Sunteți pe pagina 1din 3

Tudor Arghezi este un poet modernist,apartinand perioadei interbelice a literaturii.

El revolutioneaza
limbajul poetic al vremii sale in raport cu mijloacele de expresie traditionale,fiind de parere ca acesta
are menirea de a il face pe cititor sa simta ceea ce citeste,iar ''o idee sa nasca sute altele''.Criticul
literar Stefan Munteanu arata ca poezia argheziana se inscrie initial in estetica romantica,evidenta
fiind influenta eminesciana;ulterior,capata accente simboliste.Cu toate acestea,inca de la debutul in
volum(1927),la aceste elemente se adauga o dimensiune a limbajului inconfundabila, numita de
George Calinescu''surprinderea suavitatii sub expresia de mahala''.
Pentru Arghezi, poezia pare un joc de cuvinte,gasite cu rabdare si truda si silite sa stea
alaturi,bazandu-se pe procedeul contrastului intre elemente lexicale.Rolul sau in istoria literara este
acela de a depasi canoanele incetatenite deja,de a reorienta lirica romaneasca pe un alt fagas,depasind
eminescianismul la care se raportau aproape toti creatorii vremii.
Marturisind liric dorinta puternica de a crea (''Om in varsta si tarziu/Tot am invatat sa
scriu''),poetul debuteaza in volum la varsta de 47 de ani,in 1927;urmeaza o bogata activitate
literara,remarcandu-se volumele sale de versuri:''Cuvinte potrivite'',''Flori de mucigai''(1931),''Versuri
de seara'',''Hore'',''Una suta una poeme'',''1907-Peizaje'',''Cantare omului''.
Aparitie.Incadrare in volum.
Aparitia volumului ''Flori de mucigai'',in 1931,este consecinta unei experiente de viata:perioada de
detentie (1918-1919),la inchisoarea Vacaresti,din motive politice.Pornind de la acest fapt din
biografia argheziana,ia nastere un univers care prezinta suflete uitate de oameni si de Dumnezeu,o
lume a pacatului si a ispasirii,a hotilor,prostituatelor,ucigasilor.Artistul are insa speranta ca exista un
dram de frumusete si omenie chiar si in ceea ce e urat,ca in orice mediu social corupt sau abject se
afla o farama de omenie,de spiritualitate.
In ceea ce priveste exprimarea poetica,putem remarca influenta poetului francez Charles
Baudelaire(autorul volumul''Florile raului''),intemeietorul esteticii uratului in literatura universala.
Poezia asezata in fruntea volumului care descrie mediul social al inchisorii este sugestiv intitulata
''Flori de mucigai'' si marcheaza o innoire a limbajului,un mod original de a scrie.De altfel,in articolul
''Ars poetica''publicat dupa aparitia volumului de debut,Arghezi prefigureaza noutatea pe care o va
aduce urmatoarea scriere:''Am ales cuvinte virginale,cuvinte puturoase,cuvinte cu raie,cuvinte care
asalteaza ca viespile sau te linistesc ca racoarea,cuvinte fulgi,cuvinte cer,cuvinte metal''.
Incadrarea in tema
.Poezia este o arta poetica,in care se evidentiaza un ansamblu de trasaturi care compun viziunea
despre lume si viata a unui autor,despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale,intr-un
limbaj literar care il particularizeaza.
Confesiunea care deschide volumul avertizeaza cititorul ca versurile ce vor urma sunt rodul trudei
omenesti,sunt ''slove faurite'',caci inspiratia divina este exclusa intr-un asemenea mediu.
Semnificatia titlului.
Titlul poeziei de deschidere,omonim cu cel al volumului,este un oximoron datorita insolitei alaturari
a cuvantului ''floare'',simbol al frumosului,al vietii,cu ''mucigai'',care simbolizeaza
uratul,degradarea,moartea.Florile sunt farama de frumusete a sufletului celui condamnat pentru o
anumita vina sa traiasca in vecinatatea descompunerii si mortii.
Structura.
Poezia are doua unitati strofice inegale,care pot fi structurate in patru secvente lirice.
I.Poezia debuteaza cu pronumele personal ''le'',care se refera la versuri,continuand cu verbul de
persoana I ''am scris'',marca a prezentei eului liric in text.Scrisul ''cu unghia pe tencuiala''este o
dovada a dorintei mistuitoare de a crea,de a lasa marturie urmasilor,dar exprima si un efort imens dus
pana la sacrificiu.''Intunericul'',''singuratatea'',''firida goala''(spatiul inchis) constituie un mediu
prielnic pentru meditatie,pentru intoarcerea catre eul personal.Versurile acestea sunt rodul propriului
sine,propriei munci pentru ca ''slova de foc'',inspiratia divina a parasit
creatorul;''puterile''sunt''neajutate'',caci ''taurul'',''leul''(simboluri ale puterii),''vulturul''(simbol al
aspiratie care absolut)care ''au lucrat imprejurul'' evanghelistilor Luca,Marcu,Ioan nu pot patrunde in
mediul viciat al inchisorii.
