonaciune sau refuz al aciunii n situaii frustrante
Nonaciunea ca atare, sau prin refuz al aciunii, n condiiile n care individul n cauz
are intenia ascuns, mai mult sau mai puin contientizat de a-l pedepsi, lovi, agresa
pe cellalt, reflect tocmai esena mecanismului la care ne referim aici. n genere,
persoanele pasiv-agresive au tendina de a nega i de a respinge propriul mecanism
psihic, i aceasta pentru c o contientizare a sa ar lovi n nsei normele morale, etice,
rigorile social-umane la care oricine dorete s se tie pe sine c ader. Astfel,este
destul de dificil surprinderea pasiv-agresivitii pe baza unuichestionar ce presupune
autoadministrarea, astfel nct este nevoie de o mascare ct mai bun a

comportamentelor prin itemii formulai i, n acelai timp, investigarea mecanismului


n sine. Astfel, sub o masc ce le ascunde lor nsele propria interioritate psihic, ele
sunt capabile s-i descarce frustrrile, agresivitatea i s evite confruntarea direct cu
propiile conflictualiti, manifestnd ceea ce am putea denumi chiar o atitudine
pasiv-agresiv.
Rspund ntotdeauna la provocri.
Ipoteze
Ne ateptm la obinerea unei corelaii negative ntre agresiunea pasiv i afirmarea
de sine, lucru oarecum evident cel puin din punct de vedere empiric, att timp ct
pasivitatea agresiunii exclude exprimarea deschis, franc, sincer a sentimentelor i
gndurilor ce vizeaz cealalt persoan. De asemenea, mecanismul de fa implic o
negare a realitii intrapsihice cel puin, att timp ct individul este incapabil s
priveasc i s se orienteze spre coninuturi psihice rezervoare de agresivitate, i i le
neag n favoarea manifestrii unui comportament voalat i, n esen, deosebit de
agresiv (n cazul scorurilor extreme nalte).
Rezultate
Agresiunea pasiv coreleaz pozitiv cu denegarea, fapt explicat de noi prin aceea c
realitatea intrapsihic a subiectului este negat clar de acesta, i n consecin respins
ca inexistent sau neadevrat, aceast realitate referindu-se direct la agresivitatea ce
mocnete n interiorul insului relativ la alt/alte persoane, dar pe care acesta nu o
accept din varii motive. Totu, ea i gsete o modalitate voalat de manifestare
explimare, aceasta este pasiv-agresivitatea.

ALTRUISMUL
Altruismul devotament fa de cellalt, ceea ce-i permite subiectului s ias dintr-un
conflict. (erban Ionescu) Ca i defens, altruismul poate fi considerat din patru
puncte de vedere, n fiecare fiind vorba de rezolvarea unui conflict:
-un tip de formaiune reacional evitarea culpabilitii legate de refularea
agresivitii, prin altruism
-mijloc de evitare a agresivitii, prin deplasarea ei ctre scopuri mai nobile,
altruiste

-plcere prin procur o plcere pe care persoana i-o refuz siei, dar i ajut pe
alii s o obin; astfel, ea triete satisfacia prin identificarea cu alteritatea
beneficiar
-manifestare a masochismului, prin cutarea de sacrificii evaluate drept altuiste.
(Anna Freud)
Potrivit DSM IV, altruismul este caracterizat astfel: Persoana i gestioneaz
conflictul dedicndu-se satisfacerii nevoilor celuilalt. Spre deosebire de formaia
reacional, caracterizat uneori prin sacrificiul de sine, n cazul altruismului persoana
primete fie o satisfacie de substituie, fie o satisfacie datorat reaciilor celorlali.
Primul care vorbete despre altruism este S. Freud, chiar dac nu explicit, ca la un
mecanism defensiv real, el vzndu-l mai degrab drept o formaiune reacional.
Ulterior, Anna Freud include altruismul n lista sa de mecanisme defensive crora le
acord atenie special n lucrarea Eul i mecanismele de aprare. Altruismul apare
i n clasificarea elaborat de Valenstein i colab., menionat fiind printre
mecanismele comune i altor autori ce s-au ocupat cu studiul defenselor. Mai este
inclus i n lista realizat de Vaillant, precum i n DSM IV, n categoria
mecanismelor cel mai bine adaptate. n fine, n chestionarul stilurilor defensive al lui
Bond, altruismul apare investigat printr-un singur item: Dac nu mi s-ar permite s i
ajut pe alii m-a simi deprimat.

Variabile
Pentru nceput dorim s specificm faptul c am formulat variabilele n aa fel nct s
surprindem prin fiecare dintre ele numitorul comun al celor patru puncte de vedere,
sau modaliti de abordare a altruismului descrise mai sus.
a. tendin de a satisface nevoile celorlali
Variabila nu implic renunarea la sine, abandonul de sine pentru altcineva, ci pur i
simplu manifestarea unui viu interes, grij i atenie pentru identificarea i satisfacerea
nevoilor altor persoane; discriminarea ntre persoanele semnificative i cele cu care
individul ntreine relaii mai superficiale, este destul de redus, n sensul c el i
manifest respectiva tendin n raport cu aproape orice persoan cu care are

interaciuni. Comportamentele corespunztoare acestei variabile nu exclud grija i


atenia pentru propria persoan, dar i alteriatatea este aproape la fel de important ca
subiectul.
Sunt atent() la nevoile celorlali.
b. disponibilitate de a se sacrifica pe sine pentru interesele altora
De aceast dat, intervine termenul de sacrifiu de sine pentru...: variabila exprim
faptul c interesele altora sunt puse mai presus de propriul interes, iar satisfacerea
acestora, mai presus de satisfacerea propriilor nevoi. Este destul de discutabil
importana acestor nevoi la care se renun n favoarea nevoilor altora, pentru c este
foarte posibil, ca un mecanism mai profund i ascuns, ca aceste nevoi ale celorlali s
reprezinte proiecia propriilor nevoi profunde i cu adevrat importante pentru
subiect, el renunnd la nevoi superficiale i mai puin semnificative. Afirmm c
acest fapt este discutabil, pentru c itemii formulai de noi nu au capacitatea de a
surprinde elementul importanei nevoilor ori intereselor, de o parte sau de cealalt, ci
doar procesul renunrii la sine pentru un altul (cu o formulare generic).
Sacrificiul de sine pentru binele altcuiva este o virtute.
c. a facilita cuiva obinerea unei plceri pe care subiectul i-o refuz siei
Aceast variabil este cel mai aproape de abordarea altruismului ca oferire a unei
plceri prin procur; motivaiile pentru care subiectul i refuz cutarea i
obinerea direct a plcerii respective sunt diverse, depinznd de o multitudine de
factori, i neinteresnd n acest punct al lucrrii noastre, dect tangenial doar. Ceea ce
conteaz ns este faptul c subiectul refuz s i ofere aceast plcere siei, dar
energia psihic rmnnd prezent i activ, ea este deturmnat ctre facilitarea
obinerii plcerii respective pentru altcineva.
M strduiesc ca oamenii din jurul meu s se simt bine.
Ipoteze
Este aproape evident pentru noi lansarea unei ipoteze ce presupune existena unei
corelaii clare ntre altruism i contrainvestire, att timp ct inem cont de
componenta conflictual, anxiogen ce este evitat, respins i nlocuit n cadrul
altruismului cu aspecte acceptate, aprobate i apreciate de eul contient, i anume cele
de fiin bun, iubitoare, gata de sacrificiu de sine pentru fericirea i binele altora. De

asemenea, altruistul este un individ ce neag agresivitatea incontient, nelsndu-o s


se manifeste mai mult sau mai puin ca atare pentru a se descrca, i n consecina
afirmm i posibilitatea unei corelaii pozitive ntre altruism i denegare. De
asemenea, altruistul introiecteaz alteritatea i se identific, mai mult sau mai puin ce
ea, pentru c aceasta este o modalitate foarte important pentru el de a se bucura de
efectul propriilor comportamente, deci credem n existena unor corelaii pozitive
altruism introiecie. Mai susinem urmtoarele corelaii posibile: cu nlturarea, pe
baza consideraiilor anterior menionate.

Rezultate
S-au confirmat ipotezele ce afirmau existena unor corelaii pozitive cu
contrainvestirea, denegarea i nlturarea. Propria agresivitate spre exemplu, ce rezid
n individ, este contrainvestit i astfel transformat n opusul su, manifestarea
sacrificiului de sine altuist. Realitatea intrapsihic este negat de individ n faa lui
nsui, negare ntrit i de tentina de respingere i evitare a reflecrii pe tema
propriei agresiviti.

ANTICIPAREA
Anticiparea pe durata unei situaii conflictuale, anticiparea const n a-i imagina
viitorul experimentnd dinainte propriile reacii emoionale; prevznd consecinele a
ceea ce s-ar putea ntmpla; plnuind diferite rspunsuri sau soluii posibile. (erban
Ionescu)
Noi am luat n considerare dou tipuri de anticipare, i anume anticiparea realist i
anticiparea catastrofic, ambele ca i mecanisme defensive. Astfel, ne opunem
aprecierii din lucrarea Mecanismele de aprare teorie i aspecte clinice a lui
erban Ionescu, care consider c anticiparea-aprare se deosebete de anticiparea
catastrofic, i aceasta deoarece ferirea de conflictualitate i de angoasa rezultat de
aici se realizeaz i n cazul anticiprii catastrofice, pentru c subiectul i aranjeaz
viitorul, planificndu-l pentru o situaie extrem, ce are anse minime s se produc,
dar totui se poate produce. Cu toate acestea, nu ne ferim de la a lansa ipoteza
conform creia anticiparea catastrofic ar fi o defens dezadaptativ pentru individ,

mai ales dac are o frecven mare de apariie n comportament, i aceasta, pentru c
ajunge s angoaseze i mai mult individul, n loc de a-l feri de angoas. Din aceast
cauz, suntem destul de precaute n evaluarea acestei laturi a anticiprii, considerndo polul negativ al defensei n discuie, anticiparea realist plasndu-se la polul pozitiv.
O pstrm totui printre mecanismele defensive din perspectiva prevederii
consecinelor a ceea ce s-ar putea ntmpla, datorit efectelor benefice pe care le
poate avea, chiar dac cu o sfer de cuprindere redus.
Chiar dac nu a menionat-o printre mecanismele de aprare, S. Freud vorbete despre
anticipare din perspectiva efectelor benefice pe care ea le comport. nainte de
apariia DSM IV anticiparea nu a figurat n nici una dintre listele elaborate de autorii
ce au investigat mecanismele de aprare, cu excepia lui Bond, care o include n DSQ.

Variabile
a. (realist) experimentarea dinainte a propriilor reacii emoionale; prevederea
consecinelor a ceea ce s-ar putea ntmpla; plnuirea rspunsurilor sau a soluiilor
posibile
Aceast variabil reflect o aprare de nivel superior, adaptativ, pentru c reuete
asigurarea impresiei subiective de securizare a subiectului n faa unor poteniale
situaii problematice, stresante i anxiogene. Exist ns i un risc, i anume ancorarea
rigid ntr-un anume tip de reacii emoionale a cror anticipare se ncearc, astfel
nct distorsionarea realitii s fie destul de mare, i astfel efectul benefic al defensei
s se reduc. Acelasi lucru este valabil i n cazul prevederii rigide a unei anume
categorii de evenimente, chiar i n condiiile n care subiectul deine suficiente
informaii ce indic o cu totul alt desfaurare a situaiei.
nainte de a face ceva iau n considerare anumite riscuri.
b. (catastrofic) instaurarea unei certitudini anticipate negative cu rol de protecie n
faa anxietii
Rol central n ceea ce noi nelegem prin anticipare catastrofic l are precauia:
individul ncearc s se securizeze lundu-i msuri de precauie bazate pe indicii ce
sunt, ntr-adevr, redimensionate i chiar exacerbate, dar aceasta pentru a ncerca s

evite a fi luat prin surprindere de circumstane defavorabile sau chiar catastrofale.


Riscul aici este acela al reducerii libertii personale, a spontaneitii, a creativitii,
a iniiativelor i a asumrii riscurilor.
Ca o metafor sugestiv pentru ceea ce nseamn anticiparea vom reda cuvintele lui
S. Freud: Dac vrei s poi suporta viaa, fii gata s accepi moartea.
M ngrijorez cnd cineva drag ntrzie neanunat.

Ipoteze
Anticiparea implic manifestarea unor comportamente active, acionale, desfurate
eventual cu scopul reducerii anxietii pe care o poate degaja nsui fenomenul de
anticipare (mai ales cea catastrofic), i din aceast cauz lansm ipoteza conform
creia mecanismul mai sus amintit ar nregistra corelaii pozitive cu activismul i
acting out-ul. Anticipnd spre exemplu pierderea persoanelor apropiate sau a cror
prezen este util subiectului, anticipnd singurtatea n care ar putea s cad o dat
cu anxietatea generatoare de aceasta, subiectul poate s manifeste atitudini i
comportamente altruiste, de orientare spre alteritate cu scopul mascat ns de a o
pstra n proximitate, de a se asigura de prezena acesteia. Anticiparea ca mecanism n
sine, dar mai ales anticiparea catastrofic ar corela n opinia noastr cu ntoarcerea
ctre propria persoan, de aici ea avnd i efecte dezadaptative i de dezorganizare
intern a individului, fiind o manifestare voalat, dar prezent a propriei
autoagresiviti. Prezena raionalitii evident pentru anticipare, afirmaie susinut
de definirea mecanismului, precum i de variabilele pe care noi le-am luat n
considerare, determin ipoteza conform creia exist o corelaie pozitiv
semnificativ cu raionalizarea. Determinnd sau mai bine spus, implicnd o ideaie
uneori greu de controlat sau de dirijat n alt direcie, anticiparea ar corela pozitiv i
cu refugiul n reverie.
Rezultate
Toate ipotezele lansate i-au gsit confirmarea n urma prelucrrii statistice. (A se
vedea anexele de la sfritul lucrrii)

ASCETISMUL
Ascetismul refuzarea oricror plceri corporale, chiar i a celor mai inocente, cu
scopul de a proteja eul mpotriva nevoilor pulsionale, care sunt surs de angoas.
(erban Ionescu, cu precizarea c am adaptat definiia pentru ascetism n genere, iar
definiia lui erban Ionescu fcea referire doar la ascetismul adolescentului) Autorii
care au investigat acest mecanism, l-au considerat ca ascetism al adolescentului, i nu
ca ascetism n genere. Noi ns am ales s vorbim despre ascetism propriu-zis pentru
c considerm c defensa poate aprea la orice vrst, nu doar la vrsta adolescenei.
O dat ce vom trece la analiza variabilelor, se va clarifica pe deplin considerm noi,
perspectiva proprie asupra acestui mecanism de aprare.
Anna Freud i acord un loc aparte printre mecanismele defensive asupra crora
poposete n lucrarea Eul i mecanismele de aprare. Ali autori care s-au referit la
adolescen i la ascetism: Fenichel (1945, 1953), Blos (1962, 1967), Laufer (1984,
1989), Brusset (1985), Marcelli (1990), P. Jeammet (1994).
Variabile
a. respingerea masiv a pulsiunilor de baz i a satisfacerii lor
Aceast variabil se potrivete foarte bine definiiei pe care o regasim n lucrarea lui
erban Ionescu, referitor la comportamentele adolescenilor. Nu negm faptul c, n
cazul adolescenilor, frecvena comportamentelor de acest gen poate fi mai mare dect
n cazul adulilor, ns, prin itemii pe care i-am formulat, am ncercat mai mult dect
att, s surprindem defensa la orice grup de vrst, de dup adolescen. Astfel, am
ncercat s surprindem tendina de respingere a pulsiunilor sexuale, i a celor
alimentare, precum i o exagerare a ceea ce nelegem prin latura spiritual a fiinei
umane n defavoarea celei corporale, i, mai mult dect att, n spiritul psihanalitic, n
defavoarea celei libidinale. Exist oameni pe care i nspimnt i le repugn orice
fel de manifestare libidinal, orice exprimare a sexualitii, tot ceea ce nseamn
exces de corporalitate pentru ei. Astfel, ei ajung s se refugieze n spiritualitate,
ntr-o cutare frenetic a purificrilor spirituale i a negrii libidinalului care este
catalogat i etichetat drept murdar, impur, pctos, etc. Este cazul fanaticilor religioi,
al adepilor unor minoriti religioase, poate chiar i al celor ce se izoleaz n munc,
i poate chiar i al celor ce au sublimri reuite, dat, am zice chiar n primul rnd, al
celor ce refuleaz propriul libido amenintor. O dat ce vedem ascetismul ca

mecanism defensiv, nu putem s nu menionm un aspect definitoriu, i anume


conflictualitatea psihic generatoare de anxietate, ce trebuie depsit ntr-un mod
accesibil persoanei. n cazul adultului, care nu se mai apr de noile nevoi pulsionale
ce vor s apar pe scena psihic, acesta se apr acum de o reactualizare a unei
conflictualiti ce i are sursa ntr-un complex al lui Oedip nerezolvat, sau greit
gestionat la momentul la care ar fi trebuit rezolvat adecvat: de exemplu, brbatul de
acum i neag i respinge propria sexualitate pe baza faptului c are o imagine
distorsionat asupra femeii, i aceasta, pentru c imaginea obiectului primar matern
nu a putut fi integrat; el, prin comportamentul su, i pedepsete mai nti mama,
mai apoi pe toate imago-urile ei, i nu n ultimul rnd, pe sine nsui; el face astfel un
compromis ce-i ofer iluzia controlului asupra propriei existene, a puterii, i a
invincibilitii.
Sexualitatea este ultimul lucru care m preocup.
b. retragere din viaa social
O form nu att de explicit a ascetismului este retragerea din viaa social,
minimizarea importanei subiective a contactelor i relaiilor sociale, ndeprtarea
altor persoane i punerea lor la distan, i toate acestea cu un scop de securizare, de
autoprotecie, de aprare n faa eventualelor pericole pe care aceste relaii le-ar
reprezenta; sursa s-ar putea afla n eecuri relaionale anterioare, inclusiv n perioada
adolescenei, mergnd regresiv, pn la relaia primar cu mama. Intersant este faptul
c una din temerile generatoare de angoase i anxietate fundamentale este teama de
singurtate; cu toate acestea, subiectul se izoleaz n propria-i singurtate, pe care o
percepe distorsionat, n sensul c ea devine securizant, i nu periculoas i
anxiogen. De ce? Din nou este vorba de un compromis pe care ascetul l face:
alege singurtatea pentru controlul pe care pare s i-l ofere, n detrimentul societii
care dintotdeauna, ncepnd cu relaia obiectual primar, a fost surs de frustrri,
stres, anxietate, angoas; acest comportament putnd fi vzut i drept o form de
masochism social.
n general prezena oamenilor n jurul meu m deranjeaz.
Ipoteze
Ascetismul, asemeni altruismului, dar dintr-o alt perspectiv, implic
contrainvestirea, pentru c dezechilibrul implicat de ndeprtarea excesiv de exterior

