Sunteți pe pagina 1din 3

6/26/2014 Baile Costiui intre istorie si atractii turistice prezente

http://www.emaramures.ro/stiri/Tipareste-Stire.aspx?NewsID=173 1/3
Tipareste
Zone de agrement din Maramures
Baile Costiui intre istorie si atractii turistice
prezente
06.11.2007 11:26:21
Daca traversam dealul Hera dupa-amiaza, in lunile de vara si pana toamna tarziu, intalnim
culegatorii de bureti si ciuperci care ofera spre vanzare rodul codrilor automobilistilor aflati in
trecere. Pe Hera, la poalele nord-vestice (la 16 km de Sighetu Marmatiei) se afla Rona de Sus,
localitate situata pe valea Ronisoara (in amonte).
Atat Rona de Sus cat si cea de Jos, ambele locuite de romani si ucraineni, odinioara si de numerosi evrei,
au fost proprietatea voievozilor romani.
Le-au stapanit mai intai Dragos, apoi a fiului acestuia, Sas, ca in final (dupa 1359) sa apartina fiului mai mare,
Balc.
Dupa un document emis la 14 mai 1360, anul atestarii documentare a comunei, regele maghiar Ludovic cel
Mare, fiul lui Carol Robert, daruieste Felsew Rowna nobilului roman Stan, fiul lui Patru.
In 1361 intareste donatia sub forma de privilegiu fidelitabus et serviys placibulus Stan, feli Petri fidelis
olahy nostri... possesionem nostre Olacholem Felsew Rowna.
In 1500 Rona de Sus trece in proprietatea regala sub Vladislav al II-lea, fapt ce reiese dintr-un document
emis in anul 1508, prin care reprezentantul regelui interzice inregistrarea satului in favoarea proprietatii fiilor lui
Dragfi.
Din acel moment Rona de Sus a fost inglobata domeniului regal cu resedinta la Bocicoi, domeniu ce
cuprindea mai multe sate cu etnici ucraineni.
Asadar componenta etnica a Ronei de Sus incepe sa se modifice simtitor incepand cu sec. al XV-lea. Azi
domina etnia ucraineana compacta, dovada toponimele: Ihrovisce, Ialinca, Hluchii, Cravai, Lz, Artelove...
O istorie aparte o are satul Costiui, care apatine de comuna Rona de Sus.
O importanta covarsitoare in evolutia peste generatii au avut-o rezervele naturale si ocnele de sare,
exploatate mai ales cu ocnasi si detinuti, asigurand astfel proprietarilor maxime venituri.
Unii istorici atesta localitatea Costiui dinaintea venirii romanilor.
In Diplome maramuresene din sec. XIV-XV se afirma ca ca in apropierea ocnelor de sare s-au gasit
monede romane alaturi de obiecte din epoca bronzului.
Denumirea Costiui ar deriva din latinescul castellum, primii comandanti cunoscuti fiind Paulus Magnus din
1474 si Valentino Naghy din 1479.
Castelul, actuala scoala generala I-VI, a suportat succesive renovari peste secole. La finele sec. XVII a
devenit proprietatea voievodului Apaffy care a renuntat la domeniu in favoarea regelui Ungariei.
6/26/2014 Baile Costiui intre istorie si atractii turistice prezente
http://www.emaramures.ro/stiri/Tipareste-Stire.aspx?NewsID=173 2/3
Populatia satului Costiui este formata exclusiv din venetici, fapt dovedit de marea varietate a numelor,
maghiare, ucrainiene, nemtesti, turcesti, slovace, romanesti, poloneze etc.
Vladislav al II-lea al Ungariei a reglementat riguros la 1498 veniturile proprietarilor de ocne.
La finele secolului al XIX-lea s-au produs substantiale schimbari in Rona de Sus si Costiui.
Astfel in 1872 s-a dat in folosinta calea ferata ingusta ce lega satul Costiui de Sighet, iar in 1897 s-a
introdus curentul electric.
In aceasta perioada s-au dezvoltat si baile sarate Costiui.
Declinul minelor de sare a inceput dupa 1930, cu repercusiuni dezastruoase.
Minele au fost inchise in 1931 lasand populatia fara ocupatie si resurse. Aceasta a dus la exodul acesteia spre
alte zone.
S-a ajuns astfel ca de la o populatie de 2349 (1878) aceasta sa numere 840 (conform recensamantului din
ianuarie 1992).
Principala ocupatie actuala a populatiei o constituie mestesugaritul.
Multi localnici au mostenit din stramosi arta confectionarii butoaielor de stejar, fabricate pe vremuri aici in
numar impresionant.
Atractia turistica o reprezentau pana nu demult lacul sarat, varful Macovita (945 m) si Voloseanca (925
m), afectate de alunecarile de teren din primavara anului 2005.
In baile Costiui, langa strandul cu apa salina, stau la dispozitia turistilor noua casute de vacanta sezoniere si
un bar-restaurant cu gradina de vara.
Inca de la intrarea in Costiui, pe partea stanga ne atrage atentia un frumos palc de larice (zada) inaltat
pictural deasupra codrului dominat de foioase.
Localitatea, asezata de-o parte si alta a soselei asfaltate (aproximativ 3 km din Rona de Sus), atrage prin
pitoresc si liniste.
Gospodariile sunt modeste dar ordonate, cu gradinite de zarzavat si flori in fata caselor, prispe umbrite de
ghirlandele de vita de vie.
Va trebui sa treaca mult timp pana ce gravele plagi ale versantilor, odinioara impaduriti, despuiati de gravele
alunecari de teren, sa fie reacoperite de vegetatie.
Ca traditie, la Costiui se serbeaza an de an Zilele Hollosy.
Aici merita a mai fi vizitate Castelul Apaffy (scoala actuala), statuia Sf. Ioan de Nepomuk - patronul
minelor, biserica ucraineana greco-catolica, Calea Crucii (Calvaria), biserica Sf. Ioan.
In Rona de Sus putem vizita rezervatia de gorun iar pe dealul Hera, manastirea ucraineana ortodoxa
"Izvorul tamaduirii".
Recomandam localitatea Costiui ca pe o mica oaza balneoturistica, nu doar celor suferinzi de afectiuni
osteo-articulare si reumatismale ci si acelora dornici sa evadeze, macar in weekend, din aglomeratiile urbane
supraincinse de arsita.
Aici se pot face excursii agreabile in codrii din jur, plaja, bai saline.
Localitate Costiui, datorita reurselor de ape saline, cat si a cailor de acces, are un real potential turistic de
interes regional.
6/26/2014 Baile Costiui intre istorie si atractii turistice prezente
http://www.emaramures.ro/stiri/Tipareste-Stire.aspx?NewsID=173 3/3
Vizitati-l, nu veti avea ce regreta.

S-ar putea să vă placă și