II.Versurile izvorate din propriul suflet si consemnate cu sacrificiusunt ''stihuri fara an''(general-
valabile,eterne),''stihuri de groapa''(prevestind moartea),''de sete de apa''(dorinta de viata),''de foame
de scrum''(dorinta de a zugravi o lume marginala si nefolositoare,ca si scrumul).Setea si foamea
depasesc biologicul,ascunzand setea de cunoastere si ''foamea''de absolut.
III.Metafora ''unghia ingereasca'' sugereaza capacitatea de a scrie sub imperiul inspiratiei de factura
divina.Ea este insa ''tocita''desi exista o arzatoare speranta de regenerare a ei:''Am lasat-o sa
creasca''.Speranta se dovedeste a fi desarta sau nici eul liric nu mai are cunostinta ca Dumnezeu ii
trimite binecuvantarea sa:''si nu a mai crescut/Sau nu o mai am cunsocut''.
IV.A doua unitate strofica debuteaza cu o constatare aparent detasata:''Era intuneric''.Verbul la
timpul imperfect ''era'' exprima o actiune neterminata,desfasurata in trecut,sugerand permanenta
ei.Intunericul din interior(din incapere,din suflet)ascunde aspiratia catre lumina,catre cunoastere,catre
eliberare spirituala.El contrasteaza cu ''ploaia'' aflata ''departe,afara'',intr-o zona interzisa spre care se
concentreaza si dorintele celui inchis.
Creatorul isi urmeaza menirea,chiar daca acest fapt inseamna sacrificiu:''si ma durea mana ca pe o
gheara''.Inlocuirea ''unghiei ingeresti'' pe care o folosise pana atunci cu ''unghiile de la mana stanga''
echivaleaza cu renuntarea constienta la ajutorul divin si adoptarea celeilalte solutii:pactul cu fortele
raului,cu lumea pacatului din inchisoare.
Extrapoland,putem afirma ca centrul preocuparii creatorului nu este doar locul de
detentie;societatea,intreg universul claustreaza individul,impiedicandu-i inaltarea spirituala.
Concluzie.
Criticul literar Nicolae Balota afirma ca,odata cu publicarea acestui volum,Arghezi devine ''un
cronicar al infernaliilor'',scriind o poezie a damnarii;semnele coborarii in infern pot fi recunoscute in
ruptura cu aproape tot ce a insemnat,pentru poet,mai inainte,poezie.

Volumul de povestiri intitulat sugestiv "Poarta neagra" din 1930 ilustreaza tragica experienta de viata a lui
Tudor Arghezi (1880-1967) care a petrecut o scurta perioada de detentie in inchisoarea de la Vacaresti, in
perioada 1918-1919, din motive politice. Volumul de poezii "Flori de mucigai", aparut in 1931 reediteaza
aceeasi experienta de viata in varianta lirica, in care lumea interlopa a hotilor, delincventilor este privita cu
intelegere si omenie de poet. Titlurile poeziilor care compun acest volum sunt deosebit de sugestive
("Galere", "Ion Ion", "Tinea", "Uciga-l toaca", "Fatalaul", "Morfii" etc.) pentru lumea aceasta periferica, fata
de care Arghezi are compasiune, considerand ca "Pretutindeni si in toate este poezie, ca si cum omul si-ar
purta capul cuprins intr-o aureola de icoana. Toate lucrurile naturii si ale omuiui si toate vietatile poarta
tandara lor de aureola, pe dinafara sau pe dinauntru".
Poezia "Flori de mucigai" se afia in deschiderea volumului omonim si constituie arta poetica a lui
Arghezi, conceptia lui despre efortul artistului si implicatiile acestuia in actul creatiei, constituind -asadar -
poezia programatica a acestui volum, asa cum "Testament" este arta poetica din volumul "Cuvinte potrivite".
Tema poeziei exprima efortul creator al artistului pentru un produs spiritual si consecintele pe care le
are acesta asupra starilor interioare ale eului poetic, chinuit de framantari si de tulburari interioare. Versurile
nu mai sunt produsul unei revelatii, al harului divin, ci al unei nelinisti artistice si al setei creatoare.