i de alteritate ascunde de fapt o intuire a realitii psihice proprii subiectului, pe


care ns acesta nu o accept, i n consecin suprainvestete o alt reprezentare, cea
a comportamentului evitant i parc autoprotector, de autoizolare cu efect de aparent
protecie. n aceste condiii ar deveni destul de evident o alt ipotez, referitoare la o
corelaie pozitiv ntre altruism i denegare. De asemenea, comportamentul ascetic,
prin negarea unor nevoi de baz, fundamentale pentru fiina uman, ar trebui s
nregistreze o corelaie semnificativ cu mecanismul de ntoarcere ctre propria
persoan, i cel de izolare, pentru c doar izolnd afectul ascetul poate duce o via
de ascet. De asemenea, el trebuie s proiecteze nedrepti ce i se svresc sau i s-au
svrit n trecut asupra celorlali oameni, persoane mai mult sau mai puin
semnificative n viaa sa, pentru a nu fi nevoit s aib de a face direct cu propria-i
culpabilitate pentru suferina pe care o triete, el nefiind n nici un caz o persoan
fericit sau mpcat cu sine nsui, n primul rnd. Retragerea apatic este dup
prerea noastr un mecanism defensiv foarte apropiat de ascetism, deci susinem
ipoteza existenei unei nalte corelaii pozitive ntre cele dou defense, ele susinnduse reciproc i construindu-se chiar una pe cealalt. Nevoile fundamentale de a cror
satisfacere se priveaz ascetul nu nceteaz s existe o dat cu mturarea i
ascunderea lor sub covor; astfel ele coexist cu comportamentul i atitudinea de
privare de satisfacii reale, astfel nct ne ateptm la o corelaie ascetism clivaj.
Rezultate
Cu excepia ipotezei ce afirma existena unei corelaii pozitive ascetism-denegare,
toate celelalte ipoteze formulate de noi i-au gsit confirmarea n urma prelucrrii
statistice a rezultatelor. Rmne discutabil problematica lipsei de corelaie cu
denegarea, noiconsidernd n continuare c ascetul i neag propriile nevoi, de altfel,
nevoi fundamentale umane, i adopt comportamente i atitudini de reprimare (la un
nivel mai superficial) i de refulare (la un nivel mai profund) a nevoilor bazale.

CLIVAJUL
Clivajul aciunea de separare, divizare a eului (clivajul eului) sau a obiectului
(clivajul obiectului) sub influena unei ameninri angoasante, aciune avnd ca
rezultat coexistena celor dou pri astfel separate, care nu se cunosc ntre ele, n

condiiile n care formaia de compromis este imposibil. (erban Ionescu) Freud


definete, spre sfritul vieii sale, clivajul eului ca proces prin care eul se poate
scinda pentru a face fa unei realiti periculoase. O formul clasic pentru clivaj ar fi
cea subliniat de Mannoni (1969): Sunt sigur, dar..., exprimnd tocmai cele dou
pri ntre care se oscileaz, separate printr-o virgul. Potrivit Melaniei Klein,
clivajul obiectului nu poate exista n absena unui clivaj al eului: Cred c eul este
incapabil s realizeze un clivaj al obiectului intern i extern fr ca un clivaj
corespondent s se produc n chiar interiorul su. Iat de ce fantasmele i
sentimentele privitoare la starea obiectului intern influeneaz fundamental structura
eului. i noi aderm la acest punct de vedere, tocmai din aceast cauz eliminnd
clivajul obiectului i pstrnd ca variabil-dimensiune doar clivajul eului; la aceast
prim motivaie se adaug i scorul sczut gsit pentru coeficientul alfa-Cronbach.
Clivajul a fost un mecanism de aprare tratat de ctre Laplanche i Pontalis care-l
listeaz n Vocabularul psihanalizei; apoi DSM IV l numete printre defensele
enumerate n aceast lucrare, la nivelul distorsiunii majore a imaginii. n
clasificarea lui Perry clivajul se ncadreaz n aprrile borderline sau limit. Este de
asemenea inclus printre defensele investigate cu DSQ, i aparine factorului
distorsiune a imaginii.
Acest mecanism vine n ntmplinarea nevoii subiectului de dominarea a angoasei
prin dou reacii opuse i simultane, numai c una manifest i contientizat, alta
latent i incontient, cu oscilaii ntre ele, astfel in ct cea latent va deveni
manifest la un moment de timp ulterior, i invers, cea manifest va trece n latent.
Variabil
-diviziune intern manifestat ca oscilaii n evaluare, apreciere sau autoapreciere,
cnd la un pol, cnd la cellalt, fr capacitatea de stabilizare
Variabila de exprim cel mai bine prin faptul c parc triesc dou persoane ntr-una
singur; baza o reprezint scindrile primare, i ulterior, dihotomizrie aduse i
impuse de educaie, mai ales de ordin moral: oameni buni sau ri, sunt de ncredere
sau dezamgitori, iubesc sau ursc, sunt sinceri sau nesinceri, etc. Este foarte posibil
ca clivajul eului s fie oconsecin a clivajului obiectului, ncondiiile n care clivajul
primar vizeaz snul mamei (potrivit Melaniei Klein), vzut ca obiect dorit, bun, ce se

ofer copiluli, dar i ca obiect frustrant i angoasant, ru, ce i se refuz. Ulterior, este
posibil ca influenele socio-educaionale care i manifest puternicul impact asupra
copilului nc din momentul venirii acestuia pe lume, s creeze n el disocierea i
dihotomizarea a tot ce exist, inclusiv a lui nsui. Prin introiectri i proiecii
succesive copilul, devenit adult se apr de eventualele angoase rezultate dintr-o
anume conflictualitate, prin izolarea unui pol de cellalt (ex. bun de ru), bazat pe
separarea net a polilor, i cu oscilaie cei doi poli; oscilaia este cea care permite
evitarea impactului negativ al pericolelor interne sau externe i aprarea de acestea. i
acestea, printr-o distorsiune a imaginii de sine i a imaginii alteritii totodat, prin
proiectarea interiorului n exterior.
Uneori mi este foarte uor s m accept, alteori simt c m ursc.
Ipoteze
Presupunem existena unor corelaii semnificative pozitive ale clivajului cu:
ascetismul i anticiparea.
Rezultate
Ipotezele s-au confirmat, la un prag alfa de semnificaie de 0.05, respectiv, 0.01,
acestea nefiind ns singurele corelaii obinute. Dedublarea specific clivajului,cu
coexistena celor dou pri astfel separate, este implicat att de ascetism (nevoi
fundamentale ce exist n mod real n individ i strdania de a fi pur, curat, nentinat,
de aici neameninat i lipsit de vulnerabiliti), ct i de anticipare (dorna manifest
de a i ti pe cei apropiai n siguran i agresivitatea nemanifestat fa de acetia).
CONTRAINVESTIREA
Contrainvestirea energie psihic a eului ce se opune tendinei spre descrcarea
pulsiunii; for incontient contrar i cel puin egal cu aceea care pornete din sine
i caut s ajung la contiin. (erban Ionescu) Freud discut contrainvestirea n
legtur strns cu refularea: Refulatul exercit n direcia contientului o presiune
continu, care trebuie echilibrat printr-o contrapresiune continu. Meninerea
refulrii presupune aadar un consum constant de for, care intr n sarcina
contrainvestirii. De fapt, rolul contrainvestirii este acela de a mpiedica ntoarcerea
refulatului ctre contiin. A contrainvesti nseamn a investi reprezentri care au
scopul de a bara calea reprezentrilor asociate unei amintiri amenintoare.

Contrainvestirea figureaz ntr-o list de mecanisme de aprare elaborat de Bergeret,


pe prima poziie n list. La majoritatea autorilor este menionat formaiunea
reacional, pe care noi ns am eliminat-o din lista proprie, pentru c am considerat
cei doi termeni foarte apropiai, diferena dintre ei constnd n faptul c formaiunea
reacional este un mecanism deja stabilizat, ca o trstur de caracter chiar, pe cnd
contrainvestirea se manifest ca un mecanism de aprare, intervenind n situaii de
conflictualitate generat de un pericol intern sau extern.
Variabil
-bararea unor reprezentri percepute ca amenintoare prin suprainvestirea unei
reprezentri contrare
Reprezentarea respectiv este perceput ca amenintoare n virtutea faptului c ea
este un coninut al refulatului care i exercit presiunea caracteristic asupra
contientului prin demersul incontient de ntoarcere a refulatului. Contrainvestirea,
pentru a-i exercita funcia de blocant pentru reprezentarea potenial amenintoare,
realizeaz o supreinvestire a unei reprezentri contrare, contientizate de subiect ca o
reprezentare oarecare, real pentru subiectivitatea sa, care are drept scop pstrarea n
incontinent, a refulatului, care astfel nu mai este periculos. De unde vine pericolul de
fapt? Din faptul c o contientizare a coninuturilor incontiente refulate ar aduce cu
sine conflictualitate contient-incontient, anxietate, frustrri, etc., defensa acinnd ca
mecanism de evitare a acestor triri. Pn la un punct, contrainvestirea ar putafi
vzut ca o alrare adaptativ pentru individul ce face apel la ea, pentru c am putea
considera c el se pstreaz n acord intern i evit disonana i conflictul; ns, la o
privire mai atent, contrainvestirea inplic o distorsiune major a realitii psihice,
i n nici un caz nu faciliteaz controlul asupra a ceva necontientizat de subiect, mai
mult, respins, negat, fa de care subiectul depune mari eforturi pentru a-l menine
ascuns n adncurile psihicului i pentru a evita s l fac continent. Este deci vorba
despre o team n avans, poate doar incontient intuit, team de ce s-ar putea
ntmpla dac...
Oamenii sunt mai nti de toate fiine morale.

Ipoteze

O dat ce percepem contrainvestirea drept un mecanism de aprare ce contribuie la


ncrcarea indicelui de refulare, vom presupune existena unei corelaii pozitive ntre
prezentul mecanism i mecanisme ce implic i ele refularea: denegare, izolare,
proiectie, ascetism, nlturare. Pe lng acestea, presupunem corelaii pozitive i cu
refugiul n reverie i retragerea apatic.

Rezultate
Toate ipotezele formulate i-au gsit confirmarea, noi nemaistruind acum asupra lor,
acesta putnd fi un obiectiv al unei lucrri viitoare.
(DE)NEGAREA
(De)negarea imediat dup formularea unui gnd, dorine, sentiment care se
constituie n surs de conflict, refuzul de a-i recunoate paternitatea asupra lor;
- refuzul de ctre subiect a unei interpretri exacte care l privete,
formulat de un interlocutor (de obicei un psihanalist). (Sigmund Freud)
O distincie clar ntre denegare i negare o regsim n dicionarul francez Petit
Robert: prin denegare se nelege a refuza de a recunoate ca propriu, iar prin
negare, a declara (un obiect) ca ireal. Numeroi autori, chiar psihanaliti nu au
putut realiza o clarificare terminologic adecvat, identificnd termenii unul cu
cellalt. n ceea ce privete denegarea-aprare, enunul i negarea trebuie s se refere
la elemente purttoare ale unui conflict incontient, care sunt refuzate din chiar acest
motiv. Noi, n lucrarea de fa, am considerat doar prima acceiune a termenului
denegare-aprare, cea de-a doua fiind inaccesibil pentru o investigare cu
chestionarul nostru de mecanisme defensive, atta vreme ct nu l-am construit i nici
nu l-am aplicat pe o populaie de indivizi n terapie-analiz personal (psihanaliz).
Roth i Cohen (1986) au dovedit pe baza cercetrilor efectuate c exist dou
modaliti de abordare a stresului ca rezolvarea a situaiei: prin denegare ca mecanism
de aprare i prin mecanisme de coping.

Denegarea se plaseaz pe poziia 13 n lista lui Bergeret asupra mecanismelor


defensive, sa mai fiind ntlnit abia la Bond n DSQ. Majoritatea autorilor nu vorbesc
despre denegare, ci despre diferite forme de refuz, pe care l identific mai mult sau
mai puin cu denegarea, fr a face lumin ns n ceea ce privete terminologia.
Variabil
-respingerea unor sentimente, gnduri, intenii proprii ce s-ar constitui ca i surse
conflictuale pentru subiect
O dat ce subiectul resimte orice conflict intern ca pe un disconfort ce se doreste
eliminat, este firesc pentru o funcionare fireasc a sa ca el s caute mijloace pentru al elimina, mai bine spus, defense. Denegarea se plaseaz astfel printre modalitile de
alterare a calitii i a coninuturilor contientizrii propriei realiti psihice, astfel
nct subiectul s se elibereze de poteniala angoas ce ar rezulta din trirea
conflictului respectiv ca atare, n stare brut. Interesant este faptul c, n cazul
mecanismelor de aprare, subiectul nu ajunge niciodat, att timp ct aprrile i
funcioneaz adecvat, s triasc conflictualitatea psihic, acest fapt petrecndu-se
doar n situaia n care se petrece o cdere a defenselor, fenomen ce s-ar preta la o
analogie cu conceptul de burn out, de data aceasta vzut ca un termen servind
demersului psihanalitic. Care ar fi motivaia pentru apariia, persistena, funcionarea
mecanismelor defensive? Care ar fi mobilul de la baza lor? Sunt ntrebri la care vom
ncerca o explicaie n ncheierea lucrrii prezente, i aceasta deoarece sunt nite
ntrebri ce-i cer rspunsuri, sau mcar tentative de rspuns, proprii nou, dar bazate
pe rezultatele de fa i pe teoria psihanalitic n genere.
Revenind la tema denegrii, aceasta se manifest psihologic printr-o respingere din
focarul contiinei (ce ia ns forma unei respingeri a existenei a ceva ca atare) a
sentimentelor, gndurilor sau inteniilor care n realitate aparin subiectului, dar n
acelai timp acesta le evalueaz drept surse posibile, reale, de conflict.
Denegarea se contureaz ca un mecanism ce particip n grad nalt la ceea ce noi am
denumit indice de refulare, i aceasta deorece ea presupune un mecanism de
respingere, despre care nu putem spune c ar fi integral contient, ci dimpotriv, o
respingere uneori categoric, alteori mai nuanat, dar tot despre o respingere este
vorba, a acelor coninuturi psihice indezirabile pentru eul contient.

ncerc s mi stpnesc emoiile spunndu-mi c nu am de ce s m ngrijorez.


Ipoteze
Denegarea, o dat ce a fost considerat ca fiind un mecanism de rangul I printre cele ce
ncarc indicele de refulare, vom presupune c este un mecanism dezadaptativ,
corelnd astfel cu mecanismele apreciate de ctre literatura de specialitate, precum i
de ctre noi drept dezadaptative: agresiunea pasiv, izolare, nlturare, proiecie,
refugiu n reverie.
Rezultate
Multiple corelaii sunt nregistrate de denegare cu alte mecanisme defensive, mai ales
cele ce implic refularea, denegarea fiind un mecanism ce ncarc cu 25% indicele de
refulare, printre aceste mecanisme defensive plasndu-se inclusiv cele amintite de noi
n formularea ipotezelor.
IDENTIFICAREA
Identificarea asimilarea incontient, sub efectul plcerii libidinale i/sau al
angoasei, a unor aspecte, a unei proprieti, a unui atribut al celuilalt, care conduce
subiectul prin similitudine real sau imaginar, la o transformare total sau parial
dup modelul celui cu care se identific; este un anumit tip de relaie cu lumea
constitutiv a identitii. (erban Ionescu) S. Freud, ca prim autor ce vorbete despre
conceptul de identificare, o face n contextul abordrii problematicii visului, in
lucrarea interpretarea viselor, iar mai apoi, ntr-o completare la Trei eseuri asupra
sexualitii, Freud vorbete despre identificarea cu obiectul pierdut pentru ca acesta
i relaia cu el s nu fie abandonate. n lucrarea sa Psihologia colectiv i analiza
eului identificarea este definit ca o expresie primar a unei legturi afective cu o
alt persoan, care ncepe cu ncorporarea.
Identificarea este listat de ctre Valenstein, cu variante: identificarea cu obiectul
iubit, identificarea cu obiectul pierdut, identificarea cu agresorul, identificarea
autopunitiv. Bergeret palseaz identificarea pe poziia apte n lista sa; mecanismul
defensiv mai figureaz n lista-clasificare a lui Plutchik, fr a fi ns introdus n
gruprile pe care el le realizeaz (dup criteriul asemnrii sau al opoziiei).

Variabil
-(cu activiti) tendina de a se defini pe sine prin profesie sau o alt activitate central
n viaa subiectului
Iniial formulasem dou variabile pentru aceast dimensiune, a identificrii, la
variabila mai sus amintit adugndu-se una ce urmrea identificarea cu persoane:
tendina de a-i lua ca model de via pe altcineva i contiina unui fond de
comunalitate psihologic cu alte persoane. Datorit valorii coeficientului de fidelitate
alfa-Cronbach obinut pentru itemii aparinnd acestei din urm variabile, i care a
fost destul de joas pentru a fi luat n considerare, am eliminat variabila i am pstrat
n discuie doar variabila identificare cu activiti, care a obinut un scor satsfctor
pentru coeficientul alfa-Cronbach. n ceea ce privete variabila eliminat, considerm
c este destul de dificil de apreciat pe baz de chestionar ce implic autoadministrarea
i autoevaluarea contient, o dat ce procesul identificrii n sine este unul primar,
foarte puin contientizat i controlat de persoan dect n cazul altor defense mai
elaborate. n ceea ce privete identificarea cu activiti, activitile pe care le-am luat
noi n considerare au fost prin ele nsele mai complexe, cum este activitatea de munc
i profesional, astfel nct am convertit oarecum identificarea ntr-un proces mai
elaborat dect este ea la baz, i astfel, mai uor de investigat cu instrumentul nostru.
M-a simi incomplet fr munca mea.
Ipoteze
Presupunem existena unei corelaii pozitive a identificrii cu proiecia, ipotez destul
de evident n condiiile n care considerm identificarea ca i o pseudointroiecie, n
sensul de adoptare de modele n via, deci asumare a lor i cutare a dezvoltrii unui
comportament de asemnare cu acestea, spre deosebire de proiecie ce implic
separarea i trimiterea anumitor trsturi respinse n individ ctre un alter-suport
pentru acestea.
Rezultate
Identificarea i proiecia nregistreaz o corelatie negativ, lucru oarecum evident, att
timp ct identificarea presupune asumarea unor caracteristici ale altei persoane,
respecti ale unei profesii prin care individul chiar se definete pe sine, iar proiecia
eliminarea, respingerea, trimiterea la nivelul altuia sau chiar la nivelul unei profesiuni

(i nu numai, exist persoane ce proiecteaz asupra naionalitilor, crilor,


orientrilor religioase, etc.) a acelor aspecte proprii negate i respinse.

