Proba fortei majore in raporturile contractuale

Afloroaei Dionisie




Art. 249 din Codul de procedura civila [1] instituie principiul conform caruia partea care face o
sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege.
Aceste prevederi se regaseau in cadrul art. 1169 din Codul civil (in forma adoptata in 1864), care
prevedea ca cel ce face o propunere in fata judecatii trebuie sa o dovedeasca.
------
[1] Adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata n Monitorul
Oficial nr. 545 din 3 august 2010

Principiul mentionat anterior este reluat, cu titlu de prevedere speciala aplicabila regimului probator
al cazului de forta majora, in art. 1634 alin. (4) din Codul civil, care prevede ca dovada imposibilitatii
de executare revine debitorului. Anterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil, dispozitii similare cu
privire la regimul probator se regaseau in cuprinsul art. 1082 din Codul civil de la 1864, care
prevedeau ca debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru
neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-
i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi
imputata [subl. ns].

Dovada unui fapt, cu aptitudinea de a produce efecte asupra raportului juridic, se poate face prin
oricare din mijloacele de proba enumerate de art. 250 din Codul de procedura civila, respectiv
inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia dintre parti, facuta din proprie initiativa sau
obtinuta la interogatoriu, prin expertiza, prin mijloacele materiale de proba, prin cercetarea la fata
locului sau prin orice alte mijloace prevazute de lege. Varietatea evenimentelor care pot constitui
situatii de forta majora genereaza o imposibilitate de determinare a unui prototip probator,
debitorul urmand sa isi adapteze strategia de aparare in functie de specificul situatiei intervenite.

Alaturi de proba evenimentului de forta majora, debitorul trebuie sa faca dovada si a indeplinirii
conditiilor legale sau contractuale de catre evenimentul respectiv, respectiv caracterul extern,
imprevizibil si absolut invincibil si inevitabil.

In unele situatii, evenimentele si caracterele sunt de notorietate, cum ar fi razboaiele, grevele, astfel
incat debitorul poate beneficia de dispensa de dovada, intemeiata pe dispozitiile alin. (2) al art. 255
din Codul de procedura civila, conform caruia daca un anumit fapt este de notorietate publica ori
necontestat, instanta va putea decide, tinand seama de circumstantele cauzei, ca nu mai este
necesara dovedirea lui.

In al treilea rand, debitorul trebuie sa faca dovada consecintelor produse de eveniment, in sensul
imposibilitatii de executare a obligatiilor asumate, imposibilitate generata de cazul de forta majora,
cu alte cuvinte sa demonstreze raportul de cauzalitate intre eveniment si neexecutarea obligatiei.

Regimul probator necesita o analiza speciala in situatia (a) aparitiei unui eveniment, enumerat
expres de partile contractante in inscrisul constatator, si (b) in cazul in care partile au convenit ca
dovada fortei majore sa fie efectuata prin intermediul unui document emis de o terta persoana.

(a) Partile, prin intermediul contractului, pot defini forta majora prin enumerarea unor evenimente,
uneori alaturi de elementele caracteristice ale fortei majore. Aceasta practica se observa si in
anumite publicatii ale unor institutii profesionale [2]. Printre evenimente, se regasesc: razboiul
(declarat sau nu), conflictul armat sau o amenintare serioasa (cum ar fi agresiunile statele, blocadele,
embargoul), invaziile militare, revolutiile, mobilizarea militara, razboiul civil, loviturile de stat,
dezordinea sau haosul social, actele de dezordine fata de autoritatea statala; actele de terorism,
sabotaj sau piraterie; actele autoritatilor publice, fie legitime sau nu, incluzand reglementarile legale,
exproprierea, rechizitia de bunuri, nationalizarea; calamitatile naturale (incluzand furtunile violente,
ciclonul, tornada, cutremurul, alunecarile de teren, inundatiile, seceta, inundatiile), epidemiile;
exploziile, incendiile, distrugerea masinilor, a echipamentelor, a unitatilor de productie; conflictele
sociale (incluzand boicotul, greva, ocuparea unor unitati de productie sau impiedicarea accesului la
acestea).
------
[2] International Chamber of Commerce Clause de Force Majeure. Clause de Hardship. ICC 2003, ICC
PUBLISHING S.A., 2003, Publication ICC N 650 F, http://www.trans-lex.org/700700

Privita din perspectiva probatiunii, o asemenea enumerare are rolul de a stabili o prezumtie relative
care opereaza in favoarea partii care invoca interventia cazului de forta majora, in sensul intrunirii de
catre eveniment a caracterului extern, imprevizibil si absolut invincibil si inevitabil.

