1.

Modaliti de definire a culturii

Termenul de cultura este unul dintre cei mai vagi termeni. Acesta face obiectul a numeroase
abordari diferite unele de altele. Este un termen care dobandeste sensuri diferite in functia de
perspectiva de abordare si in functie de contextual in care se foloseste. Pn prin secolul XVI,
Europa identific cultura cu cea european; definiiile sunt ns variate.
Cultur elemente care dau specificitate unui grup
Asa cum il cunoastem noi astazi, isi are originile in gandirea filosofica a secolului XVIII, in
gandirea reprezentantilor miscarii Luminilor.In aceasta perioasa s-a conturat un concept de
cultura axat pe coordinate predominant pedagogice, educationale. Se valorifica la nivelul
termenului etimologia acestuia.
Epoca Luminilor pune accent pe educatie, formarea individului, posibilitatea de emancipare a
omului printr-un efort propriu de modelare a spiritului sau. Sec XIX-XX sunt marcate de
descoperirea si studierea unui numar mare de culturi diverse, de culturi deosebite, de cultura
europeana, intr-un sens mult mai larg si variat.
Etimologie: lb latin cultura, -ae; cultus . De la lb limba latin se trag toi termenii de
cultur, dar i toi termenii care vor forma grani n jurul celui de cultur (civilizaie,
educaie etc)
La nceput, cultura desemna ngrijirea cmpului: cultura agrorum (cultura cmpului)
Cultura coporis (ngrijirea corpului); cultura animi (ngrijirea sufletului) presupune
modelarea sufletului ntr-un sens impus de om.
Cultus lucrare; nchinare la zei ascendentul termenului de cultur de azi; se leag de o
activitate spirtual.
Prin definiia conceptului ne desprindem de o viziune subiectiv; ceea ce numim cultur
nu este doar propria cultur, ns dincolo de variaii, exist elemente comune.
Cultura = numele colectiv pe care l dm activitilor umane
= ansamblul cunotiinelor, credinelor, obiceiurilor, drepturilor dobndite de
om ca
aparinnd unei comuniti.
nelesul termenului de cultur a variat cel mai mult:
- n Renatere se pune accent pe cultur ca evoluie spiritual a individului
- n Epoca Luminilor se vorbete despre diferena dintre cultur i natur, cultura fiind
ansamblul achiziiilor care deosebesc modul uman de existen de cel natural;
accentul cade pe elementele universale ale culturii (care se regsesc n toate
civilizaiile i care ne permit s ne difereniem de natur) permit comparaii ntre
diferite comuniti umane
- Epoca Romantismului se accentueaz problematica culturii iar teoreticienii
vorbesc despre cultur ca despre un ansamblu de creaii umane care difereniaz un
grup de altul; accentul cade pe elementele particulare, pe ceea ce particularizeaz un
ansamblu n raport cu altele; accentul se pune i pe dimensiunea naional a culturii
cultura = element definitoriu al identitii naionale
- n a doua parte a secolului XIX se dezvolt studii sistematice asupra fenomenului
cultural, se afirm puncte de vedere diferite cu privire la coninutul fenomenului
cultural i la modalitatea lui de interpretare. La sfritul secolului XIX, conceptul dee
cultur era un concept cheie n interpretarea problematicii umane i sociale; chiar i n
istorie concept vedet a studiilor umaniste. S-au impus numele cele mai importante
n filosofia culturii, antropologie studii de referin pn astzi
- La mijlocul secolului XX (dup WW2 pn la 1970) termenul de cultur intr intr-
un con de umbr, nu mai ocup un loc central n studiile asupra societii. n locul lui
se prefer, cu o funcie apropiat n plan explicativ, termenul de societate ( termen
nglobant) orientare datorat influenei puternice a gndirii marxiste n Europa, dar
i America.
- Dup anii 1970 i pn astzi problematica culturii revine n actualitate i se bucur
de un mare prestigiu datorit descoperirii i cultivrii pluralitii culturale de ctre
postmoderni. Oamenii devin contieni de pluralitatea culturii. Noul prestigiu se
datorez i cultivrii cu insisten n ultimele decenii a unei atitudini neutre fa de
cultur a teoreticienilor, care exclude ierarhizarea culturilor, apreciere unor culturi n
defavoarea altora cercettorul trebuie s fie neutru.

Aadar, dup multe oscilaii, ideea de cultur revine ca o problem important n studiul
societii. Cultura face astzi obiectul studiilor de filozofie, antropologie, sociologie, este
studiat din perspetiva teoriei comunicrii sau a semioticii. Fiecare aduce perspective
diferite, iar o teorie a culturii ncearc s adune informaii referiatoare la cultu din toate
domeniile care trateaz fenomenul cultural. Aceast teorie i propune s ofere o
explicaie ct mai ampl pentru fenomenul cultural i care s reuneasc achiziiile unor
diverse domenii de abordare.

2. Caracteristici ale culturii: Caracterul dobndit al culturii (problema raportului cultura
natur, forme simbolice, felul in care apar fenomene specific umane). Caracterul de
patrimoniu al culturii: rolul culturii in viata unei comunitati; continuitatea unei comunitati;
cultura se transmite de la o generatie la alta constituie patrimoniul unei comunitati.
Caracteristicile culturii sunt prezentate n mod diferit dar exist cteva trsturi care revin
evident n toate culturile.Cultura este ceea ce omul realizeaza prin activitatea sa practica si
intelectuala in prelungirea naturii de unde rezulta caracterul dobandit al culturii. Asadar,
cultura nu este dat, ci se dobndete.
n procesul activitii umane se formuleaz rspunsuri specifice la problemele de adaptare pe
care omul le are. n cazul omului, soluiile de adaptare a mediu sunt soluii marcate de
inovare, de creativitate i sunt fundamental diferite de cele ale lumii naturale.Soluiile
culturale (cunotiine, tehnici, limbaje, viziuni asupra lumii) sunt diferite de cele naturale, dar
se formuleaz de multe ori n prelungirea datelor naturale ale existenei umane. Orice
problem actual poate fi rezolvat prin apelarea la soluii inspirate din natur, ns omul nu
poate folosi natura oricum n folosul propriu, ci trebuie s in cont de legile i resursele ei
fenomen n cadrul naturalismului consider c fenomenul cultural este o prelungire a
naturii, niciuna din caracteristici nu sunt exclusiviste, ci sunt modaliti de prezervare a
lumii naturale.
Caracterul dobndit al soluiilor culturale se traduce prin faptul c prin aciunea lor, oamenii
construiesc un mediu nou, distinct de cel natural, care este cultura n totalitatea ei.
Cercetatorii disting intre solutiile culturale de ordin material si solutiile culturale de ordin
spiritual ( cunostintele, limbaje, viziuni asupra lumii exprimate cu mijloace teoretice,
artistice, religioase, filosofice). Aceste componente de ordin spiritual sunt numite
componente simbolice. E. Cassirer denumea creatiile spirituale forme simbolice ale culturii
si introducea in aceste forme filosofia, cunoasterea, mitul, religia, artele, istoria. Considera ca
aceste forme de ordin simbolic sunt cele care fac diferenta esentiala dintre om si animal.
Caracter de patrimoniu
Nu putem vorni despre cultura in afara unor comunitati constituite. Cultura este mprtit i
se dezvolt ntr-o comunitate, fiind dezvoltat de oameni; presupune comunicare, o anumit
solidaritate a grupului n jurul unor anumite soluii. Elementele de noutate care apar n
universul cultural se transmit de la un individ la altul i se difuzeaz de la o comunitate la
alta.(Diseminarea solutiilor). n interiorul unei comuniti umane, creaiile sunt selectate n
funcie de utlitatea, semnificaia, valoarea lor, iar apoi sunt sedimentate i pstrate pentru a fi
transmise din generaie n generaie. Patrimoniul d identitate unei comuniti (comunitatea
se legitimeaz ca avnd o anumit individualitate, specificitate) si d continuitate vieii unei
comuniti (generaiile noi l continu sau se raporteaz critic la el). Sedimentarea culturii
ntr-o comunitate face posibil i procesul de socializare (integrarea individului n comunitatea
prin nsuirea unor norme, valori, cunotiine, simboluri, modele comportametale i
interpretative preexistente n societate).
3. Modalitati de abordare a culturii : Perspectiva filosofic asupra culturii ;
perspectiva antropologic ; tendinte majore de abordare antropologice
Fiind un fenomen deosebit de complex, cultura trezeste interesul unor cercetatori cu orientari
diferite care apartin unor domenii de studiu diferite. In cercetarea culturii se reunesc metode,
concepte specifice filosofiei, sociologiei, antropologiei si istoriei.
Perspectiva filosofica asupra culturii
In a doua jumatate a secolului XIX se dezvolta ca disciplina desine statatoare AXIOLOGIA, care
abordeaza problematica valorilor in calitatea lor de elemente constitutive fundamentale ale
culturii. In secolul XX axiologia devine o componenta a filosofiei culturii
Abordarea filosofica este de maxima generalitate cu un grad foarte mare de abstractizare.
Filosofii se ocupa de caracteristicile generale ale culturii, de mecanismele care stau la baza
functionarii fenomenului cultural, de desprinderea componentelor care se regasesc in orice
cultura, indiferent de aspectele particulare pe care le imbraca cultura.
Gandirea filosofica vede cultura ca fiind o determinanta fundamentala a existentei umane si
studiaza relatia dintre cultura si specificul existentei umane. Filosofia culturii pune problema
valorilor in ansamblul unei culturi (cum se nasc, ce rol joaca valorile in interiorul unei culturi).
Filosofia este terenul pe care putem formula in mod legitim o serie de puncte de vedere de tip
evaluativ cu privire la anumite culturi sau cu privire la componente ale anumitor culturi.
Filosofia culturii se preocupa de problemele raportului intre unitatea culturii, ca fenomen
definitoriu pentru existenta umana si pluralitatea formelor de expresie culturala. In prelungirea
acestei teme, astazi este de actualitate problema raportului dintre identitate si alteritate, de unde
decurge si problema comunicarii interculturale.
Problematica filosofica a culturii presupune abordarea raportului dintre cultura si natura sau
dintre cultura si alte componente ale vietii sociale, raportul dintre componentele care constituie
cultura.
Perspectiva antropologica
Se apropie din multe puncte de vedere de abordarea filosofica, antropologii fiind preocupati de a
evidentia stransa legatura dintre cultura si modul uman de existenta. Antropologii abordeaza
cultura pornind de la studiul concret al unor culturi; specific primilor antropologi (anii `30) este
studiul unor comunitati izolate, al unor culturi care nu luasera contact cu cultura de tip european
(asa-numitele culturi primitive - termen putin agreat astazi, avand conotatii negative). Studiind
aceste culturi mai putin evoluate se va ajunge la intelegerea unor mecanisme fundamentale ale
culturii.
S-au conturat orientari diverse in antropologie: abordari descriptive si abordari de sinteza.
E. Tylor este cel mai reprezentativ reprezentant al abordarii descriptive a culturii. Definitia
descriptiva a culturii pe care o ofera este urmatoarea: Cultura este un ansamblu cunostiintelor,
credintelor, ideilor referitoare la religie, drept, arta, precum si totalitatea aptitudinilor si
deprinderilor pe care omul le dobandeste in cadrul unei societati.
La inceputul sec. XX au aparut abordarile de sinteza asupra fenomenului cultural. Punctul de
plecare al perspectivelor de sinteza este conceptia lui E. Sapir care defineste cultura ca un
ansamblu de comportamente si de sisteme de comunicare. Cultura este vazuta ca un intreg si se
incearca descifrarea mecanismelor care stau la baza culturii.
Ideea lui Sapir a fost preluata de orientarea structuralista din antropologie. Este orientare care isi
are originile in cercetarile lingvistice. Cel mai important membru a fost antropologul francez,
Levi Strauss. Antropologia structurala pune intre paranteze studiul individului in studiul cultural.
Preocuparea sa are ca scop identificarea unor structuri sau ansamblu de relatii stabilite intre
acesti indivizi in cadrul diverselor componente ale culturii.