IDENTIFICAREA CU AGRESORUL
Identificarea cu agresorul un subiect, confruntat cu un pericol extern, se identific
cu agresorul su n diferite moduri:
-relund pe cont propriu agresiunea ca atare;
-imitnd fizic sau moral persoana agresorului;
-adoptnd anumite simboluri de putere care-l caracterizeaz pe agresor. (Laplanche i
Pontalis) Identificarea cu agresorul este un rspuns elaborat mpotriva angoasei, i nu
pur i simplu o agresiune direct. Potrivit Annei Freud, aspectul defensiv n cadrul
identificrii cu agresorul este mult mai prezent dect la identificarea propriu-zis,
vzut mai mult ca o modalitate de mbogire a eului.
Identificarea cu agresorul este dezbtut ca mecanism de aprare, pentru prima dat
i destul de detaliat, n lucrarea Annei Freud, Eul i mecanismele de aprare; mai
apoi, figureaz n lista elaborat de Valenstein, printre cele patru tipuri de identificare
notate de el. Bergeret plaseaz mecanismul defensiv n discuie pe poziia opt a listei
sale. Ali autori care trateaz dintr-un punct de vedere sau din altul identificarea cu
agresorul sunt Ferenczi (identificarea cu culpabilitatea agresorului n cazul copiilor
n relaia cu prinii) i Lagache (tot situaia copilului care se identific cu adultul
atotputernic-agresor, conturndu-i prin acest proces idealul eului).
inem s precizm c, pentru noi, termenul de agresor se refer la un comportament
mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai puin orientat mpotriva subiectului,
dar un comportament evaluat, interpretat, apreciat de acesta din urm ca agresndu-l,
astfel nct cel ce are rezpectivul comportament este considerat agresor. n ordine
temporal, mai nti are loc agresiunea exterioar la adresa subiectului, i abia apoi
acesta din urm recurge la identificarea cu cel apreciat drept agresorul su. Facem
aceast meniune pentru a face distincia ntre identificarea cu agresorul i proiecie,
aa cum conceptualizm i operaionalizm noi cei doi termeni; n situaia proiecei,
mai nti este trit intern agresiunea la adresa alteritii, ns, deoarece aceasta
creeaz conflictualitate cu contientul i cu perceptele morale la care subiectul se

consider pe sine c ader, atunci el proiecteaz, expulzeaz n exterior, la nivelul


alteritii propriile triri negative fa de aceasta. Precizm ns c aici am menionat
doar unul din aspectele definitorii pentru proiecie, n cazul ei putnd fi vorba i de
sentimente pozitive, sau de alt calitate, dar pe care subiectul nu vrea s i le
recunoasc, atribuindu-le astfel alteritii.
Variabile
a. repetarea unei agresiuni suferite, ns de pe poziia agresorului
O dat ce individul ce se apr prin identificare cu agresorul, el i va asuma
atributele de agresor fa de o alt perosoan, fie ea un ter, sau chiar cel care l-a
agresat iniial. Persoana ctre care se ndreapt agresivitatea subiectului este de mai
mic importan; fie este vorba despre agresorul iniial, subiectul vrnd s-i arate
acestuia cum este s sufere, s fie pe o poziie de inferioritate forat, s fie slab, i
altcineva s fie cel puternic; fie este o alt persoan, pe care subiectul o evalueaz
deja ca fiindu-i inferioar, i asupra creia i este mai uor s se manifeste agresiv, s
o loveasc. Scopul: a se simi puternic i superior comparativ cu ali oameni, pentru a
elimina conflictualitatea intern gata de a se instala, pentru a echilibra o balan
dezechilibrat n defavoarea sa. Agresiunea poate lua o mulime de faete i poate fi
ntruchipat n varii moduri, cu scopul pedepsirii alterului; inclusiv a te comporta
pasiv-agresiv este o form de identificare cu agresorul, ca mijloc de evitare a
conflictului i de aprare de acesta.
M ghidez dup principiul dinte pentru dinte i ochi pentru ochi.
b. a resimi stim i prietenie fa de agresor
Aceast variabil, n forma n care este ea formulat, vizeaz aspectul atitudinal, spre
deosebire de variabila anterioar, care urmrete aspectul comportamental-acional.
Deci, este vorba despre o atitudine fa de cel apreciat drept agresor, o atitudine la
prima vedere paradoxal, adic o form a fugii ctre agresor.
Iniial am mai considerat o variabil: imitarea fizic i/sau moral a persoanei
agresorului, dar, datorit scorurilor sczute pentru coeficientul alfa-Cronbach, am fost
nevoit s o eliminm; cu toate acestea un singur item dintre cei trei aparinnd acestei
variabile eliminate a fost inclus printre itemii variabilei anterioare, a resimi stim i

prietenie fa de agresor (itemul: Mi se ntmpl s ajung s m comport asemeni


celor pe care i detest.)
i admir pe cei care dein puterea i o exercit asupra celorlali.
Ipoteze
Considernd ca surs a identificrii cu agresorul faptul c individul dorete s treac
de pe poziia de inferioritate pe care a resimit-o n postura de rnit i agresat, pe
poziia de superioritate, de putere asupra agresorului ca atare sau asupra unui
substitut, considerm existena unei legturi pozitive a mecanismului de fa cu
omnipotena. De asemenea, persoana ce folosete n grad nalt identificarea cu
agresorul va proiecta asupra celui pe care acum l agreseaz propria slbiciune i
vulnerabilitate, i va introiecta atributele deintorului de putere.
Rezultate
Cel ce se identific cu propriul su agresor de la un moment din trecut sau chiar din
prezent, triete sentimentul de putere ablolut, de for i de superioritate asupra
alteritii, fie ea chiar persoana fa de care subiectul se manifest agresiv, sau alt
persoan, acest fapt fiind mai puin important n acest moment al analizei, important
fiind trirea omnipotenei victimei devenite agresor. Aspectele definitorii agresorului
ca agresor sunt introiectate de subiect, i transformate n propriu pentru acesta,
ceea ce ar justifica foarte succint corelaia pozitiv identificare cu agresorul
introiecie.
INTELECTUALIZAREA
Intelectualizarea recurgerea la abstractie si generalizare in confruntarea cu o
situatie conflictuala care l-ar angoasa prea tare pe subiect daca acesta ar recunoaste
ca este implicat personal (Serban Ionescu). Persoana gestioneaza conflictul emotional
generat de stresori interni sau externi prin apelul excesiv la gandirea abstracta si la
generalizari menite sa controleze sau sa minimizeze afectele trairile negative. Se
presupune ca aceasta este o defensa utilizata in special de persanele inteligente si cu
un nivel de cultura peste medie. Anna Freud spunea chiar ca pericolele pulsionale ii
fac pe oameni inteligenti, in sensul ca in absenta angoasei cauzata de conflictele
intrapsihice motivatia pentru dezvoltarea unui sistem intelectual care sa echilibreze

subiectul prin compensare pe linia functionarii si autoreglarii psihice ar fi insuficienta.


Bohm (1951/1955) vorbea chiar de o nevroza de cerebralizare care ar afecta in
primul rand subiectii din categoria tinerilor intelectuali care cauta sa-si stapaneasca
angoasele printr-o vasta intelectualizare a afectelor. Intelectualizarea presupune o
abordare preponderent sau exclusiv cognitiva a experientei cu eliminarea trairilor
emotionale care ar fi de asteptat sa o insoteasca, intr-o incercare de dobandire a
controlului in raport cu un material afectiv ce nu poate fi continut decat cu pretul unei
anumite doze de anxietate. Un exemplu ar utea fi cel al unei persoane care stiind ca
sufera de o boala letala devine exclusiv preocupat de aspecte statistice (care sunt
totusi sansele de vindecare, cati ani ar putea supravietui, etc), ignorand astfe aspectele
de ordin emotional ale situatiei in care se afla. Ca multe alte mecanisme, si
intelectualizarea se poate manifesta ocazional sau constant, atunci cand intreaga viata
a persoanei este canalizata in sensul dobandiri de cunostinte cat mai vaste, construirii
unor teorii, studierii stiintifice a unor aspecte ale realitatii, etc. Renumitii soareci-debiblioteca din liceu si facultate sunt principalii candidati la o existenta bazata pe
intelectualizare, datorita asentei capacitatii de a intra intr-un contact emotional
autentic si direct cu experienta imediata. Intelectualizarea mai poate servi si unor
scopuri compensatorii in raport cu o imagine de sine scazuta sau cu sentimente de
inferioritate gravate in experienta afectiva precoce sau fixate prin diverse experiente
negative; sentimentul de control logic si putere de a stapani lucrurile prin influenta
organizatoare a logicii compenseaza adeseori vulnerabilitati bazale de sorginte
emotionala ale personalitatii.
Desi nu apare explicit ca mecanism defensiv, intelectualizarea este abordata de Freud
in raport cu impactul acesteia in cadrul curei psihanalitice; considerand-o nefasta
pentru demersul terapeutic, el va contraindica lectura lucrarilor psihanalitice in timpul
curei sau pregatirea relatarilor pentru o sedinta de terapie. Anna Freud este cea care
introduce acest mecanism de aparare in seria celor zece pe care le expune in Eul si
mecanismele de aparare, in care o prezinta ca mecanism specific adolescentei, activat
tocmai de intensitatea iesita din comun a pulsiunilor la aceasta varsta. De atunci,
intelectualizarea ocupa un loc constant in aproape toate listele de MA propuse in
literatura de specialitate. In DSM IV, ea este definita ca utilizare excesiva a
rationamentelor abstracte sau a tendintei spre generalizare.

Ipoteze
In virtutea relatiilor deja sesizate intre intelectualizare, rationalizare si izolarea
afectului vom investiga si noi cantitativ aceste relatii in urma aplicarii pe lotul
experimental propriu-zis. Asemanarile intre intelectualizare si rationalizare au fost
subliniate de Laplanche si Pontalis, cu mentiunea ca ele nu trebuie confundate: daca
intelectualizarea este o abordare pur abstracta si generala a unei probleme care ne
priveste, rationalizarea presupune recurgerea la motive logice dar iluzorii pentru
explicarea reactiilor; Bohm remarca faptul ca izolarea si intelectualizarea au in comun
teama de afect, insa, daca in izolare afectul este desprins de reprezentare si refulat,
in intelectualizare el este transpus in idee (Muchielli, 1981).

Variabile
Variabilele initiale pentru intelectualizare au fost:
a. considerarea exclusiva a aspectelor generale si teoretice ale unei
probleme, cu eliminarea oricarei implicari personale (A lua lucrurile
personal este o dovada de slabiciune)
b. transpunerea afectului in idei (Mi se spune ca sunt rece)
c. elaborarea unor explicatii generale pentru realitati concrete de viata
(Am nevoie sa imi explic orice lucru)
Dup aplicarea chestionarului pe lotul-pilot i calcularea coeficientului alfa-Cronbach
pentru evaluarea corelatiilor interitemi pe fiecare variabil n parte si a corelatiilor
intervariabile am decis, datorita valorilor scazute, sa eliminam impartirea dimensiunii
in trei variabile, reducandu-le la una singura si pastrand itemi din fiecare din
variabilele initiale, astfel incat acestea pot functiona in continuare ca descriptori ai
dimensiunii intelectualizare. Problema pare deci a fi cauzata de modalitatea de
formulare a itemilor care a condus la corelatii intervariabile scazute.
Rezultate

Ambele ipoteze legate de corelatia pozitiva semnificativa dintre intelectualizare si


izolare, respectiv, rationalizare s-au confirmat (<0.01). Alte corelatii pozitive
senificative obtinute la pragul 0.01: anticipare, denegare, refulare si retragere apatica.
INTROIECTIA
Introiectia includere fantasmatica a obiectului, a unei parti a acestuia sau a
legaturii cu el care serveste eului drept reper pentru intelegerea obiectului exterior
de care detasarea devine astfel posibila (Serban Ionescu). Alaturi de proiectie,
introiectia este unul din mecanismele fundamentale prin care eul se construieste si se
dezvolta; Heimann considera ca atunci cand eul receptioneaza stimuli din exterior, el
ii adopta si si-i asuma, ii supune introiectiei. Cand ii exclude, el ii proiecteaza,
deoarece judecata despre nocivitatea lor urmeaza unei inscenari de introiectie. Abia
dupa dobandirea unei anumite experiente, intr-un stadiu evolutiv destul de avansat,
eul se poate dispensa de metoda sa originara de a testa stimulii captandu-i mai intai in
interiorul lui (de exemplu, un copil isi va suge degetul deoarece el a introiectat sanul
matern si, in virtutea principiului placerii, cauta sa depoziteze in el insusi si sa
pastreze amintirea contactului real cu sanul mamei).
Ferenczi abordeaza pe larg mecanismul introiectiei in comparatie cu cel al proiectiei,
considerand ca primul ar fi specific nevrozei (permitand pastrarea legaturii cu
realitatea dar exacerband in acelasi timp intensitatea realtiei cu un obiect din aceasta),
iar al doilea psihozei (marcand ruperea de realitate si deformarea grava a acesteia).
El considera ca nevroticul se apara de frustrarile sale, dilatandu-si eul prin
mecanismul introiectiei, absorbind cat mai mult din real. Ferenczi considera ca, in
fond, omul nu se poate iubi decat pe sine; daca iubeste un obiect el il absoarbe.
Acesta este si sensul pe care l-am dat mecanismului introiectiei, majoritatea itemilor
facand referire la relatiile semnificative emotional ale subiectului si la masura in care
obiectele afectiunii sale sunt lipite de eul sau. Nu negam faptul ca prin introiectie
eul se imbogateste, se diversifica, evolueaza, asimileaza norme si valori care ii permit
ajustarea la mediul socio-cultural, dar aceasta este mai degraba fata a ceea ce am
putea numi procesul bazal de introiectie; el este foarte greu de evaluat deoarece este
prezent in foarte multe din experientele noastre si urmeaza, intr-o masura mai mica
sau mai mare (in functie de varsta si gradul de consolidare a eului) oricarui contact cu
un stimul extern. Ca defensa, introiectia ne pare a fi dezadaptativa prin faptul ca

subiectul coleaza pe un obiect putenic investit pe care nu este capabil sa il


dezinvesteasca in momentul in care realitatea o impune (v. decesul unei persoane
dragi sau despartirea de cineva semnificativ). Aceasta se datoreaza faptului ca
investirea in introiectie nu este o investire obiectuala (cum ar putea parea la prima
vedere), ci o investire narcisica. De aceea, dezinvestirea obiectului echivaleaza aici cu
o dezinvestire a eului, adevarata sursa a angoasei de care subiectul se apara. Din
aceasta perspectiva, apreciem ca atat scorurile mici (care arata o incapacitate de
atasament fata de obiect), cat si cele mari (atasament excesiv, rigid) indica o
functionare defensiva dezadaptativa.
Am sesizat in unele liste ale MA confuzii intre introiectie si identificare, pe de o parte,
si introiectie si incorporare, pe de alta. Consideram ca introiectia este intotdeauna un
proces anterior identificarii, chiar o prima etapa a acestuia. Ea presupune de obicei si
un clivaj, deoarece obiectul este scindat astfel incat nu va fi introiectat decat partea sa
buna, in timp ce partea rea va face obiectul proiectiei. Prin urmare, nu ne
identificam cu un obiect extern, ci partea bunaa acestua pe care am introiectat-o
anterior. O introiectie poate fi permanenta sau nu, insa o incorporare se distinge
tocmai prin dimensiunea sa temporala, durand cel mai adesea intreaga viata (de
exemplu, imagourile paretale sunt incorporate; putem totusi sa folosim in acest caz si
termenul de introiectate fara a gresi in mod fatal). Serban Ionescu apropie
incorporarea mai mult de fantasma si chiar de fantasma halucinatorie (fantasmele
canibalice, de exemplu) si , prin aceasta, de patologic, in timp ce inscrie introiectia in
seria mecanismelor pozitive, cu functie de imbogatire a eului. Este interesant faptul
ca un proces primar de incorporare desfasurat in mod armonios (in virtutea relatiilor
pozitive cu figurile parentale) este o premisa a unor introiectii de aceeasi calitate (de
exemplu, carentele de afectiune materna vor bloca disponibilitatea copilului de a
introiecta un obiect bun la varsta adulta; mai mult, daca obiectul primar este rau, el
poate fi totusi introiectat, urmand ca prin identificare eul sa se perceapa pe sine insusi
ca rau si sa declaseze un alt mecanism defensiv dezadaptativ intoarcerea impotriva
propriei persoane).
Ipoteze
Principalele corelatii care ne vor interesa in cazul acestui mecanism vor fi cele cu
idenficarea (pentru delimitare) si cu intoarcerea impotriva propriei persoane. Ne

asteptam la o corelatie inalta cu acest mecanism deoarece internalizarea excesiva a


obiectului si identificarea puternica cu acesta ar trebui sa il puna pe subiect in
imposibilitatea de a dirija agresivitatea catre obiectul extern, deturnand-o catre sine.
Cu alte cuvinte, obiectul fiind mai mult in interior decat in exterior este de asteptat ca
si agresivitatea fata de acesta sa se reverse asupra propriei persoane. Mai mult,daca
ipoteza conform careia investirea in introiectie este una de tip narcisic, este de
presupus ca aceasta se va face in detrimentul eului, devalorizat si subinvestit de
subiect, care va prefera sa se aotoagreseze, in loc sa agreseze obiectul introiectat,
suport de identificare si investire narcisica, adevarat reper identitar.
Variabile
a. permanentizarea in interior a unui obiect pierdut (persoana, relatie) cu
scopul evitarii angoasei generate de pierderea sa concreta (Iubind pe
cineva simt ca aceasta persoana devine o parte din mine.)
b. interiorizarea unui obiect prezent (M-as simti saracit daca nu as pastra in
sufletul meu persoanele la care am tinut candva.)
Dupa cum o arata si variabilele propuse initial de noi pentru mecanismul introiectiei,
am incercat o delimitare a introiectiei normale (manifestata in prezent si indicand
capacitatea subiectului de a se angaja in relatii obiectuale semnificative) de cea
dezadaptativa, orientata spre trecut si care indica incapacitatea de detasare emotionala
in raport cu o persoana semnificativa pierduta. Corelatiile interitemi si intervariabile
ne-au determinat insa sa renuntam la aceasta distinctie, integrand itemi din ambele
variabile initiale intr-una singura. Valoarea diagnostica a acesteiase refera asa cum am
spus si mai sus la capacitatea subiectului de a introiecta un obiect capacitate de care
depinde chiar stabilirea unei relatii psihologice autentice). Atat excesele cat si
carentele pe aceasta scala vor indica o functionare defensiva dezadaptativa; scorurile
mici indica o tendinta catre schizotimie, in timp ce cele ridicate pot fi luate in
considerare in evaluarea riscului de depresie/melancolie.
Rezultate
Relatia dintre introiectie si intoarcere contra propriei persoane nu s-a confirmat decat
partial (coeficientul de corelatie, desi pozitiv: 0.17, nu atinge pragul de semnificatie
de 0.05). o legatura interesanta apare insa intre introiectie si intelectualizare, mecanise

ce coreleaza negativ, fapt ce sustine suplimentar ideea atasamentului accentuat din


introiectie in contrast cu detasarea emotionala din intelectualizare.
IZOLARE
In Serban Ionescu izolarea este descrisa sub doua aspecte:
-

eliminarea afectului legat de o reprezentare (amintire, idee, gand)


conflictuala, in timp ce reprezentarea in cauza ramane constienta

separarea artificiala intre doua idei sau doua comportamente care in realitate
sunt legate, relatia lor neputand fi recunoscuta de subiect fara o anumita
angoasa.

