Sunteți pe pagina 1din 18

14

Metode de depoluare a
solului
Oxidarea Chimica


Ioneanu Cristina
Presura Elena
Radu Roxana
Stanescu Laura
2412 IM

CUPRINS

1. Metode chimice de depoluare a solului
1.1 Decontaminarea solului prin spalare
1.2 Oxidarea chimica
1.3 Dehalogenarea chimica
1.4 Extractia chimica
1.5 Bariere permeabile reactive

2. Oxidarea chimica
2.1 Generalitati
2.2 Agenti oxidanti
2.3 Tehnologii de aplicare
2.4 Avantaje si dezavantaje

3. Concluzii
4. Bibliografie

Capitolul1. Metode de depoluare chimica

Sursele poluarii pot avea diferite forme, cum ar fi depozitarea
necorespunzatoare a deseurilor, deversarile chimice sau infiltratiile de la
gropile de gunoi. Toate aceste surse de poluare duc la contaminarea solurilor,
a apelor subterane, a raurilor si lacurilor. In concluzie acestea reprezinta un
pericol atat pentru sanatatea umana, cat si pentru flora si fauna.

Metodele de depoluare sunt tehnici de tratare sau controlare a poluarii
astfel incat poluantii sa fie mai putin periculosi pentru sanatatea umana si in
acelasi timp pentru mediu.

In majoritatea metodelor de depoluarea chimice sunt folosite substante
chimice pentru a distruge poluantii sau anumite procese chimice pentru a
putea schimba structura poluantilor astfel incat sa nu mai prezinte un pericol
pentru mediu.

1.1 Decontaminarea solului prin spalare
Acest tip de tratament poate fi aplicat in 2 moduri:
Prin excavarea solului si trecerea acestuia printr-o instalatie de spalare ( ex
situ ):
Instalatia de spalare Eimco-Wemco destinata decontaminarii
solului de hidrocarburi, include, pe langa operatiile specifice de
spalare (clasare volumetrica si hidraulica, atritie, desecare), si
operatia de flotatie;
Instalatia de spalare Lurgi-Deconterra - solul contaminat este
supus operatiilor specifice de sfaramare, clasare volumetrica, atritie,
clasare hidraulica si desecare, la care se adaug operatile de
flotatie si separare in mediu dens;
Procedeul Oecotec care se bazeaza pe spalarea sub presiune
inalta (350 daN/cm
2
) a solurilor intr-o camera de forma tubulara.
Prin tratarea lui in zona afecata prin introducerea in sol a doua puturi (in
situ ):
Spalarea cu apa calda si abur, aceasta metoda favorizand o
mobilizare mai rapida si mai eficienta a poluantilor spre locul de
captare;
Procedeul Holzmann care se bazeaza pe spalarea solului la
presiune inalta.


1.2 Oxidarea chimica

Este o tehnologie pentru remedierea contaminariicu hidrocarburi din apele
subterane si sol ,si poate fi aplicata in situ si ex situ.
Oxidarea chimica ex situ: presupune amestecarea intr-un vas a unui
agent oxidant cu apa subterana contaminata sau cu solul contaminat. Agentul
oxidant poate fi o solutie sau un gaz(ozon).
Oxidarea chimica in situ: poluantii sunt distrusi in subteran fara a fi
nevoie a fi extrasi prin excavare sau cu ajutorul unui put pentru a fi transportati
catre un sistem de tratare. Acest lucru duce la o economisire de timp si bani.
Deseori oxidarea chimica este folosita in locul altor metode de depoluare,
deoarece poate indeparta poluantii aflati la o adancime mai mare.

