1. O paralel Beethoven Hegel.

n compoziiile lui Beethoven pot fi identificate caracteristicile cele mai profunde ale
filosofiei hegeliene, cum ar fi poziia dubl a "minii n Fenomenologie att ca subiect
ct i ca obiect.
Deoarece acesta din urm este doar "observat", n micarea sa; ca o prima observaie,
ea aduce a micare. Ceva foarte asemntor poate fi observat n compoziiile cele mai
autentice ale lui Beethoven, ca Appassionata i Simfonia a IX-, i de asemenea i n
Sonata Waldstein.
Tema dezvoltat este mintea, care este recunoaterea de sine n cellalt. Ideea inspiraiei
n tema "Cellalt" este de a ncepe s te lai pe tine nsi i sa te observi.
Muzica lui Beethoven este filozofia lui Hegel: ea este n acelai timp mai adevrat
dect aceasta; de exemplu, conine convingerea c replicarea sine a societii ca ceva
identic nu este de ajuns, ntr-adevr, c este fals. Identitatea logic ca dominaie estetic
i produs a formelor este o dat practicat i criticat de Beethoven.
Sigiliul adevrului n muzica lui Beethoven este suspendarea acesteia: transcendena
formei, prin intermediul formei pentru prima dat atinge sensul su interior.
Transcendena formei este pentru Beethoven interpretarea nu expresia - speranei.
Dar Adorno este pe o cale oarecum diferit. El arat n pasajul citat din Fenomenologia
Duhului a lui Hegel ca "o descriere direct a stilului sonatei de Beethoven." El nu
sugereaz c Hegel se gndete de Beethoven, nici ntr-adevr la orice alt muzician, cnd
a compus acest pasaj.
Dar el nu a detecta un anumit spirit de ori care Beethoven i Hegel aciuni. "" Obiectiv
"... depinde ntr-adevr de performana acestui destin. Tema nu este nici scop i nici nu
este destul o chestiune de indiferen, de exemplu, fr tematic nu poate exista
dezvoltare.
Mai degrab tematica este (ntr-un sens real dialectic) ambele: dependent, de exemplu, o
funcie ntregului, i independent, care este, durabil, transformatoare, etc Luai n
considerare alturi de aceast diferena dintre tema pe de o parte i de domeniile de
tensiune i integrare pe de alt parte.
Are sens s se impun structuri filosofice, cum ar fi acest lucru n mediul muzicii, pentru
a vedea n muzic o dezvoltare separata de concepte filosofice similare? Beethoven s-a
rupt de lumea dulcegriilor care a dominat epoca galanta. Lucrarile sale au o tent
filosofic inconfundabil, chiar i politice la baz, cel mai bine sesizat n Simfonia a
IX-i opera Fidelio.
De ce este att de ciudat s cred c aceste idei nu ar influena, de asemenea, abordarea sa
la formele muzicii i la dezvoltarea de linii muzicale? Legtur dintre Hegel i
Beethoven nu ar trebui s fie neleas greit ca o sugestie c Hegel a studiat i a fost
influenat de Beethoven (ntr-adevr, nu pare s apar numele lui n scrierile sale), sau
vice-versa. Mai degrab arat c preceptele intelectuale comune pot conlucra n filosofie
i art.
Adorno vede principiile hegeliene n opera lui Beethoven, n principal n lucrri trzii
cum ar fi cvartete de coarde finale, i identific una dintre sonatele anterioare ca punct de
plecare. ( Sonata nr 17, op. 31, nr. 2 (1802) ("Furtuna").
Opera lui Beethoven nu are un caracter ocazional, ci este conceput n spiritul noilor idei
i al naltelor aspiraii ale omenirii. Ducnd simfonismul clasic pe culmile gndirii
filosofice, Beethoven lrgete sfera tematic prin oglindirea nzuinelor omului i
prin participarea subiectiv intens n creaia muzical.
Prin profunzimea tematicii, prin varietatea genurilor i mai ales prin noutatea limbajului
su muzical, creaia sa este o culme n istoria culturii muzicale europene. Impetuozitatea
vulcanic i profundele frmntri ale eului su sunt mereu prezente n opera sa. nnoirile
limbajului muzical i abaterile de la clasicele tipare formale n arhitectura sonor reflect
personalitatea puternic a acestui titan al muzicii.
Alturi de puternice zguduiri sufleteti de ordin personal, Beethoven este frmntat
intens de marile probleme ale umanitii, pe care le-a trit cu ardoare. Trind intens
contradiciile dintre individ i societatea vremii, el a fost adnc marcat de discrepana
dintre aspiraiile artistului i realitatea crud a vieii.
