a)comic al situaţiilor-rezultat din fapte neprevăzute şi din prezenţa unor grupe insolite -C. foloseşte scheme tipice, cum ar fi: încurcătura, confuzia, coincidenţa, substituirea, echivocul... -la C.predominantă este o situaţie comică în care sunt implicate pers. comice, având idei şI un limbaj comic b)comic al intenţiilor-reiese din atitudinea scriitorului faţă de evenimente şI oameni -C. este un scriitor obiectiv, dar nu indiferent=>este îngăduitor faţă de personaje, dar nu iartă hăzăturile care-i fac ridicoli=>îi hotează cu ironie, umor; situaţiile absurde c)comic al caracterelor-în comedia clasică caracterele comice sunt: avarul, fanfaranul, orgulizul, gelosul, prostul... -C. creează şI el o tipizare comică, dar eroii lui au întotdeauna numeroase elemente care-i particularizează -C. susţine: “natura nu lucrează după tipare, ci-l toarnă pe fiecare după calapod deosebit; unul e sucit într-un fel, altul într-un alt fel; fiecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şI să-ţi faci hazele ei” d)comic de limbaj-comicul de acest nivel este provocat de: 1)prezenţa numeroaselor greşeli de vocabular: deformările apar prin: pronunţie greşită(“famelie”), etimologie populară(“scrofiloşi”, “capitalişti”), sau prin lipsa de proprietate a termenilor(liber-schinulist<=>elastic în concepţii) 2)încălcarea regulilor gramatice şI a logicii: -abateri: polisemia(“ne-am rătăcit împreună”), contradicţia în termeni(“12 trecute fix”), asociaţiile incompatibile, nonsensul, truismele-adevărurile evidente, expresiile tantologice(“intrigi pucaste”), construcţiile prolixe 3)repetiţia care deplasează atenţia de la fondul comunicării la forma ei 4)nepotrivirea rezultată din interferenţa stilulilor -multe personaje folosesc un stil în totală contradicţie cu situaţia concretă a momentului -consecinţele sunt comice, pt. că se simte nepotrivirea e)comic de nume, de o savoare inimitabilă -primul: G. Alecsndri-numindu-şi eroii transparent -C. alege nume care să sugereze dominanţa de caracter a personajului, originea sau rolul lui în desf. evenimentelor
-G. Călinescu: “Umorul lui C. e inefabil, ca şi lirismul eminescian, constând în
cariagialism, adică într-o manieră proprie de a vorbi”