1.3 Dehalogenarea chimica

Este o metoda chimica care inlatura halogenii din substantele poluante ale
solului, reducandu-le toxicitatea. Halogenii reprezinta o clasa de elemente chimice ce
includ clorul, bromul, iodul si fluorul. Multele din substantele poluante contin halogeni.
Prezenta lor poate fi unul dintre motivele pentru care poluantii sunt toxici.
Dehalogenarea chimica este cea mai des folosita metoda pentru indepartarea
clorului din PCB-uri precum si a dioxinelor din solurile poluate, din namol sau
sedimente.
Dehalogenarea chimica poate avea ca rezultat si evaporarea poluantilor,
schimbandu-i in gaze care poti fi ulterior distruse.
Cel mai des sunt folosite 2 tipurin de dehalogenare chimica, si anume :
Dehalogenare cu glicol;
Separare catalitica de baza.

1.4 Extractia chimica
Este numita si exactratie chimica, reprezinta o metoda de depoluare ce
foloseste solventi pentru a extrage sau inlatura poluantii din solul contaminat.
Poluantii precum PCB-urile, uleiurile si lubrifiantii nu se pot dizolva in apa. In schimb,
acestia au tendinta de a adera la sol, sedimente si namol, facand mult mai dificila
curatarea lor.


1.5 Bariere permeabile reactive
O bariera reactiva (PRB) este un perete constuit in pamant pentru a curata
apele subterane poluate. Acest perete este impermeabil, avand niste gauri mici ce
permit apei subterane sa treaca. Materialele reactive din perete opresc poluantii sau
ii schimba in substante inofensive, permitand apei curate sa ajung de partea cealalta
sa peretelui.
PRB-urile ajuta la curatarea multor tipuri de poluanti. Deoarece nu este
necesara pomparea apei sunterane la suprafata pentru a fi tratata, acesta metoda
este mai putin costisitoare comparativ cu alte metode de tratare a solurilor poluante.
De asemena, deseurile rezultate sunt numai cantitati mici reducandu-se astfel si
costurile.



Capitolul 2. Oxidarea chimica
2.1 Generalitati
Acest procedeu are ca principiu de baza provocarea reactiilor de oxidare de
catre un oxidant puternic care intra in contact cu poluantii din materialul supus tratarii.
Oxidarea poluantilor din sol se bazeaza pe distrugerea sau alterarea structurii
acestora astfel incat sa poata fi eliminate ulterior prin alte procedee.
Cei mai utilizati agenti oxidanti pentru un tratament chimic al contaminantilor
organici sunt: ozonul, peroxidul de hidrogen, hipocloriti si bioxidul de clor.
Tratamentele chimice clasice transforma majoritatea compusilor organici in dioxid de
carbon, apa si saruri.
Pentru o curatare rapida, oxidantii pot fi pompati printr-un put si extrasi prin altul
(Figura 1). Aceasta metoda permite amestecarea solutiei oxidante cu poluantii din
apa subterana si din sol. Dupa ce amestecul este extras, el este reintrodus in primul
put.

Figura 1. Procesul oxidarii chimice


2.2 Agenti oxidanti

Ozonul O
3
- este un gaz incolor, cu puternic potential de oxidare. Se
utilizeaza pentru degradarea directa a unor compusi organici din apele
poluate sau din efluentii lichizi. Neputand fi stocat, ca urmare a duratei sale
scurte de viata (cateva minute in apa), ozonul se fabrica direct pe sit.
Actiunea chimica a ozonului consta in diminuarea cantitatii de carbon organic
dizolvat in apa, cu formare de CO
2
. Cresterea continutului de O
2
in mediul
tratat favorizeaza biodegradarea poluantilor prin stimularea dezvoltarii
bacteriilor.

