Nebunia Scrisului

Scriam un vers i l tergeam cu lacrimi,

De o mnie nejustificat.
Privesc cu inima ndurerat,
Cum punctul se desparte-n dou inimi.

O liter se pierde-n amnunte,
Ptnd pe spate foaia-nglbenit.
M-nchin n faa-i; par mbtrnit,
De-attea riduri ncruntate-n frunte.

Dar nu-neleg de ce mai scriu eu versuri,
Cnd sunt doar eu, lovit i-mpietrit,
innd n mn ceaca de durere...

ndrept privirea, tot pictnd pe mersuri,
Spre calea suferinei... pustiit...
M amgesc. Cu propria-mi putere!