Sunteți pe pagina 1din 2

Metoda cautarii dihotomice

Printr-o convenabila alegere , permite ca pe baza compararii valorilor () si () sa eliminam


din intervalul de incertitudine fie [a,] fie [,b]. Prin urmare, rezultat al metodei propuse, incertitudinea
devine [a,] sau [,b] echiprobabil daca nu exista nici o informatie apriori privind locatia minimului.
Rezulta ca alegerea trebuie facuta incat sa realizam:

min max {-a,b-} (1)

Solutia problemei este banala si impune alegerea b-=-a din care rezulta:

(2)

Rezultatul obtinut justifica procedura propusa ca metoda de cautare prin injumatatirea
intervalului de cautare.
Din pacate, o asemenea procedura impune = si compararea valorilor () si () este lipsita de
sens. Admitem sa ne abatem de la conditia de optim, alegand valorile , simetrice in raport cu mijlocul
intervalului de cautare:

(3)

In aceste conditii:

(4)

iar intervalul de incertitudine rezultat se abate fata de valoarea de optim cu . Evident cu cat este mai
mic, cu atat procedura se apropie de procedura ideala. Alegerea lui nu poate fi mai mica evident decat
zeroul masinii pe care aplicam procedura propusa.
Lucrurile devin mai complicate daca tinem cont ca prin trunchierea valorilor specifica
procedurilor numerice este posibil ca pentru foarte mic valorile

si

sa fie identice
pe cifre semnificative facand imposibila comparatia. Vom numi valoarea de discernabilitate care este
dependenta pe de o parte de masina utilizata iar pe de alta parte de functia () ce trebuie minimizata.
Algoritmul bazat pe o astfel de metoda, poarta numele de algoritmul cautarii dihotomice.

Algoritmul cautarii dihotomice

Etapa de initializare. Se alege constanta de discernabilitate si lungimea admisa pentru
lungimea intervalului de incertitudine finala.
Intervalul initial [

], Se considera k=1 si se trece la etapa de baza.


Etapa de baza. Pasul 1. Daca

, algoritmul se opreste si punctul de minim apartine


intervalului [

](putem considera

) iar daca

facem:

(5)

Pasul 2. Daca

impunem

iar in caz contrar

si

.
Iteram kk+1 si se reia pasul 1.
Daca avem in vedere relatia (4) , lungimea intervalului de incertitudine evolueaza astfel:

1.


2.

(6)
..................................................................................................................................
k.



Evident, in cadrul fiecarui pas de lucru trebuie evaluate doua valori ale functiei , urmand ca in
cele k iteratii sa fie nevoie sa calculam 2k valori ale functiei considerate.