Figura 2. Instalatie de oxidare chimica cu ozon
Apa oxigenata (H2O2) este un oxidant mai puternic decat ozonul si are
actiune multipla: poate degrada compusii organici complecsi relativ refractari
la biodegradare (PCB, HAP, etc.) si poate modifica mobilitatea anumitor
metale. De asemenea, prin cresterea continutului de O2 in mediul contaminat
se accelereaza biodegradarea poluantilor.
Efectul apei oxigenate poate fi catalizat de actiunea razelor ultraviolete. Apa
poluata tratata cu H2O2 daca circula printr-o serie de compartimente iradiate
cu raze ultravilete, acestea vor cataliza reactia de oxidare datorita scindarii
apei oxigenate in radicali OH_, care reactioneaza cu moleculele organice
provocand descompunerea lor in H2O, CO2 si saruri. Tehnica se aplica
pentru pluanti de tipul PCB, solventi clorati sau hidrocarburi.
Aplicarea acestor oxidanti pe soluri in procesele de decontaminare se
recomanada numai daca solul respectiv indeplineste urmatoarele conditii :
Solul este bine aerat;
Solul este sarac in substante organice;
Solul contine ioni de Fe
+2
in proportie redusa, altfel oxidantul
va fi consumat in mod preferential pentru transfoemarea Fe
+2

in Fe
+3
;
Solul nu contine pesticide de tipul aldrinului care, prin oxidare
se transforma in dieldrin, un produs toxic ce se degradeaza
extrem de lent.


Peroxidul de hidrogen este un oxidant puternic ce poate fi injectat intr-
o zona contaminanta pentru a neutraliza hidrocarburile poluante. Atunci cand
este injectat in apa freatica peroxidul de hidrogen este instabil si reactioneaza
cu contaminantii organici si materia din subteran. Se descompune in oxigen si
apa in cateva ore de la introducerea sa in apa freatica, generand caldura.
Peroxidul este in general livrat la situl de remediere in forma lichida, cu
concentratii ce variaza intre 5% si 50%.

Reactivitatea peroxidului de hidrogen poate limita masura in care
acesta poate fi distribuit in sol pana la descompunerea sa. Concentratiile de
peroxid de hidrogen injectate cu valori de pana la 100 ppm pot cauza depasiri
ale concentratiei de oxigen in apa freatica pana la limita de suprasaturatie (9-
10 mg/L). Cand acest fenomen ia loc se formeaza oxigen gazos care se
degaja sub forma de bule care se ridica trecand prin zona saturata in masa de
apa si apoi in zona nesaturata.

Peroxidul de hidrogen este eficient in special cand reactioneaza cu
fierul pentru a produce reactivul lui Fenton. Fierul poate fi prezent in mod
natural in sol si/sau apa subterana sau poate fi adaugat ca si catalizator
impreuna cu peroxidul de hidrogen pentru a produce aceasta reactie chimica
agresiva. Peroxidul de hidrogen reactioneaza in prezenta fierului pentru a
forma radicali hidroxil (OH),ioni de fier si ioni hidroxil (OH-). Ionii hidroxil sunt
oxidanti foarte puternici si reactioneaza in special cu compusii organici.
Radicalul hidroxil rupe legaturile dintre constituentii obisnuiti ai hidrocarburilor,
precum benzen, toluen, etilbenzen si xilen, a hidrocarburilor aromate si a
metil-tert. butil eter, un aditiv comun introdus in benzine.



Reactivul lui Fenton necesita prezenta ionilor de fier solubili pentru a
forma OH. Aceasta reactie optima ia loc in conditii de pH relativ scazut (ex pH
de 2 pana la 4). Ajustarea pH-ului in zona ce urmeaza a fi tratata este deseori
necesara pentru a permite procesului de oxidare sa se desfasoare in mod
eficient. Acest lucru se poate realiza fie prin acidifierea peroxidului de hidrogen
fie prin adaugarea unui acid chelant. Utilizand o solutie de sulfat feros se
ajusteaza simultan pH-ul acviferului si se adauga catalizatorul feric necesar
reactivului lui Fenton. Din cauza cerintelor de pH scazut, tratamentele cu
reactivul lui Fenton pot sa nu fie eficiente sau utilizabile in soluri calcaroase
sau sedimente cu nivele de pH ridicate sau cu o capacitate extinsa de a
tampona reactiile. In plus, reactia dintre peroxidul de hidrogen si ionii de fier
consuma peroxid de hidrogen, reducand eficienta dozei de oxidant. Acelasi
efect se obtine in cazul solurilor cu un continut inalt de fier.

