Sunteți pe pagina 1din 36

ALBERT HOLENSTEIN

CALEA CRUCII

Sapientia
Iaşi 2007
Imprimatur
Petru GHERGHEL
a Episcop de IaºI
30.01.2007

Titlul original: Kreuzweg


© Sapientia, Iaşi 2007

Traducere din limba germană: pr. Lucian Farcaş


Redactor: pr. Ştefan Lupu
Tehnoredactare: Alin Butnaru
Coperta: Cătălin Simon

Imaginile de pe copertă şi din cuprinsul cărţii sunt luate


din biserica „Regina Sfântului Rozariu” din Săbăoani

© 2007 Editura SAPIENTIA


Institutul Teologic Romano Catolic
Str. Th.Văscăuţeanu 6
RO 700462 Iaşi
Tel. 0232/225228
Fax 0232/211476
www.itrc.ro
e- mail slupu@itrc.tuiasi.ro
Introducere

Doamne Isuse Cristoase: pentru noi, oamenii,


tu ai luat asupra ta crucea ºi suferinþa amarã.
Nu-þi vom putea mulþumi niciodatã suficient
pentru iubirea ta.
Drumul suferinþei tale continuã ºi astãzi. Ne
inviþi sã ne purtãm crucea asemenea þie. Ne promiþi
cã o vei purta împreunã cu noi. Astfel, vrem sã
spunem un DA total voinþei Tatãlui, cu siguranþa cã
ºi drumul crucii noastre ajunge la învierea
glorioasã. Doamne, mergi cu noi ºi ajutã-ne sã
mergem ºi noi împreunã cu tine.
Dar pe drumul crucii sã nu ne gândim doar la
Isus, ci, mai mult, sã vorbim cu el aºa cum vorbeºte
un prieten cu prietenul sãu ºi sã discutãm deschis
cu Dumnezeu: cu tãcerea sa, cu neputinþa sa, cu
exigenþele sale.
Reprezentãrile staþiunilor Cãii crucii în
biserica „Regina Sfântului Rozariu” din Săbăoani
vor sã îndemne la meditaþie ºi rugãciune. Am
impresia cã, atunci când facem Calea crucii,
vorbim prea mult, în loc sã lãsãm ca fiecare
staþiune sã acþioneze asupra noastrã.
Lãsaþi-mã sã aºtern pe hârtie ceea ce mi-a dat
spre reflecþie fiecare staþiune a Cãii crucii în urma
unei contemplãri tãcute.
Prelat Albert Holenstein
5
Staþiunea I
ISUS ESTE OSÂNDIT LA MOARTE
6
Isus stã înaintea lui Pilat. La început, Pilat,
fiind, în calitatea sa de guvernator roman, cel mai
înalt pãzitor al legii, vrea sã-l elibereze pe cel
acuzat, mai mult din urã faþã de evreii acuzatori
decât din compasiune faþã de Isus. Cu toate
acestea, Pilat este împins din ce în ce mai mult spre
propria apãrare. În cele din urmã, pentru el
rãmâne doar o singurã alegere: ori el, ori eu. ªi
astfel, îl condamnã la moarte pe Isus cel nevinovat.
Rãspunderea o pune pe seama altora, îºi spalã
mâinile în nevinovãþie.
Isus din Nazaret stã în picioare. Cãci înaintea
tribunalului se stã în picioare. Rãmâne în picioare
ºi în urma sentinþei care înseamnã rãstignire. În el
totul este resemnare. Nu se apãrã, nu ridicã pum-
nii. Nu se poate constata nici replicã ºi nici privire
care sã pedepseascã. Cel condamnat se ridicã
deasupra judecãtorului. În sentinþa judecãtorului
sãu percepe voinþa lui Dumnezeu ºi o recunoaºte.
Isus spune: „Nu judecaþi ºi nu veþi fi jude-
caþi; nu condamnaþi ºi nu veþi fi condam-
naþi” (Lc 6,37).
Doamne, cât de des se întâmplã lucrul acesta ºi
astãzi: oamenii se condamnã între ei, îi terminã pe
ceilalþi, nu-ºi acordã unii altora nici o ºansã!
Oamenii îi denunþã pe ceilalþi pentru a se prezenta
pe ei mai bine.