Partea are sarcina dovedirii celorlalte aspecte: in primul rand, existenta evenimentului, si, in al doilea
rand, raportul de cauzalitate intre eveniment si neexecutarea obligatiei.

Prezumtia mentionata anterior nu este absoluta. Creditorul o poate rasturna dovedind lipsa
caracterului extern, imprevizibil, invincibil sau insurmontabil, prin dovedirea culpei debitorului in
survenirea evenimentului, sau cunoasterea de catre debitor, la momentul incheierii contractului, a
evenimentului (inclusiv iminenta sa).

(b) In situatia in care partile au convenit ca dovada fortei majore sa fie efectuata prin intermediul
unui document emis de o terta persoana, se impune analiza naturii juridice a inscrisului constatator,
precum si efectele sale.

Importanta practica a acestei analize consta in atributiile Camerelor de comert si industrie, fie cele
judetene, fie cea nationala, de a aviza existenta cauzelor de forta majora si de a determina influenta
acestora asupra executarii obligatiilor contractuale, in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. (1) lit. j)
si art. 28 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 335/2007 legea camerelor de comert din Romania [3],cu
modificarile si completarile ulterioare. Aceeasi competenta rezulta si din Statutul Camerei Nationale
de Comert si Industrie a Romaniei, aprobata in Adunarea Generala a membrilor Camerei de Comert
si Industrie a Romaniei din 27 decembrie 2007, cu modificarile aprobate de Adunarea Generala din
19 mai 2011, care, in art. 12, prevede atributia de a aviza, la cerere, pentru comerciantii din
Romania, pe baza de documentatie, existenta cazurilor de forta majora si efectele acestora asupra
executarii obligatiilor contractuale interne si internationale, conform procedurilor proprii.
------
[3] Publicata n Monitorul Oficial nr. 836 din 6 decembrie 2007

Determinarea naturii juridice a avizului de forta majora emis de Camera de comert si industrie
prezinta importanta practica pentru a se putea determina competenta instantei si cadrul procesual
de analiza a valabilitatii acestuia, precum si posibilitatea de revocare a avizului de catre institutia
emitenta, in special in situatia in care avizul de forta majora a intrat in circuitul civil si a produs
efecte juridice.

Camera de Comert si Industrie a Romaniei este definita in art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 ca
organizatie autonoma, neguvernamentala, apolitica, fara scop patrimonial, de utilitate publica, cu
personalitate juridica, creata in scopul de a reprezenta, apara si sustine interesele membrilor sai si
ale comunitatii de afaceri in raport cu autoritatile publice si cu organismele din tara si din
strainatate.

Conform regulilor adoptate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei in limitele competentei
sale de reglementare, certificatul de forta majora este actul prin care, in baza imputernicirii acordate
de partile contractante prin clauza de forta majora, Camera atesta producerea unui eveniment de
forta majora care impiedica indeplinirea corespunzatoare a obligatiilor asumate prin contract, astfel
ca este susceptibil de a produce efecte juridice asupra executarii unui contract comercial.

In interpretarea dispozitiilor legale, unele instante de judecata [4] au calificat avizul de forta majora
emis de Camerele de comert ca fiind act administrativ, in sensul definit de dispozitiile art. 2 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o
autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii
in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice. In motivarea acestei opinii,
se sustine ca activitatea de avizare a cauzelor de forta majora a fost autorizata de lege in vederea
satisfacerii interesului legitim public, constand in atestarea evenimentelor de forta majora si
determinare a efectelor lor asupra obligatiilor contractuale.
------
[4] De exemplu, Curtea de Apel Iaai, Sentinta 226/CA/16.12.2009 - http://www.avocatura.com

