CRITICA LITERAR FEMININ

De-a lungul istoriei literare, conceptele de literatur feminin i, respectiv, de critic literar
feminin au fost constant aezate sub semnul controversei i al polemicii; nici astzi,
paradigmele acestora nu sunt finalizate i nici recunoscute ca atare de toat lumea cultural.
Cu nuane sau fr, cu teorii estetice legitimatoare sau n afara lor, opiniile critice ale unor
autoriti n materie reflect o poziie mai general fa de statutul femeii n cultura romn.
Atitudini, desigur, n oarece msur scuzabile istoric, dar care recidiveaz voalat i astzi ntr-o
lume cultural nc dependenta de patriarhatul mai mult sau mai puin subtil al societii
romneti. O critic sociologic profesionist, absent la cteva decenii bune de la dispariia
marxism-leninismului (fantoma nspaimntatoare i azi pentru spiritele superstiioase), ar fi n
msur s ne fac mai contieni de clieele de discurs cu care analizm i evalum nc
literatura feminin. Astfel de ngustimi apreciative notabile n ce privete conceptul de scriitur
feminin ar fi:
Literatura fetelor ia ofensiva cu optimism, amor, moralitate, voiebuna si cum este firesc
mediocritate. Nu mai avem deci scriitori tineri. Dar avem fete, numai fete, scoli de fete,
interioritate de fete, fete amoroase, fete studente. nainte, fetelor! Sa faceti cultura si bucatarie! Si
iata bucataria devenita salon cultural: Erastia Peretz, Anisoara Odeanu, Lucia Demetrius,
Yvonne Rossignon, Sidonia Dragusanu, Marta Radulescu, Coca Farago, Elena Eftimiu etc. etc.
- Eugen Ionescu -
Ma simt cuprins de o mare ndoiala si curiozitate. As vrea sa vad critica analiza si comentarea
unui volum de poezii de dragoste facuta de o femeie! - G. Ibraileanu -
Ca toti oprimatii, femeile (ca si ovreii si emancipatii sau parvenitii de tot felul) cnd apuca sa
iasa la iveala, sa strmba n chipuri variate, dar deopotriva deplorabile. Sistematic am evitat toata
viata literatura si arta feminina. Fiindca iarasi, ca toti oprimatii, femeile sunt necontemplative si
esential neartiste. - Paul Zarifopol -
Femeile n literatura mi-au aparut de cele mai multe ori n forma acelui veleitarism, fata de care
toata viata am simtit o surda mpotrivire. Tinerele si femei care au ramas si mai trziu, pna n
zilele batrnetelor comune, garda credincioasa a maestrului E. Lovinescut compuneau nelimitat
n versuri si proza, alinnd suferinte vizibile. Mecanismul mi se parea prea transparent. Femeile
scriitoare mi pareau ca ntruchipeaza vitiul literar prin excelenta, pornirea de a-ti publica
intimitatea - Tudor Vianu -
Orict de evoluata ar fi sub raportul talentului de expresie, feminitatea este o forma larvara a
lirismului, a transfigurarii obiectului printr-o emotie de mare frecventa, ea e reziduul unor
fuziuni de lucruri disparate reduse la unitatea temperamentala a artistului. Supunerea la
individualitate implica de la sine supunerea la sex si la conditiile lui; scrisa de o femeie, o astfel
de literatura devine feminina, centrndu-se pe singura axa a vietii femeii, dragostea sub toate
formele ei: sensibilitate, senzualitate, dupa temperament. - E. Lovinescu -
De aceea, nu credem ca mai trebuie pusa la ndoiala utilitatea unei carti precum cea a Biancai
Burta-Cernat, de unde am extras citatele de mai sus. Cu att mai mult cu ct Fotografie de grup
cu scriitoare uitate nu urmareste sa nfiereze, de pe pozitii militante, erorile criticilor de ieri si de
azi, ct sa dea seama de evolutia unui fenomen marginalizat. Si, din acest punct de vedere,
subtitlul Proza feminina interbelica, prea modest, nu acopera mizele si importanta volumului.
Caci avem de a face aici cu una din cele mai consistente contributii critice de la noi despre
literatura feminine (alte voci critice feminine autorizate n peisajul estetic romnesc ar fi: Ioana
Em. Petrescu, Liana Cozea, Adriana Babei, Mihaela Ursa). Fara a-si propune s-o ghetoizeze
s-o nteleaga, adica, si s-o evalueze separat n canonul cultural romnesc , Bianca Burta-Cernat
i stabileste originile institutionale, modalitatile de evolutie si dilemele centrale. De notat
dialectica subtila a autoarei, care si-ar fi putut oricnd frnge discursul n fata unei problematici
tabu si mai complicat intens detabuizate n ultimii ani la noi si aiurea: insularizarea literaturii
feminine n studiul de acum nu reflecta credinta n izolarea ei, ci un exercitiu de privire n
vederea unei (re)integrari viitoare. Frumoasa metafora a camerei separate preluata de la
Virginia Woolf i serveste, dupa ani, Biancai Burta-Cernat n definirea relatiei literatura feminine
- literatura n general: E de dorit ca scriitoarea sa aiba o camera separata ntr-o locuinta
mixta, nu ntr-o casa locuita exclusiv de femei sau, mai rau, ntr-un ghetou.
De pe aceasta pozitie relativista n spirit, nu n ideologie, e refacuta admirabil povestea
patrunderii definitive a Scriitoarei n literatura romna. Interesant e ca Bianca Burta-Cernat nu se
slujeste de argumente sociologice pentru eliberarea certificatului de nastere a literaturii feminine
(desi inventariaza si a citit majoritatea cartilor publicate de la jumatatea secolului XIX pna n
interbelic), ci de simboluri din literatura vremii ce dau seama de mai profunde semnificaii ale
imaginarului colectiv. Doamna T nu e doar misteriosul personaj feminin al lui Camil Petrescu,
ci deopotriva un topos literar si o fantasma psihologica devenit realitate n literatura anilor
30: n mod simbolic, intrarea femeii n lumea literara, afirmarea sa ca scriitoare nu prin
exceptie, ci ca o consecinta logica a emanciparii sociale , este suplimentar legitimata prin acest
personaj, prin Doamna T. Patul lui Procust afirma firescul prezentei feminine n Cetatea
Literelor. Anisoara Odeanu sau Cella Serghi, urmeaza sa aflam cteva zeci de pagini mai trziu,
si raporteaza ct se poate de constient destinul existential si literar la modelul doamnei T. n
aceasta confuzie ntre viata si literatura subtil ntretinuta de Bianca Burta-Cernat de-a lungul
ntregii carti e de regasit si succesul n consacrarea unui adevarat mit al Scriitoarei romne, cu
att mai impresionant cu ct el exclude exagerarea valorica a prozatoarelor analizate. Literatura
feminina interbelica nu se impune prin vrfuri valorice (cu vesnica exceptie a Hortensiei
Papadat-Bengescu), o spune la tot pasul tnara comentatoare, ci printr-un portret de ansamblu
nuantat.
Bianca Burta-Cernat e, de ctiva ani, unul dintre cele mai autorizate nume ale criticii de
ntmpinare romnesti. A recomandat-o, nc de la nceput, un amestec cu totul particular de
pudoare (s nu zicem feminin) i de franchee, ceea ce i-a i fcut faima de critic ru, dar n
acelai timp extrem de serios. Abia n Fotografie de grup cu scriitoare uitate cele doua aspecte
aproape antagonice ale criticii sale se resorb ntr-o sinteza superioara, ireductibila la calitatile
cronicarului. Daca Bianca Burta-Cernat n-a fost niciodata o stilista (ea scrie de cele mai multe ori
alb si neutru), n schimb, discretia si fermitatea n valorizare devin, pe spatiile largi ale
volumului, apanajele unui spirit analitic nuantat, cum putine avem n critica tnara de azi.

