1.Resursele informationale
Supravieţuirea firmelor, adaptarea lor la un mediu tot mai dinamic şi complex sunt
condiţionate de resursele informaţionale de care dispun, de capacitatea de a le îmbogăţi
continuu.
În plan static, se pot decanta informaţiile interne (din cadrul întreprinderii) şi externe
(din mediul de acţiune). Aceste două categorii trebuie înţelese în dinamica lor, favorizând
circulaţia lor în ambele sensuri şi permiţând poziţionarea întreprinderii în mediul ei de
afaceri.
Aşa cum afirma Peter Drucker, managerul are ca unealtă specifică informaţia, el este un
mânuitor de informaţii. El nu manipulează oamenii dar îi motivează, îi orientează să-şi
îndeplinească sarcinile. Singurul instrument cu care poate realiza acest lucru este
cuvântul scris, vorbit şi limbajul cifrelor.
Activitatea firmei poate fi monitorizată prin intermediul fluxurilor de comunicaţii şi de
informaţii. Prin urmare, este es cine?, cum?, unde? şi când? culege şi înregistrează
informaţiile.
Decizia strategică de bază a firmei constă în a extrage rapid, efectiv şi la costuri cât mai
mici, valoarea cuprinsă în informaţie. Devine astfel un imperativ punerea informaţiilor la
îndemâna angajaţilor potriviţi, la locul potrivit astfel încât acestea să devină utilizabile şi
să creeze valoare.
Tot mai multe categorii de informaţii devin mărfuri şi pătrund pe piaţa informaţiilor fiind
destinate vânzării/cumpărării. Ele se găsesc "la liber" într-o proporţie din ce în ce mai
redusă.
Exclusivitatea asupra unei informaţii se poate cumpăra. Dreptul de folosinţă asupra unei
informaţii poate face obiectul unei cumpărări separate.