Sunteți pe pagina 1din 1

mna ctre o carte al crei titlu promite s dea un rspuns la chestiunea sensului

vieii, probabil c aceast chestiune este una care i pune pe jar.


Negreit c altceva va fi contribuit la impactul crii: cea de-a doua parte a sa,
teoretic !"ogoterapia pe scurt#$, se reduce, cum s-ar %ice, la lecia care se poate
distila din prima parte a crii, din istorisirea mea autobiografic !&'periene din
lagrul de concentrare#$, innd seama de faptul c aceast prim parte slujete la
validarea e'istenial a teoriilor mele. (stfel, cele dou pri ale crii i susin
reciproc credibilitatea.
n )*+,, cnd am scris cartea, nu m gndeam deloc la aceste lucruri. (m
elaborat-o n doar nou %ile, fiind ferm hotrt s o public anonim. -e fapt, prima
ediie n limba german a crii nu apare cu numele meu pe copert, dei n ultima
clip, chiar nainte de a iei de la tipar, am cedat struinelor prietenilor mei care m
rugau s o public punndu-mi numele mcar pe pagina de titlu. "a prima vedere,
cartea fusese scris cu convingerea absolut c, fiind o oper anonim, nu-i va aduce
autorului su faima literar meritat. .oisem doar s i comunic cititorului, prin
intermediul unui e'emplu concret, faptul c viaa i pstrea% sensul potenial n orice
condiii, chiar i n cele mai nefericite. /i m gndeam c, de vreme ce punctul de
vedere respectiv va fi fost demonstrat ntr-o situaie e'trem ca aceea a unui lagr de
concentrare, cartea mea ar putea s ajung s fie receptat. -in aceast cau%, m
simisem responsabil s pun n scris ntmplrile prin care trecusem, fiindc m
gndeam c le-ar fi de folos i altora care sunt nclinai s se lase prad de%ndejdii.
-e aceea, mi se pare deopotriv ciudat i remarcabil faptul c, dintr-o du%in de
alte cri pe care le-am scris, tocmai aceasta pe care intenionasem s o public
anonim, astfel nct s nu-i consacre autorul, tocmai ea a devenit un succes. 0ereu
mi povuiesc studenii, att pe cei din &uropa, ct i pe cei din (merica, n felul
urmtor: !Nu intii spre succes, cci cu ct mai mult l dorii i cu ct facei din el un
scop, cu att mai mult l vei rata. 1ci succesul, asemenea feri

S-ar putea să vă placă și