Contextul operei

Poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factura traditionalista,
apartinand volumului Pe Arges in sus(1923), reprezentativ pentru traditionalismul
poetului intrucat poeziile incluse realizeaza portretul satului natal, casa parinteasca,
universul rural si imprejurimile casei si natura campeneasca insufletita de amintirile
copilariei.
Curent
Traditionalismul este o tendinta literara din perioada interbelica, care se opune
modernismului, si are in centru specificul national, istoria, mitul, satul, valorile
nationale, folclorul, cultul trecutului, idilismul etc. Aceasta orientare a literaturii a
aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea si este un curent- umbrela, prin ramificarea
reprezentata de curentele: semanatorismul, gandirismul, poporanismul, noua
generatie spiritualista, etc. Aceste curente sunt reprezentate de personalitati afiliate cu
revistele: Semanatorul, Viata romaneasca, Gandirea.
Reprezentati ai traditionalismului sunt: Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Vasile
Voiculescu, Ion Pillat.
Tema
Tema poeziei este trecerea timpului, caracterul repetabil al existentei, tema clasica
asimilata traditionalismului. Titlul, oglindit in al treilea distih, este o propozitie care
fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocata. Este alcatuit dintr-un adverb
de loc, cu forma regionala: aci, un verb la perfectul simplu sosi si o locutiune
adverbiala de timp: pe vremuri, care arata nostalgia pentru trecutul istoric, si
dezvaluie tema, apelul la trecerea timpului, la amintire, la evocare.
Lirismul
In prima parte lirismul este obiectiv, evidentiat prin scenariul epic al povestii de
dragoste implinita dintre bunici, iar in cea de-a doua parte, lirismul este subiectiv,
evidentiat de marcile lexico-gramaticale specifice eului liric: pronume la persoana I si
a II-a (te, m, mi, ti) si verbe la persoana I si a II-a (am soptit, ai gasit, am
spus, eram).

Structura compozitionala

Compozitional, poezia este alcatuita din distihuri si un vers final, liber, avand rolul de
laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate in mai multe secvente poetice:
incipitul- evocarea iubirii de ieri a bunicilor, meditatia asupra efemeritatii conditiei
umane si iubirea de acum, epilogul poemului. Cele doua planuri ale poeziei, trecutul
(distihurile III-IX) si prezentul (distihurile XII-XIX) sunt redate succesiv, ceea ce
accentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii.

n prima poveste de iubire, eroii lirici sunt bunicul i bunica, iar lirismul este
obiectiv. Aceasta cuprinde doua secvente poetice; prima secventa contureaza cadrul
povestii de dragoste si cea de-a doua ilustreaza povestea de iubire a bunicilor. Prima
secventa atrage atentia prin natura descriptiva, motivul poetic central fiind casa
amintirii, simbol al casei traditionale, cu obloane, pridvor, poarta si zavor.
Trecutul capata o aura legendara, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru
dreptate: Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De cand luptara-n codru si poteri si
haiduc. In versul Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi este reluat titlul poeziei si
este evocata imaginea din tinerete a bunicii cu nume mitologic: Calyop-Caliope
(Kalliope), muza poeziei epice si a elocintei in mitologia greaca.

Aceasta parte foloseste elemente din limbajul popular arhaic: ciubuc, poteri,
crinolina, berlina si valorifica perfectul simplu: sari, ii spuse, care fixeaz
registrul popular i contribuie, prin puterea evocatoare a perfectului simplu narativ, la
apropierea de prezent a povetii, la dramatismul secvenei lirice.

Sugestia paradigmei romantice este evidentiata in aluziile livresti: Lamartine si I.H.
Radulescu (Le lac si Sburatorul), trimiteri confirmate ulterior in structura Si totul
ce romantic. Motivul lacului si al lunii sustin paradigma romantica: Privind cu ea
sub luna campia ca un lac. Aceast parte a poeziei sugereaz iubirea ideal, mplinit.
Imaginea auditiv a clopotelui, motivul nunii i al morii, punctele de suspensie i
adverbul de loc departe marcheaz paralelismul dintre timpul iubirii, venic, i
timpul real, care curge ireversibil.

