Sunteți pe pagina 1din 6

Viata Emotionala a Animalelor

by Celeste Ad
Atunci cand tot mai multi savanti si un public tot mai larg vor afla ca animalele au vieti emotionale extrem de bogate,
poate ca societatea va face mai mult pentru a gasi alternative la folosirea animalelor pentru cercetari biomedicale.
Marc A. Bekoff
Un caine care se simte singur? Un elefant coplesit de mahnire? O vaca disperata? O gorila
indragostita?
Cu toate ca cei mai multi dintre posesorii de animale de casa cred ca acestea simt o anumita
gama de emotii, care include iubirea, compasiunea, mania, stresul, dezamagirea si extazul,
oamenii de stiinta raman sceptici in ceea ce priveste emotiile animalelor. Ei sustin ca astfel de
emotii sunt greu de atins si ca manifestarea lor de catre animale este imposibil de dovedit prin
metode stiintifice obisnuite. Totusi, in zilele noastre, multi reprezentanti ai comunitatii stiintifice
fac un pas inainte si afirma ca animalele au si ele sentimente.
Oamenii care se bucura de compania animalelor au, de obicei, multe de spus despre modul
in care isi exprima animalele emotiile. Unele dintre acestea seamana foarte mult cu cele
omenesti, dar, pe langa emotiile comune, animalele pot manifesta o gama de sentimente pe
care noi nu le putem intelege cu usurinta.
Sensibilitatea
Dupa cum subliniaza Jeffrey Masson, animalele sunt diferite; ele nu seamana cu oamenii.
Asrfel, el scrie: Dupa o intreaga viata de observare atenta si plina de afectiune a cainilor,
am ajuns la concluzia ca orice caine simte mai mult decat mine (ma voi referi doar la mine).
Ei simt mai mult, mai pur si mai intens. Prin comparatie, peisajul emotional uman pare
intunecat de subterfugii, ambivalenta si deceptie emotionala, voita sau nevoita.
De exemplu, cainii au o profunzime a sensibilitatii greu de inteles de catre majoritatea
oamenilor. Intr-o clipa, cand simt ca ar putea fi dusi la plimbare, ei fac un adevarat dans al
bucuriei. Iar in momentul urmator, ei pot cadea in cea mai mare disperare, cand li se spune
ca nu isi pot insoti stapanii la plimbare.
Masson comenteaza ca, probabil, cuvantul NU este prea dur pentru caini. Poate ca acest
cuvant nu ar trebui niciodata folosit in cazul cainilor, fiindca este pur si simplu devastator. Si
nu fiindca acest concept nu ar fi cunoscut cainilor, dar, intr-un anume fel, atunci cand aud
acest cuvant infricosatorl de la iubitii lor prieteni, oamenii, ei intra intr-un fel de depresie, din
care par ca nu vor putea iesi niciodata.
De buna seama, in doar cateva minute, ei trec peste aceasta stare si acesta este un aspect
pe care il iubesc foarte mult la caini. Dupa ce traiesc o emotie la potential maxim, odata ce
aceasta a trecut, ei sunt imediat gata pentru urmatoarea experienta. Cainii nu par sa-si piarda
timpul cugetand asupra trecutului, sau asteptand suparati si plini de teama, viitorul. Ei sunt in
permanenta in prezent.
Iubirea si compasiunea
Daca ne-am limita intelegerea privind animalele la cercetarile efectuate de oamenii de stiinta
in laboratoare, ne-am lipsi de cunoasterea pe care au dobandit-o oamenii care traiesc zi de zi
alaturi de animale. Kristin von Kreisler, autoarea cartii The Compassion of Animals
(Compasiunea animalelor), a realizat o colectie de sute de intamplari adevarate, despre
modul natural in care se comporta animalele. Multe dintre povestirile sale descriu starea de
bine pe care o dau animalele, oamenilor bolnavi sau pe moarte.
Una dintre povestirile mele preferate din colectia lui Kristin este cea despre Lulu, o purcelusa
de 100 kg, care traia in Beaver Falls, Pensylvania. Von Kreisler povesteste ca Lulu era uriasa,
cu parul tepos, avea o dunga gri pe spate si picioare fusiforme. Dar, atunci cand stapana ei,
Jo Ann Altsman, a avut un atac de cord, Lulu a devenit salvatoarea ei.