Titlul poeziei "Flori de mucigai" este un oximoron, in care florile sugereaza frumusetea, puritatea,
lumina, iar mucigaiul semnifica uratul, raul, descompunerea si intunericul. Oximoronul creeaza o imagine
contradictorie a lumii, in care valorile umane sunt degradate, alterate, lumea inchisorilor, in care viata
oamenilor este supusa reprimarilor, restrictiilor rigide. Titlul este, in acelasi timp, reprezentativ pentru
inovatia limbajului arghezian numita estetica uratului, o modalitate artistica intalnita in lirica europeana la
Baudelaire, care scrisese "Florile raului". Asocierea celor doua categorii estetice contradictorii, frumosul -
reprezentat de floare - si uratul - sugerat de mucigai - ofera titlului o expresivitate socanta si fascinanta
totodata prin efectele estetice. Uratul are rolul de a evidentia imperfectiunile vietii, senzatiile de aversiune si
oroare care capata valori noi, ele facand parte din existenta umana.
Structura, compozitie si limbaj poetic
Poezia "Flori de mucigai" este structurata in doua secvente lirice inegale, prima ilustrand crezul artistic
arghezian, iar cealalta neputinta artistului de a crea in conditii de claustrare.
Prima secventa sugereaza dorinta devoratoare a artistului de a se exprima in versuri, fiind dominat de
setea de comunicare cu lumea. Poetul, intr-o solitudine impusa si lipsindu-i uneltele scrisului, incearca sa
zgarie "cu unghia pe tencuiaia / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric" versurile nascute din nevoia
comunicarii. Conditiile vitrege de viata ii seaca forta creatoare, "Cu puterile neajutate / Nici de taurul, nici de
leul, nici de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui loan." Enumerarea prin negatie a
elementelor fabuloase ale evanghelistilor, "taurul", "leul", "vulturul", creeaza o imagine de mare forta
sugestiva privind starea de deprimare a poetului nefericit in absenta creatiei, in raport direct cu scrierile
religioase a caror esenta este Absolutul. Versurile sunt sapate in sufletul poetului, sunt "stihuri fara an" ce
nu pot fi exprimate in viata reala, dar sunt profund simtite de sensibilitatea artistului: "Stihuri de groapa /
De sete de apa / Si de foame de scrum". Harul poetic, "unghia ingereasca", este tocit de efort, nu-i mai
permite poetului revelatia, deoarece ea "nu a mai crescut" sau, altfel spus, artistul nu se mai poate regasi in
sine, nu se mai percepe ca pe un creator de valori spirituale: "Sau nu o mai am cunoscut".
Ultima secventa amplifica deznadejdea lui Arghezi, care este simbolizata de atmosfera sumbra, e
"intuneric", iar ploaia se aude "departe afara", ceea ce provoaca poetului o durere simtita profunda, "ca o
ghiara", din cauza neputintei totale de a se exprima. Nevoia de comunicare a poetului cu lumea, setea de a-
si dezvalui trairile il silesc sa scrie "cu unghiile de la mana stanga". O simbolistica straveche asociaza mana
stanga cu fortele demonice, in opozitie totala cu puterea divina a creatiei. Inchisoarea este pentru Arghezi
un fel de bolgie a Infernului lui Dante, insa, in acest cadru al ororilor, frumosul nu este absent. Raul, uratul
sunt numai conjuncturi ale destinului, carora omul le opune aspiratia spre frumos, care poate fi regasit in
sine, in vis sau in speranta implinirii.
In "Flori de mucigai" predomina registrele stilistice ale esteticii uratuiui, pe de o parte ca inovatie
lingvistica, pe de alta parte ca substanta a ideilor exprimate.
Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care socheaza prin expresivitatea fascinanta, cuvinte
"urate", al caror sens capata noi valori. De pilda, cuvantul "mucigai" este un regionalism cu aspect arhaic,
dar are aici sensul profund al degradarii morale, al descompunerii spirituale, cu trimitere sugestiva catre om,
deoarece el insoteste cuvantul "flori", care poate semnifica viata, lumea. Arghezi utilizeaza cuvinte din
limbajul popular ori arhaisme, ca "firida", "stihuri", din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei
evanghelisti - Luca, Marcu, loan -pentru a sugera atemporalitatea starilor sufletesti de tristete, dezamagire
si deprimare ale poetului.
Oximoronul "flori de mucigai" transmite ideea complexa a imperfectiunilor vietii, a conditiilor vitrege
la care este supusa fiinta umana, fapt care ii provoaca poetului aversiune, repulsie. Metaforele argheziene
potenteaza starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind constrans sa-si
reprime setea de comunicare. Neputinta creatoare a artistului este sugestiv relevata de metafora "cu
puterile neajutate", desi poetul avea resurse spirituale profunde. Lumea inchisorii poarta in ea stigmatele
raului care actioneaza negativ asupra naturii angelice a fiintei umane, toceste s"unghia ingereasca",
impiedicand-o astfel sa e exprime.
La noutatea limbajului arghezian s-a referit si Tudor Vianu, care afirma: "Renovarea liricii romanesti,
smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea influenta a poetului "Luceafarului", este consecinta cea mai
importanta produsa de afirmarea lui Arghezi inca din al doilea deceniu al secolului nostru (secolul al XX-lea -
n.n.)".