7
Staþiunea a II-a
ISUS IA CRUCEA PE UMERI
8
Isus îºi duce crucea. Invitã pe fiecare sã-ºi ia
propria cruce. Aceastã cruce zilnicã poate avea
nume diferite: boalã, vârstã, singurãtate, griji,
dezamãgiri, înþelegeri greºite, relaþii distruse,
eºec, duritatea serviciului…
Isus spune „Da” crucii sale, chiar dacã aceasta
apasã greu. S-ar fi putut apãra sau sã fi dorit sã fie
apãrat. Ar fi putut spune: „Sunt nevinovat, de ce
trebuie sã sufãr eu?” Cu toate acestea, ia crucea
asupra sa fãrã murmur.
Isus ºtie cât de mult ne împotrivim noi faþã de
cruce, boalã sau suferinþã. Se fac auzite ºi
reproºuri: „De ce trebuie sã duc tocmai eu aceastã
cruce? Dumnezeu nu poate cere aºa ceva de la
mine!”
Isus spune: „Dacã cineva vrea sã vinã dupã
mine, sã renunþe la sine, sã-ºi ia crucea ºi sã
mã urmeze” (Mt 16,24).
Isus a îndurat crucea sa, iar acum ne însoþeºte
pe noi în momentele întunecate ale vieþii noastre.
Pentru cã a fãcut aceasta înaintea noastrã, putem
ºi noi gãsi o cale de salvare. Oricine îºi ia propria
cruce cu încredere în Isus, poate experimenta
aceasta: „Eu nu sunt singur. Domnul mã poartã pe
mine ºi duce împreunã cu mine crucea pe cãrarea
vieþii mele”.

9
Staþiunea a III-a
ISUS CADE ÎNTÂIA OARÃ
SUB POVARA CRUCII
10
Faptul cã oamenii se prãbuºesc atunci când
povara pe care o duc devine prea grea, este pentru
noi un lucru obiºnuit. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a
fost în viaþa sa un om adevãrat. Nu s-a folosit de
dumnezeirea sa pentru a avea o situaþie mai
uºoarã. A avut la îndemânã numai forþele ome-
neºti, iar acestea sunt limitate. El cade ºi zace
neputincios la pãmânt. Este la pãmânt, distrus în
sensul cel mai strict al cuvântului. Nu este scutit
de nimic. Acceptã toate acestea pentru noi. ªi se
ridicã din nou, continuã drumul crucii cu ultimele
puteri.
ªi noi putem cãdea pe drumul vieþii noastre,
care seamãnã adesea cu o cale a crucii. Poate fi o
boalã care ne apasã sau o grijã deosebitã. Isus zace
la pãmânt împreunã cu toþi cei care au ajuns sã fie
victimele alcoolului, ale drogurilor, ale patimilor;
cu toþi cei care renunþã la trecut ºi vor sã înceapã
din nou, dar nu reuºesc în nici un fel.
În Psalmul 118,13 stã scris: „M-au îmbrâncit
cu putere, ca sã cad, dar Domnul mi-a venit
în ajutor!”
Mã întreb ce-l face pe Isus sã cadã la pãmânt,
dacã nu pãcatele noastre? N-ar trebui sã ne oprim
doar la momentul „cãderii la pãmânt”. Aceastã
staþiune a Cãii crucii ne mai spune ceva important:
nimeni dintre cei ce zac la pãmânt nu trebuie sã
renunþe, pentru cã el îi ajutã sã se ridice.
11
Staþiunea a IV-a
ISUS O ÎNTÂLNEªTE
PE MAICA SA ÎNDURERATÃ
12
În momentul în care masele de oameni îl
ovaþionau entuziasmate pe Isus, Maria nu era de
faþã; acum, când el, pãrãsit de toþi, îºi duce crucea
urcând spre Golgota, ea este prezentã. Crucea grea
îl apasã aproape de pãmânt. Coroana de spini îi
umbreºte faþa plinã de sânge. Din trãsãturile
chipului sãu vorbeºte o durere ce nu poate fi
descrisã. Maria porneºte din mulþime spre el. Este
ultima îmbrãþiºare a celui care încã mai trãieºte.
Cine poate suporta sã fie mamã ºi sã nu poatã
ajuta? Nici Maria nu poate sã-l ajute pe Fiul ei. ªi
totuºi, aici se oferã ajutor. Isus simte cã mama sa îl
iubeºte. Iar Isus ºtie cã ea înþelege tot ceea ce se
întâmplã cu el.
Simeon îi spune Mariei: „Iar þie o sabie îþi va
strãpunge sufletul” (Lc 2,35b).
Putem presupune cã simþirea Mariei a
însemnat mult pentru Isus. I-a dãruit iubire în
momentul în care el trãia numai urã ºi dispreþ.
Maria se aratã Fiului ca mamã tocmai pe drumul
crucii.
Totuºi: cine ajutã mai mult pe cine? Mama pe
fiul? Fiul pe mamã? Deseori vin vizitatori la cei
bolnavi pentru a-i mângâia ºi îºi dau bine seama
cum tocmai ei sunt încurajaþi de cãtre pacienþi.