Figura 3. Instalatie cu reactivul Fenton


Persulfatul de sodiu Sarurile de persulfat disociaza in apa formand anioni
(S
2
O
8
2-
) care au o cinetica destul de redusa in ceea ce priveste distrugerea
contaminantilor organici. Pentru aplicatiile ISCO, pesulfatul de potasiu are o
solubilitate mica, iar injectia de persulfat de amoiu poate duce la generarea
amoniacului. De aceea, ce mai des utilizata sare pentru aplicatiile ISCO este
persulfatu de sodiu.
Anionul de persulfat este un oxidant mult mai puternic decat peroxidul de
hidrogen. Reactiile de descompundere variaza cu concentratia de persulfat, cu pH-ul
si cu oxigenul, si poate fi produs peroxidul de hidrogen sau peroximonosulfat. In
conditiile acide diluate, hidroliza anionului de persulfat are ca rezultat anioni de
bisulfat si peroxidul de hidrogen.
Puterea de oxidare a persulfatului poate fi intensificata destul de mult daca fie
se introduce o sare feroasa (Fe II) fie se introduce energia sub forma de caldura.
Aceasta crestere este datorata producerii de radicali liberi ai sulfatului (SO
4
-
).
Radicalii liberi sunt fragmente moleculare care au un electron neimperechiat, ceea ce
ii face foarte reactivi avand o perioada scurta de viata. Radicalul liber de sulfat este
un agent de oxidare foarte puternic, aproximativ echivalent cu radicalul hidroxil
generat in urma utilizarii ozonului sau peroxidului. Reactiile de propagare in lant
produc un alt radical.
Permanganatul este un oxidant stabilsi poate persista in subteran si cateva
luni. Astfel pentru proiectele ce utilizeaza ISCO cu permanganat, viteza de aplicare si
masa introdusa trebuie echilibrate cu materialul oxidabil din subteran.
Utilizarea permanganatului de potasiu (KMnO
4
) pentru aplicatiile in situu ofera
unele avantaje in plus fata de tehnologiile conventionale de tratare, cum ar fii
pomparea si tratarea. Durata de viata a acestei tehnologii este mult mai scurta.
Aplicarea ei cu succes se bazeaza pe livrarea eficienta a solutiei de KmnO
4
in zona
contaminata. Procesul de oxidare chimica poate cauza schimbari temporare ale
geochimiei acviferului in zonele localizate. Chiar daca KMnO
4
este o substanta relativ
sigura, din punct de vedere al toxicitatii pot aparea probleme in urma manevrarii
acestei substante.
Exista 2 forme de permanganat, permanganat de potasiu (KMnO
4
) si
permanganat de sodiu (NaMnO
4
). Amandoua au aceeasi reactivitate chimica si se
pot gasi cu diferite puritati.
Potentialul solutiilor de NaMnO
4
cu o cncentratiie ridicata ofera o flexibilitate in
proiectarea volumului de injectie si intrucat sunt sub forma lichida riscurile de
prafuire, ce apar in cazul KMnO
4
, sunt eliminate. Totusi solutia concentrata de
NaMnO
4
prezinta un risc suplimentar deoarece este puternic reactica cu un potential
exotermic destul de mare.
Ambele forme de permangant sunt agenti oxidanti putenici cu o afinitate unica
pentru oxidarea compusilor organici ce contin legaturi duble de carbon, grupuri de
aldehide si grupari hidoxil.

Figura 4. Sistem de oxidare chimica cu permanganat de potasi
2.3 Tehnologii de aplicare


Metodele chimice de tratare s-au dezvoltat n dou direcii, care acioneaz
prin procese aparent diferite, dar care din punct de vedere al instalaiilor i utilajelor
folosite sunt asemntoare:

tehnici care asigur transformarea i imobilizarea poluanilor;
tehnici care urmresc mobilizarea i extragerea (splarea) poluanilor
din mediul subteran.


