Sunteți pe pagina 1din 3

Modele ale procesului de invatamant

Principalele modele de abordare ale procesului de invatamant , dupa


opinia profesorilor Ioan Cerghit (1992) si Ioan Neacsu (2000), de la Universitatea din Bucuresti,
sunt urmatoarele:
o Modelul interactiv:
Modelul interactiv accentueaza corelatia si interactiunea reciproca
dintre predare - invatare - evaluare, pentru a evita centrarea exagerata numai pe predare, astfel
incat, chiar si eventualele nereusite (esecuri) la finele procesului de instruire sa poata fi
repartizate atat profesorului cat si elevului. Din punctul de vedere al modelului interactiv, intr-o
definitie lapidara, de lucru, invatarea este o schimbare in comportamentul elevului ca urmare a
trairii unei experiente proprii. Din aceasta perspectiva, procesul de invatamant vine sa provoace
schimbarea solicitata de definitia anterioara, prin pozitionarea elevului intr-o situatie de viata
situatie cu conotatii educationale accentuate. Deci, menirea procesului de invatamant este aceea
de a angaja elevul in trairea unor experiente
de invatare noi si impune o dualitate analitica:
- forte care inlesnesc, provoaca schimbarea;
- forte aflate in dezvoltare, care suporta schimbarea;
Ca urmare a acestor elemente analitice se pot identifica trei functii ale
procesului de invatamant (F.Buchberger, 1999):
- functia de predare: aspect logic care caracterizeaza activitatea cadrului didactic, ghidata
fiind de obiectivele educationale (in literatura de specialitate este denumita si logica didactica);
- functia de invatare: aspect personal (cu referire la elementele de personalitate ale
elevului) care introduce in discutie logica psihologica a procesului de invatamant ;
- functia de evaluare: raspunderea pentru rezultatele instruirii cade, reciproc, atat in sarcina
elevului cat si in cea a profesorului, raportarea finala a rezultatelor facandu-se la obiectivele
instructionale;
Liniile de rezistenta ale principalelor investigatii operate pana in momentul de fata in
teoria instruirii accentuau functiile de predare in detrimentul functiilor de invatare, predominante
fiind in demersurile teoretice, studierea metodelor de predare si mai putin a strategiilor
instructionale, formatiuni pedagogice complexe care structureaza atat orizontul predarii cat si pe
acela al invatarii, intr-o maniera contextuala. Chiar si evaluarea, ca etapa complexa, formativa,
realizata pe parcursul activitatii de instruire, este investita cu valente
educationale foarte importante.
o Modelul sistemic:
Introduce rigoarea analizei, in abordarea ansamblului de elemente
educationale, care se afla intr-o stransa interactiune, astfel incat, perturbarea unui element poate
conduce la dezechilibrarea intregului sistem, dar si globalizarea sintezei, avantajand astfel
proiectarea didactica; calitatea sistemului nu deriva din calitatea intrinseca a fiecarui element ori
din calitatea sumei acestora, cat mai ales din finetea, amplitudinea si forta interactiunilor dintre
elementele componente (obiective, continuturi, metode, relatii educationale, evaluare, etc) .
Analiza in multiple planuri a sistemului: substantial, structural, functional, permite
detasarea unor caracteristici specifice ale acestuia:
complexitatea,
dinamica,
delimitarea spatio-temporala,
interactiunea cu mediul instructional (deschidere),
reglarea / autoreglarea,
existenta starilor optimale,
conexiunea inversa etc.
Componentele specifice ale procesului de invatamant devin in cazul
unei analize sistemice blocuri operatorii care pot sa dezvolte relatii multireferentiale complexe
de tip:
cauza efect,
ierarhice,
de corespondenta,
de compatibilitate,
de compensare,
de complementaritate,
functionale.
Avantajul unei asemenea abordari este dat de perspectiva bivalenta
analitico-sintetica a teoriei sistemice si de imaginea integrativa asupra procesului de invatamant .