Sunteți pe pagina 1din 5

1

SFANTUL AUGUSTIN



n plan pedagogic, Augustin a continuat traditia Sfintilor parinti: Clement Alexandrinul,
Origene, Vasile cel Mare, punnd n evidenta importanta filosofiei grecesti pentru ntelegerea
credintei crestine si ca baza a oricarei speculatii teologice. n lucrarea De civitate Dei, el afirma
ca toate eforturile depuse de gnditorii pagni nu si gasesc mplinirea dect n ideea crestina de
gratie divina si ca educatia pagna trebuie considerata ca o prolegomena indispensabila a
ntelegerii adevarurilor crestine. Pornind de la astfel de consideratii, Sfntul Augustin elabora
programul unui umanism crestin fondat pe credinta n unitatea ntregului adevar pentru ca
ntregul adevar are o origine divina. Artele liberale sunt utile cu conditia sa se dezica de erorile
morale, prejudecatile filosofice si, mai mult, sa primeasca o semnificatie pedagogica pozitiva
inspirata de idealul crestin.
Puternic marcat de cultura antica, Augustin nu putea respinge cu desavrsire studiile
clasice. El le recunostea valoarea formativa, la fel ca si alti parinti ai bisericii, dar pentru a le face
apte pentru o autentica formare a crestinului le punea nainte adevarul revelat. Adevarul este
absolut si nu relativ, considera Augustin, iar la el se ajunge prin intermediul credintei. Omul
crede ceea ce ntelege, dar nu este capabil sa nteleaga ceea ce nu crede. Nu prin ratiunea
discursiva ajunge la adevarul ultim, ci prin trairea lui ca atare n sufletul nostru. Crestinismul nu
trebuie doar nteles, ci si trait n constiinta, aceasta traire fiind rezultatul ntregii noastre atitudini,
nu numai al inteligentei. Toate adevarurile sunt de origine divina si nu pot fi aflate dect prin
cunoasterea mistica, dupa ce mintea noastra a fost purificata prin rugaciune si contemplare.
Referindu-se la formarea teologilor, Augustin considera ca este necesar ca aceasta sa fie
precedata de o initiere n artele liberale. Formarea profesionala fondata doar pe viata pastorala si
liturgica nu este suficienta. Desigur, educatia oamenilor n general trebuie orientata religios si n
asa fel nct sa nu se rezume la o acumulare de fapte, ci sa se constituie ntr-o iluminare a
sufletului. Din literatura pagna trebuie sa facem o selectie, excluznd ceea ce poate perverti
sufletul, precum si sofisticariile filosofice.

2

Idealul lui Augustin era potrivnic oricarei alte valorificari a omului, dect numai ntru
Domnul, de care el se simte att de ndepartat, nct nu-i ramne dect posibilitatea unei adnci si
complete umilinte, bazata pe constiinta marginirii fiintei sale n fata perfectiunii divine. n ceea
ce priveste modul de realizare aeducatiei, el pledeaza pentru un nvatamnt intuitiv si placut,
recomandndu-i profesorului sa zaboveasca mai mult asupra acelor chestiuni, care l intereseaza
pe elev si sa treaca mai repede peste altele, astfel nct nvatamntul sa nu-i apara elevului ca o
constrngere, caci nimeni nu lucreaza bine cnd lucreaza mpotriva vointei sale, chiar daca ceea
ce face prin constrngere este bun n sine. n nvatatura, curiozitatea libera are mai mult succes
dect constrngerea si teama.
Ca atitudine pedagogica, Augustin recomanda bunavointa fata de copil, combatnd
pedepsele
corporale si, n genere, tratarea prea aspra a acestuia. Jocul este foarte mult pretuit,
deoarece se dovedeste mai folositor n educatie, dect discutiile savante. Pentru reusita
activitatilor instructiv-educative, Augustin le pretinde profesorilor, n De catechizandis rudibus,
sa stie cum sa trezeasca interesul elevilor, deoarece n acest fel se obtine mai bine ntelegerea si
adeziunea afectiva la ceea ce se comunica. Voiosia, bucuria care trebuie sa caracterizeze relatia
profesorului cu elevii sai constituie expresia unui fel de instinct al educatiei, ce constituie o
trasatura de baza a firii omenesti. Tendinta spre educatie este ceva originar, asemenea unui
instinct.
Entuziasmul pedagogic trebuie sa-l caracterizeze pe adevaratul educator, caci datorita lui,
el va reusi sa faca activitatea elevilor interesanta si sa creeze mpreuna cu acestia o autentica
comuniune sufleteasca.
Daca n timpul lectiei, elevii doresc sa vorbeasca, chiar pentru a combate cele spuse de
nvatator, atunci li se va acorda toata libertatea necesara, iar apoi cu rabdare vor fi convinsi de
contrariu. Orict de multa stiinta ar poseda profesorul, el va descoperi de fiecare data aspecte noi,
profunzimi noi ale ideile propuse, pe care numai o comuniune sufleteasca intima cu elevii i le
releva. Fiecare lectie trebuie sa nsemne creatie si n ce-l priveste pe profesor si n ce-i priveste
pe elevi. Pentru Augustin, instruirea nseamna efort propriu si nu pasivitate, presupune
comuniune sufleteasca si deci armonie productiva.
ndemnul pe care Sfntul Aurelius Augustin l adreseaza nvatatorului este ca sa traiasca
n comuniune cu elevii sai, sa constituie mpreuna cu ei o adevarata comunitate de interese si de