Figura 5. Principiul oxidarii chimice
Metodele de tratare chimic in situ sunt bazate pe transformarea i
imobilizarea poluanilor la locul contaminrii, cum ar fi oxidarea sau reducerea
chimic a poluanilor din mediul subteran n forme netoxice.
Metodele care urmresc transformarea i imobilizarea poluanilor constau n
utilizarea unor ageni chimici care oxideaz sau reduc poluanii la forme mai putin
toxice/netoxice i i imobilizeaz n mediul subteran, n scopul diminurii migraiei
acestora i implicit a ariei de extindere a polurii. Ca ageni de reducere sunt folosii
cel mai frecvent dioxidul de sulf, sulfiii, fierul metalic, zincul i sulfatul feros.
Metodele care se bazeaz pe oxidare chimic sunt concepute s distrug
contaminanii organici (cum ar fi anumite pesticide) dizolvai n apa subteran,
ad/absorbii pe matricea solid a acviferului, sau prezeni n faza liber (cum ar fi
benzina). Agenii oxidanti cel mai frecvent utilizaii n metodele bazate pe oxidare
chimic includ peroxidul de hidrogen (H
2
O
2
), permanganatul de potasiu (KMnO
4
),
ozonul (O
3
) i persulfatul (Na
2
O
8
S
2
). De asemenea, mai este folosit i peroxonul,
care este o combinaie de ozon i peroxid de hidrogen.
Conform US EPA, agenii chimici utilizai pentru splarea matricii solide a
mediului subteran se mpart n dou categorii: detergeni substane chimice ale
caror molecule faciliteaz creterea solubilitii n ap a poluanilor, dizolvndu-i n
curentul subteran, i cosolveni substane chimice care n contact cu apa mresc
solubilitatea unor compui organici, reduc factorul de ntrziere al NAPL.
Descompunerea contaminantilor din clasa petrolurilor si distrugerea acestora
in-situ poate fi realizata prin intermediul tehnologiilor cu oxidare chimica. Spre
deosebire de alte tehnologii de remediere, reducerea contaminantilor se poate
observa intr-un timp scurt (saptamani sau luni). Odata cu alocarea unui timp de
contact suficient de mare cu contaminantii organici, oxidantii chimici pot fi capabili de
a transforma masa de hidrocarburi in dioxid de carbon si apa, in cele din urma
reducand ireversibil concentratiile de hidrocarburi din sol si apele subterane.

Tehnologiile care utilizeaza oxidarea chimica sunt folosite preponderent pentru
tratamentul zonelor-sursa (zone saturate) si a marginilor, unde se manifesta
capilaritatea. Din cauza costurilor se exclude in general utilizarea oxidarii chimice in
tratarea zonelor afectate largi, cu o concentratie a poluantului scazuta. Cel mai
adesea, aceasta metoda este folosita pentru remedierea unor zone de dimensiuni
mici, cu o concentratie ridicata de contaminant. Totusi, acolo unde exista o masa de
hidrocarburi in exces si o densitate semnificativa de NAPL (non-aqueous phase
liquids, lichide nemiscibile cu apa, de obicei derivate din petrol), este posibil sa se
necesite precedarea oxidarii de catre alte proceduri de remediere, astfel incat
operatiunea sa se desfasoare in siguranta si sa fie rentabila.


Tratamentul convergent al zonelor sursa saturate si nesaturate cere in mod
normal integrarea altor forme de tratament, pe langa oxidarea chimica. Frecvent se
utilizeaza extragerea vaporilor din sol in cazul tratarii zonelor nesaturate, metoda
inclusa in solutiile de remediere prin oxidare chimica chiar daca nu este neaparat
necesar sa se trateze solurile nesaturate din zona sursa. Utilizarea extragerii
vaporilor din sol impreuna cu oxidarea chimica poate adresa problemele de siguranta
asociate controlului si recuperarii gazelor rezultate, care contin compusi organici
volatili (COV), oxigen, oxidanti si alti produsi de reactie generati de oxidantii chimici.


