Indicatori functionali in natatie

Dezvoltarea umana reprezinta evolutia de la o treapta biologica si psiho-comportamentala

mai simpla la o treapta superioara, mai complexa, prin diferentieri structural si functionale ale
celulelor, tesuturilor si organelor, precum si diversificarea formelor de comportament si cresterea
eficientei acestui comportament. Cresterea reprezinta sporirea dimensiunilor si volumului
corpului, modificarea formelor corporale prin schimbarea raportului de marime intre diferitele
segmente ale acestuia.
Starea de bine fizic, mintal si social sanatatea populatiei este fenomen biologico-social
complex, pentru a carei apreciere se recomanda o multitudine de indicatori.
Exista indicatori directi, pozitivi care masoara starea de bine si indicatori indirecti care
masoara alternarea starii de bine. Intre indicatorii directi ai sanatatii se inscribe dezvoltarea
fizica a copiilor, cu atat mai justificat cu cat copiii si tinerii reprezinta un important segment
populational.
Societatea este ansamblul formelor collective de viata al oamenilor, al relatiilor dintre
indivizi si grupuri sociale, al structurilor sociale de o functionalitate specifica asigurand cadrul de
existent al indivizilor. Societatea are nevoie de indivizi sanatosi, apti pentru a munci, capabili sa
se integreze sis a se adapteze conditiilor schimbatoare socio-istorice si de mediu. Inotul
constituie in unul din mijloacele cele mai eficiente ale educatiei fizice deoarece rezolva cu
prisosinta obiectivele pe care le propune aceasta disciplina:
- intarirea starii de sanatate;
- dezvoltarea fizica genereala;
- dezvoltarea calitatilor motrice generale si specifice;
- contribuie la educarea si formarea unor trasaturi positive de character si a unor calitati
psihice;
Sanatatea, reprezinta deplina bunatate fizica, mentala si sociala a individului. Ea este
considerate o stare de echilibru dynamic intre posibilitatile organismului si solicitarile la care
acesta este supus.
Inotul este un sport cu eficienta optima pentru intarirea starii de sanatate pentru ca
angreneaza 1/6 din masa musculara active, contractile sunt dinamice, eforturile au intensitati sub-
maximala, ritmul de lucru este constant, miscarile sunt ciclice. Se desfasoara in conditii variabile
de caldura in apa si daca este in aer liber, impreuna cu aerul si soarele contribuie la calirea
organismului. Inotul in apele minerale (termale) sau care au calitati deosebite contribuie la
tratarea diferitelor afectiuni ale aparatului osteo-muscular.La copii, favorizeaza o crestere si
dezvoltare armonioasa si proportional a corpului, inlaturarea unor atitudini deficitare care apar ca
urmare a pozitiei in banca, solicita aparatul respirator si cardio-vascular, deoarece pozitia
corpului este alta decat cea din ortostantism si se desfasoara in alte conditii decat cele in care este
obisnuit organismal uman pe uscat. Cu cat initierea in inot se realizeaza la o varsta mai frageda,
cu atat efectele benefice asupra organismului sunt mai eficiente.
Vorbind despre eficienta si importanta inotului, nu putem trece cu vederea ca deprinderea
de a inota poate fi extreme de utila in diferite situatii concrete de viata, fie ca recreere, in vederea
recuperarii dupa unele accidente si reintegrarea mai rapida in societate, fie pentru salvarea de la
moarte a propriei vieti sau a altora. Analiza eficientei multiple a inotului presupune un studio al
ativitatii omului in miscare, al omului care se joaca si se intrece cu altii si cu sine, studio
prospective al cailor de optimizare a comportamentului, de desavarsire a personalitatii
individului si de crestere a nivelului integrarii sociale. Caracteristicile psihologice ale inotului
provin in primul rand din faptul ca mediul in care se practica este apa. Acest mediu opune o
rezistenta specifica organismului, care se afla in acelasi timp, intr-o pozitie putin obisnuita.
Inotul nu se invata in conditiile activitatii naturale de joc, decat de catre copii care traiesc pe
malul apelor. Majoritatea copiilor invata sub indrumarea instructorilor si al porfesorilor. Din
pacate, putine sunt institutiile de invatamant care dispun de conditii pentru a putea preda inotul in
cadrul orelor de educatie fizica.