Jo Ann era singura acasa si statea intinsa pe jos, inspaimantata. Nu era in stare sa formeze
numarul de apel de urgenta 9-1-1, fiindca, in situatia ei, un efort fizic cat de mic ii putea fi
fatal. Convinsa ca va muri singura, fara niciun ajutor, Jo Ann a inceput sa se roage. Intreaga
viata i s-a perindat prin minte si a inceput sa planga.
Atunci, Lulu s-a apropiat de ea clatinandu-se si a inceput si ea sa planga. Jo Ann isi
aminteste cum: Lacrimi mari, uleioase, se prelingeau din ochii ei, curgandu-i pe rat. Cu cat
plangeam eu mai tare, cu atat Lulu isi punea capul pe mine, suspinand zgomotos. Incerca
intr-una sa ma pupe
Lulu era atat de ingrijorata de starea lui Jo Ann, incat s-a strecurat prin usita unui caine de
douasprezece kg! Era aproape imposibil ca Lulu sa incapa prin acea usita, dar a facut acest
lucru, ranindu-se, in cautarea vreunui vecin care sa o poata ajuta pe Jo Ann. A iesit si a intrat
de cateva ori prin acea usita, pentru a verifica starea stapanei sale, varsand, de fiecare data,
tot mai multe lacrimi, atunci cand o privea. De fiecare data cand trecea prin usa micuta a
cainelui, era serios ranita.
In cele din urma, Lulu a reusit sa deschida poarta frontala cu ratul si sa iasa pe drumul din
fata casei, unde a reusit sa atraga atentia unui sofer, care s-a oprit, a gasit-o pe Jo Ann si a
chemat o ambulanta.
Intr-o alta povestire, von Kreisler descrie comportamentul uimitor al lui Dakota, un caine
insotitor, pe care un doctor i-l recomandase lui Mike Lingenfelter, pentru a-l ajuta sa
depaseasca o depresie. Cainele era un sprijin atat de pretios pentru moralul lui Mike, incat
incepuse sa il ia cu el pe la diferitele scoli unde tinea prelegeri despre ingrijirea animalelor de
companie.
In timpul unei asemenea prelegeri, dintr-o data, cainele a inceput sa se miste agitat si sa isi
frece botul de picioarele stapanului sau. Ma simteam prost, fiindca tocmai vorbeam despre
cat de frumos se comporta cainii insotitori povestea Lingerfelter. Dakota a inceput sa latre,
iar Mike l-a scos afara din sala de curs. Odata ajuns in hol, Lingerfelter, care avea probleme
severe cu inima, a cazut jos, cuprins de un atac de cord.
Au mai fost si alte ocazii in care Dakota a presimtit ca Lingenfelter urma sa aiba probleme cu
inima. El crede ca Dakota avea capacitatea de a simti modificari ale mirosului transpiratiei
sale, generate de eliberarea de enzime, atunci cand inima incepea sa functioneze anormal.
Dakota putea, de asemenea, sa simta si cand alti oameni aveau probleme de sanatate. Intr-o
zi, el a navalit in biroul colegului lui Lingentelter, latrand si scancind; cateva momente mai
tarziu, omul a facut un atac de cord.
Von Kreisler descrie multe alte intamplari cu animale care au grija de oameni, inclusiv cea
despre un labrador retriever, care fusese un caine vagabond, pana cand Marty Rosenblum il
adoptase. Lui Plywood ii placea sa hoinareasca prin cartier si a inceput sa viziteze, in mod
regulat, un barbat care suferea de cancer in forma terminala. El poposea in casa lui Jim Dunn
dimineata si pleca de acolo dupa-amiaza. Lui Dunn ii facea bine prezenta cainelui.
In ziua in care Dunn a murit, Playwood nu a reusit sa intre in casa incuiata si a patruns
inauntru impingandu-se intr-o usa laterala, pentru a sta alaturi de Dunn. Familia acestuia a
inteles cat de importanta fusese prezenta lui Playwood in viata sa, si a pus o fotografie a
cainelui in sicriul lui Dunn.