4. Perspectiva sociologica asupra culturii : cum vede sociologia culturii ; tipuri de teme,
tendinte mari in sociologia culturii ;

Sociologia este preocupata in principal de diversitatea culturala a societatilor moderne (spre
exemplu diferenta intre cultura rurala si cea urbana.In sociologie s-au consacrat termeni precum
subculturi si contraculturi. R. Hoggart: Cultura saracilor -> defineste subcultura prin aspecte
socio-economice. Perspectiva sociologica abordeaza pe larg fenomenul mass-media si
implicatiile sale asupra societatii. Deasemenea sunt abordate teme precum societatile moderne si
societatile policulturale.
Sociologii s-au ocupat de societatile moderne si au avut ca obiectiv principal evidentierea
legaturilor dintre cultura si diverse grupuri sociale.Se pune intrebarea daca raportul dintre individ
si colectivitatea etnica reprezinta o unitate reala. Etnicul ar fi substanta, individual numai un
accident sau o expresie.
Perspectiva sociologica a culturii presupune trei mari teme/ categorii.
1. Studiul operelor culturale opere de arta, teorii stiintifice, opere filosofice, teologice.
Se pun in discutie care sunt conditiile care favorizeaza realizarea operelor culturale, artistice si
care au fost conditiile recunoasterii. Exista o preocupare pentru intelegerea mecanismelor ce stau
la baza selectarii proceselor de selectare si legitimare a operei culturale. Opera intra intr-un
circuit al cercetarii.Se urmareste si sa se cunoasca ce rol joaca categoria sociala de apartenenta in
apropierea de opera culturala in genere.
2. Exista o disciplina sociologica care se numeste SOCIOLOGIA EDUCATIEI. Printre
multele probleme specifice intalnim un proces prin care se transmite cultura, se perpetueaza
cultura unei comunitati
Exista o sociologie a trupului: corpul uman este abordat din perspectiva conduitei
culturale care functioneaza intr-o societate. SOCIOLOGIE A EMOTIILOR: considera ca
emotiile noastre sunt reactii pur fizice imbracate in haine culturale. ( iubirea,ura,rusinea).
SOCIOLOGIE A FAMILIEI care studiaza felul in care valori, norme, reguli de viata specifice
culturii unei colectivitati se transmit de la o generatie la alta in interiorul familiei. Familia este
vazuta ca un cadru al conservarii valorilor culturale, al perpetuarii unor reguli cu o valoare
culturala.
SOCIOLOGIA CUNOASTERII: cunoasterea stiintifica, ideile fac parte din cultura. Sunt
strans legate de viata colectivitatilor si sunt influentate de institutiile sociale.Grupurile sunt
interesate de modalitati cat mai eficiente de transmitere a cunostintelor, de conservare a lor, de
plasare a lor intr-un patrimoniu.


5. Perspectiva istorica asupra culturii : corelate filozofica cu antropologic ;
sociologic cu istorica (ar putea fi)

Istoria a lasat dovezi despre evolutia culturii
Perspectiva istorica:
A. istoria traditionala;
B. istoria secolului XX in acest domeniu.
A. Istoria traditionala se ocupa de studiul marilor etape din evolutia culturii. Istoria traditionala
este o istorie a evenimentelor si a marilor personalitati. In functie de aceasta se desfasoara
caracteristicile epocilor si tendintele majore ale istoriei.
Istoria include fenomenul cultural in studiile sale mai ales din perspective marilor personalitati
care au marcat dezvoltarea culturii si innoirile din planul creatiei artistice. S-a dezvoltat istoria
traditionala a diferitelor componente ale culturii ( istoria artei, stiintei).
Abordarea istoriei presupune cautarea unor creatii de exceptie, evidentierea rolului pe care l-au
avut creatorii puternic singularizati. Istoria este coordonata de principiul valorii urmarind
creatiile cele mai pretioase.
La inceputul sec. XX, in Franta a aparut o noua orientare in istorie grupata in jurul revistei
Annales (1929).
B. S-a orientat spre duratele lungi ( istoria duratelor lungi). Istoricii si au propus sa studieze
transformarile mai putin spectaculoase, evolutiile lente ale societatii care au pregatit anumite
personalitati.
Istoricii considera ca pentru istorie este mai putin importanta nararea, important e ce se intampla
cu structurile de mare profunzime ale societatii. S- au ocupat cu studiul structurilor sociale si al
evolutiei mentalitatilor.
Istoria culturala isi propune sa studieze dimensiunea sociala a reprezentarilor, sa studieze obiecte
si institutii culturale asa cum exista, sa evidentieze modul in care ceea ce tine de cultura se
transmite.
Isi propune sa fie o inventariere a tot ceea ce este uman in societate si o interogatie de tip
antropologic in legatura cu componentele culturii ( discurs care sa se intrebe care este rostul
credintelor pentru viata individului si comunitatii).


6. Conceptul de civilizatie : Sensuri ale conceptului de civilizatie : definitie
initiala, sensuri dobandite ulterior, sensuri actuale

Tudor Vianu defineste termenul de civilizatie astfel:
1. suma operelor de cultura;
2. a trai intr-o civilizatie inseamna a fi solicitat de opere, a te comporta, gandi, actiona intr-un
mediu marcat de creatia existenta deja;
3. nici nu inseamna altceva decat perfectionarea existentei inauntrul cetatii; civilizatie inseamna
sa traiesti in cetate, dupa niste reguli care fac convietuirea posibila;
5. civilizatia este o cultura definita prin sfera ei sociala, partial din punct de vedere a valorii
tehnico-economica
Termenul de civilizatie este consacrat lumii europene. Este consemnat ca la sf. sec. XVI, in
lumea franceza erau consacrate verbele si adjectivele termenului. Sensul se referea la o anumita
imblanzire a moravurilor, cizelare a comportamentului, la o educatie capabila sa determine
controlul emotiilor, pornirilor instinctive; un anumit control asupra comportamentului social.
Sec. XVI-XVII: termenul de civilizat era asociat unui ideal aristocratic de comportament. Era
expresia nobletii comportamentului la nivelul unor elite ale societatii. Se asocia cu un ideal
moral si intelectual.
O schimbare de sens sesizabila are loc in sec. XVIII. Apare propriu-zis termenul de civilizatie. S-
a raspandit extrem de repede. In sec. XVIII, termenul de civilizatie este strans legat de
ideologia epocii Luminilor. Epoca Luminilor face parte din conceptul de civilizatie, unul
universalist si se asociaza cu termenii de referinta ai miscarii Luminilor: progres, educatie,
emanciparea umana prin actiune rationala.
Termenul de civilizatie desemneaza ansamblul proceselor care pot duce la imbunatatirea
educatiei si a legislatiei. Este utilizat pentru a asigura progresul umanitatii, in genere a diverselor
comunitati. In Epoca Luminilor este consacrat pentru a se desemna problematica dezvoltarii
comunitatilor umane.
Dincolo de aceste sensuri conturate pana la mijlocul sec. XX, astazi se inregistreaza maniere
diferite de a defini civilizatia si de a o raporta la cultura. Se prefera utilizarea termenului de
cultura.
Problematica definirii civilizatiei este abordata astazi mai ales din perspectiva teoretica a
etnologiei, antropologiei, istoriei, fiecare aducand in prim-plan anumite aspecte ale culturii.
Etnologic, civilizatia este termenul care desemnbeaza ansamblul de trasaturi caracteristice pe
care le reprezinta o colectivitate umana diferentiata, sugereaza ideea de unitate a unei
colectivitati, unitate data de cateva trasaturi specifice.
In acceptia istorica de astazi, termenul de civilizatie este folosit pentru a pune in evidenta
campurile cele mai largi de dezvoltare a umanitatii care pot face obiectul studiului istoric.
7. Continutul si semnificatia conceptiilor cu privire la opozitia dintre
cultura si civilizatie : valabilitate, limite, cum luam in calcul azi o asemenea
distinctie sau daca mai putem sa o luam in calcul.

