Initierea (1)

nasterea intrebarii

cerul respira lumina strecurandu-si temerile printre nori
ce ma fac daca nu va fi indeajuns ?
dar tunetele ii dau de veste ca-i vreme de odihna
si poate de melancholie

pamantul se framanta nestiind ce sa mai pregateasca
ca sa multumeasca cerului pentru toate cate i le ofera
dar vezi din cutremurarile sale
ca temerile sunt doar ca aburii ce se risipesc alene

apele marilor si oceanelor vin sa legene visurile lunii
ce-si cauta oglindirea, facandu-se ca nu baga in seama cerul si pamantul
dar daca n-ar fi lacrima lor aburindu-se-n ceruri
nici pamantul n-ar gusta ploaia curatitoare

cuvantul se odihneste la picioarele celui ne-nascut
dupa lupta data sa desparta cerurile si pamanturile
ca sa faca loc luminii si ploilor si vantului si lunii
si sa lase soarelui puterea de a cerne mirari

mie, mie ce mi s-a dat de facut ?
pentru ca nimic din ceea ce fac
nu intra in curatenia unui cuvant
uitat in ploaie, abandonat prin noroaie