Inca din 1914 Freud a vorbit despre izolare ca despre o forma particulara de uitare in
nevroza obsesionala, suprimarea legaturilor dintre idei, o nerecunoastere a
concluziilor ce trebuie trase din ele si o izolare a unor amintiri. Deducem de aici ca
exista o stransa legatura intre izolare si rationalizare (prima fiind un fel de preambul la
a doua), precum si intre izolare si refulare (cu mentiunea ca izolarea este o refulare
partiala deoarece reprezentarea ramane constienta in timp ce afectul este exilat in
inconstient). Cele doua acceptiuni nu au fost integrate in definitiile date de diversi
autori, fiecare privilegiind o fateta sau alta:
-

DSM IV: pierderea de catre subiect a contactului cu sentimentele legate de un


eveniment anume

Laplanche si Pontalis: a izola o idee sau o actiune de contextul sau si de restul


existentei subiectului.

Izolarea a fost analizata si prin prisma relatiei sale cu alexitimia (incapacitatea de


exprimare verbala a propriilor emotii si trairi) insa se pare ca functia defensiva a
alexitimiei nu a putut fi demonstrata, cercetarile indicand mai degraba o afectiune de
sorginte functionala organica. Este interesant cum absenta deplasarii ca mecanism
consecutiv izolarii (asa cum apare in nevroza) sprijina ideea ca incapacitatea de
contentizare si exprimare a emotiilor nu are la baza un conflict psihic dupa cumm este
atat de evident in nevroza. Prezenta acestui mecanism defensv in patologiile de
factura nevrotica a sustinut ideea caracterului dezadaptativ al izolarii; foarte multi
autori vorbesc despre efectele patogene ale acestei aparari (in caz de boala, deces al
unei persoane apropiate, esec sau pierdere) datorita faptului ca emotiile negative

nerecunoscute si neacceptate incarca inconstientul si il tensioneaza, cel mai adesea


fiind necesara descarcarea lor intr-o maniera pervertita prin deplasare. Mai mult, daca
avem in vedere functia reglatoare a emotiilor vom intelege si mai bine ca absenta
acestora din experienta nu poate fi decat nefasta pentru ca ea impiedica
constientizarea modului real in care subiectul isi traieste experienta si, mai departe,
blocheaza si capacitatea acestuia de adaptare flexibila la datumul experiential.
Izolarea saraceste viata psihica a individului, il falsifica prin refulare si il incarca
negativ. De cele mai multe ori ea va declansa noi mecanisme defensive dezadaptative
care sa gestioneze fondul conflictual din ce in ce mai mare (rezuful, identificarea cu
agresorul, denegarea, deplasarea sunt astfel de mecanisme).
Desi Freud insista asupra necesitatii izolarii in viata psihica (Eul are de efectuat in
mod normal un vast travaliu de izolare pentru a orienta cursul gandirii), noi
consideram ca aceasta functie de focalizare este indeplinita nu de izolare, ci de
reprimare (inlaturare) prin subiectul poate exclude din campul constiintei afectele
neplacute pe o perioada limitata de timp; prezenta constientizarii si capacitatea de
manipulare voluntara a afectelor in reprimare fac din ea un mecanism defensiv
adaptativ in deseobire de izolare. Punctul de vedere sustinut de Freud este aparat si de
alti autori: Widlocher considera ca izolarea este un mecanism normal, de care ne
servim in mod constant, pentru a ne proteja de conexiunile asociative prea puternice;
Benassy considera ca la subiectul normal utilizarea acestui mecanism este supla, in
timp ce la nevrotic ea este rigida, automata. Mai mult, Jeammet considera ca pentru a
gandi trebuie sa izolam, sa separam, sa ne triem experientele. Lagache insa
subliniaza ca este necesara o integrare afect-gandire pentru o functionare psihica
sanatoasa.

Ipoteze
Dupa cum am aratat si mai sus, noi vom considera acest mecanism ca fiind unul
dezadaptativ, ceea ce ne face sa expectam corelatii inalte cu denegarea si refuzul. De
asemenea, ne asteptam la valori ridicate ale corelatiilor cu acting-aut-ul (in virtutea
tensiunilor acumulate la nivel inconstient si care vor izbucni in momentul in care
pragul individual de toleranta la conflict va fi depasit), intelectualizarea si
rationalizarea.

Variabile
Variabilele propuse initial urmeaza definitia propusa de Serban Ionescu izolarii si
contureaza cele doua acceptiuni date mecanismului:
a. a refuza orice conexiune intre un eveniment si emotiile resimtite consecutiv
(Deseori sunt furios sau trist fara sa stiu de ce.)
b. a nu avea contact cu emotiile legate de un anumit eveniment (Mi se intampla
sa nu stiu nimic in situatii in care altii sunt foarte afectati.)
Observam ca, daca in primul caz, afectul se exprima totusi, in cel de-al doilea el este
absent. De remarcat faptul ca prima situatie se refera la o manifestare deplasata a
afectului (de exemplu, cineva este deprimat la o luna de la moartea tatalui dar pune
acest fapt pe seama discutiilor neplacute de la locul de munca). A doua situatie se
intalneste atunci cand un eveniment traumatizant genereaza o reactie afectiva
inadecvata sau nu trezeste nici un raspuns emotional. Corelatiile interitemi si
intervariabile au validat ambele variabile, astfel incat am putut sa le retinem pe
amandoua. Testul statistic fundamenteaza astfel necesitatea de a avea in vedere
ambele fatete ale izolarii atunci cand vrem sa evaluam acest mecanism.
Rezultate
Ipotezele legate de corelatia pozitiva cu denegarea, refuzul si actingout-ul s-au
confirmat la un nivel de semnificatie <0.01. In schimb, intre izolare si rationalizare
testul statistic nu a evidentiat nici o corelatie, motiv pentru care aceste doua
mecanisme au si fost integrate in doua categorii diferite: izolea in stilul caracterzat
prin defense nevrotice si rationalizarea in categoria defenselor intermediare.
INLATURARE
Inlaturarea tentativa de respingere voluntara, in afara campului constiintei, a unor
probleme, sentimente sau experiente care-l framanta sau il nelinistesc pe subiect.
Etichetata de Freud drept o aparare normala, inlaturarea este pusa de multi autori sub
semnul intrebarii; acestia isi exprima in primul rand neincrederea in capacitatea
individului de a mentine in afara campului constiintei afecte neplacute sau ganduri
suparatoare tocmai pentru ca de obicei acestea au o adezivitate foarte mare si o putere

de persistenta care poate depasi capacitatile de refocalizare ale subiectului. In ceea ce


ne priveste, consideram ca inlaturarea este o aparare adaptativa si la indemana
subiectului, mai putin in cazul in care masochismul acestuia sau alte defense cum ar fi
intoarcerea impotriva propriei persoane il fac sa persiste intr-o anumita stare si chiar
sa o amplifice prin ruminatii continue si focalizare exclusiva pe afectul negativ.
Incapacitatea de a realiza aceasta defesa poate indica totodata si o imaturitate afectiva
printr-o slaba toleranta la frustrare. Astfel, conflictul care determina afectul negativ se
cere imperios lichidat (cat mai curand si cat mai radical), subiectul neputand sa amane
rezolvarea sa pentru u moment mai potrivit sau pentru cand aceasta va fi realmente
posibila. Inlaturarea este de fapt o amanare, nu o suprimare, si ea ne permite sa avem
o oarecare libertate in raport cu nevoile si trairile noastre afective, pe care le punem
temporar intre paranteze cu scopul de a ne continua activitatea pana cand exprimarea
lor va fi posibila in mod adecvat. Subliniem totusi ca inlaturarea poate trece foarte
usor in denegare sau chiar refulare: afectul inlaturat ulterior nu mai este readus in
constiinta pentru a fi elaborat, ci este trimis in inconstient in virtutea unui confort
imediat pe care il ofera subiectului. Avand in vedere faptul ca inlaturarea nu
presupune un caracter incostient al conflictului care o genereaza ea nu face parte din
categoria propriu-zisa a mecanismelor defensive, ci se inscrie mai degraba in seria
mecanismelor de coping. Am pastrat-o totusi in inventarul nostru deoarece apare in
multe clasificari in categoria defenselor adaptative (care se suprapune in mare pe cea
a mecanismelor de coping). Vaillant (1977) defineste inlaturarea ca decizia
constienta sau semiconstienta de a intarzia atentia acordata unei pulsiuni inconstiente
sau unui conflict. Aceasta definitie sprijina cele afirmate mai sus, si ne asteptam ca
studiul nostru sa evidentieze caracterul adaptativ al acestei defense prin corelatia cu
alte mecanisme de nivel inalt. De cele mai multe ori, dupa cum arata si S. Ionescu,
inlaturarea este urmata de activarea unor mecanisme defensive precum sublimarea,
afilierea, umorul, altruismul. Intelegem ca energia psihica generata de reprezentarea
negativa care a fost reprimata nu se dizolva de la sine, ci necesita un efort ulterior de
transformare sau pozitivizare. Un alt raspuns adaptativ este lucrul cu materialul
emotional inlaturat, adica aducerea voluntara in constiinta a conflictului si rezolvarea
sa intr-un moment considerat oportun de catre subiect.

Ipoteze

Corelatiile acestui mecanism indicele general de refulare, cu clivajul, refuzul,


denegarea si contrainvestirea ar trebui sa ne arate in ce masura aceasta energie tinde
sa fie transformata pozitiv sau, din contra, sa fie deformata, pervertita prin mecanisme
defensive dezadaptative. Studiile arata ca daca ea poate fi o defensa salutara in situatii
limita (boala incurabila, parinti cu copii care sufera de o boala letala, detentie in
lagare de concentrare, etc), exista si contexte in care, mai ales cand este utilizata pe
termen lung, inlaturarea ajunge sa se asocieze cu un risc foarte ridicat de afectiuni
coronariene (personalitatea de tip A in care reprimarea emotionala si cenzura
constienta sunt modalitati defensive de electie ce corespund intocmai modului de
functionare a inlaturarii). Relatia cu mecanimele intelectualizarii si rationalizarii ar
putea de asemenea sa ne indice directia adaptativa sau dezadaptativa in care subiectul
utilizeaza aceasta defensa.
Variabile
Variabilele initiale au fost:
a. tendinta de evitare a reflectiei asupra lucrurilor neplacute (Ma simt mai bine
evitand sa ma gandesc la lucrurile neplacute prin care trec.)
b. capacitatea de a amana acordarea atentiei unor aspecte problematice sau
conflictuale (Aman rezolvarea unei probleme pentru momentul cand voi fi
pregatit sa o rezolv cum trebuie.)
In urma corelatiilor interitemi si intervariabile am decis combinarea itemilor intr-o
singura variabila continand doi itemi din fiecare din variabilele initiale. Introducand
itemi pentru capacitatea de amanare am dorit sa delimitam cat mai riguros inlaturarea
de alte mecanisme dezadaptative cum ar fi denegarea, refularea sau refuzul. Dupa
cum am mentionat mai sus ne asteptam ca testele statistice sa arate apropierea mai
accentuata a inlaturarii de clasa mecanismelor de aparare dezadaptative sau a celor
adaptative.
Rezultate
Testul statistic a pus in evidenta corelatii semnificative pozitive (<0.01) cu
mecanismele pe care noi am considerat necesar sa le avem in vederepentru a stabili
caracterul adaptativ sau dezadaptativ al inlaturarii: clivajul, indicele general de
refulare, refuzul, denegarea, contrainvestirea si intelectualizarea. Nu au fost puse in
evidenta corelatii pozitive cu nici unele din mecanismele defensive acreditate ca

adaptative de literatura de specialitate. Pentru acest motiv am si hotarat integrarea


inlaturarii in categoria mecanismelor intermediare.

INTOARCERE CATRE PROPRIA PERSOANA


Intoarcere catre propria persoana refuzarea inconstienta de catre subiect a
propriei agresivitati, pe care o deturneaza dinspre celalalt pentru a o abate asupra
propriei persoane. Acest mecanism se asociaza de obicei cu sentimente de
culpabilitate, nevoie de pedepsire, nevroze de esec sau tentative de autodistrugere,
mai mult sau mai putin constiente: false accidente, boli inexplicabile, tentative
suicidare. Vedem ca acest mecanism este foarte aproape de ceea ce Freud numea
masochism moral. Initial, termenul de masochism desemna strict o perversiune
sexuala care consta in obtinerea satisfactiei sexuale prin inducerea voluntara a diverse
senzatii dureroase. Ulterior, termenul si-a largit aria de semnificatie, ajungand sa
desemneze in paralel si o anumita atitudine fata de viata sau un anmit tip de
comportament social. Krafft-Ebing foloseste pentru prima data termenul de
masochism ideal/mental pentru a sugera aceasta noua acceptiune. Masochismul
moral este in viziunea lui Freud forma cea mai sublimata si elaborata de
masochism, fiind in acelasi timp o componenta vizibila atat a nevrozelor si
idiosincraziilor, cat si a vietii cotidiene a fiecarui individ, grup si societate. Trasatura
comuna a fenomenelor psihice masochiste din aceasta categorie este tendinta
inconstienta de cautare a suferintei morale si de obtinere a placerii prin aceasta.
Bineinteles ca ipoteza unei atari tendinte este aparent scandaloasa, insa analiza unor
patologii de tip nevrotic, cat si a unor situatii de esec, accident, nereusita repetata in
viata unor indivizi normali, ne arata ca problema este departe de a fi realmente
inteleasa. Freud considera ca acest tip de masochism este efectul dorintei inconstiente
de a fi pedepsit. Desi in aparenta desexualizat, masochismul moral are o componenta
sexuala fundamentala intrucat el reprezinta o resexualizare a complexului Oedip si,
implicit a supraeului. Prin urmare, masochistul isi doreste sa fie pedepsit pentru
tendintele sale infantile incestuoase sau homosexuale. Din aceasta perspectiva am
putea vedea masochismul moral si ca pe o forma de regresie la un stadiu infantil al
functionarii aparatului psihic. Destinul sau soarta potrivnice care par sa se opuna
constant incercarilor masochistului de a fi fericit nu sunt decat substitute ale figurilor
parentale, in timp ce pedeapsa asteptata reprezinta pedeapsa data de tata sau de mama

in copilarie.

Si totusi, ramane intrebarea : ce fel de placere provoaca aceasta

pedeapsa ? Freud considera ca este vorba de o satisfactie de tip sexual traita ca atare
prin asocierea si identificarea ei cu satisfactia infantila provocata de pedepsele
parentale prin mecanismul primitiv al coexcitatiei. El porneste dealtfel de la ideea ca
toate cele trei forme de masochism au la baza acest mecanism fiziologic pus in
legatura cu complexul Oedip. Explicatia sa lasa de dorit mai ales pentru ca o regresie
a personalitatii la un stadiu oedipian ar insemna ca intregul tablou comportamental al
persoanei sa sufere de pe urma acesteia. Avem insa cazuri in care comportamentul
masochist este oarecum ocazional sau situational, legat de un sentiment de
culpabilitate in raport cu o incalcare prezenta a imperativelor morale (constiente sau
inconstienta). Ar fi mai degraba de presupus ca pedeapsa este cautata fie pentru o
culpa prezenta, fie pentru una trecuta (printre care tendintele incestuoase infantile
joaca un rol de baza), si ca placerea obtinuta din auto-aplicarea ei inconstienta este
data nu atat de satisfactia supraeului, cat de eliminarea angoasei de asteptare a
pedepsei prin urmare, pedeapsa este auto-indusa nu pentru ca ea provoaca placere,
ci pentru ca angoasa de a o primi din exterior provoaca o neplacere mai mare decat
aplicarea ei efectiva. Un punct de vedere similar este sustinut se de T. Reik dupa cum
vom vedea mai jos. Freud arata totodata ca masochistul provoaca singur acele situatii
menite a-l culpabiliza pentru a-si atrage pedeapsa parentala, care insa se va realiza cel
mai adesea prin figuri substitutive de tipul destinului, nesansei, sau a altor persoane
care pot inlocui tatal in plan fantasmatic. Explicatia acestui mecanism pervers se
gaseste dupa Freud in faptul ca sentimentul de culpabilitate atrage dupa sine dorinta
de pedeapsa, iar aceasta din urma este legata prin mecanismul primar al coexcitatiei
de excitatia sexuala care permite astfel obtinerea satisfactiei sexuale. Se incearca deci
repetarea unei situatii cu valente sexuale foarte puternice. Ne vom intreba totusi (mai
ales ca Freud nu reuseste sa raspunda la aceasta intrebare) ce anume din viata
individului face ca satisfactia obtinuta prin acest mecanism masochist sa prevaleze
asupra celui normal si care sunt factorii acestei fixatii. Un raspuns partial este dat
chiar de analiza celor doua elemente implicate in masochism : coexcitatia si
complexul Oedip. Primul ar putea determina o fixatie prin intensitatea si frecventa sa
la varsta infantila ; al doilea ar putea explica un masochism la varsta adulta in masura
in care ar ramane nerezolvat.