13
Staþiunea a V-a
SIMON DIN CIRENE ÎL AJUTÃ PE ISUS
SÃ-ªI DUCÃ CRUCEA
14
Isus a obosit. Soldaþilor li se pare cã lucrurile nu
merg destul de repede. Pentru ei Isus merge prea
încet. Apare un om de la munca câmpului. Se
numeºte Simon. Soldaþii îl silesc sã-l ajute pe Isus
sã-ºi ducã crucea. Simon se opune; este obosit ºi
flãmând, vrea sã ajungã acasã, sã mãnânce, sã se
odihneascã. ªi nici nu are chef sã fie bãnuit drept
complice al tâlharului. În cele din urmã, trebuie sã
cedeze la violenþã. Ce-ar fi putut face, de altfel?
„Când un soldat îþi dã un ordin”, aºa scrie
Arrannus Flavius, „ai grijã sã nu te împotriveºti,
altfel primeºti ciomege”.
În Mt 27,32 stã scris: „În timp ce ieºeau, au
gãsit un om din Cirene cu numele de Simon.
Pe acesta l-au constrâns sã-i ducã crucea”.
Cât de uºor cãdem în ispita de a privi în altã
parte sau de a face altceva pentru a nu permite
imagini despre mizeria ºi necazul lumii în care
trãim! Cât de mult ne bucurãm atunci când cineva
ne stã alãturi, ne ascultã, ne sprijinã! Cât de mult
curaj poate oferi o vorbã bunã unui om care ar
prefera sã arunce totul, care nu se mai acceptã pe
sine ºi nici viaþa proprie! Avem nevoie cu toþii de o
uºã deschisã, cu toþii avem nevoie de oameni care
sã ne ajute! „Purtaþi-vã unii altora povara, ºi
astfel, veþi împlini legea lui Cristos” (Gal 6,2).

15
Staþiunea a VI-a
VERONICA ªTERGE FAÞA LUI ISUS
CU O MARAMÃ
16
Veronica este o femeie bunã.
Fãrã a þine seama de reacþia celorlalþi, Veronica
îi întinde lui Isus nãframa ei. Cu aceasta ar putea
sã-ºi rãcoreascã fruntea fierbinte ºi sã-ºi cureþe
faþa desfiguratã. Pentru aceasta este nevoie de
mult curaj: ce vor spune ceilalþi? Totuºi, ea nu þine
cont de ceilalþi. Îl vede doar pe acela care are nevoie
de ajutor.
Isus spune: „Tot ce i-aþi fãcut unuia dintre
fraþii mei mai mici, mie mi-aþi fãcut!” (Mt 25,40).
Este nevoie de curaj ºi disponibilitate, este
necesar a deschide ochii, urechile, inima ºi mâinile
pentru fratele ºi sora aflaþi în suferinþã. O mânã
care ajutã, un mic serviciu, o privire plinã de
înþelegere aduc luminã în viaþa noastrã. Ce a fãcut
Veronica înseamnã un gest mic, ºi totuºi, ceva mult
mai mult decât simpla privire de la distanþã.
Este posibil ca un om oarecare sã fie la pãmânt;
cât de mult aºteaptã ca cineva sã-i vinã în ajutor,
care sã-i dea curaj, care sã-l asculte, care sã-i
întindã o mânã! Semnele ºi atenþiile mici ne
lumineazã viaþa.
Doamne, dãruieºte-ne cuvântul potrivit, fapta
cuvenitã, atunci când alþii se simt singuri ºi
pierduþi. Învaþã-ne sã te recunoaºtem pe tine în
fraþii ºi surorile noastre.