In a 2 a jumatate a sec. XVIII, apare prima controversa legata de raportul cultura-civilizatie in
spatiul cultural al statelor germanice.Norbert Ellias analizeaza evolutia intelesului termenilor de
cultura si civilizatie in contextul unor confruntari dintre aristocratie si burghezia tanara.
Conflictul intre sensurile acordate termenilor apare ca expresie lingvistica si teoretica a
conflictului dintre cele doua categorii sociale.
Pentru burghezia germana, termenul de civilizatie desemna ansamblul manierelor,
comportamentelor specifice nobilimii care se inspira din modul de viata de la curtea franceza.
Burghezia acuza nobilimea ca imita un stil de viata incarcat de mult formalism, ca preia modele
straine de lumea germana ceea ce denota un dispret fata de posibilitatea de creatie existenta in
spatiul culturii germane.
Noua burghezie opune acestei atitudini specifice nobilimii dorinta de a promova cultura inteleasa
ca ansamblu al valorilor spirituale, caracterizata prin profunzime, autenticitate si concretizata in
arta, filosofie, cunoasterea stiintifica. Se remarca superioritatea culturii in raport cu civilizatia.
Treptat, disputa de ordin social dintre burghezie si nobilime se transforma intr-o problematica de
ordin national. Burghezia se prezinta ca adevarata purtatoare de civilizatie a lumii germane, in
timp ce aristocratia impartaseste valori straine spiritului national german.
De la aceasta confruntare s-a perpetuat traditia de a privi cu o anumita reserva civilizatia cand o
comparam cu viata spirituala. Civilizatia desemneaza latura materiala a vietii, iar cultura
desemneaza latura spirituala a vietii. Aceasta distinctie cultura-civilizatie care presupune
aprecierea culturii si o subevaluare a civilizatiei se transforma pe parcursul sec. XIX intr-o
disputa intre nobletea spiritualului si trivialitatea materialului.
Dostoievski vorbeste despre lumea putreda a Occidentului, marcata de detasarea fata de viata
materiala si de salvarea ce va veni cu cultura. Ideea este preluata si de O. Spengler, A. Webber,
L. Blaga, junimisti,
Forma cea mai clara a acestei idei a fost expusa in opera lui O. Spengler, Declinul
Occidentului (1918). Dezvolta o conceptie biologista si ciclica cu privire la cultura. El compara
culturile cu niste organism vii care se nasc, evolueaza si apoi cunosc un declin treptat spre
moarte. Cultura se identifica cu faza de tinerete si avant a unei comunitati, cu viata spirituala
libera de determinari materiale. Cultura este vie, dinamica. Civilizatia este expresia imbatranirii
culturii, faza de declin a creatiei in care valorile materiale acapareaza intreaga atentie, domina
actiunea automata sau demersul strict rational. O cultura dominata de tehnologie merge automat
spre moarte.
Fernand Braudel vorbea despre indreptatirea si necesitatea de a vorbi despre civilizatie la
singular si plural. Cand folosim termenul la singular, avem in vedere tocmai un stadiu relativ de
dezvoltare a unei culturi.
Cand sa vorbeste la plural, avem in vedere pluralitatea liniilor de dezvoltare a societatilor umane,
modurile diferite in care se dezvolta societatile, ritmurile diferite, tipurile de valori diferite care
se dezvolta in preponderenta intr-o societate sau alta. De aici decurge un sens fundamental al
termenului de civilizatie : ea desemneaza ansamblul dezvoltarii unei comunitati, desfasurata prin
anumite caracteristici care face obiectul studiului istoricului.
8. Valori : valoarea tema constanta a gandirii filozofice : axiologia ca
discplina de sine statatoare : cand a aparut, ce semnificatie a avut
(****Probleme si concepte centrale in axiologie).
Tema valorilor este una centrala in teoria culturii. Intelegerea specificului valorilor, a felului in
care ele functioneaza in societate sunt elemente este un element esential pentru descifrarea
mecanismului cultural in ansamblu.
Prin valoare desemnam un bun material, o creatie spirituala, un comportament pe care dorim sa
ni l insusim si sa ne identificam cu el. Fiecare societate are valori diferite si moduri de a se
raporta la valori diferite.
Problematica valorii a preocupat ganditorii din toate epocile. De ex., Platon formuleaza explicit
probleme referitoare la lumea valorilor. In Hippias Maior, dialogul lui Platon, acesta spune ca
frumosul se afla in sfera valorilor si ca sufletul uman a contemplat intr-o viata anterioara ideea de
frumusete si nu face decat sa o recunoasca atunci cand o intalneste. In alt dialog, Phaidros,
valorile au sensuri diferite folosite in circumstante diferite, creandu-se o legatura si intre valori si
divinitate.
Aceasta tema este studiata de axiologie ( axios, greaca= ceea ce este valoros), disciplina
independenta inrudita cu filosofia culturii care apare in a doua jumatate a secolului XIX. Formele
cele mai bine sistematizate apar la ganditorii neokantieni care reiau idei fundamentale ale lui
Kant.Abordarile contemporane ale culturii se caracterizeaza prin neutralitate axiologica (trebuie
sa aiba o atitudine impartiala, fara a face aprecieri).
Constituirea axiologiei ca domeniu distinct al gandirii filosofice are o semnificatie complexa
pentru evolutia gandirii filosofice: recunoasterea faptului ca in viata oamenilor exista un
domeniu distinct al valorilor care nu poate fi determinat cu cunostintele noastre, starile
psihologice sau bunurile materiale.Presupune recunoasterea faptului ca oamenii nu se raporteaza
in mod egal la toate lucrurile. Tine de specificul existentei umane formularea unor atitudini fata
de realitatea la care se raporteaza. Pentru om, lumea inconjuratoare nu poate fi indiferenta.
Cand ne referim la valori, ne referim la un mod specific de raportare la lume care presupune
exprimarea unor preferinte, selectii, ierarhizari. Acest mod de raportare la lume exprima
relationalizarea exprimarii preferintelor, asteptarilor umane cu realitatile asa cum sunt ele sau asa
cum sunt percepute la un moment dat.
Axiologia utilizeaza o serie intreaga de concepte specifice, dintre care foarte importante sunt
urmatoarele:
1. Obiect axiologic: sintagma desemneaza ceea ce este supus valorizarii. Se poate constitui din
orice lucru material, orice creatie spirituala, orice comportament uman, orice principii, institutii;
2. Subiect axiologic: cel care valorizeaza. Poate fi individual sau colectiv.
3. Valorizarea ( evaluare): presupune actiunea de a pune in relatie obiectul si subiectul axiologic.
Inseamna a gandi un obiect in sfera valorii.
4. Judecata de valoare: exprimarea unei aprecieri.
Problemele specifice axiologiei sunt numeroase, variind de la un ganditor la altul. Dincolo de
varietate, in toate axiologiile gasim intrebari referitoare la valabilitatea si originea valorilor.

9. Teorii cu privire la natura valorilor : teorii subiectiviste, obiectiviste si
relationiste
Axiologiile se intreaba care este felul in care putem cunoaste valorile si care este natura valorilor
(problema centrala in orice axiologie). De raspunsul acestei idei depind toate celelalte idei
dezvoltate de o teorie axiologica. Pornind de la aceasta intrebare s-a realizat o clasificare a
teoriilor axiologice, distingandu-se teorii axiologice subiectiviste, obiectiviste si relationiste.
1. SUBIECTIVISTE - valorile sunt considerate imanente subiectului (nu pot fi despartitite de
cel care apreciaza). Valoarea depinde de fluctuatiile dorintelor individului, de afectivitatea lui si
de viata emotionala
Aceasta interpretare pare la sf. sec. XIX si cunoaste foarte multe variante:
Conform lui Tudor Vianu, de exemplu, valoarea este expresia dorintei individului. In acest cadru
larg, valorile au fost definite ca expresie a placerii. Este valoare orice ne face placere.
Conform pragmatismului ( W. James), valoarea este in stransa legatura cu interesul uman. James
spune ca este adevarat tot ceea ce este oportun cunoasterii noastre la un moment dat. Nu avem un
criteriu absolut al adevarului, ci al oportunitatii.
Empirismul logic presupune perspectiva modului in care experienta individului este tradusa in
limbaj. Termeni precum bine, frumos, drept, nu au continut teoretic, nu au statut de
concepte, nu tin de planul cunoasterii, doar exprima stari de spirit.
Filosofii existentialisti ( J.P. Sartre, A. Camus, M. Haidegger) leaga valorile de o traire umana
autentica.De aici rezulta dramatismul existentei individului. Acesta isi asuma singur optiunile
fara a putea sa se raporteze la repere exterioare. Acest punct de vedere este prezent in gandirea
contemporana prin constatarile de ordin socio-psihologic.
Una dintre orientarile contemporane, perspectivismul, spune ca discursul nostru despre
valorizarea lucrurilor nu este decat expresia atitudinii noastre fata de ele, expresia placerii pe
care aceste lucruri ne o produc. Valorile sunt relative prin excelenta.
O serie intreaga de cercetari sociologice evidentiaza tendinta specifica a lumii contemporane care
consta in tendinta individului de a nu lua in calcul norme si reguli gata constituite, de a contesta
institutii si doctrine. Valorile sunt pur subiective si relative, nu mai sunt determinate de doctrina.
Societatea moderna tinde sa relativizeze toate valorile, sa puna in discutie orice temei obiectiv al
valorilor si sa considere ca orice tip de optiune este justificata atata timp cat exprima preferintele
unui individ sau grup. Punctul de vedere relativist este important in teoria valorilor pentru ca
subliniaza importanta subiectului axiologic, rolul celui care evalueaza.
Punctul de vedere subiectivist nu ne poate explica de ce anumite valori, anumite tipuri de
apreciere dureaza in timp, cu o anumita forta de mobilizare asupra unor indivizi diferiti. Nu
poate rezolva situatiile dificile care apar in viata traita concret cand nu se poate distinge clar intre
dorinta individuala si influentele externe exercitate asupra individului care ii determina
continutul dorintelor, modul lor de manifestare.
2. OBIECTIVISTE
Ca replica, a aparut si un al 2 lea mod de a defini valorile: conceptii ce considera ca evaluarea
facuta de individ se bazeaza pe norme/ principii situate in afara experientei proprii. Aceste
principii au o autoritate clara asupra felului in care indivizii isi manifesta optiunile. A fost
dezvoltat de filosofi germani ai scolilor Neokantiene. La sfarsitul sec. XIX, o serie intreaga de
filosofi neokantieni gandesc domeniul valorilor ca un domeniu cu autonomie absoluta. Valorile
nu sunt nici lucruri, nu tin de sfera practica, nici teoretica propriu-zisa. Ele sunt valabilitati
eterne, independente de experienta umana.
Ideea existentei unor valori supraindividuale apare in teoriile sociologice. Acesta lanseaza in
discutie problematica reprezentarii colective. Aceste reprezentari colective sunt de natura
obiectiva pentru ca transcend constiinta individuala si se impun acesteia sub forma de reguli
morale, principii religioase, norme juridice, care toate au un caracter constrangator pentru
individ. Nu alegem dupa cum ne place noua, ci in functie de constrangerea normelor morale.
Punctul de vedere obiectivist are meritul de a semnala faptul ca indivizii au de regula repere
exterioare lor care le orienteaza aprecierile. De asemenea, poate formula o explicatie pentru
rezistenta valorilor in timp, pentru faptul ca generatii/comunitati intregi perpetueaza aceleasi
moduri de evaluare de la inceputul umanitatii pana astazi.
3. RELATIONISTE
A treia modalitate de interpretare a valorilor defineste o valoare ca avand in centru ideea de
relatie intre trei elemente: un obiect axiologic care prin calitatile sale poate satisface dorinte,
preferinte, interese; un subiect axiologic care, in virtutea structurii sale emotionale si a evolutiei
intelectuale, se raporteaza la obiectul axiologic prin prisma unor criterii. Aceste criterii exprima
preferinte personale, dar si cerinte dezvoltate la nivelul grupului socio-cultural in care individul s
a format si se manifesta.
Aceste criterii care vin din partea comunitatii sunt cele care dau rezistenta dincolo de experienta
pur personala. Ele sunt generate de educatie, de moda, de criteriile de prestigiu care functioneaza
intr-o comunitate. Sunt determinate de constrangeri morale si juridice.

10. Definirea valorilor ca relatie : definirea valorii ca relatie si cum se raporteaza la
celelalte definitii ale valorilor
Modul cel mai potrivit de definire a valorilor este cel care presupune relatia.
Conform teoriei relationiste cu privire la natura valorilor, valoarea este definita ca avand in
centru ideea de relatie intre trei elemente: un obiect axiologic care prin calitatile sale poate
satisface dorinte, preferinte, interese; un subiect axiologic care, in virtutea structurii sale
emotionale si a evolutiei intelectuale, se raporteaza la obiectul axiologic prin prisma unor criterii.
Aceste criterii exprima preferinte personale, dar si cerinte dezvoltate la nivelul grupului socio-
cultural in care individul s a format si se manifesta.
Aceste criterii care vin din partea comunitatii sunt cele care dau rezistenta dincolo de experienta
pur personala. Ele sunt generate de educatie, de moda, de criteriile de prestigiu care functioneaza
intr-o comunitate. Sunt determinate de constrangeri morale si juridice.
Acest punct de vedere se sprijina pe studiul istoriei societatilor si culturilor lor, istorie care
evidentiaza presistenta unor valori de-a lungul unor intregi epoci, legatura dintre comportamente,
atitudini, felul in care se schimba sistemele de valori, credintele, reperele de viata in urma unor
evolutii semnificative in plan socio-istoric si cultural. Se sprijina si pe studiul sociologilor care
evidentiaza caracterul colectiv al sistemului de credinte care functioneaza in societate, rolul
normativ pe care il joaca in societate traditiile, sistemele de institutii etc.





