EXTEROCEPTORII

1. Analizatorul cutanat (somestezic) este un analizator fizic de contact; se receptioneaza si se

analizeaza simtul tactil, de presiune si sensibilitatea vibratorie, termica si dureroasa. Stimulul
comun este deformarea tegumentului superficial - in cazul tactului, profunda - in cazul
presiunii si repetata rapid - in cazul vibratiilor.
Cand excitantul este slab, avem o sensibilitate de atingere (de contact).
Fibrele nervoase de la nivelul pielii reprezinta dendritele neuronilor senzitivi din
ganglionii spinali ai nervilor rahidieni si din ganglionii senzitivi de pe traiectul nervilor cranieni:
fibrele nervoase de la nivelul pielii sunt de doua tipuri:
- Terminatii nervoase libere, cu aspect arborescent, care se gasesc in derm si epiderm. In
epiderm patrund sub forma unor firisoare ramificate butonate, amielinice, printre celulele
stratului granulos, in jurul foliculilor pilosi, sau formeaza meniscurile Merkel; ele au rolul de
a receptiona excitatiile dureroase, tactile, ale miscarii firelor de par.
In derm se gasesc terminatii nervoase libere, am 959g69j ielinice, care formeaza
arborizatii in jurul vaselor sanguine si in papilele dermice. Aceste fibre receptioneaza excitatiile
tactile foarte fine.
- Terminatii nervoase senzitive incapsulate; sunt formatiuni conjunctivo-nervoase, situate in
derm si hipoderm; se mai numesc corpusculi senzitivi.
a) Corpusculii Meissner - formati dintr-o stroma conjunctiva si o fibra nervoasa eliptica,
elicoidala, cu terminatiuni latite; la exterior, corpusculul este invelit intr-o capsula conjunctiva
lamelara. Acesti corpusculi se gasesc in tesutul conjunctiv al papilelor dermice si au rol in
receptionarea excitatiilor tactile.
b) Corpusculii Krause au forma cilindrica, sferoidala, in care o fibra nervoasa amielinica se
ramifica in interiorul unei substante granuloase centrale delimitate de 1-2 lamele conjunctive. Se
gasesc in dermul pielii, dar si in mucoasa conjunctiva bucala; au rolul de a receptiona excitatiile
termice - reci.
c) Corpusculii Vater-Pacini sunt cei mai voluminosi; au o forma ovoida si sunt alcatuiti dintr-o
capsula conjunctiva din 30-60 lamele concentrice, in interiorul careia se gaseste portiunea axiala
din tesut conjunctiv fibrilar. In aceasta portiune patrunde fibra nervoasa senzitiva lunga, care se
termina printr-o umflatura sau gamalie bifurcata. Acesti corpusculi se gasesc indeosebi in
hipodermul regiunii palmare si plantare, dar mai ales in pulpa degetelor; au rol de
mecanoreceptori ai presiunii si tractiunii exercitate asupra pielii.
d) Corpusculii Golgi-Mazzoni au forma ovoida, fusiforma, mai mult sau mai putin cilindrica, iar
din punct de vedere structural se aseamana cu corpusculii Vater-Pacini, insa nu in intregime;
astfel, lamele capsulei sunt mai putin numeroase, iar portiunea centrala este mult mai
voluminoasa. Din punct de vedere functional, corpusculii Golgi-Mazzoni receptioneaza presiuni
mai slabe decat corpusculii Vater-Pacini; se gasesc in hipodermul pulpei degetelor.
e) Corpusculii Ruffini au o forma cilindrica mai mult sau mai putin fusiforma, cu o lungime de
2 mm; din punct de vedere structural ei sunt constituiti dintr-o capsula conjunctiva din 4-5
lamele care contin fibre elastice de colagen si celule conjunctive; in interior patrunde o fibra
nervoasa cu numeroase ramificatii fine in retea. Acesti corpusculi localizati in structurile
superficiale ale hipodermului si profunde ale dermului au rol de a receptiona excitatiile pentru
senzatia de cald si cele de tractiune si deformare care se exercita asupra tesuturilor in care se
gasesc.
Caile de transmitere - prezentate la functiile maduvei - sensibilitatea exteroceptiva (curs
nr. 7). La acestea se mai adauga fibrele senzitive ale nervilor cranieni (trigemenul-V;
intermediarul Wrisberg din nervul facial VII; glosofaringianul-IX; vagul-X).
Segmentul central al analizatorului tegumentar este girul postcentral al lobului parietal
(ariile 1, 2 si 3, dar si 5, 7) - zona somestezica I.