17
Staþiunea a VII-a
ISUS CADE A DOUA OARÃ
SUB POVARA CRUCII
18
Neputinþa ºi durerile cresc încontinuu. Isus
cade din nou la pãmânt. Nu-i lipsit de sens faptul
cã, în Calea crucii a Bisericii, Isus cade din nou.
Prin aceasta se scoate în evidenþã drumul greu al
suferinþei parcurs pânã în moarte. Isus este cu
adevãrat om. Duce o povarã grea. Crucea îl apasã.
Încearcã sã rãmânã pe picioare, sã nu cedeze. Cu
un efort deosebit, se ridicã din nou.
În acest fel, îi ajutã sã se ridice pe toþi cei care
vor sã se elibereze de lanþurile bunurilor materiale
ºi ale pãcatelor, care vor sã înveþe sã se stãpâneascã
ºi sã stea deasupra lucrurilor.
Isus spune: „Cine vrea sã-ºi salveze viaþa, o
va pierde; cine însã îºi va pierde viaþa
pentru mine, acela o va alfa” (Mt 16,25).
Existã ºi astãzi oameni care se prãbuºesc la
pãmânt pentru cã nu mai pot duce povara ce le-a
fost datã. Lumea este plinã cu exemple de oameni
extenuaþi. Este posibil ca cineva dintre noi sã fi
fãcut experienþa cã ceva nu a mai mers. Isus s-a
ridicat din nou. Aceastã staþiune vrea sã dea
fiecãruia care a cãzut curajul de a se ridica ºi de a
merge mai departe. Oricine îºi poartã crucea
urmându-l pe Isus, are dreptul sã ºtie cã Isus o
poartã împreunã cu el.

19
Staþiunea a VIII-a
ISUS LE MÂNGÂIE
PE FEMEILE CARE PLÂNG
20
Din nou vin oamenii la Isus. Sunt niºte femei.
Au auzit ce s-a întâmplat: Isus a fost arestat! Sunt
total întristate. Plâng. Îl plâng pe Isus pentru cã îl
compãtimesc sau plâng pentru cã îl pierd pe el?
Lacrimile sunt adesea un strigãt dupã apropiere
între oameni, dupã mângâiere ºi ocrotire. Femeile
ce plâng gãsesc mângâiere ºi compasiune la Isus
aflat în suferinþã. El se poate transpune în situaþia
lor. Cel care trãieºte durerea în mod personal le
poate spune altora ceva din experienþa proprie,
ceva care sã-i ajute mai departe. Durerea împãrþitã
este o durere pe jumãtate.
Isus spune: „Fiice ale Ierusalimului, nu mã
plângeþi pe mine, ci, mai degrabã, plângeþi-vã
pe voi ºi pe copiii voºtri” (Lc 23,28).
Existã ºi astãzi multe femei ºi mame care se
plâng pe ele ºi pe copiii lor, îi plâng pe cei nãscuþi, al
cãror drum plin de speranþã pentru viaþã a fost
presãrat cu exil, foamete sau violare; îi plâng pe cei
care n-au apucat sã se nascã, cãrora nu li s-a
permis sã afle drumul vieþii. Au pierdut ce aveau
mai drag ºi s-au lovit adesea de neînþelegere sau se
simt vinovate. Doamne, aratã-ne cãile prin care sã
le stãm alãturi ºi sã le uºurãm suferinþa interioarã
ºi exterioarã! Tu i-ai ajutat pe mulþi suferinzi ca sã
gãseascã o nouã speranþã. Astãzi ai nevoie de noi
pentru a face posibilã viaþa altora.