11. Functionarea sociala a valorilor : rolul lor in societate, in viata indivizilor.
Sociologia ofer i explicaii referitoare la modul n care funcioneaz valorile n
cadrul societii. Valori-atitudini- opinii = fundamenteaz comportamentul indivizilor
i al grupului.
Valori- nelese ca ansamblu de credine fundamentale de mare stabilitate
- repere de lung durat pentru modul n care oamenii apreciaz, valorific
obiecte, relaii, principii
Atitudini- poziii de medie durat fa de anumite aspecte ale realitii
Opinii- poziii conjucturale, referitoare la un context dat i care au ca urmare o
durat relativ scurt
Sociologii analizeaz felul n care sunt prezentate valorile n societate pornind de la
faptul c valorile se traduc n viaa social n:
norme,
reguli,
standarde de comportamente, la nivelul instituiilor i al indivizilor.
T. Parsons- sociolog american- Structura aciunii sociale principalele roluri ale
valorilor traduse n standarde de comportament.
Valorile- eseniale pentru orientarea aciunii individului atunci cnd el este pus ntr-o
situaie nou. Individul poate s-i elaboreze strategia specific pentru o situaie cu
care nu s-a mai ntlnit pentru c exist standarde n societate- produc valori.
Standardele instituite ntr-o societate sunt eseniale pentru orientarea i buna
desfurare a relaiilor dintre oameni. n funcie de ele:
raportare unii la ceilali,
realizare a raporturilor de comunicare.
Standarde:
-instituionalizate (form relativ fix, bine reglementat)
-negociabile (nclcarea lor nu este att de drastic
pedepsit)



12. Criteria de clasificare a valorilor si tipuri de valori: domeniul in care ele actioneaza
Aciunea valorilor n societate se poate descifra mai uor dac nelegem
complexitatea lumii valorilor.
Caracteristici ale lumii valorilor:
se impune distincia ntre bunuri i valori
o bunurile: lucruri gndite din perspectiva valorilor
o valorile: principii, proiecii ideale ale dorinelor noastre pe care le
ndreptm spre lucruri
lumea valorilor este o lume polarizat i ierarhizat. Se stabilesc poli, dou
extreme n orice arie de apreciere (ex. Bun, ru)
o Valori i non-valori
o Polul negativ poate fi numit valoare negativ


Puncte de vedere ale unor
teoreticieni
Valorile presupun ierarhizare. ntre cei doi poli situm diverse grade ale
realizrii unei valori. Aceast ierahizare duce la ierarhizarea bunurilor.
Lumea valorilor- lume divers. Cte dorine attea valori!(Tudor Vianu)
o Diversitatea lor a dus la clasificarea valorilor care pune n discuie
criteriile dup care operm aceste clasificri:
Dup durat (valori perene, valori trectoare)
Dup aria de rspndire(valori europene, valori regionale)
Dup rolul pe care l joac n viaa oamenilor(valori mijloc- de
care ne folosim, valori scop- spre care tindem)
Dup suportul lor(valori materiale, valori spirituale)
o Clasificarea valorilor n funcie de domeniul de activitate n care sunt
consacrate, n care se manifest (Tudor Vianu)
Valori economice: eficien, productivitate, funcionalitate
Valori vitale: sntate, frumusee, putere, fora temperamentului
(toate reprezint dimensiunea fizic a fiinei umane)
Valori juridice: legalitatea i supremaia legii (raporturile
oamenilor care sunt reglementate prin lege)
Valori politice: ordine, autoritate, libertate, egalitate,
independen, legitimitate (in de stat, instituii ale statului,
naiune, partide politice)
Valori teoretice(tiin): adevrul, autenticitatea, plauzabilitatea
rezultatele cercetrilor de tip tiinific, teorii, ipoteze, explicaii
Valori estetice: frumusee, expresivitate, armonie, proporie etc
se refer la opera de art n toate ipostazele ei i la natur
Valori morale: bine, curaj, loialitate, ncredere, iubire,
devotament, cinste etc se refer la atitudini ale persoanelor n
relaiile dintre ele, reglementate pe reguli, norme nescrise,
normele de convieuire cotidian.
Valori religioase: buntatea i puterea divin, omniprezena,
sfinenia, caracterul perfect- se refer la manifestri ale sacrului,
la caracterisitici ale sacrului.
Clasificarea valorilor dup domenii de activitate presupune i o ierarhie a
valorilor, Tudor Vianu susine c valorile religioase sunt cele mai nalte
Clasificarea valorilor este important i pentru a nelege modul n care a
funcionat sistemul de raporturi ntre valori de-a lungul timpului i acest
raport este foarte semnificativ pentru istoria culturii i nelegerea specificului
diverselor etape din istoria culturii.

13. Raporturi intre tipuri de valori : autonomia valorilor si solidaritatea
valorilor : ce inseamna solidaritatea si autonomia valorilor
Raporturile dintre tipurile de valori au fost de dou tipuri:
-sisteme culturale n care funcioneaz solidaritatea valorilor- sincretismul valorilor-
situaii n care un anumit tip de valori i impune rolul predominant i i
suborodoneaz celelalte valori.
- Antichitate, Ev Mediu- grecii= valoarea ce se impune este valoarea teoretic,
adevrul, valoarea necesar cunoaterii lumii; binele= cunoaterea, rul= ignorana
-Evul Mediu- valoarea religioas este cea n jurul creia se face solidaritatea.
- se impun modele umane i funcionale n societate, individul are repere ferme, dar
puin libertate de manifestare, deseori se manifesta intelorana, respingerea
categoric a tot ce este contrar acestuia
-n lumea modern (Renatere) ncepe s se contureze o nou tendin n raporturile
dintre valori- tendin de autonomizare a valorilor, o disociere a valorilor. Autonomia
valorilor presupune recunoaterea specificului fiecrei valori n parte, a faptului c
un anume tip de valori nu poate fi dedus din alt tip de valori, valorile nu pot fi
substituite unele altora, nu se nasc unele din altele i fiecare tip de valori se asociaz
cu o trire specific. Aceast idee este format de N. Machiavelli n Princepele- carte
despre cum ar trebui s fie principele ideal;
dezvolta ideea specificitii domeniului politic n raport cu domeniul moral i
religios;
ideea c viaa politic are viaa ei specific, trebuie s se conduc dup reguli
specifice, eliberndu-se de constrngerile religioase i morale.
-la sf. Secolului XVIII, Immanuil Kant- problematica autonomiei valorilor punnd n
termeni teoretici ceea ce se ntmplase n societatea european ncepnd din
Renatere- o treptat autonomizare a valorilor.
-autonomia valorilor a stimulat dezvoltarea culturii moderne, libertatea de
manifestare i exprimare a indivizilor; se consider c autonomizarea valorilor este i
la originea anumitor fenomene de criz din lumea modern, lumea este atomizat,
indivizii i pierd reperele.
-acum se asist la forme de manifestare practice de recorelare a unor valori:
motivaii religioase n viaa politic
-Samuel Huntington vorbete despre snge i religie ca determinate eseniale n
zilele noastre- valorile catolicismului sunt favorabile democratiei, cele ale
ortodoxismului nu
-Umberto Eco: ideea de matafor epistemologic- n toate epocile opera de art
traduce n modaliti specifice cunoaterea tiinific a epocii: experimentul Kepler i
elipsa planetelor.
- n perioada numit postmodern (modernitate trzie) problemele referitoare la
valori vizeaz n mai mic msur problema funcionrii valorilor n viaa social, n
zona creaiei culturale n principal. Este pus n discuie principiul valorii.
- n ideea c democraia exclude ierarhiile, cultiv principiul egalitii ntre ceteni-
se consider c raportarea la valori ar nsemna o nclcare a acestor principii. Aceste
standarde sunt impuse de factorii de putere dintr-o societate (politici, economici,
culturali)
judeci de valoare= rezolvarea unor constrngeri pe care le cultiv societatea la un
moment dat, de aceea ar fi de dorit s relativizm valorile, iar relativismul valorilor
este considerat un principiu de referin n lumea contemporan.
-acest relativism al valorilor presupune contestarea oricror valori universale;
renunarea la orice principiu conductor n atitudinile i comportamentele noastre
cu excepia toleranei- o serie de gnditor au folosit acest principiu al relativitii-
elogiul diferenei
-nsi democraia este un set de valori, dar presupune renunarea la alte principii i
valori (Americanii triesc o lume a valorilor) O lume lipsit de valori= o lume greu de
conceput.
14. Unitate si diversitate in cultura : ***semnificatii ale distinctiei dintre cultura si
culturi : de ce e importanta azi aceasta distinctie
Raportul unitate-diversitate n cultur= o supratem n teoria culturii, are un grad
foarte mare de generalitate care deschide spre rezolvarea unor aspecte mai
restrnse, mai particulare specifice fenomenului cultural; acest raport a devenit o
tem de sine stttoare n discursul din ultimele decenii asupra culturii.
-nelegerea raportului se bazeaz pe dou aspecte eseniale:
1. Presupune o dimensiune epistemologic (ce ine de cunoatere sau cognitiv)- o
cunoatere a diversitii culturilor aa cum se manifest ea; atunci cnd cunoti doar
propria cultur, consideri c doar aceasta exist. Diversitatea limbilor= o mare
descoperire.
2. Problema unitate-diversitate= problem axiologic, ine de lumea valorilor;
disponibilitatea de a recunoate diversitatea; de a avea o atitudine de respect fa de
alte culturi.
Cunoaterea+ respectul= uor de constatat c diversitatea este legea culturii. Cultura
exist ntr-o mare de diversiti. Diversitatea= operator universal n sfera culturii.
- s-a constatat c elementele de unitate la nivelul culturii sunt puine i ele privesc
statutul culturii: nu exist comunitate uman fr cultur. Exist o serie de
asemnri ntre culturi care provin din specificitatea modului uman de existen, din
tipuri generale de reacie n faa vieii sau din practica inevitabilei viei umane (ex.
Set de reguli de stabilire a relaiei brbat- femeie n orice cultur, dar coninutul
difer; un raport cu supranaturalul)
-asemnri foarte generale care in de specificul omului ca fiin cultural i nu de
specificul exprimrii ntr-o cultur sau alta; soluiile culturale spirituale au un grad
mare de specificitate de la o cultur la alta.
15. Temeiurile diversitatii culturale : din ce se trage diversitatea culturala : specificul
existentei umane, istoria

