Ura in discursul public

In acest articol voi argumenta de ce discursul public a unora dintre lideri politici
contravine societatii liberale si totodata principiilor democratiei europene. Voi incadra acest
discurs in societatea europeana, in spatiul Uniunii Europene, pentru a micsora spatiul de
referinta. Voi face referire la ideile pe care le promoveaza liderul partidului UKIP (UK
Independence Party), Nigel Farage in ceea ce priveste romanii ca si cetateni europeni.
Pentru a argumenta impotriva discursului urii asupra romanilor care traiesc in Marea
Britanie si castigarea astfel a alegatorilor voi face referire intai la faptul ca aceste discursuri
contravin ideii liberale si liberalismul european. Europa isi pune intrebarea la momentul actual
care este mai importanta, daca se poate vorbi in acesti termeni, libertatea de exprimare sau
egalitatea dintre cetatenii Uniunii Europene.
Societatea liberala are ca reguli principale acceptarea diversitatii largi a
comunitatilor dar si promovarea unui climat de egala consideratie si respect pentru membrii
acestor comunitati. Prin urmare aceasta elimina toate formele de discriminare si intoleranta
bazata pe rasa, etnie, origine, afiliere religioasa, sex, varsta, dizabilitate si orientare sexuala. De
asemenea societatea liberala protejeaza libertatea de expresie printre care si declaratiile false,
ofensive si rautacioase. Asadar aceste principii se afla in antiteza si de multe ori ingreuneaza
protejarea persoanelor impotriva discursului urii. De aceea societatea liberala trebuie sa decida
pana unde accepta toleranta fata de activitatile bazate pe discursul urii. Mai ales la momentul
actual cand discursul urii atrage tot mai multi adepti, datorita situatiei economice la nivelul
Uniunii Europene.
Pe de o parte statele au o problema sa limiteze ura in discursul public, pentru a nu limita
drepturile la libera exprimare si de asemenea pentru a nu lua partea uneia dintre parti, de multe
ori facandu-se apel la dreptul la replica din partea celui impotriva caruia se aduc elemente
calomnioase. Pe de alta parte neutralitatea si dreptul la replica functioneaza atunci cand cei care
sunt atacati prin acest discurs al urii sunt foarte bine informati cum sa se apere, ceea ce e foarte
rar cazul minoritatilor si a persoanelor vulnerabile dintr-o societate. De aici se pot pune mai
multe intrebari: care este mai importanta egalitatea sau libertatea expresiei? Pana unde poate fi
dusa aceasta libertate a expresiei si sa fie in acelasi timp protejata si egalitatea? Pentru a
raspunde la aceste intrebari trebuie sa facem referire la conflictul dintre pacea liberala si
egalitatea liberala. Se pot exclude acestea? Sunt unii oameni mai liberi in ceea ce priveste
discursul decat ceilalti?
In Hate Crimes, literature and Speech de L.W. Sumner se disting 3 tipuri de
interese, ale celor care poarta discursul, ale celor care sunt audienta (influentati) si a celor care nu
sunt influentati, a martorilor. Interesele vorbitorilor sunt de a se putea exprima liber, de a se
putea angaja in orice forma de comunicare. De asemenea aceste interese pot fi individuale sau de
grup. Interesele audientei sunt de a fi bine informat, de a-si extinde orizonturile, etc. De ambele
parti aceasta relatie trebuie sa fie mutual o situatie profitabila, asadar pentru ambele parti aceste
discursuri vin cu drepturi dar si cu obligatii. Exista totodata si o a treia categorie de persoane
martori care nu sunt angajate in comunicare, aceasta neimplicare poate fi benefica atunci cand
societatea exterioara discursului este bine informata si totodata stie sa aleaga ce e bine sa
primeasca si ce nu dintr-un discurs.