Sunteți pe pagina 1din 17

''Celebru este unul care incepe sa traiasca dupa ce a murit.

''

I.L. Caragiale
1. INTRODUCERE IN OPERA MAESTRULUI
A realiza o introducere intr-un eseu in care se vorbeste despre arta de a nara si despre
comicul in opera lui Ion Luca Caragiale, este de prisos. Ar insemna sa copiez ideile atator
ilustri critici romani, informatiile pe care acestia le-au adunat si, in acelasi timp, sa transmit
in randurile ce vor urma opinii care s-ar transforma treptat intr-un colaj de idei lipsit de
cursivitate.
Un fapt incontestabil este insa diferentierea individuala a lui Ion Luca Caragiale in
realismul povestitorilor romani din secolul al XIX-lea. Regasindu-se in succesiunea unor
Costace !egruzzi sau !icolae "ilimon, Caragiale are ca obiect al artei sale mediul
contemporan si omul care il reprezinta.
A incercat si a reusit sa se elibereze de directivele retoricii clasice, amintind intr-o
oarecare masura de sagetile aruncate impotriva acesteia de catre #itu $aiorescu, prin
ecilibrul mijloacelor sale si %prin scrupulul constiintei sale artistice&, asa cum era de parere
#udor 'ianu, fiind indreptatit sa fie alaturat celorlalti scriitori ai %(unimei&. Ironia insasi era
o unealta mult mai e)perimentata de vestita societate literara, pe care o invelise umorul lui
Creanga, dar care acum se e)ercita cu o arma ascutita adeseori in propriul ei arsenal.
Caragiale foloseste comicul ca o arma e)trem de importanta imoptriva unei societati
pline de prejudecati, caracterizata prin necinste, incorectitudine si lasitate. Rolul ironiei in
opera lui este covarsitor si fara a e)agera, s-ar putea spune ca ironia este principala
coordonata a umorului caragialian.
*timologia cuvantului grecesc, similar cu foema lui in limba romana, avea sensul de
intrebare. Ironia socratica se folosea de metoda zisa maieutica, adica a mosirii, din intrebare
iesea la iveala adevarul, filosoful simuland necunoasterea problemei, pentru a scoate de la
interlocutor, punct cu punct, felul acestuia de a privi lucrurile. +e de alta parte,in sens strict,
ironia utilizeaza antifraza, pentru a sugera sensul contrar , inteligenta pentru prostie,
frumusete pentru uratenie, onestitate pentru necinste -. Insa comicul lui Caragiale izvoraste
din nepotrivirea dintre esenta personajelor si aparentelor pe care acestia le intretin.
'alentin .ilvestru scria in ale sale Elemente de caragialeologie ca una dintre cele mai
folosite afirmatii este aceea ca in opera lui Caragiale avem de-a face cu o lume de imbecili
blajini, creaturi dulci in patriarhismul lor inofensiv, gagauti ridicoli, cu dorul conversatiei
si al confesiei, buni in fond, doar rai de gura cateodata, zaharisiti dar pitoresti etc. Insa
intrebare pe care criticul si-o pune este daca nu cumva e insa o lume rapace si feroce, caci
numerose personaje simt nevoia imperioasa de a insela, indiferent pe cine, facandu-si un mit
din faptul ca poseda stiinta %traducerii&. Cuplurile adulterine ocupa un prim plan, dar si cele
mai naive personaje o pornesc rapid pe aceasta cale.
/aca detectam in verticalitate, anumite motive ale operei caragialiene descoperim ori
redescoperim unele din grandioasele ei dimensiuni interioare. .e va observa de pilda ca
scrisoarea, biletul, telegrama, corespondenta ,va sa zica , joaca un rol considerabil in
e)istenta personajele caragialiene, fiind probabil un semn al relatiei, al legaturii incipiente.
+ondere epistolei e atat de mare, incat, in O scrisoare pierduta acesta e insusi mobilul
intrigii, accentuandu-se asupra faptului ca un banal ravas amoros se poate converti intr-un
document politic care sa clatine % enteresurile tarii&. *a determina - cum precizeaza +.
Constantinescu - odiseea comica a personajelor, fiind insasi un personaj , un obiect animat.
Un simbol al imoralitatii ascunse. Cand o regaseste, an)ioasa doamna are un acces de
emotie atat de puternic, incat o saruta de mai multe ori.
In O noapte furtunoasa 0ita si Rica si-au trimis %bilete de amor& si toata daravera a
pornit de la indicarea numarului de la poarta.
Republicanul Leonida povesteste consoartei ca el nu a fost un oarecine, se gasea in
rand cu lumea, a participat la revolutiune si s-a aflat, printre altii, beneficiar al scrisorii lui
1aribaldi, cea care continea patru vorbe de neuitat, ca dovada ca %uite, tin minte ca acuma&.
Aici insa nu mesajul celebrului italian are rol dramatic, ci gazeta, articolul %Aurorei
democratice& din 22345 "aurar.
D-ale carnavalului e miscata, aprig, in fond, tot de un bilet, iscalit de 6ibicul si gasit
de +ampon la amanta lui. +entru Caragiale , scrisorile anonime, fenomen din viata cotidiana,
prezinta interes si din punct de vedere literar, scrisoarea anonima inseamna fireste, defulare,
compensare a lasitatii si a neputintei, dar si materializarea unei disponibilitati
%scriitoricesti&, ipostaza a discursului literar si - nu in ultimul rand 7 e)ercitiu de stil, ceea
ce justifica %antologia& pe care a compus-o Caragiale.
.-a pomenit, in critica mai vece, de stilul telegrafical scriitorului, lectura atenta nu
legitimeaza insa eticeta , #udor 'ianu vorbeste despre un mi)aj al stilului vorbit si al
stilului scriptic -, ci descopera mai curand stilul larg comunicativ, dominat desigur de
oralitate, de comunicarea cu mai multi odata, epistolarismul caragialian fiind adesea
e)presiei acestei comunicativitati, constransa insa in formula clasica de sublimarea eului
epic patetica si derularea teatral comica a destinelor.
0iarul e atat de prezent si de activ in opera lui Caragiale , incat capata o consistenta de
erou. +resa era pentru scriitor o forta mitica insinuandu-se in viata poporului si a indivizilor
ca o divinitate malefica, %posedand violenta si cruzimea unui neimpacat zeu paganesc,
singura posibilitate de a o contracara fiind minimalizarea prin ridiculizare.
Caragiale a dat mereu titluri tipatoare gazetelor din scrierile sale8 Alarma romana,
Revolta nationala, Vocea zimbrului, Racnetul Carpatilor, ultimul dintre acestea fiind o
forma evoluata de gazetarie partizana. +resa a fost o pasiune totala, acaparanta pentru
scriitor si un inepuizabil motiv literar.
.ocotim asadar opera lui Caragiale un sistem comple) de intentii 9i adevaruri care
convietuiesc intr-o ambiguitate artistica desavarsita, de fapt o totalitate prin care se
e)prima o epoca, contemporanul ei si artistul care o transcede. In acest sistem comple)
ziarul are un rol otarator. 1azeta :painea cea de toate zilele a opiniei publice& este
lecturata ritualic in ;< noapte furtunoasa&, este citita cu pasiune de Conu Leonida,
personaj al piesei cu acelasi nume, si este mijloc care l-ar putea ajuta pe Catavencu sa
obtina mandatul de deputat. In piesele de teatru ale scriitorului este prezentata foamea de
gazeta care se manifesta violent si cu patima, iar personajele lui Caragiale sunt parca
subjugate de aceasta forta miraculoasa a te)tului tiparit care departe de a veicula o
intelepciune suprema, el este o fictiune inascuta din imaginatia debordanta a creatorului
sau fie ca se numeste Caracudi care il scrie intre doua albe de bere la bufetul din Cismigiu
sau Rica 'enturiano care e)ploateaz= cliseele la moda.

