ACCENTUL

Accentul reprezint pronunarea mai intens a unei silabe dintr-un cuvnt.

n limba romn, accentul nu are loc fix. El se marcheaz prin semnul (`) pus deasupra
vocalei din silaba accentuat:
ac-tr; re-g-zor; al-b-n; pre-ve-d-re; c-me-r; l-po-vi-
n cuvintele plurisilabice, silaba accentuat este pronunat mai intens i este singura din
cuvnt. Celelalte silabe sunt neaccentuate.
Accentul joac un rol important n versificaie, unde stabilete ritmul, care nseamn
succesiunea regulat a silabelor accentuate i neaccentuate dintr-un vers, dnd muzicalitate
poeziei.
Nu se accentueaz:
articolele prepoziiile
verbele auxiliare conjunciile
Rolul accentului:
1. difereniaz, din punct de vedere al sensului. cuvintele:
vsel / vesl; compnie / compane; msa / (a) mas; dduie / dudie; tortri / trturi; cpii /
copi;

2. difereniaz dou forme gramaticale:
adn - vb. la prezent
adun - vb. la perfectul simplu

Substantivele provenite din infinitive lungi ale verbelor n -ea trebuie accentuate pe sufix:
prevedere.

In funcie de uzul literar actual, normele DOOM2 recomand o singur accentuare la
cuvinte iprecum: adic, arip, avarie, caracter, clugri,
doctori, duminic, fenomen, ianuarie, lozinc, miros,regizor, sever, ervet, unic.

La unele cuvinte mai vechi sau mai noi se admit variante accentuale literare libere, cu unele
deosebiri fa de DOOM1: acatist/acatist, anost/anost, antic/antic,
ginga/ginga,hatman/hatman, intim/intim, jilav/jilav, penurie/penurie, profesor/profesor,
trafic/trafic.

Unele accenturi respinse de norm sunt inculte (butelie) n timp ce altele sunt tolerabile,
nereprezentnd propriu-zis greeli, ci variante livreti, mai apropiate de unul dintre etimoane,
uneori cu ncercarea de specializare semantic sau de domeniu (caracter, fenomen), ori
accenturi mai vechi (clugrit, doctori) i/sau regionale (bolnav, duman).

Se recomand o singur accentuare la forme verbale ca:
- indicativul i conjunctivul prezent persoana I i la II-a plural i imperativ persoana a II-a
plural -accentuate pe sufixul -e la conjugarea a II-a (tipul tcei), respectiv pe tem la conjugarea
a III-a (tipul batei);

- formele verbului a fi: suntem, suntei.
Accentul rmne n cea mai mare parte stabil n cursul flexiunii la marea majoritate a
numelor, pe cnd n flexiunea verbal, accentul este mobil, cznd pe tem sau pe desinen,
chiar la acelai mod i timp: perfect simplu persoana I singular - adusei, I plural: aduserm.