Sunteți pe pagina 1din 33

OBLIGAIILE

PARTEA GENERAL
! Definiie !
Textele romane ne-au transmis 2 definiii ale obligaiei: prima i aparine lui Paul iar cea
de-a doua, lui Justinian i ntruct definiia lui Justinian este mai apropriat de cea modern, ne
oprim asupa ei.

Potrivit lui Justinian, obligatio est iuris vinculum quo necessitate adstringimur alicuius
solvendae rei secundum nostrae civitatis iura (obligaia este o legtur de drept prin care
suntem constrni a plti ceva potrivit dreptului cetii noastre.)
Din aceast definiie rezult c obligaia este un raport jurdic pe care romanii il
denumeau legtur de drept sau vinculum iuris iar noi modernii l denumim raport jurdic
obligaional. Acest raport juridic presupune ntrunirea a 3 elemente:
1. Subiectele
2. Obiectul
3. Sanciunea
1. Subiectele
- sunt creditorul i debitorul. Creditorul este subiectul activ al obligaiei ntruct el are dreptul
s pretind o plat, drept pe care l denumim crean sau drept de crean. Debitorul este
subiectul pasiv al obligatiei ntruct el poate fi constrns pe cale judiciar s fac plata.
2.Obiectul obligaiei
- este desemnat n definiie prin cuvntul plat, ns cuvantul plata nu desemneaz neaparat
obligaia de a remite o sum de bani ci are un neles exprimat prin termenii dare, facere si
prestare (plata=dare, facere si prestare).
- Cuvntul dare desemneaz obligaia de a transmite proprietatea asupra unui lucru sau de a
constitui un alt drept real. Cuvntul facere desemneaz obligatia de a face ceva pentru creditor
(de a-i presta un serviciu) iar prestare desemneaz obligaia de a procura folosina unui lucru
fr a constitui un drept real.
- n zilele noastre, prestare sau prestatiune desemneaz orice obiect al obligaiei inct astzi
ntre cuvintele plat i prestaiune se pune semnul egalitii. Pe cnd la romani prestare avea
un neles mult mai restrns.
CONDIII:
Obiectul obligaiei presupune respectarea anumitor condiii:
1. Obiectul obligatiei trebuie s fie licit si moral adic n conformitate cu cerinele legii i
ale bunelor moravuri.
2. Obiectul obligaiei trebuie s fie posibil iar imposibilitatea n aceast materie imbrac 2
forme: imposibilitate fizic i jurdic. Cea fizic apare atunci cnd se promite ceea ce nu
exist n natur (un animal fabulos) iar cea juridic apare atunci cand se promite un lucru
nepatrimonial (luna).
3. Obiectul obligaiei trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil adic s existe
criterii pentru determinarea lui.
4. Obiectul obligaiei trebuie s constea dintr-o prestaiune pe care debitorul o face
creditorului sau intrucat obligatiile sunt guvernate de principiul relativitii in conformitate cu
care obligatia produce efecte numai intre parti nu si fa de terti.
5. Obiectul obligatiei trebuie s prezinte interes pentru creditor.

3.Sanciunea:
- daca debitorul nu face plata de buna voie, creditorul poate intenta impotriva lui o actiune
personala de drept strict sau de buna credinta prin care il poate constrange pe cale judiciara sa
efectueze plata.

Pe lng sensul general de raport juridic, cuvantul obligatie este utilizat si cu alte sensuri astfel:
cuvantul obligatie desemneaza si datoria pe care trebuie sa o plateasca debitorului dupa cum se
numeste obligatie si dreptul de creanta al creditorului. Sensul cu care este utilizat cuvantul
obligatie rezulta intotdeauna din context.

CLASIFICAREA OBLIGAIILOR

Textele romane ne-au transmis numeroase criterii de clasificare a obligatiilor, dintre care mai
importanta sunt 3 :
1. Izvoarele
2. Sanciunea
3. Numrul participanilor la raportul juridic obligational

1. n funcie de izvoare

Prima clasificare a obligatiilor in functie de izvoare a fost facuta de Gaius care afirma ca
obligatiile izvorasc fie din contracte, fie din delicte. Mai tarziu, Gaius si-a dat seama ca exista si
alte izvoare de obligatii care nu sunt nici contracte si nici delicte si pe care le-a denumit variae
causarum figurae adica alte izvoare de obligatii. Potrivit lui Justinian, obligatiile izvorasc din
contracte, din cvasicontracte, din delicte, din cvasidelicte.
Contractele sunt cele mai importante izvoare de obligatii. Contractul este conventia
generatoare de obligatii sau conventia care genereaza drepturi de creanta si datorii. La romani
contractele se clasificau dupa 3 criterii:
1. Sanciunea (de drept strict si de buna credinta)
2. Efectele (unilaterale si bilaterale)
3. Forma sau modul de formare (solemne si nesolemne)
In functie de sanctiunea lor, contractele sunt de drept strict si de buna credinta.
Contractele de drept strict sunt interpretate de judecatori ad literam pe cand contractele de
buna credinta sunt interpretate de judecatori cu scopul de a stabili care a fost intentia partilor
atunci cand au incheiat contractul.
In functie de efectele lor, contractele sunt unilaterale si bilaterale (atunci cand facem
clasificarea actelor juridice, toate contractele sunt acte bilaterale, dar atunci cand facem
clasificarea contractelor care sunt o specie a genului, avem contracte unilaterale si bilaterale).
La contractile unilaterale una dintre parti are numai calitatea de creditor iar cealalta
parte numai calitatea de debitor (contractul de imprumut). La contractele bilaterale, ambele
parti au in acelasi timp si calitatea de creditor si pe cea de debitor (contractul de locatiune,
vanzare-cumparare). Totusi, romanii si-au dat seama ca exista si contracte bilaterale
imperfecte-acelea care se nasc unilateral dar pe parcursul executarii pot deveni bilaterale
(contractul de depozit in momentul formarii sale este unilateral deoarece numai depozitarul are
obligatia de a restitui lucrul deponentului la cererea acestuia. Dar daca depozitarul face
cheltuieli pe cont propriu necesitate de pastrare a lucrului, atunci are dreptul sa ceara
despagubiri de la deponent astfel incat contractul devine bilateral).
In functie de forma lor, contractele se clasifica in solemne si nesolemne sau formale si
neformale.
- Contractele solemne sunt conventii imbracate in forme solemne. La randul lor,
contractele solemne se clasifica in contracte in forma religioasa, in forma verbala, in
forma autentica, in forma scrisa. Contractele solemne in forma religioasa sunt sponsio
religioasa si insiurandum liberti (juramantul dezrobitului). Contractele solemne in
forma verbala sunt sponsio laica, stipulatiunea si dotis dictio. Contractul in forma
autentica se numeste nexum, iar contractul in forma scrisa se numeste litteris.
- Contractele nesolemne/neformale sunt conventii care nu presupun respectarea unor
conditii de forma si se clasifica in contracte reale, contracte consensuale si contracte
nenumite.
+ Contractele reale se formeaza prin conventia partilor insotita de remiterea
materiala a lucrului, cu alte cuvinte pentru formarea unui contract real nu este suficient
sa se incheie o conventie intre parti ci este necesar sa se remita un lucru (imprumutul).
La romani, existau 5 contracte reale: mutuum sau imprumutul in vederea
consumatiunii, fiducia, gajul, comodatul si depozitul.
+ Contractele consensuale se formeaza prin simpla conventie a partilor ceea ce
inseamna ca din momentul incheierii conventiei, contractul isi produce efectele si
genereaza obligatii pentru parti creante si datorii. Spre exemplu, contractul de vanzare.
De aceea, jurisconsultii spuneau ca aparitia contractelor consensuale a marcat
momentul maximei abstractizari a tehnicii juridice prin care se creaza obligatii de vreme
ce obligatiile se nasc din simpla manifestare de vointa a partilor. Ele sunt in numar de 4:
1. Vanzarea
2. Locatiunea
3. Societatea
4. Mandatul
+ Contractele nenumite se formeaza prin conventia partilor insotita de
executarea obligatiei de catre una dintre parti ceea ce inseamna ca la contractele
nenumite pentru una dintre parti, momentul formarii contractului coincide cu
executarea sa. Spre exemplu, contractul de schimb este nenumit deoarece presupune o
conventie dintre parti iar apoi una din parti trebuie sa remita lucrul.

Obligatiile izvorasc si din quasicontracte.
Quasicontract vine de la expresia quasi ex contractu (ca si din contract) deoarece
quasicontractul este un fapt licit care genereaza efecte juridice similare cu cele ale contractului:
gestiunea de afaceri este, de exemplu, administrarea bunurilor unei persoane fara stirea ei.
Acest fapt licit genereaza efecte juridice similare cu cele ale contractului de mandat deoarece
se considera ca acela care administreaza bunurile unei persoane fara stirea ei se comporta ca si
cand ar fi primit un mandat-imputernicire.
Delictul este un fapt ilicit cauzator de prejudicii care genereaza obligatia de a repara prejudiciul
cauzat sau de a plati o amenda. Quasidelictul este tot un fapt ilict cauzator de prejudicii care
genereaza obligatia de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda. Prin urmare, la
romani, nu exista criterii de forma sau de fond pentru a face distinctie intre delicte si
quasidelicte de vreme ce din definitia quasidelictelor rezulta ca sunt tot delicte. Aparitia
termenului de quasidelict se explica prin mentalitatea conservatoare a romanilor care aveau
obiceiul sa intocmeasca anumite liste cu lucruri, acte, fapte, dupa care inchideau acele liste
socotind ca viata sociala nu mai poate scoate la iveala si alte lucruri si alte fapte. De exemplu,
romanii au intocmit o lista a lucrurilor mancipii dupa care au inchis-o dar pe acea lista nu
figureaza elefantii pentru ca nu cunosteau elefantii atunci cand au intocmit lista. Tot asa au
intocmit o lista cu delictele dupa care au inchis-o, considerand in mod gresit ca nu mai pot
aparea si alte fapte delictuale ceea ce nu s-a intamplat caci au aparut si alte fapte delictuale si
atunci le-au numit quasidelicte.

2. n funcie de sanciune

- obligatiile se clasifica si in functie de sanctiunea lor in obligatii civile si obligatii
naturale.
Obligatiile civile sunt sanctionate printr-o actiune in justitie incat daca debitorul nu-si
executa obligatia de buna voie creditorul va intenta impotriva lui o actiune personala de drept
strict sau de buna credinta prin care il constrange pe cale judiciara sa-si execute obligatia.
Obligatiile naturale nu sunt sanctionate prin actiune ci prin exceptiune sau pe cale de
exceptiune.Prin urmare daca debitorul nu executa de buna voie o obligatie naturala, creditorul
nu are actiune impotriva lui si nu-l poate constrange prin proces sa-si execute obligatia. Daca
insa debitorul obligat natural face plata de buna voie, el nu poate repeta adica nu poate intenta
actiunea in repetire pentru a cere de la creditor restituirea platii pe care a facut-o de buna voie
deoarece actiunea in repetire poate fi intentata cu succes numai de catre acela care a facut
plata lucrului nedatorat adica a remis o suma de bani pe care n-o datora. Pe cand debitorul
obligat natural care a platit de buna voie nu este in situatia aceluia care a facut plata lucrului
nedatorat ci este in situatia aceluia care a executat o obligatie. Si daca totusi debitorul
intenteaza actiunea in repetire, creditorul se va apara cu succes opunandu-i debitorului
exceptia lucrului datorat si platit prin care arata judecatorului ca debitorul nu este in situatia
celui care a facut plata lucrului nedatorat ci in situatia aceluia care a executat o obligatie. De
aceea, jurisconsultii spuneau ca obligatiile naturale sunt sanctionate pe cale de exceptiune.



3. n functie de numarul participantilor la raportul juridic obligational
- obligatii cu un singur creditor si cu un singur debitor
- obligatii cu pluralitate de subiecte : + Conjuncte
+ Coreale/solidare.
Obl. Conjuncte sunt guvernate de principiul divizibilitatii creantelor si datoriilor, astfel
daca sunt mai multi creditori, fiecare creditor va putea valorifica numai partea sa din creanta,
iar daca sunt mai multi debitori, fiecare debitor va putea fi tinut numai pt partea lui de
indatorire. Ceea ce inseamna ca, la obligatiile conjuncte avem mai multe obiecte si un singur
raport juridic obligational care se va stinge numai dupa ce si ultimul dintre creditori isi va fi
valorificat partea sa din creanta daca sunt mai multi creditori, iar daca sunt mai multi debitori,
raportul juridic se va stinge numai dupa ce si ultimul dintre debitori isi va fi platit partea sa din
datorie. La romani se aplica regula conform careia obligatiile cu pluralitate de subiecte sunt
divizibile, adica sunt conjucte, insa partile aveau posibilitatea sa incheie o conventie speciala
prin care obligatia cu pluralitate de subiecte devenea coreala sau solidara.
Obl. Coreale - daca sunt mai multi creditori, oricare creditor putea valorifica intregul
drept de creanta, iar daca sunt mai multi debitori oricare debitor poate fi urmarit pentru
intreaga datorie. Astfel incat, la obligatiile coreale avem un singur obiect si mai multe raporturi
juridice, atatea raporturi juridice cate parti sunt. Daca unul dintre creditori isi valorifica dreptul
de creanta, toate celelalte raporturi juridice se sting pt ca le lipseste obiectul. Asadar, obligatiile
conjuncte se caracterizeaza prin pluralitate de obiecte si prin unicitate de raport juridic, iar
obligatiile coreale se caracterizeaza prin pluritate de raporturi juridice si prin unicitate de
obiect.