In interpretarea altor instante [5], inclusiv Inalta Curte de Casatie si Justitie [6], Camera de Comert si
Industrie nu este o autoritate publica, in sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Conform
semnificatiei data prin dispozitiile legale mentionate termenului de autoritate publica, aceasta este
orice organ de stat sau al unitatilor administrativ teritoriale care actioneaza, in regim de putere
publica, pentru satisfacerea unui interes legitim public. In sensul acestei prevederi legale, sunt
asimilate autoritatilor publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut
de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica. Din
aceste reglementari, rezulta ca asimilarea persoanei juridice de drept privat cu o autoritate publica
nu poate interveni decat in privinta acelor atributii pentru care a fost recunoscut statutul de utilitate
publica sau prin care se presteaza un serviciu public, in regim de putere publica.
------
[5] Tribunalul Iaai, Decizia nr. 665/03.10.2011 (nepublicata)
[6] ICCJ, Dosar nr. 9702/2/2011, Decizia nr. 2675/2012 http://www.iccj.ro

In consecinta, statutul de utilitate publica recunoscut unei persoane juridice de drept privat nu are
drept consecinta includerea acesteia in categoria autoritatilor publice pentru totalitatea actelor
juridice intocmite, indiferent de obiectul si sfera lor de reglementare. Din acest motiv, nu se poate
retine ca toate actele juridice intocmite de persoana juridica de drept privat cu statut de utilitate
publica, astfel cum este Camera de comert si Industrie, sunt acte administrative de autoritate care
pot fi contestate in conditiile prevazute de Legea nr. 554/2004. In sustinerea acestei concluzii, se
arata si faptul ca avizele de forta majora produc efecte numai in cadrul raporturilor de drept
comercial stabilite intre parti.

Avizul si, prin simetrie, actul de retragere a certificatului de forta majora, nu sunt intocmite de
Camera de Comert si Industrie a Romaniei ca subiect de drept public in raporturi juridice de natura
celor care presupun exercitiul autoritatii publice si nu exprima vointa de a da nastere, de a modifica
sau de a stinge drepturi si obligatii, in regim de putere publica. Fata de obiectul lor, avizele de
atestare a cazurilor de forta majora si actele de retragere a acestor avize sunt intocmite exclusiv
pentru un interes privat si nu pentru un interes legitim public, care potrivit dispozitiile art. 2 alin. (1)
lit. r) din Legea nr. 554/2004, vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea
drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor
comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice.

Consecintele rationamentului expus anterior sunt evidente: validitatea avizului de forta majora se
cerceteaza in baza dreptului comun, si nu in temeiul dispozitiilor speciale de contencios
administrativ. In acelasi timp, chiar daca a intrat in circuitul civil, Camera de comert si industrie
poate invalida avizul emis initial, nefiind aplicabile in cauza dispozitiile alin. (6) al art. 1 din Legea nr.
554/2004 care prevede ca revocarea actului administrativ unilateral nelegal poate fi dispusa numai
de instanta de judecata, in situatia in care actul a intrat in circuitul civil, iar autoritatea publica
emitenta nu mai poate dispune revocarea acestuia. In cazul admiterii actiunii, instanta se pronunta,
daca a fost sesizata prin cererea de chemare in judecata, si asupra validitatii actelor juridice
incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor juridice produse de
acestea. Actiunea poate fi introdusa in termen de un an de la data emiterii actului.

Avizul de forta majora emis de Camera de comert si industrie reprezinta opinia acestei institutii cu
privire la situatia de fapt expusa de catre debitor, urmare a unei analize (sumare). Asa cum am
aratat, in prezent nu exista o procedura scrisa de emitere a avizului. Insa, in vederea emiterii acestui
inscris, Camerele de comert solicita[7] petentului prezentarea faptica si detaliata a evenimentului,
a consecintelor acestora in relatia cu partenerul contractual si argumente juridice ca evenimentul
invocat reprezinta forta majora. Certificatul de forta majora se emite in baza documentelor
doveditoare depuse exclusiv de solicitant. Documentele cuprind contractul comercial afectat din
evenimentul de forta majora, cuprinzand clauza de forta majora; atestari de la organele, autoritatile
si institutiile abilitate, de la caz la caz (altele decat Camera de Comert si Industrie), privind existenta
si efectele evenimentului invocat, localizarea acestuia, momentul inceperii si incetarii evenimentului,
notificari adresate partenerului contractual in legatura cu aparitia evenimentului invocat si efectele
sale asupra derularii operatiunilor contractuale. Documentele se prezinta in original sau in copie
certificata, solicitantul asumandu-si intreaga raspundere, inclusiv penala, pentru veridicitatea
datelor si a documentelor prezentate odata cu solicitarea adresata Camerei de Comert si Industrie.
------
[7] http://www.ccir.ro/servicii/avizarea-existentei-cazului-de-forta-majora