21
Staþiunea a IX-a
ISUS CADE A TREIA OARÃ
SUB POVARA CRUCII
22
Isus nu mai are putere deloc. Cade a treia oarã.
ªi totuºi, soldaþii sunt nemiloºi. Îl smucesc pentru
a-l ridica din nou.
Isus zace la pãmânt, ca om al timpului nostru,
zdrobit de lavina bunãstãrii. Dârele de luminã ale
reclamelor fluturã sugerând omului noroc ºi
realizare. Sã savureze mai mult, sã posede mai
mult, sã realizeze mai mult, sã fie peste tot, ba
chiar sã nu-i scape nimic: o astfel de orientare
promite fericire ºi realizare. Vânãtoarea de noroc
este ca un butoi fãrã fund. Este greu de înotat
împotriva curentului ºi de trãit mai uºor. De aceea,
te rugãm, Doamne, fã sã mergem pe drumuri noi în
Duhul tãu.
În Psalmul 22,7 stã scris: „Dar eu sunt un
vierme, ºi nu om, ocara oamenilor ºi batjo-
cura poporului”.
ªi noi putem cãdea pe drumul vieþii noastre,
care poate fi uneori ca un drum al crucii. Poate fi o
grijã care ne apasã, sau poate fi o boalã. Ceea ce
m-a dus la cãdere a fost un eºec, o vinovãþie, un
pãcat? Ce mi-a dat puterea de a mã ridica din nou?
Mesajul acestei staþiuni sunã astfel: poþi cãdea, dar
te poþi ridica din nou.

23
Staþiunea a X-a
ISUS ESTE DESPUIAT DE HAINE
24
Acum, drumul a ajuns la capãt. Acum, Isus
trebuie sã moarã pe cruce. Totuºi, soldaþii îl
despoaie mai întâi de haine. ªi-aºa nu mai are
nevoie de ele. Soldaþii vor sã le aibã ei. Îi este rãpit
ºi ultimul rest de sferã intimã. Este expus batjo-
curii celorlalþi în totalã goliciune.
Cine mai vede în acest om rãnit în mod îngro-
zitor un profet, un Mesia, sau chiar pe Fiul lui
Dumnezeu? Ce-i drept, un om, dar unul fãrã
demnitate umanã! O micã grãmadã de mizerie! ªi
acesta trebuie sã fie Dumnezeu?
În In 19,24b stã scris: „Aceasta, ca sã se
împlineascã Scriptura: au împãrþit între ei
hainele mele ºi pentru tunica mea au arun-
cat zaruri”.
Trupul este ceva înãlþãtor ºi mãreþ încã de la
naºtere, o capodoperã a Creatorului! Nu era nevoie
ca Isus sã se ruºineze de goliciunea sa. Cu toate
acestea, dezbrãcarea devine un chin al sufletului
în momentul în care aceasta se petrece înaintea
oamenilor fãrã tact ºi demnitate, fãrã ruºine ºi
plini de curiozitate sãlbaticã. Dacã unui om
obiºnuit nu i se poate rãpi demnitatea lãuntricã, cu
atât mai puþin ar putea omul sã-i rãpeascã Fiului
lui Dumnezeu faptul de a fi Dumnezeu: „Mãreþia
sa vine dinãuntru” (Ps 44,14).

