Sonet I

Afara-i toamna, frunza-mprastiata,

Iar vntul zvrle-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si ntr-un ceas gndesti la viata toata.
Pierzndu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cnd afara-i zloata,
Sa stai visnd la foc, de somn sa picuri.
Si eu astfel ma uit din jet pe gnduri,
Visez la basmul vechi al znei Dochii;
n juru-mi ceata creste rnduri-rnduri;
Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scnduri...
Iar mini subtiri si reci mi-acopar ochii.