Viatace este viata?!

Spunea cineva, o fata bisericeasca a carui nume nu mi-l amintesc acum, ca viata ar
fi un sir de momente in care te aproprii si te departezi de D-zeu. La asta as mai adauga si faptul ca
meciul acesta continua asa pana cand, in mod cert daca avea cineva vreo indoiala D-zeu decide ca
timpul alocat jocului s-a epuizat. Deci pana aici ti-a fost.
Ma mai gandeam zilele astea la o discutie avuta pe tema vietii, in care sustineam ca daca ar fi imi inchei
socotelile cu viata maine, durerea despartirii lumii mele de mine ar dura, in cel mai bun caz, trei zile si
trei nopti. Copii ar creste singuri, barbatul te-ar jeli si el pana ce un brat cald de femeie l-ar strange aprig
la san, prietenii, culmea, in numar mai mare decat cei pe care i-ai cunoscut pe cand erai in viata, te-ar
vorbi fara incetare de bine, pentru ca te-au iubit foarte mult, ca doar ai fost un om execptional, bun, si
cate si mai cate. Deci disparita ta de pe fata pamanatului ar avea si avataje, de vreme ce reusesti sa-ti
faci prieteni si dupa moarte. Numai parintii, daca nu ti-au luat-o inainte, cum de altfel ar fi si firesc, te
viziteaza mai des si chiar iti transmit tot felul de ganduri. Unele de durere, altele de regretpentru
momente in care v-ati certat, pentru momente in care poate te-au nedraptatit, dar pana si ei, in amarul
in care sunt condamnati sa-si duca restul zilelor, obosesc...si mai uita de tinefie si pentru cateva clipe.
Cateva clipe care atunci cand erai in viata nu de putine ori puteau sa ti se para o vesnicie. Dar cui ii
pasaIn freamatul vietii noastre, nici macar noua nu ne mai pasa de propriul nostru sufletSi de ce-am
face-o de vreme ce sufletul nu poate purta silicoane, botox, tocuri de 15 si nici macar nu este
fashionistiar de selfie ce sa mai vorbim.
Si totusipentru ca am adus vorba la inceputD-zeu hotareste ca mingea este la tine si trebuie sa faci o
mutareca doar asa-I in tenisMai cu emotie, mai cu teama, mai cu nesiguranta, dar pana la urma
trebuie sa scapi de minge. Asa ca tragi un tipat si te eliberezinu pentru mult timp, dar cine a pomenit
de asa ceva.
Asa ca, te gandesti unde ai gresit , daca ai gresit, te intrebi ce iti lipseste, daca iti lipseste ceva, pentru ca
altfel nu poti sa iti explici de ce nimic nu merge conform planurilor tale. Apropo si de planuri, cica daca
vrei sa-l faci pe D-zeu sa rada, atunci spune-I planurile tale.
Aaasi deodata te luminezipentru ca, fie vorba intre noi, la cat ai tot dezbatut problema asta era si
cazul sa ajungi la o concluzie. Daca e buna sau rea, adevarata sau falsa, asta e alta discutie. Ce pot sa
spun insa este faptul ca niciodata, atata timp cat vei locui pe acesta planeta nu vei avea certitudinea.
Pentru ca lumea e intr-o continua evolutiede ce n-ar fi si gandirea si principiile si valorile noastre.
Si uite asa, am mai ajuns la o concluzie. In viata singura certitudine este ceea ce crezi tu. Daca tu ai fost
crescut sau te-ai autoeducat intr-un anume spirit si crezi si stii ca acela este drumul pe care este bine sa
il urmezi, atunci cu siguranta acela este adevarul tau si deci realitatea ta careia trebuie sa ii ramai fidel.
Putin conteaza daca in alt colt de lume principiile tale sunt interpretate fix pe dos. Exemple de maniere
ce difera ca interpretare de la o tara la alta sunt multe. Depilda, in vine acum in minte culoarea pe care
trebuie sa o poarte cei ramasi in viata dupa plecare cuiva cunoscut. Daca la noi negrul este litera de lege,
nu acelasi lucru se intampla de pilda in India, unde albul este un must have. Si dupa cum spuneam,
exemplele pot continua.
De aici trag concluzie, ca doar pentru tradarea propriilor credinte ar trebui sa dai socoteala lui D-zeu,
cand se incheire bilantul, daca ai facut bine sau nu.
Fac ce fac si tot aici ajung. In fine, sa depasim momentul.
Si deci eram la faza cu meditatia, in care ma gandeam ce este viata. Pai destul de simplu, ca doar purice
la purice , paduche la paduche, ban la ban si idee la idee trage.
Tot gandind asa, imi dau seama ca poate aia mai batrani au dreptate, ca poate mandria e cea care ma
face sa fiu nefericita. Pentru ca mi-am dat seama ca sunt un sclav pe acest pamant care prins in catusele
destinului, oricat ar tipa si s-ar lupta, tot acolo ramane. Unde mai pui ca se poate alege si cu niste rani
serioase. Idee este ca nu e bineclar nu asta este strategia. Poate daca m-as preface ca fix mi-am dat
seama ca asta ma face fericitca de catuse aveam nevoiepoate as putea naste in sanul destinului
indoialasi astfel s-ar lasa provocata ca nu ea dicteazasi m-ar elibera. Dar daca ar fi asa de simplu, de
atatea sute de ani nu am reusi sa invatam toti aceasta lectie?! Pai tot eu imi spun ca da.