ELEMENTELE CONTRACTELOR

Pentru ca un contract sa se poata naste este necesar sa se intruneasca anumite
elemente. Unele elemente ale contractelor sunt denumite esentiale, iar altele sunt denumite
elemente accidentale.
Elementele eseniale ale contractului sunt denumite astfel deoarece in lipsa lor contractul nu
se poate forma si sunt in numar de 3 : OBIECTUL, CONSIMTAMANTUL si CAPACITATEA.
A. Obiectul
Conceptul de obiect al contractului este utilizat cu 2 sensuri :
In primul sens, obiectul se confunda cu efectele sale, adica se confunda cu obligatia pe care o
genereaza, iar in al doilea sens se confunda cu obiectul obligatiei, adica el consta fie in dare, fie
in facere, fie in prestare.
In legatura cu obiectul contractului trebuie sa precizam ca la romani contractele nu sunt
translative de proprietate ci numai generatoare de obligatii, iar daca debitorul se obliga sa
transmita proprietatea asupra unui lucru, trebuie sa recurga la un alt act juridic ulterior si
distinct de contract. Spre exemplu, daca vanzatorul se obliga sa transmita proprietate asupra
unui lucru in vederea executarii acestei obligatii trebuia sa recurga la un alt act, fie la
MANCIPATIO, fie la IURE CESIO. Pe cand, in zilele noastre contractele sunt translative de
proeprietate. Spre exemplu, potrivit dreptului modern, in momentul incheierii contractului de
vanzare, cumparatorul dobandeste automat calitatea de proeprietar.

B. Consimmntul
Consimtamantul este manifestarea de vointa a unei parti in sensul dorit de cealalta parte.
De altfel, cuvantul CONSENSUM vine de la CUM SENTIRE, adica a avea o parere comuna cu a
celeilate parti.
La romani, existau cauze care duceau la inexistenta sau la distrugerea consimtamantului si
cause care duceau la vitierea sa.
Cauze care duceau la inexistenta consimtamantului sunt : violenta fizica, neseriozitatea si
eroarea.
VIOLENTA FIZICA ducea la inexistenta consimtamantului, deoarece victima violentei se
afla in imposibilitatea de a-si exprima vointa.
NESERIOZITATEA apare atunci cand consimtamantul este dat in gluma sau in imprejurari
care exclud intentia persoanei de a se obliga. Spre exemplu, consimtamantul dat de actori pe
scena in interpretarea unui rol.
EROAREA este gresita reprezentare sau gresita intelegere a unor imprejurari. De regula,
la romani eroarea nu afecta consimtamantul, dar in 4 cazuri determinate eroarea ducea la
inexistenta consimtamantului. Este vorba despre ERROR IN NEGOTIO, ERROR IN PERSONA,
ERROR IN CORPORE si ERROR IN SUBSTANTIA:

+ ERROR IN NEGOTIO este eroarea cu privire la natura juridica a contractului.
Spre exemplu,PRIMUS intentioneaza sa vanda un lucur, iar SECUNDUS crede ca i se
doneaza. In acest caz,nu exista consimtamant si prin urmare nici contract.
+ERROR IN PERSONA este eroarea cu privire la identitatea uneia dintre parti.
Spre exemplu,PRIMUS intentioneaza sa incheie contractul cu SECUNDUS si in realitatea
il incheie cu TERTIUS.
+ERROR IN CORPORE este eroarea cu privire la lucru sau la obiectul material al
contractului.Spre exemplu, PRIMUS intentioneaza sa dobandeasca un anumit lucru, iar
SECUNDUS crede ca este vorba despre alt lucuru.
+ERROR IN SUBSTANTIA este eroarea cu privire la calitatile esentiale ale unui
lucuru si senumesc esentiale acele calitati ale lucrului care determina partile sa incheie
contractul. De pilda,PRIMUS intentioneaza sa cumpere un candelabru pt ca este
confectionat din argint, iarSECUNDUS crede ca este vorba despre un candelabru
confectionat din arama.

Vitiile de consimtamant care nu duc la inexistenta consimtamantului si a contractului, ci numai
la posibilitatea anularii contractului prin utilizarea unor procedee juridice indirecte. Ele sunt in
numar de doua : TEAMA sau METUS si DOLUL sau DOLUS.
1. Teama este denumita in textele juridice romane si VIS PSIHICA, adica violenta
psihica, violenta constand in amenintarea cu un rau pentru a determina o persoana
sa incheie contractul. In epoca veche, violenta psihica nu afecta consimtamantul,
deoarece vechii romani spuneau ca o voin constrns este totui o voin. Pe de
alta parte, in epoca veche in fapt nu se putea exercita violenta psihica pentru ca in
acea epoca toate contractele au fost solemne, iar incheierea lor presupunea
respectarea unor conditii de forma, imprejurari care faceau imposibila exercitarea
violentei psihice, dar catre sfarsitul epocii vechi au aparut contractele nesolemne
care se incheiau prin simpla manifestare de vointa a partilor, astfel incat violenta
psihica a devenit prosibila si s-a practicat pe taram contractual.
De aceea, pretorul a intervenit in sprijinul victimei violentei psihice prin doua mijloace
procedurale denumite : ACTIO METUS si EXCEPTIO METUS.
ACTIO METUS era pusa la dispozitia victimei violentei psihice pentru a lua initiativa
procesului cu scopul de a obtine anularea contractului care a fost incheiat sub imperiul violentei
psihice.
EXCEPTIO METUS era pusa la dispozitia victimei amenintarilor pentru a se apara cu
succes atunci cand autorul violentei psihice intenta actiune cu scopul de a obtine executarea
oligatiei care a fost asumata sub imperiul violentei psihice.
In ambele cazuri, procesul era castigat de victima violentei psihice si astfel se ajungea,
pe cale indirecta, la anularea contractului.
2. Dolul inseamna inselaciune si consta in mijloacele viclene prin care una dintre parti o
determina pe cealalata sa incheie contractul. Si dolul a fost sanctionat la sfarsitul republicii de
prietenul lui Cicero prin doua mijloace procedurale : ACTIO DE DOLO SI EXCEPTIO DE DOLO.

C. Capacitatea - intr-un cuvant, capacitatea desemneaza aptitudinea persoanei de a
contracta,de a incheia un contract. Pater familias avea o deplina capacitate de a
contracta in nume propriu, pe cand persoanele alieni iuris aveau o capacitate limitata de
a contracta.

Elementele accidentale ale contractelor sunt denumite astfel intrucat ele erau incluse in
contract la initiativa partilor, iar contractul era incheiat in mod valabil, chiar si lipsa lor. Romanii
au cunoscut numeroase elemente accidentale ale contractelor dintre care cele mai
importante sunt doua : TERMENUL si CONDITIA.
A. Termenul este evenimentul viitor si sigur de care depinde exigibilitatea sau stingerea
unui drept de unde rezulta ca termenul este de doua feluri, astfel: evenimentul viitor
si sigur de care depinde exigibilitatea unui drept se numeste TERMEN SUSPENSIV, iar
evenimentul viitor si sigur de care depinde stingerea unui drept se numeste TERMEN
EXTINCTIV.
Asadar, TERMENUL SUSPENSIV nu afecteaza existenta dreptului de creanta, ci numai
exigibilitatea sa in sensul ca dreptul ia nastere inca din momentul incheierii contractului, dar el
devine exigibil numai la indeplinirea termenului suspensiv. Un drept este exigibil atunci cand
poate valorificat pe cale judiciara. Spre exemplu, 1 ii promite lui 2 sa-i plateasca 100 la
calendele lui aprilie. In acest caz, dreptul ia nastere in momentul incheierii contractului, dar
devine exigibil numai la 1 aprilie. Daca creditorul intenteaza actiune in justitie inainte de
indeplinirea termenului suspensiv, actiunea sa va fi respinsa intrucat dreptul de creanta nu este
exigibil. Daca va intenta o noua actiune dupa indeplinirea termenului suspensiv si a doua
actiune va fi respinsa, deoarece dreptul de creanta s-a stins cu ocazia primului proces prin
efectul extintiv al lui LITIS CONTESTATIO(copia de pe formul,prin care se marca inceperea
procesului propriu zis), astfel incat cea de-a doua actiune nu mai are obiect. Creditorul pierde
nu numai procesul, ci si dreptul de creanta daca face greseala de a intenta actiunea inainte de
indeplinirea termenului suspensiv.
B. Conditia este evenimentul viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea
unui drept, asadar si conditia este de doua feluri caci evenimentul viitor si nesigur de
care depinde nasterea unui drept se numeste CONDITIE SUSPENSIVA, iar
evenimentul viitor si nesigur de care depinde stingerea unui drept se numeste
CONDITIE REZOLUTORIE.
Prin urmare, CONDITIA SUSPENSIVA afecteaza chiar existenta dreptului de creanta in sensul
ca, la contractele incheiate sub conditie suspensiva, dreptul nu se naste in momentul incheierii
contractului, ci numai daca se indeplineste conditia. Spre exemplu, A ii promite lui B sa-i dea
100 daca se va intoarce din Egipt corabia lui C. Daca creditorul, sub conditie suspensiva
intenteaza actiunea inainte de indeplinirea conditiei, acea actiune va fi respinsa pentru ca nu
are obiect. Daca, dupa indeplinirea conditiei suspensive, creditorul va intenta o noua actiune,
acea actiune va fi admisa deoarece prima actiune nu a avut obiect, iar efectul extintiv al lui LITIS
CONTESTATIO nu a putut opera, intrucat ceea ce nu exista nu se poate stinge.

EFECTELE OBLIGATIILOR

Obligatiile genereaza efecte normale si efecte accidentale.

EFECTUL NORMAL al obligatiei
- consta in executarea ei, astefel incat creditorul sa-si poata valorifica dreptul de creanta,
dar in legatura cu executarea obligatiilor trebuie sa facem distinctive intre obligatiile
contractuale si obligatiile delictuale intrucat obligatiile contractuale sunt guvernate de
principiul relativitatii efectelor contractelor conform caruia RES INTER ALIOS ACTA ALIIS
NEQUE NOCERE NEQUE PRODESE POTEST, asadar contractele incheiate intre unii nici nu
vatama, nici nu profita altora, ele produc efecte numai intre parti.
Prin parti contractante trebuie sa intelegem persoanele care au incheiat contractul,
mostenitorii acelor persoane si creditorii lor chirografari, toti sunt parti. Se numesc chirografari
acei creditori care au drept de creanta izvorat dintr-un act scris pe care grecii il denumeau
CHIROGRAPH si care nu este garantat. Creditorul chirografar este simplu creditor.

Din principiul general al relativitatii efectelor contractelor se desprind 3 principii cu aplicatiuni
speciale:
+ Principiul nulitii stipulaiunii pentru altul
+ Principiul nulitii promisiunii pentru altul
+ Principiul nereprezentrii in contracte

a) Principiul nulitii stipulaiunii pentru altul a fost formulat de romani n legatura cu
utilizarile pe care le-a avut stipulatiunea pe taram contractual, caci stipulatiunea este un
contract verbal format prin intrebare si raspuns si imbraca doua forme: stipulatiunea
obisnuita si stipulatiunea pentru altul. In cazul stipulatiunii obsinuite, spune Gaius in
institutele sale, A il intreaba pe B : promiti sa imi dai o suta? Iar B raspunde: promit.
Aceasta stipulatiune este valabila intrucat ea urmeaza sa isi produca efectele intre parti.
Pe cand la stipulatiunea pentru altul spune Gaius, A il intreaba pe B: promiti sa ii dai o
suta lui C? Iar B raspunde: Promit. Aceasta stipulatiune este nula, spune Gaius, si fata de
A si fata de B. Fata de A ea este nula intrucat el nu are interes in contract, ori de la
conditiile obiectului obligatiei stim ca obiectul obligatiei trebuie sa prezinte interes
pentru creditor. Ea este nula si fata de C pentru ca el nu este parte in contract. Insa,
stipulatiunea pentru altul prezinta interes practic si in dreptul roman si in dreptul
modern. Spre exemplu: daca A are o creanta de o suta fata de B si o datorie de o suta
fata de C , prin plata facuta de B lui C se vor stinge doua obligatii. De aceea, romanii au
creat un procedeu juridic prin care, desi stipulatiunea pentru altul ramane nula, ea
devine executorie. Acest procedeu juridic este denumit STIPULATIO POENAE (stipulatia
unei penalitati). Potrivit acestui procedeu, dupa ce se incheie stipulatiunea pentru altul,
se mai incheie inca o stipulatiune denumita STIPULATIO POENAE, ocazie cu care A il
intreaba pe B daca nu ii vei plati o suta lui C, promiti sa imi platesti mie 500? Iar B
raspunde: promit. Aceasta stipulatiune a penalitatii este valabila, caci ea urmeaza sa isi
produc efectele parti. Iar daca B nu executa stipulatiunea nevalabila, va trebui sa
execute pe cea valabila si sa plateasca, in exemplul nostru, de 5 ori mai mult. De aceea,
B are tot interesul sa execute stipulatiunea nevalabila si astfel ea devine executorie.

b) In cazul promisiunii pentru altul A ii promite lui B ca C ii va da o suta. Aceasta
promisiune este si ea nula atat fata de A cat si fata de C. Fata de A ea este nula, intrucat
el nu a promis fapta sa, ori de la conditiile obiectului obligatiei stim ca obiectul obligatiei
trebuie sa constea dintr-o prestatiune pe care debitorul o face catre creditor. Iar fata de
C promisiunea este nula intrucat neparticipand la incheierea contractului, C nu a promis
nimic. Insa, si promisiunea pentru altul prezinta interes practic. De aceea, romanii i-au
modificat forma, modul de formare, astfel incat ea sa devina valabila. Potrivit formei
modificate, A ii promite lui B ca va proceda de asa maniera incat sa il determine pe C sa
ii plateasca o suta. Aceasta promisiune este valabila intrucat, de data aceasta, A a
promis fapta sa. Iar daca C nu ii plateste lui B ceea ce a promis A, B va intenta actiunea
impotriva lui A.