- Cum se explic diversitatea culturii?
G. Steiner- Diversitatea culturii este miracolul suprem al antropologiei
n timp diversitatea s-a explicat prin ras, mediu geografic, epoc, anumite trsturi
ale incontientului colectiv. Fiecare explicaie ofer o anumit deschidere spre
nelegerea fenomenului diversitii fr a-l epuiza.
n antropologie s-au conturat dou cauze majore ale diversitii:
1. Cauze care in de specificul existenei umane (temeiul antropologic al diversitii-
capacitatea de inovare a omului, atitudinea fa de lume i marea diversitate de
practici dezvoltate odat cu evoluia uman. Leroi Gourham- n anii de locuire n care
exist acelai tip de unelte exist o gam foarte larg de manifestri artistice. Ceea
ce s-a pstrat este pictura i felul de modelare a diverselor obiecte: statuete etc.
2. Cauze care se refer la istorie:
P. Ricoeur- sisteme sociale diferite, cadrele etnice, ritmurile diferite de dezvoltare,
toate contribuie la constituirea unor configuraii culturale diverse sau tipuri de
cultur/arii de cultur.
Un tip de cultur= o cultur definit prin unitatea i specificitatea ei; se definete n
raport de comparaie cu alte culturi.
Tipurile de cultur pot fi descrise n dou moduri:
-prin descrierea fiecrei componente
-printr-o analiz a structurilor de baz, a relaiilor importante care se stabilesc ntre
diferite componente ale culturii, relaii care fac ca fiecare element al culturii s se
defineasc n raport cu celelalte.
Specificitatea unei culturi nu este dat de componentele ei ci de modul n care
relaioneaz cu aceste componente, de felul n care sunt integrate n cultur, de felul
n care una sau alta din componentele culturii se impune ca dominant.
16. Modalitati de interpreatare a diversitatii culturale : teoriile rationaliste cu privire
la diversitate si teoriile relativiste ; valori si limite ; limite extreme ale rationalismului
si relativismului
Astzi, ideea diversitii culturii este umanim acceptat, difer ns modalitile de
interpretare ale diversitii culturii:
1. Modalitatea raionalist- P. Horton
2. Modalitatea relativist
1. Dpdv raionalist pluralitatea culturilor este o realitate, dar ea este absorbit ntr-o
anumit universalitate. Pentru raionaliti nu exist diferene fundamentale ntre
oameni, ei scot n eviden faptul c exist procedee logice, universale i elemente
de percepie de tip universal- o structur comun a tuturor culturilor.
Raionalitii- orice cultur presupune acelai interes pentru explicarea, prezicerea i
controlul evenimentelor; orice cultur este o teorie a lumii a crei specificitate
rezult din aplicarea aceleiai raionaliti pe fondul unor experiene variabile n
funcie de condiiile sociale i tehnologie. Pornind de la caracteristicile universale ale
raiunii umane, raionalitii scot n eviden caracterul comun al diferitelor culturi,
diferenele reale fiind determinate contextual, istoric etc.
Principalul argument al raionalitilor se sprijin pe constatarea faptului c exist
posibilitatea de comunicare ntre culturi. Odat descifrat codul unei culturi putem
ptrunde n semnificaiile ei cel mai profunde. P. Ricoeur- principiul traductabilitii
universale; un principiu al culturii n genere, ex: din cele mai vechi timpuri oamenii ai
fcut comer i au existat spioni
2. Relativismul a aprut n America anilor 30- M. Herskovits- ca un principiu etic care
reclama recunoaterea valorii specifice fiecrei culturi, a specificitii fiecrei culturi.
- cultura minoritilor din America i a recunoaterii lor
-relativismul s-a conturat ca un principiu metodologic valabil pentru abordarea
tuturor culturilor-principiu care ne cere s afirmm c orice ansamblu cultural tinde
spre coeren i spre o anumit autonomie simbolic ce i confer caracterul original
i specific.
-n virtutea acestui principiu metodologic se impune s raportm orice component a
culturii la contextul n care ea a aprut i funcioneaz
-nu putem nelege semnificaia niciunei componente culturale n afara contextului ei
de apariie i funcionare
- s nu abordm nicio cultur cu anumite prejudeci? S tim c n orice cultur
exist ritmuri diferite de dezvoltare? Ne cere s recunoatem c nu exist o linie
unic de evoluie cultural, trebuie s evitm s considerm culturile ca fiind ntr-o
succesiune progresiv i c toate ar urma aceeai cale de progres
-acest principiu a degenerat ntr-un relativism extrem- o atitudine care absolutizeaz
diferenele dintre culturi, c nu exist ci de comunicare reale ntre culturi, fiecare
cultur este un univers n sine, c semnificaia elementelor unor culturi nu pot fi
nelese dect de cei care triesc n cultura respectiv
-acest relativism extrem genereaz 2 tipuri de dificulti:
epistemologice(de cunoatere)- relativismul extrem nu poate explica
comunicarea dintre culturi, cum cineva care aparine unei culturi poate
nelege alt cultur
axiologice- relativismul extrem dorind s recunoasc valoarea fiecrei culturi
poate conduce uneori la un anumit dispre fa de diferen- ex: problema
culturii minoritilor
17. Conceptul de interculturalitate si cel de multiculturalitate : definitie, exemple,
situatii

Interculturalitatea i Multiculturalitatea s-au dezvoltat n legtur cu problema
diversitii culturale

1. Interculturalitatea- termen care se refer la mbogirea recoproc a culturilor ca
urmare a influenelor reciproce pe care le exercit culturile ntre ele indiferent dac
sunt culturi vecine sau nu.
-aceste influene pot lua forma raportrii la un model, atunci cnd una din culturi
este mai dezvoltat (n totalitate) i este privit de cealalt ca o surs de inspiraie, ca
o sum de soluii care pot i trebuie s fie preluate i continuate; unele influene pot
fi prleuate spontan
-acest fel de interculturalitate poate fi urmrit n dou planuri:
la nivelul elitelor- circulaia ideilor majore, de schimbul de idei n plan artistic,
tiinific, filosofic, religios. Interculturalitatea poate s apar ca fenomen
fondator al culturii europene, unde oamenii i ideile au circulat foarte de
timpuriu.
-Erasmus din Rotterdam- principele Republicii Literelor din Renatere:
o sec. XVI-XVII-XVIII- secolele corespondenei ntre savani
o sec. XIX-XX- elitele circul cu uurin n Europa
o centre: Florena, Roma, Frana (modelul francez- XVII- XIX)
la nivelul ansamblurilor culturale (se pot influena ntre ele modurile de via
ale anumitor culturi, arhitectur, limbile etc)
-n Transilvania se ntlnesc multe forme de interculturalitate rezultate din
ntlnirea culturii romne i germane/maghiare
interculturalitatea este o realitate istoric dintotdeauna prin circularea
modelelor culturale
2. Multiculturalitatea- termen care s-a impus n lumea contemporan ca urmare a
proceselor migratorii intense i generalizate
-termenul definete n sensul su cel mai general situaiile de convieuire a unor
grupuri ce au identiti culturale diferite n spaiul unor societi bine definite.
- se pune problema convieuirii unor grupuri diferite n aceeai ar
- apare situaia existenei unui grup majoritar i a unor grupuri minoritare. Situaiile
definite de multiculturalitate s-au creat n urma unor procese istorice diferite i sunt
foarte variate- impun abordri diferite
-n lumea european i de tip european se disting 3 situaii
1. Societi care s-au constituit ca urmare a proceselor migratorii (n grupuri sau
individuale)- cetenii sunt la origine nite migrani sau descendeni ai migranilor
(America, Australia, Canada) s-a impus aici termenul de multiculturalitate
2. rile dezvoltate din Europa Occidental unde mai ales din sec. XX au migrat,
individual i benevol oameni din toate colurile pmntului, constituind n aceste ri
grupuri semnificative numeric, politic, social . Aceast istorie are o evoluie cultural.
Aceste procese s-au accentuat pe considerente economice n secolul XX (condiii de
via mai bune, salarii etc) Dup 2 WW s-a ncurajat acest val migrator de ctre rile
mari (lips de for de munc, for de munc ieftin). Pe msur ce aceste grupuri
au crescut numeric ele au pus probleme culturale de integrare n societile care le-
au primit (problema recunoterii lor ca grupuri) Au adus for de munc i s-au ales
cu oameni.
3. Centrul i S-E Europei unde exist populaii de culturi diferite situate de secole n
mijlocul unor populaii majoritare de alt cultur (ex: maghiarii din Romnia, Serbia,
Croaia) sec. XIX- XX secolul naiunilor- s-a dat mai puin atenie particularitilor
locale.
n toate aceste cazuri recunoaterea dimensiunii multiculturale presupune respectul
diversitii culturale, tolerana fa de manifestrile specifice diverselor grupuri cu
identiti diferite dar care triesc mpreun. Acceptarea multiculturalitii presupune
o preocupare constant pentru integrarea celor cu identiti diferite astfel nct
integrarea s nu anuleze diferena identitar (integrare fr omogenizare- cazul
Suediei-integrarea finlandezi i suedezi)
-exist diverse atitudini fa de multiculturalitate care ar putea fi grupate n 3
tendine mari:
Multiculturalitatea poate desemna:
1. O atitudine de constatare neutr a existenei mai multor culturi ntr-o societate
dat
2. O atitudine care poate deveni o politic de tip multicultural i o ideologie
multicultural care poate mbrca forme moderate sau forme bine dezvoltate.
Moderaia multicultural- un set de politici publice promovate de diferite
guverne n vederea gestionrii multiculturalitii concrete cu care se confrunt
societatea (respectul diversitii, crearea condiiilor de pstrare a specificului
cultural al grupurilor n condiiile respectrii principiilor democratice ale
egalitii n drepturi pentru toi cetenii)
3. O ideologie potrivit creia identitile diverse trebuie mobilizate politic, spaiul
public se dorete a fi constituit pe dialogul dintre diferite grupuri culturale- este
vorba mai mult despre toleran- despre acceptarea diversitii de manifestri
culturale ca form de nscriere n spaiul social- politic (drepturi colective asigurate
minoritilor i despre o cultivare explicit a diversitii)
Ideea multiculturalitii pune accent pe
respectul dintre diversitatea culturilor dintr-o societate dat
cultivarea specificului culturilor diferite- drepturile culturale sunt un tip
distinct de drepturi ale omului care trebuie s figureze alturi de cele civile i
sociale
Drepturile culturale
respectul identitii culturale
posibiliti de participare la viaa cultural a grupului de apartenen
dreptul de a fi educat, format n spiritul culturii de apartenen
P. Meyer ideea drepturilor culturale ca drepturi specifice ale omului- ele sunt puin
dezvoltate n lumea european- Drepturile culturale o categorie subdezvoltat a
drepturilor omului
2004- introducerea modelului multiculturalist n rile UE- model de politici publice
care s in cont de diversitatea cultural creat n statele occidentale- s acorde
drepturi culturale minoritilor- posibilitatea de a-i perpetua tradiia cultural.