Se observa ca Legea nr. 335/2007 nu stabileste o procedura pentru emiterea avizelor si nici cu privire
la revocarea lor. Absenta unor reglementari legale a procedurilor poate fi interpretata in sensul ca
legiuitorul nu conditioneaza validitatea acestor acte de modalitatea in care au fost emise. Prin
urmare, se poate considera ca nu exista vatamarea juridica a uneia din partile contractante, prin
emiterea unui aviz sau prin revocarea acestuia, deoarece vatamarea ar putea fi doar corespondentul
unui comportament juridic prestabilit de legiuitor si in temeiul caruia o parte contractanta ar putea
invoca incalcarea drepturilor sale rezultata din nerespectarea finalitatii formei procedurale. In
absenta acestuia, verificarea validitatii avizului de forta majora sau, simetric, revocarea acestuia, se
poate realiza exclusiv sub aspectul verificarii unui eventual abuz de drept din partea Camerei de
comert si industrie.

Doctrina administrativa[8] clasifica avizele in trei categorii:
- avize facultative, care sunt opinii ale unui organ administrativ sau ale unui organism specializat, din
cadrul autoritatii publice emitente a actului administrativ principal sau din exteriorul acestuia.
Autoritatea emitenta a actului principal are facultatea solicitarii avizului in vederea clarificarii unei
situatii complexe, fie de natura juridica sau tehnica;
- avize consultative, care sunt opinii emise de organe administrative sau institutii specializate, si cu
privire la care autoritatea emitenta este obligata sa le aiba in vedere in adoptarea actului
administrativ principal, dar fara ca opinia emisa sa fie obligatorie in decizia finala;
- avizele conforme sau obligatorii, care sunt opinii emise de organe administrative sau institutii
specializate, cu privire la care autoritatea emitenta a actului principal este obligata sa le solicite si sa
se conformeze pozitiei exprimate.
-----------
[8] Valentin I. Prisacaru, Tratat de drept administrativ, Partea generala ,Editia a III-a, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2002, pag. 490, Mircea Preda, Drept administrativ, Partea Generala, Editura Lumina
Lex, 2000, pag. 184

Desi avizul de forta majora emis de Camera de comert si industrie nu face parte din categoria actelor
administrative, in functie de dispozitiile contractuale, el poate fi un aviz consultativ, in situatia in
care partile nu au convenit cu privire la obligativitatea debitorului de a obtine un asemenea
document, sau un aviz consultativ, in situatia in care exista mentiuni exprese cu privire la necesitatea
emiterii sale, in cazul aparitiei unui eveniment de forta majora.

Ramanand la nivel de opinie emisa de persoana juridica Camera de comert si industrie, avizul de
forta majora nu poate avea ca efect paralizarea dreptului creditorului de a cere instantei de judecata
constatarea unei situatii contrare concluziilor desprinse din aviz. Aceasta solutie se raporteaza la
modul precar al analizei efectuate in vederea emiterii documentului, pornind de la neluarea in
seama a principiului sacrosanct audi alteram partem si pana la analiza sumara a elementelor de fapt.

Pe de alta parte, opinam in sensul ca partile nu pot conveni ca dovada fortei majore si, implicit,
conformarea la prescriptiile cuprinse in avizul de forta majora, sa se realizeze exclusiv in temeiul
documentului emis de Camera de comert si industrie. O asemenea dispozitie contractuala constituie
o conventie asupra probelor, in sensul art. 256 din Codul de procedura civila, prin care se limiteaza
excesiv posibilitatea de a dovedi existenta sau inexistenta faptului juridic forta majora. Or,
legiuitorul valideaza pactele asupra probelor, cu exceptia celor care privesc drepturi de care partile
nu pot dispune, a celor care fac imposibila ori dificila dovada actelor sau faptelor juridice ori, dupa
caz, contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.

Limitarea excesiva a probei, prin referire exclusiva la avizul de forta majora, dar mai ales paralizarea
dreptului constitutional al creditorului de acces la instanta, in solicitarea de analiza a imprejurarii de
fapt si a consecintelor acesteia asupra raporturilor contractuale atrag, in mod evident, nulitatea
absoluta a unei asemenea prevederi conventionale.