Tot aici, Freud vorbeste si despre represiunea culturala a pulsiunilor sadice ca sursa a
masochismului ceea ce nu poate fi exprimat in exterior va fi reintroiectat si orientat
asupra propriei persoane. Astfel, el ajunge sa surprinda relatia de complementaritate a
sadismului si masochismului, care prin macanismele deplasarii, substitutiei, proiectiei,
introiectiei si identificarii proiective pot trece unul in celalalt.
In 1915, in Metapsihologia (Pulsiuni si destine ale pulsiunilor), Freud ofera
urmatoarea schema logica de intelegere a formarii masochismului :
a) initial avem sadismul care consta intr-o activitate violenta, o manifestare de
putere impotriva altei persoane luate ca obiect
b) acest obiect este ulterior abandonat si inlocuit cu propria persoana. In acelasi
timp cu intoarcerea agresivitatii asupra propriei persoane are loc si o
transformare a scopului pulsional activ in scop pasiv. Aceasta este faza autosadismului
c) este cautat din nou un alter care sa preia rolul de obiect, dar care, in virtutea
transformarii scopului din activ in pasiv, va prelua rolul initial al subiectului,
devenind astfel obiect sadic, iar subiectul subiect masochist.
Explicarea acestei modalitati de interpretare a sadism-masochismului este realizata in
extenso in eseul Un copil este batut (1919) ; aceasta este o fantasma frecventa in
isterii si nevroze obsesionale. Freud face apel la sase cazuri pentru a investiga
semnificatia profunda a acestei fantasme investita de obicei cu o mare placere ce duce
la un act de satisfactie autoerotica. La inceput copilul este batut de un adult
(necunoscut) ceea ce ii da aparenta de fantasma sadica. Ulterior, in a doua faza, ea
devine copilul este batut de tata (eu sunt copilul pe care tatal il bate pentru ca nu il
iubeste..), fiind deci o fantasma masochista. A fi batut este o expresie directa a
culpabilitatii, dar, dupa cum arata Freud, nu numai ; acelasi act punitiv este atat
pedeapsa pentru dorintele incestuoase, cat si substitut pentru actul sexual genital
interzis : nu doar pedeapsa pentru o relatie genitala interzisa, ci si substitutul regresiv
pentru acesta. In cea de-a treia faza, fantasma reia o forma sadica, insa semnificatia
sa ramane masochista ; de exemplu, profesorul il bate pe copil. Observam ca
fantasma preia investitia libidinala a partii refulate si constiinta vinovata legata de
acest continut. Este interesant cum aceste fantasme masochiste ajung sa joace un rol
defensiv in raport cu tendintele oedipiene incestuoase (in cazul fetelor) si cu cele
homosexuale (in cazul baietilor, la care, a fi batut de tata exprima de fapt dorinta de a

fi iubit intr-o maniera pasiva, feminina de acesta). In acest eseu Freud leaga
masochismul in mod indisolubil de sentimentul de culpabilitate (caruia ii gaseste un
corelativ partial in sentimentul de inferioritate al lui Adler) care intoarce sadismul
(primar, consubstantial instinctului sexual) asupra propriei persoane.
Am facut aceasta incursiune in problematica masochismului deoarece consideram ca
intoarcerea impotriva propriei persoane nu poate fi inteleasa in afara acestei pulsiuni
ale carei origini raman totusi inca incerte. Dupa cum am vazut ipotezele legate de
geneza acestei pulsiuni sunt multiple: sentimente de culpabilitate legate de complexul
Oedipian si nevoi consecutive de autopedepsire, dezvoltare anormala a pulsiunii
agresive, experiente de abuz sexual sau molestare corporala, o hipermorala morbida
sau etica personala sadica (Hesnard, 1949), carente afective (absenta iubirii, a
valorizarii pozitive, acceptarii si confirmarii in relatiile cu persoanele semnificative)
care pot conduce la autoculpabilizare si autopedepsire, precum si la sentimente de
inferioritate care genereaza autoagresivitate.

Ipoteze
Una din caracteristicile de baza ale masochismului este pasivitatea si pentru acest
motiv ne asteptam sa gasim o relatie pozitiva intre intoarcerea impotriva propriei
persoane si retragerea apatica. Freud considera ca si atunci cand agresivitatea este
intoarsa impotriva propriei persoane relatia cu obiectul extern ce se afla la originea
sentimentului de ostilitate ramane ambivalenta autoagresarea nu detensioneaza si nu
pozitivizeaza relatia cu obiectul care a starnit agresivitatea. Acest conflict poate fi
gestionat ulterior prin clivaj, ipteza pe care o vom testa in studiul nostru. Corelatia
negativa cu omnipotenta tine deja de simtul comun. Ne asteptam de asemenea la o
corelatie inalta cu denegarea (mai ales a sentimentelor ostile fata de un obiect extern).
Avand in vedere faptul ca la originea autoagresivitatii sta heteroagresivitatea refulata,
neputem astepta la o serie de corelatii inalte si cu altruismul (ca formatiune
reactionala in raport cu pulsiunea agresiva), ascetismul si contrainvestirea.
Mentionam aici ca Freud considera intoarcerea impotriva propriei persoane drept un
caz particular de transformare in contrariu.

Variabile
Variabilele initiale, retinute si in varianta finala a inventarului, in urma efectuarii
analizei de consistenta interitemi si intervariabile, sunt:
a. perceperea propriei persoane ca propriul dusman (Uneori simt ca sunt cel mai
mare dusman al meu, Numai eu pot sa imi fac rau)
b. manifestarea autoagresivitatii, autoculpabilizarii si autominimalizarii (Simt
ca alti oameni sunt mult mai buni decat mine)
c. implicarea compulsiva in relatii si actiuni defavorabile subiectului (Toate
relatiile mele de pana acum au sfarsit la fel de prost)
Aceasta scala se poate dovedi utila in evaluarea potentialului de ameliorare a unui
pacient in curs de psihoterapie; practica clinica a confirmat faptul ca terapia pacietilor
cu structura masochista este mult mai dificila deoarece apare aproape invariabil
rezistenta la vindecare, de multe ori tulburarea psihica fiind ea insasi expresia
tendintelor autopunitive. De asemenea un scor inalt la aceste scale impune analiza
scenariilor de viata ale subiectului, intrucat este foarte probabil ca un scenariu de esec
sa subintinda o gama larga de fenomene patologice care nu pot fi lichidate fara a
lichida initial scenariul care le hraneste.

Rezultate
Dupa cum ne asteptat, am inregistrat corelatii pozitive semnificative cu retragerea
apatica, clivajul (inconstanta imaginii de sine si ambivalenta fiind mentionate inca de
Freud ca principali descriptori ai masochismului), denegarea, altruismul, ascetismul si
contrainvestirea (acestea din urma fiind exemple tipice de transformari in contrariu intoarcerea contra propriei persoane fiind ea insasi o transformare in contrariu in
principal a agresivitatii in autoagresivitate). O corelatie pozitiva inalt semnificativa se
inregistreaza si cu identificarea cu agresorul, fapt ce ne ofera o baza empirica pentru
teoria masochismului ca autosadism, propusa tot de Freud. Este evident ca
agresivitatea neexprimata este intoarsa asupra sinelui, corelatia inalta cu ascetismul si
altruismul indicand faptul ca aceasta intoarcere se datoreaza mai putin unor factori
externi si mai mult altora, interni, precum forta (aici brutala) a Supraeului.
OMNIPOTENTA

Omnipotenta rspuns la conflictele emoionale i la factorii de stres interni i


externi , n cursul cruia subiectul simte sau acioneaz ca i cum ar poseda
capaciti sau puteri superioare celor deinute de alii (DSM IV). In literatura de
specialitate ideea conform careia orice sentiment de superioritate este o
supracompensare a unui sentiment de inferioritate este deja un loc comun. Subiectul
incearca sa depaseasca sentimente de inadecvare, incompetenta, exceland intr-un
domeniu sau in altul (varianta sublimarii), sau creandu-si iluzia ca este special, unic,
deosebit, mai inzestrat si mai capabil decat altii, ca poseda anumite trasaturi care ii
dau dreptul de a privi de sus pe toata lumea. Adler considera ca lupta pentru putere
este chiar motorul vietii psihice si ca aceasta pulsiune/tendinta isi are radacinile in
sentimentele de neajutorare si dependenta experimentate in primii ani ai vietii si, intro anumita masura, pana la varsta adulta si chiar dincolo de ea (in situatiile de
imaturitate afectiva in care subiectul se autohandicapeaza, mentinandu-se blocat in
relatii dedeendenta). . Karen Horney considera ca "lupta nevrotica pentru putere se
naste din anxietate, ura si sentimente de inferioritate. Iar acestea, la radul lor, nu pot
genera decat agresivitate la adresa obiectelor externe, agresivitate care va da seama si
de sadismul asociat acestei defense. Observam ca exista cel putin doua directii
defensive pentru care inconstientul subiectului poate opta: cea a intoarcerii
impotriva propriei persoane si cea a identificarii cu agresorul si omnipotentei.
Alegerea unei modalitati defensive sau a alteia este dictata de scenariul inconstient al
fiecaruia

fixat

prin

experientele

semnificative

de

supunere/dominare,

ascultare/revolta. Dupa Adler insa aceasta este o lupta normala; dar atunci cand
experienta de viata nu gratifica aceasta nevoie sau traumele din copilarie fixeaza prea
puternic un sentiment de inferioritate si vulnerabilitate, subiectul va recurge la aparari
de tipul omnipotentei pentru a compensa dezechilibrul intre imaginea de sine
expectata si cea reala. Fantasmele de omnipotenta pot apare si pe un fond sadic dupa
cum o demonstreaza si studiul intreprins de noi asupra sadismului si masochismului.
Nu ne vom exprima totusi categoric in legatura cu primaritatea unuia dintre aceste
fenomene (corelatia inalta nu arata totusi daca omnipotenta decurge din sadism, sau
sadismul este o consecinta a fantasmelor de omnipotenta). Asocierea sadismhipomanie (expansivitate si irascibilitate), evidentiata prin compararea scorurilor la
Szondi si cele MMPI, nu ne surprinde mai ales avand in vedere asocierea foarte
puternica dintre sadism si mecanismele defensive omnipotenta, idealizare, devaluare,
precum si stilul defensiv pe care Bond l-a denumit image distorting. Aceasta

legatura se explica bineinteles prin fantasmele de omnipotenta ale sadicului, precum si


prin sentimentul de securizare, incredere in sine si valoare personala dat tocmai de
pozitia sa de putere, reala, dorita sau fantasmata. Gradul crescut al irascibilitatii la
sadic nu este decat o consecinta logica a incarcarii si tensionarii pulsiunii agresive,
care, sub influenta factorilor externi, poate fi brusc expulzata, mai ales in cazul unui
e- accentuat (care stim ca se asociaza deseori cu s+, v. Susan Deri). Referitor la
raportul de forte care inclina balanta in favoarea sadicului atat in cazul omnipotentei
cat si in cel al hipomaniei, este evident faptul ca sadicul este cel care, in virtutea unui
sentiment primar de inferioritate ajunge sa fantasmeze si sa simuleze in cele din urma
superioritatea si puterea, printr-o supracompensare. Astfel, el este cel puternic asupra
unui alter inferior lui (in care de fapt isi proiecteaza propria inferioritate si o face
acceptabila pentru sine : doar intrupata in altul ea este de acceptat si integrat).
Supracompensarea sentimentului de inferioritate nu este niciodata definitiva, totala,
ci, din contra, ea se poate destabiliza destul de usor. Acest lucru este evidentiat si de
scorul foarte mare obtinut la mecanismele de defensa prin distorsiunea imaginii
(omnipotenta, clivaj, idealizare, devalorizare).
Ipoteze
Vom investiga corelatiile dintre omnipotenta si clivaj, identificare cu agresorul,
intoarcere impotriva propriei persoane, proiectie (ne asteptam la un scor ridicat
deoarece omnipotenta poate fi considerata ca un caz particular de proiectie subiectul
nu se simte puternic sau superior in virtutea unei calitati anume pe care o poseda in
mod mai mult sau putin obiectiv, ci a sentimentului de inferioritate proiectat in afara
sa care il situeaza automat pe o pozitie de superioritate fara alte argumente
caracteriale sau aptitudinale ).
Variabile
Variabilele initiale, mentinute si in forma finala a inventarului, sunt :
a. sentiment de atotputernicie si invincibilitate ( Nu ma las niciodata invins ,
Experientele negative nu ma clatina )
b. sentiment de superioritate ( Sunt o persoana de invidiat ).
Rezultate

Omnipotenta coreleaza negativ cu clivajul, ceea ce ar demonstra oarecum constanta


acestui mecanism. Daca in clivaj, imaginea de sine oscileaza frecvent intre idealizare
si devalorizare, in omnipotenta ea este mentinuta constant in varianta idealizanta, ceea
ce ne-ar putea face sa credo ca prin omnipotenta subiectul reuseste sa refuleze
complexul de inferioritate care genereaza aceasta defensa ; cu toate acestea corelatia
cu indicele general de refulare nu atinge nici macar pragul de .05. Vedem insa ca
omnipotenta coreleaza semnificativ cu umorul, afirmarea de sine si pozitiv (desi
nesemnificativ) cu identificarea si activismul, mecanisme incluse toate in categoria
stil defensiv adaptativ. Presupunem, prin urmare, ca este vorba mai degraba de o
compensare, decat de refulare. Corelatia inalta cu afirmarea de sine ne arata ca
sentimentul de inferioritate functioneaza aici ca un factor motivational cu valoare
pozitiva.
PROIECTIA
Proiectia operatia prin care subiectul expulzeaza in lumea exterioara ganduri,
afecte si dorinte de care nu are stiinta sau pe care le refuza in el atribuindu-le altora,
persoane sau lucruri din mediul sau inconjurator. Freud introduce termenul de
proiectie cand vorbeste despre nevroza de angoasa: manifestarile somatice multiple sar datora faptului ca psihismul se comporta ca si cum ar fi proiectat excitatia in
exterior. Se inregistreaza astfel o recanalizare spre lumea exterioara a excitatiei
sexuale resimtite ca periculoasa. In Cazul presedintelui Schreber Freud explica
paranoia prin proiectia numita aparare primara: o perceptie interna este reprimata si
continutul ei , inlocuind-o, suporta o anumita deformare, dupa care ajunge in constient
sub forma unei perceptii venite din exterior. Subiectul recunoaste in celalalt ceea
ce nu poate accepta in el insusi si astfel se declanseaza delirul de persecutie. Proiectia
pare sa joace un rol fundamental si in fobii, in care pericolul pulsional intern este
proiectat asupra unui stimul extern mai usor de evitat: eul se comporta ca si cand
pericolul dezvoltarii unei angoasenu ar veni dintr-o motiune pulsionala, ci dintr-o
perceptie, si este deci indreptatit sa actioneze impotriva acestui pericol exterior prin
tentativa de fuga care este evitarea fobica. Este de asemenea meritul lui Freud de a fi
aratat ca in formarea conceptiilor religioase despre lume, precum si in mituri sau
superstitii avem de-a face cu o vasta implicare a mecanismului proiectiv. O analiza
atenta a functionarii psihicului uman ne poate arata ca proiectia este prezenta in
aproape toate actele si experientele noastre. Ca si introiectia, atunci cand functioneaza

ca proces primar, proiectia este o functie de conectare a subiectului cu lumea, avand


prin urmare un rol benefic si chiar vital; introiectiile si proiectiile noastre sunt
importurile si exporturile pe care le realizam cu mediul inconjurator, asigurand deci
comertul informational fara de care am fi separati izolati de exterior si, consecutiv, in
imposibilitatea de a ne dezvolta psihologic. In aceasta acceptiune proiectia ne apare
mai degraba ca proces psihic fundamental care nu se rezuma la expulzarea in interior
a continuturilor psihice interne indezirabile sau inacceptabile; varianta defensiva insa
tinde sa ia cel mai adesea o forma dezadaptativa, in primul rand pentru ca favorizeaza
continuturile negative (tendinta fundamentala a psihicului urmand principiul placerii
fiind aceea de a expulza ceea ce este neplacut, si de a integra si asimila ceea ce este
placut), si apoi pentru ca falsifica relatiile obiectuale care devin relatii transferentiale
(ce pot avea loc atat in terapie unde activarea lor este totodata prilej de analiza si
remodelare, cat si in viata de zi cu zi unde functioneaza automat si inconstient pe baza
unor mecanisme asociative); in acest fel, prezentul nu mai este decat o reiterare a
trecutului, experienta este saracita si eul blocat in evolutia sa printr-o compulsie la
repetitie.
Este binecunoscut mecanismul proiectiei in gelozie (si mai ales in cea patologica),
descris si explicat de Freud inca din 1922. sentimentele de ostilitate la adresa unei
persoane pot trece foarte usor in sentimentul de a fi agresat, nedreptatit, si, in
extremis, persecutat. Angoasele generate de un obiect extern pot fie sa ia calea unei
proiectii directe (lui ii este teama de mine, nu mie), sau sa sufere o deformare
ajungand sa fie traite ca sentimente de insecuritate in raport cu un obiect extern
potential sau chiar actual periculos.
Vedem ca proiectia poate lua forme din cele mai diverse de la cea primara si
universala, la cea deliranta, care apare in tulburarile psihotice. De asemenea,
mecanismul proiectiv este exploatat cu succes de tehnicile proiective de diagnoza a
personalitatii sau clinica, precum si in relatia terapeutica din cadrul unor orietari
psihoterapeutice (psihanaliza, psihodrama, terapia unificarii).
Ipoteze
In ceea ce priveste proiectia ne intereseaza in primul rand corelatia cu indicele general
de refulare pentru a vedea in ce masura proiectia presupune anterior o refulare