Echilibrul sufletesc este nlocuit cu elanul naripat al lupttorului impetuos i cu
intensa vibraie subiectiv. n consecin, echilibrarea mijlocelor este nlocuit cu
exacerbarea dinamicii, cu mbogirea timbral i varietatea tonal. Simetria i
perfeciunea formei sunt nesocotite de clocotitorul coninut al muzicii. Clasica
juxtapunere a celor dou idei opuse va fi nlocuit cu nfruntarea acestora, cu adncirea
contrastului i dimensiunile ample ale ideilor muzicale, care se nfrunt.
Omul Beethoven, distrus de boal i hruit de necazurile familiale, izbucnete, adeseori,
mrturisindu-i durerea. Gnditorul Beethoven triete drama lupttorului nfrnt i
aceast intens tragedie transpare n ultimele sale creaii. Cu toate acestea, cele dou mari
lucrri vocal-simfonice nu sunt cntul unui nvins, ci apeluri nflcrate i profeii
vizionare, fiind pietre de hotar n istoria muzicii.
....


2.Paradigma romantica
Romantismul, spune B. Croce, era o revolt nu numai mpotriva clasicismului, ci
mpotriva clasicitii nsi, mpotriva ideii de senintate i de infinitatea imaginii
artistice, mpotriva catharsisului i n favoarea pasiunilor tulburi, care nu se supun i
refuz purificarea (Breviar de estetic. Estetica in nuce, Ed. tiinific, Bucureti, 1971,
p. 215).
Uneori, formele sale de manifestare, de o mare diversitate, sunt nu doar de o uimitoare
complexitate, ci i aparent discordante unele n raport cu altele: scrutarea ncreztoare a
viitorului sau retrageri dezolate n lumea trecutului, abordarea energic a problemelor
actualitii sau evadarea n orizonturile exotismului, puneri ndrznee de ntrebri sau
ncercri de diversiune, ndemnuri spre aciunea combativ sau renunri n favoarea
pasivitii contemplaiei, cantonarea ntr-un individualism absolut, orgolios, anarhic sau
simpatia i generoasa participare la viaa social.
Romantismul a recuperat cu entuziasm toate doctrinele esoterice i obscure, existente din
Renatere i pn n sec. al XVIII-lea, marginalizatenns n atunci de gndirea
raional. De la Paracelsus la Von Baader, curentele subterane iraionale ce admiseser
nsufleirea naturii, simetria dintre macrocosm i microcosm, posibilitatea mutaiei
elementelor, capacitatea magieie albe de a influena mediul nconjurtor ies n sfrit la
iveal, preluate de noua gndire care nu mai jur pe raiune ci pe revelaia mistic.
Idealul ultim al romantismului a fost acela de a stabili o armonie ntre artefaxul omului i
opera naturii, ntre vizibil i invizibil.
Un ideal de armonie ghideaz arta romantic o armonie cosmic, pe care arta e chemat
s o observe i a o celebreze.
Alturarea pitoreasc, neateptat, provoac durabile efecte. Romantismul nfieaz
lumea sub forma unei poveti minunate, a unui basm feeric (Tieck, la Motte-Fouque); n
ciuda aplecrii spre fantastic a unei pri din romantism (Poe, E.T.A., Hoffmann, basmul
cult transformat n mod), nu solicitarea imaginarului drept contemplare aunui miracol, a
unei alctuiri supranaturale. Romanticul aterne mantia nstelat asupra realitii printr-o
operaie de magie.
,,Descoperirile,, romantice precum armonia superioar a Universului i exaltarea tinereii
au crea n Europa o complex ,,stare romantic n acelai timp cultural,social i
sentimental.









3.BLESTEMATII de la Baudelaire la Basquiat
Charles Baudelaire: (1821-1867)- se situeaz la rspntia din care poezia se desparte de
romantism, alegnd definitv calea modernismului.Simbolitii i-l revendic drept
precursor, biografia i opera lui intruchipnd perfect mitul "poetului blestemat".Viaa de
boem a lui Baudelaire ilustreaz revolta impotriva societtii i revana artistului,
constient de propria superioritate fa de spiritul burghez.Din opera sa remarcm
"Spleen-urile Parisului", "Paradisurile artificiale" i "Curioziti estetice" . Poeii
blestemai
n jurul anului 1880 reacia contra retorismului romantic i a impasibilitii
parnasiene este exprimat, n poezia francez, ndeosebi de cercul poeilor blestemai,
cruia i aparineau, n afar de Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stpahane Mallarm i
Villiers de LIsle Adam, Tristan Corbire, Isidore Ducasse .a. Aceast orientare poetic
marcat de fascinaia anumitor laturi ale operei lui Baudelaire (urtul, groaza,
descompunerea, demoniacul, spleenul, macabrul) continu sub o nou denumire, cea de
decadentism.