Autor
Avocat lect. drd. Afloroaei Dionisie
Baroul Iasi
Email: dionis_78@yahoo.com

23-11-2013



O serie de mprejurri economice, financiare, sociale sau naturale pot fi imprevizibile la momentul ncheierii unui
contract. Pot interveni inundaii, nori de cenu vulcanic, secete, schimbri drastice ale condiiilor economice,
greve, interdicii de export etc. Toate aceste situaii, cu care comercianii s-au confruntat de multe ori, afecteaz
obligaiile asumate prin contracte, care pot deveni mai oneroase sau imposibil de executat. Ei pot fi totui
prevztori pentru a reduce pierderile.
Condiiile existente la momentul ncheierii unui contract se pot schimba fundamental n timp din cauza interveniei
unor factori externi, care pot fi de natur economic sau financiar, pot fi factori naturali sau chiar sociali. Prile
au la ndemn clauze prin care pot diminua pierderile i pot stabili evoluia unui contract n cazul interveniei
evenimentului imprevizibil.
Exonerarea de rspundere din cauz de for major.
Recentele inundaii au determinat multe situaii n care ar putea fi pus n discuie intervenia forei majore. Se
pune problema dac astfel de evenimente ar putea fi considerate de for major i ar putea justifica o exonerare
de rspundere a celor care nu i-au putut ndeplini obligaiile asumate n cadrul unor contracte. De exemplu,
bunurile care trebuiau livrate unui beneficiar au fost distruse, transportatorul nu a putut duce marfa la destinaie
din cauza inundaiilor etc.
Fora major este o cauz care nltur rspunderea debitorului unei obligaii care devine imposibil de executat.
Exonerarea de rspundere nu nseamn c cel care a ncasat banii pentru o prestaie care a devenit
imposibil de executat nu trebuie s returneze aceti bani, aa cum n mod total greit au considerat unii
transportatori aerieni i chiar membri ai Guvernului n cazul norului de cenu provocat de vulcanul islandez,
care a blocat avioanele la sol.
Exonerarea de rspundere nseamn c debitorul obligaiei imposibil de executat nu va putea fi obligat s-
o execute i nici s plteasc despgubiri pentru neexecutare.
Legislaia n vigoare nu detaliaz asupra evenimentelor care intr n noiunea de for major. ns, n practic, s-
a consacrat definiia forei majore ca fiind o mprejurare de fapt, imprevizibil i de nenlturat, care mpiedic n
mod obiectiv executarea obligaiei contractuale. Deci, pentru ca exonerarea de rspundere s poat interveni,
trebuie ca mprejurrile care blocheaz executarea contractului s fie independente de voina prilor i s nu
poat fi controlate. Aprecierea evenimentelor care constituie for major se face n funcie de fiecare caz n
parte. Jurisprudena a consacrat drept evenimente de for major dezastrele naturale cutremure, secet,
furtuni, incendii, inundaii -, uneori grevele sau actele autoritilor (embargo, interdicii la export etc.). ns
acestea nu sunt considerate din start evenimente de for major care iart de rspundere, ci se analizeaz
fiecare caz n parte.
Clauza de for major.
Fora major exonereaz de rspundere indiferent dac a fost sau nu prevzut n clauze contractuale.
Totui, este mai bine ca prile s includ clauze specifice, care s defineasc, cel puin exemplificat, cazurile de
for major, condiiile de exonerare de rspundere, precum i precizarea autoritii care stabilete existena
cazului de for major.
Prile pot s prevad i suspendarea contractului n situaia n care intervine un caz de for major, precum i
felul n care va continua dup suspendare. n contractele internaionale este bine s se prevad i mijloacele prin
care urmeaz s se fac dovada forei majore, care poate fi certificat de Camera de Comer sau alt organ al rii
respective.
Noul Cod Civil, care va intra n vigoare anul viitor, stipuleaz i o definiie a forei majore, ca i a cazului fortuit.
Fora major este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil i inevitabil. Cazul fortuit este un
eveniment care nu poate fi prevzut i nici mpiedicat de ctre cel care ar fi fost chemat s rspund dac
evenimentul nu s-ar fi produs.
Dac legea nu prevede altfel sau prile nu convin contrariul, rspunderea este nlturat atunci cnd prejudiciul
este cauzat de for major sau de caz fortuit.
Impreviziunea.
Impreviziunea nu trebuie confundat cu fora major care face obligaia contractual imposibil de executat. n