3

aspiratii. El l priveste pe educator ca pe un autentic filosof al educatiei, o ntruchipare a
ntelepciunii si a echilibrului, un exemplu demn de urmat de catre elevii sai.
n lucrarile Confesiuni si Despre instructiunea ncepatorilor n crestinism, Augustin
sustine necesitatea adaptarii educatiei la individualitatea copiilor. O educatie bazata pe intuitie,
adica pe cunoasterea si trairea faptelor. nvatamntul nu trebuie sa fie obositor, constrngator si
rutinier, ci atractiv, placut. n acest sens, este necesar sa li se cultive copiilor curiozitatea libera si
nclinatiile spre activitatile ludice.
nvatatorul si va stimula elevii la descoperire personala, ceea ce solicita din partea lui
entuziasm, talent si tact pedagogic. Orice activitatea instructiv-educativa trebuie sa fie o
investigatie, care se bazeaza pe spontaneitatea copiilor si pe actele lor de creatie. Ei au dreptul sa
puna ntrebari, sa-si exprime liber opiniile, angajndu-se chiar n discutii contradictorii cu
nvatatorul lor.
Prin lucrarea Educatia crestina, Augustin cauta sa ofere nvatatorului, laic si cleric
deopotriva, un ndrumar metodic, cuprinznd elemente de hermeneutica a textului Sfintei
Scripturi, precum si o serie de tehnici de predare. Dintre regulile de factura pedagogica expuse n
aceasta lucrare putem retine:
a) magistrul i va nvata pe tineri cu prioritate adevarurile de credinta, cum sa promoveze
binele
si cum sa evite raul;
b) magistrul trebuie sa-si structureze discursul pe masura celor ce l asculta si sa-si
sprijine
afirmatiile pe argumente solide;
c) magistrul trebuie sa vorbeasca mai degraba cu ntelepciune, dect cu elocventa;
d) claritatea si stilul placut al cuvntarilor sunt importante n atingerea scopului, reusind
sa emotioneze si sa cstige adeziunea ascultatorilor;
e) magistrul va fi tot timpul constient de etapele si de regulile nvatarii;
f) stilul expunerii trebuie sa fie variat n functie de subiectul si scopul predarii.
n lucrarea De magistro, Augustin abordeaza problema capacitatii de cunoastere si de
comunicare a adevarului de catre nvatator. Convingerea lui este ca prin intermediul limbajului le
reamintim altora sau noua nsine, printr-un fel de vorbire interioara, cunostintele despre lucrurile
materiale dobndite prin percepe directa, pe cnd la cunoasterea inteligibila se poate ajunge doar

4

printr-o iluminare interioara. Cuvintele au o valoare rememorativa, caci prin intermediul lor cel
ce asculta actualizeaza relatia dintre complexul sonor si obiect. Limbajul devine, astfel, cauza
indirecta a cunoasterii. Asa cum sesizeaza Constantin Cucos, constructele lingvistice sunt privite
de catre Augustin ca mediatori, ca simple instrumente utilizate de fiinta noastra sensibila pentru a
ntretine un raport cu realitatea. Adevarata sursa a cunoasterii se afla n Hristos.
n general, ntelegerea lucrurilor nu o datoram celui care ne vorbeste straduindu-se sa ne
comunice cea, ci adevarului care a fost sadit n spiritul nostru de catre Divinitate (adevarul
nnascut). Hristos, care salasluieste n sufletul nostru, ne lamureste si ne nvata daca sunt
adevarate cele ce se spun, atunci cnd cuvntam n afara, scrie Augustin. El este nvatatorul
launtric, sursa cunoasterii autentice, omul nefiind altceva dect un instrument care o vesteste n
afara, cu ajutorul cuvintelor. n fond, este vorba despre nepieritoarea putere a lui Dumnezeu si
despre vesnica ntelepciune, de la care primeste povata orice suflet rational, dar fiecaruia i este
dezvaluit att ct poate el primi, potrivit relei sau bunei sale potriviri.
Ca nvatator launtric, Hristos intra n dialog cu omul, ceea ce i permite spiritului sau
limitat sa treaca de la perceperea partiala si incompleta a lucrurilor la ntelegerea logosului
originar.
















5

BIBLIOGRAFIE:
1. Aurelius Augustinus (354-430) s-a nascut la Tagast, n Numibia (Algeria). A
studiat la Madaura si Cartagina fiind atras mai ales de operele lui Vergilius si Cicero. A lucrat ca
profesor de gramatica la Tagast si de retorica la Cartagina, Roma si Milano. n anul 397 a primit
botezul crestin, n 391 s-a preotit, iar n 395 a ajuns episcop al Hipponei. Pentru ideile sale
pedagogice sunt de retinut scrierile: Confesiones, De doctrina Christiana, De civitate Dei, De
catechizandis rudibus, De magistro, De muzica.
2. Sf. Augustin, Confesiuni, I, c. XII, Editura Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1985.
3. Constantin Cucos, loc cit., p. 84
4. Augustin, De magistro, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 127