c) Principiul nereprezentrii n contracte. Reprezentarea in contracte este procedeul
juridic conform caruia un pater familias denumit reprezentat se obliga prin contractul
incheiat de un alt pater familias denumit reprezentant. Multa vreme, secole de-a randul,
romanii nu au putut admite ideea de reprezentare contracte, deoarece se opunea
principiul relativitatii efectelor contractelor. Pe de alta parte, in epoca veche, in
conditiile economiei naturale inchise reprezentarea in contracte nu era o necesitate
juridica, de vreme ce contractele se incheiau foarte rar, erau adevarate evenimente.
Spre sfarsitul republicii insa, odata cu inflorirea economiei de schimb, a afacerilor, in
mod frecvent cetatenii romani avea interesul sa incheie contracte in acelasi moment in
locuri diferite. Astfel incat reprezentarea in contract a devenit o necesitate juridica. De
aceea, s-au initiat o serie de reforme prin care a fost admisa. Mai intai, reprezentarea
imperfecta in contracte, iar mai apoi, mai tarziu, chiar si reprezentarea perfecta. Caci, in
functie de efectele pe care le genereaza reprezentarea in contracte este perfecta si
imperfecta. In cazul reprezentarii perfecte in contracte, persoana reprezentantul
dispare, iar efectele contractului se produc direct asupra reprezentatului in sensul ca,
desi contractul a fost incheiat de reprezentant, reprezentatul este acela care devine
creditor sau debitor. Iar la reprezentarea imperfecta in contracte, reprezentatul se
obliga alaturi de reprezentant, astfel incat, creditorul are doi debitori si pe reprezentant
si pe reprezentat. Iar daca intentioneaza sa il urmareasca in justitie pe reprezentant va
intenta impotriva lui actiunea directa izvorata din contractul pe care l-a incheiat cu
reprezentantul. Iar daca, intentioneaza sa il urmeasca pe reprezentat va intent
impotriva lui o actiunea utila care va avea formula redactata cu transpozitiune, caci in
intentio a formulei este mentionat reprezentantului, iar in condemnatio se va mentiona
numele reprezentatului pentru ca el participa la proces si urmeaza sa suporte efectele
sentintei.
Iar in functie de calitatea reprezentantului, reprezentarea in contracte este activa si pasiva:
- Atunci cand reprezentantul are calitatea de creditor, reprezentarea se numeste activa
- Iar atunci cand reprezentantul are calitatea de debitor, reprezentarea se numeste pasiva

Prin urmare, reprezentarea imperfecta in contracte este intotdeauna pasiva, de vreme
ce reprezentantul este debitor.
Aciuni cu caracter alturat

Primul pas in directia reprezentarii in contracte s-a facut prin sistemul actiunilor cu
caracter alaturat, sau ADIECTICIAE QUALITATIS. Acest sistem a fost creat de pretor in legatura
cu sporirea capacitatii de a se obliga a fiului de familie. Caci asa cum spuneam, fiul de familie nu
putea incheia contracte in numele propriu ci numai imprumutand capacitatea lui pater familias
si cu conditia ca prin efectul acelor contracte situatia lui pater sa devina mai buna din punct de
vedere patrimonial, adica sa devina creditor si nu debitor. Insa acest sistem s-a putut aplica
numai cata vreme contractele au fost unilaterale, ceea ce presupune ca una dintre parti avea
numai calitatea de debitor si cealalta numai calitatea de creditor. Spre sfarsitul republicii, insa
au aparut contractele bilaterale, in cazul carora, ambele parti aveau calitatea de creditor si
calitatea de debitor, astfel incat in noua situatie, filius nu ii putea face mai buna situatia lui
pater fara a i-o face in acelasi timp si mai rea, in sensul ca nu il putea face creditor fara sa il faca
si debitor. Sistemul nu mai putea functiona, astfel incat pretorul a initiat o reforma prin care a
admis ca in 5 cazuri determinate, fiul de familie sa se poate obliga in nume propriu obligandu-l,
in acelasi timp, cu caracter alaturat, si pe pater familias. In acest sistem, creditorul avea doi
debitori si pe fiul de familie si pe pater familias. Daca intentiona sa il urmareasca pe fiu, intenta
impotriva lui actiunea directa izvorata din contractul cu care il incheiase cu fiul de familie. Iar
daca intentiona sa il urmareasca pe pater familias intenta impotriva lui actiunea cu caracter
alaturat, care avea si ea o formula redactat cu transpozitiune, caci in intentio figura numele
fiului, iar in condemnatinumele lui pater familias.
Aceste actiuni cu caracter alaturat sunt denumite:
- ACTIO QUOD IUSSU era data de pretor impotriva lui pater familias, atunci cand il
imputernicise pe fiu sa incheie un anumit contract (ex: sa incheie un contract de
vanzarecumparare)
- ACTIO EXERCITORIA se dadea impotriva lui pater, atunci cand il imputernicise pe fiu sa
exercite un comert maritim.
- ACTIO INSTITORIA se dadea impotriva lui pater, atunci cand il imputernicise pe fiu sa exercite
un comert pe uscat (sa tina o pravalie, de exemplu)
- ACTIO DE PECULIO ET DE IN REM VERSO actiunea cu privire la peculiu si la castig si sa dadea
impotriva lui pater, atunci cand fiul exercita acte de comert cu bunurile din peculiul sau fara
stirea si fireste fara aprobarea lui pater familias.
- ACTIO TRIBUTORIA (pentru repartizare) era data impotriva lui pater, atunci cand fiul exercita
acte de comert cu bunurile din peculiul sau fara a aprobarea expresa a lui pater familias, cu
toate ca pater familias a cunoscut si a tolerat acele acte de comert.

Din mecanismul actiunilor cu caracter alaturat rezulta ca acest sistem intruneste unele conditii
ale reprezentarii in contracte de vreme ce un pater familias se poate obliga printr-un contract
pe care nu l-a incheiat el insusi, ci altul, adica fiul. Si totusi, acest sistem nu intruneste toate
conditiile necesare reprezentarii in contracte deoarece el nu functioneaza in relatiile dintre doi
patres familie ci numai in relatiile dintre pater si filius. Astfel incat, pretorul a initiat o noua
reforma prin care a dat ACTIO EXERCITORIA si ACTIO INSTITORIA impotriva acelui pater familias
care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa exercite un comert pe mare sau pe uscat. In
acest stadiu, sistemul reprezentarii in contracte este gata elaborat, de vreme ce, un pater
familias se obliga prin contractul incheiat de un alt pater familias. Totusi, sfera de aplicare a
acestui sistem se restrange, se limiteaza, la contractele incheiate numai in legatura cu un
comert pe mare sau pe uscat, nu se aplica la toate contractele. Astfel incat, jurisconsultii, pe
cale de interpretare stiintifica, au creat o noua actiune denumita ACTIO QUASI INSTITORIA,
actiune care era acordata impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater
familias sa incheie un contract indiferent in ce domeniu, ceea ce inseamna ca, prin efectul
acestei reforme, reprezentarea in contracte se aplica pe scara generala, la toate contractele.
Dar, numai in forma imperfecta, de vreme ce si reprezentantul si reprezentatul sunt debitori.
Iar daca creditorul intentiona sa il urmareasca pe reprezentant, intenta impotriva lui actiunea
directa, actiunea izvorata din contract. Si daca intentiona sa il urmareasca pe reprezentat
intenta impotriva lui ACTIO QUASI INSTITORIA.
Cu timpul insa, sub influenta dreptului egiptean, romanii au admis si cateva cazuri de
reprezentare perfecta. Romanii au cunoscut doua cazuri de reprezentare perfecta, activa si
pasiva, si un caz de reprezentare perfecta activa. Reprezentarea perfecta activa a fost admisa
numai in cazul reprezentantului insolvabil, deoarece, atunci cand reprezentantul avea calitatea
de creditor, efectele reprezentarii nu se produceau, de vreme ce romanii cunoasteau numai
reprezentarea imperfecta. De aceea, reprezentantul trebuia sa transfere dreptul de creanta
asupra reprezentatului prin alte acte, prin acte ulterioare si distincte de contract. Daca insa,
reprezentantul devenea insolvabil, el era supus executarii silite asupra bunurilor de catre
creditorii sai intre care si reprezentatul. Si intrucat, reprezentantul era insolvabil, reprezentatul
nu isi putea valorifica dreptul de creanta integral ci numai in parte. Iata de ce, s-a decis ca, ori
de cate ori reprezentantul devine insolvabil, dreptul de creanta nu mai intra in patrimoniul sau,
ci trece direct in patrimoniul reprezentatului. Prin urmare, contractul a fost incheiat de
reprezentant, dar creanta este dobandita de reprezentat, incat, reprezentatul nu mai vine in
concurs cu creditorii reprezentantului sau, de vreme ce, creanta a trecut direct in patrimoniul
sau.

! Dac n materie contractual, fiul nu se poate obliga n nume propriu, cnd vine vorba de
delicte, situaia se schimb, el cptnd capacitate deplin de a se obliga n nume propriu,
deci fiul de familie raspunde in nume propriu pentru delictul comis. !
Dar, aceasta raspundere, desi este proprie, are loc in conditii speciale, intrucat fiul de familie
nu are patrimoniu, iar aceasta raspundere in conditii speciale a functionat in doua sisteme
distincte pe care le denumim: Sistemul noxalitii i Sistemul aciunilor noxale.

A. Sistemul noxalitii
- Sistemul noxalitatii (noxa=delict) daca fiul de familie comitea un delict, pater familias il putea
abandona noxal,pentru ca victima sa isi poata exercita dreptul de razbunare asupra
delicventului, dovada ca delicventul raspundea in nume propriu, pentru delictul comis. Totusi,
pater familias mai avea si posibilitatea de a rascumpara dreptul de razbunare al victimei prin
plata unei sume de bani, ipoteza in care fiul era exonerat de raspundere si ramanea sub
puterea lui pater familias. Insa, la un moment dat s-a constatat ca pater familias nu are si a treia
posibilitate, aceea de a face dovada nevinovatiei presupusului delicvent.
( Atenie, abandonul nu nseamn ca tatl l duce ape fiu de mna la familia victimei, spunndu-
le Luai-l, razbunai-v pe el i apoi trimitei-l inapoi acas, c il asteapt maica-sa inseamn
c l abandona din punct de vedere juridic.. iar dac nu vroia s fac asta, se ducea la victim i
incerca s ajung la o nelegere bneasc). De aceea, au fost create actiunile noxale.

B. Sistemul aciunilor noxale
Sistemul actiunilor noxale aceasta actiune era pusa la dispozitia victimei pentru a o intenta
impotriva lui pater familias al presupusului delicvent, cu scopul de a verifica daca pater familias
intentioneaza sa faca dovada nevinovatiei presupusului delicvent, de unde rezulta ca pater
familias nu era obligat sa se judece. Daca pater familias refuza sa se judece, atunci ne intoarcem
la sistemul noxalitatii. Daca pater familias accepta sa se judece si pierdea procesul, in sensul ca
nu putea face dovada nevinovatiei presupusului delicvent iarasi se aplica sistemul noxalitatii. Iar
daca, pater familias accepta sa se judece si castiga procesul facand dovada nevinovatiei
presupusului delicvent, fiul de familie era exonerat de raspundere si ramanea sub puterea lui
pater familias.
Pentru intentarea actiunilor noxale erau necesare anumite conditii:
a) Era necesar sa fie vorba despre un delict privat, nu despre un delict public, intrucat numai
delictele private puteau fi rascumparate prin plata unei sume de bani.
b) Actiunea noxala se intenta cu succes numai impotriva acelui pater familias care l-a avut sub
puterea sa pe presupusul delicvent intregul interval de timp cuprins intre momentul intentarii
actiunii si momentul lui litis contestatio. Intrucat, daca in acest interval de timp fiul de familie
trecea sub puterea altui pater familias, victima trebuia sa intenteze o noua actiune impotriva
noului pater familias, deoarece, spuneau romanii, NOXA CAPUT SEQUITUR, adica delictul il
urmeaza pe delicvent, in sensul ca raspunderea este a delicventului, a fiului, iar pater este
chemat in justitie pentru ca fiul nu are patrimoniu si nu pentru ca ar raspunde de fapta
delictuala.
c) Este necesar ca victima sa nu il fi avut sub puterea sa pe presupusul delicvent niciun
moment in intervalul de timp cuprins intre momentul comiterii delictului si momentul
intentarii actiunii, caci, daca victima l-ar fi avut sub puterea sa pe presupusul delicvent un
singur moment in acest interval de timp si-ar fi putut exercita dreptul de razbunare. Iar daca nu
l-a exercitat se interpreteaza ca a renuntat la dreptul de razbunare. Iar daca a renuntat la acest
drept, inseamna ca a renuntat si la actiunea noxala pentru ca actiunea noxala nu este altceva
decat reflexul pe plan juridic al dreptului de razbunare. Cu alte cuvinte, acela care renunta la
dreptul de razbunare renunta si la actiunea noxala.