Fiecare oxidant chimic si tehnologie de tratare are avantajele si dezavantajele
sale, dupa cum va fi detaliat in continuare. Unii oxidanti sunt mai puternici decat altii,
insa unii oxidanti mai slabi pot persista mai mult in subteran, permitand timpi de
contact mai indelungati cu contaminantii. Este astfel necesara o observare
preliminara detaliata a tipologiei contaminantilor care se vor a fi inlaturati inaintea
alegerii metodei pentru a obtine decontaminarea. In mod special, cunoasterea
conditiilor hidrogeologice este importanta intrucat aceste conditii determina de cele
mai multe ori masura in care oxidantii chimici pot veni in contact cu contaminantii.
Este posibil ca oxidantii chimici sa nu poata penetra soluri omogene cu
permeabilitate scazuta sau fronturi in soluri eterogene care contin cantitatea
principala a masei de contaminant.



Reactivitatea solului cu oxidantii chimici este un alt factor important atunci cand
luam in considerare costul utilizarii oxidarii chimice. Pierderile excesive de oxidant
care reactioneaza cu substantele organice din sol poate exlude utilizarea acestei
tehnologii ca metoda viabila de remediere. Pentru conditiile hidrogeologice regasite
in mediul contaminat exista mai multe solutii de aplicare a oxidarii chimice. Spre
exemplu, reactivul lui Fenton nu poate fi folosit in cazul apelor freatice cu concentratii
mari de carbonat. Ionul carbonat va prefera radicalii hidroxil creati de catre reactiile
reactivului lui Fenton inainte ca acestia sa poata reactiona cu hidrocarburile
contaminante. In schimb, prezenta mineralelor carbonate in matricea geologica are
un impact general pozitiv asupra oxidarii cu permanganat.

Mai multe tipuri de oxidanti au fost folositi pentru a remedia zone contaminate
cu petrol. Cele mai des folosite (si cele mai eficiente) s-au dovedit a fi peroxidul de
hidrogen/ reactivul lui Fenton si ozonul. Permanganatul de sodiu sau potasiu a fost
de asemenea utilizat, dar experienta generala legata de acesti compusi este mai
limitata, in ultimul timp existand totusi studii la scara restransa promitatoare.







Figura 6. Tehnologia de tratare in situu


2.4 Avantaje si dezavantaje

Avantaje si dezavantaje ale oxidarii chimice


Avantaje Dezavantaje
Masa de contaminant poate fi distrusa in-
situ
Costuri potentiale, atat initiale cat si
generale mai ridicate
Degradarea/reducerea rapida a
contaminantilor (saptamani sau luni)
Contaminarea in soluri cu permeabilitate
scazuta nu poate fi tratata in intregime
Nu produce deseuri semnificative (cu
exceptia reactivului lui Fenton)
Reactivul lui Fenton poate produce
cantitati insemnate de gaz exploziv,
necesitand astfel precautii suplimentare
atunci cand acest reactiv (sau peroxidul
de hidrogen) este utilizat
Unii oxidanti pot oxida in intregime metil-
tert. butil eterul (desi produsii de reactie
rezultati pot fi problematici)
Concentratiile de contaminant dizolvat
se pot reface la saptamani/luni dupa
tratament
Reducerea costurilor de operare si
monitorizare
Configuratia penei de poluant dizolvat
poate fi alterata prin aplicarea oxidarii
Compatibilitate cu atenuarea naturala
post tratament, poate favoriza
biodegradarea aeroba si anaeroba a
hidrocarburilor reziduale
Precautii trebuie luate in cadrul aplicarii
acestor procese din cauza problemelor
legate de sanatate si securitate
Unele tehnologii de oxidare cauzeaza un
impact minim asupra operatiunilor on site
Pot fi incapabile din punct de vedere
tehnic sau neviabile sa scada
concentratiile pana la un nivel de fond
Se pot pierde cantitati mari de oxidanti in
reactiile cu solul
Pot altera in mod semnificativ geochimia
acviferelor, se pot forma blocaje prin
precipitarea mineralelor in interstitii





