Model multiculturalist VS model asimilaionist
se cere o integrare n societile
adoptive fr asimilare
Presupune o anumit inegalitate
ntre culturi conferind un
Ideea fundamental= egalitatea
culturilor- plaseaz pe noii venii i
pe autohtoni n acelai plan social,
politic i cultural
Afirm un obiectiv moral i anume
tolerana i respectul fiecrei
culturi
Presupune ca anumite exigene de
comportament n societate s fie
impuse prin lege ex: impunerea
prin lege a nvmntului laicitii
n Frana
Origine american- provine dintr-o
societate construit din migrani
Impune o serie de drepturi
colective i urmrete integrarea
n societate pstrndu-se
identitatea cultural n spaiul
public
Forma extrem presupune o serie
de politici de integrare a celor de
alte culturi: discriminare pozitiv (
privilegii pentru cei de alt cultur)
ascendent culturii din societatea
de primire
Se urmrete integrarea noilor
venii prin nsuirea culturii gazd
de ctre acetia
Consider legitim intervenia
societii pt a determina nsuirea
culturii gazd de ctre migrani
Presupune respectarea
principiului liberal care separ
spaiul public de cel privat i care
presupune respectarea dreptului
fiecrui cetean ca n spaiul
privat s fie n conformitate cu
cultura de origine- nu nseamn
asimilarea culturii personale ci o
separare ntre spaiul public i cel
privat