NEEXECUTAREA OBLIGATIILOR

Pe langa efectele normale obligatiile genereaza si efecte accidentale, acestea constand in
neexecutarea obligatiilor. In legatura cu neexecutarea obligatiilor, romanii au creat 6 figuri
juridice:
- Cazul fortuit
- Forta majora
- Culpa
- Dolul
- Mora
- Custodia
Prin urmare, acel debitor care nu isi executa obligatiile se incadreaza in mod fatal in una din
cele 6 figuri, neexistand alta posibilitate.
1. Cazul fortuit
Cazul fortuit este evenimentul neprevazut care face imposibila executarea obligatiei cu toate ca
debitorul a luat masurile obisnuite de paza. Prin urmare, cazul fortuit poate fi prevenit daca se
iau aceste masuri exceptionale. Insa, de regula, debitorul nu este obligat sa ia aceste masuri si
de acea, tot de regula, debitorul va fi exonerat de raspundere pentru interventia cazului fortuit.
Exemplu: furtul sclavului datorat, debitorul ar putea preveni aceasta situatie, dar de regula nu
este obligat sa ia masuri exceptionale pentru a o preveni.
2. Forta majora
Forta majora este evenimentul neprevazut si de nestavilit care face imposibila executarea
obligatiei. Si intrucat forta majora nu poate fi prevenita, indiferent de ce masuri de paza s-ar
lua,debitorul va fi exonerat de raspundere intotdeauna, pentru interventia fortei majore.
Observatie!!! Obligatia se stinge numai daca obiectul ei este un lucru individual determinat.
(dac este vorba despre bunuri de gen- ex: 50 kg de mere- ele se vor nlocui asta n virtutea
principiului genera non pereunt lucrurile de gen nu pier!)
3. Culpa
Culpa la romani imbraca doua forme:
- Culpa delictuala aceasta presupune un fapt ilicit cauzator de prejudicii care genereaza
obligatia de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda, ceea ce inseamna ca la culpa
delictuala, atitudinea vinovata a delicventului este anterioara raportului juridic obligational, in
sensul ca obligatia se naste din comportarea vinovata a acestuia. Vinovatia, in cazul culpei
delictuale, se poate manifesta sub forma intentiei, a neglijentei, si sub forma neindemanarii.
Precizare: abtinerea, omisiunea nu intra in aceasta categorie, trebuie sa existe o actiune.
- Culpa contractuala este atitudinea vinovata a debitorului obligat prin contract. Prin urmare,
in cazul culpei contractuale, raportul juridic obligational este anterior atitudinii vinovate a
debitorului, in sensul ca acea atitudine vinovata se manifesta in intervalul de timp, dintre
momentul nasterii obligatiei si momentul executarii acelei obligatii. Vinovatia debitorului se
manifesta sub forma neglijentei si sub forma neindemanarii. Prin urmare, la culpa contractuala
nu se poate vorbi de manifestare sub forma intentiei.
In vremea imparatului Justinian, s-a facut distinctia intre culpa LATA si culpa LEVIS.
Culpa in dreptul lui Justinian (LATA si LEVIS):
- Culpa lata este o neglijenta grosolana pe care nu ar comite-o nici cel mai neglijent
administrator. O greseala grava.
- Culpa levis poate fi apreciata atat IN ABSTRACTO cat si IN CONCRETO, apreciere pe care
judecatorul o face prin comparatie. La aprecierea IN ABSTRACTO a culpei levis judecatorul va
compara comportarea debitorului fata de bunul datorat cu comportarea unui bun
administrator. La aprecierea IN CONCRETO a culpei levis, judecatorul va compara comportarea
debitorului fata de bunul datorat cu felul in care isi administreaza bunurile proprii. Pentru
debitori este mai grava aprecierea IN ABSTRACTO a culpei levis, deoarece la aceasta apreciere
debitorul va fi gasit vinovat ori de cate ori va comite o mica neglijenta (si cea mai mica
neglijenta fata de bunul datorat), intrucat un bun administrator nu este niciodata neglijent. Pe
cand, la aprecierea IN CONCRETO a culpei levis debitorul va fi gasit vinovat numai daca este
neglijent fata de bunul datorat si diligent fata de bunul propriu. Prin urmare, daca debitorul
este neglijent atat cu bunul datorat cat si cu bunurile proprii, acesta nu se mai afla in culpa.
Fireste, judecatorul va face o apreciere in functie de dispozitiile legii.
4. Dolul
Dolul este atitudinea vinovata a debitorului obligat prin contract care se manifesta sub forma
intentiei, ceea ce inseamna ca debitorul distruge bunul datorat cu intentie. Textele romane fac
anumite precizari in legatura cu raspunderea pentru dol in comparatie cu raspunderea pentru
culpa. Astfel, debitorul va raspunde pentru culpa in contractele in care are un interes si nu va
raspunde pentru culpa pentru contractele in care nu are un interes. Exemplu: la imprumutul in
vederea folosintei, debitorul are un interes (folosinta bunului), prin urmare el raspunde pentru
culpa si este vinovat. Raspunderea pentru dol, in schimb, se declanseaza atat in contractele in
care are un interes cat si in contractele in care nu are un interes. Exemplu: prin contractul de
depozit, depozitarul isi asuma obligatia de a pastra bunul pana la cerere, intrucat nu are dreptul
sa foloseasca bunul din pastrare, acel depozitar nu are un interes. Prin urmare, el va raspunde
numai pentru dol nu si pentru culpa.
5. Mora
Mora in sens juridic inseamna intarziere vinovata si este de doua feluri:
- MORA DEBITORIS inseamna intarzierea vinovata a debitorului. Pentru ca debitorul sa fie pus
in intarziere este nevoie ca datoria sa fie scadenta, iar obligatia sa nu fie executata din vina
debitorului. In vremea lui Justinian s-a mai cerut si o somatie de plata din partea creditorului
care purta denumirea de INTERPELLATIO. Principalul efect al morei debitorului este
PERPETUATIO OBLIGATIONIS sau perpetuarea obligatiilor, ceea ce inseamna ca din momentul
punerii sale in intarziere debitorul raspunde in mod obiectiv, in sensul ca el trebuie sa ia masuri
exceptionale de paza si prin urmare nu poate invoca interventia cazului fortuit.
- MORA CREDITORIS reprezinta intarzierea vinovata a creditorului care refuza sa primeasca
plata, cu toate ca ii este oferita cu respectarea tuturor clauzelor contractuale. Iar daca debitorul
constata, cu martori, refuzul creditorului de a primi plata, poate abandona lucrul intr-un loc
public cu efectul stingerii obligatiei.
6. Custodia
Custodia este o forma de raspundere obiectiva, in sensul ca anumiti debitori au obligatia sa ia
masuri exceptionale de baza. Prin urmare, nu pot invoca interventia cazului fortuit.
Raspunderea obiectiva decurge fie din conventia partilor, fie din dispozitiile legii.

SANCTIUNEA NEEXECUTARII OBLIGATIEI

Daca debitorul nu isi executa obligatia si este gasit in culpa, daca a comis un dol, daca a
fost pus in intarziere, sau daca s-a obligat sa raspunde pentru custodie este considerat vinovat
pentru neexecutarea obligatiei si trebuie sa raspunda si sa plateasca despagubiri pentru aceasta
neexecutare a obligatiei. Aceste despagubiri se numesc daune-interese si sunt de doua feluri:
- Daune-interese judecatoresti sunt stabilite de catre judecator cu ocazia judecarii procesului.
In stabilirea valorii acelor despagubiri, judecatorul poate proceda in mod obiectiv sau in mod
subiectiv. Daca debitorul nu isi executa obligatia de a da, adica obligatia de a remite un lucru, el
este condamnat la plata valorii acelui lucru, ceea ce inseamna ca despagubirile au fost stabilite
in mod obiectiv. In schimb, daca debitorul nu isi executa obligatia de a face, judecatorul va lua
in considerare atat paguba efectiva suferita de creditor prin neexecutarea obligatiei, precum si
castigul de care a fost privat. In acest caz, valoarea despagubiriilor este stabilita in mod
subiectiv. In textele romane, paguba efectiva este denumita damnum, iar castigul de care a fost
privat creditorul poarta denumirea de lucrum. Pornind de la acesti doi termeni, juristii
medievali au creat expresiile damnum emergens si lucrum cesans, care inseamna paguba care
se arata si castigul care lipseste.
- Daune-interese conventionale sunt stabilite prin conventia partilor atunci cand debitorul isi
asuma o obligatie prin stipulatiune, partile au posibilitatea de a incheia o stipulatiune alaturata
denumita stipulatiunea unei penalitati prin care se stabilesc ce despagubiri va trebui sa
plateasca debitorul in ipoteza in care nu isi respecta obligatia din stipulatiunea principala.

STINGEREA OBLIGATIILOR

Asa cum am vazut in materia bunurilor, drepturile reale sunt, in principiu, perpetue, pe cand
drepturile de creanta sunt, prin definitie, temporare, in sensul ca ele se sting prin exercitare.
Prin alte cuvinte, drepturile de creanta se sting cand sunt valorificate. La romani existau doua
moduri de stingere a obligatiilor:
Moduri voluntare se numesc astfel pentru ca se nasc prin manifestarea de vointa si sunt:
a) Plata (solutio)
b) Darea in plata
c) Novatiunea
d) Compensatiunea
e) Remiterea de datorie
- Moduri nevoluntare




Modurile voluntare:

A. PLATA(solutio)

Plata este modul firesc de stingere a obligatiilor si consta fie in dare fie in facere fie in
prestare ceea ce inseamna ca orice obligatie se poate stinge prin plata. De altfel, si la romani si
la noi modernii obligatiile se sting de regula prin plata. Insa pentru ca plata sa fie valabila,
trebuie respectate anumite conditii:
1. Plata poate fi facuta de debitor sau de alta persoana deoarece pe creditor nu-l
intereseaza cine plateste, pe el il intereseaza sa-si valorifice dreptul de creanta. De aceea, in
principiu, plata poate fi facute de oricine. Totusi, in 2 cazuri plata poate fi facuta numai de
debitor: atunci cand debitorul se obliga sa transmita proprietatea numai el poate plati pentru
ca numai el este propietar si , de asemenea, atunci cand obligatia este contractata intuitu
personae, adica in considerarea calitatilor exeptionale ale debitorului.Spre exemplu, atunci
cand debitorul este un mare arhitect. De asemenea, cel ce face plata trebuie sa aiba capacitatea
de a se obliga.
2. Plata poate fi primita de creditor sau de reprezentantul sau care poate fi legal sau
conventional. Spre exemplu, tutorele este un reprezentant legal iar mandatarul este un
reprezentant conventional. Daca plata este facuta unui pupil in absenta tutorelui, adica fara
autoritatis tutoris, plata este valabila dar nu este liberatorie astfel incat debitorul poate fi
constrans sa mai plateasca odata.
3. Plata trebuie sa fie integrala astfel incat nu se poate face plata in rate fara
consimtamantul creditorului.
4. Locul platii se stabileste, de regula, prin contract. Daca nu se stabileste prin contract,
locul platii se deduce din natura obligatiei si daca nu se poate deduce nici din natura obligatiei,
plata se poate face oriunde cu conditia sa nu fie un loc nepotrivit. Daca debitorul datoreaza un
lucru cert, individual determinat, creditorul trebuie s se prezinte la domiciliul debitorului
pentru a-i cere sa faca plata. Iar daca debitorul nu plateste la scadenta, creditorul va intenta
actiunea la dimiciliul debitorului potrivit adagiului creditorul va intenta actiune la domiciliul
debitorului.
5. Daca debitorul are mai multe datorii fata de acelasi creditor si face o singura plata, se
pune problema imputatiei platii adica se pune intrebarea care dintre datorii se va stinge prin
plata facuta? Daca debitorul precizeaza ce obligatie intentioneaza sa stinga se va stinge acea
obligatie. Iar daca nu precizeaza, se va stinge obligatia cea mai oneroasa si este considerata cea
mai oneroasa obligatia care produce cele mai mari dobanzi.
6. Proba platii se face in epoca veche cu martori sau prin juraminte. Iar incepand in
epoca clasica se facea si prin inscrisuri denumite chitante care erau redactate fie in mod
obiectiv, fie in mod subiectiv. Chitantele redactate in mod obiectiv proveneau de la debitor,
erau scrise de debitor care utiliza formula A SPUS CA ARE adica, creditorul a spus ca a primit
plata. Acele chitante ii erau opozabile creditorului numai daca purtau sigiliile martorilor (7
sigilii) care in ipoteze unui litigiu veneau si confirmau. Pe cand, chitantete redactate in mod
subiectiv proveneau de la creditori, erau scrise de creditori care utilize formula AM SCRIS CA
AM PRIMIT. Aceste chitante ii erau opozabile creditorului chiar daca nu purtau sigiliile
martorilor de vreme ce erau scrise chiar de mana creditorului.
7. Forma platii era guvernata de principiul simetriei sau principiul corespondentei
formelor. In epoca veche, o obligatie se stingea numai prin utilizarea unui act identic cu cel cu
care a creat-o dar intrebuintata in sens invers. Spre exemplu, daca obligatia se nastea per es et
libram adica prin utilizarea mancipatiunii, ea se stingea tot prin alama si balanta, intrebuintata
in sens invers. Sau daca obligatia se nastea dintr-un contract verbal incheiat prin intrebare si
raspuns, ea se stingea tot prin intrebare si raspuns. In acest sens, Gaius ne da un exemplu: in
vederea nasterii obligatiei Primus il intreaba pe Secundus promiti sa-mi dai 100? Secundus:
promit! Pentru ca aceasta obligatie sa se stinga se recurge tot la intrebare si raspuns dar in sens
invers caci de data aceasta Secundus il intreaba pe Primus oare ceea ce ti-am promis ai primit?
Primus: am primit! Daca este respectat principiul simetriei, obligatia se stinge chiar daca nu s-a
facut plata efectiva. Iar daca s-a facut plata efectiva dar nu se respecta principiul simetriei,
obligatia nu se stingea. Acest sistem a fost creat in epoca veche pe cand romanii nu aveau
experienta vietii juridice astfel incat prin exigentele principiului simetriei, cetatenii romani erau
constransi indirect, in fapt, sa-si preconstituie probe intrucat daca nu aveau probe, creditorul
putea spune ca nu a platit plata.

