A fost o noapte oarba, cu luna-n ceruri lipsa.

Stapanii-si amintira, treziti, de-Apocalipsa.

Cetati, orase, cuiburi de lene si pacate
S-au zguduit deodata, rasturnate.
Ospetele-n furtuna, zburate de vartej,
Oprira dumincatii-n gingie si gatlej.
Amestecati cu cioburi, stapanilor, subt mese,
Li se trezea betia de printi si de printese.
Un urlet, ca de mare-n razvratire.
Lintoliul gros al mortii-ncepu sa se desire.
Irumpta, omenirea din gizduri si zagaze
Isca valtori, prapastii si piscuri de talaze.
S-au prabusit in aos statuile, pe rand,
Cu slava lor de idoli, de piatra si pamant.
I se parea lui !oda ca dorme si viseaza.
"etia lui de noapte se pomenise treaza.
in gloata razvratita, puoi ca de catarge,
O negura se-ngroasa, o negura se sparge.
#l vede ce nu vede si ce i se nazare$
Un urias cu-o falca aprinsa intra-n zare.
#-adevarat, e-aievea, e rascoala,
il cauta norodul$ imparatia-i goala.
Si una dupa alta i-s usile-ncuiate.
Le-a sfaramat pe toate
Si intr-a doua suta camara daramata
%ascoala da de !oda pitit intr-o privata
Cand cumpana rabdarii, &aria-'a, se frange,
O ciutura-i de lacrimi si-o ciutura-i de sange.