>>>
+entru foarte multi critici si istorici literari, primele te)te ale lui CARA1IAL*
reprezinta radacina minora si ciar triviala a intregii sale opere, un moment peste care ar
trebui sa trecem cu ingaduinta, pentru ca scriitorul a inceput prin a face ;umplutura: sau
;bucataria: unor gazete, la rubrica de ;curiozitati:, de ;stiri din afara: sau de ;felurimi:. in
realitate, in ciuda prestantei lor estetice reduse, te)tele publicate de CARA1IAL* in faza
inceputurilor, de la notele din elegraful ,2?@5-2?@A- sau de la sonetul dedicat baritonului
Agostino $azzoli, din !himpele ,2?@5-, pana la traducerea Romei invinse de Ale)andre
+arodi ,2?@?- sau la imnul "ntoarcerea victorioasa, consacrat domnitorului Carol I, dupa
razboiul de independenta din 2?@@-2?@?, in Calendar pentru toti romanii ,2?@B-, se
caracterizeaza printr-o combinatie insolita de trasaturi aparent contradictorii, pe care insa
scriitorul si le va asuma in totalitate, producand o opera comple)a si originala, cu o valoare
a intregului mai mare decat suma partilor lui.
+rima observatie generala care se poate face este ca multimea anecdotelor, a
foiletoanelor si a versurilor umoristice sau elegiace, a sonetelor, scitelor fiziologice si a
;zig-zagurilor: din !himpele, elegraful, Asmodeu, Alegatorul liber, #nirea democratica,
Claponul, $atiunea romana, impul sau %obamacul se organizeaza in jurul a doua sisteme
de norme si de cultura ieraric opuse, sistemul normelor culte, specifice literaturii clasice,
academice sau consacrate, si sistemul normelor populare, caracteristice literaturii triviale, de
la periferia unei culturi. +e scurt, intre 2?@5 si 2?@B, CARA1IAL* publica o intreaga
literatura ;de bas-etage:, alaniri de versurile serioase din Revista contimporana ,2?@A- sau
de traducerea tragediei in versuri Roma invinsa de Al. +arodi, osciland intre anonimat,
pseudonimie si asumarea propriului nume, intre proza si versuri, intre speciile clasice
,elegia, fabula, sonetul, tragedia- si cele ;frivole: ,anecdota, foiletonul de gazeta, scita
fantastica-, intre realism si fantasticul de tip science fiction, intre tipuri diametral opuse ale
circuitelor de difuzare literara sau intre stanga si dreapta politica, adica intre liberali si
conservatori. /ar din aceasta distributie aparent necontrolata a gusturilor, a preferintelor si a
responsabilitatii literare se va naste cel mai productiv si mai important principiu de
organizare a te)telor lui CARA1IAL* .
La sfarsitul secolului al XIX-lea, acest principiu va fi e)primat de scriitor intr-un
numar de articole programatice ,Cateva pareri, 2?BCD Ceva despre teatru, 2?BCD &iteratura
si politica, 2?B@-, care pledeaza, in esenta, pentru ideea egalitatii formelor si a genurilor
literare. La scara intregii noastre literaturi, aceasta atitudine noua fata de literatura a avut ca
rezultat cea mai spectaculoasa si mai eficienta imbogatire a conceptului de literatura, prin
dinamizarea si prin democratizarea continutului sau. Un e)emplu tipic de colaborare a
codurilor culturale diferite, in structura unei singure naratiuni, il reprezinta celebra scita
"nspectiune ,2BEE-, in care doua forme simple ,discutia impiegatilor de la berarie, pe o tema
specifica literaturii de colportaj - fuga unui casier, cu o foarte insemnata suma de bani, in
America - si stirea dintr-o gazeta, la rubrica ;ultimelor informatiuni:, despre sinuciderea
functionarului Angelace- incadreaza intregul te)t, generandu-l.
Aici, o situatie reprezentativa pentru literatura enigmistica sau triviala sta la baza unui te)t
care se inceie nu cu obisnuitul deznodamant clar, ci cu mai multe continuari posibile, ca in
literatura ambiguitatilor studiate, si de la o stire simpla de gazeta se ajunge la o subtila
problema de constiinta, cu o motivatie psiologica greu de descifrat. in cip asemanator,
pornind de la te)tele simple ale vietii si de la gazete. In Conul &eonida fata cu Reactiunea
,2??E-, o scena domestica, in care totul se desfasoara pe ritmul tabieturilor unui pensionar,
atinge cestiunea fundamentala a relatiei intre teorie si practica sau a manipularii indivizilor,
in comedia O scrisoare pierduta ,2??F-. impreuna cu tema frivola a adulterului si a
santajului sentimental, se dezvolta tema politica a luptei pentru putere, iar in D-ale
carnavalului ,2??F-, peste tribulatiile amoroase ale unor maalagii din 6ucuresti se
suprapune tema profunda a mizeriei sufletesti si a refuzului incapatanat de a inregistra
adevarul, pentru a nu compromite in felul acesta un precar ecilibru e)istential.
+e aceasta cale, doua coduri cu potential narativ diferit, unul eseistic, politic sau de
filosofie a specificului national, si celalalt dinamic, romantios si pitoresc se combina intr-o
singura formula literara capabila sa satisfaca e)igentele opuse ale literaturii propriu-zise si
ale literaturii de consum si sa provoace, printr-o singura solicitare directa, vocatia elitara si
vocatia simpla, care coe)ista in orice cititor modern.
A doua idee importanta, e)perimentata inca din perioada inceputurilor, tine de
dialectica noua a relatiei intre te)tele fictionale ,autoreferentiale prin e)celenta- si te)tele de
intrebuintare ,care, prin natura lor, trimit spre un referent e)terior-. in practica literaturii lui
C, simularea acestei relatii neobisnuite face uneori imposibila trasarea unei granite ferme
intre fictiunea propriu-zisa a comediilor si documentarul articolelor politice, intre scite,
momente si corespondenta sau ciar intre diferitele componente ale aceluiasi te)t.
La un prim nivel de interpretare, in profilul te)tual al scitei elegrame ,2?BB- intra un
numar de unitati functionale specifice modurilor practice de comunicare ,telegramele-,
scita #rgent ,2?BB- recurge la un montaj de te)te administrative ,adrese, circulare, rapoarte
etc.- iar in alG ,2BEB-, putem identifica un sir de te)te de intrebuintare din cele mai comune
,afisul, inscriptia de avertizare, regulamentul sau meniul inserat de reporterii gazetelor intr-
un carnet modern-. /upa ce a dat un continut nou conceptului de literatura, impunand
colaborarea formelor centrale cu formele periferice ale unei culturi, CARA1IAL* a
provocat si o modificare a continutului traditional al conceptului de te)t, realizand
secventele narative sau dramaturgice cu o dubla componenta, fictionala si documentara.
+ornind de la acest specific al literaturii sale, numerosi critici si istorici literari ,1.
Ibraileanu, #udor 'ianu si ciar +aul 0arifopol- au vazut in literatura lui CARA1IAL* un
document reprezentativ, capabil sa dea seama in posteritate despre specificul nostru national
si despre modul in care au functionat, in anumite circumstante istorice, diferitele structuri,
institutii sau instante sociale romanesti.