Cei care susin ideea drepturilor colective ale minoritilor culturale i sexuale
considernd c trebuie valorizat i comunitatea nu doar individul= comutarieni
comunitatea etnic- subiect al unor ansambluri de drepturi distincte.
W. Kymlika i J. Rambs susin ideea drepturilor culturale a integrrii fr asimilare, a
privilegiilor.
2010- oficialiti din Anglia, Frana i Germania au declarat eecul modelului
multiculturalist:
o mai mare izolare a populaiei minoritare i nu o integrare a ei prin cultivarea
unei discriminri
delicven accentuat
avantajele care se estimau au fost minime sau au lipsit cu desvrire
nu s-a ajuns la o integrare mai eficient
Aceste proiecte au determinat anumite micri naionaliste- inclusiv n Canada i
Australia- ri constituite din migrani.
Problemele multiculturale se refer i la anumite discrepane dintre tendinele
individuale i ideile suinute de anumii lideri ai grupurilor- prezint acest ideal al
multiculturalitii ca ideal majoritar- Corsica, anii 90- micare separatist
A. Etzioni, Societatea Monocrom ideea c uneori micrile sunt mai vocale
demonstreaz c diferenele sunt reale dar sunt mai puin importante ca elementele
de unitate- elementele comune sunt mult mai pregnante Am venit cu mai multe
vapoare dar acum vslim toi n aceai barc!
O serie de excese ale multiculturalitii- nemulumirea populaiei majoritare ( statul
se ocup mai mult de minoriti dect de majoriti, francezii vorbesc despre
minoritile vizibile i invizibile)
Anumite exagerri ale proiectului multicultural- nemulumirea majoritii din cauza
faptului c singura diversitate cultural luat n calcul este cea dat de dimensiunea
etnic. Exist astzi o micare de ncurajare a specificului local- dect cel naional- se
crede c apr mai bine globalizarea.
- aceste probleme de multiculturalitate- faptul c ultimele decenii s-a schimbat
structura acestor imagrani- pondere mai mare n nr lor a populaiei non-europene-
mai ales cultur islamic
18. Identitati culturale : identitatea individuala si rolul culturii in formarea ei
procesul de educatie
Problematica identitii este actual i este pus n relaie cu cele mai presante
probleme de ordin practic, mai ales cele referitoare la integrarea imigranilor n
societile de adopie, raportul dintre individ i cultur n care se poate integra mai
trziu.
-este o problem teoretic important pentru nelegerea indivizilor, vieilor
societilor i rolului culturii n viaa comunitilor
L. Wieseltier- trim ntr-un context pan-identitar (cultura este peste tot)- preocupare
din cauz c lumea oscileaz ntre 2 cutume:
1. Fenomene de crispare identitar (legtur strns cu un grup care-i definete
identitatea)
2. Migraie generalizat care antreneaz diferite forme de relativitate identitar
Identitatea individual
-termen polisemic
1. Ansamblu circumstanelor care fac un individ s fie ceea ce este- autoritile au n
vedere acest lucru atunci cnd ntocmesc actele de identitate- identitatea este att
pentru noi ct i pentru cei din afar
2. Contiina de sine a individului- presupune o dubl continuitate:
a. n planul experienelor individuale
b. n timp
-presupune o coeren a persoanei n raport cu actele sale, cu experienele sale i o
continuitate n timp a felului su de a fi, de a reaciona
-definit n strns legtur cu diverse forme de identitate social/colectiv.
E. Goffman- sociolog contemporan- individul sau identitatea individual- port-
identitate social.
-se bazeaz pe faptul c identitatea individului se formeaz n grupuri de
apartenen
= expresia unui ansamblu de apartenene ale individului la diverse grupuri sociale
(familia, grupuri politice)
-grupurile de apartenen ale individului determin n primul rnd identitatea pentru
alii (cum apare ea n ochii celorlali)
-pe msura dezvoltrii individului toate valorile care-l definesc n raport cu ceilali
devin i surse ale contiinei de sine, moduri n care individul se percepe pe sine aa
cum exist la momentul dat i alte moduri n care individul dorete s se formeze, s
se manifeste.
-se modeleaz n raport cu:
modele culturale existente n societatea de apartenen, n grupurile de
apartenen ale individului- grupuri care furnizeaz normele care
condiioneaz integrarea individului n grup dar i normele dup care individul
se percepe pe sine nsui.
Societatea i furnizeaz un limbaj pentru a se descrie, standarde de apreciere,
modele de comparaie- reper pt a te nelege pe tine nsui
P. Ricoeur- identitatea individual- privit n 2 planuri
-reflexiv
-narativ.
1. Reflexiv identitatea individual= contiina de sine a individului, modul subiectiv
de a se percepe pe sine nsui;
-pe primul plan se afl ideea de subiectivitate- capacitatea fiecrui individ de a se
autodefini
2. Narativ transpunerea n poveste a contiinei de sine- face subiectivitatea
intelectual accesibil i celorlali, presupune dialogul cu cellalt, capacitatea de
prezentare a propriei experiene de via, a evenimentelor foarte semnificative din
viaa proprie ntr-o variant accesibil dialogului.
-identitate circumstanial-construit ntr-o anume situaie- definit de capacitatea
individului de a se prezenta pe sine, de a folosi un limbaj adecvat pt descrierea
propriilor experiene, capacitatea individului de a gsi explicaii pentru ceea ce i se
ntmpl.
-identitate n situaie-pt c povestea vieii este influenat i de interlocutori-ine de
sistemul de valori pe care-l mprtim, att noi ct i interlocutorul- sens moral,
presupune anumite convingeri, manifestate sau nelese, manifestarea unor
atitudini.
Poovestea de via = felul n care cercettorul i poate da seama de identitatea
individului
Rdcini = legturi ntre individ i grupuri primare de apartenen
-ideea rdcinilor- multe discuii- diferenieri n ceea ce privete modaliti diferite
de raportare la rdcini.
- Horia Roman Patapievici, Omul Recent 3 tipuri de raportare istoric la rdcini
Societatea arhaic- rdcinile sunt trite spontan- raportul este unul natural,
firesc, fr a fi problematizat, contientizat- indivizii triesc n culturi care se
nasc n modul cel mai firesc cu putin.
Societatea modern- lumea problematizrii rdcinilor- lumea n care
nflorete discursul identitar; lumea modern= lumea naterii naiunilor;
indivizii devin contieni de istoria lor, Epoca modern = epoca discursului
identitar prioritar
Postmodernitatea- perioad n care oamenii manifest o atitudine dual-
renunare la rdcini- cutare a rdcinilor
- identitatea s-ar putea defini mai bine prin intinerarii i ntlniri- mai importante ca
rdcinile- azi se circul mult, iar rdcinile se pierd
-J. Tomlinson- efectele culturale ale globalizrii- cea mai mare parte a populaiei
globului nu cltorete- problema rdcinilor-semnificativ
Rolul modelelor culturale n modelarea identitii colective:
1. Model identitar
2. Model cultural n sens larg
1.- azi asistm la o schimbare semnificativ a modelului identitar tradiional
P. Berger i T. Luckmann- circulaia ntre cadrele sociale i identitatea individual
-modelul identitar nlocuiete modelul a fi ca ceilali cu formule de genul: fii tu nsui-
expresie a individualismului specific epocii noastre
-are o serie de capcane, posibilitatea de a ne nela cu privire la alegerea sistemelor
culturale i sociale de referin- s credem c suntem liberi n alegerile noastre i de
fapt s repetm modelele care funcioneaz n societate, modelele rezultate din
sistemele politice de valori dintr-o societate
-un anumit moment de oboseal, insatisfacie pe care-l constat sociologii n
societatea contemporan- i care poate fi pus pe seama dorinei de performan
-direct sau indirect- fiecare cultur presupune anumite standarde de comportament
ntemeiate pe anumite sisteme de valori= modele
Continuum cultural = modele propuse de fiecare cultur
-difer ns fora cu care se impun anumite modele, societatea actual refuz
modelele dar de fapt i asta este un model
-modelele culturale (continuum cultural)- le ntlnim n viaa noastr tot timpul,
fiecare intr n contact cu un anumit model cultural
-relaiile stabilite cu modelele- date de locul nostru n societate, vrst, profesie,
opiune
-de multe ori individul se formeaz n contextul anumitor modele culturale, dar de la
un punct se orienteaz spre altele diferite de cele n care s-a format
-Sociologii disting:
Grupuri de apartenen
Grupuri de referin- spre care tindem
-n sociologie se disting: socilizarea primar i cea secundar
- primar= cea din familie- nsuirea modelelor culturale de baz
- secundar= nsuirea unor modele culturale de mai mare complexitate prin
sistemul educaiei superioare, sau ca urmare a schimbrilor n societate, a locului de
via al individului prin aderarea la alte grupuri
- 2 accepii de sociologie secundar:
a. o instrucie superioar, contact cu alt tip de grupuri
b. se schimb radical societatea de apartenen atunci cnd ntr-o societate se
petrec transformri radicale care schimb fundamental modelele culturale- procesul
de denazificare al Germanie= socializare secundar; un proces de reeducare a
oamenilor, de cultivare a valorilor autentice; este vorba de nsuirea altor modele
culturale
-identitatea individului se formeaz deseori prin respingerea explicit a modelelor
culturale ( a ceea ce domin n societate la un moment dat)
-modelele culturale se transmit n mare msur prin procesul educaional
-educaia organizat face explicate o serie de modele culturale cu care venim n
contact i n mod spontan
-n procesul de educaie ntrm n contact cu modelele culturale noi la care nu avem
acces prin simpla existen social
-educaia ne ofer accesul prioritar la modelele culturale care se bucur de cel mai
mare prestigiu la un moment dat- pe care societatea le consider demne de urmat,
de promovat
-educaia presupune o selecie a unor modele culturare, ncrcarea cu prestigiu a
modelelor culturare
- exist momente eseniale n viaa individului (ex. Iniierea- n care se transmit
modele culturale n cadrul unui trib)
-exist o anumit orientare teoretic foarte antic la adresa ideei de modele
culturale, 2 accepiuni:
1. Fiecare individ este o existen unic i viaa sa trebuie s fie o experien unic i
de aceea modelele culturale nu fac dect s constrng individul, s l ndeprteze de
la esena propriei identiti
2. ntotdeauna modelele culturale sunt impuse de anumii factori de putere i ca
atare sunt constrngtoare, motivnd ideea de a relativiza ct mai mult modelele
culturale
- J. Derryda, M. Foucault, Pierre Bourdieu- prinii relativismului modelelor culturale
i valorilor culturale- punctul lor de vedere- infirmat de practicile sociale
-societile au nevoie i de organizare, de impunere a unor modele- aceste modele
asigur succesul individului- o mai bun integrare n diverse grupuri sociale
-sociologii constat c dincolo de societatea tradiional foarte puin dinamic,
dincolo de regimurile despotice, modelele culturale sunt nite cadre destul de
flexibile pentru adecvarea individului la ele
-n societile democratice se ofer o gam larg de modele culturale i fiecare dintre
acestea las loc variabilitii
-R. Liuton- modele culturale funcioneaz n toate societile ca nite costume de
gata, care niciodat nu sunt pe msura individului i pe care individul i le adapteaz
n funcie de preferinele, inclinaiile lui.
-contiina de sine a individului se formeaz ca urmare a unui ansamblu de relaii n
contextul socio-cultural n care triete
-raportul dintre individ i modelele culturale trebuie s fie echilibrat pentru a nu
distorsiona identitatea individului
-fenomen de crispare identitar= nchidere a individului n universul de norme,
valori, practici specifice propriului grup i de refuz al oricror alte modele culturale)
- Z. Todora- crisparea identitar se explic printr/un confort intelectual i afectiv pe
care-l ofer indivizilor, mai ales celor care nu doresc/ nu au posibilitatea s-i cultive
propria identitate i s-i manifeste originalitatea.
-crisparea identitar- sentiment imediat al existenei- sentiment de securitate-
identificare total cu un grup, cu modelele lui culturale i nu mai caut acceptarea
celorlali din afara grupului
- crisparea deresponsabilizeaz individul pentru c alegerile le face grupul sau n
numele unor criterii stabilite la nivelul grupurilor
-Leon Wieseltier, mpotriva identitii atrage atenia c nu trebuie s considerm
c tradiia care ne formeaz ne poate legitima toate actele noastre, asemenea
pcatelor, nici lumnrile prinilor nu vor trece asupra fiilor
- ataamentele foarte puternice fa de modelele culturale ale grupului de
apartenen ne poate face total nereceptivi la alte modele culturale, s avem o
atitudine necritic fa de propriul grup sau s judecm cu criterii nepotrivite un
domeniu sau altul, s nu percepem specificitatea unor criterii n functie de propriul
domeniu, s facem din specificitate unicul criteriu al preferinelor noastre
-un sentiment de intoleran fa de alte identiti prin raportarea exagerat la
grupul de apartenen- xenofobie
19. Identitatea colectiva : ce este, principalele procese care stau la baza formarii ei,
rolul culturii in formarea ei
Identitatea colectiv = contiina de sine a grupului presupune faptul c un grup de
indivizi ce sunt legai unii de alii, au un sentiment de unitate pasager sau nu, global
sau parial, sub semnul unui anumit ideal, idei sau aciuni
- sentiment de unitate, msura n care un grup se definete pe sine ca un grup; o
unitate care s vizeze aspecte eseniale ale grupului
-contiina de sine a comunitilor se construiete ntr-un proces care presupune 2
aspecte distincte:
1. Construirea similaritii- realizarea fuziunii dintre membrii grupului
2. Construirea diferenei (contientizarea a ceea ce difereniaz un grup de altele;
construirea raportului dintre noi pe de o parte i ei pe de alta)
-totdeauna identitatea presupune raportarea la alteritate, adic ceea ce este diferit
de tine, de grup
-n teoria identitii colective se consider azi c definiia cea mai potrivit este cea
care pune accent pe relaia dintre unitatea grupului i diferenierea de alte grupuri
-F. Barth- problema identitii grupurilor este intotdeauna o problem de relaie. Un
grup se definete pe sine atunci cnd intr n relaie cu alte grupuri;devine contient
de ceea ce l individualizeaz n msura n care se compar cu alte grupuri
-grupurile i subliniaz identitatea scond n eviden anumite caracteristici n
funcie de grupurile cu care intr n contact
- identitatea= contiina de sine a unui grup
-proces de fuziune n interiorul grupului
-proces de difereniere fa de alte grupuri
-procesul de construite a unei identiti colective presupune ntocmirea unui raport
clar ntre noi i ei
-identitatea colectiv i contientizarea unitii i unicitii grupului presupune 2
tipuri de repere:
1. Obiective
2. Subiective
1. Se refer la situaia concret a grupului, la suma de experiene reprezentative din
existena concret a grupului- aceast premis obiectiv a identitii colective este
ntreaga istorie real a grupului, ntreg trecutul grupului i existena lui actual cu
caracteristicile specifice
2. Reperul subiectiv se refer la reprezentrile asupra existenei concrete a grupului
i asupra existenei diverselor grupuri de care grupul principal i propune s se
diferenieze (cum ne vedem noi pe noi)
-identitatea presupune reprezentrile, modul n care valorizm propria istorie;
experienele trecute sau prezente
-aceste reprezentri pot fi:
Care se construiesc spontan, intuitiv, ca urmare a experienei nemijlocite de
via a indivizilor. Aceste reprezentri pot fi dezvoltate, nuanate de ctre cei
care au posibilitatea de a aprofunda semnificaiile istorie, de a interpreta
sensul diverselor experiene ale grupului, de a proiecta un viitor comun al
grupului (intelectualii-istoricii, filosofii , oamenii politici)
- capt o dimensiune narativ cert, pregnant. Aceste reprezentri propun de
regul simboluri n care comunitatea se regsete (eroi istorici, personaje importante
din sfera culturii, locuri semnificative, monumente de art, creaii)- n jurul acestor
simboluri se articuleaz o ntreag povestire despre grup
-simbolul sau fora de liant al grupului- semn de recunoatere al grupului n raport cu
alte grupuri- factorul esenial pentru realizarea fuziunii grupului
-rolul deosebit al reprezentrilor i simbolurilor n construirea identitii colective
face ca n unele interpretri identitile colective s fie considerate doar construcii
discursive
-unii comentatori consider c identitatea colectiv nu exist dect la nivelul
discursului