2. Analizatorul gustativ este un analizator chimic de contact (chemoreceptor).
Segmentul periferic este reprezentat prin mugurii gustativi din papilele gustative, situate in
mucoasa linguala, peretii obrajilor, valul palatin si peretele posterior al faringelui. Cele mai
numeroase papile se gasesc in mucoasa linguala; se cunosc:
- papile caliciforme (circumvalate), in numar de 7-11, dispuse in V cu varful spre baza
limbii, inaintea santului terminal;
- papile foliate, asezate pe partea posterioara, pe marginile limbii;
- papile fungiforme, de forma unor ciuperci, raspandite pe varful si marginile limbii si
- papile filiforme, care nu contin muguri gustativi, deci au rol in sensibilitatea tactila, presiune
si durere; se gasesc pe toata intinderea mucoasei linguale.
Mugurii gustativi sunt de forma mai mult sau mai putin ovala, formati din celule de
suport (sustinere) si celule receptoare - senzoriale gustative care au la polul apical un cil gustativ;
cilii sunt in contact direct cu suprafata limbii (saliva) prin porul gustativ. La polul bazal, celulele
senzoriale sunt inconjurate de terminatiunile fibrelor nervoase aferente ale nervilor gustativi (IX-
glosofaringian, VII-facial si X-vag); ele sunt dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii
nervosi situati pe traiectul nervilor cranieni care inerveaza mucoasa linguala si care fac sinapse
cu celulele senzitive gustative.
Segmentul intermediar (calea aferenta, gustativa) este format din trei neuroni - fibrele
nervoase aferente ale nervilor cranieni VII, IX si X, - se proiecteaza in segmentul central al
cortexului cerebral, in partea inferioara a girului postcentral (aria 43), in vecinatatea
sensibilitatii cutanate a fetei.
Receptorii gustativi sunt stimulati de substantele dizolvate in apa si saliva, numite
substante sapide; substantele care nu excita receptorii gustativi se numesc insipide.
La om se deosebesc patru tipuri de senzatii gustative (gusturi): acru, sarat, dulce si amar;
gustul variat al diferitelor alimente rezulta din combinatiile complexe ale substantelor sapide
acre, sarate, dulci si amare. Gustul amar este perceput de fata dorsala a limbii, cel acru pe
marginile ei, cel dulce la varf si cel sarat - in partea anterioara a fetei dorsale; mucoasa palatului
percepe gusturile amar si acid (in mod deosebit), iar faringele si epiglota percep toate gusturile
fundamentale.
Simtul gustului prezinta o mare adaptabilitate, senzatia gustativa poate sa dispara chiar
daca stimulul persista.
3. Analizatorul olfactiv este, ca si cel gustativ, un analizator chimic de contact (chemoreceptor).
Segmentul periferic este reprezentat prin prelungirile dendritice ale celulelor olfactive
(neuroni bipolari) din mucoasa nazala olfactiva, care captuseste partea superioara a cavitatii
nazale, pe o suprafata de cca 2,40 cm
2
/fosa.
Mucoasa nazala olfactiva este formata dintr-un epiteliu si un corion.
Epiteliul este alcatuit din celule olfactive, celule de sustinere si celule bazale. Celulele
olfactive (neuronii olfactivi periferici) au spre exterior o prelungire dendritica cu o umflatura
(buton olfactiv) de la care pleaca o arborizatie din 5-6 cili olfactivi; spre interior ele prezinta
cate o prelungire axonica, care, dupa ce strabate corionul, intra in structura nervului olfactiv;
celulele olfactive (= neuroni bipolari) reprezinta receptorii olfactivi.
Corionul este o patura conjunctiva in care se gasesc glande mucoase ce produc mucusul,
cu rol in umezirea mucoasei nazale pentru intretinerea starii ei functionale.
Segmentul intermediar, de conducere a analizatorului olfactiv, este format din doua portiuni:
- nervul olfactiv (= axonii celulelor olfactive, receptorii) care va strabate lama ciuruita a
etmoidului si va intra in bulbul olfactiv al rinencefalului; celulele olfactive reprezinta
protoneuronii caii olfactive - axonii lor vor face sinapse cu dendritele celulelor mitrale din
bulbul olfactiv;
- a doua portiune a segmentului intermediar se afla in rinencefal si este reprezentata de axonii
celulelor mitrale (= deuteroneuronii caii olfactive), care vor constitui tractusul olfactiv.
Segmentul central al analizatorului este reprezentat de girusul hipocampic, trigonul olfactiv,
substanta perforata anterioara si girusul subcalos.