O alta povestire despre compasiune a fost relatata in revista Time. In 1966, Time l-a votat pe
Binti Jua, o gorila de opt ani, drept unul dintre cei mai buni cetateni ai anului. Binti facea
parte dintre primatele expuse in Gradina zoologica Brookfield din Chicago . El salvase viata
unui baietas de trei ani, prinzandu-l si scotandu-l in siguranta din locul in care cazuse, de la
sase metri, aterizand in mijlocul animalelor. Gorila il leganase pe baietel in labele sale,
sustinandu-i spatele cu delicatete, apoi s-a asezat cu el pe un bustean aflat langa o apa.
Acest act de bunatate si compasiune a atins inimile tuturor celor care au auzit despre aceasta
intamplare, iar gorila a devenit celebra peste noapte.
Bucuria
Charles Darwin scria: "Fericirea este cel mai bine exprimata de puii de animale, cum sunt
cateii, pisoii, mieluseii s.a.m.d., atunci cand se joaca impreuna, asa cum fac si copiii nostri.
Pe aproape toate mamiferele le bucura nespus de mult joaca. Delfinii zburda adesea prin
apa, iar Jane Goodal vorbeste despre cimpanzei care alearga unii dupa altii si fac piruete unii
in jurul altora.
Marc Bekoff descrie jocul animalelor, ca pe niste simboluri ale bucuriei vietii. El descrie
senzatiile pe care le-a simtit, privind un pui de lan care se juca in zapada.
Incantarea mi-a dat fiori, cand am vazut un pui de elan, in Parcul ational din !oc"z
#ountain, $olorado, care alerga pe campul inzapezit, sarind in aer si rasucindu-si corpul in
zbor, oprindu-se sa-si traga rasuflarea, apoi sarind si rasucindu-se din nou in aer, fara
oprire. Era o suprafata mare de teren acoperit de iarba in jurul lui, dar el alesese joaca in
zapada. %i bivolii alearga unul dupa altul dornici de joaca, alergand pe g&eata si scotand
sunete de bucurie.
Stresul, suferinta si frica
Animalele manifesta inca o emotie omeneasca: stresul. Robert Sapolsky si colegii sai de la
Universitatea Stanford au efectuat un studiu, in estul Africii, in parcul national Serengeti,
asupra factorilor care genereaza stresul la babuini. Ei considera ca grupurile de babuini
reprezinta o categorie de animale foarte stresate, in care babuinii dominatori ii intimideaza pe
cei mai slabi, pentru a mentine ordinea. Cercetarea lor demonstreaza ca babuinii nu difera de
oameni, cata vreme ei petrec o mare parte din zi pentru a-si face viata mizerabila unii altora,
prin intermediul stresului social.
Si animalele sufera si se tem de moarte, luptandu-se pentru supravietuire. Adevarata poveste
a lui Emily ilustreaza suferinta resimtita de o vaca Holstein, in varsta de trei ani, cand a simtit
ca urma sa fie macelarita, la Hopkinton, in Massachusetts .
Emily vazuse ca celelalte vaci care trecusera prin usa batanta din fata ei nu se mai intorceau
niciodata si ii venise si ei randul sa fie taiata. Nu mai fusese niciodata intr-un abator si nu
avea nicio cale de scapare.
Dar Emily a avut noroc. Exact in momentul in care ii venise randul la taiere, barbatul care
facea sacrificiul si-a luat o pauza de masa. Emily a profitat de acest moment, care era singura
ei sansa de scapare. Nu se stie cum, aceasta vaca de vreo 700 de Kg. a sarit peste gardul de
o jumatate de metru. Nimeni nu mai vazuse vreo vaca in stare sa faca asa ceva, asa ca ea a
devenit cunoscuta in intreaga zona rurala din vestul Bostonului, unde o echipa de oameni au
incercat sa o gaseasca. Lucratorul de la abator a scotocit padurile si a incercat sa o prinda,
punand mormane de fan in calea ei, dar ea nu s-a apropiat de capcane.
Multi oameni au spus ca o vazusera pe Emily alergand prin padure. Unii chiar o vazusera
invatand sa sape dupa hrana, tinandu-se dupa caprioare. Ziarul local prezenta date recente
despre Emily; cand Meg Randa a citit despre ea, s-a hotarat sa o cumpere de la abator si sa
o lase sa traiasca in pace la ferma sa. Randa si familia sa au cautat-o prin paduri, lasandu-i
hrana si apa, din loc in loc, dar Emily nu a aparut in calea lor.