-ceea ce conteaz pentru contiina de sine este ceea ce conteaz pentru o
comunitate sau alta
-problema identitar- problem de percepie, interpretare, discurs
-nu putem rupe total discursul identitar de realitatea existenei unei comuniti-
ruperea discursului risc nencredere sau nemulumire
-esenialitii- identitatea unui grup social este dat n exclusivitate de specificul
obiectiv al existenei grupului de suma existenelor grupului
-costructiviti- reduc identitatea la un discurs despre grup ignornd relaia grupului
cu existena efectiv a grupului
-identitile colective pot fi de mai multe tipuri:
- in funcie de natura grupului
- criteriile dup care se definete, difereniaz grupul
-pot fi identiti sociale atunci cnd ne referim la grupri sociale diferite n cadrul
societii, definite prin nivelul veniturilor
-identiti sociale = identiti pe care le studiaz sociologii i care in de
compartimentri n societate, inclusiv de compartimentri culturale
-pot fi identiti colective definite pe criterii geografice (nordicii au o identitate
colectiv diferit de cei din sud; contiina de sine a muntenilor)
-formele de contiin colectiv determinate pe criterii etnice i naionale sunt foarte
importante
-identitile colective pot fi identiti politice (partidele)
-indiferent de natura diverselor identiti colective toate presupun o dimensiune
cultural distinct, de sine stttoare, pentru c toate presupun reprezentri ale
lumii- construcia de simboluri- construirea unei naraiuni
-identitile colective= mod generic identiti culturale
- Spinoza- un popor este un popor pentru c are interese comune dar i pentru c are
simboluri comune
-identitile culturale sunt forme de identitate colectiv n care- referina la specificul
cultural al grupului cu tot ce presupune cultura apare n prim plan
-culturile se pot dezvolta i n absena unei contiine de sine, dar lumea modern
presupune o corelare a evoluiei culturii cu efortul definirii propriei identiti, de a
formula o contiin de sine clar, de a-i identifica simbolurile, creaiile, de a
construi o naraiune cu privire la cultura respectiv, o naraiune care este o
contientizare a tradiiilor care presupune posibilitatea de a prezenta succesiunea
momentelor importante din evoluia culturii respective ca momente care se leag n
mod semnificativ- experiene semnificative n plan simbolic
-lumea modern i contemporan este o lume n care se ntlnesc identitile
culturale distincte, o lume n care problema raporturilor dintre identiti distincte-
este o problem esenial- care poate deveni o problem de bun nelegere sau
conflict ntre diverse comuniti
- problema raporturilor dintre diferitele identiti culturale n interiorul Europei
-formeaz o identitate cultural cu tot mai multe expresii clare a ceea ce e specific
lumii europene
-o lume n care se ntlnesc diferite identiti culturale- se ntlnesc marile identiti
naionale i cele minoritare, regionale
-deviza UE unitate n diversitate
- dpdv cultural Europa este tot continentul nu doar UE
-istoricii scot n eviden elementele de unitate ale lumii europene- contientizarea
elementelor culturale care ne leag
-dorina de a evidenia elementele de unitate: Europa i marea, Rolul Evului Mediu n
construcia Europei, Istoria femeii n Europa
- Jaqcues le Goff, Construcia european serie de cri care a mobilizat fore pentru
a construi aceast identitate cultural european, pentru a ne ajuta s ne definim pe
noi ca europeni (specificul valorilor culturilor europene)
- Europa- constituit dintr-o multitudine de identiti culturale- se pune problema
raportului dintre aceste identiti culturale
-P. Ricoeur- 3 soluii pentru rezolvarea problemelor identitare europene
1. Modelul traducerii
2. Modelul schimbului de memorii
3. Modelul iertrii
1. se sprijin pe ideea c diverse culturi pot s comunice ntre ele de pe baza unei
bune cunoateri reciproce dup modelul felului n care o bun cunoatere a unei
limbi strine te poate apropia prin traducere de universul n care funcioneaz
respectiva limb- chiar dac nu este o transpunere milimetric a unui climat spiritual
care se afl n spatele cuvintelor- principiul traductibilitii universale- intrare n
universul celuilalt ca s-l nvei ca oaspete n lumea ta
2. Schimbul de memorii- pornete de la ideea c orice identitate capt form
narativ, este o poveste despre istoria proprie, experienele de referin ale grupului
pentru a ne apropia unii de alii e important s facem schimb de memorii, s ne
cunoatem povestea de via- schimbul de memorii are loc n planul vizibil=
cunoaterea i respectarea momentelor cu valoare simbolic din istoria reciproc- s
nu absolutizm propria noastr naiune.
3. Modelul iertrii- presupune o lectur a istoriei unui grup sau altul din perspectiva
suferinei provocate reciproc.
20. Tipuri de identitati colective : etnoculturale, caracteristici, rol, conceptii, ;
identitatile nationale si dimensiunea lor culturala esentiala : conceptii ; identitatea
europeana
Tipuri de identiti culturale
1. Identitile etnice (sau etno-culturale- identitile etnic este prin excelen
identitatea cultural)
Etnia = grupuri umane definite prin elemente cum ar fi: un nume comun, constituia
unei istorii comune, existena memoriei unor evenimente de referin din viaa
trecut a grupului, existena unei mitologii comune i n cadrul acestei mitologii
eseniale- sunt miturile de origine care trimit la o origine comun; trimiteri la o limb
comun i un ansamblu de tradiii religioase sau laice comune; asocierea cu un
anumit teritoriul locuit sau al originii; un sentiment de solidaritate cu segmente
importante din cadrul populaiei
-etniile nu au organizare proprie, structuri politice la nivelul etnicitii, limbii, religiei
definesc prin excelen identitatea cultural a fiecrui individ
-rolul acestei dimensiuni etnice n viaa individului- puncte de vedere cu privire la
caracterul mondial al etnicitii
- dimensiunea etnic face parte din experienele primordiale ale individului care
marcheaz pentru totdeauna identitatea individual
-elementul de natur moral- intelectual provenit din procesul de socializare
primare (limba matern, grup lingvistic) aceste elemente nu dispar cu totul pe
parcursul vieii
- identitile etnice au fost considerate semnificative pentru perioada premodern i
pentru perioadele arhaice din evoluia umanitii
- A. Leroi- Gourhan- etnia- caracteristic aprut devreme
-astzi ideea de etnicitate i de etno-cultur revine n atenie- se leag de dinamica
lumii contemporane societatea spaii multiculturale grupuri cu identiti etnice
diferite- doresc s i cultiveze aceste identiti- pstreaz anumite elemente ale
acestei identiti- readuc n discuie problematica etno-culturale- tip de identitate
care se regsete n politice publice, proiecte culturale, naionale, europene
contemporane
2. Identitatea de tip naional- specific lumii moderne evolueaz din Evul Mediu
-specific lumii europene, dup unii autori- alii consider c n unele zone naiunile
s-au dezvoltat mai timpuriu dect n Europa
- o identitate mult mai complex dect cea etnic i mbin elemente de ordin
cultural cu elemente din afara zonei culturii
-n constituirea identitilor naionale, ambele componente au jucat roluri foarte
importante de la o zon la alta, de la o situaie la alta n apusul Europei,
constituirea ideii naionale a nceput de timpuriu din Renatere (sec. XV-XVI) i a
fost sprijinit acest proces de prezena unor structuri statale centralizate de timpuriu,
care au sprijinit dezvoltarea unei culturi unitare- cultura sistematizat- reglementat
prin instituii academice de profil.
- n alte zone ale Europei ( Centru, S-E) identitatea naional- elementul politic
coerent a lipsit pn trziu n istorie- rolul esenial n geneza identitii naionale l-au
jucat elementele culturale (aici s-au dezvoltat un sentiment al unitii culturale, care
a jucat un rol foarte important n apariia statelor naionale)
-n interpretarea problemelor identitii naionalke exist 2 tendie:
Una care consider c elementele culturale sunt eseniale pentru definirea
unei identiti naionale i acestea sunt teoriile care subliniaz vechimea
naiunilor, procesul istoric ndelungat care le-a dat natere
Alte concepii consider c naiunile sunt produsul voinei unor elite
intelectuale i politice i produsul intereselor lor- ca urmare aceste concepii
susin c naiunile sunt de dat recent- nu le putem identifica nainte de
secolul XVIII- sunt un produs rezultat dintr-o construcie social-politic- din
voina unor grupuri i nu din evoluia fireasc a comunitilor umane punct
de vedere apreciat ca fiind limitativ i ndeprtat de complexitatea istoriei
lumii moderne
- o anumit contiin naional foarte evident s-a realizat n aceast perioad mai
trzie- sec. XIX-XX- n aceste ultime 3 secole s-a conturat clar contiina de sine a
naiunii
J. Delumeau- la sf. Renaterii s-a spart nebuloasa cretin i au aprut premisele
structurilor i sentimentelor naionale
-n Renatere apare ideea c nu suntem doar cretini diferii, ci suntem diferii ca
naiuni
-A. M. Thiesse- autoare care consider c identitile naionale apar de pe la mijlocul
sec. XVIII, dar ea ofer argumente pentru ideea existenei premiselor mult mai vechi
pentru constituirea acestei identiti (elemente culturale mai ales)
-n ultimele decenii se consider tot mai mult c identitile naionale sunt n declin-
apreciere care se bazeaz pe fapte obiective- limitarea dimensiunilor economice i
de suveranitate politic a naiunilor sub impactul globalizrii economice i al
diverselor forme de integrare politic sau european, economic, politic, social,
cultural
-se consider c dimensiunea naional diminueaz sub impactul globalizrii
culturale, modelele culturale de mare audien n lume
-dimensiunea identitii naiunii este limitat din nevoia de a cultiva identitile mai
restrnse (ex: identiti etnice, regionale) asociate unei diversiti de multe ori
ignorat n cadrul naiunilor din dorina de a se diferenia unitatea naional
identitatea naional e mai puin important astzi
- n zilele noastre asitm la adevrate recrudescene ale spiritului naional
-uneori sub forma unor micri extremist- naionaliste, dar alteori n forma unor
dorine naionale, fireti de cultivare a unui anume tip de identitate- care s-a dovedit
eficient istoric i care rspunde nc dorinelor de identificare ale indivizilor
-astzi asistm i la afirmarea altor tipuri de identitate cu o component cultural
important
-n interiorul statelor naionale se contureaz o serie ntreag de identiti mai
restrnse ( fragmentare identitar- referindu-se la faptul c grupuri dintr-o societate
dat se definesc printr-un set restrns de valori care le difereniaz de alte grupuri i
le creaz un context al evoluiei relativ separat de alte grupuri)
-societile contemporane sunt axate pe microsocial
-exist o tendin de frmntare identitar, inclusiv reactivarea identitii etno-
culturale- ea poate avea o faet pozitiv exist cercettori care consider c
excesul de frmiare identitar va conduce n viitor la dispariia oricror forme de
solidaritate mai larg la nivelul societilor, solidaritate necesar pentru rezolvarea
unor probleme importante pentru contemporaneitate ( problema ecologiei, pcii i
a rzboiului , bunei funcionri a democraiei)
3. Identiti supranaionale- dimensiunea cultural este esenial- UE- form de
identitate colectiv care se construiete mbinnd elemente obiective i elemente
subiective
-elemente obiective: voina politic de a fi mpreun a rilor membre i a
structurilor birocratice ale UE care elaboreaz strategii de a fi mpreun
-se consider c funcionarii UE sunt un element esenial n constituirea identitii
europene
- un rol important l au elementele de ordin obiectiv, n primul rnd cele de ordin
cultural ( constituite din Grecia antic i pn azi)- ele au dat natere culturii nalte
europene anumitor tradiii , moduri de via nrudite n diferite ri europene
- identitatea cultural european presupune contientizarea elementelor de cultur
comun i promovrii lor dpdv cultural Europa i-a propus s menin diversitatea
(naional i regional) lumea european actual i propune s evidenieze i
elementele de unitate care nu in doar de discursul actual al elitelor intelectuale
-grecii i romanii au rspndit elemente de cultur comun care au influenat
puternic (ideea cretinismului- o mulime de elemente europene provin din
cretinism)- Evul Mediu- moment de coeziune intelectual- intelectualii ageni de
prim importan n constituirea identitii europene
4. Identiti regionale- ntre naional i european- se afl sub raport economic i
cultural
- pot s fie mai restrnse dect cele naionale- regiuni n afara naiunilor care
reunesc pri din naiuni diferite
21. Mentalitati si culturii : 1.ce sunt mentalitatile ??
2. Surse pt studiul mentalitatilor.. Cum putem studia mentalitatile ?? (raportul dintre
cultura si mentalitati)
Problema mentalitatilor e transformarea legata de tema indentitatilor colective si de
problematica culturii in sens larg (antropoligic). Acest lucru face din mentalitati o
componenta intrinseca a ei. In textul sau despre civilizatii, Braudel, considera ca
mentalitatile sunt elementele definitorii pentru cultura, elem. care structureaza
fundamental o cultura, elem de mare profunzime, stabilit.si puternic individualizate.
Jacques le Goff sesizeaza ca s-a incetatenit o anumita acceptie negativa a
mentalitatilor. In aceasta perspectiva, mentalitatile ar fi automatisme de gandire greu
de schimbat puternic incetatenite. Termenul de mentalitate desemneaza aici cele ceaa
ce ar trebui schimbat intr-o colectivitate pentru ca viata ei sa curga mai bine. Istoricii
din scoala analelor schimba fundamental perspectiva asupra mentalitatilor schimband
rolul esential al acestora in intelegerea atitudinilor comportamentului, a modului de
gandire care definesc o colectivitate. L. Febbra o lucrare in care sunt analizate
elementele de context si de gandire in care a aparut opera Rabelais. Pornind de la
aceste intentii ale acestor istorici s-au conturat si cateva repere teoretice pt definirea
valorilor si studiul lor.
Mentalitatiile si teoriile, doctrinele, ideile sunt in relatie. Pe de-o parte doctrinele,
teoriile pastreaza legaturi cu climatul mental in care au aparut si care influenteaza
puternic soarta teoriilor. Mentalitatile presupun asimilirea unor elem specifice teoriilor
si doctrinelor. Mentalitatile au ecouri ale ideilor teoretice si nu sunt rupte total de
creatia culta majora. Le Goff spune ca in principiu orice elemenet al unei civilizatii
poate fi folosit ca indiciu al mentalitatilor cu conditia de a se face o lectura adecvata a
respectivului element. Putem deduce mentalitatile de la comportamente, atitudini,
creatii majore. Toate ne spun cate ceva despre felul in care oamenii unei epoci
reprezinta viata, lumea in care traiesc. Mijloacele de producere a mentalitatilor se
refera la elementele de limbaj ( vocabularul, sintaxa, locurile comune de limbaj).
Locul in care apar mentalitatile este supus pt studiul mentalitatilor. pot fi surse
privilegiate pt mentalitati obiecte de uz, curent, reguli de comportament care se
transmit de la o generatie la alta despre cum concepeau relatiile dintre ei. Caracterul
mai imprecis al mentalitatilor a adus si critici studiilor consacratilor. A ilustrat si
principalele limite pe care le are studiul mentalitatilor. azi, istoricii considera studiul
ment ca o etapa in abordarea culturii din persp istorica, etapa care este depasita si care
a pus bazele unor noi abordari cum ar fi istoria imaginarului sau istoria culturala care
abordeaza toate componentele societatii ca fiind expresii ale culturii, limbaje
culturale.
Mentalitatile se schimba foarte greu, au o durata f lunga. Mentalitatile se deosebesc de
idei, doctrine si teorii, ele tinand cont de colectiv, de ceea ce se preia si care urmare
au o continuitate pronuntata. Ideile, teoriile si doctrinele sunt prin excelenta expresia
individualitatii creatoare. Def prin originalitate si au un dinamism mare. Umberto Eco
vorbeste de legaturile dintre teoria despre cosmos a lui Vepler si ideea de epoca dupa
care cercul nu mai este figura perfecta, reprez artistice nu se mai calauzesc dupa ideea
de perfectiune data de cerc. Arta devine o metafora epistemologica, exprima idei,
doctrine estetice ale creatorilor dar si tendintele specifice unei colectivitati, o stare de
spirit a epocii.