25
Staþiunea a XI-a
ISUS ESTE RÃSTIGNIT PE CRUCE
26
Oamenii îl rãstignesc pe Isus pe cruce. Aparent
învinge forþa, exprimatã prin ciocan ºi cuie. Nu
mai are nici o libertate. La dreapta ºi la stânga sa
mai sunt rãstigniþi încã doi bãrbaþi. Mulþi oameni
privesc. Isus suportã mari dureri. Este de nedes-
cris: Isus, care a voit sã le facã oamenilor numai
binele, este rãstignit de cãtre oameni pe cruce. Nu
se apãrã. La el nu este loc pentru violenþã.
În Lc 23,33 stã scris: „Când au ajuns la locul
numit Craniul, l-au rãstignit pe el ºi pe rãu-
fãcãtori, unul la dreapta ºi altul la stânga”.
Sfârºitul lui înseamnã începutul nostru:
Dumnezeu, cu braþele întinse, fixat de cuie, ca ºi
cum n-ar exista Dumnezeu. Dumnezeu se dãru-
ieºte pe sine, atârnã pe cruce pentru noi. ªi noi îl
putem rãstigni pe semenul nostru, sã-i luãm
spaþiul de libertate de care are nevoie ºi sã ne
permitem multe lucruri ce nu þin de noi. Rãpirea
libertãþii poate avea loc în multe feluri: acolo se
repetã rãstignirea, acolo Isus este rãstignit din
nou. Putem vedea scene de rãstignire aproape
zilnic, televiziunea ne oferã la tot pasul reportaje
despre violenþã ºi abuz. Când vom înceta noi,
oamenii, sã-i mai rãstignim pe oameni pe cruce?

27
Staþiunea a XII-a
ISUS MOARE PE CRUCE
28
Crucea cu Isus este înfiptã în pãmânt. Când a
sosit ceasul al ºaselea, s-a fãcut întuneric peste
întreg pãmântul. A durat pânã la ceasul al nouãlea.
La ceasul al nouãlea, Isus a strigat cu glas puternic:
„Elí, Elí, léma sabactáni?” Aceasta înseamnã:
„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai
pãrãsit?” ªi ochii muribundului s-au mai deschis
încã o datã: „Tatã, în mâinile tale încredinþez
sufletul meu”. ªi, plecând capul, ºi-a dat duhul.
Isus spune: „Iar eu, când voi fi înãlþat de
pe pãmânt, îi voi atrage pe toþi la mine”
(In 12,32).
Iubirea lui Isus nu cunoaºte margini. Deºi este
Fiul lui Dumnezeu, se lasã rãstignit de cãtre
nefericitul de om ca un rãufãcãtor. Lumea noastrã
nu este blestematã sau pãrãsitã de Dumnezeu, din
contrã, este lumea lui Dumnezeu, rãscumpãratã
de moartea dureroasã a lui Isus. El este puntea pe
care ne-a zidit-o Dumnezeu pentru a putea trece
din întunericul nostru la lumina sa. Acesta a fost
marele ceas al omenirii despre care a vorbit el
mereu. Când Biserica celebreazã în Vinerea Mare
moartea propriului Rãscumpãrãtor, le cere
preoþilor sãi sã se prosterne în tãcere pe treptele
altarului. Ce putem face altceva decât sã adorãm în
tãcere, plini de recunoºtinþã, iubirea îndurãtoare a
lui Dumnezeu?

29
Staþiunea a XIII-a
ISUS ESTE COBORÂT DE PE CRUCE
30
Maria a aºteptat. A rãmas alãturi de Isus. Acum
îl primeºte în braþele sale pe marele sãu Fiu mort
ca pe un copil. Tristeþea ºi resemnarea se vãd pe
faþa Mariei. De atunci încoace nu existã durere mai
mare pe care sã nu o putem aduce în faþa Mamei
îndurerate.
În Cartea Plângerilor (Lam 1,12) stã scris: „Voi
toþi care treceþi pe cale, priviþi ºi vedeþi dacã
mai existã o durere cum este durerea mea!”.
Maria le reprezintã pe toate mamele care plâng
pentru copiii lor: atunci când oameni tineri mor pe
stradã intoxicaþi de vitezã, când sunt rãpiþi de boli
necruþãtoare, când îºi distrug viaþa de tineri prin
abuzul de droguri, când se despart de pãrinþii lor
din cauza unei libertãþi înþelese greºit, când sunt
exploataþi ºi folosiþi în mod abuziv de cãtre alþii.
Isus a luat asupra sa moartea amarã pe cruce
pentru a ne arãta cã nu trebuie sã ne prãbuºim din
cauza acestor experienþe amare! Ne rugãm pentru
toþi pãrinþii ai cãror copii umblã pe cãrãri nedorite:
ca sã nu rupã niciodatã firul încrederii. Sã ne
rugãm ºi pentru rudele celor decedaþi: ca sã poatã
duce greul vieþii privind mereu la cruce.