B. Darea n plat (datio in solutum)

-este defapt o varianta a platii intrucat presupune respectarea acelorasi conditii cu
deosebirea ca obligatia se stingea prin plata altui lucru decat cel datora,. De regula, prin
transmiterea unui teren in locul unei sume de bani. Daca Darea in plata se facea pe baza
intelegerii partilor, ea era denumita VOLUNTARIA iar daca se facea pe baza dispozitiilor
cuprinse in legi era denumita NECESARIA.
In dreptul clasic s-a discutat daca darea in plata duce la stingerea obligatiei EXCEPTIONIS
OPE adica pe cale de exceptie sau IPSO IURE adica de drept. O obligatie se stinge exceptionis
ope atunci cand creditorul poate intenta actiune in justitie dar debitorul ii paralizeaza acea
actiune pe cale de exceptie, opunandu-i o exceptie si se stinge ipso iure atunci cand creditorul
nu are actiune impotriva debitorului. Proculienii au sustinut ca prin darea in plata obligatia se
stinge exceptionis ope. Sabinienii au sustinut ca obligatia se stinge ipso iure, opinie care s-a
impus, a triumfat si a fost insusita de imparatul Justinian in opera sa legislativa.

C. NOVAIUNEA (novatio)

-este procedeul jurdic prin care o obligatie veche este inlocuita cu o obligatie noua, ceea ce
inseamna ca prin efectul novatiunii se stinge o obligatie dar in locul ei se naste o obligatie noua.
Insa novarea unei obligatii nu are o forma proprie in sensul ca novarea obligatiei se poate
realiza numai prin stipulatiune sau prin contractul litteris iar stipulatiunea si contractual litteris
nu au fost create in scopul novarii unei obligatii ci in alte scopuri dar au fost astfel adaptate
incat sa poata fi utilizate si entru realizarea novatiunii.
De aceea, jurisconsultii clasici precizau ca nu exista novatiune consensuala adica
obligatia izvorata dintr-un contract consensual nu poate fi inlocuita prin alt contract consensual
ci numai prin stipulatiune sau prin contractul litteris.


Pentru ca novatiunea sa fie valabila, erau necesare anumite conditii:
+ o obligatie veche
+ o obligatie noua
+ acelasi obiect
+ un element nou
+ intentia partilor de a nova obligatia.
Obligatia veche nu presupunea intrunirea unor conditii speciale, ea putea fi de drept
civil, de drept pretorian, de drept strict sau de buna credinta. Pe cand obligatia noua era
intotdeauna o obligatie de drept strict deoarece si stipulatiunea si contractul litteris sunt
contracte de drept strict.
Novatiunea este transmiterea obiectului vechii obligatii in obligatia noua caci daca
obligatia noua nu ar avea acelasi obiect nu s-ar realiza o novatiune ci s-ar naste o obligatie noua
alaturi de cea veche. Cu toate acestea, prin reforme succesive, pretorul a admis ca in anumite
cazuri sa se poata realiza o novatiune cu schimbare de obiect. Iar imparatul Justinian a decis ca
novatiunea cu schimbare de obiect se poate realiza pe scara generala cu conditia ca partile sa-si
exprime vointa expres in acest sens dar novatiunea presupune si alict vid novi adica un element
nou pentru ca altminteri n-am avea criterii de distinctie intre obligatia veche si cea noua.
In legatura cu elementul nou, trebuie sa distingem intre novatiunea care se relizeaza
intre acelasi creditor si acelasi debitor si novatiunea cu schimbare de creditor sau de debitor
cand ea se infaptuieste intre persoane noi. Daca novatiunea se realiza intre aceleasi parti,
elementul nou putea consta in introducerea unui termen, a unei conditii sau in suprimarea lor.
Iar daca novatiunea se realiza inter novas personas (intre persoane noi), elementul nou consta
fie in schimbarea debitorului fie a creditorului. Insa novatiunea cu schimbare de debitor nu
presupune si consimtamantului vechiului debitor ci este suficient sa se incheie o stipulatiune
sau un constract litteris intre noul debitor si creditorul chiar fara stirea vechiului debitor
deoarece pe creditor nu-l intereseaza cine plateste.
Daca, insa, se realizeaza o novatiune cu schimbare de creditor este necesar
consimtamantul vechiului creditor pentru ca in spatele novatiunii cu schimbare de creditor se
ascunde o cesiune de creanta adica se ascunde transmiterea unui drept de creanta de la vechiul
la noul creditor, transmitere care nu este de conceput fara consimtamantul vechiului creditor.
Novatiunea presupune si intentia de a nova (animus novandi). In dreptul vechi si in cel
clasic intentia partilor de a nova obligatia rezulta din forma actului caci novatiunea se realiza fie
prin stipulatiune fie prin contractul litteris. Iar atunci cand erau utilizate in vederea realizarii
unei novatiuni, stipulatiunea si contractul litteris aveau o forma speciala din care rezulta
intentia partilor de a nova obligatia. In dreptul postclasic, asistam la decaderea formalismului
pe taram contractual astfel incat intentia partilor de a nova nu se mai putea deduce din forma
actului de vreme ce nu mai existau forme ci se prezuma. De exemplu, daca erau intrunite
primele 4 conditii necesare novatiunii, se prezuma ca este indeplinita si a 5-a. Insa sistemul
prezumtiilor este echivoc, nu este proba suficienta. De aceea, Justinian a cerut partilor sa-si
manifeste expres intentia de a nova obligatia.




D. COMPENSAIUNEA( compensatio)

-consta in cumpanirea unor creante si datorii reciproce astfel incat executarea sa poarte numai
asupra diferentei. In acest sens, Modestin spunea ca compensatia este scaderea unor datorii si
creante reciproce unele din altele ceea ce presupune ca pentru realizarea compensatiunii
trebuie sa existe neaparat 2 creante si datorii reciproce. Spre exemplu, primus ii datoreaza lui
secundus 100 iar secundus ii datoreaza lui primus 50. In acest caz, prin efectuarea
compensatiunii, primus ii plateste 50 lui secundus (diferenta) si astfel se sting ambele obligatii.
Prin urmare, in practica juridic , prezinta avantajul ca 2 obligatii distincte se sting printr-o
singura plata.
Compensatiunea imbraca 2 forme:
1. Voluntara- se facea prin conventia partilor si nimic nu se opunea in dreptul roman ca partile
sa-si compenseze creantele si datoriile reciproce printr-o simpla conventie, prin buna
intelegere.
2. Judiciara era facuta de judecator cu ocazia solutionarii cauzei, a judecarii procesului dar in
epoca veche, pe cand se aplica procedura legisactiunilor si pe cand nu existau exceptiuni, astfel
incat procesul era guvernat de principiul unitatii de gestiune adica in acelasi proces numai
reclamantul isi poate reclama pretentiile iar daca paratul avea si el de formulat anumite
pretentii fata de reclamant trebuia sa declanseze un nou proces. La inceputul dreptului clasic, s-
a admis compensatia judiciara in cazul creantelor si datoriile reciproce care izvorau din acelasi
contract de buna credinta intrucat conform cerintelor bunei credinte, judecatorul trebuie sa ia
in considerare si afirmatiile paratului iar imparatul Marc Aureliu a facut posibila
compensatiunea judiciara in cazul creantelor si datoriilor reciproce care izvorau din contracte
diferite unilaterale si de drept strict. Reforma lui Marc Aureliu s-a intemeiat pe mecanismul
unei exeptiuni de dol caci in conceptia lui Marc Aureliu acela care pretinde ceea ce trebuie sa
restituie comite un dol, adica vrea sa-l insele. Spre exemplu, daca reclamantul are o creanta de
100 fata de parat iar paratul are o creanta de 50 fata de reclamant si reclamantul pretinde 100,
in prima faza a procesului, in fata pretorului, paratul va cere sa se introduca in formula o
exceptiune de dol pentru ca reclamantul vrea sa-l insele. In faza a doua a procesului fata de
aceasta redactare a formulei, judecatorul, in calitatea sa de sclav al formulei, verifica daca
exceptiunea este intemeiata si constata ca este intemeiata. Constatand ca exceptiunea este
intemeiata, judecatorul va pronunta o sentinta de absolvire deoarece in procedura formulara
exceptiunile au un caracter absolutoriu astfel incat ori de cate ori exceptiunea se dovedeste
intemeiata, judecatorul nu poate pronunta sentinta de condamnare la mai putin ci trebuie sa
pronunte sentinta de absolvire astfel incat reclamantul pierde si procesul si dreptul de creanta
in intregime. Reclamantul pierde procesul prin efectul exceptiei de dol iar creanta o pierde in
intregime prin efectul extinctiv al lui litis contestatio. Iata de ce reclamantul are tot interesul ca
inainte de declansarea procesului sa opereze compensatiunea din proprie initiativa si sa ceara
numai diferenta pentru ca altminteri risca sa piarda si procesul si creanta in intregime.

E. REMITEREA DEDATORIE
=iertare de datorie si se realizeaza fie prin moduri civile fie prin moduri pretoriene.
Modurile civile sunt expresii ale principiului simetriei sau al corespondentei formelor. Potrivit
acestui principiu, o obligatie se stinge prin utilizarea unor forme identice cu cele care au creat-o
dar intrebuintate in sens invers. Asadar in cazul remiterii de datorie sunt respectate toate
formele solemne ale platii dar nu se face si plata efectiva si cu toate acestea obligatia se stinge.
Ele sunt in numar de 3:
- Solutio per es et libram: inseamna plata prin alama si balanta si se aplica in vederea
stingerii acelor obligatii care s-au nascut din mancipatiune ceea ce presupune ca sunt
respectate toate formele necesare mancipatiunii adica prezenta partilor, a martorilor si
a libri pens (cel care cantarea balanta). In acest cadru, debitorul face o declaratie
solemna si simuleaza ca face plata desi in realitate nu plateste nimic si totusi obligatia se
stinge caci forma solemna a fost respectata.
- Acceptilatio verbis: se utilizeaza in vederea stingerii acelor obligatii care izvorasc din
contractele incheiate in forma verbala prin intrebare si raspuns. In acest caz, debitorul
intreaba: oare ceea ce ti-am promis ai primit? Iar creditorul raspunde: habeo (am primit)
cu toate ca in realitate nu primise nimic dar obligtia se stinge pentru ca a fost respectata
forma solemna.
- Acceptialtio litteris: se utilizeaza in vederea stingerii acelor obligatii care izvoresc din
contracte incheiate in forma scrisa caci obligatia nascuta dintr-un inscris se stinge tot
printr-un act scris.
Modurile pretoriene sunt in numar de 2:
- Pactum de non petendo: se traduce prin pactul pentru ca sa nu ceara si este o
conventie prin care creditorul declara ca renunta la dreptul sau de creanta si daca dupa
incheierea acestui pact creditorul il cheama totusi in justitie pe debitor, acesta se apara
cu succes opunandu-i creditorului exceptio pacti sau exceptio pacti de non petendo.
- Contrarius consensus: inseamna acord in sens contrar si este aplicarea principiului
simetriei la obligatiile izvorate din simple conventii intrucat obligatia izvorata din simpla
conventie se stinge tot prin simpla conventie.

Modurile nevoluntare:

-sunt denumite astfel deoarece nu presupun manifestarea de vointa a partilor si sunt in numar
de 5:
A. Imposibilitatea de executare: apare atunci cand debitorul datoreaza un lucru
individual determinat care piere fara vina sa, asadar problema imposibilitatii de executare nu se
poate pune atunci cand debitorul datoreaza un lucru de gen pentru ca lucrurile de gen nu pier
(genera non pereunt). Totodata, este necesar ca debitorul sa nu fie in culpa, sa nu fi comis un
dol, sa nu fie pus in intarziere si sa nu raspunda pentru custodia deoarece in aceste patru cazuri
debitorul este vinovat de neexecutarea obligatiei si trebuie sa plateasca daune interese,
despagubiri pentru neexecutare.
B. Confuziunea: presupune intrunirea calitatilor de creditor si de debitor asupra uneia
dintre parti. Spre exemplu, prin mostenirea debitorului de catre creditor. Unele precizari sunt
necesare in legatura cu obligatiile care au pluralitate de subiecte astfel: daca creditorul il
mosteneste pe debitorul principal se va stinge si datoria garantului. Daca insa il mosteneste pe
garant, datoria debitorului principal nu se stinge. In cazul obligatiilor cu pluralitate de subiecte
in care partile sunt pe picior de egalitate trebuie sa facem distinctie intre obligatiile divizibile
sau conjuncte si obligatiile coreale, solidare. La obligatiile conjuncte daca creditorul il
mosteneste pe unul din debitori se va stinge datoria defunctului iar ceilalti debitori (codebitori)
raman obligati si pe mai departe pentru partea lor din datorie. Pe cand la obligatiile coreale
daca creditorul il mosteneste pe unul dintre debitori, ceilalti debitori vor ramane obligatie
pentru tot ceea ce inseamna ca creditorul il va putea urmari pe oricare dintre debitori pentru
intreaga datorie.
C. Moartea: in vechiul drept roman si moartea ducea la stingerea obligatiilor intrucat
vechii romani nu au admis ideea de transmitere a obligatiilor (creantelor si datoriilor) nici intre
vii si nici pentru cauza de moarte de vreme ce in conceptia lor obligatia era oglinda juridica a
dreptului de razbunare iar dreptul de rasbunare nu poate fi transmis. Cu timpul insa, pornind de
la principiul continuitatii persoanei defunctului, romanii au admis ca datoriile si creantele pot fi
transmise mostenitorilor. De aceea, ai eu creat numeroase procedee juridice, procedee care in
epoca clasica s-au constituit in sisteme. Si totusi stravechea conceptie a lasat urme puternice
asupra ideii de transmitere a obligatiilor chiar si in epoca clasica, dovada ca datoriile si creantele
izvorate din delicte de vatamare corporala nu treceau asupra mostenitorilor intrucat, spuneau
jurisconsultii, aceste delicte respira razbunare, sunt atat de stras legate de persoana victimei si
de persoana delicventului incat nu pot fi transmise la urmasi.
D. Capitis deminutio: nu ne referim la capitis deminutio in general ci numai la un
anumit caz de capitis deminutio si anume la cazul adrogatiunii. Adrogatiunea este actul prin
care o persoana sui iuris denumita adrogat trece sub puterea altei persoane sui iuris denumita
adrogant. Prin efectul adrogatiunii, adrogatul devine persoana alieni iuris iar bunurile lui trec in
patrimonial adrogantului astfel incat datoriile adrogatului se sting caci nemaiavand bunuri
proprii, el nu isi poate plati datoriile. Aceasta stare de lucru a fost considerata de pretori
inechitabila in primul rand pentru ca adrogantul dobandea bunurile adrogatului dar nu ii prelua
si datoriile si in al doilea rand pentru ca creditorii adrogatului nu isi mai puteau valoridica
drepturile de creanta. Iata de ce pretorul a intervenit si a creat RESTITUTIO IN INTEGRUM OB
CAPITIS DEMINUTIONEM adica restitutio in integrum din cauza lui capitis deminutio. Prin acest
procedeu juridic, pretorul a desfiintat actul adrogatiunii in relatiile dintre creditorii adrogatului
si adrogat astfel incat creditorii adrogatului isi puteau valorifica drepturile de creanta pe seama
bunurilor adrogatului si numai dupa aceea, daca mai ramaneau bunurile adrogatului, treceau in
patrimoniul adrogantului.
E. Prescriptia extinctiva: romanii au admis inca din epoca veche ideea de prescriptie.
Prinprescriptio ei intelegeau efectul pe care trecerea timpului il produce asupra raporturilor
juridice. Daca prin trecerea timpului o stare de fapt se consolida si se transforma intr-un drept,
prescriptia era denumita ACHIZITIVA ca, de exemplu, dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Iar daca prin trecerea timpului se stinge un drept, prescriptia se numeste EXTINCTIVA. Fireste,
vechii romani au admis presctiptia achizitiva dar ea functioneaza numai in domeniul drepturilor
reale in sensul ca un drept real se poate dobandi prin trecerea timpului dar el nu se poate
stinge prin trecerea timpului de vreme ce drepturile reale pentru perpetue, nu se prescriu.
Asadar, prin efectul prescriptiei se pot stinge numai drepturile persoanale, de creanta, nu si
cele reale. Totusi, la origine, romanii nu au admis prescriptia extinctiva nici in cazul drepturilor
de creanta intrucat in epoca veche obligatiile se stingeau numai prin respectarea principiului
simetriei si nu pe alta cale. Mai tarziu, spre sfarsitul republicii, au aparut obligatiile pretoriene
care erau sanctionate prin actiuni pretoriene. Aceste obligatii se stingeau daca nu erau
valorificate in termen de un an de vreme ce actiunile pretoriene figurau in edictul pretorului
care era valabil numai pe termen de un an. In epoca post clasica a fost creata prescriptia
extinctiva de 30 de ani ca forma generala de prescriptie astfel incat daca nu era valorificata in
termen de 30 de ani de la scadenta, orice obligatie se stingea insa intre jurisconsulti s-a discutat
daca dupa trecerea termenului de 30 de ani obligatia se stinge in intregime sau se transforma
din obligatie civila in obligatie naturala. Iar daca admitem ca prin efectul prescriptiei de 30 de
ani obligatia civila se transforma in obligatie naturala inseamna ca creditorul nu il poate urmari
in justitie pe debitor. Daca insa debitorul plateste de buna voie nu poate intenta cu succes
actiunea in repetire deoarece el nu se afla in situatia aceluia care a facut plata lucrului
nedatorat si a aceluia celui care a respectat obligatia.

TRASNFERUL OBLIGATIILOR

Multa vreme romanii nu au admis ideea de transmitere a obligatiilor. Pe de alta parte, in
epoca veche in conditiile economiei naturale inchise, creantele si datoriile ocupau un loc
nesemnificativ in patrimoniul cetateanului roman astfel incat transferul obligatiilor nu era o
necesitate juridica.
Spre sfarsitul republicii, in conditiile revolutiei economice, dezvoltarea comertului,
afacerilor, creantele de datoriile ocupau locul central in patrimoniul cetateanului roman astfel
incat transmiterea obligatiilor a devenit o necesitate juridica astfel incat romanii au creat 2
procedee juridice indirecte prin care s-a putut realiza si transmiterea creantelor sau cesiunea
creantelor si transmiterea datoriilor.
Cesiunea de creante
este procedeul juridic prin care creditorul transmite creanta sa altei persoane. Vechiul
creditor este denumit cedant sau cedent. Noul creditor este denumit cesionar si debitorul este
denumit debitor cedat. Initial, romanii au realizat cesiunea de creante prin novatiunea cu
schimbare de creditor ceea ce inseamna ca debitorul se obliga fata de noul creditor fie prin
stipulatiune fie prin contractul litteris. Insa cesiunea de creante realizate prin novatiune
presupune stingerea vechii obligatii si nasterea altei obligatii noi astfel incat cesionarul nu
dobandeste acelasi drept ci unul nou nascut din noua obligatie. Pe de alta parte prin novatiune
accesoriile vechii creante se sting adica se sting si garantiile si exceptiunile incat cesionarul
dobandeste un drept de creanta mai putin sigur. Realizarea cesiunii de creanta prin novatiunea
cu schimabre de creditor presupune si consimtamantul debitorului care trebuia sa se oblige fata
de noul creditor. De aceea romanii au recurs la MANDATUL JUDICIAR pe care l-au adaptat de
asa maniera incat sa poata fi utilizat si prntru realizarea cesiunii de creante. Prin mandatul
judiciar mandantul il imputerniceste pe mandatar sa intenteze actiune impotriva debitorului, sa
obtina o sentinta, sa o puna in executare dupa care mandatarul are obligatia de a transmite
valoarea acelei creante asupra mandantului. Prin urmare, mandatul judiciar obisnuit se incheie
in interesul, in patrimoniul mandantului si ca atare nu poate fi utilizat pentru realizarea cesiunii
de creante.
De aceea romanii au adaptat mandatul judiciar obisnuit la necesitatile cesiunii de
creanta. Potrivit formei adaptate, mandantul il imputerniceste pe mandatar sa intenteze
actiune impotriva debitorului, sa obtina o sentinta, sa opuna in executare, dupa care valoarea
creantei ramane in patrimoniul mandatarului. Aceasta varinata a mandatului judiciar este
denumita MANDATUM IN REM SUAM sau mandatul in propriul interes, adica in interesul
mandatarului de vreme ce mandatarul pastreaza valoarea creantei pentru sine. In cazul
mandatului in rem suam, mandantul are calitatea de cedant iar mandatarul are calitatea
de cesionar.
Acest mandat a evoluat in 3 faze succesive pe care le denumim:
1. Sistemul cesiunii de actiuni: cedantul il inmputerniceste pe cesionar sa intenteze
actiune impotriva debitorului ceea ce inseamna ca cedantul nu ii transmite
cesionarului chiar dreptul de creanta ci numai dreptul de a intenta actiune in justitie,
deci titularul dreptului de creanta ramane cedantul ia cesionarul are numai dreptul
de a intenta actiunea, actiune care va avea o formula redactata cu transpozitiune
caci in intentio a formulei este mentionat numele cedantului pentru ca el e titularul
dreptului iar in condemnatio este mentionat numele cesionarului pentru ca el
participa la proces. In aceasta faza, mandatul in rem suam prezinta avantajul ca se
pastreaza accesoriile creantei, adica ganarntiile si exceptiunile si acela ca cesiunea
de creanta se poate realiza fara consimtamantul debitorului dar persista o serie de
inconveniente: cesionarul are statutul unui simplu mandatar iar contractul de
mandat este prin excelenta revocabil de mandant iar daca cedantul revoca
mandatul, cesionarul nu mai putea intenta actiunea in justitie de vreme ce temeiul
juridic al acelei actiuni a fost contractul de mandat pe care mandantul l-a revocat, in
al doilea rand mandantul in calitatea sa de titular al dreptului de creanta putea
intenta oricand actiune impotriva debitorului iar daca deboitorul ii platea cedantului,
obligatia se stingea prin plata iar actiunea cesionarului ramanea fara obiect. Iata de
ce in prima faza, situatia cesionarului se consolida numaidupa litis contestatio caci
prin efectele extinctiv si creator ale lui litis contestatio, vechiul drept se stingea si in
locul lui se nastea un drept nou al carui titular era cesionarul caci ei participa la
proces. Fata de aceste inconveniente s-a trecut la faza 2-sistemul actiunilor utile.
2. Sistemul actiunilor utile- dupa ce se incheia contractul de mandat, cesionarul
devenea titular al unor actiuni proprii care nu mai depindeau de soarta mandatului
sipe care le denumim ACTIUNI UTILE. Cu alte cuvinte, chiar daca cedantul revoca
mandatul cesionarul isi pastra actiunea impotriva debitorului. Totusi, in acest stadiu
debitorul are doi creditori si pe cedant si pe cesionar. In calitatea sa de titular al
dreptului de creanta, cedantul putea intenta impotriva debitorului actiunea directa
iar cesionarul putea intenta actiunea utila. Si daca debitorul ii platea cedantului
obligatia se stingea prin plata iar actiunea utila ramanea iarasi fara obiect caci
obligatia s-a stins prin plata. Debitorul putea sa ii plateasac cedantului din prorpie
initiativa astfel obligatia se stingea. Iata de ce imparatul Justinian a initiat o reforma
prin care a decis ca ori de cate ori cesionarul il someaza pe debitor sa faca plata
datoria debitorului se va stinge numai daca ii plateste cesionarului. Daca insa
debitorul ii plateste cedantului, va ramane si pe mai departe obligat. De aceea
comentatorii spuneau ca prin reforma lui Justinian mandatul in rem suam a devenit
un instrument ideal in vederea realizarii cesiunii de creante.



3. Sistemul perfectionat prin reforma imparatului Justinian
Garantiile sunt procedee jurdice pe care romanii le-au creat cu scopul de a-l pune la
adapost pe creditor fata de consecintele eventualei insolvabilitati a debitorului iar garantiile
sunt de 2 feluri:
- personale
- reale

Garantiile personale
- sunt procedee prin care debitorului principal i se alatura un debitor accesor denumit
garant care ii promite creditorului ceea ce i-a promis si debitorul principal. Iar daca
debitorul principal se dovedeste insolvabil, creditorul isi valorifica dreptul de creanta pe
seama garantului. Romanii au cunoscut garantii personale solemne sau formale si
garantii personale nesolemne sau neformale. Garantiile personale solemne sunt in
numar de 3:
1. Sponsio
2. Fidepromissio
3. Fideiussio

Sponsio
este cea mai veche garantie personala care se formeaza prin intrebare si raspuns caci
dupa ce se incheie contractul dintre creditor si debitorul principal se mai incheie un contract
intre creditor si garant, ocazie cu care creditorul intreaba: idem dari spondes? (promiti acelasi
lucru?) iar garantul raspunde spondeo (promit) si intrucat se obliga prin pronuntarea verbului
spondeo, cel mai vechi garant a fost denumit sponsor. Romanii considerau ca verbul spondeo
are vocatia speciala de a atrage gratia zeilor Romei si intrucat peregrinii aveau alti zei, peregrinii
nu puteau pronunta acel verb (pt ca era accesibil numai romanilor) astfel incat sponsio a fost o
garantie accesibila numai cetatenilor romani.
Cu timpul, odata cu revolutia economica, peregrinii s-au imbogatit, romanii i-au protejat
si intrucat erau partenerii de afaceri ai romanilor, romanii erau interesati ca si peregrinii sa
poata fi garanti. De aceea, s-a creat o noua garantie personala formata tot prin intrebare si
raspuns cu deosebirea ca la intrebarea creditorului garantul raspundea prin verbul
fidepromitto, verb care era accesibil si peregrinilor incat si peregrinii au putut deveni garanti.
Iar garantii obligati prin pronuntarea verbului fidepromitto erau denumiti fidepromisori insa
situatia sponsorilor si a fidepromisorilor era ingrata:
- in primul rand pentru ca creditorul putea sa urmareasca mai intai pe garant iar daca
garantul platea, nu dispunea de procedee juridice pentru a se intoarce impotriva
debitorului principal cu scopul de a se despagubi
- in al doilea rand, daca erau mai multi garanti oricare garant putea fi urmarit pentru
intreaga datorie si daca platea, nu dispunea de mijloace jurdice pentru a se intoarce
impotriva cogarantilor cu scopul de a le cere partea contributiva din datorie.
De aceea, garantii au protestat vehement si repetat iar consecinta a fost ca romanii au adoptat
patru legi succesive favorabile garantilor. Este vorba despre:
1. legea PUBLILIA care prevede ca garantul care a platit datoria se poate intoarce
impotriva debitorului principal pentru a se despagubi.
2. legea APPULEIA care prevede ca garantul care a platit datoria se poate intoarce
impotriva cogarantilor pentru a le cere partea contributiva din datorie.
3. legea CICEREIA care prevede ca creditorul trebuie sa faca o declaratie cu privire la
valoarea datoriei si la numarul garantilor.
4. FURIA DE SPONSU care este cea mai importanta si cuprinde 2 dispozitii:
a) potrivit primei dispozitii daca sunt mai multi garanti, datoria se imparte de drept in
momentul scadentei intre toti garantii indiferent daca sunt solvabili sau insolvabili incat
daca existau 3 garanti dintre care 2 erau solvabili si unul insolvabil, datoria se impartea
la 3 ceea ce inseamna ca in acest sistem consecintele insolvabilitatii unor garanti nu
erau suportate de garantii solvabili ci de creditor care, in exemplul nostru valorifica
numai 2/3.
b) potrivit celei de a 2 dispozitii, garantii care isi asumau datorii numai in Italia, nu pot fi
urmariti in justitie decat in termen de 2 ani de la scadenta incat dupa trecerea
termenului de 2 ani, datoria garantilor se stingea prin prescriptia extinctiva.