Dupa numeroase incercari, ei au gasit-o, in cele din urma in padure, privindu-i drept in fata.
Pierduse vreo 230 de Kg. si avea nevoie de ingrijire din partea unui medic veterinar, care sa o
ajute sa isi revina dupa greaua incercare prin care trecuse timp de 40 de zile. In cele din
urma, ea a fost dusa la scoala lui Randa, unde este si acum ingrijita de elevi.
Tristetea/Doliul
Pe langa suferinta animalelor cauzata de propria lor moarte, ele sufera si din cauza mortii
celor apropiati. S-a vorbit despre nenumarate cazuri de elefanti care sufera dupa pierderea
tatalui sau a membrilor familiilor lor. Elefantii raman alaturi de ramasitele celorlalti elefanti
perioade lungi de timp. Joyce Poole, un biolog kenian, afirma ca elefantii au emotii profunde
la pierderea membrilor familiilor lor si ca ei inteleg cate ceva despre moarte.
Exista multe exemple documentate despre iubirea din cadrul speciilor, in care animalele
sufera dupa moartea celor care traiesc aproape de ele. Uneori, ele refuza sa manance,
punandu-si propria viata in pericol. Alteori, ele mor imediat dupa moartea unui prieten iubit.
In Tokio, Anita a avut grija de un caine care si-a asteptat timp de zece ani, in gara, stapanul,
care murise.
Atasamentul prin intermediul campurilor morfice
In cartea sa Dogs that Know When their Owners are Coming Home: And Other Unexplained
Powers of Animals (Caini care stiu cand le vin stapanii acasa si alte puteri inexplicabile ale
animalelor), Rupert Sheldrake prezinta sute de cazuri de animale care pot gasi drumul catre
casa, chiar pe terenuri nefamiliare si de pisici care stiu cand le striga stapanii lor.
Sheldrake spune ca animalele raspund telepatic la intentiile oamenilor si sunt legate de
oameni prin campuri morfice.
Campurile morfice, spune el, fac legatura intre membrii grupurilor sociale si pot continua sa ii
tina conectati, chiar si atunci cand unii dintre acestia sunt foarte departe/separati. Aceste
legaturi invizibile actioneaza ca niste canale de comunicare telepatica intre animale si
animale, intre oameni si animale si intre oameni si oameni.
Aceste legaturi, care actioneaza asemenea unor benzi elastice, sustin simtul directiei, care le
permite animalelor si oamenilor sa se gaseasca unii pe altii. El scrie despre caini, pisici si
chiar papagali care anticipeaza venirea stapanilor lor.
Pepper este un tanar papagal amazonian, care traieste in Pensylvania. Stapanii lui sunt Dr.
Karen Milstein si sotul acesteia, Philip, de care pasarea este foarte apropiata. Pasarea
noastra spune adesea Hallo - si il cheama pe sotul meu pe nume, putin inainte ca acesta sa
ajunga acasa, chiar daca ora sosirii difera foarte mult de la o zi la alta.
Exprimarea emotiilor prin gesturi
Dr. Francine Patterson a inceput sa lucreze cu Koko, o gorila-femela Iowland, in anul 1972,
cand animalul avea 1 an. Astazi, Koko foloseste o mie de gesturi prin care isi exprima
sentimentele si gandurile, si poate intelege 2.000 de cuvinte din engleza vorbita. Ea poate
construi propozitii, folosind trei, pana la sase cuvinte. IQ-ul ei este intre 70 si 95, pe o scara a
evaluarii IQ-ului uman, in care 100 este considerat normal.
Proiectul Koko implica studierea unor strategii lingvistice inovatoare, inventarea unor noi
semne si cuvinte compuse, translatia, ambiguitatea, perceptia timpului si a starilor
emotionale, variatia gesturilor, folosirea cuvintelor metaforice, umorul, definirea,
argumentarea, insulta, amenintarea, jocul fanteziei, povestirea si judecata morala.