Gestul cel mai important al cartii e de a reintegra literatura acestor prozatoare n circuitul de idei
al epocii, din care au fost nlaturate, macar cteodata, artificial. Nu veti gasi, de aceea, n
Fotografie de grup cu scriitoare uitate nici o ncercare de rasturnare a canonului sau o pledoarie
insistenta pentru opere considerate profund nedreptatite. Veti da, nsa, peste o serie de
paralelisme extrem de interesante ntre conceptul de autenticitate al lui Camil Petrescu si cel al
lui Ticu Archip, peste afinitatile dintre Generatia 27 si o prozatoare precum Anisoara Odeanu,
peste rentregirea expresionismului romnesc prin aporturi punctuale ale Henriettei Yvonne Stahl
s.a.m.d. Bianca Burta-Cernat rasfoieste la propriu, cu o secreta nostalgie nu ndeajuns refulata de
criticul literar, albume cu siluete feminine reconstruite mai mereu prin suprapunerea de
instantanee savuroase. De altfel, metoda proiectiei n oglinzi paralele (autoarei i place s-o
priveasca pe fiecare din aceste doamne prin lentilele celorlalte, dar si a barbatilor importanti ai
epocii), rennoita cu fiecare capitol, mentine treaz interesul cititorului de la un capat la celalalt al
cartii.
Discutabila, mai ales daca proiectul autoarei vizeaza o continuare postbelica, mi se pare doar
afirmatia ca sistemul comunist echivaleaza cu o ruptura n nceputul de afirmare individuala a
Scriitoarei. Daca a avut de suferit n timpul comunismului, Scriitoarea a suferit alaturi de
companionul ei de viata literara. Argumentul ca doar Gabriela Adamesteanu sau Dana Dumitriu
ar fi prozatoare notabile nu sta n picioare ntruct lor li se alatura o pleiada de poete bune si
foarte bune stnjenite de regimul politic doar n masura n care el oprima si literatura barbatilor:
Nina Cassian, Ana Blandiana, Angela Marinescu, Ileana Malancioiu, Constanta Buzea, Mariana
Marin, Marta Petreu sunt doar cteva dintre numele fara de care literatura postbelica poate fi cu
greu nteleasa. O fi comunismul responsabil de multe rele, nsa nu cred ca mecanismele
exluderii pe criterii de gen par sa functioneze cu infinit mai multa precizie dect n cmpul literar
interbelic. Imaginea Scriitoarei a evoluat, asadar, cu sau fara ajutorul totalitarismului.

