Sunteți pe pagina 1din 3

2.

Societatea umană şi problemele psihiatriei

Din PSIHIATRIA SOCIALA VOL I,


de Dr.I.CUCU
Originea biologică,naturală a omului nu este suficientă pentru înţelegerea complexităţii vieţii
psihice,omul devenind om,în primul rând pentru că s-a ridicat deasupra condiţiei sale de fiinţă,pe
scara zoologică.
Dacă în ceea ce priveşte importanţa condiţiilor biologice pentru fiinţa umană şi,în mod special
asupra vieţii psihice,există în rândul cercetătorilor un adevărat consens,nu la fel se poate vorbi şi
despre elucidarea infuenţelor sociale asupra psihicului uman,a fiinţei umane în general.
Pentru om mediul înconjurător depăşeşte semnificaţia unui mediu fizic,specific altor forme de
viaţă,deoarece acest mediu constă în primul rând din relaţiile interpersonale, influenţele mediului
cultural,a sistemului de valori,influenţele forţelor sociale,în care trăieşte individul şi familia sa.
Însăşi boala nu mai poate fi privită astăzi doar ca o suferinţă a unui individ ci mai degrabă ca
pe o suferinţă a unui organism social,în parte sau chiar în totalitate (problema drogurilor,de
exemplu),şi în orice caz boala devine cauză de suferinţă pentru anumite grupuri sociale (familia
de exemplu).Acest fenomen a făcut ca treptat să se intuiască faptul că socialul şi mai ales factorii
culturali,joacă un rol important în etiologia bolilor,în sănătatea mintală a indivizilor,că însăşi
fenomenologia clinică sau chiar comportamentul normal al oamenilor se modifică de la o epocă la
alta,de la o cultură la alta.
În înţelegerea pe care psihologia medicală trebuie să o aibă asupra influenţelor sociale,
asupra valorilor umane în stare de normalitate sau de boală,trebuie să se pornească de la date
temeinice filozofice şi experimentale.
Marcuse vedea natura socială a omului ca ceva artificial,în raport cu natura naturală,motiv pentru
care între natura naturală şi cea socială a omului ar exista o permanentă stare de tensiune şi
luptă,luptă necesară pentru adaptarea instinctelor la nivelul sistemului social.Omul este individ ca
particularitate dar nu în cadrul colectivităţii sociale.
Schimbarea radicală a viziunii clasice despre om s-a făcut sub imfluenţa descoperirilor lui
Darwin şi Freud,a noilor concepte sociologice şi umaniste,care fiecare în domeniul lor au adăugat
câte o dimensiune în cunoaşterea umană.Astfel Darwin a dovedit că omul face parte intregrantă
din lumea naturală,reprezentând culmea evoluţiei lumii organice.Freud,pe de altă parte va
sublinia că psihicul,personalitatea sunt produsul forţelor interne,a legilor inconştientului,strâns
legate de natura biologică şi necesităţile vitale ale vieţii,iar viaţa psihică se prefigurează în mare
parte sub influenţa factorilor care au acţionat în perioada copilăriei.Pe de altă parte sociologia
modernă,noile concepţii umaniste şi mai ales acelea care au stat la baza filozofiei drepturilor
omului au destrămat mitul naturii biologice imuabile,impunându-se ideia că ceea ce se conservă
în desvoltarea istorică ereditar şi probabilistic după legile statistice sunt doar predispoziţile
fiziologice (Sărmăşan).Dar subliniază Sărmăşan,tacit sau expres s-a acreditat ideia că tot ceea
ce este rău în societate provine din natura fiinţei umane şi că faţă de inconştientul care invadează
raţiunea eşuiază orice acţiune conştient întreprinsă.
Preocuparea pentru importanţa factorilor sociali şi morali în cadrul medicinii,cel puţin în
manieră ştiinţifică şi sistematică,este de dată recentă,înscriindu-se din acest punct de vedere ca
o revoluţie înoitoare.Acest lucru a fost posibil datorită desvoltării deosebite a ştiinţelor sociale.În
viziunea socială a medicinii,arată Aordreoli boala transcede organicul şi devine o realitate
istorică,fiind în acelaşi timp o suferinţă a unui organism social sau a unui grup ca şi a individului
ca atare.
Problemele omului contemporan se deosebesc astăzi radical de acelea ale omului din alte
epoci.Lumea contemporană nu mai poate găsi răspunsuri la problemele ei în viziunea vechilor
filozofii empirice sau raţionaliste,iar eşecul istoric al socialismului real a dus la un adevărat
purgatoriu al unor sisteme sociale create artificial şi împotriva naturii umane.Aceste filozofii
dădeau răspunsuri pentru problemele lumii în care apăruseră,iar marxismul pentru o societate
asiatică construită pe baza unei filozofii a secolului trecut.Dar aceste tipuri de lume nu au trăit
niciodată problematicile lumii contemporane.
nu au fost nevoite să facă faţă crizelor lumii contemporane.Pentru predarwinişti omul de astăzi
era la fel cu cel de ieri sau acela de mâine iar lumea şi ideile puteau fi considerate eterne,în timp
ce ritmul schimbărilor actuale este ameţitor şi cu greu se mai poate astăzi concepe o atare
filozofie.În acest context,adeseori apare astăzi ca realitate filozofia crizei şi a paradoxului,a
tensiunii şi absurdului,filozofie care lucrează cu categorii ca vină,
disperare,frică,mister,acţiune,adevărul momentului trăit.
Cunoaşterea omului are astăzi o largă bază de investigaţii şi o ştiinţă care se ocupă de
aceasta şi care este antropologia.Acest lucru a făcut ca în momentul de faţă să fie posibilă
elaborarea unor modele ştiinţifice ale omului.Ştiinţa despre om,arată Pavelcu,are ca obiect