(ipoteza la care subscriem si noi). Corelatia scazuta cu indicele de refulare ar putea


indica faptul ca proiectia se realizeaza fara a mai trece prin etapa refularii, ceea ce ar
face din ea un mecanism inalt automatizat si din continuturile vehiculate de ea niste
continuturi cu un grad de constientizare aproape nul. O corelatie pozitiva ar indica
mai degraba faptul ca, desi expulzate din psihismul subiectului, continuturile
inacceptabile proiectate lasa totusi urme, ceea ce ne face sa credem ca proiectia nu se
realizeaza decat fata de eu, continuturile proiectate ramanand in inconstient si
continuand sa fie surse de angoasa. Acest lucru ar putea fi cel putin partial validat
printr-o functionare defensiva (mai ales dezadaptativa) accentuata. Daca insa
interpretam proiectia ca un esec al refularii, asa cum face Freud, ar trebui sa obtinem
o relatie negativa intre cele doua. Asociind proiectia cu un fel de reparatie narcisica S.
Ionescu ne face sa ne intrebam daca aceasta nu este sustinuta si printr-o identificare cu
agresorul sau prin fantasme de omnipotenta.
Variabile
Acest mecanism este reprezentat in inventarul nostru prin doua variabile:
-

atribuirea propriilor sentimente sau ganduri negative celorlalti (Eu tin la


prietenii mei, dar cred ca ei nu simt acelasi lucru pentru mine)

impresia de a fi persecutat (Meritele mele nu sunt suficient recunoscute,


Ma simt desconsiderat de toata lumea)

Rezultate
Corelatia inalt semnificativa cu indicele general de refulare (0.67**) ne confirma
ipoteza legata de faptul ca ceea ce este proiectat ramane refulat, continuturile psihice
neputand fi eliminate pur si simplu. Ele sunt proiectate doar in raport cu nivelul
constient, nu si cu cel inconstient in care persiata si se mentin in absenta unor
mecanisme de degajare. Doua corelatii semnificative pozitive ce se merita a fi
aprofundate sunt cele cu identificarea cu agresorul si clivajul.
RATIONALIZARE
Rationalizarea justificare logica, dar artificiala, care camufleaza, fara stirea celui
care o utilizeaza, adevaratele motive (irationale si inconstiente) ale unora dintre
judecatile acestuia, dintre conduitele si sentimentele sale, intrucat aceste motive nu
ar putea fi recunoscute fara anxietate. Psihologia de oricand si de pretutindeni pare sa

confirme ceea ce Aronson a esentializat in fraza omul nu este un animal care


rationeaza, ci unul care rationalizeaza; Jones pare de-a dreptul oripilat de faptul ca
intelectul ar putea fi pus in slujba ascunderii sau deformarii adevarului, si nu a
revelarii lui. Cu toate acestea, rationalizarea ramane o defensa foarte larg folosita;
dubiile se refera mai degraba la caracterul ei constient sau inconstient, sau, cu alte
cuvinte, la a stabili daca avem de-a face cu un eu care se minte pe sine sau cu un eu
care ii minte pe ceilalti pentru a promova in randul acestora o imagine dezirabila (asa
cum considera Muchielli: eul, perfect constient de motivatiile sale, fabrica
rationalizari destinate aproapelui sau si mascheaza in mod deliberat mobilurile
atitudinii sau actiunii sale. Rationalizarea este facuta in principal pentru ceilalti si
vizeaza inainte de toate atragerea unei judecati pozitive asupra propriei persoane.).
Cu toate acestea, Muchielli considera ca dincolo de aceste aparari sociale exista si o
rationalizare pentru sine, insa nu stabileste limita dintre cele doua, asfel incat
distinctia operationala sau comportamentala intre ele nu isi gaeste un fundament
teoretic suficient. Tot in categoria apararilor sociale prin rationalizare intra si
ideologiile in numele carora oamenii pot pune in act cele mai diverse pulsiuni (unele
chiar inspaimantatoare, v. antisemitismul), fara a se mai simti responsabili de actele
lor intrucat adevarul irefutabil al convingerilor pe care le impartasesc in mod gregar
constituie si garantia inocentei lor. Freud sublinia in 1915 faptul ca popoarele asculta
mai multde voia pasiunilor decat de aceea a intereselor lor. Ele nu invoca interesele
decat pentru a-si rationaliza pasiunile, pentru a putea justifica satisfactia pe care cauta
sa le-o aduca. La adapostul unor astfel de adevaruri au fost purtate majoritatea
razboielor sfinte; si nu este o raritate sa auzi pe cineva ca ar ucide un negru (pentru
ca este inferior), dar nu si un alb, ceea ce in proprii sai ochi il face sa para un mic
ingeras (eventual, iti va spune ca el face astfel un bine umanitatii pe care o va epura
de reziduurile nocive ale rasei negre).
Trebuie totusi sa avem grija pentru a nu confunda orice explicatie cu o rationalizare.
De exemplu, un student se plange de profesorul sau pentru ca i-a dat o nota mica si
afirma ca il antipatizeaza pentru subiectivitatea sa, cand, de fapt, el poate face foarte
bine un transfer negativ pornind de la o figura paterna dominatoare si extrem de
critica. Vedem cum aici rationalizarea este consecutiva proiectiei (aceasta fiind
deseori inconstienta, subiectul se trezeste in situatia de a trebui sa gaseasca explicatii
rationale pentru atitudinile sale, care altminteri ar parea extrem de arbitrarii). Cu

toate acestea nu este exclus ca acesta sa fie un motiv real si profesorul sa fi fost intradevar subiectiv. In patologie, rationalizarile sunt extrem de raspandite deoarece,
neavand acces direct la semnificatia tulburarilor sale, subiectul incearca sa-si
organizeze totusi experienta, sa ii confere sens si coerenta. Atunci cand conflictul care
le subintinde este foarte angoasant, rationalizarile se pot dovedi foarte rigide,
persistente si greu penetrabile la critica. Aderenta la ele exprima o nevoie generalumana de ordine si sens.
Ipoteze
Vom investiga in primul rand legatura dintre rationalizare si intelectualizare pentru a
vedea in ce masura ele merg mana in mana in functionarea defensiva a unui subiect.
Ne intereseaza de asemenea sa vedem corelatia cu izolarea (literatura de specialitate
sugerand ca rationalizarea ar intari izolarea), denegarea si umorul (ipoteza fiind ca un
scor mare la rationalizare se va asocia cu un scor scazut la umor, deoarece functia
cognitiva fiind hipertrofiata, ea ar limita functia ludica a intelectului).
Variabile
Acest mecanism este reprezentat in inventarul nostru printr-o singura variabila:
-

furnizarea de motive rationale pentru actiuni a caror motivatie reala este


inacceptabila (Nu as putea rani o persoana la care tin, A-mi oferi explicatii
rationale pentru actele mele are rolul de a ma linisti)

Rezultate
Dupa cum ne asteptam am obtinut o corelatie pozitiva semnificativa cu denegarea; cu
umorul insa rationalizarea nu coreleaza negativ dupa cum ne-am asteptat dar nici
pozitiv in mod semnificativ.
REFUGIU IN REVERIE
Refugiul in reverie mecanism utilizat intr-o situatie de conflict psihologic sau atunci
cand subiectu lse confrunta cu factori de stres, care consta in recurgerea la o reverie
diurna excesiva ce se substituie cautarii de relatii interpersonale, unei actiuni in
principiu mai eficienta sau rezolvarii problemelor. In DSM IV acest mecanism
figureaza sub numele de autistic fantasy care ii confera o rezonanta pronuntat
patologica, ceea ce nu este deloc conform cu realitatea psihologica in care acest

mecanism, la niveluri medii de utilizare, este nu doar normal, ci chiar bine-venit.


Ideea similitudinii cu izolarea autista a fost redata de S. Ionescu prin adaugirea
termenului refugiu. Lafon (1973) defineste aceasta aparare ca: o stare de relaxare
fata de situatia prezenta, in timpul careia se desfasoara o activitate mentala care nu
mai este dirijata de atentie si care este mai mult sau mai putn inspirata de inconstient.
Dupa Freud, reveria se naste din privatiune si nostalgie. Ea este o forma de
escapism psihologic, prin care subiectul incearca sa compenseze o realitate obiectiva
nesatisfacatoare. In reverie, imi pot imagina ca sunt altcineva, ca traiesc in alta tara
(sau pe alta planeta..), ca am un alt statut, ca sunt liber sau iubit de persoana care in
realitate ma ignora sau ma detesta. Ceea ce ni se pare oarecum eronat este faptul ca
multi autori considera ca in reverie atentia este abolita si ca scenariul se construieste
de la sine; acest lucru ni se pare cel putin inexact, intrucat eul dirijeaza acest proces de
punere in scena a fantasmelor si dorintelor in raport cu care cenzura este mult mai
permisiva. In reverie principiul realitatii este aproape suspendat si eul se lasa in voia
principiului placerii. Cu toate acestea, nu ne putem astepta ca reveria sa scoata la
iveala pulsiunile sinelui fara nici o interventie constrangatoare a supraeului sau cu
abolirea totala a functiei de cenzura a eului. Trebuie deci sa facem deosebirea intre
reverie si fantasma. De exemplu, o fantasma sadica de ucidere nu reprezinta o defensa
prin reverie si asta este pus in evidenta mai ales de caracterul ei compulsiv si de faptul
ca subiectul o percepe adesea ca fiind egodistonica, pe cand continuturile reveriei tind
sa fie mai degraba egosintonice.
Atitudinea fata de acest mecanism defensiv este extrem de polarizata: pe de o parte,
autori precum Bachelard sau Lagache o ipostaziaza, pe de alta, o vedem pusa la zid de
Sartre care o considera o mimare a satisfactiei, inautentica si falsificatoare. Ne este
usor sa intelegem totusi ca un existentialist nu ar fi putut partiza cu o defensa ce este
in primul rand o evadare dintr-un prezent nesatisfacator dintr-un anumit punct de
vedere (sau mai multe). Freud considera chiar ca oamenii fericiti nu au reverii.
Parerea noastra este daca acceptam aceasta afirmatie ar trebui sa acceptam si faptul ca
nu exista oameni fericiti! Desi la baza ei se afla un anumit discomfort, poate chiar
anxietate, o neimplinire sau o nemultumire cu o stare de fapt, reveria poate fi si un
punct de plecare in ceea ce poate deveni un proces de dezvoltare sau un proces
creativ. Aspectele negative se fac simtite atunci cand ea se asociaza cu pasivitate si

dezinteres in raport cu realitatea obiectiva pe care subiectul nu incearca in nici un fel


sa o modeleze sau sa o adapteze creativ nevoilor si aspiratiilor sale.

Ipoteze
In aceasta situatie este de presupus ca vom avea o asociere puternica cu retragerea
apatica si regresia. Ne intereseaza sa vedem daca exista vreo asociere semnificativa cu
omnipotenta sau cu intoarcerea impotriva propriei persoane. Mentionam ca nu chiar
toate reveriile sunt roz; in depresie, de exemplu, subiectul produce scenarii
catastrofice, de esec sau dezamagire, de faliment sau epuizare psihica. Vom investiga
de asemenea relatia cu sublimarea; o corelatie inalta ar credita ipoteza conform careia
reveria nu este in mod necesar sterila. Anticipam si o relatie semnificativa cu clivajul,
datorita idealizarii si fantasmelor de omnipotenta prezente in reverie. Speram ca
testarea statistica a corelatiilor cu mecanismele considerate adaptative si, respectiv,
dezadaptative din literatura de specialitate sa confirme caracterul pozitiv sau negativ
al acestei aparari in raport cu ceea ce ar trebui sa fie o adaptare supla si flexibila la
realitate.
Variabile
In varianta finala a inventarului nostru acest mecanism este reprezentat de doua
variabile:
a. satisfacerea imaginar a dorinelor n absena satisfacerii reale (Ma simt mai
bine atunci cand imi imaginez ca lucrurile sunt asa cum vreau eu)
b. preferina pentru rezolvarea imaginar a unor probleme fr transpunerea n
concret a soluiilor gsite (Desi in imaginatie pot gasi solutii pentru
problemele mele, in practica imi este mult mai greu sa ma confrunt cu ele)
Dupa cum se vede si din itemi oferiti ca exemplu sugeram ca scorurile inalte la acest
mecanism sa fie luate ca indicatori ai unei functionari defensive dezadaptative.
Rezultate
Ipotezele legate de corelatia semnificativa cu mecanismele retragere apatica, regresie
si clivaj s-au confirmat. Investigarea relatiei cu omnipotenta si intoarcerea contra

propriei persoane a evidentiat absenta corelatiei cu prima, si o corelatie pozitiva cu


cea de-a doua, fapt care pare sa elucideze problema enuntata mai sus.
INDICELE DE REFULARE
Am considerat ca refularea este un proces psihic fundamental care sta la baza altor
mecanisme de aparare si ca evaluarea sa in baza unui chestionar ar fi foarte dificila.
De aceea am hotarat sa grupam mecanismele in care refularea este prezenta in mod
evident si sa evaluam procesul primar pe baza unei medii ponderate, in functie de
puterea de incarcare a fiecarei defense in raport cu defensa de referinta. Astfel, am
considerat ca mecanismele subintinse de refulare (care, mai spunem inca o data, este
prezenta in toate defensele intr-o masura mai mica sau mai mare) sunt urmatoarele:
-

defense de gradul I: denegarea si refuzul (incarca in proportie de 25% fiecare


factorul refulare)

defense de gradul II: activism, clivaj, izolare, proiectie, regresie, ascetism,


contrainvestire, inlaturare, intelectualizare si rationalizare (incarca fiecare cu 5
% factorul refulare).

REFUZUL (REALITATII)
Refuzul actiunea de a refuza realitatea unei perceptii resimtite ca periculoasa sau
dureroasa pentru eu. Freud abordeaza refuzul inca din 1905 in Trei studii privind
teoria sexuala in legatura cu atitudinea baietelului cu privire la absenta penisului la
fetita, absenta pe care o neaga pana ce principiul realitatii ajunge sa impuna aceasta
absenta ca un faptsi identificarea pe linie masculina cu figura paterna face posibila
acceptarea sa, angoasa de castrare care genera initial refuzul diminuandu-se foarte
mult. In Compendiu de psihanaliza, el descrie procesul refzului drept o consecinta a
unui clivaj al eului: in locul unei atitudini fizice unice, exista doua: una, normala,
tine cont de realitate, in timp ce a doua, sub influenta pulsiunilor, detaseaza eul de
aceasta. Contrar lui Freud, M. Klein nu va mai pune accentul pe refuzul realitatii
externe, ci pe acela al realitatii psihice interioare; ea identifica in apararea maniacala
un refuz magic de putere absoluta ce se sprijina pe trei refuzuri simultane:
omnipotenta ca refuz al dependentei, triumful ca refuz al exerientelor depresive si
dispretul fata de obiect ca refuz al valorii acelui obiect. S. Ionescu considera ca

refuzul se situeaza dincolo de orice conflict deoarece blocheaza total accesul in


constiinta a unei reprezentari, favorizand o alta (de obicei opusa) prin mecanismul
clivajului. Suntem de parere ca aceasta modalitate de intelegere a refuzului este cel
putin controversata; este ca si cum ceea ce a intrat la un moment dat in psihic poate fi
sters cu totul, fara a mai lasa nici o urma. In ceea ce ne priveste, ne situam mult mai
aproape de pozitia Melaniei Klein care afirma ca ceea ce este refuzat este o realitate
interna, nu un stimul extern; prin urmare acesta locuieste in psihicul subiectului,
chiar daca este refuzat categoric, in ciuda evidentelor faptice. Refuzul pare a fi o
forma radicala de refulare care poate opera si in raport cu date obiective sau stimuli
perceptivi. Ceea ce este propriu refuzului, in deosebire de refulare, este tocmai
caracterul obiectiv al stimulului refuzat, negat, ceea ce i-a si determinat pe multi
autori sa inscrie refuzul in categoria mecanismelor inalt dezadaptative; practica clinica
dovedeste cu prisosinta implicarea acestei defense in functionarea psihotica.
Ipoteze
Ne intereseaza in primul rand relatia refuzului cu refularea pentru a incerca cel putin o
elucidare partiala a modului in care aceste defense se conjuga, sau, dimpotriva, se
exclud reciproc. Vom investiga de asemenea relatia cu clivajul (mecanism cu care se
presupune ca s-ar asocia aproape invariabil), proiectia (ceea ce este refuzat pare
extrem de probabil sa fie ulterior proiectat), denegarea si contrainvestirea.
Variabile
Aceasta dimensiune este reprezentata in inventarul nostru printr-o singura variabila si
anume:
- eliminarea din cmpul contienei a reprezentrilor legate de o situaie stresant
(Imi trebuie destul de mult timp pentru a accepta ca anumite lucruri mi se intampla
chiar mie; Daca o persoana ma enerveaza foarte tare imi pot spune ca ea nu exista
pentru a ma calma).

