Neuroanatomia durerii

Unul dintre rolurile eseniale ale sistemului aferent const n informarea scoarei
cerebrale asupra mprejurrilor care ar putea produce lezarea esuturilor. Aceste informaii sunt
culese n periferie i cltoresc n nevrax prin fascicule de fibre aparinnd sistemului
anterolateral. Integrarea sistemului aferent n comportamentul uman este probat de experiena
cotidian, individual. De exemplu, cnd un individ, printr-un exces de ndemnare, i prinde un
deget la u, se poate socoti norocos dac, n acest caz, au fost excitai numai mecanoreceptorii
cu adaptabilitate crescut care semnaleaz deformarea cutanat. ntr-o situaie mai nefericit,
esuturile sunt strivite i apare durerea (nocicepie) prin stimularea specific a
mecanonociceptorilor. Reacia cea mai comun const ntr-o component motorie (masajul zonei
lezate) i una cognitiv, de obicei verbal.
Dup acest eveniment neplcut, esuturile lezate elibereaz substane chimice specifice
care activeaz un alt tip de receptori pentru durere numii chemonociceptori. Acetia contribuie
la prelungirea senzaiei dureroase i persistena sensibilitii locale anormale (hiperalgezie).
Acelai lucru este valabil i n cazul activrii termonociceptorilor.
Toate tipurile de senzaie descrise se ncadreaz n sensibilitatea protopatic ce definete
caracterul grosier, ru localizat i nediscriminativ al percepiei tactile, termice i dureroase.
Semnalele sunt transmise de-a lungul axonilor periferici ctre mduva spinrii trunchiul cerebral,
talamus i scoara cerebral. Primul releu de procesare a informaiei protopatice se gsete n
mduva spinrii sau trunchiul cerebral. Output-ul acestora ia calea sistemelor anterolateral i
trigeminotalamic ctre al doilea releu care, clasic, este considerat a fi localizat n talamus.
Output-ul talamic se proiecteaz pe scoara cerebral somatosenzitiv.