"proprietăţile generale ale vieţii sociale",toate aspectele vieţii sociale,fiind imposibil a înţelege un
aspect fără a-l integra cu celelalte.Omul este creat de către societate,care la rândul său creiază
societatea.Personalitatea umană apare ca un sistem deschis,atât din punct de vedere "intern" cât
şi în relaţie cu alte sisteme care îl înconjoară.Natura naturii umane,arată Farris este prin
excelenţă socială,corpul fiind una dintre condiţiile necesare,în timp ce cauza decisivă rămâne
cauza socială.
Trebuie să sublimiem că din vârsta tânără a psihiatriei ştiinţifice cea mai mare parte a fost
atribuită studiului factorilor biologici şi mai ales a factorilor endogeni.Decenii în şir, teoriile
genetice,constituţionaliste,teoriile privind degenerescenţa au dominat gândirea
psihiatrică.Preocupările privind factorii de mediu şi mai ales aceia sociali s-au manifestat
sporadic,dar s-au intensificat enorm în ultemele decenii.Amploarea luată de ideile privind viziunea
sociologică asupra psihiatriei au luat un asemenea avânt,încât,pe drept cuvânt mumeroşi
cercetători se întrabă dacă în actuala conjuctură nu există pericolul scindării psihiatriei într-o
psihiatrie biologică şi una socială.Dar aceasta,aşa cum vom vedea,este doar un aspect de
suprafaţă,care nu ţine cont de profunzimea problemei.Astfel,subliniază Helmchen o "psihiatrie
biologică" autonomă şi operantă în actualul context sociologic al bolilor psihice nu poate
exista.Psihiatria,pe care o numim biologică reoprezintă doar o dimensiune a psihiariei.Fără
această dimensiune psihiatria ar fi mutilată,dacă nu chiar imposibilă.Dar psihiatria nu este
posibililă nici fără latura sa psihologică şi socială.
De fapt nu există o psihiatrie biologică sau socială ci o psihiarie bio-psiho-socială, accentul pus
astăzi pe psihiatria socială fiind doar o exagerare voită,o reacţie necesară împotriva
totalitarismului psihiatriei organiciste,hiperbiologizante.Putem spune că numai în acest context
psihiatria poate să-şi ocupe adevăratul loc în societate,ca una dintre marile cuceriri ale umanităţii
şi că prin aceasta psihiatria şi-a cucerit dreptul de a se intitula psihiatrie socială
deoarece,subliniază Ajuriaguierra "nu se poate despărţi nici o boală de implicaţiile ei psiho-
sociale"
Într-adevăr aşa cum sublinia Baruk,istoria psihiatriei se caracterizează prin tendinţe de
idolatrizare a unor descoperiri care s-au făcut la un moment dat.Una dintre cele mai importante
idolatrii,arată Baruk,a fost idolatria creierului,idolatrie care va culmina cu apariţia sistematicii
kraepeliniene,sistematică apărută în spaţiul franco-german de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului XX-lea.În acest context Kraepelin acceptă modelul medical în psihiatrie şi pe
această bază adoptă sistematizarea bolilor psihice,ca şi cum acestea ar fi boli
somatice.Deoarece previziunile kraepeliniene,a descoperirii leziunilor specifice,nu s-a
adeverit,vom asista la o nouă idolatrie,idolatria instinctului şi a dorinţei individuale, tendinţă
inaugurată de către Freud.Această idolatrie va duce la apariţia unor modele psihologice de
boală,modele în care dinamica forţelor intrapsihice este direct incriminată în apariţia fenomenului
psihopatologic (deşi Freud va favoriza utilizarea în continuare a modelului fizic sau medical).
Exagerarea orientării individualiste va setermina la rândul său la o altă reacţie,reacţie care va
apărea de această dată sub forma psihiatriei sociale.Aceasta se bazează pe cuceririle enorme
ale ştiinţelor sociale şi umaniste.În această concepţie,arată Aordreoli boala psihică nu numai că
depăşeşte viziunea organicistă şi devine o realitate istorică dar ea transcede şi persoana şi
desvoltarea ei psiho-afectivă.devenind o realitate socială
Apariţia psihiatriei sociale ne apare ca justificată prin aceea că societatea modernă, omul
contemporan au faţă de boala psihică şi faţă de psihiatrie,în general,o atitudine profund deosebită
de aceia pe care o aveu în epocile anterioare.Psihiatria contemporană a trebuit să înregistreze şi
să se dapteze tuturor modificărilor sociale,inclusiv a mişcărilor de idei şi concepţii
filozofice.Burner subliniază că psihiatria socială a adus un triplu aport ştiinţific omului:
-un aport de scop;
-un aport de mijloace;
-un aport complementar de metode;
Problemele esenţiale sociale,arată autorul,se rezolvă de fapt înainte şi după internare,de
aceea psihiatria socială se orientează cu atâta asiduitate asupra organizării
extraspitaliceşti.Această organizare permite tratamentul în propriul său mediu,permite menţinerea
bolnavului în activitatea sa,găsirea posibilităţilor de reinserţie socială.Dacă psihiatria
veche,hiperbiologizantă a desvoltat enorm somatoterapia şi în ultima parte psihoterapia,acest
lucru a condus la reacţia asimilării terapeuticilor sociale şi relaţionale. Progresul psihiatriei sociale
prin punerea în evidenţă a laturii sociale a omului nu numai că a "umplut" golul psihiatriei clasice
dar aceasta a reprezentat un adevărat salt.Acesta este motivul pentru care progresul psihiatriei
sociale a fost în ultimele decade neîntrerupt şi a determinat în ultim analiză schimbarea gândirii
psihiatrice contemporane.