Considernd starea de spirit decadent drept cea dinti manifestare a spiritului
simbolist, Pierre Martino explic astfel proveniena termenului: Decadent este un
cuvnt nou, poate creat dup lectura unui sonet, unde Verlaine, evocnd imaginile
decadenei romane, vorbea despre langoarea sa, despre dezgustul su fa de aciune,
despre certitudinea c nimic n via nu valoreaz oboseala de a tri .
Imaginile create de Lautrec au marcat puternic ntreaga evoluie a artei secolului
XX, iar creaia plastic modern ar fi de neconceput fr culorile, formele, ideile i
nlucirile sale. Ca orice mare personalitate creatoare, Toulouse-Lautrec a fost un original
nencadrabil i de nenhmat la nicio micare sau curent artistic. Era o individualitate
accentuat, ns arta lui n-a decurs artificial din cutri, ci din observarea atent-critic a
lumii n care se mica pe care creionul i pensula sa au redat-o veridic i totui att de
expresiv.
Lucrrile lui Bacon nu sunt frumoase n sensul clasic al cuvntului i nici nu
produc acea desftare estetic pe care omul obinuit o ateapt de la opera de art.
Dimpotriv, cele mai multe tablouri irit fr s ofere satisfacie sau consolare. Privitorul
se vede confruntat cu cele mai dezgusttoare aspecte ale existenei violen, cruzime,
inevitabila degradare a crnii n nuditatea lor nspimnttoare, pe care niciun act
artistic n-o poate transfigura. Aproape toate lucrrile lui Bacon par strigte disperate ale
unei hipersensibiliti, apte s detecteze rul n cele mai insidioase forme i sub cele mai
banale mti cotidiene.



4.IMPRESIONISMUL SI EXPRESIONISMUL. Doua curente antinomice.
Posteritatea lor.
IMPRESIONISMUL si EXPRESIONISMUL s-au constituit in curente distincte,
formnd scoli ce au dat fiina ctorva capodopere si care au impus un anume stil bine
conturat. In timp ce primul preuia expresia poetica, cel de al doilea a cultivat contrastele
violente, umbrele si luminile aspre ale contrastelor. Vocea nu mai urmrete captarea
emoionalului, prin calitatea timbrului, lsnd orchestrei sarcina de a adnci tririle
personajului. Melodia infinita, visata de Wagner, e colorata cu dibcie(de un Debussy).
Spre deosebire de Impresionism, scopurile Expresionismului n-au fost s reproduc
impresia sugerat de ctre lumea nconjurtoare, ci s impun sensibilitatea artistului
n reprezentarea lumii.
OPERA EXPRESIONIST produce senzaie prin efectele pe care le obine in cutarea
esenelor. Formele fixe coexista cu cele mai libere, ba se mai si supun una peste alta intr-
o combinaie inedita si atrgtoare. Astfel sunt temele folosite pe structuri dramatice
neateptate, cu personaje stranii, dar ptrunznd adnc in subcontientul propriilor
manifestri. De obicei aciunea este de inspiraie naturalista.
Dar aciunea de gndire impresionista si expresionista va stimula spectacolul in folosirea
mijloacelor scenice, oferindu-i contiina capacitaii de creaie, ca act de sine stttor.
Drama poate fi spulberata asemenea formelor muzicale, dobndindu-se o libertate
nemaiinut in fru de tot felul de prejudecai.
Faptul ca ntreg repertoriul trecutului ncepe sa fie montat cu mijloace ce nu in seama de
epoca in care a fost creat, apropie caracteristicile proprii , unificndu-le, tergnd
deosebirile si incluznd totul concepiei spectacolului.













5.Innoiri si sinteze in arta secolului XX
Dezvoltarea rapida a societatii incepand cu sfarsitul secolului al XIX-lea, si continuand
in secolul XX, si schimbarile importante au influentat intr-o foarte mare masura modul in
care mijloacele de exprimare artistica sunt percepute de catre populatie. Acest lucru a dus
la impartirea categoriilor artistice in cultura populara si cultura superioara (moderna)
astfel incat, numeroase miscari artistice au reevaluat formele estetice, culorile, mijloacele
de exprimare artistica, transmiterea si intelegerea mesajului si multe alte aspecte ale
proiectelor artistice. Unul dintre factorii cre au influentat intr-o foarte mare masura arta
secolului XX este tehnologia, in sensul ca dezvoltarea rapida a tehnologiei nu doar ca a
avut un mare impact asupra artistilor, dar in foarte multe dintre cazuri a constituit chiar
subiectul operelor de arta. Mai mult decat atat, arta secolului XX este influentata intr-o
mare masura si de importantele conflicte politice si militare caracteristice acestui secol.