Pledand pentru invatarea inotului, voi prezenta efectele practicarii acestui sport pe planul
dezvoltarii intregii activitati psihice, multe dintre ele fiind legate de efortul de depasire a
dificultatilor de acomodare cu apa, de deprindere cu specificul respiratiei, de coordonare a
miscarilor de inot cu respiratia si de faptul ca scufundarea in apa influenteaza negative simtul
chinestezic si de echilibru si deci are efect asupra calitatilor reprezentarilor motrice. In urma
excitarii corpusculilor senzitivi aflati sub piele se formeaza un stereotip dynamic si are loc un
fenomen de acomodare care se dezvolta in nervii si centrii nervosa. Senzatiile de presiune
determina si ele reflexelor conditionate mai ales, cand sunt combinate cu cele tactile. Senzatiile
de temperature influenteaza activitatea diferitelor organe sau sisteme ale corpului omenesc.
Senzatiile chinestezice ne instiinteaza despre miscarile si pozitiile diferitelor parti ale corpului si
rezistenta intalnita de segmentele corpului in miscare sau rezistenta apei care trebuie invinsa prin
miscare.
Astfel se poate precia tractiunea sau presiunea exercitata asupra tendoanelor sau a
suprafetelor articulare. Senzatiile vizuale au si ele un rol in orientarea in spatiu. Tehnica de inot,
presupune o pozitie a capului care limiteaza senzatiile vizuale. Din aceasta cauza pe fundul
bazinului, de regula, sunt marcate linii in culori stridente.
Toate acestea se fac pentru a usura perceperea distantei si a pozitiei corpului in bazin,
directia de inaintare, dezvoltand in acelasi timp vederea periferica. Echilibrul si orientarea
corpului in spatiu sunt ingreunate in apa si se asigura prin colaborarea mai multor simturi: simtul
echilibrului, chinestezic, vizual si tactil. Ritmul, consta in perceptia alternarii regulate in timp a
unor anumite grupe de actiune si reliefarea lor prin accentuare.
Mentinerea unui anumit ritm da economie in effort si oboseala este mai putin resimtita.
Perceptia miscarilor include atat elemente spatiale cat si temporale. Caracterisicile miscarii se
refera la:
- particularitatile spatiului forma, amplitudinea, directia miscarii;
- particularitatile temporale: viteza, durata, ritmul, accelerarea miscarii.
Reprezentarile, sunt considerate ca elemente de baza in educatie si in invatarea actelor
motrice. Reprezentarile nu sunt importante numai pentru ca favorizeaza executarea corecta a
miscarilor. Ele mai au marele merit ca, pe masura folosirii lor, ajuta la formarea constiintei de
sine a elevilor, la autocunoastere, le da incredere in fortele proprii, ii ajuta sa aprecieze
posibibilitatile efectuarii unui exercitiu dificil. Gandirea, analizandu-se este si ea solicitata.
Inotatorii numai prin intermediul gandirii inteleg diferitele relatii dintre miscari si actiuni, cunosc
legaturile cauzale, particularitatile de executie si conditiile care produc modificari sau
influenteaza aceasta executie. Executiile nu trebuie sa se reduca la o simpla, repetare mecanica,
ci sa creeze mereu situatii noi care sa cosntituie stimulente pentru gandire, asigurand caracterul
aplicativ al exersarii cu efecte eucative asupra acestui process psihic de iinsemnatate deosebita.
Latura afectiva a personalitatii este substantial imbunatatita prin practicarea inotului care
stimuleaza:
- stari affective produse de activitatea musculara;
- stari affective produse de perceperea caracteristicilor exterioare ale miscarilor si
actiunilor;
- stari affective legate de executia unor exercitii dificile complicate sau periculoase
(sarituri dificile, intreceri, procedee tehnice dificile) si anume: satisfactie, incredere in
fortele proprii etc.
- stari affective provocate de desfasurarea unor actiuni din lectie: bucuria reusitei,
demoralizarea, pierderea increderii, indarjirea, mobilizarea.