Omul poate diferentia intre 2000 si 4000 de mirosuri diferite; el este considerat
microsmatic ca majoritatea primatelor. Mecanismul discriminarii olfactive nu este inca bine
cunoscut, dar este dovedit ca nu se datoreaza unor receptori specifici. Cercetarile au aratat ca
prin tractul olfactiv exista un flux continuu de impulsuri, iar sub influenta substantelor odorante
se modifica frecventa si gruparea in serii a acestor impulsuri.
4. Analizatorul vizual. Simtul vazului, alaturi de simtul auditiv si cel kinestezic, are rol
important in orientarea constienta in spatiu si in mentinerea echilibrului corpului. Vederea
furnizeaza peste 90% din informatiile asupra mediului inconjurator si are o importanta
fiziologica considerabila nu numai in diferentierea luminozitatii, formei si culorilor
obiectelor, dar si in mentinerea tonusului cortical, atentiei.
Analizatorul optic este alcatuit din receptorul vizual, calea optica si centrii corticali de
analiza si sinteza a informatiilor vizuale.
Segmentul periferic este un organ pereche format din globul ocular si organele anexe
globului ocular; el este asezat in orbita si are o forma mai mult sau mai putin sferica, putin
turtit de sus in jos (diametrul vertical este de cca 23 mm, iar cel antero-posterior este de 25
mm - acesta numit si axul anatomic al ochiului, poate avea variatii mai mici sau mai mari si
poate influenta functionarea ochiului.
Globul ocular este invelit, de la locul de patrundere a nervului optic pana aproape de
cornee, de o membrana conjunctiva, fibroasa, numita capsula Tenon; intre aceasta si peretele
osos orbitar exista o masa de tesut adipos cu rol protector.
Structura globului ocular
Globul ocular este format din trei tunici suprapuse (tunica externa, mijlocie si interna),
care intregesc peretele globului, si trei medii transparente cuprinse in interiorul acestuia:
umoarea apoasa, cristalinul si corpul vitros.
Tunica externa este fibroasa si alcatuita din sclerotica si cornee; prima este o membrana
alba, dura si opaca, care prezinta in partea sa posterioara o regiune perforata, prin care ies
fibrele nervului optic, numita lama ciuruita, iar in partea anterioara se continua cu corneea -
o membrana epitelial-conjunctiva transparenta.
Tunica mijlocie (tunica vasculara) este reprezentata de coroida, corpul ciliar si iris.
Coroida, de culoare bruna-negricioasa, in structura sa predomina vase sanguine si celule
pigmentare; are rol trofic in special pentru retina si contribuie la formarea camerei obscure.
Coroida captuseste jumatatea posterioara si mediana a scleroticii si se continua cu corpul
ciliar, spre partea anterioara a globului ocular. Corpul ciliar (zona ciliara) se compune din
muschiul ciliar si procesele ciliare. Muschiul ciliar este o formatiune musculara constituita
din mai multe unitati, intervine in acomodarea vizuala la distanta, iar procesele ciliare, in
numar de 70-80, din tesut conjunctiv elastic, produc printr-o filtrare a plasmei sanguine,
umoarea apoasa si umoarea sticloasa. Irisul este o membrana circulara care continua tunica
mijlocie in partea anterioara a globului ocular; el prezinta la mijloc un orificiu circular -
pupila. Rolul irisului se manifesta prin:
- dozarea luminii care va ajunge la retina (similar diafragmei unui aparat de fotografiat);
- impiedica patrunderea luminii prin partile periferice ale cristalinului si
- prin micsorarea pupilei, creste adancimea focarului ocular.
Tunica interna - retina este cunoscuta ca tunica nervoasa; ea captuseste tunica mijlocie pe
toata intinderea ei; din punct de vedere topografic prezinta trei regiuni: retina propriu-zisa,
ciliara si iridiana.
Regiunea posterioara, retina propriu-zisa sau retina optica, prezinta pata galbena exact la
capatul posterior al axului vizual al ochiului, unde se formeaza imaginile cele mai clare, si papila
optica (punctul orb) - o regiune circulara asezata mai jos, unde se afla punctul de convergenta al
tuturor fibrelor nervoase care formeaza nervul optic. Retina optica fotoreceptoare, acopera 2/3
din suprafata posterioara a coroidei. Retina optica are o structura complexa, formata din zece
straturi de celule, dintre care stratul al doilea (extern) este structurat din celulele vizuale cu con
si cu bastonas, denumite astfel dupa forma conica sau cilindrica a segmentului lor extern.
