Justin Lewis a fost timp de 12 ani profesor la Universitatea din Massachusetts, iar in

prezent este profesor de Comunicare si seful catedrei de Jurnalism, Media si Studii Culturale
la Universitatea din Cardiff.
A publicat mult pe domeniile media, cultura si politica. Cele mai recente carti ale sale
sunt : Constructing Public Opinion ( Columbia University Press, New York, 2001), Citizens
and Consumers : What the Media tell us about political participation (Open University Press,
2005) si Shoot First and Ask Questions Later: Media Coverage of the War in Iraq (Peter
Lang, urmeaza sa apara). El este coordonatorul seriei Media si Cultura pentru editura Peter
Lang Foundation.
A scris articole pentru The Guardian, The Los Angeles Times si The Boston Globe.
Este comentator regulat pe probleme de media, politica si cultura pt media regionale si
nationale din SUA si Marea Britanie, inclusiv pentru BBC Radio Five, the Today
Programme, BBC TV News, The Independent, The Washington Post, the NBC Today Show si
National Public Radio.

Constructing Public Opinion: How Political Elites Do What They Like and Why We
Seem to Go Along with It are ca tema centrala maniera in care rezultatele sondajelor de opinie
pot fi manipulate astfel incat sa poata fi folosite drept sprijin al agendei politice a elitei.
Intr-adevar cifrele la care ajung sondajele nu pot fi modificate fara ca acestea din urma
sa isi piarda si credibilitatea. In schimb, maniera in care acestea sunt prezentate si interpretate
poate fi schimbata pentru a contura o imagine a opiniei publice care sa convina intereselor de
corporatie. Nimic nou pana aici.
Cartea studiaza in profunzime situatia Statelor Unite ale Americii, tara celor liberi,
casa celor bravi(„the land of the free, the home of the brave”), locul in care democraţia ar
trebui să fie ca la ea acasa. Un loc pictat cel mai adesea in nuanţe pastel: economie excelenta,
in continua evolutie, societate care promoveaza libertatea in gandire si actiune, politicieni care
vorbesc in numele poporului, care ii apara interesele. Asta cel putin in viziunea celor
optimisti. Extrema cealalta ii vede pe americani ignoranti si dezinteresati de soarta a orice
depaseste granitele lor, cei care nu stiu ca Lituania este tara sau ca Spania este regat.
Realitatea, asa cum este ea prezentata ea in cartea lui Justin Lewis, este mult mai
coerenta, este una in care ignoranta americanilor este justificabila prin tipul de informatie pe
care media o pun in circulatie.
 Argumentaţia cartii este astfel construită pentru a asigura validitatea premisei potrivit
căreia sondajele de opinie sunt interesante pentru media doar in masura in care sprijina
interesele elitelor.
Care anume sunt însă interesele acestora? In principal, protejarea averilor lor. Cum
anume se poate realiza mai bine acest lucru? Printre altele, evitand investirea banilor in
domenii de interes social: educaţie, sistem medical de stat, asistenta sociala, etc. In mod
constant sondajele au aratat sprijinul populaţiei pentru aceste domenii. Totusi, sistemul
medical de stat nu primeste mai multi bani: el este asociat cu ideea de birocratie si ineficienta,
desi cifrele marturisesc altceva, anume ca cel privat este de departe mai costisitor si ineficient
din punct de vedere economic. Asistenţa sociala nu este vazuta ca fiind un ajutor pentru cei
saraci ci ca unul pentru cei care nu sunt in stare sa aibe grija de ei insisi, iresponsabili si
carora le place sa traiasca de pe urma statului. Astfel, intr-un sondaj de opinie in care se cerea
respondentilor sa aprecieze numarul de copii pe care il are o mama care beneficiaza de ajutor
social, cei mai multi au raspuns 3-3,5. Raspunsul corect era: 1! In plus, media prezinta
evenimentele ca fiind episodice: ele pur si simplu se intampla fara vreo cauzalitate sociala
precisa. Daca nu avem cauze clare atunci nici nu putem avea solutii, astfel incat nu este
nevoie de implicarea statului.
Preocuparea pentru aceste domenii este inscrisa in domeniul stangii politice. Interesele
elitelor sunt de dreapta (aceasta promoveaza printre altele neimplicarea statului). Deoarece
media cauta să apere aceste interese s-a construit un fel de mitologie in jurul stangii care face
ca orice inclinare spre stanga sa fie blamabila. S-a construit cu tenacitate o imagine sumbra
despre comunism. S-a promovat ideea de vis american, individul singur, neajutat de nimeni
(deci nici de Stat) isi croieste soarta.
În media opinia publica este descrisa ca fiind mult mai conservatoare decat este in
realitate. Daca intr-un sondaj de opinie se pune intrebarea „Sunteti de acord ca Guvernul sa
aiba o mana de fier, sa aiba in puterea sa cat mai mult din domeniul sanitar, economic, etc?”
cei mai multi vor spune „Nu”. Daca in schimb, intrebarea este formulata astfel „Sunteti de
acord ca Guvernul sa investeasca mai mult in domeniul medical, in educatie, pentru ajutorarea
celor saraci”, majoritatea va fi de partea lui „Da”. Din clipa in care s-au eliminat referirile la
imaginea negativa (si abstracta) a unui Guvern cu mana de fier, cei mai multi si-au exprimat
sprijinul pentru vederi de stanga. In media insa vor ajunge rezultatele sondajului care contine
prima intrebare. Se va crea astfel, imaginea unei opinii publice conservatoare, de dreapta, care
respinge implicarea Statului.
 Credibilitatea media este un factor esential al puterii sale persuasive. Media de dreapta
promovand interese de dreapta.. ar fi batator la ochi si ar risca sa piarda increderea publicului.
De aceea, imaginea autopromovata despre media este de media liberale. Intr-un studiu facut
pe aproape 2000 de articole pe o perioada de 10 ani (iunie 1990- iunie 2000) s-a constatat ca
in 84% din cazuri termenul media este asociat cu atributul liberal sau progresiv, in restul de
16% media sunt conservatoare.
Probabil cel ai evident exemplu de fonduri care se duc intr-o directie pe care publicul
nu o sprijina in mod special este cel al armatei. Cetatenii americani nu sunt constienti de
faptul ca fondurile investite in domeniul militar sunt de cinci ori mai mari decat ale celui de-al
doilea stat de pe lista celor care cheltuiesc cel mai mult pentru armata. Daca in realitate,
motivul pentru care este mentinut un buget egal cu cel din timpul Razboiului Rece este
asigurarea hegemoniei economice, corporatiste a SUA, motivul „servit” publicului este unul
de natura morala. Statele Unite si-au construit imaginea de aparatori ai libertatii si
democratiei. Sa luam insa exemplul Irakului. Inainte de 1990 SUA avea legaturi excelente cu
Irakul, printre altele ei le furnizau arme. Razboiul dintre Iran si Irak a insemnat enorme
pierderi economice si de vieti omenesti dar, pentru SUA, a fost un mod bun de a mentine
ocupate doua dintre cele mai mari puteri ale regiunii astfel incat acestea sa nu le poata
ameninta interesele strategice. Graniţa dintre Kuwait si Irak fusese trasata de britanici cu
scopul de a evita accesul unui stat potential puternic ca Irakul la Golful Persic. De aceea,
invazia Kuwait-ului de catre Irak ameninta stabilitatea hegemoniei Occidentale intr-o zona
producatoare de petrol, deci foarte importanta economic. Asa ca, dintr-o data Saddam Hussein
a devenit pentru americani un dictator crud, asemanat de media cu Hitler. Acelasi Saddam
Hussein care inainte de 1990 cumpara arme de la americani pentru a intretine razboiul cu
Iranul si care la o intalnire cu un negociator SUA din 1991 s-a aratat dispus sa coopereze
pentru gasirea unei solutii amiabile, dar care a fost prezentat in presa ca un dictator crud, cu
planurile deja facute si nedeschis spre compromisuri.