cazul impreviziunii, obligaia ar putea fi executat, ns n condiii mult mai oneroase, inechitabile.
Impreviziunea const ntr-o mprejurare, de obicei de natur economic sau financiar, care nu putea fi anticipat
la momentul ncheierii contractului i care determin un dezechilibru ntre prestaiile prilor, n sensul c obligaia
devine mult mai oneroas sau mult mai dificil de executat.
Dispoziiile legale referitoare la impreviziune vor intra n vigoare odat cu noul Cod Civil, care reglementeaz
pentru prima oar aceste aspecte.
Potrivit noilor reglementri din Codul Civil, referitoare la impreviziune (art. 1.271), prile sunt inute s i execute
obligaiile, chiar dac executarea lor a devenit mai oneroas.
Cu toate acestea, prile sunt obligate s negocieze n vederea adaptrii contractului sau ncetrii acestuia, dac
executarea devine excesiv de oneroas pentru una dintre pri din cauza unei schimbri a mprejurrilor:
a) care a survenit dup ncheierea contractului;
b) care nu putea fi avut n vedere n mod rezonabil n momentul ncheierii contractului; i
c) cu privire la care partea lezat nu trebuie s suporte riscul producerii.
Dac ntr-un termen rezonabil prile nu ajung la un acord, instana poate s dispun:
a) adaptarea contractului pentru a distribui n mod echitabil ntre pri pierderile i beneficiile ce rezult din
schimbarea mprejurrilor;
b) ncetarea contractului la momentul i n condiiile pe care le stabilete.
Prin urmare, dispoziiile referitoare la impreviziune oblig prile s renegocieze chiar i n absena oricrei
clauze n acest sens. Dac acestea nu se neleg, intervine instana pentru a restabili echilibrul contractual.
Aceste reglementri au mai multe lacune i vor fi greu de aplicat: nu sunt criterii de apreciere a caracterului
excesiv de oneros al obligaiei, e greu de stabilit ce nu putea fi avut n vedere n mod rezonabil la momentul
ncheierii contractului.
Dac prile au inserat clauze de adaptare a contractului la mprejurri noi, nu se vor aplica dispoziiile referitoare
la impreviziune. n cazul n care s-ar ajunge la intervenia instanei, aceasta nu va putea dispune adaptarea
contractului pentru a distribui n mod echitabil ntre pri pierderile i beneficiile sau, respectiv, ncetarea
contractului, ci va dispune executarea clauzelor contractuale.
ns, chiar dac dispoziiile privind impreviziunea nu sunt nc n vigoare, n practic aceasta poate fi invocat de
partea a crei obligaie a devenit excesiv de oneroas n baza unor principii ale dreptului, iar construcia
argumentaiei e dificil i poate atrage multe interpretri. Deci a miza doar pe principii este destul de riscant, aa
nct este indicat ca prile s insereze n contracte clauze de impreviziune.
Clauza de hardship.
Este preferabil ca prile s insereze n contracte clauze care au drept scop prevenirea dezechilibrului dintre
prestaiile reciproce ale prilor prin reevaluarea obligaiilor pe cale convenional. O astfel de clauz este clauza
de hardship. Spre deosebire de alte clauze, cum sunt cele de meninere a valorii contractelor, clauza hardship nu
are criterii n funcie de care obligaia se regleaz automat (de exemplu, n funcie de preul materiilor prime, al
unor indici etc). Aceasta atrage obligaia de renegociere pentru adaptarea contractului, atunci cnd pe parcursul
executrii sale apar evenimente care nu puteau fi prevzute la momentul ncheierii contractului, dar care produc
consecine mult prea oneroase i inechitabile pentru una dintre pri. Partea care consider c se afl ntr-o
asemenea situaie trebuie s-i notifice celeilalte pri, n termenul prevzut n contract, faptul c a aprut un astfel
de eveniment i msurile pe care le propune pentru restabilirea echilibrului contractual. Partea cealalt poate s
accepte, s propun alte msuri sau s nu fie de acord c a intervenit o situaie ce ndeplinete condiiile pentru
a putea fi considerat hardship. Desigur, n lipsa unui acord privind renegocierea, pot apela la arbitraj n
condiiile stipulate n contract. Acesta poate decide dac sunt sau nu ndeplinite condiiile de hardship i poate
hotr chiar i msurile care se impun.
Sursa: Saptamana Financiara
Taguri: Ce pot face partile daca obligatiile lor devin mai oneroase sau imposibil de executat va invata BGA
RECUPERARI.