Profunzimea si varietatea folosirii limbajului de catre gorile a depasit considerabil asteptarile
initiale. Intr-adevar, au fost descoperite dovezi ale existentei, intr-o forma mai putin
dezvoltata, aproape a fiecarui aspect al comportamentului uman.
Koko foloseste semne pentru, glume, minciuni si insulte. Penny Patterson noteaza:
De e'emplu, a doua zi dupa ce (o"o muscase o alta gorila, am intrebat-o)
*$e ai facut ieri+*
Ea a raspuns) ,gresit, gresit*
*$e greseala ai facut+* - am intrebat-o.
* #uscat .*
-rmatoarea discutia a avut loc la trei zile dupa evenimentul prezentat)
(o"o) , #uscat .
Penn.) !ecunosti+ (/nterior, (o"o se referise la muscatura ca la o zgarietura).
() Pare rau. #uscat . 0gariat. (I-am aratat lui (o"o un semn de pe mana mea 1 c&iar
semana cu o zgarietura).
() 2resit muscat.
P) De ce ai muscat+
() Pentru ca nebun. (Peste cateva minute, mi-a venit ideea sa-l intreb pe (o"o. . .)
P) De ce nebun+
() u stiu.
Dr. Patterson considera ca acest exemplu este foarte important, deoarece Koko se refera la o
stare emotionala din trecut. Ea vorbeste despre manie, desi nu o experimenteaza in
momentul respectiv. Este semnificativ, fiindca inseamna ca ea poate separa latura afectiva,
de contextul vorbelor rostite.
Koko isi exprima adesea emotiile. Ea isi informa tovarasii de viata ca era fericita, trista,
obosita sau tematoare. Odata, cand Koko a evitat sa se joace cu o alta gorila, Dr. Patterson a
intrebat-o daca ii este frica de ceva. Lui Koko ii fusese intotdeauna frica de jucariile-animale
asemanatoare soparlelor si a raspuns: Frica aligator.
Aparitia dovezilor stiintifice despre emotiile animalelor
Studiile asupra biologiei emotiilor animalelor reprezinta un domeniu aflat inca in fasa. Este
clar ca oamenii de stiinta descopera multe similitudini intre creierul uman si creierul
animalelor. La oameni si animale, emotiile par sa apara din cortex, o parte straveche a
creierului.
In cazul animalelor, existenta emotiilor este, de asemenea, sustinuta de recentele studii
asupra chimiei creierului, Steven Sivyi, expert in neurostiinta comportamentala la
Universitatea Gettysburg din Pensylvania, a descoperit ca, atunci cand soarecii se joaca,
creierele lor secreta o cantitate considerabila de dopamina, o substanta neurochimica
asociata, la oameni, cu placerea si excitatia.
In cadrul unui experiment, Sivyi a pus perechi de soareci in cutii de plexiglas separate si le-a
dat voie sa se joace. Dupa o saptamana, el putea pune un singur soarece in cutie, iar acesta,
anticipand venirea sesiunii de joaca, devenea foarte activ, scotand diverse sunete si umbland
agitat inainte si inapoi. Dar, cand Siviy i-a dat aceluiasi animal o substanta care bloca secretia
de dopamina, toata aceasta activitate a incetat. Panksepp, un expert in neurostiinta, a
descoperit dovezi care atesta faptul ca soarecii care se joaca secreta si narcotice, substante
chimice care, la fel ca dopamina, sunt asociate cu placerea, la oameni.
Bekoff a aratat ca daca dopamina ii face pe oameni sa se simta bine sau fericiti, acelasi lucru
se intampla si in cazul cainilor sau soarecilor, fiindca neuroanatomia si neurochimia oamenilor
si a altor vertebrate sunt similare.
Implicatii pentru drepturile animalelor
Jane Goodall sustine ca cercetatorii care fac experimente pe animale, pentru a studia creierul
uman - negand apoi ca animalele au emotii - sunt lipsiti de logica.
Conform Dr. Patterson, cunoasterea emotiilor animalelor este de o importanta extraordinara
in eforturile de sprijinire a drepturilor animalelor. Cand oamenii inteleg ca animalele au calitati
pe care ei le-au considerat exclusiv omenesti, atunci vor fi tot mai mult inclinati sa trateze
animalele cu blandete si sa le pese de ocrotirea speciilor pe cale de disparitie.