La sfarsitul secolului al XIX-lea, impresionismul, care a revolutionat in adevaratul sens
al cuvantului tehnicile artistice a reprezentat curentul artistic care a ajutat la punerea
bazelor altor importante curente artistice si culturale in secolul XX, printre care se
numara fauvimsul, cubimsul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul, suprematismul,
expresionismul abstract, arta pop, op arta sau arta optica, minimalismul si nu in ultimul
rand postmodernismul, curente artistice care s-au manifestat in numeroase domenii si
care au schimbat in adevaratul sens al cuvantului perceptia asupra artei.
Criticii de arta au remarcat faptul ca arta secolului XX, privita in totalitate, este diferita
de cea a secolelor precedente, ba mai mult decat atat, si din punct de vedere artistic, nu
doar politic, secolul XX a fost denumit secolul pluralismului. Insa, aspectul cel mai
important al inovatorilor conceptualisti este delimitarea vechilor concepte de ceea ce
este nou. In acest fel, conceptualismul a introdus notiunea de arta ca idee si in acest
fel se schimba modul in care mijloacele de exprimare artistica sunt privite.
In randurile de inceput ale acestui articol am afirmat ca tehnologia a avut un mare impact
asupra artei, reprezentand in foarte multe cazuri subiectul operei de arta. Acesta este si
cazul futurismului, curent artistic aparut in Italia secolului XX din fascinatia pentru
tehnologie, pentru rapiditatea evolutiei societatii, pentru viteza, respingand arta
traditionala. Cel care a initiat aceasta miscare artistica a fost Filippo Tomasso Marinetti.
Printre cei mai importanti reprezentanti ai futurismului se numara Umberto Boccioni,
Luigi Russolo si Gino Severini.




6. Criza de ligitimitate in arta de azi
Lumea artei este un mecanism complex prin care se determin sensul i valoarea
unei opere de art contemporane. Astfel, valoare artistic este conferit att de valoarea
cultural, ct i de valoarea economic. Valoarea operei de art este rezultatul unui
proces social, la care particip toi agenii din cadrul sistemului artistic.
Marcel Duchamp a fost cel care a distrus bariera dintre produsul industrial i
opera de art. La nceputul secolului XX, Marcel Duchamp, apropriat al micrii
dadaiste, a nscris n cadrul unei expoziii de art numit Society of Independent Artists
un produs industrializat un pisoar pe care a inscripionat R. Mutt 1917. Initial
respins, acest pisoar intitulat Fntna a schimbat modul de raportare la art n ziua de
azi. Astfel, accentul se mut de pe producia artisitic propriu-zis i manualitate pe
concept. Acest produs industrial a fosta nzestrat cu valorare artistic genernd o
serie de noi micri artistice n spirit avangardist. Prin Fntna, Marcel Duchamp a
impus conceptul de ready-made, prin care un obiect banal, industrializat, poate deveni,
prin recontextualizare, un obiect artistic conceptual.
Cteva decade mai trziu apare aceeai problematic ntr-un alt context. Aceasta
este formulat ntr-un articol al lui Arthur Danto, scris din perspectiva filosofiei analitice,
viznd expoziia deschis la Stable Gallery de ctre Andy Warhol, cu faimoasele sale
cutii Brillo. Problematica ridicat de expoziie este cum se face c acestea sunt opere
de art pe cnd cutiile Brillo industrializate nu sunt, dei asemnarea lor este aproape
perfect? Orict s-ar insista pe evidenierea diferenelor estetice ntre o cutie Brillo
obinuit i cele expuse de Warhol, acestea nu relev diferenele dintre ceea ce este art
i ceea ce este non-art. Ca n multe alte cazuri din arta secolului douzeci, analiza
estetic nu poate identifica nici un fel de proprieti fizice i perceptuale n baza crora s
putem spune c ceea ce expune Warhol este art. Pentru a iei din impas, Danto
reformuleaz problematica proprietilor estetice astfel nct, ori de cte ori constatm
absena unor astfel de proprieti se recurge la analizarea unor proprieti invizibile.
Dup cum putem observa, n cadrul artei contemporane au avut loc o serie de
schimbri de ordin teoretic privitor la modul de raportare fa de aceste trei tipuri de
obiecte - produs industrial, oper de art i kitsch. Au existat cteva momente-cheie care
au dus la ntreptrunderea i asimilarea cestor trei concepte, care, la prima vedere, se
exclud reciproc. Astfel, ceea ce face diferena ntre ntre opere de art i produse
industriale, n acest caz, este un set de caracteristici de ordin conceptual nu
perceptual. Un obiect devine oper de art i i se confer statutul de art dac este
realizat dup regulile i procedurile specifice lumii artei. Aadar, spre deosebire de
produsele industrializate sau obiecte prozaice, operele de art au nevoie de o interpretare,
un demers prin care acestea se disting de cele menionate anterior. n consecin, pentru
ca interpretarea s fie ct mai obiectiv, ea trebuie s fie operat prin prisma lumii artei.