Pentru ce se cearta femeile? De obicei, femeile sunt cei mai cruzi critici ai altor femei, este
premisa de la care pleaca Emily Gould intr-un eseu din revista More intelligent life. Oare de ce
stau lucrurile asa? se intreaba scriitoarea.

Gould ia ca exemplu lumea literara si cruzimea pe care o arata femeile critici literari care scriu
despre cartile altor femei. Unul dintre motivele pentru care femeile se ataca necontenit intre ele
este teama ca spatiul de expunere pentru vocile feminine, caile de a ajunge la public si la mass-
media ar fi limitate. Multe autoare traiesc astfel cu frustrarea ca voci ale unor scriitoare putin
inzestrate le consuma spatiul de expunere eclipsandu-le, implicit, mesajul. Unii oameni, printre
care ma numar si eu, scrie Gould, au subliniat ca exista spatii nelimitate pe Internet disponibile
pentru oricine e inzestrat cu un minim de spirit intreprinzator necesar pentru a rezerva un URL.
Oportunitatea pentru operele scrise de femei de a ajunge la un public larg e nelimitata, cel putin
teoretic. Desigur, semnaturile din revistele cele mai renumite si cu onorariile cele mai mari
sunt deocamdata tot preponderent masculine. Dar, pe masura ce acesti dinozauri incep sa dispara,
balanta se inclina in favoarea femeilor, crede Emily Gould.

Exista insa si un alt blocaj: in acest spatiu mediatic, femeile nu ar concura pe aceleasi paliere cu
barbatii. Un scriitor mi-a spus odata, intr-un moment de sinceritate neinspirata, insa de neuitat,
povesteste Gould, ca, atunci cand vine vorba de carti, baietii concureaza cu baietii si fetele cu
fetele, ca la Olimpiade. Oricat de mult mi-ar placea ca lucrurile sa stea altfel, acest fapt poate fi
demonstrat ca e, cel putin intr-o anumita masura, real. Si indiferent de cate ori o femeie-scriitor
va compune un contra-editorial picant si bine argumentat despre acest fenomen, va ramane
adevarat faptul ca povestile atent urmarite, discret amuzante si romantice despre prieteni, iubire,
munca si familie vor fi marcate si recenzate ca chick lit sau literatura de calitate pentru
femei cand vor fi semnate de femei si povesti ale maturizarii sau realism psihologic abil
cand vor fi semnate de barbati.

Totusi, arata Emily Gould, aceasta realitate e departe de a fi produsul unei conspiratii a industriei
editoriale sau a patriarhatului scriitorilor barbati. E tentant sa dam curs resentimentelor cand nu
ne vedem pe noi sau povestile noastre sau idealurile noastre reflectate in naratiunile feminitatii,
scrie Gould. Din fericire, exista o alternativa: in loc sa criticam, pur si simplu, povestile altor
femei, putem sa luam asupra noastra datoria de a ne asigura ca propriile noastre povesti vor fi
spuse. A crea ceva cere mult mai mult efort decat a scrie o recenzie proasta sau o desfiintare
scurta, pe blog. Dar, daca nu facem acel efort, daca vom continua in schimb sa insistam ca doar o
mana de femei au competenta sa vorbeasca despre noi, vom rata adevarurile mi mari care pot fi
auzite acolo, in cor.