In practicarea inotului se educa in mod evident vointa, prin formarea unor deprinderi si
obisnuinte de a actiona in mod active si de a invinge anumite piedici care sunt caracteristice
activitatii sau care apar in mod neasteptat. In practicarea inotului pot fi depistate atitudinile
copiilor, iar unii dintre ei pot fi indrumati spre sportul de performanta. Efectele evidente are
practicarea inotului in directia educarii caracterului, contribuind la formarea unei atitudini
corecte fata de sine, fata de altii, fata de munca, se educa increderea in sine si cu fortele proprii,
perseverenta, tenacitatea, spiritual de ordine si disciplina. Performanta sportive este multiplu
determinata, iar ponderea factorilor nu poate fi cu certitudine ordonata. Prin definitie sportul este
competitive, intrecere cu spatiul, cu timpul, cu natura, cu altii si cu sine.

Ca sic el care o realizeaza, performanta sportiva este rezultatul unirii in sistem a trei
componente:
- biologica
- psihologica
- sociala
Cresterea capacitatii de performanta a omului este scopul fundamental al pregatirii
sportive care cuprinde nu numai activitatea din antrenament dar si toate masurile de organizare
inerdisciplinara a acestei activitati. Antrenamentul sportive este un process deliberat conceput,
systematic repetat intr-un cadru organizat, process de lunga durata care implica solicitari fizice,
psihice, intelectuale, in vederea formarii unui comportament pentru obtinerea performantelor
maxime in competitive si dezvoltarea personalitatii. In antrenamentul sportive intereseaza in mod
deosebit efortul fizic, care prin actiunea sa asupra organismului produce modificari adaptive
morfo-functionale, psihice si ale capacitatii fizice in functie de natura si intensitatea solicitarilor.
Pentru a define cat mai complex efortul in special asocierea notiunilor efort-antrenament si a
implicatiilor acestor asocieri asupra organismului, Martin (citat de Weineck J.) defineste
antrenamentul ca efortul unui porces care produce modificari de stare fizica, motoare, cognitive
si afectiva.
Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste efortul prin incordarea voluntara a
puterilor fizice sau psihice ale organismului in vederea realizarii unui randament superior celui
obisnuit (p. 322).
L.P. Mateveev, in Teoria si Metodica Educatiei Fizice (p.90) defineste efortul fizic astfel:
marimea actiunii exercitiilor fizice asupra organismului, precum si la nivelul dificultatilor
obiective si subiective depasite in cadrul lor. Dictionarul de psihologie, defineste cuvantul efort
prin: conduita conative de mobilizare, concentrare, accelerare a fortelor fizice si psihice in
cadrul unui system de auto reglaj, constient si aconstient in vederea depasirii unui obstacol, a
invingerii unei rezistente a mediului si a propriei personae (Neveanu P.P.)
Efortul fizic consta in solicitarea, incordarea, fortarea organelor, aparatelor si sistemelor
functiilor organismului, cu cheltuieli de enrgie si acumulari de oboseala implicand procese
psihice deosebite in vederea realizarii unei capacitate superioare de lucru. Studiile efectuate in
domeniul fiziologiei si al activitatii sportive de performanta au demonstrate ca nu se poate realiza
perfectionarea aparatelor, organelor si sistemelor fara ca acestea sa fie solicitate peste limitele
obisnuite. Dragan I. intelege prin capacitatea de efort fizic: posibilitatile sistemului muscular
active de a elibera prin glicoliza anaeroba sau fosforilare oxidative energia necesara pentru
producerea unui lucru mecanic cat mai inalt posibil si mentinerea acestuia un timp cat mai
indelungat posibil. De notiunea de effort se leaga si cea de capacitate, termen utilizat mai ales in
fizica. Termenul de capacitate caracterizeaza un aspect cantitativ si anume cantitatea maxima.
Dupa Miron Geoorgescu, capacitatea de efort reprezinta puterea maxima pe care este
capabil sa o realizeze un individ. Conditionarea nivelului performantelor este determinate de cele
doua laturi ale capacitatii de efort: volumul si intensitatea efortului. Capacitatea de efort, de
performanta sportive in conditionarea ei multifactoriala nu poate face decat obiectul unui
antrenament complex. Numai prin dezvoltarea armonioasa a tuturor factorilor determinant ai
performantei permit atingerea nivelurilor maximale.