Constructing Public Opinion: How Political Elites Do What They Like and Why We
Seem to Go Along with It este bine documentata si interesanta mai ales deoarece trateaza
probleme recente, care ridica numeroase intrebari asupra legitimitatii imaginii pe care mass
media au construit-o despre opinia publica, este relativ usor de citit chiar si pentru un novice
al subiectului datorita stilului clar al autorului, cu un punct de vedere coerent argumentat si cu
o baza serioasa. Consider ca exact acesta este punctul forte al cartii: cantitatea de informatii
pe care acesta o foloseste pentru a-si consolida punctul de vedere. Punctul slab ar fi faptul ca
nu reuseste sa vada si contraargumentele ce ar putea fi aduse si de aceea risca sa fie vazuta ca
o posibila „teoria a conspiratiei”, desi cred ca valoarea argumentatiei ii permite sa evite acest
pericol.
Daca inainte de a citi aceasta carte aveam o impresia confuza despre publicul american
si gradul lui de informare, despre istoria recenta a SUA si felul cum este ea manipulata, acum
pot spune ca pot intelege mult mai bine situatia si pot sa imi explic unele decizii cu privire la
politica externa pe care administratia americana le ia. De asemenea, cred ca odata ce ai
terminat de citit vei fi mult mai putin dispus sa ii cataloghezi pe americani drept superficiali si
neinformati.. cel mult le vei putea pune eticheta de „dezinformati” si iti vei putea sustine
punctul de vedere.
In concluzie: o carte ce merita citita, mai ales de catre cei care doresc sa scape de
cateva prejudecati.