+e de alta parte, atitudinii profund revolutionare fata de continutul notiunii de
literatura si fata de te)t ii corespunde, la nivel documentar si sociologic, o atitudine radicala
fata de societate, si aceasta trasatura e)plica rezistenta indelungata a criticilor fata de
literatura lui C, care este scriitorul nostru clasic cu cei mai numerosi detractori si cu cea mai
contradictorie curba a notorietatii literare. in fine, e)ista cel putin inca doua demersuri
sistematice prin care scriitorul s-a ilustrat ca fiind unul dintre cei mai profunzi si mai
revolutionari creatori din intreaga noastra literatura8 atitudinea fata de public si atitudinea
critica, e)primata direct, sub forma unor cronici sau studii teatrale ,din care cel mai
cunoscut este Cercetarea critica asupra teatrului romanesc, 2?@?- sau printr-un numar de
te)te parodice care au avut rolul de a discredita, prin deconstructie si prin supralicitare,
procedee literare, figuri, stiluri si ciar genuri intrate in criza la sfarsitul secolului trecut. in
prelungirea rezolvarii inedite a problemei ierariei genurilor si formelor literare, atitudinea
fata de public ,Cateva pareri, E'igente grele, 2?BCD H+ublicul #eatrului !ationalI, 2BEE- a
avut ca rezultat spectaculos fie crearea unor te)te comple)e, caracterizate printr-o
ingenioasa distributie a informatiei, ceea ce reclama din partea cititorilor competenta
analitica, fie crearea unor te)te cu oferta de participare multipla, capabile sa vorbeasca,
succesiv sau concomitent, unor categorii diferite de cititori3spectatori, in functie de
competenta lor culturala.
Atitudinea critica, in varianta ei parodica, are ca rezultat principal o intensa activitate
de bruiaj cultural, care denudeaza poncifele din poezia manierista a postpasop-tistilor sau a
inovatorilor simbolisti si instrumentalisti, ca si stereotipiile din teatrul melodramatic sau din
proza romantioasa si presamanatorista a autorilor de tip !. /. +opescu, +anait $acri si ciar
Al. 'lauta sau 6arbu /elavrancea. Cel mai spectaculos te)t din aceasta categorie este farsa
fantezista O soacra ,2??5-, care se raporteaza in permanenta la doua sisteme de te)te,
pentru a le discredita, sistemul culturii de ziar, cu reportajele si stirile ei de senzatie, si
domeniul literaturii foiletonis-tice si melodramatice, din sistemul culturii de colportaj.
2. TEME SI PRINCIPII IN OPERA LUI CARAGIALE
#oata activitatea lui CARA1IAL* se sprijina pe aceste idei si concepte care, prin
comple)itatea lor, au starnit impotrivire si contestatie, silindu-2 pe scriitor sa-si desfasoare
cariera dupa un scenariu in care scrisul si tacerea, teatrul si proza, tragicul si comicul sau
realismul si fantasticul alterneaza de mai multe ori, producand cel mai spectaculos sistem de
asteptari din intreaga literatura romana. Astfel, dupa perioada inceputurilor, care poate fi
considerata inceiata in ianuarie 2?@B, cand dramaturgul debuteaza ca autor original pe
scena #eatrului !ational din 6ucuresti, CARA1IAL* se ilustreaza prin seria capodoperelor
sale comice, care i-a iritat pe toti cei ce se asteptau ca scriitorul sa forteze consacrarea
printr-o literatura ortodo)a, de tipul tragediei traduse in 2?@?.
Reprezentata la 2? ianuarie 2?@B si publicata in Convorbiri literare in octombrie -
noiembrie acelasi an, comedia O noapte furtunoasa, care porneste de la prete)tul unei farse
de maala, indica cele trei mari directii de dezvoltare ale teatrului lui C8 nivelul social,
nivelul sufletesc-psiologic si nivelul verbal. Lucrand cu tipuri si situatii specific locale,
comedia aceasta inaugureaza in teatrul romanesc o era noua a originalitatii si a valorii
perene, rezolvand pentru prima data, in cip stralucit, problema relatiei intre amanuntul
realist, particular si individual, pe de o parte, si semnificatia tipica, generala si clasicista, pe
de alta.
Urmatoarea comedie, Conul &eonida fata cu Reactiunea, farsa intr-un act, citita in
2?@B in casa lui $aiorescu si publicata in Convorbiri literare ,2 februarie 2??E-, este o
capodopera de ironie si de inscenare dramaturgica. +ornind de la o tema folosita si de '.
Alecsandri in "asii in carnaval, CARA1IAL* adanceste perspectiva comediei sale,
adaugand la conflictul initial ,spaima de revolutie a celor care au participat ei insisi la o
revolutie- un sir de opozitii mai comple)e ,aparenta3realitate, teorie3practica, spatiul incis
al camerei3universul descis al societatii- si tema, aproape obsedanta la el, posibilitatii de a
manipula, prin retorica politica si prin gazetarie, constiintele indivizilor. Cea mai cunoscuta
din comediile lui C, O scrisoare pierduta, a fost citita la (unimea la C octombrie 2??A,
reprezentata la #eatrul !ational la 25 noiembrie, cu un succes e)traordinar, si publicata in
Convorbiri literare in anul urmator ,2 februarie-2 martie 2??F-.
#oate calitatile dramaturgiei lui CARA1IAL* ,geniul verbal, dinamismul scimbului
de replici, stiinta de a construi un spectacol teatral- se intalnesc in aceasta comedie in care,
sub aparenta unei intreceri politice, cu alegatori independenti si discursuri patriotice de la
tribuna, se desfasoara un joc ultimativ, bazat pe o tentativa de santaj si inceiat prin farsa
finala a impacarii, topos frecvent in te)tele Iui CARA1IAL* si totodata una din cele mai
profunde observatii morale ale intregii sale literaturi. Ultima mare comedie a dramaturgului,
D-ale carnavalului, s-a jucat la ? aprilie 2??F si a fost publicata in Convorbiri literare(
Considerata la inceput o simpla farsa de carnaval, cu un e)ces de incurcaturi amoroase si de
JuiproJuo-uri, piesa si-a dezvaluit cu timpul nu numai insusirile tenice neobisnuite, dar si
gravitatea, caci semnificatia intregului este si aici una morala, vizand promiscuitatea
sufleteasca, minciuna si impacarea lamentabila, ca forme generale de a trai. Ca si in
.crisoarea pierduta, personajele aflate in competitie si decise pana la un moment dat sa
actioneze in modul cel mai radical cu putinta sfarsesc prin a ignora realitatea si propria
constiinta, pentru a obtine pe aceasta cale un castig mai mare decat cel care ar rezulta din
recunoasterea lor.
/esi au fost respinse dupa un sir scurt de reprezentatii, pe motiv ca ar fi fost imorale si
lipsite de patriotism, comediile lui CARA1IAL* reprezinta partea cea mai originala, mai
rezistenta si mai profund morala a intregului repertoriu dramaturgie romanesc, aflandu-se, in
raport cu teatrul precursorilor, in aceeasi situatie in care se gaseau poeziile lui $. *minescu
fata de poezia noastra postpasoptista sau fata de '. Alecsandri.
In teatru, CARA1IAL* se dovedeste superior tuturor dramaturgilor romani nu numai
prin angajament moral sau printr-o rezolvare geniala a unei complicate probleme de cerere
si de oferta literara ,relatia unui te)t cu un public de tipul /oamnei abracadabrante, din
sceneta incepem, 2BEB, care putea fi maalagioaica si aristocrata, capricioasa si statornica
sau primitiva si ultrarafinata in acelasi timp-, dar si printr-o rezolvare e)emplara a tuturor
problemelor tenice care decurg din specificul de gen al dramaturgiei. /e aceea, comediile
lui CARA1IAL* pot fi plasate in punctul greu de atins al unei sinteze armonioase intre
idealul clasic al simplitatii si idealul saKespearian al realismului si al abundentei, inainte ca
vreun alt autor sa fi reusit sa ilustreze la noi, cu o competenta apropiata de aceea pe care a
avut-o C, vreuna din aceste alternative.