Celulele cu con, in numar de 5-7 milioane, sunt raspunzatoare de vederea in lumina
puternica; ele au un prag de sensibilitate mai performant in perceptia culorilor si a formelor.
Conul contine un numar mare de pigmenti fotosensibili, dintre care iodopsina este cel mai
important; el se descompune sub influenta luminii si se recompune in prezenta vitaminei A.
Celulele cu con se intalnesc in numar foarte mare la nivelul petei galbene.
Celulele cu bastonas, mai numeroase (125-130 milioane), sunt raspunzatoare de vederea
la lumina slaba (nocturna); bastonasul contine rodopsina (purpura vizuala) - pigment fotolabil
care la intuneric are o culoare rosie purpurie, iar in prezenta luminii se transforma intr-un derivat
alb constituit dintr-o proteina - opsina (scotopsina) si un pigment - retinen. Acesti receptori ai
vederii nu pot decela detalii asupra culorii sau formei exacte a obiectelor.
Celelalte regiuni ale retinei: regiunea mijlocie (retina ciliara) si anterioara (retina iridiana)
sunt membrane epiteliale, au o structura foarte simpla, fara o functie speciala; ele alcatuiesc
retina oarba.
In afara de cornee, globul ocular mai prezinta trei medii refringente:
1. - Cristalinul - un organ lenticular biconvex, situat inapoia irisului; este cel mai important in
mecanismul dioptric. El este alcatuit din fibre conjunctive elastice, drept pentru care se poate
deforma usor si permite astfel clarificarea imaginii prin procesul de acomodare.
2. Umoarea apoasa este un lichid incolor, perfect transparent, care umple camerele anterioara si
posterioara ale ochiului, delimitate de fata posterioara a corneei, de iris si cristalin.
3. Corpul vitros este reprezentat de o substanta gelatinoasa care ocupa tot spatiul cuprins intre
partea posterioara a cristalinului si peretele globului ocular. Aceasta substanta gelatinoasa
prezinta la exterior membrana hialoida, iar la interior umoarea sticloasa.
ORGANELE ANEXE GLOBULUI OCULAR sunt organele de miscare si organele de
protectie.
Organele de miscare sau muschii globului ocular sunt in numar de sase: muschiul drept
superior, drept inferior, drept intern, drept extern, muschiul oblic mare si oblic mic.
Organele de protectie sunt reprezentate prin sprancene, pleoape si aparat lacrimal.
Segmentul de conducere al analizatorului vizual (calea optica) este format din doua parti:
- calea infrageniculata, constituita din proto- si deutoneuronii retinieni care ajung pana la corpii
geniculati externi din metatalamus si
- calea suprageniculata, reprezentata de axonii neuronilor din corpii geniculati externi (drept si
stang) = al III-lea neuron, care va proiecta informatiile de la retina pe scoarta cerebrala.
Segmentul central, cortical se afla in lobul occipital, de o parte si alta a scizurii (ariile 17, 18
si 19); aici are loc procesul de transformare a excitatiei luminoase in senzatie vizuala.
5. Analizatorul auditiv
Segmentul periferic al analizatorului acustic este reprezentat de ureche.
Vibratiile sonore sunt captate, transmise si amplificate de un sistem de structuri care
compun urechea externa, medie si interna.
Urechea externa este formata din pavilionul urechii si conductul auditiv extern, care capteaza
si dirijeaza undele sonore spre membrana timpanului; ea se interpune intre urechea externa
si cea interna si functioneaza ca un rezonator al undelor sonore din conduct.
Urechea medie este compusa din cavitatea timpanica sapata in osul temporal, plina cu aer,
care are aceeasi presiune atmosferica datorita trompei lui Eustachio (tuba faringotimpanica).
Spre urechea interna se gasesc cele doua ferestre: ovala si rotunda. In urechea medie se afla
un lant articulat din trei oscioare (ciocanul, nicovala si scarita), care se intinde intre timpan si
fereastra ovala. Oscioarele, muschii si ligamentele care se gasesc in casa timpanului au rolul
de a transmite lichidului din urechea interna vibratiile timpanului, induse de undele sonore
culese de urechea externa.
Urechea interna este alcatuita dintr-un sistem de canalicule, numit labirint. Se deosebeste un
labirint osos in interiorul caruia exista un labirint membranos; intre cele doua labirinte se afla
un spatiu umplut cu perilimfa (un lichid asemanator lichidului cefalorahidian), iar in
labirintul membranos se afla endolimfa.