Rezultate
Corelatia inalt semnificativa cu indicele general de refulare ne arata ca refuzul, ca si
proiectia, nu se soldeaza cu expulzarea continuturilor psihice indezirabile, ci se

asociaza cu refularea puternica a acestora. S-au inregistrat de asemenea corelatii


pozitive semnificative cu clivajul, proiectia si contrainvestirea.
REGRESIA
Regresia o revenire mai mult sau putin organizata si tranzitorie la moduri de
expresie anterioare ale gandirii, la conduitele sau relatiile obiectuale, in fata unui
pericol intern sau extern susceptibil de a provoca un exces de angoasa sau de
frustrare. In opera lui Freud termenul de regresie apare pentru prima oara in
Interpretarea viselor ca mecanism de aparare minor, mai putin important decat
refularea (ea fiind insa o componenta importanta a acesteia). Transformarea
gandurilor in imagini in vis este privita ca o regresie (ansamblul gandurilor din vis se
dezagrega in cursul regresiei si este readusa la stadiul de materie prima). Legatura
dintre vis si regresie este explicitata mai amanuntit in Complement metapsihologic la
teoria visului: subiectul care adoarme isi pune deoparte protezele motorii si
perceptive, realizand imaginea insasi a regresiei prin pozitia fetala pe care o adopta si
prin continutul visului in care el isi realizeaza la modul halucinatoriu dorintele,
suspendand principiul realitatii si timpul unei responsabilitati mature, pe care le
inlocuieste cu principiul placerii si timpul iresponsabilitatii infantile.
In literatura de specialitate apar destul de frecvent doua tipuri de regresii: una benigna
(A. Freud considera ca o miscare de repliere supla si temporara poate fi un raspuns
benefic in anumite situatii) si o alta maligna, mai ales atunci cand regresia se asociaza
cu un fenomen de fixatie (in diverse etape ale dezvoltarii psihice si psihosexuale),
riscand sa devina permanenta si sa blocheze astfel intreaga evolutie a subiectului.
Interesant este faptul ca in psihanaliza ea este chiar volntar declansata si incurajata de
terapeut sub imperativul principiul ca elaborarea traumei trebuie sa se faca intr-un
timp si o stare psihologice apropiate de cele in care a avut loc in mod real. De
asemenea, regresia este cea care permite accesul la dimensiunea si valoarea
emotionala subiectiva a experientei asa cum a fost ea resimtita in trecut, si nu din
perspectiva deseori rationalizanta, izolata a prezentului.
Ipoteze
Ne intereseaza relatia dintre regresie si celelalte mecanisme care se fondeaza pe
refulare pentru a stabili relatia dintre acestea doua. Daca S. Ionescu considera regresia

ca o componenta fundamentla a refularii, noi inclinam sa credem ca relatia ar putea fi


una mai complexa, in sensul ca refularea scade cu cat regresia creste (daca ne-am
imagina, prin absurd, o regresie totala, ab uterum, am vedea ca am ajuns totodata si in
punctul zero al refularii). Prin urmare cu cat psihicul se intoarce mai mult in trecut cu
atat eul se infantilizeaza si se fragilizeaza, fiind din ce in ce mai putin apt sa refuleze
drintele si pulsiunile care emerg din inconstient.
Variabile
Variabilele propuse de noi pentru aceasta dimensiune, si mentinute si in varianta
finala a IMA, sunt:
a. reeditarea unor comportamente specifice unor niveluri de dezvoltare
cognitiv-afectiv inferioare (Uneori mi se spune ca ma comport ca un
copil)
b. dorin de ntoarcere n timp ntr-o perioad vzut ca ideal (Imi
doresc sa fiu din copil)
c. orientarea spre persoane n raport cu care subiectul i poate asuma
statutul de copil (Simt nevoia unei persoane care sa ma protejeze)
Rezultate
Corelatia cu indicele general de refulare a infirmat ipoteza noastra. Corelatia inalta cu
refularea arata ca regresia nu se produce en bloc, ci mai degraba pe anumite
segmente sau compartimente ale vietii psihice astfel, incat eul isi poate exercita in
continuare functia de refulare a continuturilor psihice inconstiente indezirabile.
RETRAGEREA APATICA
Retragere apatica detasare cu rol de protectie, compusa din indiferenta afectiva,
din restrictie in relatiile sociale si activitati exterioare si din supunere pasiva in fata
evenimentelor, care permite unei persoane sa suporte o situatie foarte dificila. Freud
nu trateaza retragerea apatica ca un mecanism defensiv de sine statator, dar ii remarca
nuantele defensive in raport cu anumite suferinte care apar in raporturile interumane si
de care subiectul tinde sa se protejeze prin izolare. In ceea ce priveste fenomenul de
anestezie afectiva prezent in retragerea apatica, el il descrie in legatura cu o experienta
personala traumatizanta: moartea nepotului sau preferat, Heinele. Manifestarile
principale ale reactiei defensive la suferinta provocata de moartea acestuia au fost
incapacitatea de a se mai implica emotional in relatiile interpersonale, precum si o

apatie generalizata care l-a facut sa le scrie unor prieteni ca lucreaza constrans si
fortat; in fond, totul mi-a devenit indiferent. Aceasta defensa a fost deseori pusa in
legatura cu personalitatea dizarmonica de tip schizoid, insa trebuie sa avem
intotdeauna in vedere faptul ca, daca prima este de tip reactiv, situational si
temporara, cea de-a doua este constanta de-a lungul vietii individului. Nunberg
vorbeste despre un comportament asemanator indiferentei, care da impresia de
pasivitate, cand, de fapt, nu este decat o aparare activa impotriva experientelor
dureroase traite. Fenichel descrie retragerea apatica in termeni de apatie,
insensibilitate la durere, frigiditate emotionala, si considera ca ea pare sa aiba legatura
cu izolarea, destinata si ea contracararii afectelor care ar risca sa copleseasca eul.
Bettelheim analizeaza intr-o carte a sa numita chiar Apararile in situatii extreme
modul de functionare a acestei defense in cazul persoanelor din lagarele de
concentrare naziste. O femeie deportata intr-unul din aceste lagare declara ca : una
dintre conditiile pentru a supravietui era sa te inaspresti, sa te desensibilizezi.
Aceasta defensa se mai poate activa si in situatii de boala incurabila. Sau de deces al
unei persoane foarte apropiate.
In ceea ce priveste caracterul patologic al acestei defense lucrurile nu pot fi abordate
in mod transant. Este binecunoscut faptul ca mecanimul retragerii apatice se insereaza
perfect in tabloul clinic al schizofreniei prodromale sau reziduale, iar unii autori
precum Widlocher o situeaza si in mijlocul sindromului depresiv, considerand ca
incremenirea, lipsa initiativei si actiunii, slaba rezonanta emotionala sunt
caracteristice functionarii depresive intr-o mai mare masura decat tristetea.
Ipoteze
Ne intereseaza relatia cu refularea, refugiul in reverie, intelectualizarea si izolarea, in
legatura cu care anticipam o corelatie pozitiva semnificativa.
Variabile
Variabilele propuse de noi pentru aceasta dimensiune si retinute in varianta IMA
aplicata pe lotul pilot au fost:
a. imunizare afectiv n raport cu evenimente externe posibil traumatizante sau
cu o stare conflictual deja instalat (M-am consumat atat de mult pentru
unele lucruri incat acum nu mai simt nimic fata de ele)

b. izolare social (Compania celorlalti imi este neplacuta cand sunt indispus);
c. pasivitate fa de evenimente exterioare (Deseori ma simt coplesit de
dificultati si nu pot face nimic).
Rezultate
Dupa cum am aratat si mai sus, la izolare si intelectualizare, exista o corelatie pozitiva
semnificativa intre aceste mecanisme si retragerea apatica. Aceasta mai coreleaza
semnificativ si cu regresia si refugiul in reverie, toate fiind incluse de noi in categoria
defenselor imature.

SUBLIMAREA
Termenul de sublimare are in opera lui Freud doua sensuri:
-

desexualizare a unei pulsiuni avand drept tinta o persoana ce ar putea sau a


putut fi dorita sexual. Transformata in tandrete sau in prietenie, pulsiunea isi
schimba scopul, dar obiectul ramane acelasi;

derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive inspre acttivitati


valorizate social (artistice, intelectuale, morale). Pulsiunea se deturneaza
atunci de la obiectul si scopul sau (erotic sau agresiv), fara a fi insa refulata.
Acesta este sensul cel mai curent.

In ceea ce ne priveste consideram ca doar cel de-al doilea sens poate face obiectul
evaluarii in cazul sublimarii, primul fiind mai degraba un exemplu de substitutie sau
compensare. Este o dovada de naivitate sa consideram ca pulsiunea sexuala poate
trece in tandrete sau prietenie, si ca acestea nu ar fi de fapt masti defensive pentru un
scop pulsional in esenta erotic. Chiar daca la nivel comportamental aceasta
transformare poate avea loc, din punct de vedere psihologic ea ne pare a fi mai
curand o incercare de mentinere a unei satisfactii erotice, de data aceasta la nivel
fantasmatic sau simbolic.
In literatura de specialitate disputele referitoare la sublimare se centreaza in jurul
intrebarii: este sublimarea o defensa sau nu? A. Freud este mai intai impotriva ideii
(in virtutea asocierii mecanismelor defensive cu cele nevrotice), pentru ca mai tarziu

sa o includa in categoria MA definind conflictul din cadrul acestei aparari (care initial
parea absent) ca o targuiala intre placerea mai mare care ar putea fi obtinuta prin
descarcarea directa a pulsiunilor erotice sau agresive si placerea mai mica obtinuta in
mod real prin sublimarea lor si exprimarea mediata de forme de productie acceptate si
valorizate socio-cultural. Lagache pledeaza pentru intgrarea acesteia in seria
mecanismelor de degajare, in timp ce Fenichel o considera o aparare reusita, nonpatologica (el consierand dupa cum reiese si din aceste afirmatii ca o aparare se
evalueaza ca reusita sau esuata in raport cu nivelul de adaptare atins de subiect ca
urmare a utilizarii ei, aspect asupra caruia consideram ca nu mai este necesar sa ne
exprimam dezacordul! o aparare este reusita in masura in care mentine in afara
constiintei un conflict anxiogen). Mai mult, ni se pare ca sublimarea se apropie foarte
mult de deplasare, ceea ce o face sa intre in categoria mecanismelor adaptative nefiind
operatiile psihice prin care continuturile inconstiente sunt gestionate in sine, ci
produsele valorizate social, cultural, etc acestor operatii.

Ipoteze
Ne intereseaza in primul rand relatia cu indicele de refulare pentru a testa diversele
ipoteze emise in legatura cu acest subiect (chiar pozitia lui Freud este extrem de
fluctuanta si, desi toretic sublimarea ar trebui sa excluda refularea, suntem departe de
a putea trage o concluzie ctegorica in acest sens).
Variabila
- depirea situaiilor stresante sau conflictuale prin investirea n activiti creative,
artistice, intelectuale
Rezultate
Dupa cum ne-am asteptat, sublimarea a corelat pozitiv semnificativ la <0.05 cu
indicele general de refulare. Remarcam totusi faptul ca in comparatie cu majoritatea
corelatiilor dintre celelalte mecanisme si acest indice, acest coeficient este mai scazut
ceea ce ne indica faptul ca, desi nu elimina refularea, sublimarea poate functiona
totusi ca mecanism de degajare (Lagache) care limiteaza functionarea acesteia

UMORUL
Umorul prezentarea unei situatii traite ca traumatizante astfel incat sa fie reliefate
aspectele ei placute, ironice, insolite (in sensul dat de Freud doar umorul aplicat
siesi este mecanism de aparare)
Inainte de a intra in analiza acestui mecanism am dori sa specificam ca umorul aplicat
altcuiva poate intra si el in sfera mecanismelor de aparare, doar ca aici el este mult
mai aproape de defensele prin identificare cu agresorul (mai ales in cazul ironiei si
sarcasmului), omnipotenta, negare sau izolare a afectului.
Mecanismul umorului este explicat pe larg de Freud, acesta punand accentul pe
urmatoarele elemente: refuzul pozitiei de victima, sfidarea realitatii externe, triumful
narcisismului si afirmarea invincibilitatii in limitele unui contact normal cu realitatea
obiectiva, flexibilizarea supraeului, devenit Parinte protector si nutritiv in termeni AT:
Iata, priveste aceasta lume care pare asa de periculoasa. Un joc de copil, totul e
numai bun pentru a fi obiectul unei glume!.
Cu toate acestea experienta clinica ne mai arata o fateta foarte interesanta a umorului:
umorul ca defensa in psihoterapie; Lagache vorbeste chiar despre un ecran afectiv
generat de masca de buna-dispozitie si relaxare pe care subiectul le ofera analistului in
mod simbolic ca semnale care transmit indisponibilitatea sa de a se confrunta cu
propriile trairi, afecte sau ganduri neplacute. Si prin invatare sociala se poate ajunge la
o dezvoltare considerabila a disponibilitatii fata de autoironie sau luare in deradere a
unorprobleme altminteri destul de grave. Aceasta atitudine poate masca de multe ori
un discomfort bazal destul de mare, care, negat in mod constant, nu poate avea decat
efecte neplacute pe termen lung. Vedem ca elementul care confera pana la urma
caracterul adaptativ umorului este pastrarea contactului cu afectul de baza, spontan,
suscitat de stimulul real, chiar daca se realizeaza o usoara detasare de acesta.
Ipoteze
Reusind sa se amuze pe seama circumstantelor nefavorabile, umorul il ajuta pe
subiect sa evite dezvoltarea suferintei, el facand apel prin urmare la o alta defensa de
nivel adaptativ inalt si anume inlaturarea. Cu toate acestea, atunci cand este asociat cu
omnipotenta sau clivajul putem presupune si o implicare masiva a refularii,

izolarii afectului sau rationalizarii.


Variabile
Variabilele initiale, retinute si in forma finala a IMA sunt:
a. a glumi pe seama realitii neplcute, traumatizante (Nu trebuie sa uitam sa
radem, indiferent de situatie)
b. a face haz de propriile greeli, defecte, eecuri (Pot glumi pe seama
defectelor mele).
Rezultate
Absenta corelatiei cu indicele general de refulare confirma ipoteza caracterului inalt
adaptativ al defensei prin umor; singurul mecanism dezadaptativ (inclus de noi in
categoria defenselor prin distorsiunea imaginii) pe care se sprijina acesta fiind
omnipotenta (corelatie pozitiva semnificativa la <0.01).

7. ELABORAREA PROPRIU-ZIS A INSTRUMENTULUI


Operaionalizarea conceptului
Pornind de la conceptul de mecanisme de aprare (mecanisme defensive sau
defense), am selectat ca i dimensiuni pentru concept 29 de mecanisme (inclusiv un
indice de refulare), aa cum au fost ele identificate n literatura de specialitate,
pundu-ne ca principal punct de reper lucrarea lui erban Ionescu et colab.
Mecanismele de aprare teorie i aspecte clinice. Pentru aceste 29 de mecanisme
defensive am identificat cte 2-3-4 variabile, pentru care am cutat comportamente
corespunztoare, i n final, itemii potrivii pentru ele. (a se vedea anexele de la
sfritul lucrrii)
Dup prelucrarea statistic a rezultatelor obinute n urma aplicrii instrumentului pe
lotul-pilot, am operat modificrile necesare asupra unora dintre itemi i a unor

variabile, fiind nevoite chiar s eliminm un mecanism de aprare (anularea


retroactiv). Numrul itemilor s-a redus astfel la 251, iar numrul mecanismelor la 28
(incluznd i indicele de refulare), noul chestionar fiind aplicat pe lotul experimental
de subieci. n urma acestei ultime aplicri, i a prelucrrii statistice, am putut face
ultimele corecturi, instrumentul numrnd n varianta sa final 229 de itemi, i de
asemenea, am putut decela 5 stiluri defensive, prezentate mai pe larg n partea a doua
a lucrrii de fa.
Realizarea interevalurii
Forma iniial a chestionarului nostru a numrat 339 de itemi, cu o distribuie
aproximativ egal a itemilor pe fiecare dintre dimensiunile i variabilele luate n
considerare n forma iniial, pe baza suportului teoretic. Aceast form a
chestionarului a fost evaluat de un grup de 8 evaluatori, studeni la Facultatea de
Psihologie i tiinele Educaiei, secia Psihologie, anul III de studiu. n urma acestei
evaluri, chestionarul n ansamblul su a obinut o not medie depind valoarea 9; pe
baza evalurii, unii itemi au fost pstrai, dar ntr-o form mai mult sau mai puin
modificat, pe cnd alii au fost eliminai complet. n aceste condiii, am obinut un
instrument numrnd 304 itemi, acest instrument fiind cel aplicat pe lotul-pilot.

Aplicrile instrumentului
Lotul de subieci
Chestionarul IMA a fost aplicat iniial pe un lot de 19 subieci, cu vrste cuprinse ntre
18 i 53 de ani. Intervalul mare de vrst nu a fost considerat ca problematic, deoarece
am considerat c mecanismele de aprare intervin pe tot parcursul constituirii
personalitii, ca o constant din punct de vedere al prezenei i ca un factor de
modelare i lefuire, dac nu chiar de constituire a personalitii; adernd la punctul
de vedere al lui Bond, conform cruia se pot decela unii factori-stiluri defensive, vom
considera c se poate vorbi, dup vrsta de aproximativ 18 ani (vrsta de cristalizare a
personalitii) de factori de personalitate relativ la mecanismele de aprare.

Dup parcurgerea scorurilor obinute n urma aplicrii instrumentului pe lotul-pilot, i


dup calcularea coeficienilor statistici, am operat alte modificri n ceea ce privete
itemi, variabile, mecanismede aprare, i noul chestionar obinut a numrat 251 de
itemi, i a fost aplicat pe un lot experimental de 67 de subieci, cu vrste cuprinse ntre
18 i 54 de ani.
Instructajul
Instructajul a fost scris la nceputul fiecrui exemplar al chestionarului, att pentru
exemplarele folosite pentru aplicarea pe lotul pilot, ct i pentru cele aplicate pe lotul
experimental.
Pentru prima form a chestionarului (304 itemi) ce a fost aplicat pe lotul pilot,
instructajul a fost formulat n felul urmtor: Acest test cuprinde o serie de afirmatii in
legatura cu care dumneavoastra sunteti rugat() sa raspundeti marcand pe o scala de la
1 la 9 gradul in care sunteti de acord sau nu cu afirmatiile respective, 1 insemnand
total dezacord, iar 9 total acord. Raspunsurile trebuie sa exprime convingerile
dumeavoastra cat mai sincer posibil. Daca aveti intrebari sau nelamuriri nu ezitati sa
intrebati persoana care administreaza testul sau sa le notati pe o foaie separata.
Pentru cea de-a doua form a chestionarului (251 itemi) care a fost aplicat pe lotul
experimental de subieci, instructajul a fost formulat astfel: Acest test cuprinde o
serie de afirmatii in legatura cu care dumneavoastra sunteti rugat() sa raspundeti
marcand pe o scala de la 1 la 9 gradul in care sunteti de acord sau nu cu afirmatiile
respective, 1 insemnand total dezacord, iar 9 total acord. Raspunsurile trebuie sa
exprime convingerile dumeavoastra cat mai sincer posibil.
PARAMETRII TESTULUI
1. COEFICIENTUL DE CONSISTENTA INTERNA A ITEMILOR SI
VARIABILELOR ALPHA CRONBACH PENTRU LOTUL PILOT
V. ANEXE
INDICELE DE DIFICULTATE
Itemi problema dupa calcularea indicelui de dificultate: 40, 84, 248 (Pi>0.80). Acesti
itemi au fost eliminati dupa aplicarea inventarului pe lotul experimental.