Fideiussio

Fata de aceste avantaje substantiale au protestat creditorii care se simteau in
nesiguranta iar urmarea a fost ca s-a creat o noua garantie personala denumita fideiusio
deoarece la intrebarea creditorului garantul raspundea fideiubeo (pe cuvantul meu) si intrucat
aceasta garantie a fost creata dupa adoptarea celor 4 legi, dispozitiilor acelor legi nu i se
aplicau. Asa se face ca fideiusorii se aflau in situatia pe care au avut-o sponsorii si fidepromisorii
inainte de adoptarea celor 4 legi.
De data aceasta, a venit randul fideiusorilor sa protesteze si astfel, de-a lungul timpului,
au fost create 3 beneficii favorabile fideiusorilor. Beneficiul este un drept acordat in mod
exceptional, este vorba despre: beneficiul de cesiune de actiuni,
beneficiul de diviziune
beneficiul de discutiune.

1. Beneficiul de cesiune de actiuni este o creatie a jurisprudentei. Potrivit lui, in fata
pretorului garantul care declara ca este dispus sa faca plata, are dreptul de ai cere
creditorului sa-i transmita toate actiunile pe care le are impotriva debitorului principal
pentru ca intentand acele actiuni impotriva debitorului principal, garantul sa se poata
despagubi. Daca creditorul transmitea, ceda acele actiuni, garantul platea iar litigiul se
stingea. Daca insa creditorul refuza sa transmita acele actiuni, garantul ii cerea
pretorului sa introduca in formula o exceptiune de dol.
In faza a 2 a procesului, judecatorul verifica daca acea exceptiune este intemeiata si
constatand ca este intemeiata, pronunta sentinta de absolvire fiindca in procedura formulara
exceptiunile au un caracter absolutoriu ceea ce inseamna ca ori de cate ori exceptiunea se
dovedeste intemeiata, judecatorul trebuie sa pronunte sentinta de absolvire astfel incat
creditorul pierde si procesul si dreptul de creanta, el pierde procesul prin efectul eceptiunii de
dol iar creanta o pierde prinefectul extinctiv al lui litis contestatio.
De aceea, in fata pretorului, daca garantul declara ca este dispus sa faca plata, creditorul are
tot interesul sa ii transmita garantului actiunile pe care le are impotriva debitorului principal
pentru ca altminteri risca sa piarda si procesul si dreptul de creanta. Insa unele complicatii pot
sa apara atunci cand creditorul isi garanteaza dreptul de creanta si printr-o garantie personala si
prin una reala.
Spre exemplu, crditorul isi garanta creanta printr-o garantie personala si printr-o ipoteca.
Daca creditorul prefera sa isi valorifice garantia personala, garantul ii va cere creditorului sa-i
transmita actiunea ipotecara pentru ca instentand actiunea ipotecara impotriva debitorului
principal sa se poata despagubi dar ipoteca este un drept accesor care se stinge odata cu
creanta pe care o garanteaza. Ori in cazul nostru, daca garantul plateste creanta se stinge prin
plata si se stinge si ipoteca incat actiunea ipotecara ramane fara obiect. De aceea, jurisconsultii
au spus ca in asemenea situatii garantul nu face o plata ci cumpara dreptul de ipoteca de la
creditor si astfel ipoteca nu se mai stinge iar actiunea ipotecara poate fi intentata cu succes de
garant.

2. Beneficiul de diviziune a fost creat printr-o constitutiune imperiala de Hadrian,
cunoscuta sub denumirea de epistula Hadriani. Potrivit acestei constitutiuni, daca sunt
mai multi garanti, datoria se va imparti la cererea garantului urmarit in justitie intre
garantii solvabili in momentul lui litis contestatio. Asadar, intre sistemul introdus prin
legea furia desponsu si sistemul introdus prin beneficiul de diviziune exista mai multe
deosebiri:
a) in primul rand, potrivit legii furia de sponsu, datoria se impartea intre garanti de drept
pe cand la beneficiul de diviziune datoria de impartea intre garanti numai la cererea
garantului urmarit in justitie. Iar daca acel garant omitea sa ceara diviziunea datoriei era
urmarit in justitie pentru intreaga datorie iar daca platea, nu dispunea de mijloace
juridice pentru a se intoarce impotriva co-garantilor cu scopul de a le cere partea
contributiva din datorie. Pe de alta parte, in sistemul legii furia de sponsu, garantul nu
putea renunta la diviziunea datoriei. Pe cand in sistemul beneficiului de diviziune avea
aceasta posibilitate ceea ce inseamna ca le facea o donatie.
b) in al doilea rand, potrivit legii furia de sponsu, datoria se impartea intre toti garantii
solvabili sau insolvabili pe cand la beneficiul de diviziune datoria se impartea numai intre
garantii solvabili incat potrivit legii furia de sponsu, consecintele insolvabilitatii unor
garanti erau suportate de creditor. Iar la beneficiul de diviziune consecintele
insolvabilitatii unor garanti erau suportate de garantii solvabili (se impartea la 2 in
exemplul nostru).
c) in al treilea rand potrivit legii furia de sponsu datoria se platea la termen iar la beneficiul
de diviziune datoria se impartea intre garanti in momentul lui litis contestatio ori in
intervalul de timp cuprins intre momentul scadentei si momentul lui litis contestatio,
timp in care puteau deveni insolvabili si alti garanti in paguba acelora care ramaneau
solvabili si plateau tot.


3. Beneficiul de discutiune
- garantul urmarit in justitie avea dreptul de a-i cere creditorului sa se indrepte mai intai
impotriva debitorului principal si numai daca debitorul principal se dovedeste insolvabil
sa intenteze o noua actiune impotriva garantului insa acest beneficiu acest drept nu s-a
putut exercita in practica deoarece se opunea efectul extinctiv al lui litis contestatio
intrucat daca la cererea garantului creditorul se indrepta mai intai impotriva debitorului
principal iar debitorul principal se dovedea insolvabil, creditorul nu putea intenta o noua
actiune impotriva garantului deoarece dreptul sau de creanta s-a stins cu ocazia
primului proces prin efectul extinctiv al lui litis contestatio iar acolo unde nu exista drept
nu poate exista actiune in justitie.
- totusi, in practica, acest sistem era echivoc pentru ca aplicarea lui depindea de buna
credinta a garantului. De aceea, imparatul Justinian a dat o constitutiune imperiala prin
care a desfiintat efectul extinctiv al lui litis contestatio. In noua situatie, creditorul putea,
la cererea garantului, sa-l urmareasca mai intai pe debitorul principal si daca debitorul
principal se dovedea insolvabil putea foarte bine sa intenteze o noua actiune impotriva
garantului.
- Dupa cativa ani, imparatul Justinian l-a obligat pe creditor sa-l urmareasca mai intai pe
debitorul principal si numai daca debitorul principal este insolvabil sa-l cheme in justitie
prin alta actiune si pe garant.

Pe langa garantiile personale solmne, romanii au creat si garantii personale nesolemne care
sunt in numar de 3 si anume:

PACTUL DE CONSTITUT este o conventie prin care bancherul promitea sa plateasca
datoria clientului sau la un nou termen. Avem in vedere situatia in care clientul unui bancher nu
isi poate plati datoria la scadenta. In aceasta situatie, clientul incheie o conventie cu bancherul
sau prin care bancherul promite sa ii plteasca el datoria la un alt termen.
MANDATUM PECUNIAE CREDENDAE este un mandat prin care mandantul il
imputerniceste pe mandatar sa dea cu imprumut o suma de bani unei terte persoane. In acest
sistem, mandatarul este creditor iar mandantul este garant intrucat daca debitorul nu ii
plateste mandatarului, acesta se va indrepta impotriva mandantului.
RECEPTUM ARGENTARII este conventia prin care bancherul (argentarius) promite sa
plateasca datoriile eventuale ale clientului sau incat aceasta garantie prezinta un caracter
anormal pentru ca garantia se naste inaintea datoriei.

Garantiile reale

= procedee juridice prin care debitorul atribuie un lucru creditorului sau fie sub forma
transmiterii proprietatii sau a posesiunii, fie sub forma constituirii unei ipoteci cu efectul ca la
scadenta, daca debitorul nu plateste, creditorul isi valorifica dreptul de creanta pe seama
bunului atribuit cu preferinta fata de creditorii chirografari. Romanii au creat 3 garantii reale si
anume fiducia (fiducia ub creditore), gajul si ipoteca.


1.FIDUCIA

- se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de proprietate, prin mancipatie sau
prin in iure cessio de catre debitor creditorului sau, transmitere insotita de o conventie
prin care creditorul promite sa restituie lucrul daca debitorul isi va fi platit datoria la
scadenta. Din aceasta definitie rezulta ca fiducia este o conventie grefata fie pe
mancipatiune, fie pe in iure cessio si mai rezulta ca creditorul devine proprietar al
lucrului dat in garantie dar in acelasi timp creditorul este si debitor conditional in sensul
ca la scadenta, daca debitorul plateste devine creditor iar creditorul devine debitor
avand obligatia de a restitui lucrul la cererea fostului sau debitor care este titularul unei
actiuni personale prin care poate cere restituirea lucrului dar titularii unor actiuni
personale nu se bucura nici de dreptul de preferinta nici de dreptul de urmarire (de
dreptul de preferinta si de dreptul de urmarire se bucura numai titularii unor actiuni
reale).
- De aceea, debitorul care isi plateste datoria, neavand drept de preferinta, va veni in
concurs cu ceilalti creditori ai fostului sau creditor si prin urmare nu va putea dobandi
intreaga valoare a lucrului pe care l-a dat in garantie ci numai o parte din acea valoare.
Iar daca lucrul dat in garantie ajunge in mainile unei terte persoane, debitorul neavand
drept de urmarire nu va putea sa il cheme in justitie pe tertul dobanditor.
- De regula, lucrul dat in garantie are o valoare mai mare decat valoarea datoriei si totusi
debitorul nu poate garanta si alte datorii cu acelasi lucru.

2.GAJUL

- GAJUL sau PIGNUS se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de posesiune prin
traditiune de catre debitor, creditorului sau transmite insotit de o conventie prin care
creditorul promite sa retransmita lucru daca debitorul isi plateste datoria la scadenta.
De unde rezulta ca gajul este o conventie grefata pe traditiune. Fata de fiducia, gajul
prezinta avantajul ca lucrul dat in garantie este transmis cu titlu de posesiune, astfel
incat debitorul ramane proprietar al lucrului. Si daca la scadenta isi plateste datoria in
calitatea sa de proprietar poate exercita si dreptul de urmarire si dreptul de preferinta.
Ceea ce inseamna ca poate urmari lucrul dat in garantie in mainile tertilor dobanditori si
ca nu vine in concurs cu creditorii chirografari ai fostului sau creditor.
- Totusi si gajul prezinta unele inconveniente. Pentru debitor prezinta inconvenientul ca
nu poate garanta si alte datorii cu acelasi lucru, de vreme ce lucrul este transmis in
mainile creditorului. Iar pentru creditor prezinta dezavantajul ca nu poate instraina
lucrul precum si dezavantajul ca nu il poate folosi.
- Fata de aceste inconveniente romanii au creat o noua garantie mult mai evoluata pe
care o considerau ideala si care se numeste IPOTECA.