Labirintul osos este format din vestibul, canale semicirculare si melcul osos (cohlee
osoasa).
Labirintul membranos cuprinde aceleasi formatiuni: vestibul membranos (cu utricula si
sacula), canale semicirculare membranoase si melcul membranos (canalul cohlear). In interiorul
canalului cohlear, pe membrana bazilara, se afla organul lui Corti (= receptorul acustic).
Organul lui Corti este constituit din celule senzoriale auditive, celule de sustinere si doi
stalpi (intern si extern) care subinscriu tunelul lui Corti; deasupra organului lui Corti se afla
membrana tectoria (m. Corti), care pluteste in endolimfa. Toate formatiunile organului lui Corti
se spiralizeaza de doua ori si jumatate de o parte si alta a columelei melcului osos si de-a lungul
melcului membranos. Medial de stalpul intern se gasesc celule auditive interne, dispuse pe un
singur rand si intercalate de celule de sustinere, iar lateral de stalpul extern sunt celulele auditive
externe, asezate pe trei randuri, si celule de sustinere.
Celulele auditive sunt mici, prevazute la polul apical cu cili; acestia sunt in contact
(inclavati) cu membrana tectoria. La baza celulelor auditive vin dendritele neuronilor senzitivi
din ganglionul spiralat (ganglionul Corti).
Segmentul intermediar este format din nervul cohlear, care are o parte periferica (=
protoneuronul din ganglionul spiralat Corti) si o parte centrala (deutoneuronul din nucleii
cohleari ventral si dorsal din trunchiul cerebral si al III-lea neuron din corpul geniculat
medial metatalamic). Excitatiile transmise de acest nerv acusticovestibular (VIII) vor ajunge
in centrul auditiv din scoarta - segmentul central; acesta este reprezentat in profunzimea
scizurii laterale - Sylvius si pe fata superioara a lobului temporal (aria 41). Segmentul central
al analizatorului acustic are multiple conexiuni cu ariile 6, 8 (lobul frontal) si 44 (lobul
temporal) in care se afla centrii vorbirii.
6. Analizatorul vestibular face parte dintr-un sistem care receptioneaza, transmite si analizeaza
pozitia si miscarea in spatiu a corpului omenesc.
Segmentul periferic se gaseste in ampulele canalelor semicirculare, utricula si sacula.
Canalele semicirculare membranoase, care prin ambele extremitati comunica cu utricula, sunt
orientate in cele trei planuri ale spatiului. Fiecare canal semicircular prezinta la baza sa cate o
dilatatie - ampula , in care se gasesc crestele ampulare. O creasta ampulara este formata din
celule epiteliale de sustinere si celule senzoriale (receptoare) ciliate, cufundate intr-o masa
gelatinoasa. In utricula si in sacula se afla de asemenea cate o proeminenta - macula (pata
auditiva), formate si ele din celule epiteliale de sustinere si celule senzoriale ciliate acoperite
de o substanta gelatinoasa - membrana otolitica, care contine granulatii calcaroase - otolite.
Partea bazala a celulelor senzoriale ciliate este inconjurata de arborizatii dendritice ale
neuronilor din ganglionul lui Scarpa.
Segmentul intermediar. Partea periferica a caii vestibulare o formeaza nervul vestibular sau
vestibulocohlear (VIII) alcatuit din axonii protoneuronilor din ganglionul vestibular (Scarpa)
situat in urechea interna. Partea centrala este constituita din deutoneuronii caii vestibulare din
nucleii vestibulari (4) ai trunchiului cerebral (bulb). Axonii acestora merg in mai multe
directii (centrii subcorticali si corticali):
- unele fibre urca la nucleul ventral-lateral talamic (fasciculele vestibulotalamice), unde fac
sinapse cu al III-lea neuron si de la care pleaca fibrele talamocorticale;
- o parte merg la cerebel (cortexul arhicerebelos), contribuind la coordonarea echilibrului
static si dinamic;
- alte fibre merg la substanta reticulata (fasciculele vestibuloreticulare);
- altele merg la nucleii motori ai nervilor cranieni III, IV si VI, care coordoneaza miscarile
globilor oculari, iar
- alte fibre merg la neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii (fasciculele
vestibulospinale).
Segmentul central al analizatorului vestibular este mai putin cunoscut; se pare ca sunt
localizati in scoarta cerebrala a lobului temporal. La activitatea corticala legata de
functiunile echilibrului participa insa si alti analizatori: optic, auditiv, proprioceptorii din
muschi si receptorii cutanati.