Fir ar sa fiecum o dau tot nu e bine. Un tip mai destept decat mine, asta e clar, pe numele sau Albert
Einstein, spunea ca daca vrei sa faci lucrurile sa se schimbe nu poti reusi pastrand aceeasi abordare. Deci
perseverez in gasirea unei solutiia se retineperseverez si nu ma incapatanez.sa fie clar!
Si tot cotrobaind prin ungherele mintii, deja obosita si ea de mine, m-am gandit ca solutia salvatoare ar
fi crezi in lucrurile pe care le simtisi atunci devine imposibil sa nu fii veridicchiar si in fata propriului
destin. Pai da, dar tot nu am solutionat problema. Acum vine intrebareadaca tu singur nu reusesti,
poate ar fi nevoie sa te agati de cevaEheeesi de aici sa te tii, caci ce crezi, am facut-o si pe astade
ma gandesc ca aproape le-am facut pe toate siDar, gata, ca iar ma ia disperarea.
Da, si va spuneam de agatat. Dar stati asa, ca nu sunt singura, suntem foarte multe cele care facem asta,
ca sa nu zic toate, ca nu e frumosle mai las si pe restul sa recunoasca.
Totul a inceput cand eram mica, si ma agatam de ideea ca intr-o zi voi castiga proprii mei bani, apoi cand
eram la serviciu, ma agatam tot mai tare de ideea de a-mi construi o cariera. Si sa nu imi spuneti ca nu-I
asa, cum sa nu visezi sa te imbraci frumos, sa ocupi o functie respectabila si daca mai este si bine
remunerata atunci l-ai apucat pe D-zeu de un piciorma rog, pe un sfintisor ca, vorba ceea, pana la D-
zeu te mananca sfintiisi daca si acolo o fi cum este aici, vorba rugaciuniiprecm in cer asa si pe
pamant, atunci am mai castigat o certitudine.
Si precum maimuta care vrea sa ajunga la banane, am continuat sa ma agat singura de o ideeideea de
a fii fericita, de a reusi sa devin stapana destinului meu. Si mi-am daorit si eu un iubitasa cum aveau
fetele pe care le vedeam seara in drum spre casa. Si intr-un final l-am avut si pe acestaDar credeti ca
era bun? Bineinteles ca nu, bineinteles ca nu ma facea fericita, implinitasi cred ca v-ati descurca sa mai
adaugati si d-voastra cate ceva. Unde mai pui ca draga de mama, imi spunea ca nici asa nu este bine,
pentru ca nu sunt in randul lumiica lumea vorbesteca lumea se intreabasi daca nici lumea nu
reusea sa fie un motiv suficient de bun, atunci imi inchidea gura cu batranetea. Stiti de cine vorbesc, nu?
De nenorocita aia de pacoste, mai ceva ca destinulSi uite asa, am ajuns sa merg pe strada si sa privesc
mai atent cuplurile casatoritede la departare pareau fericitecand intrai insa sa le priveste mai
indeaproapefiecare dintre cei doimarturiseauseparat ce-I dreptca nu e bineca e o prostieca o
sa-mi para rauca e pierdere de neuroni si irosire de aniSi cred ca daca as fi fost un pic mai normal,
sau macar daca o fractiune de secunda as fi fost mai lucida, n-as fi gandit ca astia toti vor sa ma
fraiereascasi sa-mi vanda gogosiCum naiba sa fie asa devreme ce ei au facut pasul astasi
culmeanici nu dau semne ca ar vrea sa schimbe ceva. Asa cape principiul omului care vrea sa isi
deschida un business maine, dar nu stie ce, si considera ca daca ceilalti antreprenori nu isi vorbesc de
bine afacerea, dar nici nu o inchidinseama ca trebuie clar ignoratiam aplicat cu mandrie si fara nici un
pic de rabdare, aceeasi strategie si in viata sentimentala. Si ca sa fiu sigura ca am muscat bucata cea mai
mare din cascavalul vietiisi am sarit peste etapeprecum studentul care face 2 ani intr-unul, am mai
facut si copiiAsi nu unul ci doi. Nu imi pare raupoate daor atunci cand nu mai am timp sa ies din
casa, uneori atunci cand ei nu vor sa doarme, dar eu daSi ar mai fii si atunci cand mai vreu sa fac una
altasau pur si simplu sa imi petrec timpul in compania propriilor idei, asa cum o faceam odinioara, fara
sa fiu nevoita sa fac pea masinuta, broscuta sau mai stiu eu ce. Dar imi spun repede ca trebuie sa fiu
pozitiva si sa ma bucur de prezentsi repede transform toata situatia intr-una plina de oportunitati, cum
ar fi cea de a-mi retrai copilariaSe vede ca nu degeaba am terminat ASE-ul. Si deci iesind pe strada
zambesc larg si increzatoare tinerei care tocmai a iesit de la o multinationala, in care si-a stors ultima ei
picatura de energie pentru edificiul carierei sale. Si culmea este ca pentru prima data pare sa-mi fi iesit
aceasta abordarede vreme ce in ochii tinerei nu se mai citeste atat de mult multumirea de sine.
V-as mai povestii eu, dar uite ca timpul a trecut si oportunitatile mele nu mai au rabdare.
Daca am sau nu gram de normalitate in ceea ce spun nu stiu, dar imi place sa cred, cel putin acum, ca nu
sunt unica. Ciudat nu, ajungem sa spunem exact ce nu vrem si sa facem exact ce nu credem.

Noapte buna,