Ca si in cazul clasicismului francez, miracolul realizat de comediile lui CARA1IAL*
este acela de a fi conciliat un teatru riguros, in ciuda aparentelor lui de simplitate, cu un
public popular prin structura majoritatii sale si, prin aceasta, iubitor de reprezentatii cu
aspect cat mai colorat. /upa un prim interval de tacere, din octombrie 2??F pana in vara
anului 2??B, CARA1IAL* reapare ca publicist la gazeta junimista Constitutionalul, unde
publica un articol emotionant la moartea lui $. *mines-cu8 "n $irvana. /ar surpriza
adevarata se produce prin etalarea unei serii literare noi, care a lasat impresia ca scriitorul a
procedat la reorganizarea carierei sale, punand accentul pe latura tragica sau sumbra a
e)istentei, in nuvelele O faclie de )aste ,2??B- si )acat ,2?B4-, in curioasa scita !rand
*otel ;Victoria Romana: ,2?BE- sau in drama $apasta ,2?BE-.
Ceea ce pare sa-2 preocupe pe CARA1IAL* in momentul acesta este modul in care
un om normal isi pierde dintr-o data coerenta sufleteasca sau morala, sub presiunea unor
factori care, in definitiv, ne ameninta pe toti. La prima vedere, din 2??B o tema profund
tragica ia locul veseliei gratuite din Claponul sau temelor comice din comedii si ocupa,
pentru aproape un deceniu, prim-planul creatiei lui CARA1IAL* nu numai in )acat
$apasta sau O faclie de )aste, dar si in scita "nspectiune, in nuvela In vreme de razboi
,2?B?32?BB- sau in cealalta nuvela aproape tragica, Doua lozuri ,2?B?-2?BB-. in cele mai
multe din aceste te)te, un om normal isi pierde brusc mintile8 Leiba 0ibal pentru ca e
amenintat de un ot, in conditii in care nimeni nu e dispus sa-2 ajute, /ragomir pentru ca a
ucis si Ion pentru ca a fost batut, .tavrace pentru ca nu mai poate renunta la averea
incredintata de fratele sau si ciar Lefter +opescu pentru ca s-a apropiat prea mult de
realizarea unei dorinte care 2-a urmarit toata viata si care i se refuza in ultima clipa, cu o
cruzime absoluta, apartinand de data aceasta destinului.
.pecific pentru te)tele din aceasta perioada este si faptul, naturalist in esenta, ca
aproape toate ,O faclie de )aste+ !rand *otel ,Victoria Romana-+ O reparatie, 2?BCD 2
aprilie, 2?BC- ilustreaza cazuri particulare ale ;teoriei motorilor animati:. .i totusi, in ciuda
aparentei de serie literara noua, volumul din 2?B4 ,)acat+ O faclie de )aste+ Om cu noroc-
contine, alaturi de primele doua te)te, tragice si naturaliste, o scita din categoria
momentelor si foarte asemanatoare cu Diplomatie ,2BE2- sau cu .ici economii ,2BEE-.
$ai mult, CARA1IAL* continua sa fie, si in aceasta ipostaza, un observator pasionat
al formelor simple si un adept al utilizarii genurilor paraliterare in literatura propriu-zisa,
caci variantele minimale la care ar putea fi reduse )acat, /aclia de )aste sau $apasta sunt
de fapt intamplari spectaculoase si cazuri juridice din categoria celor speculate de presa.
+e de alta parte, veementa autorului tragic este asemanatoare cu veementa autorului
de comedii. Ambii se conduc dupa formula ;simt enorm si vaz monstruos: din !rand *otel
,Victoria Romana-, ignorand un numar de tabuuri - politice si sociale - in comedii
psiologice si tematice, in scrierile tragice, in care nu de putine ori eroii sunt niste tarani. Al
doilea interval important de tacere din cariera lui CARA1IAL* incepe in anul 2?B2 si se
inceie in anul 2?B5, cand scriitorul isi reia sistematic activitatea in propria revista literara,
.oftul roman. Aici au aparut, impreuna cu un numar important de articole si de versuri
parodice, scita dramaturgica 0ustitie si, dupa titlul general de 1coala romana, primele patru
fragmente din seria despre pedagogul $arius Cicos Rostogan ,"nspectiune, E'amenul
anual, Conferinta si "n ajunul e'amenelor-.
Impreuna cu te)tele din #niversul ,2?BB-2BE2D 2BEB- si din seria a doua a .oftului
roman ,2BE2-, aceste scite formeaza un ansamblu comparabil prin e)presivitate comica si
prin coerenta lui sociologica cu comediile din perioada 2?@B-2??F. +rin elementele de
program, enuntate in H"ntroducere la $otite criticeI din #niversul, dar care pot fi atribuite
intregului ciclu, si prin modul lor tenic de aparitie, ca foiletoane intr-o gazeta de mare tiraj,
scitele lui C, din care cele mai cunoscute au alcatuit sumarul volumului .omente ,2BE2-,
pornesc, ca si comediile, de la tenica celei mai simple oferte de participare, adresandu-se
unor cititori care probabil ca nici nu aveau in vedere in primul rand un sistem de asteptari
literare.
Luate in parte, toate elementele programului din H"ntroducereI sugereaza un sistem
foarte clar de apel, prin care te)tele propriu-zise se vor sincroniza cu cititorul si cu orarul
saptamanal al activitatilor sale. Aici intra mutarile de .f. 1eorge si .f. /umitru, de 2
aprilie si 2E $ai, $osii, Craciunul si +astele, vizitele la five o clocK, repausul duminical sau
trenul de placere si, din cand in cand, un eveniment e)ceptional, care agita intreaga
colectivitate ,manifestatiile politice la +alat si la statuia lui $iai 'iteazul, atentatele lui
6oris .arafoff sau ;inspaimantatoarea: cometa 6iela, de la sfarsitul secolului al XlX-lea-.
impreuna insa, datele acestea conduc spre a doua oferta a te)telor, mai importanta, caci prin
ea se realizeaza o arta sistematica a cutelor sufletesti ale omului si a civilizatiei sale
orasenesti, tot asa dupa cum )astelurile lui Alecsandri, de e)emplu, puneau in legatura omul
rural si repertoriul stereotip al muncilor agricole cu orarul cosmic in care acestea se
integreaza.
+rin scite si momente, CARA1IAL* realizeaza o adevarata fenomenologie a
societatii romanesti, in varianta ei burgez-citadina si in cateva din zonele in care aceasta se
lasa descifrata mai usor8 familia, scoala, birocratia, presa, justitia. /e asemenea, tipologia
dramaturgului este largita si completata de tipologia autorului de scite ,bucuresteanul,
amicul, copilul rau crescut, cronicarul monden, teoreticianul in vesnica disponibilitate-,
CARA1IAL* fiind descoperitorul unei pitoresti categorii socio-morale, ca e)presie a
specificului citadin-muntenesc8 miticismul.
/in 2BE4, de la Calendarul .oftului roman, pana in aprilie 2BE@, cand apare in ziarul
vienez /ie 0eit prima parte a articolului sau despre rascoalele taranesti, CARA1IAL* isi
intrerupe din nou activitatea si aceasta reprezinta, in plina maturitate creatoare, cea mai
lunga perioada de tacere din intreaga lui cariera de scriitor. Abia in 2BEB, dupa ce a publicat
un numar de scite, de versuri si de articole politice in <pinia, in Convorbiri literare sau in
#niversul, CARA1IAL* se consacra redactarii ultimului sau volum, 1chite noua 22B2E-,
care cuprinde, intre altele, cele doua capodopere ale maturitatii sale8 povestirile 3ir lanulea
si Calul Dracului(
Un element spectaculos de noutate, care a reprezentat pentru unii critici dovada ca
autorul devenea povestitor, pare sa fie acum fantasticul. .i de data aceasta imaginea unui
CARA1IAL* care se transforma sau care evolueaza trebuie corectata, caci in sumarul
.omentelor intrau povestirile &a *anul lui .anjoala ,2?B?-2?BB- si &a conac ,2BEE-2BE2-
si, asa dupa cum comicul sta la el alaturi de tragic si fantasticul sau miraculosul alaturi de
realism, sub raport narativ, alaturi de preferinta pentru conte)tele minimale din Curiosul
pedepsit ,2B22- sau din scitele aparute in #niversul ,2BEB-, in care specifica este
eliminarea sistematica a tuturor elementelor de te)t supratemporale ,descrieri, ma)ime,
consideratii generale-, poate fi identificata si preferinta pentru conte)tul ma)im, cu
numeroase digresiuni, anecdote si elemente pitoresti de decor. $ai mult, inainte de a ajunge
la formula fantasticului din .omente si din 1chite noua, CARA1IAL* a practicat
fantasticul de tip science fiction, in faza 1impelui, fiind unul dintre primii reprezentanti ai
proto ..".-ului romanesc, alaturi de mai putin cunoscutii 1eorge Radu $elidon, Al. !.