Avantajele diversilor oxidanti

Peroxid de
hidrogen/reactivul
lui Felton
Permanganat Ozon
Potential de a realiza
remedierea in timp
scurt

X

Capacitate de a oxida
MTBE si benzen

X

X
COV rezultate in
cantitati neinsemnate

X

X

Oxideaza pe o
perioada
indelungata,crescand
timpul de contact cu
contaminantii


X

Creste nivelul
oxigenului dizolvat,
favorizand
bioremedierea
aeroba


X


X
Nu prezinta pericol
pentru sanatate si
securitate

X

Poate fi aplicat
utilizand sisteme
automatizate

X





















Dezavantajele diversilor oxidanti

Peroxid de
hidrogen/
reactivul lui
Felton
Permanganat Ozon
Incapacitatea de a oxida eficient
benzen sau MTBE

X

X
Risc crescut ca vaporii rezultati sa
intre in cladiri si structuri utilizare

X

X
Risc crescut de modificare a penei
de curent

X

X
Orizonturi de sol cu permeabilitate
scazuta mai greu penetrabile in
cazul injectiilor pe perioade scurte

X

X

X
Necesita manevrarea si stocarea
on site a reactivilor

X

X

X
Necesita echipamente de
producerea si distribuirea gazului
(generator de ozon)

X
Exista putine proiecte terminate
prin implementarea acestei
tehnologii din cauza eficientei
relativ scazute

X

Posibiliatea obtinerii de produsi de
reactie nedoriti in subteran

X

X

X
Potential de a precipita si bloca
acviferul

X

X








Capitolul 3. Concluzii
Aplicand metoda de oxidare chimica contaminantii pot fi distrusi la fata locului
iar perioada de remediere este scurta ( saptamani sau luni).
Cantitatea de deseuri produse este relativ mica.
Costurile de operare si monitorizare sunt reduse.
Contaminantii nu pot fi inlaturati in totalitate daca se afla la o adancime foarte
mare sau daca au o concentratie foarte mica.
Aceasta metoda este folosita pentru remedierea unor zone de dimensiuni mici, cu o
concentratie ridicata de contaminant.














Capitolul 4. Bibliografie
Tiberiu Apostol, Irina Istrate. Ecologizarea Solurilor. Editura POLITEHNICA
PRESS BUCURESTI, 2011

Brown, R. A. and R. D. Norris. The Evolution of a Technology: Hydrogen
Peroxide in In-situ Bioremediation. In Situ Hydrocarbon Bioremediation.
Hinchee, R.E. Ed., CRC Press, Boca Raton. 1994.
Chien Chin. Assessment of the Applicability of Chemical Oxidation
Technologies
for the Treatment of Contaminants at LUST Sites, Chemical Oxidation,
Technologies for the Nineties. Technomic. 1993.
Christian, B.J, L.B. Pugh and B.H. Clarke. Aromatic Hydrocarbon Degradation
in
Hydrogen Peroxide- and Nitrate-Amended Microcosms. In Situ and On Site
Bioremediation Symposium. Battelle Press. 1995.

Droste, Edward. Observed Enhanced Reductive Dechlorination After In-situ
Chemcial Oxidation Pilot Test. Proceedings, Remediation of Chlorinated and
Recalcitrant Compounds. Battelle Press. 2002.

Nelson, C.H. and R. A. Brown. Adapting Ozonation for Soil and Groundwater
Cleanup. Chemical Engineering. November 1994.