COEFICIENTUL

DE

CONSISTENTA

INTERNA

ITEMILOR

SI

VARIABILELOR ALPHA CRONBACH PENTRU LOTUL EXPERIMENTAL


MECANISM

1. activism

VARIABILA

Activism a

ITEMI

1,

43,

CORELATII

CORELATII

CORELATI

INTERITEM

INTERVARIABIL

I ITEMI PE

MECANIS

.54

.66

M
.70

78, 132,
Activism b

108
2inv,

.54

44, 153,
168,
2. acting out

Acting aut

182
3, 45,

.45

.45

79, 109,
205,
3. afiliere

Afiliere a

196
4, 5, 46,

.72

.61

.80

.74

.63

80, 110,
134,
169,
Afiliere b

227
47, 111,

.80

154,
183,
4. afirmare

Afirmare ab

225
6, 7inv,

.53

48inv,
81,
112inv,
197,
135,
Afirmare cd

170
8,

.45

49inv,
50, 82,
206,
5.

agresiune

pasiva

Agresiune

233
9, 83,

pasiva

113inv,

.50

.50

6. altruism

Altruism a
Altruism b

214
10, 171
11, 51,

.72
.65

.79

.82

.48

.66

.53

.66

114,
137inv,
184,
220,

7. anticipare

Altruism c

234
98, 155,

.57

Anticipare a

198
13, 52,

.64

Anticipare b

115
14, 53,

.58

83, 138,
156,
207,
8. ascetism

Ascetism a

234
15, 87,

.55

126,
199,
215,
Ascetism b

228
16, 54,

.56

88inv,
116,
157,
172inv,
185,
9. clivaj

Clivaj

223inv
17, 55,

.70

.70

.61

.61

.53

.53

89, 140,
208,
237,
10.

Contrainv

contrainvestire

238
18, 90,
141,
173,
199,

11. denegare

Denegare

228
19, 56,
57, 91,
117,
186,

221inv,
238,
250,
214,
12.

Identificare

identificare

229
20, 92,

.73

.73

118,
119,
174,209
,

13.

Identag a

identificare cu

216,

239
21, 58,

.73

.46

.69

93, 158,

agresorul
Identag b

200
22, 120,

.47

142,
14.

Intelectualizar

187, 59
23, 143,

intelectualizar

159,

.62

.62

.66

174,
229,

15. introiectie

Introiectie

240
94, 176,

.66

16. izolare

Izolare a

60
24, 61,

.80

.65

.77

121,
Izolare b

160
25, 95,

.60

144,
229,
17. inlaturare

Inlaturare

250
62, 145,

.46

.46

161,
18. intoarcere

Icpp a

188
26, 63,

contra propriei

73, 123,

persoane

201,
Icpp b

241
27, 64,

.60

.66

97, 162,
Icpp c

211
124,
146,
177,

.63

.75

.70

19.

Omnip a

omnipotenta

190inv
163,

.60

.54

.72

.85

.86

210,
217,
Omnip b

222
29,

.69

66inv,
99, 125,
147,
20. proiectie

Proiectie a

191
30, 31,

.74

74, 100,
148,
164,
Proiectie b

243
32, 67,

.80

68, 202,
212,
21.

Rationalizare

230
33, 69,

.53

rationalizare
22. refugiu in

Refrev a

127
34, 70,

.72

reverie

.53
.80

.81

102,
165,
Refrev b

251
128,

.65

192,
218,
23. refuz

Refuz

226
35, 36,

.65

.65

71, 103,
129,
24. regresie

Regresie a

245
37, 72,

.59

166,
Regresie b

246
38, 150,

.84

193,
213,
Regresie c

224
104,
130,
167,
178,

.69

.82

.87

25.

retragere

Retapat a

apatica

26. sublimare

203
151,

.41

.75

.72

180,
Retapat b

105
39, 75,

.48

Retapat c

247
131,

.68

Sublimare

219
40, 76,

.72

.72

.67

.67

106,
194,
231,
27. umor

Umor ab

248
41, 42,
77, 107,
152,
181,
195,
204,

249
MEDIA VALORILOR COEF. ALPHA

.62

.67

.68

STD:

COEFICIENTUL DE CORELATIE PEARSON INTERVARIABILE LOT


EXPERIMENTAL
MECANISM
ACTIVISM
AFILIERE
AFIRMARE DE SINE
ALTRUISM

VARIABILE

ANTICIPARE
ASCETISM
IDENTIF.

A&B
A&B
A&B
A&B
A&C
B&C
A&B
A&B
CU A&B

AGRESORUL
IZOLARE
ICPP

A&B
A&B

COEFICIENT
PEARSON
0.50**
0.44**
0.60**
0.45**
0.69**
0.51**
0.32**
0.36**
0.30**
0.49**
0.53**

OMNIPOTENTA
PROIECTIE
REFUGIU IN REVERIE
REGRESIE
RETRAGERE APATICA

B&C
A&C
A&B
A&B
A&B
A&B
B&C
A&C
A&B
B&C
A&C

0.51**
0.45**
0.37**
0.74**
0.67**
0.54**
0.66**
0.60**
0.61**
0.33**
0.45**

Dupa cum reiese si din tabelul de mai sus toate corelatiile sunt semnificative la un
prag alpha>0.01.

ETALON
Etalonul a fost realizat prin impartirea scorurilor obtinute pe fiecare mecanism in trei
clase:
-

clasa I, care semnifica o prezenta modesta a defensei respective (de la scorul


minim posibil pana la percentila 25)

clasa aII-a, intensitate si frecventa medie de utilizare a defensei respective (de


la percentile 25 la percentila 75)

clasa aIIIa, utilizare frecventa, acccentuata a defensei investigate (de la


percentila 75 la scorul maxim posibil)

MECANISM
ACTIVISM
ACTING AUT
AFILIERE
AGRESIUNE PASIVA
AFIRMARE DE SINE
ALTRUISM
ANTICIPARE
ASCETISM
CLIVAJ
CONTRAINVESTIRE
DENEGARE
IDENTIFICARE
IDENTIF. CU AGRES.

CLASA I
10-51
6-24
13-67
4-19
14-84
12-74
10-48
14-42
7-24
6-28
11-47
8-26
10-31

CLASA A-II-A
52-68
25-38
68-89
20-26
85-104
75-96
49-64
43-60
25-40
29-40
48-63
27-38
32-44

CLASA A-III-A
69-90
39-54
90-117
27-36
105-126
97-108
65-90
61-126
41-63
41-54
64-99
39-72
45-90

INTELECTUALIZARE
INTROIECTIE
IZOLARE
INLATURARE
ICPP
OMNIPOTENTA
PROIECTIE
RATIONALIZARE
REFUGIU IN REVERIE
REFUZ
INDICE
DE

6-18
3-15
9-36
4-18
15-51
10-37
13-34
3-13
9-37
6-18
26-36

19-31
16-23
37-54
19-25
52-79
38-54
35-61
14-23
38-56
19-32
37-45

32-54
24-27
55-81
26-36
80-135
55-90
62-117
24-27
57-81
33-54
46-62

REFULARE
REGRESIE
RETRAGERE

14-47
8-29

48-83
30-47

84-126
48-72

APATICA
SUBLIMARE
UMOR
STIL1-ADAPTATIV
STIL2-INTERMEDIAR
STIL3-PRIN

4-20
9-45
45-237
35-186
55-200

21-28
46-61
238-391
187-228
201-264

29-36
62-81
292-405
229-315
265-495

IMAGINII
STIL4-APARARI

46-181

182-229

230-414

NEVROTICE
STIL5-APARARI

48-249

250-322

323-432

IMATURE
FUNCTIONARE

229-1134

1135-1303

1304-2061

DISTORSIUNEA

DEFENSIVA
GLOBALA

STILURILE DEFENSIVE
Intreaga literatura de specialitate pledeaza pentru gruparea defenselor in mai multe
categorii (v. clasificarea MA). Pornind de la asumptiile teoretice enuntate pe parcursul
acestei lucrari am decis sa incercam o grupare a MA in mai multe categorii
reprezentand tot atatea stiluri defensive. Pentru aceasta am folosit corelativ criterii
teoretice si statistice, astfel incat am obtinut urmatoarele categorii care se sustin atat in
baza literaturii de specialitate, cat si in baza corelatiilor Pearson obtinute intre
mecanismele incluse in acelasi stil defensiv.
a. STIL DEFENSIV ADAPTATIV:
-

sublimare, umor, afirmare, identificare, activism

Correlations
sublimare

UMOR

afirm_mecidentificare cuACT_MEC
persoane

1.000

.236

.366**

.393**.653**

.236

1.000

.431**

.268*.280*

.366**

.431**

1.000

.428**.333**

sublimare
Pearson
Correlation

UMOR
Pearson
Correlation

afirm_mec
Pearson
Correlation

identificare cu
persoane
Pearson
Correlation

.393**

.268*

.428**

1.000.302*

.653**

.280*

.333**

.302*1.000

ACT_MEC
Pearson
Correlation

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).


* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

b. STIL DEFENSIV INTERMEDIAR


-

rationalizare, intelectualizare, inlaturare, altruism si anticipare

Correlations
rationalizare intelectualizare- inlaturare-a altru_mecanticip_mec
a
rationalizare
Pearson
Correlation

intelectualizarea
Pearson
Correlation

1.000

.348**

.142

.475**.352**

.348**

1.000

.195

.183.365**

inlaturare-a
Pearson
Correlation

.142

.195

1.000

.485**.474**

.475**

.183

.485**

1.000.476**

.352**

.365**

.474**

.476**1.000

altru_mec
Pearson
Correlation

anticip_mec
Pearson
Correlation

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

c. DEFENSE PRIN DISTORSIUNEA IMAGINII


-

clivaj, identificare cu agresorul, intoarcere contra propriei persoane,


omnipotenta si proiectie

Correlations
clivaj al eului

identag_mec

ICPP_MEC

OMNIP_MEPROIEC

1.000

.465**

.621**

-.156.488**

.465**

1.000

.387**

.279*.457**

.621**

.387**

1.000

-.211.668**

-.156

.279*

-.211

1.000-.043

clivaj al eului
Pearson
Correlation

identag_mec
Pearson
Correlation

ICPP_MEC
Pearson
Correlation

OMNIP_ME
Pearson
Correlation

PROIECT_
Pearson
Correlation

.488**

.457**

.668**

-.0431.000

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).


* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

d. DEFENSE NEVROTICE
-

izolare, denegare, refuz, contrainvestire si ascetism

Correlations
IZOL_MEC

denegare refuz al realitatii

contrainvestireascet_m

IZOL_MEC
Pearson
Correlation

1.000

.447**

.612**

.327**.255*

denegare
Pearson
Correlation

.447**

1.000

.461**

.433**.154

.612**

.461**

1.000

.499**.368**

.327**

.433**

.499**

1.000.546**

.255*

.154

.368**

.546**1.000

refuz al realitatii
Pearson
Correlation

contrainvestire
Pearson
Correlation

ascet_mec
Pearson
Correlation

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).


* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

e. DEFENSE IMATURE
- introiectie, regresie, retragere apatica, acting aut, agresiune pasiva si afiliere.
Correlations
introiectie-a

REGRESIE

retragere
apatica a

acting_mec

agresiune
pasiva-a

AFIL_MECRE

1.000

.101

-.040

.298*

.067

.101

1.000

.434**

.339**

-.105

.337**.598**

-.040

.434**

1.000

.318**

.102

.335**.479**

.298*

.339**

.318**

1.000

-.081

.284*.532**

introiectie-a
Pearson
Correlation

.397**.235

REGRESIE
Pearson
Correlation

retragere
apatica a
Pearson
Correlation

acting_mec
Pearson
Correlation

agresiune
pasiva-a
Pearson
Correlation

.067

-.105

.102

-.081

1.000

.060.085

.397**

.337**

.335**

.284**

.060

1.000.397**

.235

.598**

.479**

.532**

.085

.397**1.000

AFIL_MEC
Pearson
Correlation

REFREV_M
Pearson
Correlation

* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).


** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

FORMULE

DE

CALCUL

FUNCTIONARII DEFENSIVE

PENTRU

PROFILUL

GLOBAL

AL

Avand in vedere faptul ca cele cinci categorii de stiluri defensive nu sunt reprezentate
printr-un numar egal de itemi se impune introducerea unor ponderi/coeficienti de
corectie pentru a estima aportul fiecaruia dintre stiluri la indicele global al functionarii
defensive.
STIL1 45 ITEMI=20% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI
STIL2 35 ITEMI=15% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI; coeficientul de
corectie va fi 1,28
STIL3 55 ITEMI=25% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI; coeficientul de
corectie va fi 0.88
STIL4 46 ITEMI=20% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI
STIL5 48 ITEMI =20% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI
NOTA: coeficientul de corectie se aplica inainte de a calcula scorul total!
STIL 1 - ADAPTATIV= (STIL1/SCOR TOTAL)*100
STIL 2 - INTERMEDIAR= (STIL2ponderat/SCOR TOTAL)*100
STIL 3 PRIN DISTORSIUNEA IMAGINII=(STIL3ponderat/SCOR TOTAL)*100
STIL 4 DEFENSE NEVROTICE=(STIL4/SCOR TOTAL)*100
STIL 5 DEFENSE IMATURE=(STIL5/SCOR TOTAL)*100
Dupa calcularea acestor indicatori recomandam reprezentarea grafica a rezultatelor.
Mai jos reproducem o posibilitate de reprezentare grafica a cestor date care
evidentiaza foarte bine dominantele functionarii defensive ale subiectului:

CORELATII PEARSON INTRE STILURILE DEFENSIVE

Correlations
STIL1

STIL2

STIL3

STIL1
Pearson
Correlation

1.000

.148

-.154

-.064-.038

Pearson
Correlation

.148

1.000

.399**

.655**.642**

Pearson
Correlation

-.154

.399**

1.000

.612**.699**

Pearson
Correlation

-.064

.655**

.612**

1.000.685**

Pearson
Correlation

-.038

.642**

.699**

.685**1.000

STIL2

STIL3

STIL4

STIL5

STIL4STIL5

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Dupa cum reiese si din tabelul de mai sus, stilul adaptativ are doar o corelatie pozitiva
medie (nu atinge pragul de semnificatie de 0.05) cu defensele intermediare, cu
celelalte stiluri inregistrand corelatii negative usoare. Defensele de nivel intermediar
coreleaza semnificativ cu cele prin distorsiunea imaginii, nevrotice si imature, care au
la randul lor corelatii pozitive semnificative intre ele. Coeficientii obtinuti valideaza
pe de o parte caracterul adaptativ al defenselor incadrate in prima categorie, si, pe de
alta parte, caracterul dezadaptativ al celorlalte. Faptul ca totusi nu avem o corelatie
negativa a tilului adaptativ cu celelalte stiluri valideaza o alta asumptie teoretica si
anume ca toata lumea foloseste defense, mai mult sau mai putin adaptative, unele
neexcluzandu-le pe celelalte.

TESTAREA IPOTEZELOR
MECANISME

TIP

DE TIP

CORELAT

CORELAT

IE

IE

DE

EXPECTA

OBTINUT

CORELAT

T
INTELECTUALIZA
RE
INTROIECTIE

RATIONALIZARE
IZOLARE
INTOARCERE

DE VALOARE

IE

+
+
+

+
+
+

PEARSON
.29**
.29**
.17

+
+
+
+

+
+
+
+

.45**
.61**
.51**
0

CONTRA
PROPRIEI
IZOLARE

PERSOANE
DENEGARE
REFUZ
ACTING AUT
RATIONALIZARE

COEF

INLATURARE

CLIVAJ
INDICELE

ICPP

OMNIPOTENTA

PROIECTIA

RATIONALIZARE
REFUGIU
REVERIE

REFUZ

REGRESIE
RETRAGERE
APATICA

IN

+/+/-

+
+

.44**
.64**

REFULARE
REFUZ
DENEGARE
CONTRAINVESIR

+/+/+/-

+
+
+

.60**
.36**
.36**

E
RATIONALIZARE
INTELECTUALIZA

+/+/-

+
+

.19
.15

RE
RETRAGERE

.67**

APATICA
CLIVAJ
OMNIPOTENTA
DENEGARE
ALTRUISM
ASCETISM
CONTRAINVESTI

+
+
+
+
+

+
0
+
+
+

.62**
.21
.33**
.47**
.36**

RE
CLIVAJ
IDENTIFICARE CU

+
+

.15
.28*

AGRESORUL
PROIECTIE
INDICELE

+
+

0
+

.67**

REFULARE
IDENTIFICARE CU

+/-

.46**

AGRESORUL
CLIVAJ

.49**

DENEGARE
UMOR
RETRAGERE

+
+

+
+
+

.42**
.22
.52**

APATICA
REGRESIE
OMNIPOTENTA
ICPP
CLIVAJ
INDICELE
DE

+
+/+/+
++

+
0
+
+
++

.60**
.57**
.51
.82**

REFULARE
CLIVAJ
PROIECTIE
DENEGARE
CONTRAINVESTI

+
+
+
+

+
+
+
+

.36**
.47**
.46**
.50**

RE
INDICELE

+/-

.58**

+
+

+
+

.51**
.32

DE

DE

DE

REFULARE
IZOLARE
INTELECTUALIZA
RE

SUBLIMARE

INDICELE

DE

+/-

.25*

UMOR

REFULARE
INDICELE

DE

+/-

+
+
+

0
+
+

.32**
.15

REFULARE
INLATURARE
OMNIPOTENTA
CLIVAJ

CONCLUZII
Instrumentul obtinut de noi in urma demersului expus pe parcursul acestei lucrari nu
raspunde deocamdata standardelor stiintifice acceptate sau recomandate de
comunitatea academica ceea ce ne face sa descurajam folosirea lui, indiferent de
domeniul de investigatie vizat pana ce acesta nu va corespunde cerintelor formale
mentionate. Pricipalele probleme sunt legate de validarea exclusiva prin consistenta
interna, care insa nu respecta intotdeauna limita inferioara de 0.70 . De asemenea
testul nu dispune de o scala de masurare si o formula de corectie a eventualelor
tendinte sistematice de a falsifica rezultatele intr-o directie social dezirabila. Cu toate
acestea, consideram ca el reprezinta un pas foarte important in dezvoltarea unui
instrument psihometric de investigare a conceptului de mecanism de aparare, cel putin
in psihologia romaneasca in care tentativele de acest gen nici nu au aparut inca. Ne
propunem, de aceea, continuarea acestui demers, extrem de dificil si laborios, dar care
speram sa ne ofere rezultatele scontate prin obtinerea unui instrument cat mai eficient,
valid si economic.