/ariu sau /emetriu 1. Ionescu ,viitorul om politic #aKe Ionescu-.
In versiunea din .omente si din 1chite noua, fantasticul lui CARA1IAL* este de
cele mai multe ori miraculosul si feericul din povesti, cu totul in spiritul mitologiei
folclorului balcanic, unde intalnirile cu diavolii, cu sfintii si cu /umnezeu la o raspantie de
drumuri sunt obisnuite si unde profanul intra la tot pasul in atingere cu sacrul, nu din dorinta
savarsirii unei convertiri mistice, ci in vederea satisfacerii, pe aceasta cale, a unui sanatos
instinct justitiar. Alteori, accentul poate cadea pe un sens general initiatic si, din acest punct
de vedere, CARA1IAL* se apropie de I. Creanga, cel din )ovestea lui *arap-Alb.
Ca si opera propriu-zisa, corespondenta lui C, redactata mai ales in perioada e)ilului
voluntar la 6erlin si literara prin cuvant, prin accentele comice si prin anecdotica, prezinta
aceeasi problema a alternantei intre tacere si scris, caci te)tele trimit cu obstinatie spre un
spectacol absent, realizat pe cale orala, si sugereaza un mod foarte comple) de a intelege
esenta mecanismelor care regleaza comunicarea intre indivizi.
Ideea ca un scriitor se confrunta cu cititorii sai, cu un sistem dat de norme si, in cele
din urma, cu un sistem de recompense si penalizari, determinandu-2 sa aleaga o anumita
varianta de joc din mai multe posibile, fusese enuntata de CARA1IAL* si in publicistica, in
HCabinetul negruI ,2BEE- sau in )olitica si literatura ,2BEB-, sub forma unor scrisori
descise catre poetul Al. 'lauta. /e altfel, alaturi de consideratii despre public, despre te)t
sau despre ieraria genurilor literare, problema relatiei intre un sistem de te)te, sistemul de
norme ,artistice si sociale- si sistemul de plati reprezinta, spre sfarsitul carierei, una din cele
mai importante teme ale literaturii lui C, tratata nu numai eseistic, dar si narativ, in
!ramatici si mascarici ,2?BF-, 3ar4ale4i ,2?BC-, )artea poetului ,2BEB- sau "on 22BEB-.


3. COMICUL ABSURDULUI IN OPERA LUI CARAGIALE
In ;!ote si contranote&, *. Ionesco ecivala teatrul absurdului cu ;teatrul deriziunii&
,*. Ionesco8 2BB48 F-, dar atributul poate caracteriza si manifestarile epice ale absurdului.
Legatura determinativa dintre absurd si comic ar putea fi redusa la urmatoarea formula8
profund tragic prin multiplele implicatii ontologice, absurdul se manifesta prin comic pentru
ca nu ofera nici o iesire, fiind& mai deznadajduitor decat tragicul L dincolo sau dincoace de
disperare sau de speranta& ,*. Ionesco8 2BB48 FA-. Asadar, in masura in care opera lui
Caragiale dezvaluie aspecte inrudite cu estetica ;absurdista& se poate vorbi cu indreptatire
despre prezenta unui comic al absurdului Mn forma deriziunii Mn interiorul edificiului clasic
caragialian.
Ar fi insa azardata o incadrare a comediografului roman in seria scriitorilor
absurdului, de care nu poate fi alaturat din cauza distantei temporale si a deosebirilor de
conceptie estetica si atitudinala. Intre lumea imaginata de Caragiale si cea a lui *.Ionesco,
de pilda, este o distanta enorma rezultata in primul rand din raportarea diferit= la realitatea
pe care o reflectaa /esi idoasa, lumea lui Caragiale este posibila, si ciar fantasticele sale
nuvele creeaza un univers in care imposibilul este foarte apropiat de probabil. La *.Ionesco,
in scimb, irealul a invadat realul si orice distinctie intre cele doua planuri este anulata.
Absurditatile debitate de Catavencu, nonsensurile lui "arfuridi, aberatiile conului Leonida
nu pun problema veridicitatii lor, iar personajele, desi grotesti, caricate, scematice, pot gasi
corespondenti recognoscibili in realitate. Lumea fictionala a lui *. Ionescu este, pe de alta
parte, perfect autonoma. "iecare replica, fiecare ipostaza a ;personajelor& ii subliniaza
unicitatea, irealitatea, absurditatea. .inteza superscematizata a lumii la care se vrea
raportata, nu mai seamana cu aceasta decat printr-o translatie complicat=.
Am putea reduce raportul dintre absurditatea caragialiana si cea ionesciana la relatia
dintre natural si artificial. Caragiale nu se straduieste sa creeze un absurd rizibil si
infricosator totodata, asa cum deliberat procedeaza *.Ionesco, ci se multumeste sa-l e)traga
din realitatea in care-l surprinde e)istand din abundenta. Receptandu-l cu luciditate si
amaraciune, il supune atentiei celor care trec pe langa el nesesizandu-l8 ;recem pe langa
absurditate si nu ridicam macar o spranceana revoltati+ auzim neghiobia si nu zbarcim
macar dintr-o nara dezgustati+ vedem impostura si ticalosia, si zambim frumos, ca la
intalnirea celor mai bune cunostinte(&,I. L. Caragiale8 2BCF8 A4C- #ocmai aceasta ignoranta
i se pare a fi absurditatea in stare pura si o va demasca fie direct, in unele scite, fie indirect,
prin elemente ce-i configureaza in substrat atitudinea critica.
+romovarea constanta a nonvalorii, tolerarea senina a prostiei, acceptarea fara
conflicte a inacceptabilului, elogierea falsului,etc.,sunt parado)uri care,nepercepute ca atare,
fac ca aceasta lume sa fie nu numai absurda, ci si tragica in inconstienta ei. +rin reflectarea
acesteia in arta, se ajunge la situatiile aberante din scitele si comediile lui Caragiale. Ceea
ce surprinde in primul rand este nu absurditatea situatiilor, ci faptul ca sunt percepute ca
normale. Astfel, nimeni nu observa oportunismul intrucipat in Coriolan /raganescu
,;#empora&- sau !icu Ionescu ,;Autoritate&-, si nimeni nu e revoltat in fata demagogiei
orbitor de clara a lui Catavencu, pe nimeni nu mira ca dusmanii de ieri devin peste noapte
frati, ca instrumentul puterii citeste ;ca evanghelia& ziarul opozitiei dar il %umfla& pe
proprietar, sau ca senilul, siretul, iresponsabilul /andanace va conduce destinele urbei X,
etc. Astfel de situatii absurde sunt frecvente la Caragiale, dar ele tin, demonstrabil, de
inconsistenta si absurditatea realitatii e)terioare pe care o oglindeste, de fapt, ciar daca nu
intotdeauna cu fidelitate. /esi coloratura spatio-temporala da relief lumii caragialiene,
aceasta transcende astfel de limite pentru ca, asa cum observa *.Ionesco8 ;Caragiale nu ne
spune ca vechea societate este mai bun5( El nu crede asa ceva( El gandeste ca asa este
societatea(& ,*.Ionesco8 2BB48 2FC- !ici aceast= descidere a orizontului conceptual
caragialian nu-l apropie decisiv de realitatea fictionala creata in maniera secolului trecut, Mn
primul rand pentru ca8 ;preferinta autorilor de farse tragice pentru universul imaginar si
investigarea angoaselor, face ca 6n acest gen de teatru sa nu mai gasim decat anumite
semne ale realitatii epocii noastre, coincidenta operei de teatru cu realitatea e'terioara
fiind de-a dreptul imposibila(& ,R. $unteanu8 2BB@8 F2- In scimb, Caragiale ;a vazut
absurdul lumii sale si chiar a profetizat cateva din elementele devenirii sale viitoare7 omul
alienat, 8omul f5r5 calitati9, 8papusa automata9,etc( .ai mult, el si-a caracteriza
propria viziune, folosind chiar termenii 8monstruos9, 8apocaliptic9, 8absurd9(& ,I.