3.IPOTECA

- Jurisconsultii spuneau ca ipoteca satisface pe de-a intregul si interesele creditorului si
interesele debitorului deoarece lucrul ipotecat ramane in stapanirea debitorului pana la
scadenta si numai daca, la scadenta, debitorul nu plateste datoria, creditorul are dreptul
de a intra in posesia lucrului ipotecat si de a-l vinde pentru a-si satisface dreptul de
creanta.
- Multa vreme s-a afirmat, in mod gresit, ca ipoteca romana nu ar fi originala si ca ar fi
fost imprumutata, preluata intr-o forma gata elaborata de la greci. In acest sens, s-a
afirmat printr-un argument de ordin lingvistic ca termenul ipoteca este preluat de la
greci, ipoteca venind de la ipotiki. Insa acest argument de ordin lingvistic nu rezista
criticii, deoarece romanii au desemnat la origine ipoteca prin cuvantul PIGNUS (prin care
desemna si gajul) iar cuvantul ipoteca apare in vocabularul juridic roman abia dupa
aparitia ipotecii romane (dupa sec. I).
- In al doilea rand s-a afirmat ca ipoteca greaca este mult mai veche decat ipoteca
romana. Dar nici acest argument nu rezista criticii deoarece, pe baza textelor
jursiconsultilor clasici putem constata ca ipoteca romana nu a fost preluata intr-o forma
gata elaborata ci s-a format in cadrul unui proces care a evoluat in 4 faze distincte pe
care le-am putut reconstitui:

Fazele ipotecii (formare)

1. Dreptul de retentie s-a nascut in relatiile dintre marile proprietari funciari (latifundiari)
si arendasi. Caci, incepand din vremea lui Octavian Augustus, arendasii se instalau pe
domeniile funciare cu inventarul lor agricol si, in schimbul terenului, pamantului pe care
il primeau in vederea folosintei, se obligau sa plateasca o suma de bani sau o parte din
recolta. Aceste datorii ale arendasului trebuiau garantate cumva, romanii erau foarte
prudenti. Dar fiducia si gajul nu se puteau utiliza in relatiile dintre latifundiari si arendasi
deoarece si fiducia si gajul presupun transmiterea lucrului grevat in mainile creditorului,
iar arendasul nu avea altceva decat inventarul agricol. Iar daca ar fi dat in garantie
inventarul agricol nu ar fi mai putut sa lucreze pamantul. De aceea s-a admis, in mod
exceptional, ca inventarul agricol sa ramana in stapanirea arendasului pana la scadenta.
Si numai daca la scadenta arendasul nu isi platea datoria/amenda, mosierul avea dreptul
sa ii retina inventarul agricol exercitand dreptul de retentie. Insa dreptul de retentive
putea fi exercitat numai cata vreme inventarul agricol se afla pe mosie, iar daca
arendasul transporta/muta inventarul agricol in afara mosiei dreptul de retentie nu se
mai putea exercita. Astfel incat, s-a trecut la faza a doua. (interdictul salvian)

2. Interdictul salvian in acesta faza, mosierul putea retine inventarul agricol al
arendasului chiar daca era transportat in afara mosiei dar nu putea urmari acel inventar
in mainile tertilor achizitori, cu alte cuvinte, putea urmari inventarul agricol oriunde dar
nu si in mainile oricui. Si astfel, s-a trecut la faza a 3-a (actiunea serviana).


3. Actiunea serviana in cadrul acestei faze mosierul putea urmari inventarul agricol al
arendasului oriunde si in mainile oricui cu prioritate fata de creditorii chirografari. Prin
urmare, in aceasta faza, dreptul de ipoteca si-a dobandit identitatea si este un drept
real, de vreme ce latifundiarul poate exercita si dreptul de urmarire si dreptul de
preferinta. Dar, in faza a 3-a acest drept real se putea naste numai in relatiile dintre
latifundiari si arandasi, incat s-a trecut la faza a 4-a.

4. Actiunea quasiserviana in care dreptul de ipoteca se putea constitui in relatiile dintre
orice creditor si orice debitor cu conditia sa se incheie o conventie intre parti. Din acel
moment, ipoteca a devenit un drept real cu aplicatiune generala.

De regula, la romani, ipoteca este conventionala, caci ea se naste din simple conventie a
partilor. Insa, cu timpul, pe langa ipoteca nascuta din conventia partilor, romanii au creat si alte
feluri de ipoteci:

Felurile ipotecii :

a) Ipoteca tacita se naste din textul legilor sau din obiceiurile juridice. Iar clasicii spuneau
ca in cazul ipotecii tacite vointa debitorului de a ipoteca lucrul este prezumata. (in zilele
noastre se numeste ipoteca legala)
b) Ipoteca privilegiata are prioritate fata de celalalte ipoteci, indiferent de data
constituirilor. O asemenea ipoteca exercita fiscul asupra bunurilor cetatenilor
impozabili.
c) Ipoteca testamentara se constituie printr-o clauza inclusa in testament prin care erau
favorizati fie legatarii fie fideicomisarii. In sensul ca, anumite bunuri din succesiune erau
ipotecate pentru a se asigura executarea legatelor si a fideicomiselor.
d) Ipoteca autentica (sau publica) a aparut in legatura cu faptul ca la romani acelasi lucru
putea fi ipotecat de mai multe ori. Si daca un lucru este ipotecat de mai multe ori, se
pune intrebarea care dintre creditorii ipotecari are prioritate. Intrebare la care romanii
au raspuns prin adagiul: PRIOR TEMPORE POTIOR IURE. Adica, mai intai in timp, mai tare
in drept (sau primul in timp, mai tare in drept). Astfel incat ipoteca cu data mai veche
avea prioritate fata de ipoteca mai recenta. Iar titularul ipotecii mai vechi era denumit
creditor ipotecar anterior in rang, pe cand titularul ipotecii mai recente era denumit
creditor ipotecar posterior in rang.
- Insa, ipoteca se constituia prin simpla conventie a partilor si nu presupunea respectarea
unor forme de publicitate. Astfel incat, unii debitori antedatau anumite ipoteci, adica
datau, in mod fraudulos, o ipoteca mai recente inaintea unei ipoteci mai vechi. Pentru a
combate aceasta posibilitate de frauda (antedatarea), imparatul Leo a creat ipoteca
autentica (sau publica). Aceasta ipoteca era constituita cu respectarea unor forme de
publicitate, constand in transcrierea conventiei de ipoteca intr-un registru public sau in
constituirea ei, prin inscris privat, contrasemnat (subscris) de cel putin 3 martori. Iar
ipoteca autentica, constituita cu respectarea acestor forme de publicitate avea
prioritate fata de ipotecile conventionale indiferent de data constituirii lor. Din acel
moment, antedatarea ipotecii nu a mai fost posibila deoarece ipoteca autentica trecea
oricum inaintea celei conventionale. Iar ipoteca autentica nu putea fi antedatata.

Caracterele ipotecii :

a) este un drept real, de vreme ce creditorul ipotecar poate exercita si dreptul de
urmarire si dreptul de preferinta.
b) este conventionala pentru ca se obtine prin simpla conventie a partilor
c) poate fi generala la origine ipoteca a fost speciala in sensul ca ea purta asupra unor
lucruri corporale individual determinate mobile sau imobile. De aceea Gaius spunea ca
ipoteca presupunand luarea lucrului in posesiune de catre creditor ea nu poate fi
exercitata decat asupra lucrurilor corporale, intrucat numai lucrurile corporale sunt
susceptibile de posesiune. Cu timpul insa romanii au admis ca ipoteca poate avea ca
obiect chiar si o masa de bunuri, o universalitate, un patrimoniu. De asemenea, putea fi
ipotecata nuda proprietate, putea fi ipotecat dreptul de servitute si chiar drepturile de
creanta. Intr-un cuvant, spune Gaius, tot ce se poate vinde se poate si ipoteca. Avantajul
ipotecii generale ne apare atunci cand exista mai multi creditori ipotecari cu ranguri
diferite. In asemenea cazuri creditorii ipotecari posteriori in rand isi pot valorifica si ei
ipotecile pe seama bunurilor care mai raman dupa ce creditori ipotecari anterior in rang
si-au valorificat drepturile lor de ipoteca.
d) caracter indivizibil. In virtutea acestui caracter, ipoteca apasa in intregime asupra
fiecarei parti din lucru si garanteaza in intregime fiecare parte din datorie. Primul aspect
al caracterului indivizibil se invedereaza atunci cand lucrurul ipotecat se imparte intre
mostenitori. Intr-un asemenea caz, desi fiecare mostenitor dobandeste numai o parte
din lucrul ipotecat, oricare dintre mostenitori va putea fi urmari pentru intreaga datorie.
Iar al doilea aspect se invedereaza atunci cand debitorul plateste o parte din datorie,
daca insa la scadenta debitorul nu plateste intreaga datorie, creditorul va intra in
posesia intregului lucru ipotecat.
e) caracter clandestin, ocult, secret, intrucat se constituie, de regula, prin conventia
partilor si nu presupune forme de publicitate, astfel incat tertele persoane nu au de
unde sa stie daca un lucru este sau nu este ipotecat. Din acest caracter al ipotecii decurg
doua posibilitati de frauda:
1. Debitorul poate ipoteca de mai multe ori un lucru fara sa declare ipotecile
anterioare. Din aceasta posibilitate de frauda decurg anumite consecinte. Astfel,
daca sunt mai multi creditori ipotecari in virtutea principiului PRIOR TEMPORE
creditorul ipotecar anterior in rang are prioritate si daca isi valorifica dreptul de
ipoteca toate celalalte ipoteci care sunt posterioare in rang raman fara obiect si
prin urmare se sting daca nu au obiect. Iar daca creditorul ipotecar posterior in
rang se grabeste sa valorifice dreptul de ipoteca, in virtutea aceluiasi principiu el
va fi invins? (adica deposedat pe cale juridica) de creditorul ipotecar anterior in
rang. Pentru a se combate aceasta posibilitate de frauda s-a creat delictul de
stelionat. Astfel incat, acela care ipoteca un lucru de mai multe ori fara sa
declare ipotecile anterioare era pedepsit pe taram delictual pentru comiterea
delictului destelionat. A fost creat IUS OFERENDE PECUNIAE sau dreptul de a
oferi o suma de bani. In virtutea acestui drept daca existau doi creditori ipotecari
cu ranguri diferite, creditorul ipotecar posterior in rang avea dreptul de a-l
dezinteresa pe creditorul ipotecar anterior in rang platindu-i creanta. Pe aceasta
cale, creditorul ipotecar posterior in rang urca in rangul celui anterior, caci
ipoteca creditorului ipotecar se stingea prin plata. Insa creditorul ipotecar
posterior in rang se prevala de IUS OFERENDE PECUNIAE numai daca lucrul
ipotecat avea o valoare suficient de mare pentru a acoperi valoarea ambelor
creante, intrucat el trebuia mai intai sa se despagubeasca pentru plata facuta cu
ocazia dezinteresarii, iar apoi trebuia sa isi valorifice si propria creanta. Daca
lucrul ipotecat avea o valoare suficient de mare, creditorul ipotecar posterior in
rang se grabea sa valorifice IUS OFERENDE PECUNIE si sa il dezintereseze prin
plata pe creditorul ipotecar anterior in rang. Se grabea de temerea ca nu cumva
creditorul ipotecar anterior in rang sa vanda lucrul la un pret oarecare, dar
suficient de mare pentru a-i acoperi valoare creantei. Acel creditor anterior in
rang nu avea interesul sa vanda lucrul la un pret cat mai mare. Pe cand creditorul
ipotecar posterior in rang avea interesul sa vanda lucrul la un pret cat mai mare
astfel incat sa se poata despagubi de plata facuta si sa isi valorifice si propria
creanta.
2. Antedatarea unei ipoteci prin datarea, in mod fraudulos, a ipotecii mai recente
inaintea celei mai vechi. Posibilitate de frauda care a fost combatuta prin
ipoteca autentica (publica)
f) este un drept accesoriu, un drept care se stinge odata cu creanta pe care o garanteaza.
Dar, caracterul accesoriu al ipotecii nu se verifica atunci cand dreptul de creanta se
stinge prin efectul prescriptiei extinctive de 30 de ani, deoarece ipoteca se prescrie in 40
de ani. Iar daca dreptul de creanta s-a stins prin prescriptia de 30 de ani, inseamna ca
ipoteca ii supravietuieste timp de 10 ani, ceea ce ar insemna sa admitem ca exista
ipoteca fara obiect. De aceea, Paul afirma ca dupa trecerea termenului de 30 de ani,
creanta nu se stinge in intregime si supravietuieste in cadrul unei obligatii naturale,
astfel incat, dupa 30 de ani ipoteca are totusi un obiect, caci garanteaza o obligatie
naturala. Dar acest text este in mod sigur interpelat, modificat nu putea fi scris de Paul
(pe vremea lui Paul nu aparuse prescriptia de 30 de ani).

Efectele Ipotecii:

- IUS POSSIDENDI dreptul de a poseda
- IUS DISTRAHENDI dreptul de a vinde

- Daca la scadenta debitorul nu isi plateste datoria, creditorul are dreptul sa intre in
posesia lucrului ipotecar, insa pana in secolul III, mai bine de 200 de ani, IUS POSSIDENDI
a fost unicul efect al ipotecii, ceea ce inseamna ca creditorul nu putea sa vanda lucrul
ipotecat ci il pastra pana cand debitorul isi platea datoria. Insa, in practica, partile aveau
posibilitatea sa incheie o conventie speciala, alaturata conventiei de ipoteca. Conventie
din care se nastea dreptul creditorului de a vinde lucrul ipotecat, iar aceste conventii
speciale erau atat de frecvente, astfel incat, la un moment dat ele au devenit presupuse
(se considera ca s-au incheiat chiar daca nu se incheiasera). Din acel moment, dreptul de
a vinde a devenit un efect al conventiei de ipoteca de vreme ce conventia speciala era
presupusa.
- Totusi, dreptul de a vinde nu a fost la romani un effect esential al ipotecii deoarece
partile aveau posibilitatea sa incheie o conventie speciala prin care, de data aceasta,
creditorul renunta la dreptul de a vinde. Ori efectele esentiale ale unui act nu pot fi
desfiintate prin conventia partilorori asta inseamna ca dreptul de a vinde nu era un
drept esential. Prin exercitarea dreptului de a vinde se incalca un principiu fundamental
al dreptului roman conform careia NEMO PLUS IURIS AD ALIUM TRANSFERRE POTEST
QUAM IPSE HABERET adica nimeni nu poate transmite mai mult decat are el insusi. Ori
in cazul nostru creditorul nostru dobandeste dreptul cu titlu de posesiune dar il poate
transmite cu titlu de proprietate, ceea ce inseamna ca transmite mai mult decat are.
STINGEREA IPOTECII:
Ipoteca se stinge prin valorificarea dreptului de creanta, caci este un drept accesoriu. De
asemenea, se stinge prin pieirea in intregime a lucrului ipotecat, avand in vedere caracterul
indivizibil al ipotecii. Se mai stinge si prin confuziune, prin vanzarea lucrului ipotecat de catre
creditorul ipotecar anterior in rang si prin renuntare la dreptul de ipoteca.