Partea median conine meditaia pe tema trecerii timpului i reprezint esena,
climaxul liric al poeziei, momentul de tensiune maxima, in care traieste numai
amintirea, singura care poate opri trecerea vremii.
Este evidentiata ideea ca eternizarea fiintei umane este posibila numai prin iubire:
Dar ei, in clipa asta simteau ca-o sa ramana. Eternitatea iubirii, clipa de fericire
este urmata in versul urmator de revenirea brutala la realitatea timpului care trece
ireversibil: De mult e mort bunicul, bunica e batrana
Lirismul subiectiv pronuntat este sustinut de persoana a II-a singular, vocea lirica
foloseste ca pretext un interlocutor, un alter ego. Aici se poate observa diferenta
dintre cei doi tu, in a doua parte fiind un tu generic, auto-referential, asumat
subiectiv care introduce tema alteritatii, iar in a treia parte, tu semnifica iubita.
Sugestia este aceea a detasarii de omul muritor, prin dorinta de generalizare, poezia
fiind construita pe baza unui monolog liric caracterizat de lirism subiectiv evidentiat
prin exclamatii retorice: Ce straniu lucru: vremea!, verbe si pronume personale de
persoana a II-a Te vezi aievea, Te recunosti si adjectivele pronominale posesive:
(fata) ta, (trupul) tau.
Ultima parte, un monolog liric adresat iubitei, prezint cea de-a doua poveste de
iubire, cea asimilat trecutului personal subiectiv. Povestea de iubire este construit n
oglind, prin paralelism sintactic. Incepe cu o comparatie (Ca ieri sosi bunicasi vii
acuma tu) care evidentiaza opozitia dintre planul poetic al trecutului si cel al
prezentului. Simetria este accentuat prin valorificarea acelorai deictice de spaiu
(secar, scar, pridvor).

Eroii lirici aparin unui plan subiectiv trecut, dar mai apropiat, care se desfoar ntr-o
alt paradigm, cea simbolist. Simbolismul este sugerat prin cele dou aluzii livreti,
Francis Jammes i Horia Furtun, prin motivul amurgului i prin motivul pietrelor
preioase (ametist). Curentul literar este numit propriu-zis prin sugestia pendulrii
romantism-simbolism: i i-am prut romantic i poate simbolist..

n aceast parte a poeziei, limbajul atinge registrul neologic (ametist, naiv,
simbolist). Tonul pesimist sugereaz faptul c iubirea asociat trecutului mai
apropiat este nemplinit, n concordan cu paradigma simbolist.
Ultimul distih al poeziei, refren de tip simbolist, amplific tristeea asociat
efemeritii umane: De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat.

Muzicalitatea
Muzicalitatea usor desueta este conferita atat de elementele prozodiei clasice - rima
imperecheata, ritmul iambic, masura de 13-14 silabe, cat si de numele cu sonoritati din
secolul al XIX-lea (Calyopi, Eliad) si moderne, de la inceputul secolului XX
(Francis Jammes, Horia Furtuna)
Procedee stilistice
Din punct de vedere stilistic se utilizeaza paralelismul, simetria, antiteza, iar dintre
trop se foloseste cu precadere metafora casa amintirii, ochi de peruzea, ochi de
ametist si comparatia care sustine ideea repetabilitatii existentei umane: Ca ieri sosi
bunicasi vii acuma tu.


Nivel morfosintactic
La nivel morfosintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut si planul
prezent evocate in poezie. Verbele la timpul prezent fie ilustreaza permanenta
sentimentului de iubire (vii, calci, tragi), fie insotesc meditatie pe tema trecerii
timpului (te vezi, te recunosti, uita, nu poti). Verbele la perfect simplu (sosi,
sari, spuse) au rolul de a reda rapiditatea gesturilor, iar verbele la alte timpuri
trecute sustin narativitatea iubirii.
CONCLUZIE
Poezia apartine liricii traditionaliste prin idilizarea trecutului, a cadrului natural dar si
prin tema timpului trecator, fugit irreparabile tempus.