Constantinescu8 2B@A8 5EB-
In ciuda acestor aspecte de rupturA cu estetica ;absurdista&, prin numeroase alte
elemente, Caragiale se dovedeste a fi un precursor al literaturii absurdului, contribuind, asa
cum observa I. Constantinescu, ;in mod esential, si prin E( "onesco, direct la constituirea
conceptului modern de drama&,I. Constantinescu8 2B@A8 CE-.
+oetica teatrului absurdului, realizata de Romul $unteanu, investigeaza elemente
care se regasesc punctual printre elementele de modernitate reperate, printre altii, de I.
Constantinescu in teatrul lui Caragiale8 transformarea formei necirculare a dramei in forma
circulara ,favorizand crearea intrigii sinusoidale de care vorbea autorul ;/arsei tragice&-,
diminuarea rolului actiunii in teatru ,prefigurandu-se teatrul ;asteptarii&-, inlocuirea
prezentului ;dramatic& cu trecutul, ;disolutia& personajului, care nu mai este ;logic& si
demonstrabil, ci se integreaza mecanismului de marioneta, prefigurarea personajului
;lichefiat& care ia forma momentului si a starii actiunii, transformarea rolului unitatii in
teatru, ,prin inlocuirea unitatii de actiune cu cea de interes-, realizandu-se drame
;stationare&, ca la 6ecKett, si mai ales ;demolarea& cuvantului, anularea rolului de
comunicant si, implicit, modificarea functiei limbajului vorbit in arta.,I. Constaninescu8
2B@A8 CE-
#oate aceste caracteristici se inscriu pe linia nonaristotelismului asumat intr-o maniera
foarte asemanatoare cu aceea a scriitorilor de piese absurde din secolul trecut. < eventuala
fisa caracterologica a lui Caragiale si respectiv *. Ionesco, de pilda, ar include si alte puncte
de reper comune8 preferinta pentru caricatura si grotesc, incercarea de reconsiderare a
formelor primare ale teatrului si constiita inconformismului, deci apartenenta la o linie a
iregularului.
Ceea ce micsoreaza in mod esential distanta dintre opera caragialiana si literatura
absurdului este dezagregarea cuvantului, proces aflat in directa legatura cu denaturarea
personajului. Circularitatea intrigii are consecinte in planul dialogului care contine elemente
de repetabilitate, ;piruete verbale& ,I. Constaninescu8 2B@A8 4FA- ce anuleaza functia de
comunicare a limbajului. In comedii dialogul circular apare frecvent8 Cetateanul se intreba
refrenic ;Eu cu cine votez:&, /andanace e dispus sa reia mereu povestea cu becerul,
Catindatul se adreseaza contrapunctic lui Iordace8 ;1tii s-o scoti: 1coate-o;&, etc.
.e remarca doua aspecte ale denaturarii limbajului caragialian, aspecte unificate Mn
cazul unor personaje. +rimul vizeaz= fantezia verbala cu atributul inutilitatii vizibile Mn
aritectura aotica a discursurilor, iar cel de-al doilea se refera la desfranarea lingvistica in
concordanta cu degradarea biologica si psiologica a personajelor.
$ai pregnant in 1chite, cel dintai aspect tine de brutalizarea limbajului, reflectand
tendinta de a-l forta sa e)prime un valmasag al franturilor de idei care sfarsesc prin a fi
redate amalgamat, puoiul vorbelor sfaramand zagazurile logicii si ale sinta)ei8 ;aia-aia
care sti dumneata de cate ori am spus eu, ca o sa se infunde odata cu cheltuielile nebunesti
care pot pentru ca sa zic ca nici o tara nu s-a mai intamplat pentru ca sa vie si sa zica la un
moment dat7 nu mai am drept sa ma imprumut fara voia dumitale; Care atunci insemneaza
ca nu mai esti independent nici la tine acasa, dupa ce ti-ai varsat sangele ca sa ajungem
pentru ca sa aiba fortificatii si sa poti zice la un moment dat, pina aici ; nu permit;& ,I. L.
Caragiale8 2B@?8 4EB- Logoreicul $itica din ;1ituatiunea& intreprinde un adevarat atac,
inconstient ins=, asupra regulilor conversatiei, violarea ma)imei relevantei, deci a legaturii
cauzale logice intre elementele discursului fiind cea mai evidenta. #otusi, cu un efort
substantial din partea cititorului solicitat sa suplineasca lipsa informatiei de tranzitie intre
ideile discursului, comunicarea poate fi salvata de la un esec total careia ii este sortita o
;conversatie& ionesciana cuprinzand replici de tipul8 ;Eu pot sa cumpar un briceag pentru
fratele meu, dar dumneata nu poti cumpara orasul &ondra pentru tatal dumitale& sau ;Cu
picioarele poti merge, dar te incalzesti mai bine cu electricitate si carbuni&, ;$u te uita la
curci, mai bine pupa-l pe primar(&,;Cantareata ceala&-
Cel de-al doilea aspect vizeaza, mai degraba, penuria ideilor, cuvintele avand de
aceasta data rolul de a ascunde, prin multitudinea si aranjamentul lor aotic, un vid de
gandire prin care se e)plica abundenta contradictiilor, a pleonasmelor, a truismelor si a altor
erori ce tin de gramatica si3 sau logica. Asa-zisul discurs electoral al lui "arfuridi este o
sinteza a acestora8 ;"ntr-o chestiune politica((( si care, de la care atarn5 trecutul, prezentul
si viitorul tarii ((( sa fie ori prea-prea, ori foarte-foarte(((2se incurca, asuda si sughite< incat
vine aci ocazia sa intrebam pentru ce:(((da(((pentru ce:((( Daca Europa((( sa fie cu ochii
atintiti asupra noastra, daca ma pot pronunta astfel, care lovesc sotietatea, adic5 fiindca
din cauza zguduirilor((( si((( idei subversive(((2asuda si rataceste din ce in ce< si ma-intelegi
mai in sfarsit, pentru care in orice ocaziuni solemne a dat probe de tact ((( vreau sa zic intr-
o privinta poporul, natiunea, Romania(((2cu tarie< tara in sfarsit ((( cu bun simt, pentru ca
Europa cu un moment mai inainte sa vie si sa recunoasca, de la care putem zice depanda(((
2se incurca si asuda mai tare< precum((( dati-mi voie (((2se sterge< precum la =>, dati-mi
voie 2se sterge<, la ?@, la A?, la B?, la C?, la D?, asemenea si la @? si E? etetera, intruna ne
priveste((( pentru ca sa dam e'emplu chiar surorilor noastre de ginta latina insa ;& In acest
caz, bunavointa ascultatorilor nu suplineste dificultatea decodarii mesajului ine)istent in
aceast= insiruire de cuvinte a caror relevanta n-ar reiesi decat raportata la o sedinta de
spiritism.