A.A. Gujalovski, prezinta capacitatea de lucru a sportivilor in raport cu trei factori:
sanatatea, constitutia corpului si pregatirea din antrenament. Intensitatea, marimea si directia
desfasurarii proceselor adaptive ale organismului sportivilor sunt date de marimea, orientarea si
caracterul efortului. Notiunea de performanta sportiva are o semnificatie polisemantica dificil
de redat intr-o exprimare exhaustive unica, depinzand de criteriile la care se raporteaza si din
punctul de vedere abordat. In sensul cel mai general, performanta sportiva reprezinta un rezultat
al activitatii psiho-motrice, superior rezultatelor cunoscute la un moment dat. Acest rezultat se
inscribe in regula genului proxim, adica imediat superior si mai efficient (Belaus)
Dupa Jurgen Weineck, factorii capacitatii de performanta prin care se realizeaza
obiectivele antrenamentului sunt: psihomotorii, cognitive,si affective de invatare.
In sens sportive de performanta desemneaza atat procesul cat si rezultatul unei actiuni din
punct de vedere normative reprezinta maiestria sau indeplinirea unei sarcini cat mai bine posibil
fiind dependent de inter-relatia factorilor endogeni (pre-dispozitii, aptitudini, statul genetic) cu
factorii exogeni (ambientali) exprimati in calitatea procesului de antrenament, conditii materiale
de instruire, nivelul motivatiei si influenta factorilor sociali. In sens atropologic performanta
sportiva este conditionata de potentialul psiho-motric si capacitatea de adaptare a organismului
conditionate genetic. Valorificarea acestor disponibilitati implica un proces de pregatire
indelungat, systematic, facand legatura intre talent si conditiile ambientale favorabile.
In sens fiziologic performanta sportiva se exprima prin ierarhizarea valorilor dupa criterii
impuse de dezvoltarea sociala si in cadrul evolutiv in care sunt promovate tendintele de intietate
obiectivizate cantitativ, calitativ si estetic.
In sens biologic-medical, performanta sportiva este raportata la functiile fiziologice ale
starii de sanatate si potentialului biologic, exprimate prin parametrii functionali, morfologici
metabolici, endocrine, etc. pentru a dirija si orienta adaptarile organismului.
In sens pedagogic si de tehnologie metodica, performanta sportiva se refera la
modificarea comportamentului motric de initiere, invatare, perfectionare, supra-perfectionare,
appreciate prin timpul de dobandire si calitatea executiilor.
Sub aspect pedagogic. Performanta sportiva subliniaza importanta procesului de
antrenament, a modului de transmitere a informatiilor metodice exersarii in cadrul unui system
didactic cu functii de corectie-reglare pe baza dublului feed-back. Din acest punc de vedere, se
considera ca performanta sportiva in procesul de predare invatare este conditionat de obiective si
de progrmarea continutului, pentru a valorifica aptitudinile, talentul, motivatia si aspiratiile
sportivului. Performanta sportiva este dependent de nenumarate aptitudini de ordin somatic si
fiziologic, de ordin psihic si de pregatire. Sistemul aptitudinal determina performanta sportiva,
dar nu toate componentele sale au aceiasi pondere si nici acelasi grad de educabilitate.
Identificarea indivizilor cu capacitate performante in sport readuce in discutie
constatarile lui Francise galton care a aplicat in biologie si psihologie un system de clasificare a
indivizilor dupa aptitudinile pe care le poseda subliniind faptul ca persoanele supradotate sunt
extreme de rare, una la 4000 de cazuri confirmand distribuirea lor conform curbei lui Gauss. Din
punct de vedere anatomic insa cresterea constituie una din principalele caracteristici ale acestei
varste.
Organsimul copilului se schimba odata cu varsta, este supus necontenit influentei
factorilor de mediu intern si extern se restructureaza atat morphologic cat si functional. La
sfarsitul perioadei de crestere copilul ajunge la o maturitate somatico-vegetativa si psihica dar
pana atunci el nu poate fi considerat decat un adult in miniature deoarece organismal lui prezinta
deosebiri fundamentale. Cresterea si dezvoltarea neuniforma, cu perioade de accelerare si
incetinire, cu exacerbari temporare ale proceselor neuro-vegetative si psihice oblige sa se imparta
varsta de crestere in mai multe etape.




Bibliografie
-Conceptii modern de selectie si pregatire a copiilor in inot- Mircea Dragu