31
Staþiunea a XIV-a
ISUS ESTE ÎNMORMÂNTAT
32
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a
dat pe unicul sãu Fiu, pentru ca tot cel care crede în
el sã nu moarã, ci sã aibã viaþa veºnicã. Aici, pe
Pãmânt, Isus nu avea un loc unde sã-ºi plece capul
a avut numai mormântul pentru puþin timp. A fost
în toate asemenea nouã, în afarã de pãcat, chiar ºi
în moarte. Pânã ºi în moarte strãluceºte de liniºte.
Maria se îngrijeºte ca o mamã de Fiul ei mort.
La Mc 15,46 stã scris: „Iosif din Arimateea a
cumpãrat un giulgiu, l-a înfãºurat pe Isus în
giulgiu ºi l-a pus într-un mormânt care
fusese sãpat în stâncã”.
Doamne, Dumnezeule, Pãrintele nostru, în
moartea lui Isus ne-ai arãtat cã pentru tine
moartea nu este un sfârºit. Pentru tine moartea
înseamnã intrarea în viaþa hotãrâtoare a veºniciei
tale. Îþi mulþumim pentru acest dar al credinþei: cã
nu moartea are ultimul cuvânt, ci viaþa.
Asemenea bobului de grâu, rãposaþii noºtri sunt
puºi în Pãmântul-Mamã cu speranþa cã vor învia la
viaþa cea nouã. Avem speranþa cã dupã orice
întuneric apare viaþa cea nouã, cã dupã o noapte
urmeazã o nouã zi, cã fiecare sfârºit devine un nou
început. Prin moartea lui Isus, ne-a fost dãruitã
tuturor viaþa cea nouã.

33
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât l-a dat pe Fiul sãu, unicul nãscut,
ca oricine crede în el sã nu piarã,
ci sã aibã viaþa veºnicã”
(In 3,16).

34
Cristos cel înviat este centrul dãtãtor de luminã;
în el strãlucesc bucuria, speranþa, viaþa. Pentru
omul care-l urmeazã pe Cristos cel înviat, învierea
devine posibilã în fiecare zi: sã învie de la duºmãnie
la reconciliere, de la tristeþe la bucurie, de la
nepãsare la angajare continuã.
Apostolul Paul scrie: „Pentru cã în Cristos i-a
plãcut lui Dumnezeu sã facã sã locuiascã
toatã plinãtatea sa ºi, prin el, sã reconcilieze
toate pentru sine, fãcând pace prin sângele
crucii sale, prin el, fie între cele de pe pã-
mânt, fie între cele din ceruri” (Col 1,19-20).
Isuse, tu eºti viu ºi în tine trãiesc ºi biruie toþi cei
ce rãmân uniþi cu tine, toþi cei care nu se prãbuºesc
din cauza crucii lor, ci au încredere cã o duci ºi tu
împreunã cu ei; toþi cei care nu se descurajeazã din
cauza nefericirii lumii, ci participã în mod con-
ºtient la zidirea împãrãþiei pãcii, a speranþei ºi a
bucuriei.
Chiar dacã întrebãri de felul „De ce aºa de multã
suferinþã?”, „De ce tocmai eu?”, „De ce nu inter-
vine Dumnezeu?”, nu înceteazã, credinþa ne spune
totuºi: lumea a fost rãscumpãratã, moartea a fost
biruitã, pentru cã tu, Cel Rãstignit ºi Înviat, suferi
ºi trãieºti împreunã cu noi. Îþi mulþumim, Isuse,
pentru aceastã speranþã pascalã. Îþi mulþumim
pentru prietenia ºi fidelitatea ta.

35
Staţiunile Căii crucii din Săbăoani
au fost executate de Iancuti Ioan

Fotografiile au fost realizate de


Focus – Adrian Cuba

36