/emagogia si absurdul unor afirmatii corecte din punct de vedere gramatical precum8
;"ndustria romana e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavarsire&, ;$oi aclamam
munca, travaliul care nu se face de loc in tara noastra&, ;$umai noi s5 n-avem falitii
nostri:&, sunt transcrise peste timp in ;caragialismele& Coanei +ipa din ;Ucigas fara
simbrie&8 ;Vom face pasi indarat si vom fi 6n avangarda istoriei;&, ;Ca sa schimbi totul nu
trebuie sa schimbi nimic& , etc.
"antezia verbala asociata deregl=rii psiice si biologice a personajului duce la
constructii lingvistice a caror deza)are reflecta absurdul propagat de personaje ca
/andanace sau Leonida8 ;%a inca i-a tras un tighel, de i-a placut si lui( Ce-a zis )apa-
iezuit, aminteri nu prost; Fcand a vazut ca n-o scoate la capat cu el: ((( .a nene, asta nu-i
de gluma, cu asta, cum vaz eu, nu merge ca de cu fitecine ia mai bine sa ma iau eu cu
politica pe langa el, sa mi-l fac cumatru( 1i de colea pana colea, tura-vura, c-o fi tunsa c-o
fi rasa, l-a pus pe !aribaldi de i-a botezat un copil(& /aca personajele au impresia ca se
inteleg comunicand, cuvantul anunta totusi, prin transmiterea unor aberatii ce raman
neresemnificate, apropiata lui metamorfozare in element decorativ cu efect de somnifer,
mentinandu-si doar invelisul sonor eliberat de orice incarcatura semantica.
Cu mult inaintea autorului ;Cantaretei cele&, Caragiale a sesizat uzura e)presiilor
verbale, conventionalitatea limbajului, capcanele automatismelor redate prin clisee verbale.
$ai mult decNt "laubert, considerat un precursor al lui (arrO si *. Ionesco pe taramul
limbajului literar subminat de nonsens, la Caragiale frecventa locurilor comune devine
e)presia prostiei absolute detinute cu suprematie de burgezia incistata in snobism si
pseudocultura. In lucrarea ;Caragiale sau varsta moderna a literaturii&, Al. Calinescu Msi
asum= raspunderea redact=rii unui ;Dictionar de idei primiteG, intre care celebre au devenit
pseudodefinitiile despre ;sufragiu universal& ,;A;, 6nteleg; %ate 6n ciocoi, unde m5nHnc5
sudoarea poporului suveran& 7 Ipingescu -, despre Republica ,;mai intai si intai, ca daca e
republica nu mai plateste nimenea bir ((( Al doilea, ca fistecare cetatean ia cate o leafa
buna pe luna, toti 6ntr-o egalitate (((&- Leonida -, despre lege de moratoriu ,;&ege de
muraturi ((( Adicatele niminea nu mai are drept sa-si plateasca datoriile& 7 Leonida-. I.
Constantinescu observa cu justete ca, pe cand ;/laubert a selectat intr-un dictionar cliseele,
automatismele verbale ale micii burghezii, Caragiale le-a pus in miscare, le-a integrat 6n
spectacolul teatral, le-a facut dramatice& ,I. Constantinescu8 2B@A8 4@?-. Corelate cliseelor
gestuale si psiice, cele verbale fac din personajele lui Caragiale si mai ales din cele ale
literaturii absurdului, adevarate papusi-marionete dependente de un mecanism identificat, in
cazul celor dim urma mai pregnant, cu o societate leviatanica, monstruoasa.
< mostr= a absurditatii in plan lingvistic, ca e)presie a non-comunicarii, este scita
;Caldura mare& ,I.L. Caragiale8 2B@?8 4?2-4?C-, in care atmosfera canicular= justifica
sterilitatea dialogului apropiat de absurd.
.curta introducere are rolul unei succinte si precise indicatii regizorale, punctandu-se
reperele spatio-temporale si reglandu-se ritmul conversatiei introduse prin tenica
suspansului8 ;In tot ce urmeaz5, personajele toate pastreaz5 un calm imperturbabil, egal si
plin de dignitate&. .untem transpusi astfel intr-un univers a carui absurditate se precizeaza
de la inceput ca forma a bizarului acceptat cu deplina seninatate.
Aplicarea constienta si a ma)imelor conversatiei formulate de +aul 1rice referitoare la
relevanta, cantitatea si calitatea contributiei conversationale, toate subordonate unui
principiu de cooperare care asigura coerenta si continuitatea discursiva, caracterizeaza de
fapt o situatie ideala, cazurile concrete nefiind totusi uniformizate. In scimb incalcarea
acestor norme are consecinte dintre cele mai diverse, atragand uneori esecul comunic=rii.
Anularea rolului comunicant al conversatiei prin nerespectarea intentionata a normelor
acesteia este specifica antipieselor lui *. Ionesco in special ;Cantaretei cele&, comedie ce
pune in lumina, prin aceast= criza a cuvantului, o adevarata ;tragedie a limbajului&. La
Caragiale, in scimb, in scita mentionata, stupiditatea domnului asociata cu idiotenia
feciorului, cumulate cu efectul narcotic al caldurii, sunt elemente care resping ipoteza
caracterului volitiv al nerealizarii comunicarii.
Inciderea si desciderea circuitului replicilor este marcata si de oscilatia intonatiei,
alternand tonalitatea joasa a sfarsitului comunicarii cu inaltarea tonului pentru a anunta
reinnodarea ei. Cenzurarea raspunsului, redus la cateva cuvinte care opresc tentativa de a
patrunde dincolo de sensul lor denotativ, da senzatia ajungerii in puncte moarte ale
conversatiei, fundaturi ale acestui labirint verbal care se configureaza, dupa reprezentarea
secventei finale, intr-o forma circulara, fara fisura. Rotirea ametitoare si sterila in acest
carusel fara oprire este determinata decisiv de confuzia paronimica .apientii 7 +acientii.
+rin reconsiderarea functiilor limbajului caruia i se neaga rolul de principal instrument
al comunicarii, prin ;calmul imperturbabil& cu care este jucata aceasta tragi-comedie a
cuvantului, prin senzatia universului incis in care se misca ciclic automate programate
deficitar, scita ;Caldura mare& ramane piesa caragialiana cea mai apropiata de literatura
absurdului, constituindu-se cel putin pentru *. Ionesco, care declara ca o admirase, intr-un
pattern recognoscibil in conglomeratul reprezentarilor literare ale absurdului sau.
Asadar, mai ales la nivelul limbajului, termenul de ,absurd& este compatibil cu opera
lui Caragiale. Insa, ramane de stabilit cum si de ce acest absurd devine comic.
/efinitia data de (. +. .artre in ;.ituationes& absurdului 7 ;tendinta de a judeca un
fenomen uman sau istoric e'cluzand cauzalitatea, relatia dintre fapte, intregul& ,(ean-+aul
.artre8 22C- 7 il plaseaza dintr-un inceput sub semnul comicului care, asa cum s-a constatat,
impune izolarea faptelor, evitarea incadrarii partii in intreg, a corelarii evenimentului
prezent cu radacinile din trecut sau cu implicatiile viitoare. <rice raporatare la dimensiunea
spatiala sau temporala presupune seriozitate si e insotita inevitabil de prabusirea comicului
an tragic.
!umerosi comentatori ai operei caragialiene au subliniat ca gesturile, replicile si
situatiile personajelor se sustrag adesea relatiei cauza-efect, circumscriindu-se absurdului.
.ituatiile aberante care domina peisajul monden caragialian capata atributul normalitatii
intr-o ;lume rasturnata&, incadrabila regimului nocturn al imaginarului, detasabil prin
convertirea polilor, inversiune valorica si eufemizare. #ransformarea tragicului in comic, a
seriosului in gluma, a falsului in adevar, a non-valorii in valoare, a straniului in obisnuit,
etc., e perfect plauzibila in lumea virtuala, imaginea rasturnata a lumii reale.
*sentialmente ironic, intrucat este asociat inversiunii si disimularii, motivul ;lumii pe
dos& este impus de viziunea carnavalesca ce presupune relativizarea ierariilor, travestiul,
libertatea de miscare si de limbaj, descatusare si anarie. Ilustrativa este farsa ;/-ale
carnavalului& in care aceast= viziune este te)tual afirmata de Caragiale insusi prin remarca
lui Iordace8 ;De ce musterii am eu parte ast5zi ; ((( /rumos carnaval;&. +ersistenta
travestiului si a confuziei valorilor indica ireversibilitatea procesului de inversare a ordinii
mundane. Aceasta situatie, constand de fapt in asimilarea personajelor de catre mastile pe
care le poarta, este comuna tuturor comediilor. $asca se confunda cu omul si ciar Ml
aniileaza in cazul unor personaje precum Leonida, Catavencu, "arfuridi, Cetateanul,
Ipistatul, Catindatul, +ampon, Cracanel etc. .tarea normala in aceasta lume este incurcJtura
care nici nu se lamureste in finalul pieselor, nici nu cunoaste un grad deosebit de
complicare, situatia ramanand identica cu cea din stadiul premergator desfasurarii scenice a
manifestatiei carnavalesti. .
+ermisibil deriziunii, carnavalul manifestat literar prin motivul lumii pe dos ofera o
e)plicatie devenirii comice a absurdului. +erceput astfel, din perspectiva comica, tragismul
acestei lumi absurde se reflecta in crisparea rasului angoasat determinat de lipsa de
perspectiva preconizata de acest comic situat ;dincolo sau dincoace de disperare sau de
speranta&. Critica a observat aproape in unanimitate specificul rasului caragialian care,
;pentru publicul modern, trecut prin grave evenimente istorice, nu mai este pur si simplu
vesel, ci pare profetic, un ras crispat, in fata unei lumi dezechilibrate, reduse la cele mai
josnice porniri, in fata unei lumi deformate, dezumanizate& ,I. Constantinescu8 2B@A8 22B-
/aca suntem de acord ca ipostazele absurdului la Caragiale sunt comice, tipologia
traditionala a comicului este aplicabila reprezentarilor absurde. Intalnim astfel un absurd
comic de situatii in pozitia Catindatului care, desi munceste de doi ani Mntr-un birou, sperand
sa fie angajat, este multumit c=, cel putin nu i se fac retineri din salariul pe care nu-l
primesteD in siguranta cu care (upan /umitrace isi incredinteaza ;onoarea lui de familist&
tocmai amantului soatei sale, in scena multumirilor adresate de +ampon si Cracanel celui
care-i insal= pe ambii. Comicul personajelor absurde reiese tocmai din ridicolul de care sunt
inv=luite. <biceiul ;mutatului& in case identice, de sfJntul /umitru, poate fi dat ca e)emplu
de absurd comic al moravurilor, in timp ce, in plan lingvistic, comicul absurdului este
reliefat prin frecventa nonsensurilor si prin gluma absurda.
I. Constantinescu observa ca la Caragiale nonsensul nu mai e un accident intr-o piesa
sau la un personaj, ci este starea normala a mai multor personaje precum "arfuridi sau
Leonida.
1luma absurda este bazata intotdeauna pe o e)agerare care depaseste limitele
suportabilului. +rimul moment al receptarii unei astfel de glume este unul de contrariere, de
uluire, urmat de o rela)are generata de constatarea subita ca e)agerarea a fost facuta tocmai
pentru a-i fi sesizata enormitatea8 ;&a redactiunea Razboiului F Ieiss, se prezenta in anul
trecut, pe toamna, un interesant specimen de surdomut+ iata in adevar cat era de interesant,
dupa cum spune numita foaie 88#n subordonat foarte interesant din 1zegedia, ni s-a
prezentat azi la redactiunea noastr5( El a absolvit institutul imperial de surdomuti din Viena
si vorbeste deslusit limbile germana, franceza, italiana, engleza, romana, greaca, turca,
araba, spaniola si chaldeica99&.
In toate aceste ipostaze, comicul absurdului tine de deriziune inteleasa ca un dublu
demers intreprins de Caragiale in sensul revelarii si al refuzului absurdului prin
ridicularizarea lui. Inconstienta lumii care nici nu percepe absurdul si nici nu rade de el,
proiecteaza acest comic intr-o zona de contiguitate cu spatiu angoaselor.
4. CARAGIALE GENIAL DIALECTICIAN
/escifrarea tuturor temelor si principii de functionare ale literaturii lui CARA1IAL*
face posibila renuntarea la perspectiva fragmentarista, specifica istoriei literare mai veci,
care opunea inceputurilor te)tele de maturitate, teatrului proza si tragicului comediile, dupa
o prealabila compartimentare a operei in capitole si in faze distincte, intre care cititorii ar
avea de ales.
In realitate, literatura lui CARA1IAL* reprezinta cea mai e)presiva si mai
indrazneata tentativa de acreditare artistica din intreaga noastra literatura, printr-un program
cu mai multe componente estetice, reprezentate cu un anumit grad de intensitate, cel putin o
data intr-o anumita faza de joc. Iar atunci cand e)igentele autorului par sa se scimbe, de
vina sunt orizontul de receptare si agresivitatea sistemelor de raspuns ,critica, oficialitatile,
Academia, confratii-, caci scriitorul este constient nu numai de egala sa inzestrare artistica,
dar si de faptul ca in comic sau in tragic, in teatru, in proza sau in poezie, mecanismele de
gen functioneaza diferit si ca te)tul literar este o marime care urmeaza sa fie negociata cu
cititorii, intr-un anumit conte)t istoric, in functie de unul sau de mai multe sisteme de
norme, la care literatura poate fi raportata pe rand sau concomitent.
/e aceea, CARA1IAL* trebuie considerat nu numai un geniu clasic si realist, care a
creat in literatura noastra limbajul dramaturgie, asa dupa cum *minescu a creat primul
nostru mare limbaj liric, dar si un genial dialectician, capabil sa se e)prime cu egala
stralucire in toate momentele carierei sale, in teatru si in proza, in scitele telegrafice din
varianta momentelor sau in povestirile de mai mari dimensiuni din .cite noua, in fine, in
publicistica de partid sau in literatura epistolara. In acelasi timp, prin refuzul de a se iniba
in fata tabuurilor estetice si sociale din epoca in care a trait, CARA1IAL* s-a dovedit a fi
scriitorul clasic care a avansat cel mai mult in directia intelegerii mecanismelor de e)istenta
ale unui te)t literar, dar si in directia descifrarii resorturilor profunde ale specificului
national.
Bibliografie
Caragiale, I.L. : O scrisoare pierduta, Ei!"ra P#r!#$%ra&'#, Gala!i, 1((3
Cali&e)'", Ale*a&r" : Caragiale sau varsta moderna a literaturii, I&)!i!"!"l E"r#+ea&,
2,,,, B"'"re)!i
Ci#'"le)'", Ser-a& : Caragialiana, Ei!"ra E.i&e)'", B"'"re)!i, 1(/0
Sil1e)!r", 2ale&!i& : Elemente de caragialeologie, E. E.i&e)'", B"'"re)!i, 1(0(
T#."), Mir'ea : Opera lui I.L. Caragiale, 2#l. I, E. Mi&er1a, B"'"re)!i, 1(00, Seria
UNIE!"I#$"
2ia&", T"#r, $rta pro%atorilor romani, E.E.i&e)'", B"'"re)!i, 1(33
Ale*a&ra %l#re&!i&a Ci#'i#&i'a
%a'"l!a!ea e Li!ere, Crai#1a
Se'!ia R#.a&a$ I!alia&a, a&"l al II$lea
Tra)a!"ri ale #+erei 'aragialie&e